ÎNCRENGĂTURA SPERMATOPHYTA,

SUBÂNCRENGĂTURA MAGNOLIOPHYTINA,
CLASA LILIOPSIDA,
SUBCLASA LILIIDAE (continuare)
1.1. Fam. Poaceae (= Gramineae)
Plante erbacee, rareori lemnoase (bambușii), cu rădăcini fasciculate și tulpină de
tip pai (culm). Se ramifică prin înfrățire, pot prezenta rizomi și / sau stoloni. Frunze
alterne, sesile, cu teacă bine dezvoltată, cilindrică. Limbul frunzei este liniar, sau lung-
ovat, cu nervație paralelă. Frunza prezintă ca anexe foliare urechiușele (= auricule, la
baza limbului, ca prelungiri ale acestuia) și ligulă (la locul de contact dintre teacă și limb,
membranacee sau păroasă. Caracterele ligulei și urechiușelor servesc la determinarea
speciilor. Inflorescențele elementare sunt spiculețele, grupate în spice (spice compuse
din spiculețe), panicule, panicule spiciforme, panicule digitate. Flori hermafrodite sau
unisexuate. Ca bractee cu rol protector al florilor, gramineele prezintă glume, la baza
spiculețului, și palee (glumelele), cu rol de protecție a florii. Paleea superioară poartă la
unele specii o prelungire numită aristă. La baza spiculețului se găsesc uneori bractee
subțiri ce poartă numele de sete (de exemplu la speciile de Setaria – mohor). Învelișul
floral propriu-zis este absent sau redus la două lodicule. Androceul este format din 2, 3
(cel mai adesea), 4 sau 6 stamine. Gineceul este 2(3)-carpelar, sincarp, cu poziție
superioară în floare. Fructul este de tip cariopsă, cu endosperm în care se depozitează
amidon; la orz, ovăz, orez etc., cariopsele prezintă palee aderente. Pereții celulari ai
tulpinii și frunzei concentrează dioxid de siliciu, iar cariopsele depozitează amidon. De
altfel, familia cuprinde quasi-totalitatea speciilor considerate cereale. Multe specii de
graminee sunt edificatoare ale pajiștilor (practic, existența gramineelor este presupusă
de noțiunea de pajiște). Numeroase specii sunt buruieni, unele greu de combătut
(costreiul, stuful). Dacă ținem cont că și bambușii și trestia de zahăr sunt tot graminee,
realizăm că această familie este una dintre cele mai importante economic. Gramineele
cresc spontan în toate continentele, iar cerealele constituie plantele cultivate pe cele mai
mari suprafețe pe glob.
 Festuca pratensis (Huds.) (păiuș de livadă)
Plantă perenă, cu internodurile bazale ale tulpinii roșietice. Urechiușe mari, glabre.
Panicul lax, adunat, cu 2-3 ramuri în etajul bazal. Spiculețe rotunde în secțiune,
multiflore. Specie coumnă în pajiști mezofile, de la câmpie până în etajul montan inferior,
bună furajeră, însă cu rezistență redusă la secetă.
 Festuca rupicola (Heuff.) (păiuș sulcat)
Specie perenă, cu tufă deasă și frunze în majoritate bazale lungi, subțiri, sulcate (cu
marginile limbului adunate, îndoite înspre fața superioară). Panicul, mai mult sau mai
puțin adunat. Specie comună în fondul natural al pajiștilor de câmpie și deal, bună
furajeră, exploatată mai ales prin pășunat (dată fiind gruparea masei foliare în apropierea
solului). Rezistă destul de bine la secetă.
Notă: Genul Festuca cuprinde numeroase specii, în Europa și România, a căror
identificare este dificilă și necesită adesea examinarea caracterelor anatomice ale
frunzelor (secțiuni transversale prin frunză)
 Festuca rubra L. (păiuș roșu)
Specie perenă, cu rizomi, cu frunze subțiri, adesea înrulate, canaliculate (limbul nu este
plan). Frecvent teaca frunzei este roșietică, uneori păroasă. Specie comună și dominantă
în pajiștile permanente colinare și montane, mai ales pe soluri sărace. Frecvent asociată

1
cu Agrostis capillaris.

Festuca pratensis Festuca rupicola Festuca rubra

 Lolium perenne L. (raigras, iarbă de gazon)
Specie perenă, cu înfrățire abundentă, adesea cu părțile bazale ale tulpinilor de culoare
roșietică. Inflorescența este un spic lax din spiculețe aplatizate. Spiculețele se găsesc
inserate altern, într-un plan, cu o muchie înspre ax (la muchia opusă rahisului, prezintă
1 glumă de culoare mai închisă decât paleele). Spiculețele sunt nearistate. Crește
spontan în pajiști de silvostepă, de regulă, și ca ruderală (suportă bătătorirea / călcatul).
Excelentă furajeră, cultivată singură sau în amestecuri, folosită la înierbarea peluzelor.
 Lolium multiforum Lam. (raigras italian)
Specie anuală, bienală sau perenă, de un verde viu. Urechiușe mari, baza tulipinilor
roșietice (ca la raigrasul comun). Se deosebește de raigrasul comun și prin lipsa lăstarilor
sterili (fără spic) la înflorire, prin numărul mai mare de flori în spiculeț (11-22, rareori
mai puțin de 11), și prin paleele scurt aristate (bărboase). Cultivată ca bună furajeră
(precoce, se pretează la însilozare) și subspontană (sălbăticită). Din încrucișarea
raigrasului cu raigrasul italian s-a obținut hibridul Lolium x hybridum Hausskn. (raigras
hibrid), care combină perenitatea și calitatea furajului de la raigras cu viteza de creștere
și de otăvire a raigrasului italian.

2
 Lolium perenne și Lolium multiflorum
 Poa pratensis L. (firuță)
Specie perenă, cu rizomi. Frunza (ca la celelalte specii de Poa) are vârful limbului în
formă de vârf de luntre sau glugă. Urechiușe scurte și ligulă abia vizibilă. Panicul cu
ramuri subțiri, cu mai mult de 3 ramificații principale în etajul bazal (deosebire față de
speciile din genul Festuca). Spiculețe multiflore, mici, aplatizate (nu pot fi rulate între
degete, ca spiculețele rotunde de Festuca). Ramurile paniculului aproape perpendiculare
pe ax, la înflorire. Spontană și comună (face parte din pratofondul natural în zone de
câmpie și deal, pe soluri trofice, revene). Valoare furajeră mare (atât pentru fân, cât și
exploatabilă prin pășunat). Pe soluri mai aride și mai sărace în substanțe nutritive, se
întâlnește Poa angustifolia L. (= Poa pratensis L. subsp. angustifolia (L.) Gaudin), firuța
cu frunze înguste, cu valoare furajeră mult mai redusă.
 Dactylis glomerata L. (golomăț)
Graminee robustă, cu tufă laxă, adesea de culoare verde-cenușiu. Ușor de recunoscut
după tecile bimuchiate ale frunzelor (aplatizate) , ligulele mari și inflorescența specifică:
panicul cu câteva ramuri principale dens ramificate, cu spiculețe îndesuite, aglomerate.
Nu prezintă ariste. Specie spontană și cultivată, foarte bună furajeră, pe soluri fertile și
revene.

3
 Poa pratensis Dactylis glomerata
 Cynosurus cristatus L. (pieptănariță)
Plantă vivace, cu tulpini de cca 50-70 cm înălțime. Plantă de un verde viu, asemănătoare
în fază vegetativă cu raigrasul italian, însă spre deosebire de acesta tecile frunzelor
sunt galbene la bază, nu verzi. Frunze înguste, cu ligulă scurtă, obtuză. Spic de formă
caracteristică, regulată, cu spiculețe dispuse în plan, pe 2 rânduri verticale, altern. Palee
scurt aristate sau nearistate. Spontană în pajiști de deal și munte, calitate furajeră medie.
 Apera spica-venti (L.) P.Beauv. (iarba vântului)
Anuală, de cca 1 m înălțime, cu frunze cu limb lat de cca 1 cm, rugoase; ligulă obtuză.
Panicul piramidal, mare, cu numeroase ramuri fine, etalate. Paniculul este flexibil și se
unduiește în bătaia vântului. Spiculețe cu o singură floare, aristate. Cariopsele se scutură
ușor la maturitate. Buruiană de cereale păioase, în regiunea de deal și câmpie pe soluri
acide sau acido-neutrofile. Întâlnită și ca ruderală.
 Bromus inermis Leyss. (obsigă nearistată)
Plantă perenă, cu tufă rară, robustă (poate atinge 1,5 m), cu tulpini geniculate la bază.
Tecile și tulpinile de regulă glabre. Ca la toate speciile din genul Bromus, teaca frunzei
este nedespicată (formează un cilindru închis în jurul paiului). Panicul lax, cu ramuri
etalate după înflorire. Antere galbene mari. Palee rareori aristate. Bună furajeră în fânețe
aride și frecvent și ruderală.

4
 Cynosurus cristatus Apera spica-venti

Bromus inermis Bromus arvensis

 Bromus arvensis L. (obsigă)

Anuală, cu talie de 0,5-1 m. Limbul tecile frunzelor slab păroase sau glabre. Panicul lax,
cu ramuri erecte sau aplecate, cu spiculețe frecvent violacee, multiflore, cu ariste
divergente la maturitate. Buruiană ruderală și segetală. Ca majoritatea speciilor de

5
Bromus, rezistă destul de bine la secetă.
 Elymus repens (L.) Gould (= Agropyron repens (L.) P.Beauv.) (pir târîtor)
Plantă perenă cu rizomi lungi, cu tulpini și frunze de culoare verde-albăstrui. Ligulă
foarte mică (practic absentă), însă auricule foarte lungi. Spic lax compus din spiculețe
cu câteva flori. Spiculețele sunt aplatizate și orientate față în față, cu o parte lățită înspre
rahis (caracter net de deosebire de Lolium perenne, la care spiculețele sunt într-un plan,
cu o muchie înspre rahis). Se propagă atât pe cale vegetativă, prin rizomi (fragmentați
prin lucrări ale solului), cât și prin cariopse. Specie ruderală și buruiană în culturi arabile
și mai ales în vii și livezi. Prezentă și în pajiști, unde are valoare mai mult pentru fân (în
stare proaspătă tulpinile și frunzele aspre, tăioase nu stimulează apetența animalelor).
Pirul târîtor suportă bine condiții variate de sol și climă, chiar și inundarea temporară.

Elymus repens Triticum aestivum

 Triticum aestivum L. (grâu)
Cea mai importantă cereală a lumii. Anuală, cu soiuri ce se pot semăna toamna sau
primăvara (diferență fiziologică, nu morfologică între aceste categorii – fizioecotipuri).
Ligulă și urechiușe mici. Unele soiuri au tulpina și frunzele de culoare verde-cenușie. Spic
compus din spiculețe, la fiecare călcâi al rahisului cu 1 spiculeț, alcătuit din 5-8 flori,
dintre care 3-5 fertile. Glume 2, carenate, terminate cu un dinte scurt, curbat. Cariopsă
golașă, cu șanț longitudinal; porțiunea bazală, unde se găsește embrionul, are aspect
zbârcit. Se cultivă pentru panificație, mai puțin ca furaj. Calitatea pentru panificație este
asigurată de gluten (complex de protein) care asigură elasticitatea aluatului și îi conferă
capacitatea de a crește. Grâul pentru paste făinoase sau grâul arnăut (Triticum durum
Desf.) se deosebește de grâul comun prin cariopsa mai sticloasă.

6
 Secale cereale Hordeum vulgare
 Secale cereale L. (secară)
Cereală anuală de toamnă, cu talie mare (mai înaltă decât grâul, putând depăși 1,5 m,
iar soiurile mai primitive chiar 2 m), de culoare verde-cenușie, pruinoasă. Spic compus
din spiculețe, având ca și grâul un spiculeț pe fiecare călcâi al rahisului, dar format din
numai 2 (3) flori. Cariopse golașe, alungite, la maturitate nu sunt complet acoperite de
palee (risc de scuturare). Rezistă mai bine decât grâul la aciditatea solului (asociată
frecvent cu conținut mare în aluminiu) și la temperaturi scăzute (regiunea de deal).
Cultivată ca furajeră și alimentar, pentru pâine, însă are conținut mic de gluten (pâinea
de secară nu crește, însă din punct de vedere nutritiv este un aliment de calitate). Cultivat
furajer și pentru mai puțin pentru panificație este și hibridul dintre grâu și secară numit
triticale (x Triticosecale), care combină o parte din calitățile de panificație ale grâului cu
productivitatea și rezistența secarei. Dată fiind alergia unor persoane la gluten, precum
și conținutul în substanțe nutritive al secarei, pâinea de secară este considerată un
aliment sănătos și consumată din ce în ce mai mult.
 Hordeum vulgare L. (orz cu șase rânduri)
Specie anuală, cultivată. Capacitate de înfrățire mai mare decât a grâului sau secarei. Se
caracterizează prin frunzele cu auricule foarte mari. Spic compus din spiculețe, însă,
spre deosebire de grâu și secară, pe un călcâi al rahisului se prind 3 spiculețe, toate
uniflore. În ansamblu, spicul prezintă șase rânduri longitudinale de spiculețe. Glumele
spiculețelor sunt reduse, înguste. Paleea superioară este lung aristată. Cariopsă ovoidal-
eliptică, ascuțită la capete, cu palee aderente. Se cultivă furajer, mai puțin alimentar la
noi. Rezistă bine la secetă și tolerează salinitatea moderată a solului.
 Hordeum distichon L. (orzoaică, orz cu 2 rânduri)
Se deosebește de orz prin faptul că la fiecare călcâi al rahisului, din cele trei spiculețe,
numai cel central este fertil, astfel încât (din așezarea călcâielor pe două rânduri) spicul
are două șiruri de spiculețe fertile. Se cultivă în principal pentru fabricarea berii.

7
  Avena sativa L. (ovăz)
Cereală păioasă, semănată de obicei primăvara, cu ligula frunzelor foarte bine
dezvoltată. Panicul mare, cu ramuri lungi, spiculețe pendente la maturitate, cu 2(3) flori.
Palee nearistate, nepăroase, aderente la cariopsa fusiform alungită. Excelentă furajeră,
tradițional folosită (cariopsele) în hrana cailor. Ca majoritatea cerealelor folosite anterior
ca furajere (orz, secară), este din ce în ce mai folosită în alimentația sănătoasă a
oamenilor, pentru aportul de aminoacizi, fibre și alți nutrienți (de exemplu în muesli –
boabe strivite, care se mănâncă cu lapte la micul dejun).
 Avena fatua L. (odos)
Anuală, asemănătoare la port cu ovăzul, însă rahisul panicului se dezarticulează (rupe)
la maturitate, spiculețul (cu 2-3 flori) prezintă peri la bază și la baza paleelor, iar paleea
externă este aristată. Buruiană de cereale păioase și ruderală, destul de frecventă.

Avena sativa Avena fatua

 Arrhenatherum elatius (L.) P.Beauv. ex J.Presl & C.Presl (ovăscior)
Graminee perenă, de talie mare (1,5 m), cu tulpini păroase la noduri și tecile frunzelor
variabil păroase. Ligula de câțiva cm. Panicul ovoidal-piramidal. Specie spontană în
pajiști fertile de luncă (inclusiv în etajul colinar), excelentă furajeră (ca productivitate) în
fânețe; este eliminată repede dacă se pășunează intens. Apare și ruderală, pe margini
de drumuri, taluzurile canalelor de irigație etc.
 Agrostis capillaris L. (= Agrostis tenuis Sibth.) (păiușină, iarba câmpului)
Specie perenă cu stoloni, cu tulpini și frunze fine, subțiri. Ligulă scurtă, practic nu prezintă
urechiușe. Panicul cu ramuri fine (= capilare), ovoidal-piramidal, cu spiculețe roșii-grena
la înflorire. Spontană în pajiști, din silvostepă până în etajul montan; deși suportă condiții
variate de sol, are o preferință pentru soluri acide (solurile din regiunile de deal și munte
sunt ușor acide). Formează pajiștile secundare (formate în decursul timpului după
defrișarea pădurilor) din silvostepă (împreună cu Festuca rupicola) și de deal și munte
(împreună cu Festuca rubra). Valoarea furajeră, dată fiind biomasa per unitatea de
suprafață, este medie, însă furajul din pajiștile dominate de păiușină este de bună calitate.

8
 Arrhenatherrum elatius Agrostis capillaris
 Alopecurus pratensis L. (coada vulpii)
Graminee perenă, cu rizomi scurți, de talie mare (potrivită mai mult pentru fân). Tulpini
erecte, uneori de culoare verde-albăstrui. Ligulă scurtă, retezată, groasă. Limbul frunzei
are lățimi de 4-8 mm. Numele popular este inspirat de aspectul inflorescenței: panicul
spiciform (cu ramuri foarte scurte), flexibil, cu palee scurt aristate, care conferă
inflorescenței aspectul moale, păros. Înainte de înflorire, inflorescențele pot căpăta
culoare roșie-albăstruie. Crește spontană în pajiști relativ umede sau cu exces de apă
primăvara. Este o graminee precoce (avantaj în competiția cu celelalte plante), după
maturarea cariopselor, spiculețele cad și rămâne axul inflorescenței. Valoare furajeră
mare prin productivitate și calitate, însă se pretează exploatării extensive (puține cosiri
sau pășunat rar). În culturi se întâlnește ca buruiană Alopecurus geniculatus L.,
asemănătoare, dar cu panicul spiciform mai mic și tulpini geniculat îndoite.
 Phragmites australis (Cav.) Trin. ex Steud. (= Phragmites communis Trin.) (stuf,
trestie)
Graminee cu rizomi robuști, ce pot ajunge la mai mulți metri lungime, de talie mare (3-
4 m). Tulpinile devin lignificate la maturitate, frunze cu margini tăioase. Panicul ovoidal
mare, cu numeroase ramuri. Specie comună pe malul apelor, formând pâlcuri dense.
Poate să apară și ca buruiană pe soluri cu apa freatică sus. Buruiană de orezării, unde
este foarte greu de combătut. Stufărișurile constituie habitat pentru păsările de apă și
mamifere. În trecut, stuful era folosit ca material de acoperiș, pentru împrejmuiri sau
pentru foc. Cele mai mari întinderi compacte de stuf se întâlnesc în Delta Dunării.
 Anthoxanthum odoratum L. (vițelar)
Specie vivace (perenă), de talie mică, fin păroasă. Ligulă lungă, franjurată; urechiușe
înlocuite cu două smocuri de peri. Caracteristic plantei (mai ales rădăcinilor) îi este
mirosul amar, puternic, de cumarină (acest compus imprimă mirosul de fân proaspăt
cosit). Panicul spiciform ovoidal. Flori cu 2 stamine. Spontană în pajiști, din zona de
9
câmpie până în etajul montan. Plantă furajeră puțin valoroasă, considerată furaj-
condiment (gustul amar stimulează salivația animalelor), în proporții reduse în masa
verde. Prin măsuri de fertilizare, participarea vițelarului în pajiștile multiflore se reduce.
 Nardus stricta (păru-porcului, țepoșică)
Perenă cu tufă foarte deasă, de talie mică (sub 30 cm). Frunze înguste, rigide.
Inflorescența este un spic unilateral (caracter important în recunoaștere), lax, compus
din spiculețe înguste. Specifică pajiștilor montane, indicator al solurilor acide. Valoare
furajeră scăzută. Prin măsuri de ameliorare (fertilizare, amendamentare) se urmărește
reducerea participării acestei specii.

Anthoxanthum odoratum Nardus stricta

 Cynodon dactylon (L.) Pers.
Perenă, cu rizom, de talie mică (tulpinile supraterane sunt prostrate). Ligula și
urechiușele înlocuite de peri. Spic digitat, cu 4-5 ramuri oblic-erecte. Nu poate fi
confundată cu alte graminee cu spic / panicul digitat, datorită dispunerii spiculețelor:
regulată, pe două rânduri, pe partea dorsală a ramurilor. Specie termofilă, rezistentă la
secetă, întâlnită de regulă ca ruderală și pe terenuri sărace în substanțe nutritive. Are
mare putere de competiție și datorită faptului că părțile moarte ale plantei conțin substanțe
ce inhibă creșterea altor specii. Buruiană în vii. Formează pâlcuri în pajiștile sărăturate și
celelalte pajiști de câmpie suprapășunate. Valoare furajeră mică.
 Oryza sativa L. (orez)
Anuală, una dintre cele mai importante cereale ale lumii, baza alimentației în țările Asiei
de Sud și Sud-Est. Înfrățește abundant și se poate cultiva în regim de imersie (parcele
inundate) sau fără strat de apă. Panicul lax, aplecat la maturitate, pe fiecare ramură a
acestuia găsindu-se un spiculeț uniflor, cu 2 glume mici, înguste la bază. Floarea are 6
stamine, iar cariopsa este ovoidală, cu pale aderente, costate. Eliminarea paleelor face
prin operația numită decorticare. Se cultivă într-o mare varietate de tipuri (cu bob alungit
10
sau rotund, aromat, cu bob / cariopsă de culoare alba, gălbuie, brună etc.) și soiuri. S-a
cultivat și în Banat și Lunca Dunării.

Cynodon dactylon Oryza sativa

 Echinochloa crus-galli (L.) P.Beauv. (mohor lat)
Graminee anuală, cu tufă laxă, de 1- 1,2 m înălțime. Frunze plane, fără ligulă. Panicul
caracteristic, mare, cu ax și câteva ramificații inserate oblic-erect pe care spiculețele se
găsesc îndesuite. Palee nearistate sau aristate. Cariopse ovoidale, lucioase. Buruiană
termofilă de prășitoare și orezării, ruderală.
 Sorghum halepense (L.) Pers. (costrei, bălur)
Specie perenă cu rizomi. Poate depăși 1,5 înălțime. Frunze înguste, de cca 1 cm lățime,
cu nervură mediană albă. Panicul lax, cariopse ovoidale de sub 5 mm, lucioase. Buruiană
de prășitoare (în special în porumb) și ruderală. Este greu de combătut deoarece se
înmulțește atât prin rizomi, cât și prin semințe.
 Sorghum bicolor (L.) Moench (sorg)
Plantă anuală, cu tulpini robuste, pline cu măduvă. În stadiul vegetativ seamănă cu
porumbul. Panicul mare mai mult sau mai puțin compact (la varietățile pentru mături,
paniculul este aplecat, cu ramuri flexibile, putând atinge 1 m lungime). Cariopse ovoidale,
lucioase. Cultivată ca alimentară (cereală de bază în zonele subtropicale aride din Africa
și Asia), furajeră (masă verde, siloz, cariopse), specie producătoare de zahăr (sorgul
zaharat are tulpini bogate în zahăr, ca și trestia de zahăr). La noi se cultivă în zone
secetoase.

11
 Echinochloa crus-galli Sorghum bicolor

Sorghum halepense Zea mays

 Zea mays L. (porumb)
Specie anuală, originară din America Centrală. Tulpină neramificată (hibrizii moderni au
fost astfel obținuți încât să nu înfrățească), robustă (există hibrizi cu tulpini de peste 4 m),
cu internodii pline cu măduvă. Frunze late, de cca 10 cm. La partea superioară a tulpinii
se găsește inflorescența de flori bărbătești – paniculul. Florile femeiești sunt grupate în
1-2 spadice (știuleți) axilare, protejate de hipsofile (= pănuși), din care ies stilele și
stigmatele (mătasea porumbului). Porumbul este așadar o plantă monoică. Polenizarea
este asigurată de vânt. Cariopse de forme diferite, în funcție de convarietate, golașe.
Cultivată alimentar (făină de porumb, ulei din germeni de porumb, porumb de floricele,
sirop de porumb), furajer (cariopsele și planta întreagă verde, uscată sau însilozată),
industrial (diverse utilizări ale amidonului).

12
 Întrebări de autoevaluare
Grupați speciile de graminee după tipul inflorescenței și importanță în grila
următoare:
panicul spic compus panicul spiciform panicul digitat
din spiculețe
cereală

specie furajeră (de

pajiști)
buruiană în culturi

1. Care sunt caracterele morfologice care diferențiază pirul târâtor de raigras

(iarba de gazon)?
2. Grupați speciile de buruieni prezentate mai sus în buruieni frecvente în culturile
de cereale păioase și culturi de prășitoare.
3. Întocmiți un tabel comparativ cu însușirile spiculețelor principalelor specii de
cereale păioase cu spic compus din spiculețe.

13