Universitatea de Științe Agricole și Medicină Veterinară a Banatului „Regele Mihai I al României” din Timișoara

Facultatea de Agricultură, Departamentul IFR

Ciupercile fitopatogene

Pop Bădeu Bogdan Ioan

Anul III GR II IFR
Agricultură
Ciupercile fitopatogene sunt plante inferioare, lipsite declorofilă
care produc boli la plante cunoscute sub numele demicoze; se
consideră că peste 8000 de specii de ciuperci produc boli la plante.
Din punct de vedere morfologic ciupercile fitopatogene au
un corp vegetativ care are forme diferite în funcţie de gradul de
evoluţie al speciei. Cele mai cunoscute tipuri de aparat vegetativ
sunt:
• Gimnoplastul, compus dintr-o masă de citoplasmă cu nucleu
dar fără membrană citoplasmatică şi care se dezvoltă în
interiorul celulelor vegetale paraziate;
• Plasmodiul, este definit ca o asociaţie de gimnoplaşti cu o
psudomembrană; fiind o asociaţie de gimnoplaşti are un
volum mai mare şi mai mulţi nuclei, având ca şi gimnoplastul
o dezvoltare intracelulară;
• Dermatoplastul este reprezentat de o celulă complect
dezvoltată, cu toate organitele şi constituentele anatomice, cu
formă exactă şi înmulţire prin înmugurire ceea ce conduce la
formarea unor asociaţii de dermatoplaşti denumite cenobii;
• Sifonoplastul este o construcţie mai complexă, cunoscut sub
denumirea de hifă miceliană, care cuprinde filamente simple
sau ramificate compusă din citoplasmă şi mai mulţi nuclei;
• Talul filamentos este un filament pluricelular simplu sau
ramificat, cu celule complect dezvoltate având în general unul
sau doi nucelei haploizi şi este în general cunoscut sub
denumirea de miceliu;
• Talul masiv este caracteristic ciupercilor mari cu picior,
deoarece este alcătuit din hife miceliene simple care se
împletesc strâns şi dau naştere unor pseudoţesuturi denumite
plectenchime;
Structura celulei, miceliului,
fructificatiilor
Ciupercile fitopatogene au un aparat vegetativ caracteristic
in functie de grupa taxonomica la care apartin. Ciupercile
fitopatogene sunt din punct de vedere al nutriţiei plante
inferioare cu nutriţie heterotrofă deoarece neavând
pigmenţi asimilatori ele nu-şi pot asigura sinteza
substanţelor organice vitale. Din acest punct de vedere
ciupercile fitopatogene se împart în două categorii:
ciuperci fitopatogene obligat parazite, ciuperci
fitopatogene facultativ parazite şi ciuperci fitopatogene
facultativ saprofite
Din punct de vedere structural, celulele ciupercilor
fitopatogene sunt alcătuite dintr-o citoplasmă care conţine
în general la toate ciupercile fitopatogene aflate pe poziţii
relativ superioare în clasificare, toate organitele
citoplasmatice importante(ribozomi, mitocondrii, reticulul
endoplasmatic, vacuole, lomasomi, aparat Golgi). Nucleul
este sferic, cu dimensiuni de 1-2 µ diametru, ciupercile
fitopatogene fiind organisme eucariote, cu material genetic
ADN structurat în 2-16 cromozomi în funcţie de specie.
Membrana celulară este mucocelulozică.
Ciupercile inferioare, cum sunt cele din
clasa Chytridiomycetes, familia Olpidiaceae au
,,corpul” format dintr-o masa de protoplasma si un
nucleu, fara membrana, deci un gimnoplast, care nu
are o forma precisa datorita lipsei membranei
celulare, forma sa depinzand de spatiul disponibil din
tesuturi si in special de cel intracelular parazitat. Alte
ciuperci, cum sunt cele din
familia Plasmodiophoraceae, au un aparat vegetativ
format dintr-o masa mai mare citoplasmatica, cu un
numar variabil de nuclei, denumit plasmodiu.

Ciupercile inferioare din

clasele Oomycetes si Ascomycetes (familia Saccharo
mycetaceae) au un alt tip de aparat vegetativ,
denumit dermatoplast, format dintr-o celula cu
elementele ei normale : membrana, citoplasma si
nucleu. Uneori, aceste celule formeaza prin
inmugurire asociatii de celule denumite coenobii, ce
apar la suprafata unor medii lichide.
Fiziologia si biochimia ciupercilor
Ciupercile sunt lipsite de pigmenti cu ajutorul
carora este posibila sinteza materiei organice.
Hrana necesara o obtin din tesuturile vegetale
sau animale vii (ciupercile parazite) si din cele
moarte (ciupercile saprofite).
Ciupercile pot fi : obligat parazite, obligat
saprofite, facultativ parazite si facultativ
saprofite.
Ciupercile care sunt specializate parazitand
numai o singura planta sunt monofage si au, in
general, un echipament enzimatic mai simplu,
dar bine adaptat. Ciupercile care paraziteaza mai
multe specii de plante se numesc polifage si
poseda un echipament enzimatic alcatuit din
multe tipuri de enzime.
Micotoxinele. Substantele formate de ciupercile cu
caracter toxic au un rol deosebit de important atat in
procesul patologic din planta atacata, cat si in
scaderea valorii nutritive si a cresterii nocivitatii
produselor recoltate si depozitate.
Toxinele produse de ciuperci actioneaza asupra
protoplastului celulei gazda. Aceste substante sunt
deosebit de active putand actiona in concentratii
extrem de scazute prin alterarea permeabilitatii
membranelor, prin inhibarea unor enzime etc.
Toxinele unor patogeni pot produce toate simptomele
sau o parte din simptomele unui proces patologic. De
exemplu, piricularina (toxina produsa
de Magnaporthe (Pyricularia) oryzae poate produce
simptomele de boala pe orez in faza de rasarire -
plantula, si anume : ingalbeniri, piticire etc)
Organe de rezistenta si transmitere
In conditiile in care hrana este abundenta ciupercile isi
dezvolta aparatul vegetativ si se inmultesc mai ales asexuat. Pe
masura reducerii surselor de hrana si a inrautatirii conditiilor
de mediu (temperatura, umiditate, aeratie etc.) ciupercile
fitopatogene intra intr-un stadiu de repaus vegetativ si
formeaza organe specifice, denumite organe de rezistenta.
Acestea contin filamente deshidratate, cu citoplasma bogata in
substante de rezerva cum sunt: lipidele, glicogenul si
proteinele.
Gemele apar pe filamente septate sau neseptate care capata un
aspect perlat.
Rizomorfele sunt cordoane de filamente impletite mai putin
strans, care se intalnesc pe radacini si in sol (ex. Armillaria
mellea, Rosellinia necatrix etc).
Stromele rezulta din impletirea densa a hifelor, au aspect
carbunos, apar la suprafata organelor bolnave si preced aparitia
unor organe de inmultire (peritecii sau loculi cu asce si
ascospori, picnidii cu picnospori etc).
Sclerotii sunt organe de rezistenta alcatuite din hife foarte dens
impletite, de culoare brun-neagra, cu o consistenta dura, de
diferite marimi : microscleroti la Macrophomina si scleroti
mari la Sclerotinia sclerotiorum. Sclerotii prezinta la suprafata
un strat mai dens format din celule moarte,
denumit paraplectenchim. Prin germinare sclerotii formeaza
organe de inmultire sau micelii vegetative.
Inmultirea ciupercilor
Inmultirea vegetativa. La unele ciuperci fragmentele de miceliu sau portiuni
mai mari de tal pot reproduce o noua ciuperca. Uneori, pe talul filamentos se
pot diferentia celule deosebite de miceliu, care poarta denumirea
de artrospori sau aleuspori. Artrosporii produc speciile : Oidium lactis,
Geotrichum candidum, G. purpurascens etc. Aleuspori produce
genul Aleurisma, dand un aspect fainos talului.
Drojdiile (Saccharomycetaceae) se inmultesc vegetativ prin inmugurire, iar
formatiunile la care dau nastere poarta numele de blastospori.
Inmultirea asexuata. Acest tip de inmultire foarte raspandit se produce cu
ajutorul sporilor. Sporii sunt celule sau grupe de celule capabile, in conditii
favorabile, sa reproduca aparatul vegetativ al ciupercii. Sporii au un rol
important in raspandirea ciupercilor, dar pot avea si rol de rezistenta sau de
sexualitate.
Sporii pot fi mobili, cu 1-2 flageli (cili) si se numesc zoospori sau imobili si
se numesc aplanospori.
Sporii se mai pot clasifica si dupa locul unde se formeaza. Daca apar pe
suporturi speciale la exterior, se numesc exospori si au origine exogena,
daca apar in organe specializate in interior, se numesc endospori si au
origine endogena.
Dintre sporii exogeni pot fi mentionati : conidiile la Ascomycetes si
basidiosporii la Basidiomycetes.
Sporii endogeni sunt variati : sporangiospori, care se formeaza in sporangi;
zoospori, care se formeaza in zoosporangi si ascospori, care se formeaza in
asce. Foarte importante pentru cunoasterea si identificarea ciupercilor sunt
organele pe care sau in care se formeaza sporii.

Inmultirea sexuata. La baza acestui tip de inmultire stau doua procese,

primul este cel de fecundare, al doilea este cel de reducere cromatica
(diviziune reductionala, meioza).
Transmiterea de la un an la altul a patogenilor se
realizeaza diferentiat in functie de tipul de
fructificatie si de pozitia sistematica a patogenului.
Diseminarea si transmiterea directa a ciupercilor
fitopatogene se realizeaza prin organele de inmultire
ale plantelor (samanta) sau a celor de inmultire
vegetativa (tuberculi, bulbi, radacini, butasi, rizomi,
marcote, altoi, portaltoi, rasaduri, puieti etc).
Indirect, patogenii se pot transmite prin mijloace de
transport si suporturi de diferite naturi (vant, apa, sol,
animale, omul, uneltele si masinile agricole, gunoiul
de grajd, polenul etc.).
Vantul si curentii de aer (raspandire anemochora) au
un rol deosebit de important in raspandirea sporilor
ciupercilor parazite. Fiind foarte usori, de dimensiuni
microscopice, sporii pot fi luati de vant si dusi pe
plantele si parcelele invecinate, uneori ajungand chiar
la mii de kilometri, cum sunt sporii ruginilor
cerealelor.
Clasificarea ciupercilor fitopatogene
De-a lungul timpului au fost elaborate numeroase sisteme
de clasificare a ciupercilor, bazate pe diferite criterii
taxonomice, enumerate recent de Weber (1993).
In lucrarea de fata folosim clasificarea moderna a
ciupercilor fitopatogene, intocmita prin prelucrarea
clasificarilor din lucrarile consacrate ale lui Gams si colab.
(1987), Smith si colab.(1988), Arnold (1993), Carlile si
Watkinson (1994).
Ciupercile fitopatogene se incadreaza in regnul Fungi, care
cuprinde 7 filumuri:
Myxomycota (clasa Plasmodiophoromycetes),
Chytridiomycota (clasa Chytridiomycetes),
Oomycota (clasa Oomycetes), Zigomycota(clasa
Zygomycetes), Ascomycota(clasa Hemiascomycetes si
Ascomycetes), Bazidiomycota(clasa
Heterobasidiomycetes/Phragmobasidiomycetes/Teliomycet
es si clasa Homobasidiomycetes/Holobasidiomzcetes/
Hymenomycetes) si Deuteromycota(grupul
Deuteromycetes)
Bibliografie:
• Curs UV 4
• https://www.scrigroup.com/afaceri/agricultura/PATOGENII92575.php
• https://www.scribd.com/doc/253658709/CIUPERCI-FITOPATOGENE
Mulțumesc pentru atentie ☺ !