Protected by PDF Anti-Copy Free

(Upgrade to Pro Version to Remove the Watermark)

Fam Rhamnaceae Descrierea speciei: Crușinul este un arbust înalt de 1 – 3 (7) m
nespinos, cu lujeri bruni cenușii, cu lenticele lungi cenușii albicioase și
Frangula alnus
muguri nuzi,byneacoperiți
Protected PDF Anti-Copy cuFree
solzi. Frunzele sunt alterne, eliptice, lat –
eliptice până la eliptic obovate, de 4 – 8 cm lungime și 2 – 5 cm lățime,
(Upgrade to Pro Version to Remove the Watermark)

cu margini întregi și ușor sinuate, pe față verde închis, lucitoare, iar pe

dos verde deschis, cu nervurile laterale( 8 – 9 perechi) aproape drepte,
numai către marginea frunzei brusc arcuite spre vârf.
Florile sunt așezate în cime axilare, câte 2 – 3 la un loc, albe verzui, în
formă de pâlnie, de 3 – 4 mm lungime, prevăzute cu un pedicel lung de
8 – 12 mm lungime. Fructul este o drupă sferică de 6 – 8 mm diametru,
la maturitate neagră violetă, cu 2 – 3 semințe comprimate. Înflorește în
linile mai – iulie.
Alte denumiri populare: crasici, crușei, lemn câinesc, pasachină, sălpiși.
Răspândire în țară: comun de la câmpie și zona deluroasă, sporadic în
regiunile montane.
Răspândire pe Glob: Europa, Asia de Sud Vest.
Crușinul

Organul vegetativ și reproducător utilizat: scoarța de pe ramurile tinere( Cortex Frangulae)

Perioada de recoltare: martie – aprilie
Principii active: derivați antracenici, majoritatea sub formă glicozitică( forme libere):
frangulomodine însoțite de acid crisofalic, forme glogozidate heterozide, antrachinonice,
frangulozide, glugofranculozide, tanozide, mucilagi, sterori, ceruri, flavonoide, săruri minerale.
Boli în care este utilizată: uz intern: În urma constipației, angiocolite, dischinezie biliară,
helmintiaze, hemoroizi, leucoree, obezitate, diureză, uz extern: scabie.
 Ordinul SANTALALES
Familia Loranthaceae Protected by PDF Anti-Copy Free
Grupează plante lemnoase, parazite pe diferiţi(Upgrade
arborito Pro
pe Version fixează
care toseRemove prin haustori. Au tulpini verzi-gălbui, sau
the Watermark)
negricioase cu ramuri articulate. Frunzele sunt intregi, glabre mai mult sau mai puţin groase, alterne sau opuse
sempervirescente sau caduce. Florile sunt actinomorfe, rar zigomorfe, hermafrodite sau unisexuate,4-6 mere . Axa florii
femele este ingroşată in formă de pahar, avind in adincitură lui gineceul cu care este concrescut. Invelişul floral este
simplu, cu 4-6 foliole ovale mici scvamiforme. Ovarul este inferior şi unilocular. Fructul este o bacă falsă acoperită la
exterior cu o substanţa cleioasă. Seminţele au 2-6 cotiledoane.

Viscum album Vâsc

Fam Loranthaceae Viscum Album L. – Vâsc
Descrierea speciei: Vâscul este un arbust ce semiparazitează pe multe specii
Viscum album arborescente( brad, molid, plop, salcie, mesteacăn, măr, păr). Este verde și iarna,
Protected by PDF Anti-Copy Free
având(Upgrade
aspectul unei tufe, cu tulpini cilindrice, groase, ramificate dicotomic, de
to Pro Version to Remove the Watermark)
culoare galben- verzui, umflate la noduri, de 50 – 60 cm. Se fixează pe arborii
gazdă cu haustorii ( rădăcini adventive) din care se dezvoltă apoi cordoane
corticale( prelungiri ale sistemului endofic sub scoarța arborelui gazdă, care vor
rgenera noi tulpini de vâsc) și haustorii sugători ( secundari) care pătrund în
țesuturile conducătoare ale plantei gazde de unde iau apa și sărurile minerale.
Frunzele sunt persistente, sesile, opuse , groase, pieloase, cu 5 – 6 nervuri
paralele. În vârful ramurilor sau la subțioara frunzelor, apar florile tetramere,
unisexuate dioice, grupate câte 3 – 5, de culoare galben- verzui. Fructele sunt
bace, false, sferice, de culoare alb- translucide. Înflorește în lunile 2- 5.
Alte denumiri populare: stoletnic, vâsc, vâsc de păr, vâsc de brad.
Răspândirea pe Glob: Europa, Asia Mică, Afganistan, Asia Centrală, Japonia,
Africa de Nord.

Vâsc

Organul vegetativ sau reproducător utilizat: Frunzele și ramurile tinere( Viscii folia seu stipites)
Perioada de recoltare: octombrie- aprilie.
Principii active: saponozite triterpenice, derivați ai acidului oleanolic, viscol, colină, acetilcolină,
feniletilamină, inozidol, aminoacizi liberi, lipide constituite din acid oleic, palmitic, siringină,
cvercetină, zaharuri, viscotoxină, acid viscic, vitaminele C, E, săruri minerale.
Boli în care este utilizat: uz intern: ateroscleroză, hta, tuse convulsivă, tulburări de metabolism,
anxietate, i.r, congestie cerebrală, dizenterie, epilepsie, epistaxis, cancer.
 OrdinuL EUPHORBIALES Protected by PDF Anti-Copy Free
Familia Euphorbiaceae (Upgrade to Pro Version to Remove the Watermark)
Grupează plante foarte diverse ca infaţisare, prevazute cu vase laticifere şi celule secretoare de mucilagii şi taninuri. Sunt plante
monoice şi dioice.

Ricinus communis Ricin

Fam Euphorbiaceae
Ricinus communis
Ricinus Communis L. – Ricin
Descrierea speciei: ricinul este o plantă ierboasă anuală în zona
temperată și arbustivă
Protected by PDF Anti-Copy sau chiar Free arbore în regiunea tropicală, la noi
cultivată, cu o dezvoltare luxuriantă, ajungând până la 3 m. În pământ are
(Upgrade to Pro Version to Remove the Watermark)

o rădăcină pivotantă, ramificată. Tulpina este fistuloasă, groasă, de 3 – 5

cm, clabră, verde sau roșiatică. Frunzele sunt alterne, lung pețiolate, 5- 9
(10) palmat globate, cu suprafața lucioasă, glabră, de culare verde închis.
Lobii sunt ascuțiți, cu marginea serată și nervuri proeminente.
Inflorescențele racemoase terminale au flori unisxuat- monoice, cele
femele roșcate, așezate în partea superioară a inflorescenței, iar cele
mascule gălbui, situate în partea inferioară a inflorescenței. Florile
mascule au un perigon 5 – fidat cu numeroase stamine ramificate
arborescent, iar cele femele au perigonul 3-5 fidat și un ginegeu
tricarpelar continuat cu un stil scurt terminat cu 3 stigmate bifidate,
roșiatice. Fructul este o capsulă spinoasă, valvicid- septicidă, globuloasă,
cu 3 semințe lucioase, pestrițe, bogate în ulei gras. Înflorește în linile 8-
10.
– Ricin
Alte denumiri populare: cicer, casrocă, cârliș, floare boierească, iarba boierului, rătin, retin,
retină, rițin, turb.
Răspândirea în țară: ca sub spontană o întâlnim in jud. Dolj, iar cultivată în sud, sud – vest și est.
Răspândirea pe Glob: India, Africa tropicală.
Organ vegetativ sau reproducător utilizat: semințele( Ricini semen)
Perioada de recoltare: septembrie- octombrie.
Principii active: ulei gras, proteine, glucide, săruri minerale.
Boli în care se utlilizează: uz intern: constipația, uz extern: unguente și loțiuni pentru păr.
 Ordinul ELEAGNALES Protected by PDF Anti-Copy Free
(Upgrade to Pro Version to Remove the Watermark)
Familia Eleagnaceae
Cuprinde arbori şi arbuşti acoperiţi cu peri solzoşi sau stelaţi. Frunze sunt intregi alterne sau opuse. Florile sunt axilare
dispuse in fascicule sau raceme pauciflore (fără miros), hermafrodite poligame sau dioice, apetale pe tipul 2-4 -6. Caliciul
are sepale unite la bază. Androceul are de obicei 4-8 stamine inserate pe pereţii interiori ai receptaculului. Ovarul este
superior sesil,unilocular . Fructul este o drupă falsă.

Hippophae rhamnoides Cătină albă


Fam Eleagnaceae
Hippophae rhamnoides
Hippophae Rhamnoides L.- Cătină albă
Descrierea speciei: Cătina este un arbust spinos, dioic, albicios, înalt de 1- 3 m,
foarte ramificat. Tulpinele tinere și frunzele sunt acoperite cu peri solzoși și stelați.
Protected by PDF Anti-Copy Free
Frunzele sunt alterne, întregi, liniar lanceolate, de culoare verde- cenușiu pe fața
(Upgrade to Pro Version to Remove the Watermark)
superioară și argintie pe cea inferioară. Florile apar înaintea frunzelor, în raceme
scurte, sunt mici, unisexuate, repartizate dioic, de culoare galben- ruginiu. Florile
mascule sunt sesile, au două sepale și 4 stamine, iar cele femele sunt scurt
pedicelate cu receptacul alungit, cu 2 sepale mici și un ovar cu stil filiform. Fructele
sunt drupe false, portocalii, ovoidale, cărnoase, cu gust acrișor, amărui, miros de
ananas și au un sâmbure. Planta fructifică o dată la 2- 3 ani, iar fructele sunt
grupate pe ramurile din anii precedenți. Înflorește în luna a 4-a .
Alte denumiri populare: cătina de râu, cătină cenușie.
Răspândirea în țară: Subcarpații Munteniei și Moldovei, între Olt și Siret, insular în
Delta Dunării.
Răspândirea pe Glob: Europa, Asia de Vest din Caucaz, Persia de Nord, Urali, Siberia
de Sud și Asia de Est.
.

Cătină albă
Organul vegetativ sau reproducător utilizat: fructele( Fructus Hippophae)
Perioada de recoltare: August- septembrie
Principii active: Zaharoză, acizi organici, pectină, substanțe tanante, celuloză, proteine,
betacaroten, calciu, fosfor. Magneziu, potasiu, fier, vitaminele C, B1, B2, E, P,K.
Boli în care este utilizată: uz intern: hepatită cronică, urticarie, nevroze, alcoolism, gută,
reumatism, ciroză hepatică, anemie, uz extern: arsuri, degerături, radiații
 Ordinul ARALIALES Protected by PDF Anti-Copy Free
Familia Araliaceae (Upgrade to Pro Version to Remove the Watermark)
Cuprinde specii, răspândite mai ales in regiunile tropicale şi subtropicale. Sunt arbori şi arbuşti rar plante ierboase,
adesea caţarătoare. Au frunze alterne, intregi sau adinc lobate, uneori compuse. Florile sunt mici, verzi hermafrodite sau
poligame, 5-mere. Cele 5 stamine alternează cu petalele. Ovarul este inferior sau semiinferior . Fructul este o bacă sau
drupă cu 5 seminţe.

Hedera helix Iederă

Fam Araliaceae Hedera helix L – Iederă
Descriere speciei: Liană agătătoare ori târătoare ( în lipsa
Hedera helix suportului),Protected
cu o tulpină lemnoasă,
by PDF Anti-Copy Free subţire, elastică (la bătâneţe cu
ritidom cenuţiu), lungă de până la 30 m, ramificată, ce se fixează pe
(Upgrade to Pro Version to Remove the Watermark)

suporturi cu ajutorul unor rădăcini adventive, care se formează pe

internodii. În pământ prezintă rădăcini nomale. Lăstarii şi frunzele tinere
sunt acoperite cu peri stelaţi.Frunzele sunt lucioase, verde închis,
dimorfice, alterne, simple, persistente, nestipelate şi glabre. Cele de pe
ramurile sterile sunt palmat-lobate, au 3-5 lobi, iar cele de pe ramurile
florifere sunt întregi , ovate sau romboidale. Florile mici au culoarea
galbenă-verzuie şi sunt dispuse în umbele simple, globuloase sunt
pentamere. Caliciul este prevăzut cu 5 dinţi rari, persistenţi. Corola are
5 petale cărnoase iar androceul 5 stamine. Ovarul globulos este
semiinferior. Fructul este bacă globuloasă, de culoare albastru-violet,cu
2-3 seminţe reniforme

Iederă
Perioada de recoltare: tot anul.
Ecologie: păduri umbroase, stânci si ziduri umede de la câmpie până la 1-800 m atitudine
Răspândirea în ţară: comună.
Aria de răspândire: Europa.
Organul vegetativ sau reproducător utilizat: frunzele lobate (Folium helicisHedera ).
Principii active: hederina, hederozina A, rutinozid, acid cloroginic, acid cafeic, scopolină,
zaharuri, substante estrogene, săruri minerale.
Boli în care este utilizată: uz intern : tuse, tuse convulsivă; uz extern: combaterea scurgerilor
purulente din nas şi urechi, reumatism, ulceraţii, râie,cefalee.
 Familia Apiaceae (Umbelliferae)
Sunt plante ierboase, cu rădăcini pivotnte, excepţional
Protected arbustive
by PDFsau liane. Tulpinile
Anti-Copy Free sunt fistuloase, articulate cu internoduri, striate
fara peţiol
longitudinal. Frunzele sunt alterne ampexicaule, (Upgrade cu teaca
to Pro Version binethedezvoltată,
to Remove Watermark) şi lamina adesea penat sau palmat sectată. Florile
pe tipul 5, sunt dispuse in inflorescenţe de tip umbelă, simplă sau compusă. La baza umbelei , se gaseste involucru, iar la baza
umbelulelor se găseşte cate un involucel. Florile sunt de obicei bisexuate, actinomorfe, Fructele sunt dicariopse (diachene) care la
maturitate se desfac in 2 mericarpii fixate la partea superioară, cu un pedicel bifurcat numit carpofor. Organele vegetative şi fructele
conţin canale secretoare de ulei volatil.

Angelica archangelica Angelică

Carum carvi Chimion, Secărea
Coriandrum sativum Coriandru
Eryngium planum Scai vânăt

Foeniculum vulgare Fenicul, Molură

Levisticum officinale Leuştean
Fam Apiaceae Angelica archangelica L. – Angelică

Angelica archangelica Descrierea speciei: Angelica este o plantă bienală sau perenă, care are
Protected by PDF Anti-Copy Free
în pământ(Upgrade
un torizom gros, napiform, multicapitat, conţinând un suc gălbui. Din
Pro Version to Remove the Watermark)
rizom pornesc rădăcini adventive lingi. Tulpina este robustă, înaltă de 50-150
(300) cm, erectă ramificată, cilindrică şi fin stricată,Frunzele sunt mari , de 3 ori
penat sectate, cu foliole ovate,inegal serate, foliola terminală fiind trifoliată.
Teaca frunzelor este mare, ventricos umflate, cu 20-40 radii muchiate şi papilos-
vilos păroase. Involucrul lipseşte. Florile pe tipul 5 au ovar inferior. Fructele sunt
diachene, elipsoidale , aripate lateral şi costate, cu nemeroase pungi
secretoase. Înfloreşte:VII-VIII;
Perioada de recoltare: martie-septembrie.
Ecologie: etajul montan şi subalpin, de-a lungul pârâielor, turbării.
Răspândirea în ţară: sporadică
Aria de răspândire: Europa centrală, Siberia.
Datorita continutului in furanocumarine la contactul frunzelor cu pielea cu
expunerea la radiatii solare apar reactii fototoxice(eritem ,vezicule)

Angelică

Organul vegetal sau reproducător utilizat: rizomul cu rădăcini (Rhizoma cum radicibus Angelicae).
Perioada de recoltare: primăvara ( martie-aprilie), sau la sfârşitul verii, începutul toamnei (august-
septembrie).
Principii active: cumarine (ostol, astenul, umbeliferonă, umbelipirenină), furanocumarine
(archangelica, imperatorină, angelicină, xantotoxol, xantotoxină, bergapten, ostrutol), acizi organici ( cafeic,
clorogenic, chinic, angelic, malonic, succinic, fumaric, oxalic, citric, aconitic), acizi graşi ( linoleic, palmitic,
behenic, petroselic ), vitamina B1, taninuri.
Boli în care este utilizatată: uz intern: anorexie, dispepsie, balonare, enterită, tuse, tratarea isteriei,
nevralgii, reumatism, eruptii tegumentare, astenie, anemii, vomismente.
Fam Apiaceae Carum cavi L. – Chimion, Secărea

Carum carvi Descrierea speciei: Chimionul este o plantă ierboasă bianuală sau
Protected by PDF Anti-Copy Free
perenă. Prezintă o rădăcină pivotantă slab ramificată, groasă de până la 2 cm, de
(Upgrade to Pro Version to Remove the Watermark)
culoare brun deschis. Tulpina este dreaptă, glabră, muchiată, fistuloasă,
ramificată de la bază, ajungând până la 1 m înălţime. Frunzele sunt lungi de 20-
40 cm, 2-3 penat sectate, cu lacinii liniar-lanceolate, de 1-2 mm lăţime, cele
inferioare lung peţiolate, cu 6-12 perechi de segmente de ordinul I. Frunzele
superioare sunt sesile, sectate cu lacinii distanţate, alungite si mucronate. Florile
sunt dispuse în umbele compuse, cu 8-16 radii inegale, fiecare umbelă cu 10-13
flori. Ele sunt albe sau roşiatice, fără involucru şi involucel. Caliciul este
neînsemnat, corola are 5 petale opcordate, bifidate la vârf şi îndoite, androceul
are 5 stamine iar ovarul este inferior bicarpelar şi bilocular. Fructul este o
diachenă turtită lateral şi îngustată la capete, cu coastele principale evidente, de
culoare cenuşiu-brună. În mezocarpul fructelor se află câte 6 canale secretoare
cu ulei volatil. Înloreşte: V-VII. Perioada de recoltare: iulie-august, dimineaţa,
când atmosfera este încă umedă, pentru a evita scuturarea fructelor.
Ecologie: fâneţe, liziera pădurilor, din regiunea de câmpie până în cea
subalpină.
Răspândirea în ţară: comună.
Chimion, Secărea Aria de răspândire: Eurasia

.
Organul vegetativ şi reproducător utilizat: fructele( Fructus Cavi ).
Principii active: ulei volatil, ulei gras, glucide, proteine, caumarine, umbeliperină, scopoleină,
herniarină, substanţe minerale reprezentate prin săruri de Pb, Cu, Zn, Fe, Ni, Co, Ca, Mg, K, Na.
Boli în care este utilizată: uz intern: colici gastrice şi intestinale, enterocolite, bronşite, anorexie,
mărirea diurezei, mărirea secreţiei de lapte, balonare, constipaţie, tahicardie, răceli, acnee, afecţiuni
ginecologice, afecţiuni renale, vomă, afecţiuni cardiace pe substrat nervos.
Fam Apiaceae Coriandrum sativum L. – Coriandru
Descrierea speciei: Coriandru este o plantă ieboasă anuală, cultivată
Coriandrum sativum sau subspontană, cu un miros specific de ploşniţă. Are o rădăcină pivotantă,
Protected by PDF Anti-Copy Free
subţire, neramificată şi o tulpină înaltă de 40-50 cm, dreaptă, cilindrică, lucioasă, fin
(Upgrade to Pro Version to Remove the Watermark)
brăzdată şi ramificată la partea superioară. Frunzele sunt verzi deschis, glabre,
diferenţiate după nivelul la care se află. Cele inferioare sunt divizate în segmente
ovale, iar cele superioare sunt 2-3 penat sectate. Florile sunt grupate în umbele
compuse, cu pediculi lungi, cu 3-7 radii, lipsite de involucru si cu un involucel
redus. Florile 5-mere au o culoare alb sau roz violacee. Cele periferice sunt mai
mari, au o simetrie zigomorfă iar cele către centru sunt actinomorfe. Fructele
ordonate sunt diachene globuloase care nu se desfac în mericarpii, cu diametrul de
2-6 mm, de culoare galbuie sau brunie-negricioasă, cu 5 coaste ondulate, puţin
proeminente şi 5 coaste drepte şi proeminente. Înfloreşte: VI-VII.
Perioada de recoltare: iulie
Ecologie: cultivată şi subspontană.
Răspândirea în ţară: comună în toată ţara.
Răspândire pe glob: Pe tot globul în special în regiunea
mediteraneană de Est.
Coriandru

Organul vegetativ sau reproducător utilizat: fructele( Fructus Coriandri ).

Principii active: ulei eteric, acizi graşi ( petroselinic, cleic, linoleic, palmitic), glucide (glucoză,
fructoză, zaharoză, rafinoză, maritol, pentozani, pectine, urme de amidon), aminoacizi (alanină, arginină, serină,
tirozină, leucină, lizină, prolină, valină, cistină, histidină), acid cafeic, clorogenic, umbeliferonă, scopoletină,
vitamina C, săruri minerale, ulei eteric, hidrocarburi terapeutice (pinen, limonen, cimen, felandren, sabinen,
cariofilen).
Boli în care este utilzată: uz intern: dispepsii digestive, balonări abdominale, anorexie ( lipsa poftei
de mancare ), helminitiaze, mărirea de lapte la mame, dischinezie biliară, hipoaciditate, gastrite hiperacide, ulcer
gastric, sedativ nervos; uz extern: reumatism.
Fam Apiaceae Eryngium planum L. – Scai vânăt

Eryngium planum Descrierea speciei: Scaiul vânăt este o plantă ierboasă

Protected by PDF Anti-Copy Free
perenă, robustă, de o nuanţa albăstrui-vineţie, mai evidentă în
(Upgrade to Pro Version to Remove the Watermark)
perioada înfloririi, cu rizom fuziform. Tulpina este înaltă de 30-60
(100) cm, ramificată în partea superioară, cu 3-5 ramuri terminale.
Frunzele sunt rigide, cele bazale au peţiol lung, limb întreg oval-
eliptic, cu baza cordată margini setiform serate, cu 7-9 nervuri, lungi
de 8-15 cm şi late de 7 cm. Cele tulpinale au peţiol scurt, cele
superioare sunt sesile, amplexicaule, 3-5 palmat partite, cu lobi
dinţaţi. Florile sunt dispuse în umbele sub formă de capitule albăstrui,
ovoidale, de circa 15 mm lungime, au foliole involucrale liniar
lanceolate, lungi, depăşind capitulele, ţepos dinţate. Ele sunt
hermafrodite, pe tipul 5. Fructele sunt diachene, spinoase pe partea
dorsală. Înlfloreşte în lunile: iulie-august.
Perioada de recoltare: iulie-august.
Ecologie: fânaţe, păşuni, marginea drumului.
Răspândirea în ţară: frecventa.
Aria de răspândire: Europa centrala, Balcani, Rusia-
Scai vânăt europeana, centrala şi de Sud, Asia.
Organul vegetativ şi reproducător utilizat: părţile
aeriene ale plantei (Herba Eryngii plani).

Principii active: saponozide triterpenice, cum ar fi saniculosaponozida B, saniculogenona A,

eringiumsapogenina D, F, G, H, zaharoză, ferulol, săruri minerale.
Boli în care este utilizată: uz intern: bronşită, tuse convulsivă, traheobronşită acută.
Fam Apiaceae Foeniculum vulgare Mill. – Fenicul, Molură

Foeniculum vulgare Descrierea speciei: Feniculul este o specie ierboasă glabră, bienală
Protected by PDF Anti-Copy Free
sau perenă, cu miros plăcut aromat, ce prezintă o radăcină pivotantă şi o tulpină
(Upgrade to Pro Version to Remove the Watermark)
erectă, cilindrică, fistuloasă, fin striată, înaltă de 1-2 m. Tulpina este foarte
ramificată la bază. Frunzele au la bază o teacă bine dezvoltată, sunt alungit-
triunghiulare, 3-4 sectate, cu lacinii liniare şi teci bine dezvoltate. Florile sunt
grupate în umbele compuse bogat radiate (20 radii), lipsite de involucru şi
involucele, au culoarea galben-aurie, cu petale lat ovate, terminate cu un vârf lat
îndoit spre interior. Fructul brun-gălbui, cunoscut sub numele de anason dulce,
este îngust, alungit, cu 5 coaste evident pronunţate şi alte 5 coaste secundare
mai puţin evidente. În mezocarpul mericarpelor se găsesc câte 6 canale
secretoare. Înfloreste în lunile: iulie-septembrie.
Perioada de recoltare: septembrie.
Ecologie: cultivată, uneori sălbăticină.
Aria de răspândire: regiunea mediteraneană, Asia de S-V, cultivată
pe aproape toate continentele.
Organul vegetativ şi reproducător utilizat: fructele mature (Fructus
Foeniculi).

Fenicul, Molură

Principii active: ulei eteric, lipide, celuloză brută, pentozani, glucide, pectine, proteine, acid cafeic, clorogenic
şi elemente minerale ( Zn, Fe, Ca, Mg, Na, K).
Boli în care este utilizată: uz intern: anorexie, infecţii faringo-amigdaliene, balonari, colici
abdominale, stimularea diurezei şi a secreţiei de lapte, bronşită, astm bronşic, tuse convulsivă şi spastică; uz
extern: laringită, faringită, amigdalite, traheite
Fam Apiaceae Levisticum officinale Koch. – Leuştean
Descrierea speciei: Leuşteanul este o plantă ierboasă perenă, cultivată,
Levisticum officinale uneori sălbăticită. Are un rizom gros, bruniu, ramificat, cu un miros puternic,
Protected by PDF Anti-Copy Free
prelungindu-se cu o rădăcină pivotantă, ramificată, lungă de 20-25 cm. Este o
(Upgrade to Pro Version to Remove the Watermark)
plantă de talie înaltă de 2,5 m, cu o tulpină erectă fistuloasă, cilindrică, fin striată,
groasă de 4 cm, cu ramurile din partea superioară dispuse câte 2-3 în verticil.
Frunzele sunt întunecat verzi, cărnoase, lucitoare, lungi de până la 60 cm şi late de
până la 40 cm, de 1-3 ori penat-sectate, cu segmente de ultim ordin cuneate. Cele
inferioare au peţiol fistulos iar cele superioare sunt sesile, mai simple, cu teaca
membranoasă. Florile sunt dispuse în umbele compuse mare, compacte, cu 10-20
radii groase, muchiate. Involucrul si involucelul au foliole lanceolate, cu marginea
alb membranoasă şi distanţat dinţate. Florile galbene-deschis, sunt mici,
hermafrodite, dinţii caliciului nedistincţi, cu 5 petale eliptice, 5 stamine şi gineceu
bicarpelar inferior. Fructele sunt diachene ovoidale, turtite dorsiventral, cu coastele
uşor aripate, alburi sau galben-bruni. Înfloreste în lunile: iunie-august.
Perioada de recoltare: frunzele (iunie), rizomul şi radăcinile (mai-iulie),
fructele (septembrie-octombrie)
Ecologie: cultivată, uneori sălbăticită.
Aria de răspândire: originară din Iran; cultivată în Europa şi America de
Nord.
Leuştean

Organul vegetativ şi reproducător utilizat: frunzele (Folium Levistici), fructele (Fructus Levistici), rădăcina
(Radix Levistici).
Principii active: ulei volatil, terpineol, acid acetic, benzoic, gumirezine, taninuri, grăsimi, săruri
minerale.
Boli în care este utilizată: uz intern: tuse convulsivă, indigestie, hipertensiune, boli de stomac, tulburări
de calciu, diureză, colici intestinale expectorant; uz extern: reumatism, ulceraţii tegumentare, tonic.
 Protected by PDF Anti-Copy Free
(Upgrade to Pro Version to Remove the Watermark)

Ordinul THEALES
Familia Hypericaceae
Cuprinde plante ierboase, tufe sau arbori răspândite in regiunile tropicale. Au frunze opuse, rar alterne, simple şi
nestipelate adesea sempervirescente. Florile sunt radiare au structura variată. Androceul are numeroase stamine
grupate in mănunchiuri. Gineceu are 2-4 carpele ovarul superior. Fructul este o capsulă. Prezinta pungi secretoare
de uleiuri eterice ce se văd prin transparenţa sub formă de puncte.

Hipericum perforatum SUNĂTOARE


Fam Hipericaceae
Hipericum perforatum
HYPERICUM PERFORATUM L. – SUNĂTOARE
Descrierea speciei: plantă ierboasă perenă, cu un sistem radicular şi rizom bine
dezvoltat. Tulpina este înaltă de 20-100 cm, cilindrică, cu două muchii longitudinale,
Protected by PDF Anti-Copy Free
adesea lignificată în partea inferioară şi ramificată în partea superioară, cu numeroase
(Upgrade to Pro Version to Remove the Watermark)
puncte negre care conţin hipericină. De la axilele frunzelor se dezvoltă numeroase ramuri
sterile. Frunzele sunt opuse, sesile, ovale, glabre, lungi de până la 3 cm, cu multe puncte
translucide, de unde şi denumirea de perforatum (aspectul frunzelor privite prin
transparenţă). Florile hermafrodite, cu simetrie radiară sunt dispuse în corimb, pe tipul 5,
formate din 5 sepale libere, întregi laceolate, 5 petale libere galbene-aurii, de 2 ori mai
lungi decât sepalele, prevăzute fiecare pe margini cu mici puncte negre. Androceul are
numeroase stamine grupate în 3 fascicole (triadelf), iar gineceul este tricarpelar superior.
Fructul este o capsulă septicidă ovală. Seminţele sunt mici, cilindrice, brune-negricioase.
Înfloreşte: VI-IX.
Ecologie: planta este adaptată atât la ariditate cât şi la umiditate excesivă,
vegetează la lumină, cel mult la semiumbră.

SUNĂTOARE
Răspândirea în ţară: specia vegetează de la câmpie până în zona montană, în tăieturi de păduri, fâneţe, la
marginea drumurilor şi a padurilor.
Răspândirea pe glob: Eurasia, Africa boreală, America, Australia.
Organul vegetativ sau reproducător utilizat: părţile aeriene ale plantei (Herba Hyperici).
Perioada de recoltare: iunie-septembrie.
Principii active: ulei volatil, hiperină, hipericină, flavone (hiperohzidă), cvercetol, galactoză, cvercitrină, rutină,
tanin catehic, colină, caroten, acid valerianic, vitaminele C, PP, saponine, săruri minerale.
Boli în care este utilizată: uz intern: dischinezie biliară, insuficienţă hepatică, enterocolite, gastrite hiperacide,
ulcer gastric, hepatite cronice, colite cronice, colecistite, incontinenţă urinară, boli nervoase, nevroze, insomnii, tulbură ri
de vorbire, dereglarea ciclului menstrual; uz extern: gingivite, abcese dentare, răni deschise, arsuri, eczeme, reumatism,
sciatică, hematoame, inflamaţia ganglionilor
 Protected by PDF Anti-Copy Free
(Upgrade to Pro Version to Remove the Watermark)
Ordinul VIOLALES (PARIETALES)
Familia Violaceae
Cuprinde plante răspândite mai mult in zonele temperate, sunt plante ierboase, semiarbusti, arbuşti şi arbori. Au frunze alterne simple
intregi sau divizate, glabre sau bubescente, stipelate.Pedunculii sunt prevazuţi cu 2 bracteole. Florile sunt solitare, zigomorfe, rar
actinomorfe, hermafrodite, rar unisexuate, 5-mere. Capsula loculicida este dehiscenta prin 3 valve iar semintele sunt mici.

Viola tricolor TREI-FRAŢI-PĂTAŢI

Fam Violaceae VIOLA TRICOLOR L. – TREI-FRAŢI-PĂTAŢI
Descrierea speciei: plantă anuală sau perenă, pubescentă, fără lăstari sterili, înaltă de
Viola tricolor 10-40 cm. Rădăcina este subţire, lungă de 3-5 cm. Tulpina este arcuată de la bază sau
Protected by PDF Anti-Copy Free
ascendentă. Frunzele au forme diferite după nivelul la care se găsesc pe tulpină. Cele
(Upgrade to Pro Version to Remove the Watermark)
inferioare sunt lat ovale şi lung peţiolate. Cu cât se inseră mai sus, spre vârful tulpinii, ele se
alungesc şi peţiolul se scurtează. Stipelele sunt mari, penate, cu segmentul terminal mai mare
decât segmentele laterale. Florile sunt lung pedunculate, au simetrie bilaterală. Petalele sunt
diferit colorate, cele 2 superioare de obicei violete, cea inferioară de formă triunghiulară este
galbenă cu dungi de culoare mai închisă, iar cele 2 petale laterale ovale sunt albe, galbene sau
violet. Pintenul depăşeşte puţin în lungime apendicii sepalelor. Fructul este o capsulă
valvicidă, alungit ovată. Înfloreşte: V-VIII.
Ecologie: planta vegetează pe soluri bogate, preferă lumina directă sau cel mult
semiumbra, cu cerinţe ridicate faţă de umiditate.
Răspândirea în ţară: specia vegetează în lunci, la marginea pădurilor, prin fâneţe
montane, pe coaste şi stâncării, din zona deluroasă până în cea subalpină.
Răspândirea pe glob: Eurasia cosmopolită.

TREI-FRAŢI-PĂTAŢI

Organul vegetativ sau reproducător utilizat: partea aeriană a plantei (Herba Violae tricoloris).
Perioada de recoltare: mai-august.
Principii active: mucilagii, saponozide triterpenice, derivaţi şi esteri ai acidului metil-salicilic, săruri minerale,
alcaloizi (violină), carotenoide, antociani, tanin, ulei volatil, vitaminele A, C.
Boli în care este utilizată: uz intern: rinite, rinosinuzite, bronşite, astm bronşic, afecţiuni renale, eczeme, urticarie,
acnee, furunculoză, tuse; uz extern: dermatoze, scurgeri vaginale, bube dulci, rinosinuzite.