Curs 10

SUBCLASA ASTERIDAE

Fig. 179: Achusa sp.- detaliu floare

Subclasa Asteridae – caracterizare, sistematică

Plante erbacee sau lemnoase, cu frunze simple (rar compuse), de obicei lipsite de
stipele. În structura internă pot apare fascicule conducătoare bicolaterale sau laticifere. Florile,
grupate în general în inflorescențe, au piesele florale dispuse pe 4 verticile (flori tetraciclice).
Învelișul floral dublu alcătuit din elemente unite la bază. Androceul este alcătuit din un număr
de stamine egal cu numărul petalelor; filamentele staminale sunt inserate pe tubul corolei.
Gineceul gamocarpelar este alcătuit, în general, din 2 carpele; ovulul are un singur integument
şi este tenuinucelat (nucela alcătuită dintr-un număr redus de celule). Semințe albuminate sau
exalbuminate.
Ordinul Gentianales
• Familia Rubiaceae
Specii erbacee (în ţara noastră), cu frunze simple; la noduri apar verticile alcătuite din
2 frunze opuse şi stipele asemănătoare acestora (fig.
206). Florile actinomorfe, hermafrodite, sunt alcătuite de
regulă, pe tipul 4 – 5, cu sepalele libere la bază, uneori
rudimentare sau absente şi petale concrescute, formând o
corolă tubuloasă, infundibuliformă, rar rotată sau
urceolată; stamine în număr egal cu petalele, inserate pe
tubul corolei; gineceu bicarpelar; ovar inferior; fructul
mericarpic – dicariopsă, rar drupă.
Asperula: plante cu flori pe tipul 4, rar 3 sau 6,
având corola hipocrateriformă sau infundibuliformă,
Fig. 206: Asperula taurina (Steluţe)
tubul fiind mai lung decât laciniile; fruct mericarpic. A.cynanchica: specie perenă, întâlnită în
pajişti aride din zona stepei până în etajul gorunului. A.taurina – Steluţe (fig. 206): întâlnită în
păduri din zona pădurilor de stejar până în etajul fagului.
Galium: specii cu corola rotată sau în formă de cupă,
tubul fiind mai scurt decât laciniile.
G.aparine – Turiţă, Lipicioasă: specie anuală, având pe
tulpină peri îndoiţi, îndreptaţi în jos, cu ajutorul cărora se agaţă de
plantele din jur; euritermofită, mezo-mezohigrofită, buruiană în
culturi (fig. 207), întâlnită frecvent din zona stepei până în etajul
fagului. G.verum – Sânziene, Drăgaică: plantă perenă, frecventă
din zona silvostepei până în etajul fagului în pajişti sau Fig. 207: Galium aparine
(Turiţă)
tufărişuri; frunzele sunt puternic revolute;
florile galbene, au miros de miere.
Ordinul Dipsacales
• Familia Caprifoliaceae
Arbuşti, liane, rar arbori sau plante
erbacee, cu frunze opuse, simple sau compuse,
lipsite de stipele în general. Flori actinomorfe,
uneori zigomorfe, hermafrodite, sunt grupate în
Fig. 208: Sambucus ebulus (Boz) cime, rar solitare, având înveliş dublu,
gamosepal şi gamopetal: caliciul este aderent
ovarului, având un tub scurt şi 5 dinţi mici; corola este rotată, infundibuliformă sau bilabiată;
androceul este alcă tuit din 5 stamine libere sau 4 stamine cu filamente inegale (didinam);
gineceul 2-5 carpelar, gamocarp, cu ovarul inferior; ovule anatrope; polenizarea entomofilă,
ornitofilă sau autogamă. Fructul poate fi bacă, drupă sau capsulă, cu seminţe albuminate.
Sambucus: specii cu frunze imparipenat
compuse şi fruct drupă. S.ebulus – Boz (fig. 208):
buruiană problemă pentru culturi de cereale, prăşitoare
(soia), lucerniere sau păşuni; plantă medicinală,
tinctorială; vegetează bine pe soluri fertile, revene, în
locuri îngrăşate. S.nigra – Soc: frecvent întâlnită din
zona pădurilor de stejar până în etajul fagului, la
margini de păduri, în zăvoaie, tufărişuri. Fig. 209: Sambucus nigra (Soc) –
Detaliu inflorescenţă
 Ordinul Oleales
• Familia Oleaceae
Plante lemnoase entomofile sau anemofile,
având frunzele dispuse opus (rar altern), lipsite de
stipele, simple sau compuse. Florile grupate în panicule
de obicei, sunt hermafodite, actinomorfe, cu periant pe
tipul 4, gamosepal, gamopetal (fig. 179); corola este
hipocrateriformă sau campanulată, rareori absentă.
Androceul alcătuit din 2 stamine şi gineceul din 2
carpele, având ovarul superior. Fructul este variat în
funcţie de gen – capsulă, samară, bacă, drupă.

Fig. 179: Ligustrum vulgare – floarea,

inflorescenţa
Fraxinus – Frasin: specii cu
frunze imparipenat compuse, flori, în
general lipsite de corolă şi fructe de
tip monosamară. F.excelsior (fig.180):
arbore, cu muguri negricioşi; frecvent
întâlnit din zona pădurilor de stejar,
până în etajul fagului, în păduri, lunci
zăvoaie; cultivat ca specie
Fig. 180: Fraxinus excelsior (Frasin)
ornamentală în parcuri. F.ornus –
Mojdrean: arbore cu muguri cenuşii, flori cu corola albă,
întâlnit sporadic în păduri, tufărişuri, pe coaste însorite, în
zona de câmpie şi deal, mai ales pe soluri calcaroase,
pietroase, este cultivat ca specie ornamentală. F.pallisiae –
Frasin pufos: prezintă lăstarii şi rahisul frunzei pubescenţi.
Caracteristic locurilor umede, inundabile, mlăştinoase din
lunca râurilor, în depresiuni, pe marginea apelor, în zăvoaie.
Ligustrum – Lemn câinesc: arbuşti cu frunze simple,
întregi, dispuse opus; florile au corola albă, cu tubul egal cu
laciniile; fructul este bacă. L.vulgare: întâlnit din zona de
Fig. 181: Fraxinus onus
(Mojdrean)
 silvostepă până în etajul gorunului, în păduri, tufărişuri. Deseori cultivat în parcuri, grădini,
pentru gard viu.
Syringa – Liliac: arbuşti sau arbori mici; frunzele dispuse opus, sunt simple, întregi,
iar florile liliachii, rar albe, au corola
hipocrateriformă; fructul capsulă.
S.vulgaris: creşte sporadic, din zona de
stepă până în etajul fagului, pe stâncării,
coaste pietroase.
Jasminum – Iasomie: arbuşti cu
frunze persistente sau căzătoare, compuse şi
fruct de tip bacă. J.fruticans: specie
xerofilă, întâlnită rar pe soluri scheletice,
pietrose din Dobrogea. Fig. 182: Jasminum fruticans (Iasomie)

Olea: specii de arbuşti sau arbori

spinoşi, având frunze acoperite pe faţa inferioară de peri solziformi şi fructe de tip drupe.
O.europaea – măslin: plantă originară din Asia Mică, ce poate atinge vârste
seculare, cultivată în regiuni cu climat cald (în special
în zona mediteraneană); mezocarpul conţine 30-50%
ulei, fiind singura plantă oleaginoasă din această
familie. În ţara noastră este cultivat în sere.1
Ordinul Polemoniales
• Familia Convolvulaceae
Plante erbacee cu tulpina volubilă (fig. 183) sau
târâtoare. Frunzele alterne, fără stipele, pot fi întregi sau
divizate. Flori solitare sau în inflorescenţe, axilare, însoţite
de bracteole; hermafrodite, actinomorfe, având înveliş
dublu, pe tipul 5. Corola este campanulat-
infundibuliformă; androceul are 5 stamine, concrescute la Fig. 184: Calystegia sepium –
(Cupa vacii)
bază cu corola. Gineceul bicarpelar, gamocarpelar, cu ovar
superior. Fruct capsulă.

1
Uleiul de măsline era cunoscut şi folosit încă din Antichitate, fiind păstrat în vase mari de lut ars
(pomenite şi în O mie si una de nopti). Ramura de măslin găsită şi în sarcofagele egiptene, este
simbolul păcii, fiind purtata în cioc de un porumbel alb (pacea era necesara în perioada recoltării
fructelor şi obţinerii uleiului).
 Calystegia: plante perene, volubile, cu rizom
cărnos, având frunze cu limbul sagitat şi caliciul acoperit,
în mare parte, de 2 bracteole mari, ovate. C.sepium – Cupa
vacii (fig. 184): plantă întâlnită în locuri umede, din zona
de stepă până în etajul fagului.
Convolvulus: specii anuale sau perene, cu rădăcina
drajonantă, având frunze cu baza hastată sau sagitată şi
flori pedicelate prevăzute cu 2 bracteole mici, lanceolat-
fliliforme, ce nu acoperă caliciul. C.arvensis – Volbură
(fig. 110): specie perenă, cu tulpini volubile sau târâtoare.
Frecventă din zona de stepă până în etajul fagului, în locuri
Fig. 183: Convolvulus arvensis
(Volbura)
cultivate şi ruderale. C.cantabricus: specie perenă, păroasă,
frecventă prin staţiuni uscate, coaste pietrose din zona de
stepă până în etajul gorunului.
• Familia Cuscutaceae
În această familie este cuprins un singur gen –
Cuscuta, alcătuit din plante holoparazite, gălbui-
roşiatice, lipsite de frunze. Tulpinile volubile,
filiforme, formează haustori ce pătrund în planta
gazdă până la nivelul vaselor liberiene. În locul
frunzelor se găsesc scvame gălbui sau roşietice.
Florile mici, hermafrodite şi actinomorfe, grupate în
cime capituliforme, au învelişul floral dublu pe tipul Fig. 185: Cuscuta campestris – Torţel,
5, gamosepal, gamopetal. Pe partea internă a corolei Cuscută

se găsesc 5 solzi divizaţi, dispuşi în alternanţă cu petalele, ce alcătuiesc paracorola. Androceul

are 5 stamine concrescute cu corola la bază. Gineceul 2-carpelar, carpelele fiind unite la
nivelul ovarului. Stile 2, rar 1, filiforme, continuate cu stigmate măciucate sau filiforme.
Fruct-capsulă cu deschidere interstilară. Specii parazite pe tulpini şi frunze. C. campestris –
Torţel, Cuscută mare (fig. 185): parazit polifag, având tulpina galben-portocalie. C.epithymum
subsp. trifolii: parazit pe lucernă, trifoi.
 • Familia Boraginaceae
Plante erbacee, rar subarbuşti, aspru păroase, având
frunze alterne, simple, nestipelate şi flori hermafrodite,
actinomorfe (rar zigomorfe), pe tipul 5, grupate în cime
scorpioide. Periantul este gamosepal, gamopetal; tubul
corolei este închis de obicei prin formaţiuni solzoase,
păroase, numite fornice (fig. 179) cu rol în protecția
împotriva evaporării nectarului. Gineceu 2-carpelar,
gamocarp, cu ovar superior,

Fig. 186: Heliotropium stilul fiind prins la bază

europaeum (Vanilia sălbatică) (ginobazic). Fruct
mericarpic, alcătuit din 2-4 achene.
Heliotropium: specii erbacee anuale sau perene, rar
subarbuşti, cu flori mici, actinomorfe, având corole
hipocrateriforme, stamine cu filamente mici şi antere mari şi
fructe ce se desfac în 4 mericarpii. H.europaeum – Vanilie
sălbatică (fig. 186): specie anuală, mezoxerofilă, termofilă,
heliofilă, răspândită mai ales în câmpie, în locuri cultivate;
ruderală.
Fig. 187: Lithospermum arvense
Lithospermum: plante (Mărgeluşe)

erbacee cu flori alb-gălbui sau

roşii la începutul înfloririi,
ulterior albastre; fructele formate
sunt ovoidale şi foarte dure.
L.arvense – Mărgeluşe (fig. 187):
segetală şi ruderală, pe terenuri
uşoare, nisipoase.
Echium: plante erbacee,
Fig. 188: Echium vulgare
bisanuale, cu flori zigomorfe,
(Iarba şarpelui)
având tubul corolei drept, lipsit
de fornice, cu staminele şi stilul exerte. E.vulgare – Iarba
Fig. 189: Symphytum officinale
şarpelui (fig. 188): specie cu flori albastre, frecventă din zona (Tătăneasa)
de stepă până în etajul fagului, în locuri ruderale.
 Symphytum: specii cu frunze rugoase, fornice
triunghiulare, alungite, evidente; stilul este lung, exsert.
S.officinale – Tătăneasa (fig. 189): specie higrofilă sau
mezohigrofilă, frecventă din zona de silvostepă până în
etajul fagului în pajişti umede, folosită în tratarea
afecţiunilor respiratorii, ulcerului gastric, diabetului ş.a.
Pulmonaria: specii lipsite de fornice; staminele
și stilul scurte, incluse în corolă. P. officinalis – Mierea
ursului (fig. 190): plantă erbacee perenă, frecventă din
zona pădurilor de stejar până în etajul fagului, în păduri.
Corola roșie la început, devine, pe parcursul înfloririi
albastră cerulee, albastră violacee sau purpuriu-violacee.
Plantă medicinală. Fig. 190: Pulmonaria officinalis
(Mierea ursului)
Ordinul Lamiales
• Familia Lamiaceae (Labiatae)
Plante erbacee, rar subarbuşti sau arbuşti, cu tulpini 4-muchiate. Frunzele simple,
dispuse opus și decusat, sunt lipsite de stipele. Florile zigomorfe, hermafrodite, pe tipul 5, sunt
grupate în inflorescenţe cimoase; gamosepale, gamopetale, cu corola bilabiată (uneori labiul
superior este absent) (fig. 191); androceul didinam, este format din 4 stamine - 2 cu filamente
mai lungi, 2 cu filamente mai scurte, inserate pe tubul corolei, rar 2 stamine sunt reduse;
gineceul bicarpelar, gamocarpelar, cu ovar superior.
Fructul mericarpic este o tetraachenă. Plante
aromatice, având peri secretori de uleiuri eterice.
Ajuga: plante erbacee sau cu tulpini lignificate;
corola unilabiată (labiul superior este foarte mic, întreg
sau bilobat), are un inel păros în interiorul tubului.
A.chamaepitys – Tămâiţă de câmp (fig. 191):

sporadică, din zona stepei până în etajul gorunului, în

Fig. 191: Ajuga chamaepites
(Tămâiță de câmp) locuri cultivate şi ruderale, fiind o
specie xero-xeromezofită.
Lavandula: specii de subarbuşti sau arbuşti din zona
mediteraneană. L. angustifolia – Levănţică: utilizată pentru extragerea
uleiului eteric folosit în parfumerie, cosmetică, industria medicamentelor şi a porţelanurilor.
Lamium: specii erbacee, având labiului superior al corolei boltit în formă de cască iar
cel inferior prevăzut cu lobi laterali dentiformi. L.purpureum – Sugel puturos (fig.192):
buruiană anuală cu miros neplăcut, frecventă în zona de câmpie şi colinară, în locuri cultivate
şi ruderale. Prezintă internodul median mai lung decât cele
inferioare sau superioare. Frunzele superioare sunt scurt
peţiolate, cordat-ovate sau triunghiulare, cu marginea
crenat-dinţată; corola purpurie. L.amplexicaule – Sugel:
specie anuală; frunzele superioare sunt sesile, reniforme,
Fig. 192: Lamium crenat-lobate, amplexicaule, cu
purpureum
(Sugel puturos) vârful obtuz. Florile câte 2-3 în
dicazii, formând verticile la subsuoara frunzelor
superioare, au corola roz.
Fig. 193: Lamium amplexicaule
Salvia – salvie, jaleş: (Sugel)

specii ce prezintă doar 2 stamine, cu o singură lojă fertilă.

S.officinalis – Jaleş de grădină: subarbust sau arbust originar din
estul Mediteranei, cultivat ca plantă ornamentală, aromatică sau
medicinală. S.pratensis – Salvie de câmp: frecventă din zona de
silvostepă până în etajul fagului, în pajişti însorite şi uscate.
S.transsilvanica (fig. 194): plantă perenă, endemică în Maramureş,

Fig. 194: Salvia Transilvania şi Muntenia (judeţele Argeş şi Buzău).

transsilvanica
Mentha: corola aproape actinomorfă; filamente staminale
(Salvie) – detaliu corolă
exerte (fig. 195). Mentha arvensis – Izma cerbului: frecventă din
zona de stepă până în etajul fagului în locuri umede. Mentha x piperita – Menta bună: plantă
cultivată, medicinală, aromatică. Din această familie fac parte şi alte specii medicinale sau
aromatice, precum: Leonurus cardiaca – Talpa gâştei: perenă, întâlnită în locuri ruderale din
zona stepei până în etajul gorunului; Melissa officinalis – Roiniţa: perenă, cu miros de lămâie,
întâlnită la margini de pădure, în locuri ruderale, umbroase; Satureja hortensis – Cimbru:
cultivată ca aromatică, originară din zona mediteraneană; Thymus vulgaris – Cimbru,
Lămâioară: originară din vestul Mediteranei, cultivată ca plantă medicinală şi aromatică;
Ocimum basilicum – Busuioc: originară din Asia; de această specie sunt legate numeroase
tradiţii şi obiceiuri populare, fiind considerată cu atribute benigne, protectoare.

Fig. 195: Mentha sp.

 Ordinul Scrophulariales
• Familia Scrophulariaceae
Familie neomogenă din punct de vedere al corolei şi
androceului, dar unitară prin alcătuirea gineceului şi tipul de fruct.
Plante erbacee, mai puţin sunt specii lemnoase, autrotrofe,
semiparazite sau parazite. Frunzele simple, fără stipele, pot fi alterne sau opuse. Florile
zigomorfe, hermafrodite, au o organizare pe tipul 4 sau 5. Caliciul gamosepal, rămâne
persistent pe fruct. Corola gamopetală, este de obicei bilabiată, dar şi rotată sau
infundibuliformă. Androceul are 5, 4 (didinam) sau 2 stamine şi 2 staminodii filiforme.
Gineceul bicarpelar, gamocarp, cu disc nectarifer la bază; ovar superior. Fructul capsulă
valvicidă, rar poricidă. Plantele conţin glicozide (scutelarină, digitalină, rinantosidină,
gratiolină).
Verbascum: specii erbacee, având corola slab
zigomorfă, rotată şi 5 stamine fertile (uneori una este
rudimentară). V.phlomoides – Lumânărică, Coada vacii (fig.
196): creşte în pajişti însorite şi uscate din zona stepei până în
etajul fagului.
Linaria: specii cu toate frunzele sesile şi corola
bilabiată; labiul inferior prelungit într-un pinten. L.vulgaris –
Linariţă (fig. 197): plantă perenă, de locuri uscate, ruderale.
Veronica – gen cu
Fig. 196: Verbascum
phlomoides – detaliu floare cca. 37 de specii erbacee,
având 2 stamine fertile; corola zigomorfă, cu tub scurt
(rotată). V. hederifolia – Doritoare (fig. 198): anuală,
frecventă în locuri cultivate şi ruderale din zona de stepă
până în etajul gorunului. Prin locuri înierbate, uscate sau
umbrite din regiunea de câmpie sau deal întâlnim speciile:
V.chamaedrys – stejărel, V.prostrata – coada mielului,
V.spicata – băieţei, Fig. 197: Linaria vulgaris
V.teucrium ş.a. În (Linariţă)

locuri umede, mlăştinoase, sunt frecvente: V.aquatica,

V.beccabunga – babornic etc. Prin pajişti stâncoase din
zona alpină şi subalpină cresc: V.alpina, V.baumgartenii.
În păduri sunt frecvente: V.urticifolia, V.officinalis – ventrilică.
Digitalis – Degetar: specii cu frunze alterne, eliptice sau lanceolate, fin dinţate pe
margine. Flori cu corolă tubulos sau urceolat-campanulată. D. purpurea: perenă, cultivată ca
Fig. 198: Veronica hederifolia
ornamentală şi medicinală (conţine digitalină,
(Doritoare)
digitoxină, cu efect cardiotonic). D. lanata: specie
perenă, întâlnită sporadic din zona de stepă până în etajul gorunului, pe soluri subţiri,
scheletice. Plantă are un conţinut ridicat de digitalină.
Rhinanthus: specii anuale, semiparazite, având
capsula comprimată lateral, aproape disciformă, închisă în
caliciul acrescent, veziculos-umflat, 4-dinţat (fig. 199).
R.rumelicus – Clocotici: întâlnită frecvent în pajişti din
silvostepă până în etajul fagului.
Melampyrum: plante semiparazite, având frunze
întregi sau dinţate spre bază; corola bilabiată, cu marginile
labiului superior recurbate. M.arvense – Grâul prepeliţei:
întâlnită în culturile de cereale de toamnă şi în fâneţe din
silvostepă până în etajul fagului.
Lathraea: plante
Fig. 199: Rhinanthus sp. –
parazite, lipsite de clorofilă, detaliu floare

alburii, cu frunze solzoase, cărnoase; androceu didinam.

L.squmaria – Muma pădurii (fig. 200): perenă cu rizom din care
formează haustori; parazită pe rădăcini de arin, fag, alun.

• Familia Solanaceae
Plante erbacee anuale, bisanuale sau perene, mai rar
arbuşti cu frunze alterne, nestipelate, simple sau imparipenat-
Fig. 200: Lathraeae
squamaria (Muma pădurii)
compuse.detaliu floare
Florile sunt de regulă actinomorfe, hermafrodite, pe
tipul cinci, gamosepale şi gamopetale. Sunt dispuse solitar sau
în inflorescențe de tip cimă unipară. Caliciul persistent pe
fruct. Corola de tip tubulos sau rotat. Staminele sunt
concrescute la bază cu tubul corolei și se deschid prin pori
terminali (excepție tomatele la care se deschid prin fante
longitudinale). Gineceul bicarpelar, gamocarpelar, are ovarul cu poziţie superioară. Fructele
pot fi bace sau capsule. În structura internă a tulpinii se găsesc fascicule conducătoare
bicolaterale. Plantele sunt bogate în glucoalcaloizi toxici, unele având importanţă
farmaceutică. Sunt cultivate ca plante alimentare, medicinale sau ornamentale.
Solanum: specii răspândite în regiunile cu climat cald
Fig. 201: Solanum nigrum
şi temperat din America de Sud, Centrală şi Africa. Florile (Zârnă)

grupate în cime sau solitare, au corola rotată. Anterele se deschid prin pori. Baca sferică,
cilindrică sau alungită conţine, ca şi organele verzi, solanină (toxică). S.tuberosum – Cartof:
plantă perenă, cultivată în ţara noastră ca anuală. În sol formează tuberculi prin tuberizarea
mugurilor terminali ai stolonilor. Introdusă în Europa pe la mijlocul secolului al XVI-lea, s-a
răspândit foarte încet şi numai din secolul XIX devine plantă alimentară, cultivată pe scară
largă. S.nigrum – Zârna (fig. 201): foarte frecventă din zona de stepă până în etajul fagului, în
locuri cultivate (culturi de prăşitoare) şi ruderale.
Lycopersicon: specii cu frunze întrerupt
imparipenat compuse, având foliole incizate pe margine
şi flori galbene. Anterele se deschid prin crăpături
longitudinale.
L.esculentum – pătlăgele roşii, tomate: plantă
anuală cu tulpini ascendente, acoperite de peri
glandulari; inflorescenţele cimoase; baca este variată ca
formă, cu epicarp roşu sau portocaliu. Mult cultivată
Fig. 202: Atropa Fig. 203:
belladonna ca plantă legumicolă, are întrebuinţări în industrie şi Nicotiana
(Mătrăgună) tabacum (Tutun)
Sursa foto:La bioterapie, este originară din Peru, unde aztecii le Sursa foto:La
grande grande
encyclopedie des denumeau tomata. encyclopedie des
fleurs sauvages, fleurs sauvages,
Grund, 1992
Capsicum: plante cu bace mari, de forme Grund, 1992
variate, uscate la maturitate, goale la interior. C.
annuum – Ardei: specie anuală; provine din America Centrală şi de Sud.
Atropa: specii perene cu frunze simple, întregi şi fruct bacă. A.belladonna ( fig. 202) –
Mătrăgună, Cireaşa lupului: plantă perenă, medicinală,
frecventă în locuri umbroase şi umede din păduri în etajul
gorunului şi fagului. Planta în întregime este foarte toxică.
Nicotiana: specii erbacee cu peri glanduloşi, având un
miros greu; frunzele sunt simple, întregi, iar florile sunt

Fig. 204: Datura stramonium

(Ciumăfaie)
dispuse în inflorescenţe terminale; fructul - capsulă valvicidă (numele generic este dat după
Jean Nicot, cel care a adus seminţele de Nicotiana tabacum în Franţa). N.tabacum – Tutun:
plantă anuală, având frunze cu peţiolul aripat. N.rustica – Mahorcă: specie anuală, cu frunzele
peţiolate, nearipate.
Datura: specii cu fructul capsulă valvicid-septifragă, cu spini. D.stramonium –
Ciumăfaie (fig. 204): frecventă din stepă până în zona colinară, în locuri ruderale şi culturi.
Hyoscyamus: specii erbacee, cu fruct de tip pixidă (capsulă cu
căpăcel). H.niger – Măselariţă, Nebunariţă: frunzele şi seminţele sunt
folosite în scop medicinal. Toate părţile plantei atât în stare verde cât şi
uscată, sunt toxice.
• Familia Orobanchaceae
Plante holoparazite pe rădăcinile unor plante dicotiledonate,
erbacee sau lemnoase; frunzele sunt alterne, scvamiforme, iar florile
hermafrodite, zigomorfe, grupate în raceme spiciforme sau spice
terminale, având caliciul alcătuit din 4 sepale, tubulos-campanulat, Fig. 205:
persistent pe fruct şi corola cu 5 petale, bilabiată; androceul este Hyosciamus niger
(Măselariţă) Sursa
didinam; gineceu bicarpelar, gamocarpelar, are ovarul cu poziţie foto:La grande
encyclopedie des
superioară. Fructul - capsulă, are seminţe numeroase şi foarte mici. fleurs sauvages,
Grund, 1992
Familia cuprinde un singur gen – Orobanche. O.ramosa – lupoaia
tutunului: parazit polifag, întâlnită mai ales pe tomate, cânepă, tutun, petunii, floarea-soarelui.
O.cernua varietatea cumana – lupoaia florii soarelui: specie polifagă, frecvent pe floarea-
soarelui.

Ordinul Rubiales

11.3.2.

11.1. Ordinul Asterales (Compositales)

• Familia Asteraceae (Compositae)
Cuprinde plante erbacee (în ţara noastră), cu alcătuire variată. Frunzele sunt lipsite de
stipele. Flori mici, sunt grupate în antodii (calatidii); pe partea dorsală a antodiilor se găsesc
hipsofile involucrale. Florile pot fi hermafrodite,
unisexuate (Xanthium) (fig.210) sau hermafrodite

Fig. 210: Xanthium italicum (Cornaci) Fig. 211: Centaurea cyanus (Albăstrele)
– Flori unsexuate – flori tubuloase zigomorfe
morfologic, unisexuate funcţional (Cirsium); caliciul
poate avea 2 sepale reduse (Helianthus) sau este
alcătuit din peri persistenţi (papus); corola alcătuită
din 5 petale, gamopetală, poate fi actinomorfă,
tubuloasă sau zigomorfă, ligulată; uneori florile
tubuloase sunt monosimetrice (zigomorfe) (fig. 211);
un antodiu poate fi alcătuit numai din flori tubuloase
sau numai din flori ligulate (antodii simple) sau din ambele tipuri de
flori (antodii mixte) (fig. 212), cele ligulate fiind dispuse pe margine, iar cele tubuloase în
centru; fiecare floare poate fi însoţită de o bractee membranoasă (paietă); androceul are 5
stamine unite prin antere (sinanter), cu filamentele concrescute la bază cu tubul corolei
(excepţie - Xanthium are anterele libere); gineceul - 2 carpelar, gamocarp, cu ovar inferior.
Fructul achenă. Sămânţa exalbuminată, provine din ovul anatrop. Plantele au în structura
tulpinii fascicule bicolaterale, deschise; la unele specii sunt prezente laticifere articulate. Din
punct de vedere biochimic, plantele conţin inulină.
Familia este împărţită în două subfamilii:
Asteroideae (Tubuliflorae) – plante cu flori tubuloase
sau flori tubuloase şi ligulate în inflorescenţă, lipsite de
laticifere de obicei; Cichorioideae (Liguliflorae) –
plante cu flori ligulate în inflorescenţă şi laticifere
articulate în structura internă.
Asteroideae (Tubuliflorae)

Fig. 212: Helianthus annuus (Floarea - Bellis: plante perene cu stoloni; antodii mixte;
soarelui) – antodiu mixt achene lipsite de papus. B.perennis – Bănuţei:
frecventă în pajişti din zona pădurilor de stejar până în etajul boreal.
Conyza: plante cu numeroase antodii mixte, mici, grupate paniculiform; florile
marginale au ligule înguste, albe. C.canadensis – Bătrâniş: întâlnită frecvent din zona stepei în
etajul fagului, în locuri ruderale, la marginea pădurilor, fiind o specie adventivă, originară din
America de Nord.
Xanthium: specii cu flori grupate în antodii unisexuate,
având anterele libere; cele bărbăteşti sunt dispuse spre vârful
ramurilor; cele femeieşti formate din
Fig. 213: Conyza
două flori, protejate de hipsofile canadensis (Bătrâniş) –
detaliu antodii

Fig. 214: Xanthium spinosum

(Holeră)
involucrului cu vârful uncinat (îndoit sub
formă de cârlig), sunt aşezate la baza
ramurilor. X.spinosum – Holeră (fig. 214):
anuală cu frunze trilobate şi discolore, având la
bază un spin trifurcat, galben. Frecvent din
zona stepei în etajul fagului în păşuni, locuri

ruderale şi cultivate.
X.italicum – Cornaci (fig. 210): specie nitrofilă, întâlnită
ca buruiană în culturi sau în locuri ruderale din zona stepei
şi a pădurilor de stejar.
Helianthus: plante cu antodii mari, disciforme,
receptacul plan şi flori ligulate galbene; papus format din
2 – 4 scame căzătoare. H.annuus – Floarea soarelui (fig.
212): specie anuală, industrială, oleaginoasă, originară din
Mexic, de unde a fost introdusă în Europa ca plantă
decorativă în anul 1510 (răspândită ca plantă oleiferă în
secolul XIX). Seminţe bogate în uleiuri (25-45%).
Anthemis: plante cu frunze penat-sectate; florile marginale ligulate albe, mai rar
galbene, cele centrale tubuloase, galbene; receptaculul are scvame membranoase, persistente.
A.arvensis – Romaniţă de câmp: buruiană anuală, comună prin semănături de cereale,
pârloage, pe lângă drumuri până în regiunea montană.
Achillea - Coada şoricelului (fig.215): plante cu antodii mici, grupate într-o
inflorescenţă corimbiformă, densă; ligulele, albe sau galbene. A.millefolium: spontană în
pajişti, din etajul gorunului în cel subalpin – subspecia millefolium (ligule albe şi hipsofile
îngust-brun pe margine) sau în etajul boreal şi cel subalpin – subspecia sudetica (ligule
roşietice şi hipsofile lat, brun-negricioase pe
Fig. 216: Matricaria recutita (Muşeţel)
margine). Plantă medicinală, conţine
proazulene şi uleiuri volatile, cu efect astringent, antiinflamator, calmant, uşor antiseptic,
tonic-amar, fiind folosită pentru tratarea unor afecţiuni interne, precum şi extern, ca
dezinfectant şi regenerator al ţesuturilor.
Fig. 215: Achillea millefolium (Coada Matricaria: specii anuale sau bisanuale, cu frunze
şoricelului) – detaliu inflorescenţă
de 3 - 2 ori penat-sectate, cu segmente liniare; flori lipsite
de bractee, cele ligulate albe, lipsind la M.discoidea (anuală, întâlnită în locuri ruderale din
silvostepă până în etajul boreal). M.recutita – Muşeţel (fig. 216): frecventă în locuri ruderale,
în pajişti uşor sărăturate (halofită facultativă), din zona stepei până în etajul fagului.
M.perforata –Buruiană comună prin locuri cultivate, semănături de cereale, locuri ruderale
uscate, pe marginea drumurilor, din zona stepei în etajul fagului.
Artemisia - Pelin: plante cu antodii foarte mici, pendule (fig. 217), alcătuite din flori
tubuloase şi grupate în inflorescenţe paniculiforme.
A.absinthium: frecventă în locuri ruderale din zona stepei până în
etajul fagului. A.austriaca - Peliniţă: specie perenă, xerofilă sau
xeromezofilă, cenuşiu alb-tomentoasă, întâlnită în pajişti
ruderalizate din zona stepei
până în etajul gorunului,
unde formează asociaţii
caracteristice.

Carduus: specii
erbacee, de obicei perene,
cu frunze spinoase, alterne, penat-divizate, rar simple; hipsofile
Fig. 217: Artemisia sp. –
antodii pendule involucrale multiseriate, adesea spinoase; flori tubuloase, adânc
fidate; achene cu papus format din peri simplii, albi. C.acanthoides: bisanuală, cu tulpina
înaltă de peste 1 m, spinos aripată până sub calatidiu. Frecventă din zona stepei până în etajul
boreal, în păşuni ruderalizate.
Cirsium: plante cu antodii numeroase având hipsofile lanceolate, acute, uneori rigide
şi florile toate tubuloase, roşii sau galbene. Achene cu
papus lung, format din peri penat-ramificaţi. C .arvense –
Pălămida (fig. 218): plantă perenă cu drajoni. Cea mai
răspândită buruiană din România, întâlnită îndeosebi în
culturi de cereale, pajişti ruderalizate sau rarişti de păduri
din zona de stepă până în etajul boreal.
Centaurea: plante având hipsofilele involucrale
diferenţiate într-o parte bazală –unguicula şi una
Fig. 219: Centaurea cyanus
(Albăstriţă) terminală – apendicul, variat divizat, uneori cu spini,
reprezentând caracterul de bază în descrierea speciilor; antodii cu flori tubuloase, actinomorfe,
în centru şi cu flori zigomorfe, cu aspect de pâlnie, pe margine. C.cyanus – Albăstriţă,
Vineţele (fig. 219): plantă anuală; buruiană în cerealele de toamnă, întâlnită şi în locuri
ruderale.
Cichorioideae (Liguliflorae)
Chondrilla: plante cu tulpina ramificată, plină, având mai multe antodii; achenele au
spinişori spre vârf şi o coronulă de solzi la baza rostrului. C.juncea – Răsfug: buruiană
bisanuală-perenă, frecventă în locuri ruderale sau cultivate, nisipoase sau pietroase din zona
stepei până în etajul gorunului. Fig. 218: Cirsium arvense (Pălămida)

Taraxacum – Păpădie (fig. 220): plante cu tulpini scapiforme, ultimul internod fiind
fistulos, terminat cu un singur antodiu; achenele au rostru terminal şi papus pedicelat .
T.officinalis: specia cea mai comună prin locuri înierbate şi ruderale, grădini, lucerniere, livezi
din zona stepei până în etajul boreal.
Lactuca: plante anuale sau perene, cu
tulpini ramificate în partea superioară, purtând mai
multe antodii; achene comprimate lateral, având
papusul pedicelat, format din 2 şiruri de peri.
L.sativa – Salata: se cultivă ca legumă.
Sonchus - Susai: plante anuale sau perene,
cu tulpini erecte, foliate, frunzele fiind sesile,
amplexicaule, penat divizate de obicei, spinoase pe

Fig. 220: Taraxacum officinale (Păpădie)

margine; antodii grupate umbeliform sau
paniculiform spre vârful tulpinii; achene lipsite de
rostru, cu papus alb. S.arvensis: buruiană perenă, cu înmulţire vegetativă prin mugurii
radiculari. S.oleraceus – Susai moale: frecventă din zona stepei în etajul fagului în culturi sau
ruderală.

Subclasa Asteridae – reprezentanți în flora României

Ordinul Gentianales – Familia:

Gentianaceae, Menyanthaceae, Apocynaceae, Asclepiadaceae, Rubiaceae

Ordinul Dipsacales – Familia:

Caprifoliaceae, Adoxaceae, Dipsacaceae

Ordinul Oleales (Ligustrales) – Familia:

Oleaceae
Ordinul Polemoniales – Familia:

Polemoniaceae, Convolvulaceae, Cuscutaceae, Boraginaceae

Ordinul Lamiales – Familia:

Verbenaceae, Lamiaceae, Callitrichaceae

Ordinul Solanales – Familia:

Solanaceae, Scrophulariaceae, Globulariaceae, Orobanchaceae,

Lentibulariaceae

Ordinul Plantaginales – Familia:

Plantaginaceae

Ordinul Campanulales – Familia:

Campanulaceae

Ordinul Asterales – Familia:

Asteraceae

ÎNTREBĂRI EXAMEN

1. Subclasa Asteridae: caractere generale. Variația florii la familiile studiate în această

subclasă.
2. Familia Oleaceae: caractere generale. Exemple de specii în funcție de tipul fructului
3. Familia Convolvulaceae: caractere generale. Prezentați prin comparație genurile
Convolvulus, Calistegia
4. Familiile Cuscutaceae și Orobanchaceae: prezentare prin comparație
5. Caracterizați familia Boraginaceae și exemplificați cu speciile medicinale
6. Familia Lamiaceae: caracterizare generală, exemple în funcție de tipul corolei și
androceului
7. Familia Scrophulariaceae: caracterizare generală, exemple de specii în funcție tipul
de nutriție și importanța agricolă
8. Caracterizați familia Solanaceae și exemplificați cu specii în funcție de tipul de fruct
și importanța lor
9. Caracterizați familia Rubiaceae și exemplificați cu specii de buruieni
10. Arătați principalele specii cuprinse în familia Caprifoliaceae în funcție de tipul
fructului și importanța lor agricolă.
11. Familia Asteraceae: caractere generale, clasificare
12. Prezentați principalele specii din familia Asteraceae grupate în funcție de
importanța lor (cel puțin 5 specii)