Tema 10

Caractere generale și clasificarea agenților

fitopatogeni: CIUPERCI FITOPATOGENE -
MICOZE

Obiective:
- Prezentarea definiţiei micozelor,
- Cunoaşterea tipurilor de aparate vegetative și fructificațiile
ciupercilor fitopatogene;
 Micozele sunt boli infecţioase şi contagioase
produse de ciuperci - plante inferioare, heterotrofe,
care fac parte din încrengătura Mycophyta sau
Fungi. În ţara noastră, numărul total de ciuperci
parazite şi saprofite identificate până în prezent
este de 8727 (Bontea, 1985-1986 citat de Baicu şi
Şesan, 1996).
Pentru recunoaşterea sau caracterizarea
ciupercilor se va face referire la caracterele
aparatului vegetativ şi ale fructificaţiilor rezultate în
urma procesului de înmulţire asexuată şi sexuată.
Ţinând cont de aceste elemente, ciupercile sunt
grupate în clasele: Archimycetes, Phycomycetes,
Ascomycetes, Basidiomycetes şi grupul Fungi
Imperfecţi (Deuteromycetes).
 • Tipurile de aparat vegetativ la ciupercile
fitopatogene
• Gimnoplastul - este alcătuit dintr-o celulă nudă
(lipsită de membrană solidă) care conţine
protoplasmă şi nucleu. Se întâlneşte la ciupercile
inferioare, cel mai puţin evoluate, din ordinul
Chytridiales, familia Olpidiaceae şi Synchytriaceae
(ex. Synchytrium endobioticum), dezvoltându-se
intracelular. Datorită lipsei membranei celulare
nu are formă fixă, aceasta depinzând de spaţiul
disponibil din celulele parazitate.

Gimnoplast - Synchytrium endobioticum

 Plasmodiul
• este reprezentat de o masă de
citoplasmă în care se află mai mulți
nuclei.
• Plasmodiul are forma variabila, ca
și gimnoplastul, fiind lipsit de
membrană.
• Plasmodiul este prezent la ciupercile
din familia Plasmodiophoraceae, ex.
Plasmodiophora brassicae.
 dermatoplaști la
Saccaromyces
cerevisiae

• Dermatoplastul se prezintă ca o celulă tipică, cu

toate elementele constitutive: membrană,
citoplasmă și nucleu. Prezența membranei
imprimă dermatoplastului o formă fixă. Uneori
dermatoplaștii înmuguresc și formează coenobii,
mai ales la suprafața mediilor lichide (ex.
Saccharomyces cerevisiae).
• Sursa: http://www.scritube.com/biologie/botanica/APARATELE-VEGETATIVE-ALE-
CIUPE73198.php
 Sifonoplastul -
este un tip de aparat vegetativ mai
evoluat, alcătuit din filamente simple
Sifonoplast la sau ramificate, continui (fără pereţi
Plasmopara
viticola
despărţitori), pline cu protoplasmă şi
numeroşi nuclei.
Se întâlneşte la ciuperci din clasa
Phycomycetes (ex. Plasmopara viticola,
Pythium de baryanum, Rhizopus
nigricans).
Rhizopus nigricans
http://www.scritube.com/biologie/botanica/APARATELE-VEGETATIVE-ALE-
CIUPE73198.php
 Talul filamentos septat – este
cel mai răspândit tip de aparat
vegetativ al ciupercilor şi e
alcătuit din filamente (hife) bogat
ramificate, septate (pereţi
Tal filamentos- Nigrospora
oryzae
transversali), care alcătuiesc
http://www.scritube.com/biologie/botanica/
APARATELE-VEGETATIVE-ALE-CIUPE73198.php
miceliul.
Fiecare celulă conţine protoplasmă şi unul sau
doi nuclei (în funcţie de faza în care se găseşte
ciuperca: haplofază sau dikariofază).
Talul filamentos septat este propriu ciupercilor
din clasele Ascomycetes, Basidiomycetes şi
grupul Deuteromycetes (Fungi imperfecţi).
Talul masiv - este cel mai evoluat tip de aparat
vegetativ; el rezultă din împletirea hifelor miceliene
care formează false ţesuturi vegetative
(plectenchime). Acest tip de aparat vegetativ este
propriu ciupercilor superioare, macromicetelor din
clasele: Ascomycetes şi Basidiomycetes
Organele de rezistenţă ale ciupercilor
. Organele de rezistenţă ale ciupercilor sunt deci forme pe care
ciupercile le iau pentru a parcurge perioada nefavorabilă dezvoltării lor:
- gemele - apar când filamentele capătă aspect perlat;
- rizomorfele - se prezintă ca nişte cordoane alcătuite din împletirea
laxă a filamentelor ciupercii şi rezistă în sol sau pe rădăcinile plantelor;
- stromele - au forma unor cruste cărbunoase ce apar la suprafaţa
organului parazitat, alcătuite din împletirea densă a filamentelor
miceliene încât acestea îşi pierd individualitatea;
- scleroţii - sunt organe tipice de rezistenţă alcătuite dintr-o împletire
foarte strânsă a filamentelor miceliene încât acestea îşi pierd
individualitatea. Scleroţii au culoare neagră, dimensiuni variabile şi
consistenţă dură.
Înmulţirea ciupercilor
1. Înmulţirea vegetativă. Prin înmulţirea
vegetativă se înţelege capacitatea pe care o au
unele fragmente de miceliu (porţiuni de
sifonoplast sau tal filamentos septat) de a
reface ciuperca. Aceste porţiuni de aparat
vegetativ se polarizează, asemenea butaşilor
de la plantele superioare, regenerând
ciuperca.

Înmulţirea asexuată
2. Înmulţirea asexuată se realizează prin intermediul sporilor
(celule sau grupe de celule capabile să reproducă aparatul
vegetativ al ciupercii atunci când condiţiile sunt favorabile. Rolul
principal al sporilor este, deci, acela de înmulţire şi răspândire a
ciupercilor, dar sporii pot avea şi rol de sexualitate sau de
rezistenţă.
•În cele mai multe cazuri înmulţirea asexuată se realizează, fie
prin transformarea întregului corp al ciupercii (holocarpie), fie
numai a unor porţiuni din miceliu (eucarpie) în organe de
propagare numite spori.
•După modul de formare deosebim următoarele tipuri de spori:
• 1. spori interni (endospori), care pot fi: spori mobili (zoospori)
care se formează în zoosporangi; spori imobili care se formează
în sporangi; ascospori care se formează în asce;
• 2. spori externi (exospori). Aceştia poartă numele de conidii şi
se formează fie direct pe miceliu, fie pe suporturi speciale
numite conidiofori.
3. Înmulţirea sexuată
În urma procesului sexuat se formează zigotul
care poartă diferite denumiri, în funcţie de
grupa de ciuperci: la Archimycetes se numeşte
zigospor sau zigozoospor (când este mobil), la
Phycomycetes oospor, la Ascomycetes ască cu
ascospori, la Basidiomycetes basidie
(teleutospor) şi clamidospor (teliospor).
Înmulţirea sexuată cuprinde procesele de
fecundare (F) şi reducere cromatică (R) sau
diviziune reducţională.
 Ciuperci din Clasa Archimycetes
RÂIA NEAGRĂ A CARTOFULUI –
Synchytrium endobioticum (Schilb.) Perc.
• Pe tuberculi (în dreptul ochilor) şi pe stoloni apar
excrescenţe (tumori) la început mici, cărnoase,
netede, de culoare albă – gălbuie, apoi devin
buretoase şi se brunifică.
Clasa Phycomycetes

Atacul se manifestă pe toate

organele aeriene ale plantei:
frunze, tulpini, fructe, în
toate fenofazele.

Mana tomatelor – Phytophthora infestans

 MANA VIŢEI DE VIE - Plasmopara viticola

1. Faza de pete untdelemnii

2. Faza de arsuri

3. Faza de pete
mozaicate

4. Fructificații alcătuite din

conidiofori și conidii
 CLASA ASCOMYCETES

FĂINAREA GRÂULUI - Erysiphe graminis

Simptome. Pe apărţile aeriene ale

plantei (frunze, teci, pai şi spice)
toamna, dar mai ales primăvara în
lunile martie – mai apar
simptomele caracteristice: pete
gălbui sau verzi-deschis acoperite
cu perniţe alb-pâsloase apoi
pulverulente, izolate sau
confluente, alcătuite din miceliul şi
fructificaţiile ciupercii.
FĂINAREA VIŢEI DE VIE (Uncinula necator)

Simptome. Boala se
manifestă pe frunze,
ciorchini, boabe şi lăstari
tineri printro pâslă foarte
fină, albă-cenuşie dispusă
sub formă de pete izolate
sau confluente. Pâsla devine
pulverulentă, făinoasă
odată cu formarea conidiilor.
MONILIOZA SAU PUTREGAIUL BRUN ŞI MUMIFIEREA FRUCTELOR
DE SÂMBUROASE - Monilinia laxa (Aderh. et Ruhl.) Honney

• Simptome. Atacul cel mai păgubitor se

întâlneşte primăvara, pe lăstari, frunze, flori şi
fructe tinere, în special la vişin, cireş şi cais.
Florile şi frunzele atacate se ofilesc, se
brunifică şi se usucă, iar fructele tinere se
brunifică sau se înnegresc, apoi se usucă.
• Pe fructe, in cazul putregaiului brun
fructificaţiile ciuperci sunt dispersate
neuniform.
FUZARIOZA ŞI ARSURA SPICELOR – Gibberella zeae
(Fusarium graminearum)

• Simptome. Boala se poate manifesta de la

răsărire şi până la înspicare. spiculeţele se
decolorează, apoi se înroşesc. Boabele
rămân mici, şiştave, cu capacitate
germinativă redusă.
ÎNFLORIREA ALBĂ A BOABELOR (A
ŞTIULEŢILOR) - Giberella fujikuroi

• Simptomul caracteristic este pe

ştiuleţii de porumb care în urma
atacului au boabele acoperite cu
un miceliu fin alb-roziu. Începând
de la vârf, apar boabele cu
pericarpul plesnit, răsfrânt în
afară, lăsând să se vadă
amidonul. Acest fenomen dă
boabelor aspect de “floricele", iar
boabele crăpate sunt mai uşoare
şi au o capacitate germinativă
scăzută. Boabele mai slab atacate
sunt lipsite de luciu, zbârcite.
CLASA BASIDIOMYCETES

RUGINILE GRÂULUI
Rugina brună (Puccinia recondita)
Rugina neagră (Puccinia graminis)
Rugina galbenă (Puccinia striiformis)

• Simptomele caracteristice sunt

pustulele.
 TĂCIUNELE COMUN AL PORUMBULUI -
Ustilago zeae (Beckmann) Ung. sin U.
maydis (DC.) Corda
• Simptome. Boala este cunoscută şi sub denumirea
“tăciune cu pungi” şi se manifestă pe toate organele
aeriene ale plantei, chiar şi pe rădăcinile adventive. Pe
tulpini, ştiuleţi (organe frecvent atacate), panicule şi
frunze apar pungi de diferite forme (sferice, ovale,
alungite sau alte forme) şi mărimi, în funcţie de
organul pe care s-au format. Cele mai mari pungi apar
pe tulpină şi ştiulete (ajung la 20 cm), iar cele mai mici
pe frunze (1 cm).
• În faza incipientă a bolii, pungile au culoare verzuie şi
sunt cărnoase, iar conţinutul acestora este format din
hifele ciupercii. Treptat, membrana pungilor se
decolorează şi se subţiază, pungile în final având o
culoare albicioasă-cenuşie sau cenuşie, datorită
formării clamidosporilor, care în masă au culoarea
neagră. Membrana pungilor se usucă şi se rupe, iar
masa prăfoasă de clamidospori este împrăştiată de
vânt, curenţi de aer etc.
 PĂTAREA ROŞIE A
FRUNZELOR DE SFECLĂ
(CERCOSPORIOZA) -

Cercospora beticola Sacc.

Pe frunzele infectate apar numeroase pete mici, circulare sau ovale, cu

diametrul de 1-3 mm, la început galbene-brunii, devin cenuşii şi înconjurate de o
dungă brună-roşietică. În partea centrală a petelor, se dezvoltă un puf alb-
cenuşiu, constituit din conidioforii şi conidiile ciupercii. Ţesutul necrozat din dreptul
petelor se sfâşie, se rupe, frunzele aparând ciuruite. Când numărul petelor este
foarte mare, aceasta confluează ducând la uscarea frunzelor.
Atacul este favorizat de excesul de azot din sol, lipsa borului şi
umiditatea atmosferică ridicată, situaţii în care în câteva zile întreg foliajul se
brunifică şi se usucă, iar rădăcinile rămân mici şi cu un procent de zahăr mult
micşorat. Plantele semincere vor avea o producţie scăzută, glomerule mici şi cu
capacitate germinativă slabă.
• Bibliografie utilizată și recomandată
• Baicu T., Tatiana Eugenia Şesan, 1996 – Fitopatologie agricolă,
Ed. Ceres, Bucureşti
• Tănase Maria, 2003, Fitopatologie, Ed. Universității Lucian
Blaga din Sibiu
• http://www.scritube.com/biologie/botanica/APARATELE-
VEGETATIVE-ALE-CIUPE73198.php
• Ioan Oroian, Viorel Florian, Liviu Holonec-2006-Atlas de
Fitopatologie trilingv, ISBN 973-27-1311-9, Editura Academiei
Române;
• Site-uri internet referitoare la Protecţia plantelor;
• Broşuri ale firmelor de pesticide