ÎNCRENGĂTURA SPERMATOPHYTA,

SUBÎNCRENGĂTURA MAGNOLIOPHYTINA,
CLASA MAGNOLIOPSIDA,
SUBCLASA ROSIDAE

• Fam. Rosaceae
Plante erbacee, arbori și arbuști, de zone temperate, în general. Frunze simple sau
compuse, alterne, stipelate. Alcătuirea florii (pe tipul 5) și fructului diversă, motiv pentru
care a fost împărțită în 4 subfamilii:
• Subfam. Spiraeoideae – receptacul plan, gineceu superior, cu ovar apocarp, fruct
de tip polifoliculă;
• Subfam. Rosoideae – arbuști și plante erbacee, cu flori cu gineceu superior,
receptacul concav (e.g. măceș) sau convex (e.g. căpșun). Carpele libere, fruct de
tip poliachenă sau polidrupă.
• Subfam. Maloideae – arbori și arbuști, cu gineceu din 5 carpele, incluse în
receptacul (ovarul concrește cu receptaculul). Fruct de tip poamă. După unii
autori, fructul este o polifoliculă (deși nu este dehiscent), partea cărnoasă
provenind exclusiv din receptacul.
• Subfam. Prunoideae – arbori și arbuști cu frunze simple, cu receptacul concav,
sub formă de cupă (hipanțiu), pe buza căreia se inseră sepalele, petalele și
staminele. Ovar dintr-o singură carpelă, unit doar la bază cu hipanțiul (după
polenizare, hipanțiul cade). Fruct de tip drupă, cu o sămânță ce conține
glicozide cianogene.
Este una dintre familiile de mare importanță economică, cu specii care constituie însăși
baza pomiculturii (măr, păr, piersic, prun, cireș etc.).
• Rubus caesius L. (rug / mur de miriște)
Arbust târîtor, cu ramuri spinoase. Frunze trifoliolate, pețiolate (unele rămân verzi,
iarna). Flori albe, cu numeroase stamine. Fructul (mura) este o polidrupă alcătuită din
câteva drupeole care la maturitate capătă culoarea neagră, pruinoasă. Spontan în
tufărișuri, ca ruderală, buruiană în prășitoare și pârloage. Se recomandă a nu se culege
mure de pe marginea drumurilor sau din zone poluate. Murele cultivate aparțin altor
specii, sunt mai mari, existând varietăți cu ramuri nespinoase.
• Rubus idaeus L. (zmeur)
Arbust cu ramuri erecte (1-1,5 m) și frunze compuse din 3 (trifoliolate) sau 5 foliole.
Raceme de flori albe; polidrupe roșii, aromate. Crește în regiunea de munte, în poieni,
tăieturi de pădure și se cultivă, inclusiv în zona de câmpie.
Notă: Genul Rubus cuprinde numeroase alte specii și hibrizi a căror determinare este
foarte dificilă.

1
 Murul de miriște (Rubus caesius)1 Zmeurul (Rubus idaeus)
• Fragaria x ananassa Duchesne (căpșun)
Hibrid obținut pe cale artificială prin încrucișarea unei specii din Insula Chiloe cu o specie
nord-americană, în a doua jumătate a sec. al XVIII-lea. Plantă cu stoloni, de pe care se
ridică frunze trifoliolate cu foliole având marginea dințat-serată. Flori cu caliciu dublu și
petale albe. Receptaculul mare, conic-rotunjit, devine roșu, cărnos la maturitate. Pe
suprafața receptaculului se observă carpelele, fiecare dând naștere unui fruct mic, uscat
(în ansamblu, fructul este o poliachenă). Este unul dintre cele mai apreciate fructe,
timpuriu, înmulțit în cultură prin stoloni, cultivat în câmp sau în ghivece suspendate.
Fructul se degradează repede (perisabil) și cultura necesită frecvent mulcire (așezarea
unui strat de paie sau folii de polietilenă pe sol, astfel încât fructele să nu fie stropite cu
noroi în timpul ploilor). Cultivat de asemenea în grădini private. Până la obținerea acestui
hibrid, europenii cultivau specia Fragaria moschata Duchesne (căpșuni de câmp sau
căpșuni muscați), cu fructe mici (cca 1 cm în diametru), dar parfumate; crește spontan la
noi în etajul colinar și montan în pajiști, tufărișuri.
• Fragaria viridis Duchesne (fragi de câmp)

1
(Imaginile sunt preluate din THOME, O.W., 1885-1905 – Flora von Deutschland, Österreich und der
Schweiz (vol. I-V), Gera, disponibilă la adresa http://www.biologie.uni-hamburg.de/b-online/thome/)

2
Perenă, cu stoloni scurți, flori albe și fructe mici, sepale alipite de petale, cu receptaculul
care se desface greu de pedicel. Crește în tufărișuri și pajiști mezofile (cu condiții medii
de umiditate) și uscate, de la câmpie până în etajul fagului. Fragii de pădure (Fragaria
vesca L.) formează stoloni lungi, au sepalele patente (oblic-erecte) sau răsfrânte, iar fructul
se desprinde ușor de pedicel; crește în tufărișuri, pajiști.
• Rosa canina L. (măceș, măcieș)
Arbust cu ramurile mai mult sau mai puțin flexibile, aplecate. Ca și trandafirul, prezintă
pe ramuri spini (din punct de vedere botanic, spinii sunt emergențe epidermice, nu
ramuri). Frunze foarte asemănătoare cu cele de trandafir, imparipenat-compuse,
stipelate. Flori albe sau roze, cu 5 petale. Fructul este o poliachenă, cu receptaculul în
formă de urnă urceolată, în care se găsesc carpelele, fiecare dând naștere unei achene cu
suprafața acoperită de peri. Receptaculul devine roșu sau roșu-portocaliu la maturitate și
este bogat în vitamina C (gem, pastă de măceșe etc.). Crește spontan de la câmpie până
în etajul montan inferior, în tufărișuri, la liziera pădurii, locuri ruderale.
• Rosa x bifera (Poir.) Pers. (= Rosa damascena auct., non Mill.) (trandafir de Damasc)
Sub denumirea generică de trandafir se grupează astăzi peste 10.000 de cultivare obținute
prin încrucișări ale multor specii și hibrizi din genul Rosa. Cultivarele se grupează după
port (cu tufă erectă, cățărători), utilizări (de dulceață, pentru flori tăiate, pentru partere,
trandafiri pitici de ghiveci etc.). Ca și măceșul, are ramurile spinoase. Trandafirul de
Damasc face parte din categoria celor cu tufă erectă, pentru flori tăiate (cu tija floriferă
lungă). Are flori roz sau roșii, odorante. Mirosul este dat de uleiurile volatile emanate de
papilele secretoare, de pe suprafața petalelor. Trandafirul este între cele mai apreciate
plante ornamentale pentru flori, fiind supranumit regele florilor. Spontan, la noi se
întâlnește Rosa gallica L., cu port târîtor și flori simple roz, odorante, în fânețe, tufărișuri.
• Cydonia oblonga Mill. (gutui)
Arbore de talie mică, cu trunchi scurt. Frunze ovate, cu fața dorsală fin și dens păroasă.
Flori solitare, se dispun pe ramuri scurte (numite de pomicultori măciulii) formate în
același an. Florile sunt pe tipul 5, cu petale albe-roze. Fructul este o poamă, aromată,
obovată sau eliptică, prezentând doar cavitate terminală, caliceală. Pulpa prezintă (ca și
la păr) sclereide. Fructul conține cantități mari de substanțe pectice, ceea ce îl face pretabil
pentru gemuri, dulcețuri, peltele etc. Arbore fructifer cultivat mai mult în grădinile
individuale.
• Pyrus communis L. (păr)
Arbore de talie medie, cu coroana piramidală. Ritidom adânc longitudinal-crăpat. Frunze
ovate, nepăroase, lucioase, cu fața superioară de o nuanță de verde net mai închisă.
Prezintă corimbe de flori albe imaculate (nu are părțile externe ale corolei roz, ca mărul)
și stamine roz (la măr – galbene). Fruct caracteristic (piriform), poamă, prezentând doar
cavitate caliceală puțin pronunțată, cu sepale persistente (ca la măr). Pulpa fructului
conține sclereide și poate fi, în funcție de soi, albă sau alb-gălbuie, parfumată, fermă sau
moale etc. Se cultivă într-o gamă largă de soiuri, de la precoce până la foarte tardive (cele

3
tardive se pretează la păstrare îndelungată). În păduri de foioase, tufărișuri crește Pyrus
pyraster Burgsd. (părul pădureț).
• Malus domestica Borkh. (măr)
Unul dintre cei mai importanți arbori fructiferi din zonele temperate și zonele tropicale
înalte ale globului. Este probabil originar din zona Kazahstanului actual, iar din punct de
vedere genetic, este un hibrid sau un complex de hibrizi, la formarea căruia au contribuit
mai multe specii din gen. Talie variabilă, în funcție de tehnologia de cultură. Frunze
alterne, ovate, păroase pe dos, cu margine fin dințat-crenată. Prezintă inflorescențe de tip
pleiochaziu (asemănătoare cu umbelele, însă cu ordinea înfloririi centrifugă). Petale albe,
cu fețele dorsale (exterioare) roșietice-roz, mai evident la boboci. Antere galbene. Fructele
sunt poame, de mărimi, culori foarte diferite; prezintă atât cavitate pedicelară, cât și
caliceală. Se cultivă în diverse sisteme, cu variate densități ale arborilor la hectar, pentru
consum în stare proaspătă, suc, cidru etc. Malus sylvestris Mill. (mărul pădureț) se
întâlnește spontan în păduri de foioase, are ramuri spinoase și era (este mai rar) folosit ca
portaltoi în livezile clasice (extensive).

Mărul (Malus domestica) Părul (Pyrus communis)

• Prunus dulcis (Mill.) D.A.Webb (= Amygdalus communis L.) (migdal)
Arbore de 5-8 m, cu frunze lanceolate, crenat-dințate. Flori albe sau roze, simple sau
involte (la formele ornamentale). Fructul este tot o drupă, însă la maturitate epicarpul și
mezocarpul sunt pieloase și crapă. Cultivat pentru semințele folosite pentru consum ca

4
atare (migdale dulci, cu conținut mic de glicozide cianogene) sau industrializare, patiserie
etc (migdal amar). În livezi se cultivă cel puțin 2 soiuri, deoarece migdalul manifestă
autoincompatibilitate în polenizare.
• Prunus persica (L.) Batsch (= Persica vulgaris Mill.) (piersic)
Arbore de talie medie, cu coroana largă (prin tăieri, se conduce frecvent în formă de vas,
prin suprimarea axului, pentru ca lumina să ajungă la cât mai multe fructe). Înflorește
înainte de înfrunzire; flori subsesile, roze. Fructul este o drupă mare (talia fructelor este
dependentă de încărcătura pomului – dacă prin tăieri și răriri se lasă mulți muguri de
rod, se obțin fructe multe, dar de talie mică). Epicarp păros (piersici propriu-zise) sau
glabru (nectarine), cu mezocarpul (pulpa) aderent sau nu la endocarp (sâmbure).
Endocarpul este neregulat striat. Ca la toate prunoideele, sămânța conține compuși
cianogeni. Se cultivă altoit pe migdal, mirobolan (corcoduș), hibrizi piersic x migdal.
Piersicile se numără între cele mai apreciate fructe. Deși poartă epitetul persica (din Persia),
specia este originară din China.
• Prunus armeniaca L. (= Armeniaca vulgaris Lam.) (cais, zarzăr)
Arbore de talie mică-medie. Înflorește devreme, înainte de înfrunzire și are flori albe,
subsile. Fructul este o drupă sferic-ovoidală, aurie, cu zone roșii, la care (ca și la prun și
piersic) se poate observa un șanț longitudinal. Cultivat pentru fructe proaspete, uscate,
gemuri, dulceață etc. Specie originară din Asia Centrală sau China.
• Prunus spinosa L. (porumbar)
Arbust cu ramuri spinoase (ramuri metamorfozate), cu talie de până la 2 m. Frunze ovate,
pețiolate. Flori albe, numeroase, inclusiv pe ramurile transformate în spini. Drupe sferice,
cu diametru de sub 1 cm, negre, pruinoase, cu gust astringent (datorat taninurilor).
Formează pâlcuri dense la marginea pădurilor de silvostepă, invadează pajiștile
abandonate, taluzurile canalelor etc. După unele opinii, numele de porumbar este legat de
porumb: înflorirea porumbarului semnala că se poate semăna porumbul.
• Prunus domestica L. (prun)
Arbore de talie medie, cu trunchiul și ramurile groase exudând gume (caracter comun cu
alte specii din gen). Frunze eliptice, dințat-crenate, fin păroase pe dos. Flori câte 2 per
mugure. Drupe negre-albăstrui, roșietice, gălbui, cu un strat de ceară (pruină), cu pulpa
bogată în substanțe pectice. Cultivat în zone temperate, are nevoie de puține lucrări de
întreținere (rusticitatea explică faptul că este o specie mult cultivată în regiunile de deal
și munte). Corcodușul (Prunus cerasifera Ehrh.) și mirobolanul (P. cerasifera var. myrobolana
(L.) Buia) se deosebesc de prun prin lipsa perilor de pe dosul frunzelor și prin fructele de
regulă sferice.
• Prunus avium L. (= Cerasus avium (L.) Moench) (cireș și cireș sălbatic)
Arbore (ajunge la cca 20 m) cu ritidom ce se exfoliază în benzi circulare. Cireșul sălbatic
ajunge la talii destul de mari. Tulpina principală (axul) evident mai bine dezvoltată decât
restul ramurilor. Fructifică pe ramuri scurte, cu muguri îndesuiți (aceste ramuri se
numesc buchete de mai). Flori albe, cu pedunculi lungi. Drupe sferice sau ovoidal-cordate,

5
roșii, roșii-negricioase sau galbene. Se cultivă și crește spontan (cireșul sălbatic) în păduri
de foioase. Lemnul de cireș este unul foarte apreciat în industria mobilei.
• Prunus cerasus L. (= Cerasus vulgaris Mill.) (vișin)
Ca port, se deosebește de cireș prin talia mai mică și ramurile flexibile, aplecate (plete),
foliate numai la vârf. Pe lângă această deosebire, vișinul se mai caracterizează prin faptul
că dintr-un mugure de rod ies atât flori, cât și 1-3 frunze adevărate (la cireș lipsesc
frunzele adevărate) și evident prin fructele acide, acrișoare. Cultivat mai mult pentru
industrializare (compoturi, sucuri, dulceață).
Vișinul și cireșul au fost încrucișate obținându-se hibridul interspecific Prunus x
gondouinii (Poit. & Turpin) Rehder, cu caractere ale fructului intermediare.

Cireșul (Prunus avium) Piersicul (Prunus persica)

• Fam. Fabaceae (= Leguminosae)

Specii erbacee și lemnoase, cu rădăcini cu simbioze (bacterii fixatoare de azot).
Frunze alterne, stipelate, simple sau compuse (penat- sau palmat-). Unele specii (mazăre,
măzăriche) au foliole transformate în cârcei. Flori în raceme, de regulă hermafrodite, cu
corola din 5 petale inegale: petala superioară este numită stindard, petalele laterale se
numesc aripioare (alaelat.), iar cele două petale inferioare sunt apropiate și formează
carena (luntrița). Simetria florii este zigomorfă. Raportul dintre stindard, aripioare și

6
luntriță, precum și mărimea și culoarea petalelor variază de la o specie la alta. Staminele
și pistilul se găsesc în luntriță.
• Medicago sativa L. (lucernă albastră)
Perenă, prin mugurii de pe colet. Tulpină erectă (la maturitate, cu părțile inferioare
arcuite). Frunze trifoliolate, foliole obovate, cu foliola centrală cu pețiol mai lung. În
treimea superioară, foliolele au marginea limbului dințată. Raceme dense, din flori scurt
pețiolate, albastre. Păstaia multispermă, spiralată. Una dintre cele mai valoroase plante
furajere (fân, masă verde, furaje concentrate), atât prin productivitatea mare, cât și prin
conținutul de proteine.
• Medicago lupulina L. (trifoi mărunt)
Specie anuală sau perenă, cu tulpini prostrate. Raceme axilare, scurte, de flori galbene.
Păstaie reniformă, cu o singură sămânță. Comună în pajiști mezofile, de la câmpie până
în etajul montan.
• Trifolium pratense L. (trifoi roșu)
Perenă, cu frunze trifoliolate, cu foliole ovat-romboidale, cu marginea întreagă. Pe fața
superioară, foliolele au o pată albicioasă în formă de “V”, cu deschiderea spre baza
foliolei. Capitul de flori roz-roșii; păstaia are o singură sămânță reniformă. Excelentă
furajeră, spontană și cultivată, cu precădere în regiunile de deal și munte.

Lucerna (Medicago sativa) Trifoiul roșu (Trifolium pretense)

7
 • Trifolium repens L. (trifoi mărunt, trifoi târîtor)
Specie perenă, stoloniferă. De pe stoloni se ridică frunze lung-pețiolate, trifoliolate
(uneori cu pete în formă de “V”, de culoare mai deschisă) și tije nefoliate cu inflorescențe;
foliolele sunt cordate. Capitul de flori albe, care după polenizare se brunifică și devin
reflecte. Păstaie cu 3-5 semințe. Comună în pajiști pășunate și ruderală, de la câmpie până
la munte, cultivată. Pășunatul favorizează răspândirea trifoiului alb, deoarece atunci
când animalele calcă stolonii, aceștia intră mai bine în contact cu solul și emit noi rădăcini
adventive.
• Trifolium arvense L. (papanași)
Specie de trifoi anuală (uneori bienală), cu foliole înguste, păroase. Capitule ovate,
alungite, cu aspect păros, datorat perilor cenușii de pe calicii (perii depășesc corolele).
Buruiană în culturi, ruderală, în pajiști xerice (uscate) și pârloage.
• Lotus corniculatus L. (ghizdei)
Perenă, cu tulpini mai mult sau mai puțin prostrate. Frunze cu 5 foliole ovat-ascuțite,
dintre care cele două inferioare sunt considerate stipele. Umbele pedunculate de flori
galbene, uneori cu nuanțe portocalii. Spontană, frecventă în pajiști mezofile și cultivată
furajer.
• Robinia pseudoacacia L. (salcâm, băgrin)
Arbore originar din America de Nord, de talie medie, cu ritidom longitudinal-crăpat. Pe
ramurile tinere, de găsesc perechi de spini conici, ascuțiți (stipele metamorfozate). Frunze
imparipenat-compuse, cu foliole ovat-elipice, cu marginea întreagă. Raceme pendente de
flori albe sau albe-gălbui. Fructele sunt păstăi aplatizate. Rezistă foarte bine la secetă
(înrădăcinare profundă) și tolerează troficitatea scăzută a solurilor (simbioze cu bacterii
fixatoare de azot). Se cultivă în perdele de protecție împotriva vântului și ca arbore
pionier pe terenuri degradate (halde de steril de mină, cenușă de termocentrală etc.), în
cadrul măsurilor de reconstrucție ecologică.
• Cicer arietinum L. (năut)
Plantă anuală, cu tulpini culcate pe sol și frunze imparipenat-compuse (4-8 perechi de
foliole + foliola terminală). Marginile foliolelor serate. Flori mici, albe sau purpurii-
albăstrui. Păstăi umflate, cu 1-3 semințe sferice-piriforme cu suprafața neuniformă. Se
cultivă pentru semințele utilizate alimentar sau pentru surogat de cafea.
• Vicia sativa L. (măzăriche, măzăriche de primăvară)
Plantă anuală, cu frunze pari-penat-compuse, rahisul terminat într-un cârcel ramificat.
Flori câte 1 sau 2 în axila frunzei, de culoare roz-liliachie. Buruiană în cereale păioase și
furajeră cultivată împreună cu ovăzul; acest amestec de leguminoasă cu o graminee se
numește borceag).
Notă: În culturi, pajiști, stațiuni ruderale se mai întâlnesc și alte specii din genul Vicia,
caracterizate prin frunza pari-penat-compusă, cu multe foliole, de regulă.

8
 Bobul (Vicia faba) Măzărichea (Vicia sativa)
• Vicia faba L. (bob)
Plantă anuală, cu tulpini groase, 4-muchiate, de cca 0,7-1,2 m înălțime. Frunze alterne,
din 1-3 perechi de foliole ovate (nu are cârcei). Raceme axilare de câte 2-4 flori albe, cu o
pată neagră pe aripioare. Păstăi cilindrice, mari, cu câteva semințe de asemenea mari
(mărimea în funcție de varietate). Cultivată alimentar (semințele sunt bogate în proteine)
și furajer. Datorită masei vegetative bogate, se poate cultiva și ca îngrășământ verde, însă
cultura bobului pentru îngrășământ verde este costisitoare și se practică azi foarte rar.
• Lathyrus tuberosus L. (alunel, oreșnic, sângele voinicului)
Plantă erbacee perenă, cu tuberculi ovoidali, de mărimea unei alune. Tulpini de 0,3-1 m,
întinse pe sol sau volubile. Frunze din două foliole obovate, foliole cu un mucron mic la
vârf. Flori în raceme pauciflore sau solitare, de culoare roz-viu. Mirosul florilor este
plăcut, asemănător cu cel de trandafir. Păstaie cilindrică. Buruiană în cereale păioase, mai
puțin de prășitoare, pe soluri neutre sau ușor bazice. Frecvent întâlnită ca ruderală.
• Pisum sativum L. (mazăre)
Anuală, cu tulpini întinse pe sol sau cățărătoare cu ajutorul cârceilor. Frunzele au la bază
2 stipele mari, 2-3 perechi de foliole elipsoidale (frunze paripenat-compuse); rahisul
frunzei compuse se termină cu un cârcel ramificat. Flori axilare, albe, solitare sau în
raceme cu puține flori. Păstaie cilindrică, cu semințe sferice, cu tegument neted sau
zbârcit, galben, verde etc. Fecundare autogamă (Gregor MENDEL a descoperit legile

9
eredității făcând experiențe de hibridare pe mazăre). Cultivată furajer (masă verde, fân,
semințele / boabele ca furaj concentrat) și alimentar.
• Phaseolus vulgaris L. (fasole)
Plantă anuală cu tulpina scundă, erectă (soiuri de fasole oloagă) sau lungă și volubilă
(fasole de arac). Primele frunze întregi, invers-cordate, cu vârf prelung. Frunzele
ulterioare trifoliolate, păroase (destul de aspre). Flori axilare, solitare sau în grupuri mici,
albe, roze, violacee, cu carena (luntrița) spiralată. Păstăi multisperme, la unele soiuri
foarte lungi, verzi sau galbene în stare imatură, cilindrice sau comprimate. Soiurile pentru
fasole verde (păstăi) au nervura subțire (sunt ne-ațoase). Semințe reniforme, exalbuminate
(vezi cursul de Botanică generală !), albe, brune, pestrițe, maronii etc. Plantă alimentară
comună, originară din America; semințele conțin amidon și proteine în cantități mari.
Reputația fasolei de a produce flatulență (gaze intestinale) se datorează unor glucide care
ajung în colon și determină proliferarea unor specii de bacterii.
• Glycine max (L.) Merr. (soia)
Specie anuală, cu tulpina și frunzele păroase, originară din China. Frunze trifoliolate.
Flori mici, axilare, roze, portocalii, albe, inserate începând de la nodurile aflate la distanță
mică de sol. Păstăi cilindrice, păroase, cu câte 1-5 semințe sferice. Una dintre cele mai
importante plante din lume, deopotrivă oleaginoasă și proteaginoasă. Semințele sunt
folosite la scară mare în zootehnie. Pe lângă aceste două categorii majore de substanțe,
semințele mai conțin și alți nutrienți și substanțe cu efect benefic asupra sănătății omului.
Soia (semințele, germenii, “brânza” de soia, numită tofu, “laptele” de soia) ocupă un loc
important în dieta vegetariană și vegană. Cultura soiei pe plan mondial a luat amploare
după obținerea soiurilor transgenice (așa-numitele organisme modificate genetic) rezistente
la erbicidul total glifosat. Astfel, controlul buruienilor (o adevărată problemă în cultura
convențională) a devenit mult mai ușor. Totuși, cultivarea soiei transgenice ridică
probleme de natură etică și riscuri de natură diversă; între țările în care cultura în scop
comercial este interzisă se numără și România.

Alte specii din fam. Fabaceae: lupin (Lupinus angustifolius L.), osul iepurelui (Ononis
arvensis L.), arahide (Arachis hypogaea L.), sulfină (Melilotus sp.), sparcetă (Onobrychis
viciifolia Scop.), linte (Lens culinaris Medik.) etc.

Întrebări de autoevaluare
• Întocmiți un tabel comparativ cu caracterele subfamiliilor din fam. Rosaceae. Grupați
speciile prezentate pe subfamilii, pe baza descrierilor lor.
• Cum putem deosebi mărul de păr, la înflorire ?
• Bifați (x) în dreptul fiecărei specii prezentate în această unitate de studiu, dacă are
însușirile de pe coloană:
specia anuală perenă cultivată buruiană spontană
(exemplu:)

10
trifoi roșu x x x

11