CURS 4 – BIOLOGIE GENERALĂ, VEGETALĂ ŞI ANIMALĂ

SUBCLASA AMENTIFERAE (HAMAMELIDAE)

Cuprinde dicotiledonate lemnoase cu flori ciclice, unisexuate (rar hermafrodite),

monochlamidee, cu perigon sepaloid sau petaloid, mai rar diplochlamidee sau cu învelişuri florale
rudimentare (rar nude).
Majoritatea speciilor au florile grupate în amenţi condensaţi (cel puţin cele mascule), de unde
şi denumirea de amentifere. Androceul poate fi format din una sau mai multe stamine. Gineceul
apocarp sau sincarp, poate avea poziţie inferioară sau superioară şi este alcătuit dintr-un număr redus
de carpele sau chiar una singură.
Anatomic, unele amentifere prezintă traheide cu punctuaţiuni areolate. O particularitate a lor o
constituie modul de pătrundere a tubului polinic în ovul, prin baza acestuia (şalazogamie).
Polenizarea este anemofilă, iar fecundaţia simplă, foarte îndelungată (de la polenizare până la
pătrunderea spematiilor la oosferă, durează adesea un an). Subclasa Hamamelidae cuprinde 6 ordine
cu un număr redus de familii.

Ord. HAMAMELIDALES
Cuprinde arbori şi arbuşti ce prezintă în xilem traheide cu punctuaţiuni areolate. Frunzele sunt
dispuse altern, iar florile hermafrodite sau unisexuate sunt fie lipsite de înveliş floral, fie prezintă un
înveliş floral simplu sau dublu. Ordinul cuprinde 2 familii: Platanaceae şi Hamamelidaceae.

Fam. Hamamelidaceae
Cuprinde arbori şi arbuşti cu răspândire mai ales în zonele subtropicale ale Americii, Asiei şi
Australiei. Frunzele sunt sempervirente sau căzătoare (decidue), dispuse altern sau spiralat, peţiolate,
fără teacă, odorante sau lipsite de miros, simple. Lamina poate fi întreagă sau palmat divizată, cu peri
stelaţi. Florile sunt mici, grupate în inflorescenţe sub formă de amenţi (mai rar capitule, raceme,
panicule) şi sunt înconjurate sau nu de un involucru de bractei colorate. Florile sunt de regulă
actinomorfe, se maturizează devreme şi sunt formate din 4 verticile de câte 4-5 piese. Periantul este
format din caliciu şi corolă distincte sau poate fi perigon sepaloid (uneori lipseşte). Se dispun în 1-2
cicluri, izomere. Caliciul din 4-5 sepale libere sau concrescute dispuse într-un verticil, sunt imbricate,
dialisepale sau gamosepale. Corola, când este prezentă, poate fi formată din 2-4 sau 5 petale unite
dispuse în verticil. Petalele sunt lungi, uneori răsucite în mugure sub formă de arc. Sunt sesile sau
unguiculate. Androceul este format din 4-32 stamine, neramificate, libere, dispuse pe unu sau 2
verticile. Staminele pot fi în totalitate fertile sau pot prezenta alternativ şi staminodii.

Hamamelis virginiana L.
Este un arbust mic de 5-6 m înălţime, originar din America de Nord. Frunzele întregi sunt
dispuse altern, sunt scurt peţiolate, romboidale sau ovale, cu baza asimetrică, marginea crenelată.
Nervurile de ordinul 3 şi 4 sunt ramificate, se anastomozează şi dau frunzei aspect reticulat.
Florile sunt mici, tetramere, grupate în amenţi axilari. Petalele sunt lungi, liniare ca nişte benzi,
de culoare galbenă.
Medicinal se folosesc Hamamelidis folium şi Hamamelidis cortex (mai rar). Frunzele conţin
până la 10% taninuri galice (hamamelitanin), acid galic, taninuri mixte, flavone, proantociani, ulei
volatil. Se utilizează sub formă de extracte sau tincturi în afecţiuni ale vaselor venoase – varice,
hemoroizi, flebite, dar şi în dermite, eczeme, etc datorită acţiunii vasoconstrictoare, hemostatice,
astringente. Cutadenul este un produs farmaceutic cu extract de Hamamelis.

Liquidambar orientale Mill.

BGVA – CURS 4 1
 Arbore monoic originar din Asia Mică, cu flori unisexuate lipsite de periant, grupate în amenţi,
cu frunze palmate. Din trunchiul acestei specii se extrage balsamul de Styrax sau rezina Benzoe, ce
conţin esteri ai acidului cinamic şi benzoic. Se utilizează datorită acţiunii antiseptice şi dezinfectante,
cicatrizante (răni, arsuri). Rezina Benzoe se foloseşte şi în tratamentul scabiei.

Fam. Platanaceae
Unicul gen Platanus, cuprinde puţine specii cu răspândire mai ales în America de Nord şi
zonele mediteraneene. Sunt arbori mari, înalţi, cu ritidom albicios, neted.
Frunze mari palmat lobate (cu 5-7 lobi acuţi).
Flori unisexuate, monoice, dispuse în inflorescenţe globuloase, lung pedunculate. Învelişul
floral este format din 3-6 foliole, florile masculine au 3-8 stamine iar cele femele 3-6 carpele libere.
Polenizarea este anemofilă.
Fructele poliachene, fiecare poliachenă înconjurată de peri lungi.

Platanus occidentalis L.
Platan american, are inflorescenţele câte una pe un peduncul lung.

Platanus orientalis L.
Platanul, originar din Asia Mică, creşte viguros, are coroană largă şi câte 3-6 inflorescenţe pe
un peduncul lung. Ambele specii se cultivă prin parcuri şi alei.

Ord. URTICALES
Cuprinde plante lemnoase, primitive, rar ierboase, acoperite cu peri aspri, cu frunze simple, rar
compuse, flori unisexuate, mici, grupate în inflorescenţe cimoase şi fructe achene, samare sau drupe.

Fam. Ulmaceae
Grupează arbori cu frunze alterne, stipelate, adesea asimetrice şi aspru pubescente. Florile sunt
hermafrodite sau unisexuate, solitare, sau grupate în glomerule. Periantul din 4-8 piese sudate,
androceu izomer, gineceu bicarpelar, fruct samară sau drupă.

Ulmus foliacea Hayek (sin. U. campestris L.) - Ulmul de câmp

Arbore de 40 m înălţime, cu ritidom negricios, adânc brăzdat. Frunze alterne, stipelate, eliptice,
oblongi ovate sau ovale, la bază evident asimetrice, dublu serate, cu cca 12 perechi de nervuri
laterale. Frunze pe faţă verzi întunecate, lucioase, pe dos cu smocuri de peri albi în axila nervurilor,
în rest glabre. Florile mici, hermafrodite sau poligame, apar primăvara de timpuriu, înainte de
înfrunzire, în glomerule sesile.
O floare prezintă un perigon campanulat din 5 tepale verzui, 6 stamine cu antere purpurii şi
gineceu bicarpelar superior. Fructul este o samară obovată, de 1-1,5 cm lungime, cu sămânţa aşezată
excentric, mai sus de mijlocul aripii. Ulmul de câmp creşte frecvent prin păduri de amestec, margini
de păduri, tufărişuri, în regiunile de câmpie şi de coline. Este cultivat adesea ca arbore ornamental pe
străzi.
Importanţa prezintă scoarţa, Ulmi cortex, ce se foloseşte sub formă de cataplasme în afecţiuni
ale pielii - eczeme, urticarie, afecţiuni alergice.

Ulmus montana With (sin. Ulmus scabra Mill.)- Ulm de munte

Arbore de 35 m înălţime cu scoarţa netedă, numai la bătrâneţe cu ritidom subţire. Frunze
variabile, eliptice sau oblongi, cu 15-18 perechi de nervuri laterale, la vârf brusc acuminate, la bază
asimetrice iar pe margini acut dublu serate. Florile sunt dispuse în glomerule dese cu perigonul
campanulat cu 5-6 diviziuni. Samara este lat eliptică sau aproape rotundă, de 2-2,5 cm, cu sămânţa în
centrul aripii. Creşte frecvent în stare izolată în pădurile din etajul montan şi din regiunea de deal.

BGVA – CURS 4 2
 Importanţă farmaceutică prezintă scoarţa, Ulmi cortex, ce se foloseşte în eczeme şi afecţiuni
alergice sub formă de decoct.

Celtis australis L.
Arbore înalt de 5-20 m, cu coroana largă, neregulată. Scoarţa netedă, cenuşie. Frunze ovat-
oblongi până la oblong-lanceolate, îngust acuminate, la bază asimetrice, oblic cordate, rotunjite sau
brusc îngustate, pe margini ± serate. Flori poligame, cele hermafrodite solitare, cele mascule în
fascicule pauciflore. Perigon din 4-5 lacinii libere, androceu din 4-5 stamine, gineceu cu 2 stigmate
răsfrânte. Fruct drupă globuloasă. Cultivat ca ornamental. Importanţă prezintă scoarţa ce conţine
tanin şi are efect astringent, hemostatic.

Fam. Moraceae
Cuprinde arbori, arbuşti, rareori liane sau plante erbacee, adesea cu latex bogat în
poliizoprenoide sau conţinând pungi cu mucilagii. Frunzele sunt simple, întregi, stipelate, unele
specii prezentând heterofilie (genul Morus). Florile sunt unisexuate sau bisexuate şi grupate în cime
sau raceme. Periantul este alcătuit din 4 piese, uneori concrescute, adesea devenind persistente şi
cărnoase după fecundaţie.

Morus alba L. - Dud alb

Arbore monoic sau dioic de până la 15 m înălţime, cu coroană rară şi ramuri zvelte. Scoarţă cu
ritidom brăzdat. Frunze alterne subţiri, foarte variabile, ovate sau eliptice, obtuze, acute sau scurt
acuminate, la bază rotunjite sau oblic cordate. Marginile sunt neregulat serate, nedivizate sau cu 3-5
lobi neregulaţi, asimetrici, separaţi prin sinusuri adânci. Pe faţă sunt glabre, netede, lucioase, pe dos
scurt pubescente numai pe nervuri. Florile sunt reunite în amenţi, cei masculi cilindrici, cei femeli
globuloşi. Floarea masculină este formată din 4 tepale libere şi 4 stamine, iar floarea femelă din 4
tepale pubescente şi un ovar bicarpelar superior cu stil scurt şi 2 stigmate pubescente. Fructul este o
drupă falsă, mică, cu înveliş cărnos, provenit din îngroşarea şi modificarea perigonului. Toate
fructele dintr-o inflorescenţă, strâns alipite, alcătuiesc împreună un fruct compus şi fals numit soroză,
popular dudă sau agudă care la maturitate are culoarea albă.
Creşte frecvent prin grădini, livezi, vii, curţi, de-a lungul drumurilor.
Importanţa farmaceutică prezintă frunzele – Mori folium - ce conţin tanin, acid aspartic, acid
folic, glicozide fitosterolice etc., şi se folosesc ca adjuvant în tratamentul diabetului, având
proprietăţi hipoglicemiante şi în distrofii ale miocardului. Intră în compoziţia ceaiului dietetic.
Fructele au proprietăţi purgative, febrifuge şi emoliente. Frunzele se mai folosesc ca aliment esenţial
şi aproape exclusiv pentru omizile viermilor de mătase. Din rădăcini se extrage o substanţă colorantă
galbenă foarte rezistentă.

Ficus carica L. - Smochin

Arbust de 6-10 m, cu trunchiul ramificat de la bază, coroană rară cu ramurile laterale adesea
culcate şi ascendente. Lujerii tineri viguroşi, verzi-măslinii, glabri. Frunze peţiolate de 8-20 cm
lungime şi aproape tot atât de late, adânc lobate, cu 3-5 lobi la vârf lăţiţi, obtuzi şi rotunjiţi, pe faţă
scabre, pe dos păroase. Flori unisexuat monoice, foarte mici închise în cavitatea unui receptacul
piriform, la vârf cu o deschizătură îngustă. Florile femele sunt dispuse spre bază, cele mascule,
împreună cu numeroase bractei mici, spre partea superioară. O floare masculă are un perigon din 2-6
diviziuni şi 1-2 stamine, iar o floare femelă un perigon cu numeroase diviziuni şi un ovar cu stil
excentric. După fecundare, receptaculul devine cărnos şi formează un fruct fals şi compus, piriform,
comestibil, numit siconă sau smochină.
Specie mediteraneană, se cultivă la noi în regiunile calde ale ţării, în special în Dobrogea.
Importanţa farmaceutică prezintă frunzele ce au acţiune astringentă, antidiareică, hemostatică şi
fructele cu acţiune emolientă.

BGVA – CURS 4 3
 Fam. Cannabinaceae
Sunt plante erbacee dioice, fără latex, dar cu peri glandulari pluricelulari, specifici. Frunzele
sunt alterne sau opuse, simple sau compuse, stipelate. Florile grupate în cime, sunt unisexuate, cu
perigon sepaloid, rudimentar la florile mascule şi sub forma unei bractei la cele femele. Fructul este
nuculă sau achenă.

Cannabis sativa L. - Cânepa

Plantă ierboasă, anuală, înaltă de 1-3 m, mult cultivată. Tulpina este dreaptă, fistuloasă, cu
frunze stipelate, alterne, peţiolate, palmat-sectate, cu 5-7 lobi înguşti, ascuţiţi, cu margine serată.
Frunzele superioare sunt întregi sau trilobate. Este o specie unisexuat dioică. Inflorescenţele mascule
sunt panicule axilare laxe. O floare bărbătească este alcătuită din 5 tepale libere şi 5 stamine.
Inflorescenţele femele se dezvoltă spre vârful tulpinii sub formă de glomerule în axila frunzelor.
Fiecare floare femelă are la bază o bractee ce formează un înveliş sub formă de cupă ce protejează
gineceul superior, bicarpelar prevăzut cu 2 stigmate lungi. Fructul este o achenă cu cotiledoanele
mari şi bogate în lipide.
Indivizii masculi alcătuiesc „cânepa de vară” şi se recoltează pentru obţinerea fibrelor textile.
Indivizii femeli sau „cânepa de toamnă” se folosesc pentru producerea seminţelor. Specie cultivată,
dar adeseori scăpată din culturi, creşte pe marginea drumurilor, prin tăieturi de pădure, plantaţii, etc.
În scopuri medicinale se valorifică vârfurile înflorite ale exemplarelor femele ce aparţin speciei
Cannabis sativa var. indica, Cannabis indicae herba, produs cunoscut sub numele de marijuana.
Glandele de pe suprafaţa plantei conţin o substanţă oleo-rezinică ce furnizează produsul denumit
haşiş. Proprietăţile acestui drog sunt multiple: stupefiant, hipnotic, sedativ, diuretic, excitant.
Populaţiile unor ţări din Asia şi Africa au obişnuinţa de a consuma sau fuma preparatele de haşiş, sub
acţiunea căruia se dezvoltă o stare de euforie însoţită de iluzii şi halucinaţii. Abuzul de haşiş are
repercusiuni grave asupra organismului ducând la scăderea rezistenţei faţă de boli, la decădere fizică,
slăbirea facultăţilor intelectuale, pierderea voinţei, modificarea caracterului şi în cele din urmă la
demenţă.

Humulus lupulus L. - Hameiul

Plantă lemnoasă cu tulpină volubilă spre dreapta, înaltă de 3-5 m, acoperită cu peri în formă de
cârlige. Frunze opuse, aspre, lung-peţiolate, digitat lobate, cu marginea lobilor serat dinţată. Flori
unisexuate dioice. Cele mascule sunt dispuse în cime axilare racemiforme şi formate din perigon
sepaloid cu 5 diviziuni libere şi 5 stamine. Florile femele au periant rudimentar, glandulos şi ovar cu
2 stigmate filiforme. Sunt grupate în amenţi axilari, pedunculaţi, formaţi din bractei dispuse imbricat
ce poartă la bază una sau două achene. Totalitatea bracteelor formează un fel de con (strobil). Atât
bracteele ce formează conul, cât şi periantul membranos din jurul achenelor, poartă numeroase
glande secretoare de culoare galben aurie, ce conţin o substanţă amară, aromatică numită lupulină,
motiv pentru care se folosesc în industria berii. Importanţă prezintă conurile de hamei, Lupuli
strobuli, ce conţin oleo-rezine, ulei volatil, principii amare, flavone, tanin, substanţe estrogene.
Hameiul are proprietăţi sedative, tonic amare, anafrodisiace, bacteriostatice, antitumorale şi intră în
compoziţia ceaiurilor calmante şi sedative.

Fam. Urticaceae
Plante ierboase, rar lemnoase, cu tulpini şi frunze simple, opuse sau alterne, adesea cu peri
urticanţi. Florile sunt unisexuate sau hermafrodite, tetramere. Fructele sunt nucule, rar drupe.

Urtica dioica L. - Urzica mare

Plantă ierboasă doică, înaltă până la 1 m cu tulpina şi frunzele acoperite de peri urticanţi.
Tulpina este simplă, tetra-muchiată, erectă. Frunzele dispuse opus, sunt ovale, cordiforme, serate şi

BGVA – CURS 4 4
acuminate. Florile sunt reunite în panicule axilare. Floarea masculă cuprinde 4 tepale pubescente şi 4
stamine, iar floarea femelă 4 tepale inegale, 2 mai mari laterale şi pubescente şi 2 mai mici caduce.
Ovarul este bicarpelar, sincarp, superior, cu stigmat în formă de pensulă. Fructul este o achenă.
Creşte pe lângă drumuri, garduri, ziduri, tăieturi de pădure, pe marginea pâraielor, în jurul
caselor, etc.
Importanţă farmaceutică prezintă frunzele- Urticae folium sau partea aeriană–Urticae herba,
pentru proprietăţile lor antianemice, hemostatice, diuretice, antidiareice, hipoglicemiante şi
cicatrizante. Elimină clorurile şi acidul uric din organism, influenţând favorabil combaterea
reumatismului şi a gutei. Datorită vitaminei K, ceaiul are însuşirea de a opri hemoragiile,
recomandându-se în tratamentul menstruaţiilor abundente şi neregulate precum şi a hemoragiilor
uterine după naştere. Din frunze se extrage clorofila, din care se obţin clorofilinele cu proprietăţi
antiseptice şi cicatrizante, folosite în ape de gură, paste de dinţi, gume de mestecat. De asemenea,
urzica este şi sursă de provitamina A datorită conţinutului ridicat în carotenoide şi este şi o valoroasă
plantă alimentară datorită conţinutului ridicat în vitaminele C, K şi fier.

Urtica urens L. - Urzica mică

Plantă anuală, scundă de 10-15 cm, acoperită cu peri urticanţi. Tulpina tetramuchiată, erectă,
verde deschis. Frunze opuse, peţiolate, ovale sau eliptice, adânc serate. Florile mascule şi femele sunt
grupate în inflorescenţe sub formă de spice la baza frunzelor. Perigonul este format din 4 tepale şi 4
stamine la florile mascule şi din 4 tepale şi un ovar superior, bicarpelar, la cele femele.
Creşte prin locuri necultivate, ruderale, pe margini de drumuri, garduri etc.
Importanţă farmaceutică prezintă partea aeriană a plantei – Urticae minoris herba et semen, ce
este folosită în industria medicamentelor pentru diferite preparate farmaceutice. Combate
hemoragiile capilare, pierderile uterine şi dizenteria. Are de asemenea bune rezultate în combaterea
diabetului zaharat, a scorbutului, reumatismului şi a bolilor de piele. În multe zone se utilizează ca
legumă.

Parietaria officinalis L. - Paracherniţă

Plantă ierboasă, bianuală sau perenă, cu tulpină dreaptă, simplă, neramificată, scurt păroasă.
Frunze peţiolate, ovate sau lanceolate, lung ascuţite, cu marginile întregi, lucioase. Florile sunt
dispuse în inflorescenţe dichaziale, câte două în glomerule multiflore, cu bractei libere, lungi. În
fiecare dichaziu, floarea centrală este femelă, iar cele două laterale, hermafrodite. Florile
hermafrodite au perigonul 4 laciniat, 4 stamine şi un gineceu superior unilocular. Florile femele au
perigonul tubulos, bombat, la vârf 4 dinţat şi un gineceu superior. Fructul este o nuculă.
Creşte pe grohotişuri, margini de păduri sau tufişuri umede, pe lângă garduri, ziduri etc.
Importanţă farmaceutică prezintă toate părţile supraterane ale plantei- Parietarie herba- ce au
proprietăţi emoliente şi răcoritoare. Sub formă de infuzie, decoct, sirop, suc, etc. combate bolile de
rinichi, ale vezicii urinare, tusea, răguşeala.

Ord. FAGALES
Cuprinde arbori şi arbuşti cu frunze alterne, stipelate, ce alcătuiesc păduri de foioase în
regiunile temperate. Florile sunt unisexuate, cu sau fără periant sepaloid. Cele mascule sunt dispuse
în amenţi, cele femele grupate câte 2-3 în vârful ramurilor. Fructul este samară sau achenă aripată sau
este prevăzut cu o cupă dură.

Fam. Fagaceae

BGVA – CURS 4 5
 Cuprinde arbori cu frunze întregi sau penat lobate, alterne. Florile sunt unisexuate rar
bisexuate, cu ovar inferior, fructul este o achenă monospermă însoţit de bracteele concrescute şi
lignificate ce formează o cupă dură.

Fagus sylvatica L. - Fag

Arbore înalt de 35 m cu scoarţă netedă, cenuşiu albicioasă. Frunze alterne, eliptice, acute, la
bază brusc îngustate sau rotunjite, cu marginiondulate sau întregi, cu nervuri laterale proeminente.
Florile dispuse în inflorescenţe axilare apar odată cu frunzele. Florile mascule în glomerule pendente,
au perigonul format din 4-7 tepale concrescute şi 8-16 stamine exerte. Florile femele sunt geminate
(câte două), cu perigon redus şi înconjurate de numeroase bractei care concresc şi formează o cupă
din 4 valve lignificate ce înconjoară ovarul inferior tricarpelar. Stigmatele sunt roşii. Fructul este o
achenă numită jir (fruct compus şi fals) complet învelită de cupa lemnoasă prevăzută la exterior cu
apendici spinoşi. La maturitate se deschide în 4 valve.
Fagul formează păduri întinse, pure sau în amestec cu alte foioase sau cu răşinoasele.
Importanţa farmaceutică prezintă scoarţa –Fagii cortex- din care se prepară un decoct folosit în
combaterea enterocolitei.

Quercus robur L. - Stejarul

Arbore înalt de 50 m, cu coroană largă, neregulată şi ramuri puternice, noduroase. Frunze
foarte variabile, obovate până la îngust obovate, la bază îngustate şi evident auriculate, aproape
sesile, neregulat sinuat lobate. Lamina pieloasă de un verde întunecat. Florile mascule sunt dispuse în
amenţi axilari pendenţi, au un perigon din 5-7 tepale şi numeroase stamine. Florile femele sunt
grupate în inflorescenţe spiciforme, lung pedunculate, pauciflore, axilare sau terminale. Perigonul
florilor femele este redus dar prezintă numeroase bractei ce concresc într-o cupă solzoasă, ce închide
un gineceu tricarpelar semiinferior. Fructul este o achenă, care împreună cu cupa solzoasă
hemisferică constituie ghinda care este un fruct fals, lung pedunculat.
Stejarul formează păduri de amestec împreună cu alte foioase sau arborete pure, în regiunea de
câmpie şi de coline joase.
Importanţă farmaceutică prezintă scoarţa de pe ramurile tinere, Querci cortex, ce conţine acid
cvercitinic, roburic, oxalat de calciu, taninuri, etc. Intern se recomandă în afecţiuni ale stomacului,
având acţiune antiseptică, hemostatică, astringentă. De asemenea, intervine în combaterea diareei, în
enterite, melene, metrorargii. Extern este indicat în tratamentul hemoroizilor, fistulelor anale,
leucoreei, în faringite, arsuri, degerături.
Foarte bogate în tanin sunt galele – Gallae turcicae - formate pe frunze în urma înţepăturilor
unor viespi din genul Cypnis.

Castanea sativa Mill. (sin. Castanea vesca Gaertn.) - Castanul comestibil

Arbore de 30 m înălţime cu frunze mari oblong lanceolate, aşezate spiralat, pe margini spinos
dinţate, cu numeroase nervuri secundare paralele, proeminente. Inflorescenţele mascule axilare sunt
amenţi deglomerule, cilindrici, erecţi. O floare este formată dintr-un perigon cu 6 diviziuni şi
numeroase stamine. Florile femele sunt solitare sau câte 3, înconjurate de un involucru cupuliform,
spinos. Fructul este o achenă mare, comestibilă, brun întunecată, închisă în cupa involucrului, care la
maturitate se deschide în 2-4 valve.
Castanul comestibil este cultivat sau creşte spontan în sud-vestul ţării.
Importanţă farmaceutică prezintă frunzele - Castaneae folium - ce conţin taninuri, care prin
hidroliză formează acizii cumaric şi cafeic, precum şi vitamina E, glucoză, săruri etc. Extractul apos
din frunze are acţiune sedativă asupra centrilor respiratori, fiind bun calmant al tusei.

Fam. Betulaceae

BGVA – CURS 4 6
 Este reprezentată de arbori monoici din regiunile temperate, ale căror rădăcini formează
micorize. Florile sunt unisexuate, grupate în amenţi sau glomerule. Fructul este o nuculă însoţită de o
bractee lobată.

Betula pendula Roth. (sin. Betula verrucosa Erhrt.) - Mesteacăn

Arbore de 30 m înălţime, cu coroană amplă cu ramuri groase şi numeroase rămurele flexibile,
pendente. Coaja tulpinii este netedă albicioasă. Frunzele alterne, lucioase, romboidale sau
triunghiular ovate au vârful acuminat şi marginea dublu serată, Florile sunt monoice în amenţi
cilindrici. Amenţii masculi apar în mijlocul verii anului precedent înfloririi, în axila frunzelor
superioare. O floare este formată din numeroase bracteole, câteva tepale şi stamine ramificate. Florile
femele sunt dispuse în amenţi cilindrici, solitari sau câte 2-4 şi apar odată cu frunzele. O floare
femelă este nudă, fiind formată dintr-o bractee şi un gineceu cu 2 stigmate. Fructul este o samară (cu
2 aripi transparente, întrerupte la vârf).
Mesteacănul creşte din regiunea de deal până în etajul subalpin, pe coaste însorite, în rarişti de
pădure, deseori ca arbore ornamental.
Importanţă farmaceutică prezintă frunzele - Betulae folium - ce conţin saponine, polifenoli,
acizi, vitamina C, tanin, mucilagii etc. Infuziile din frunze de mesteacăn scad tensiunea arterială,
cresc permeabilitatea vaselor, cresc diureza, dizolvă calculii renali şi favorizează eliminarea apei din
ţesuturi, a acidului uric şi a colesterolului. Este un bun antibiotic. În infuzii se adaugă, după răcire, un
vârf de cuţit de bicarbonat de sodiu, după 6 ore se strecoară şi se bea în 2-3 reprize. În scopuri
medicinale se mai folosesc şi scoarţa, Betulae cortex şi mâţişorii (amenţii), Betulae flores, în
reumatismul cronic degenerativ.

Corylus avellana L.- Alunul

Arbust de până la 5 m înălţime, cu scoarţă subţire, netedă. Formează tufărişuri întinse prin
zăvoaie şi păduri. Frunze alterne, cordate, brusc acuminate cu marginea neregulat dublu serată.
Florile mascule sunt dispuse în amenţi simpli, cilindrici, câte 2-5 pe un peduncul comun. În timpul
înfloririi se alungesc foarte mult şi devin pendenţi. O floare masculă este formată din câteva bractei
concrescute şi 4-8 stamine cu filament bifid. Florile femele sunt grupate câte 2 la baza unei bractei.
Fiecare floare este protejată de 3 bracteole sudate la bază şi sunt formate dintr-un perigon sepaloid
rudimentar compus din 6-9 tepale şi un ovar bicarpelar cu 2 stiluri lungi roşii. Fructul este o achenă
(alună) înconjurată de un înveliş extern format de cupa bracteolară franjurată neregulat. Alunul este
răspândit în toată zona forestieră de la câmpie până în etajul montan.
Importanţă farmaceutică prezintă frunzele – Coryli folium - conţin polifenoli, antociani, acizi
organici, betulină, ulei volatil. Uleiul volatil are proprietăţi vasoconstrictoare, polifenolii precipită
proteinele manifestând acţiune hemostatică şi dezinfectantă iar flavonele sporesc rezistenţa
capilarelor. Frunzele au efecte coleretice.

Alnus glutinosa Gaertn. - Anin negru

Arbore de până la 28 m înălţime, cu tulpină până la vârful coroanei. Frunze alterne, obovate, cu
vârf obtuz, trunchiat sau emarginat, cu marginea întreagă în treimea inferioară, în rest neregulat
dinţată. Faţa superioară lucioasă, glabră, de un verde închis, cea inferioară verde gălbuie. În tinereţe
frunzele sunt lipicioase. Înfloreşte înainte de înfrunzire. Florile sunt unisexuat monoice, reunite în
cime pauciflore, grupate la rândul lor în amenţi pedunculaţi. Floarea masculă este formată din 4
tepale şi 4 stamine cu antere galbene. Floarea femelă nu prezintă perigon, este protejată de un
involucru format dintr-o bractee şi 4 bracteole şi este formată dintr-un gineceu bilocular.
Inflorescenţa fructiferă este un strobil sau con ovoid cilindric numit arină, cu solzi lemnoşi,
imbricaţi, care la maturitate se îndepărtează şi lasă să iasă fructele care sunt nucule aripate (samare).
Aninul negru creşte din regiunea de câmpie până în etajul montan, de regulă în luncile râurilor.

BGVA – CURS 4 7
 Importanţă farmaceutică prezintă arinele şi coaja trunchiului - Alnii cortex- ce se folosesc în
combaterea diareei iar frunzele au acţiune febrifugă.

Ord. JUGLANDALES
Cuprinde arbori cu frunze alterne, imparipenat compuse, cu peri glandulari şi celule secretoare.
Florile sunt unisexuate, cu sau fără periant sepaloid, grupate în amenţi. Fructul este drupă.

Fam. Juglandaceae
Cuprinde arbori monoici cultivaţi în regiunile temperate cu frunze imparipenat compuse, flori
mascule în amenţi, flori femele izolate sau grupate câte 2-3. Fruct drupă.

Juglans regia L. – Nucul

Arbore de până la 30 m înălţime, cu coroană largă. Scoarţă netedă, argintiu cenuşie. Frunze
mari, imparipenat compuse din 5-11 foliole. Foliolele sunt eliptice sau ovate, de la vârf către bază
descrescând în mărime. Au marginea întreagă, baza rotunjită şi sunt glabre. Este o specie unisexuat
monoică. Florile mascule sunt grupate în amenţi solitari, cilindrici, groşi, verzi, multiflori, de 5-12
cm lungime. O floare bărbătească este formată din 4 tepale şi numeroase stamine. Florile femele sunt
grupate câte 1-4, sunt sesile şi verzi şi formate din 4 tepale mici, un ovar inferior şi 2 stigmate mari,
răsfrânte, de obicei purpurii. Fructul este o drupă falsă bicarpelară, cu endocarp lignificat, numit
nucă. Sămânţa este mare, incomplet divizată, de doi pereţi subţiri ai endocarpului, în 2 cotiledoane
mari, zbârcite, oleaginoase. Coaja verde, colorantă care la maturitate se crapă şi se desface în mod
neregulat, reprezintă epicarpul concrescut cu cupa receptaculului. Nucul este o specie frecvent
cultivată prin livezi, grădini, curţi şi marginea drumurilor pentru lemnul său deosebit de valoros
(furnir) şi pentru seminţele oleaginoase şi comestibile.
Importanţă farmaceutică prezintă frunzele, Juglandis folium, ce conţin juglonă şi hidrojuglonă
(derivaţi naftochinonici), vitamina C, tanin, ulei volatil, săruri minerale, etc. Ele au proprietăţi
astringente, antiinflamatoare, antiseptice, antifungice, stimulente, antiparazitare, depurative,
hipotensive, hipoglicemiante şi antialergice.
Intern se recomandă în tratamentul enteritelor acute, a diabetului zaharat, în diaree, în infecţii şi
edeme renale. Extern se recomandă sub formă de băi pentru întărirea organismului şi vindecarea
bolilor de piele - eczeme zemuinde, furunculoze, ulceraţii. Sub formă de gargară se recomandă în
diferite afecţiuni ale gurii. Din cotiledoane se extrage uleiul de nucă folosit în patiserie şi cosmetică
(uleiul de briantină). Cojile de nucă şi frunzele conţin taninuri şi substanţe colorante foarte durabile
folosite pentru vopsitul lemnului, lânii şi părului.

BGVA – CURS 4 8