SUBIECTE FITOPATO – anul 3 SEM I

Bilet nr.1
1. Mozaicul comun al fasolei
2. Bacteriile fitopatogene

1) Mozaicul comun al fasolei - Bean common mosaic virus.

- boala este răspândită în toate zonele în care se cultivă fasolea
- pagubele produse variază în funcție de rezistența soiurilor și liniilor între 5-85 % din
producție.
Simptome:
 plantele din soiurile sensibile prezintă la scurt timp după infecție (8-14 zile), pete verzi-
deschis pe foliolele tinere, apoi pete mari verzi-deschis, mate, în contrast cu zonele
sănătoase ale limbului care sunt lucioase.
 la soiurile sensibile spațiile internervuriene sunt decolorate, rămân zone verzi în lungul
nervurilor și datorită creșterii încetinite a zonelor afectate, pe frunze apar gofrări și răsuciri
ale marginilor limbului.
 plantele rămân mici, au înflorire slabă și formează păstăi deformate, cu pete verzi închis
sau pete verzi situate în zonele clorotice.
Limitele termice între care se manifestă boala sunt 18˚C și respectiv 30˚C.
Agentul patogen - Bean common mosaic virus Holmes este un virus sub formă de
bastonaș de 750 x 15 nm a cărui inactivare termică are loc la 50-65˚C, dar care rezistă timp
de 3 luni în frunzele uscate.
Transmiterea de la un an la altul este asigurată de semințe în proporție de 90 % iar
răspândirea în cursul perioadei de vegetație este făcută de afide.
Prevenire: se va folosi sămânță din soiuri rezistente, soiul Iuliana de fasole pitică este
rezistent la această viroză.

2) Bacteriile fitopatogene
Bacteriile sunt organisme heterotrofe, facultativ parazite. STAINIER dă definiția unanim
acceptată a bacteriei care "este o celulă procariotă fără nucleu organizat, fără forme
evoluate de înmulțire (meioză, mitoză) cu material genetic ce se găsește în citoplasmă și
se numește nucleoid".
Corpul bacteriilor este un dermatoplast alcătuit dintr-o celulă prevăzută cu membrană;
nucleul însă nu are o membrană proprie.
 Morfologia, fiziologia și înmulțirea bacteriilor:

Bacteriile fitopatogene au, în majoritatea lor formă de bastonaș denumite (bacili), față de celelalte
grupe ce pot avea forme sferice de coci, semispirale (vibrioni) sau spiralate (spirili).

Bacilii au dimensiuni între 0,6-4 x 0,3-1,2 μm și pot prezenta cili: cele cu un cil la un pol sunt
monotriche monopolar; cu câte un cil la ambele capete sunt monotriche bipolar; cu grupuri de cili la un
capăt sunt lophotriche monopolar, iar la ambele capete sunt lophotriche bipolar; cu mai mulți cili dispuși
pe întregul bacilului sunt peritriche.

Bacteriile care nu prezintă ciliație se numesc atriche. La unele bacterii, la exterior, se găsește o capsulă
ca un înveliș mucilaginos, uneori foarte gros (de 10-100 ori mărimea bacteriei) care se numește zooglee.
La exteriorul celulei bacteriene se mai află și pilii, organe ce au rol în aderarea la substrat sau în procesul
de parasexualitate.

Epidemiologia bacteriilor: în ciclul de viață al bacteriilor fitopatogene se disting două faze care
alternează și anume: o fază patogenă cu activitate biologică intensă în sezonul de vegetație și faza
nepatogenă saprofită care are loc în timpul iernii când populația bacteriană perenează și va constitui
inoculul primar pentru declanșarea bolilor bacteriene din anul următor.

Simptome produse de bacterii:

- schimbarea coloritului organelor atacate sub formă de pete de decolorare, pete cu aspect
hidrozat, pete sau zone translucide, pete roșiatice datorită acumulării de antocian, pete negre
datorită acumulării de melanină;

- necrozarea țesuturilor ca stadiu final al distrugerii țesuturilor, urmată de desprinderea zonelor

afectate sub formă de ciuruiri;

- uscarea lăstarilor atacați;

- deformări sau tumori ce apar pe diferite organe;

- ofiliri datorate putrezirii sistemului radicular sau obstruării vaselor conducătoare de către
coloniile bacteriene;

- putreziri umede la organele suculente când bacteriile distrug pereții celulari, dezorganizează
țesuturile și apare în zona atacată un exudat mucilaginos.

Transmiterea bacteriilor patogene se face pe mai multe căi și anume: prin semințe
(transmitere generativă), la care bacteriile pot fi aderente la suprafață sau în interiorul semințelor,prin
material vegetativ de înmulțire (altoi, bulbi, rizomi, tuberculi), prin sol, în cazul în care aici rămân resturi
ale plantelor parazitate; prin plantele perene infectate, prin insecte, animale, păsări, nematozi; prin
mașini, unelte și ambalaje; prin apă sau prin aer.
Bilet nr.2
1)Măsuri de prevenire a poluării cu pesticide

2)Putregaiul inimii sfeclei

1) Măsuri pentru prevenirea poluării cu pesticide

Prevenirea poluării produselor agricole: limitarea tratamentelor la cele strict necesare.

Prevenirea poluării solului: aplicarea complexului de măsuri din cadrul S.C.I., în vederea reducerii
numărului de tratamente, utilizarea produselor selective cu remanență redusă, alternarea fungicidelor
din diferite grupe, folosirea dozelor minime etc.

Prevenirea poluării apelor: avio-tratamentele să nu se facă mai aproape de 2 km de apele curgătoare

sau stătătoare, să se evite aplicarea acestora când vântul bate spre apa învecinată, mai ales dacă se
folosesc produse VUR sau VR.

2) Putregaiul inimii sfeclei- Pleospora bjoerlingii sin. P. betae cu f.c. Phoma betae

- boala cunoscută și sub numele de pătarea brună a frunzelor este una dintre cele mai frecvente boli ale
sfeclei producând pagube însemnate 15-40 % din recoltă.

Simptome:

- ciuperca atacă tinerele plantule până la răsărire unde în complex cu alte micromicete poate produce
putrezirea acestora.

-în timpul verii pe frunze apar pete de decolorare, mari, circulare, de 0,5-2 cm în diametru

- țesuturile din dreptul petelor se necrozează, se brunifică și pe ele se observă zonalități concentrice,
alcătuite din puncte mici negre.

-atacul pe rădăcini se manifestă printr-o colorare în cenușiu a țesuturilor de sub rozeta de frunze,
țesuturi ce putrezesc și apar caverne.

Epidemiologie - Transmiterea ciupercii este asigurată de la un an la altul prin sămânța pe care se găsesc
picnidiile de tip Phoma sau prin periteciile care au rămas pe resturile vegetale înglobate în sol, în cazul
în care se practică monocultura, ceea ce se întâmplă mai rar căci sfecla epuizează puternic solurile.

Prevenire și combatere: respectarea epocii optime de semănat, asigurarea unei arături profunde,
alegerea unui teren nu prea greu, trebuie să se asigure și o fertilizare rațională cu borax 20 kg/ha.
Bilet nr. 3
1)Organele de rezistentă a ciurpercilor

2) Antracnoza la fasole

1) Ciupercile aparțin regnului Fungi, încr. Eumycota și sunt organisme eucariote. Ele constituie un grup
de organisme heterotrofe, ubiquiste, extrem de bogat în specii ce prezintă structuri și caractere
biologice foarte diverse, adaptate modurilor de viață saprofite, parazite sau simbiotice, fiind lipsite de
pigmenți asimilatori.â

Aparatul vegetativ al diferitelor grupe taxonomice de ciuperci este divers constituit: ciuperci inferioare –
plasmodiu; ciuperci mai evoluate – sifonoplast și la ciupercile superioare – dermatoplast.

Organele de fixare și de absorbție ale ciupercilor: ciupercile parazite pătrund în țesuturile gazdei dar
miceliul rămâne în spațiile intercelulare, trimițând în celule haustorii, care au rolul de a extrage din
celule substanțele hrănitoare.

Formele de rezistență ale ciupercilor: Gemele, Clamidosporii, Stromele, Scleroții, Rizomorfele

Gemele sunt forme de rezistență ce apar mai ales la ciupercile din cl. Oomycetes, la care porțiuni de
sifonoplast se înconjoară cu o membrană îngroșată, conținutul în apă se reduce și în același timp cel al
substanțelor de rezervă sporește.

Clamidosporii sunt asemănători cu gemele dar se formează la ciupercile superioare ca de exemplu la

genul Fusarium.

Stromele reprezintă formațiuni uneori de dimensiuni mai mari, rezultate din împletirea miceliilor
vegetative, luând aspectul de crustă ce se formează pe organele atacate ale plantelor.

Scleroții sunt organe de rezistență ce reprezintă o împletire de filamente miceliene diferențiată, în

stratul extern mai dens paraplectenchim și mai laxă în interior ce reprezintă prozoplectenchimul.

Rizomorfele sunt formațiuni ce rezultă din înmănuncherea a mai multor filamente miceliene strâns
asociate ce se formează pe părțile subterane ale plantelor atacate.

2)Antracnoza la fasole- Colletotrichum lindemuthianum

- prezența ei în toate zonele mai umede ale țării și în anii cu precipitații în exces

Simptome:
 se manifestă pe organele plantei începând de la cotiledoane pe care apar pete mici, brune,
punctiforme sau chiar de 2-3 mm în diametru, ovale sau circulare, ușor denivelate.

-pe axa hipocotilă apar pete ruginii, alungite și ușor adâncite

-plantele tinere atacate au și rădăcinile putrezite așa încât se usucă.

-pe frunzele atacate apare o brunificare parțială a nervurilor, vizibilă pe partea inferioară a limbului
foliolelor

-porțiunile de limb brunificate, necrozate se pot desprinde, așa încât frunzele apar sfâșiate.

-păstăile atacate prezintă pete circulare sau eliptice, de 4-5 mm, în dreptul cărora țesuturile sunt
adâncite iar pe margine se observă o zonă brun-roșiatică.

-păstăile atacate rămân sterile sau formează boabe cu pete brune sau cafenii.

Agentul patogen - Colletotrichum lindemuthianum - ciuperca formează în țesuturile parazitate

un tal filamentos inițial hialin, apoi brun, ce se extinde în spațiile intercelulare.

Epidemiologie: ciuperca rezistă în resturile de plante bolnave și ca miceliu în sămânță, care

este și principala sursă de infecție în anul următor.

Extinderea bolii este favorizată de perioadele ploioase ale anului și de temperaturile cuprinse între 13 și
27˚C. Boala este mai frecventă la soiurile de fasole oloagă (Gratiot, Progres), cel mai rezistent
dovedindu-se soiul Michigan iar soiul Vera este mijlociu de rezistent. Soiul de fasole pitică, Iuliana este
rezistent la acest patogen.

Prevenire și combatere: rotația de 4 ani, adunarea resturilor de plante infectate, urmată de

arături adânci și folosirea de sămânță sănătoasă.

Bilet nr.4
1) Înmultirea vegetativă și asexuată a ciurpercilor
2) Rugina la fasole
 1) Înmultirea vegetativă și asexuată a ciurpercilor

Procesul de înmulţire a ciupercilor se poate realiza pe cale vegetativă, asexuată şi sexuată.

Înmulţirea vegetativă este frecvent întâlnită în natură şi constă în refacerea aparatului vegetativ al
ciupercii prin:

- fragmente de miceliu (ce se diseminează fie pe cale naturală, fie în mod artificial de către om);

- înmugurire – la drojdii sau levuri (Ex.: Saccharomyces cerevisiae)

Înmulţirea asexuată are loc prin organe specializate numite spori. Acest mod de înmulţire este
determinant de condițiile de climă și are loc într-un anumit moment din ciclul biologic al ciupercii.

Clasificarea sporilor:

I. În funcție de mobilitate sporii pot fi:

a) Spori imobili sau aplanospori ce sunt lipsiţi de flageli sau cili şi sunt dispersaţi în natură
în mod pasiv;
b) Spori mobili sau planospori ce sunt prevăzuţi cu 1-2 flageli cu ajutorul cărora se
deplasează în apă.
II. Din punct de vedere al locului unde se formează, sporii pot fi:
a) Spori endogeni sau endospori care se găsesc în interiorul unor organe speciale. Astfel,
ciupercile din subîncr. Zygomycotina formează spori imobili în interiorul unor sporangi
iar ciupercile din subîncr. Mastigomycotina formează spori mobili (zoospori) în
zoosporangi . La ciupercile din clasa Oomycetes sporii mobili se formează în
zoosporangi, denumiți și conidii false (pseudoconidii).
Pseudoconidiile pot fi de tip: - aphragmium,-naematosporange, sphaerosporangium.

b)Spori exogeni care se formează la exteriorul unor organe speciale diferențiate în funcție
de faza în care se găsesc ciupercile respective.

Ciupercile evoluate, care aparțin subîncrengăturilor Ascomycotina, Basidiomycotina

sau Deuteromycotina se înmulţesc prin conidii.
Conidia - este o celulă care prin germinare dă naştere la un tal filamentos. Din punct
de vedere morfologic se deosebesc trei tipuri de conidii: hifal, melanconial și
sferopsidal
2)Rugina la fasole- Uromyces Appendiculatus
- produce pagube mai mari în culturile irigate și în cultura succesivă de fasole
Simptome:
 atacul se observă primăvara timpuriu când pe frunze apar pete mici galbene, în dreptul cărora
pe fața superioară a limbului se deschid grupuri de picnidii, ca niște puncte albe iar pe fața
inferioară apar grupuri de ecidii ca niște mici cupe.
- în lunile iunie-iulie apar pe frunze pete gălbui, pe care se deschid pustulele brun-roșcate,
pulverulente, cu uredospori.
-în luna august pe frunze apar pustulele negre, aureolate, cu zone clorotice, pulverulente, cu
teliospori, foarte numeroase, care duc la uscarea rapidă a foliajului.

Agentul patogen - Uromyces appendiculatus (Pers.) - ciuperca este o specie autoică și

macrociclică, cu stadiul picnidian și ecidian semnalat pe puține plante, în luna mai.

Epidemiologie: persistența ciupercii de la un ciclu de vegetație la altul este asigurată de

teliosporii rămași pe resturile vegetale care în anul următor vor forma bazidiospori ce vor
produce infecțiile primare.

Prevenire și combatere: strângerea și arderea resturilor, arătura adâncă după recoltare, dublate
de o chimioterapie adecvată.

Bilet nr.5
1) Înmulţirea sexuată a ciupercilor
2) Antracnoza mazării

1)Înmulțirea sexuată la ciuperci, prezintă forme variate și presupune parcurgerea proceselor

de fecundaţie și reducere cromatică.
Fecundaţia este procesul prin care ciupercile trec de la faza cu “n” cromozomi în celulă
(haplofază) la faza cu “2n” cromozomi în celulă (diplofază) şi se desfăşoară în două etape
distincte:  plasmogamia - constă în contopirea celor două mase de citoplasmă.
 cariogamia - este procesul în care are loc contopirea celor doi nuclei.
La ciupercile inferioare (subîncrengătura Mastigomycotina şi Zigomycotina),
plasmogamia este urmată imediat de cariogamie iar la ciupercile evoluate (subîncrengătura
Ascomycotina şi Basidiomycotina), între plasmogamie şi cariogamie se intercalează
dicariofaza (atunci când celulele miceliului au doi nuclei).
Reducerea cromatică este procesul în urma căruia ciupercile revin de la diplofază la
haplofază.
În urma procesului de fecundare, are loc unirea a doi gameţi de sex diferit (celule
sexuale), sau a două gametangii (organe ce conţin gameţi). Când procesul se desfăşoară
 între doi gameţi, poartă numele de gametogamie, iar când are loc între două gametangii,
gametangiogamie.
La unele ciuperci din Mastigomycotina, gameţii, mascul şi femel, sunt identici din punct
de vedere morfologic procesul numindu-se izogametogamie, iar produsul final de
sexualitate este un zigozoospor.
La ciuperca Synchytrium endobioticum, rolul gameţilor este jucat de doi zoospori
diferiţi din punct de vedere sexual, iar zigozoosporul se transformă, în urma reducerii
cromatice, într-un akinetosporange (spor de rezistenţă). Acesta are formă poliedrică şi este
protejat de trei membrane numite: endospor, exospor şi epispor.
La ciupercile din subîncr. Zigomycotina, are loc contopirea a două gametangii identice
din punct de vedere morfologic. Procesul poartă denumirea de izogametangiogamie, iar
produsul final de sexualitate este un zigot.
Uneori gametangiile pot prezenta un început de diferențiere morfologică, procesul
sexuat numindu-se în acest caz heterogametangiogamie.
La ciupercile din clasa Oomycetes, gametangiile sunt diferite ca formă, gametangiul
mascul se numește anteridie, iar cel femel oogon. Procesul poartă numele de
heterogametangiogamie sau oogamie, iar produsul de sexualitate se numește oospor, care
joacă rol şi de organ de rezistenţă, prezentând o membrană tristratificată.
Unele ciuperci din subîncrengătura Ascomycotina prezintă o heterogametangiogamie,
gametangiul mascul se numește anteridie, iar cel femel de ascogon. Însă, la majoritatea
ciupercilor din subîncrengătura Ascomycotina, procesul este mult simplificat, iar rolul
gametangiilor este preluat de două celule somatice (vegetative), procesul numindu-se
somatogamie. Produsul final de sexualitate la ciupercile din subîncrengătura Ascomycotina
poartă numele de ască şi aceasta se poate forma liber, la suprafaţa substratului parazitat sau
în interiorul unor organe denumite ascofructe.

2)Antracnoza mazării- - Mycosphaerella pinodes

- în zonele cu climat umed și în perioadele cu precipitații bogate.

Simptome:

 frunzele, tulpinile și păstăile infectate prezintă pete mici de 1-2 mm, la început decolorate, apoi brune
cu margini difuze sau precis delimitate.

-zonele centrale necrozate ale petelor cu timpul devin cenușii și prezintă mici puncte negre.

-atacul pe tulpini este foarte păgubitor, deoarece în dreptul petelor lungi de 1 cm, țesuturile sunt
denivelate, tulpina se ștrangulează, iar partea superioară a plantei se usucă.

-păstăile atacate au pete circulare, brune sau cafenii-cenușii, adâncite, cu puncte mici negre.
-chiar dacă se formează boabe, acestea au tegumentul zbârcit, cu pete galbene sau cafenii și prezintă o
facultate germinativă scăzută

-plantele apărute din boabele infectate pier în scurt timp după răsărire sau rămân debile.

Prevenire și combatere: se recomandă cultivarea de soiuri rezistente, folosirea de sămânță sănătoasă

și îngrășarea echilibrată a solului. Înainte de semănat se va aplica un tratament seminal cu amestec de
Metoben-2 kg/t + T.M.T.D.-2 kg/t.

Bilet nr.6
1)Fanerogame parazite

2)Mana la soia

1) Fanerogame parasite

Plantele superioare cu flori (fanerogamele) care parazitează plantele din culturi se numesc antofite iar
bolile produse de ele se numesc antofitoze.

In lume există mai mult de 2500 specii de fanerogame parazite care aparțin la 15 familii botanice.
Fanerogamele parazite din țara noastră sunt mai puțin numeroase și ele aparțin fam. Loranthaceae,
Cuscutaceae, Scrophulariaceae și Orobanchaceae.

`Clasificarea fanerogamelor parazite se face în funcție de prezența sau absența clorofilei în organele lor
vegetative și sub acest raport distingem:

Plantele semiparazite (hemiparazite) ce fac parte din fam. Loranthaceae sau Scrophulariaceae. Aceste
plante preiau de la plantele parazitate seva brută și o transformă în substanță organică, întrucât au
pigmentul clorofilian propriu. Dintre plantele hemiparazite vom descrie vâscul care este destul de
răspândit mai ales în păduri și parcuri dar și în livezi.

Plantele total parazite (holoparazite) ce fac parte din fam. Cuscutaceae și Orobanchaceae, preiau de la
plantele parazitate seva elaborată întrucât nu au pigment clorofilian și nu pot sintetiza singure
substanța organică necesară creșterii.

În cadrul plantelor semiparazite se pot distinge două grupe:

- semiparazitele facultative, sunt plante ce au rădăcini proprii și duc în mod obișnuit o viață
independentă. Rădăcinile acestor plante au proprietatea de a putea forma haustori când se află în
contact cu rădăcinile altor plante devenind astfel semiparazite. Din această grupă fac parte
reprezentanți ai genurilor Melampyrum și Alectorolophus din fam. Scrophulariaceae și Thesium din fam.
Santalaceae;

- semiparazitele obligate sunt plante ce prezintă rădăcini modificate sub formă de sugători (haustori).
Din această grupă fac parte plante din fam. Loranthaceae

Vâscul de brad - Viscum album

Planta este parazită pe arbori unde formează arbuști cu talie mică (30-60 cm), erecți sau atârnând în jos,
cu tulpini scurte și dipolichotomic ramificate, glabre, de culoare galben-verzuie. Frunzele sunt opuse,
galben-verzui, groase, pieloase, alungit-ovate, glabre, cu margini întregi, de 2-4 cm lungime și 1-1,5 cm
lățime. Florile sunt mici unisexuate dioice.

Fructele sunt bace false, de culoare alb-gălbuie, cu 1-2 semințe ovale și conțin o substanță cleioasă
numită viscină.

2)Mana la soia- Peronospora manshurica

- produce pagube însemnate în anii ploioși sau în culturile irigate

Simptome

 foliajul plantelor mănate prezintă numeroase pete colțuroase, mici, de 2-4 mm, de culoare la început
verde-gălbuie, untdelemnii, apoi brune pe fața superioară.

 în dreptul petelor, pe fața inferioară a limbului apare un puf cenușiu-violaceu, apoi în scurt timp
zonele afectate sau chiar toată frunza se usucă.

Agentul patogen - Peronospora manshurica - Sifonoplastul agentului patogen parazitează țesuturile

din care prin stomatele de pe partea inferioară a frunzei vor ieși grupuri de ramificații.

Epidemiologie: agentul patogen rezistă în sol pe resturi vegetale sub formă de oospori dar acest lucru
nu are prea mare importanță întrucât nu se practică monocultura soiei.

Principala sursă de transmitere a bolii în anul următor o constituie oosporii aderenți pe sămânță dar și
sămânța infectată provenită de la plantele mănate.

Prevenire și combatere: sămânță sănătoasă sau tratată cu Apron 35 SD (400-600 g/100 kg).
Bilet nr.7
1) Rezistența plantelor
2) Avertizarea tratamentelor

1)Rezistența plantelor

Rezistența plantelor față de agenții patogeni

Plantele se pot apăra prin intermediul caracteristicilor structurale (mecanisme structurale), care
acționează ca bariere mecanice și opresc pătrunderea și dezvoltarea agenților patogeni și prin relații
biochimice (mecanisme fiziologice sau funcționale) care au loc în celulele țesuturilor și care determină
producerea unor substanțe toxice sau creează condiții nefavorabile creșterii patogenilor.

În funcție de momentul intrării în funcțiune a rezistenței, acesta poate fi preinfecțională

(preexistentă) sau postinfecțională (indusă).

Reacția diferitelor specii de plante față de agenții patogeni se produce prin intermediul a o serie de
mecanisme, de multe ori în corelație unele cu altele, influențate de o multitudine de factori și toate
controlate genetic

2)Avertizarea tratamentelor

Bilet nr.8
1) Rezistența structurală

2)Virozele cartofului ( Virusul x si y)

1)Rezistenta structural

Rezistența structurală preinfecțională (preexistentă)

În anumite situații planta-gazdă menține invadatorii potențiali în afara posibilităților de atac, la o

oarecare distanță. Aceasta se realizează prin eliminarea unor substanțe cu miros dezagreabil sau a unei
culori neatractive care îndepărtează insectele vectoare ale agenților patogeni. În alte situații,
încărcătura electro-negativă a suprafețelor plantelor respinge elementele infecțioase cu încărcătură
similară.

Cuticula, prin structura sa multistratificată (pectică, cutinizată și ceroasă), când este integră,
constituie un obstacol pentru patogeni.

Epiderma este stratul extern de celule care acoperă toate organele plantelor, în ea fiind incluse
cuticula și apendicii.

Încrustarea pereților celulari cu diferite substanțe.

Grosimea și rezistența pereților celulari din interiorul țesuturilor constituie, uneori, o barieră
eficientă.

Rezistența structurală postinfecțională

Chiar dacă agenții patogeni au reușit să învingă “'barierele structurale", superficiale sau interne,
plantele pot să manifeste diferite grade de rezistență, răspunzând prin formarea uneia sau mai multor
tipuri de structuri care se opun, mai mult sau mai puțin eficace invaziei patogenilor. În această categorie
este inclusă generarea unor structuri histologice și reacția necrotică. Barierele interne postinfecționale
constau în suberizarea și lignificarea țesuturilor, îngroșarea pereților celulozici și cutinizări.

2)Viroze ale cartofului

Virusul X al cartofului - Potato virus X

- în toate zonele de cultură a cartofului

- pagube cuprinse între 10-20 % , când este semnalat singur

- sau pagube mult mai mari când se găsește asociat cu alte virusuri (Y sau A).

Simptome:

 în prima parte a perioadei de vegetație, până la înflorire plantele virotice prezintă un mozaic slab
internervurian.

 simptomele dispar în perioada caldă din vară la temperaturi mai mari de +24˚C sau în perioadele
cu temperaturi sub 10˚C, pentru ca în toamnă să se observe zone necrotice pe limb sau pe pețiol.

Agentul patogen - Potato virus X, face parte din grupa Potexvirus și produce incluziuni
citoplasmatice în celulele epidermei și mezofilului. Virusurile au o moleculă de ARN, dimensiuni de
515 x 15 nm și prezintă o formă flexuoasă iar prin agregare dau particule alungite sau fibroase în
celulele benzilor clorotice dintre nervuri.

Epidemiologie: transmiterea virusului în natură se face prin tuberculi (de la an la an) sau prin
contactul direct între plantele sănătoase cu cele bolnave.

Virusul Y al cartofului - Potato virus Y

- pierderi însemnate de până la 80 % din recolta plantelor de cartof virozate.

Simptome:

 virusul prezintă mai multe tulpini a căror simptome variază în funcție de rezistența soiului, de
momentul infecției, de condițiile climatice și de asocierea cu alte virusuri.

 pe foliole se observă marmorări, îngălbeniri urmate de necroză și căderea frunzelor sau chiar
distrugerea plantelor în întregime

 frunzele necrozate cad sau rămân agățate pe tulpinile care pot prezenta dungi necrotice alungite

 talia plantelor este mult redusă iar frunzele sunt puternic încrețite, mici, dacă aceste plante
provin din tuberculi virotici.

-dacă infecția are loc mai târziu apar doar marmorări ale limbului și rareori necroze

Epidemiologie: transmiterea virusului de la un an la altul se face prin intermediul tuberculilor

virotici iar în perioada de vegetație prin afide ca Aphis fabae, Myzus persicae și alte specii ale acestor
genuri.

Bilet nr.9
1) Rezistența functională
2) Stolburul solanaceelor

1) Rezistența functională
Rezistența funcțională preinfecțională: substanțe chimice cu rol de apărare – prohibitine.
Astfel de substanțe pot acționa în două moduri: repelente sau toxice pentru patogeni:
stimulatoare pentru flora antagonist.
 Chimiotropismu - ZENTMEYER (1961) a arătat că rădăcinile vii de avocado atrag zoosporii de
Phytophthora cinnamomi, pe când cele moarte sau ale altor plante nu îi atrag. La fel și în cazul
ciupercii Phytophthora citrophthora patogenă la citruți.
Antigeni comuni – Prezența unei înrudiri serologice între antigenii de la rasele virulente ale
ciupercii Melampsora lini numai cu antigenii de la soiurile sensibile de in, i-a condus pe
DOUBLEY, FLOR și CLAGGET (1960) la concluzia că prezența unor proteine antigenice comune
poate fi un factor critic pentru declanșarea bolii

Rezistența funcțională postinfecțională - fitoalexinele sunt compuși cu greutate moleculară

mică, antimicrobieni, atât sintetizați cât și acumulați în plante după expunere la stres.
Reacția de hipersensibilitate este unul dintre cele mai importante mecanisme de apărare ale
plantelor, care apar numai în sistemele incompatibile plantă-gazdă-patogen.

Atât în celulele infectate, cât și în cele imediat înconjurătoare, apar o serie de modificări fiziologice
ca: pierderea permeabilității membranei, respirație mult crescută acumularea și oxidarea
compușilor fenolici, producerea de fitoalexine - stadii intermediare care se finalizează cu colapsul
acestor cellule.

2)Stolburul solanaceelor- Stolbur disease-Mycoplasma

- este considerat ca una din bolile cele mai grave ale plantelor din fam. Solanaceae în condițiile
cultivării lor în zone secetoase.

Simptome:  la Solanum tuberosum, S. melongena, Capsicum annuum, Callistephus chinensis și

Nicotiana rustica var. humilis – mycoplasma produce cloroze și ofiliri rapide.

 la Lycopersicum esculentum, Vinca rosea, Ligustrum vulgare, Cuscuta campestris, Convolvulus

arvensis și Nicotiana rustica - mycoplasma produce virescență, filodie, proliferare, malformare și
aspermie.

-la Solanum tuberosum, Daucus carota și Chenopodium amaranticolor - mycoplasma produce

înroșirea frunzelor sau colorarea lor în mov și reducerea suprafeței limbului.

 la tomate apare în urma atacului hipertrofierea caliciului și lignificarea fructelor ce nu ajung să se

coacă și să aibă culoarea roșie caracteristică.

Agentul patogen - Mycoplasma are particule sferice, eterogene cu diametrul de 50-80 μm în

diametru, ușor deformabile.
Epidemiologie - Mycoplasma este cunoscută ca parazită pe 80 specii de plante ce aparțin la 10
familii botanice. Transmiterea agentului patogen în natură este asigurată de speciile genului
Cuscuta și de insectele Hyalestes obsoletus, Euscelis plebejus și Macrosteles laevis.

La speciile lemnoase transmiterea mycoplasmei se realizează prin altoiri sau grefe de țesuturi.

Prevenire și combatere: culturile de solanacee vor fi corect erbicidate pentru a diminua atacul de
Hyalestes obsoletus și a elimina buruienile gazdă ale mycoplasmei. Solurile cultivate cu cartof sau
legume vor fi menținute la o umiditate corespunzătoare care să împiedice dezvoltarea vectorilor.

Bilet nr.10
1)Genetica rezistentei

2)Înnegrirea bazei tulpinii și putregaiul moale al cartofului

1) Genetica rezistentei

Rezistența verticală - în urma atacului, planta prezintă anumite tipuri de reacție și acestea pot fi:

- reacția de rezistență;

- toleranța;

- imunitatea;

- sensibilitatea

Rezistența verticală se caracterizează de obicei prin reacții de hipersensibilitate. La unele soiuri de

cartof în momentul pătrunderii amoebei de Synchytrium, celulele prezintă o reacție de
hipersensibilitate și mor odată cu parazitul formând o barieră de celule moarte pe care zoosporii
nu o pot traversa. Același lucru se întâmplă și cu o serie de celule ale inului de fibră când este atacat
de rugina inului (Melampsora lini)

Rezistența orizontală - se caracterizează prin aceea că este permanentă și face ca planta să se

comporte identic față de toate rasele fiziologice ale patogenului. Rezistența orizontală nu se
distruge datorită schimbărilor ce au loc în populația patogenă.

Rezistența indusă (dobândită) a plantelor la boli – obținerea imunității dobândite este mai ușoară
în cazul bolilor virotice sau a bolilor produse de agenți patogeni din alte grupe care dau infecții
sistemice.
 2) Înnegrirea bazei tulpinii și putregaiul moale al cartofului- Erwinia carotovora pv.
atroseptica și E. carotovora pv. carotovora

-pagubele produse de această boală, în câmp variază între 1-5 % și 10-15 % în depozite, iar
uneori în depozitele prost aerisite pagubele pot fi de până la 70 %.
Simptome:
 în timpul perioadei de vegetație plantele atacate rămân pitice cu tulpini subțiri, internodii
scurte și ramuri orientate în sus.
 foliolele sunt răsucite spre fața superioară, rigide și la lovire au un sunet metalic datorită
acumulărilor de amidon din țesuturi.
 tuberculii atacați manifestă inițial o brunificare a inelului vascular, apoi pulpa este
transformată într-un mucilagiu urât mirositor datorită suprainfectării acestuia cu bacterii ce
produc acid butiric sau valerianic.
Epidemiologie: Bacteria rezistă foarte mulți ani în sol pe resturile vegetale și de asemenea în
lenticelele tuberculilor cu care este readusă în sol.
Înmulțirea bacteriei are loc nu numai în vasele conducătoare din tulpini și tuberculi, ci și în
rizosfera cartofului.
În cazul rănirii tuberculilor sau a secționării lor are loc un transfer rapid al bacteriilor și o
amplificare a posibilităților de atac.
Prevenire și combatere: respectarea asolamentelor, fertilizare echilibrată fără exces de azot ce
intensifică putrezirea tuberculilor și prin plantare de tuberculi sănătoși fără răni și nesecționați.

Bilet nr.11
1) Rezistența indusă (dobândită) a plantelor la boli
2) Putregaiul inelar al tuberculilor de cartof

1) Rezistența indusă (dobândită) a plantelor la boli – obținerea imunității dobândite este mai
ușoară în cazul bolilor virotice sau a bolilor produse de agenți patogeni din alte grupe care dau
infecții sistemice.

2) Putregaiul inelar al tuberculilor de cartof -Fusarium spp

Boala se poate instala din câmp pe plante însă, pagubele mari se înregistrează în timpul depozitării
tuberculilor.

Simptome:

 Fusarium oxysporum produce o ofilire în masă a plantelor și chiar pieirea lor, plantele
prezentând un ritm lent de creștere ceea ce se observă printr-o neuniformitate a taliei plantelor.

 Tuberculii atacați au pulpa apoasă, putrezesc, frunzele se ofilesc, se îngălbenesc și se usucă iar
tulpinile ca și tuberculii prezintă o brunificare a fasciculelor de vase.
  Fusarium solani var. eumartii produce o îngălbenire a limbului foliar urmată de brunificarea
frunzelor de la vârful tulpinilor apoi și a celor bazale. Baza tulpinii și rădăcinile tinere putrezesc și devin
sfărâmicioase.

Epidemiologie – agenții patogeni rezistă mult timp în sol, în stadiu saprofit pe resturile de plante,
sub forma lor conidiană sau sub formă de clamidospori.

Prevenire și combatere: măsurile agrofitotehnice prin care se crează condiții optime de dezvoltare
plantelor, limitează posibilitățile de instalare a atacului acestor agenți fitopatogeni.

Bilet nr.12
1)Metode Profilactice

2) Putregaiul inelar al tuberculilor de cartof -Fusarium spp

1)Metode Profilactice

Alegerea terenului pentru o anumită cultură se face ținând seama de cerințele pedoclimatice, spre
exemplu de faptul că o plantă cultivată într-o anumită zonă care necesită irigații de suprafață este mai
ușor atacată de diverși agenți patogeni.

Stabilirea epocii la care se face plantarea sau însămânțarea trebuie determinată în așa fel încât
condițiile pedoclimatice să fie optime pentru planta gazdă și cât mai puțin favorabile pentru agenții
patogeni sau, momentul însămânțării să se afle, după ce cantitatea de inocul infecțios a scăzut sub
nivelul de periculozitate.

Măsurile de igienă culturală - presupun distrugerea plantelor sau părților de plantă puternic atacate
din zonele cultivate.

Măsuri agrofitotehnice – intervențiile asupra mediului înconjurător pot feri plantele de

îmbolnăviri. Astfel, scăderea în spațiile protejate a umidității atmosferice, dublată de creșterea
temperaturilor mediului, duce la diminuarea atacului unor agenți patogeni foliari ai tomatelor, ca
Phytophthora infestans și Cladosporium fulvum și favorizează în schimb instalarea atacului de Leveillula
taurica.

Aplicarea sistemului de nutriție minerală al plantelor în exces a dus în general la micșorarea

rezistenței lor naturale.

Utilizarea rezistenței plantelor la boli este în general un mijloc de luptă foarte eficace și foarte
economic pentru agricultură.
 Metodele culturale, de luptă împotriva paraziților, sunt cele mai vechi și cele mai ușor de aplicat.
Organizarea luptei prin aceste metode ducând la prevenirea apariției unor îmbolnăviri sau la suprimarea
cauzelor îmbolnăvirilor.

Producerea de semințe și material semincer sănătos este una din măsurile cele mai importante căci
mulți paraziți sunt aduși în cultură odată cu însămânțatul sau plantatul.

Evitarea monoculturii este una dintre metodele profilactice care dă bune rezultate.

Respectarea desimii optime a culturilor influențează în mod variat instalarea paraziților și apoi
evoluția bolilor.

Rotația culturilor este una dintre cele mai utilizate metode profilactice de luptă împotriva agenților
patogeni.

Irigarea cu norme optime a culturilor este un factor de mărire a rezistenței plantelor la îmbolnăvire,
însă irigarea excesivă poate produce asfixia rădăcinilor și de asemenea favorizează apariția în soluția
solului a unor toxine ce provin din fermentațiile anaerobe.

Fertilizarea echilibrată în concordanță cu normele de cartare agrochimică poate duce la evitarea

apariției unor boli deși, nu este totdeauna o concordanță directă între vigoarea unei plante și starea ei
sanitară; unele boli nu pot fi evitate printr-o hrănire echilibrată a plantei (virozele, bolile vasculare de
origine bacteriană sau micotice).

Efectuarea de bariere din plante rezistente la atacul unor agenți patogeni este utilă deoarece
numeroși agenți patogeni trec de la o plantă la alta prin contactul dintre rădăcini.

Lupta împotriva vectorilor duce la micșorarea procentului de plante virozate în lan. Se cunoaște
faptul că, afidele transmit agentul mozaicului salatei, tripții virusul petelor de bronz de la tomate,
cicadele transmit virusul răsucirii vârfului frunzelor de sfeclă și ca urmare acțiunile de distrugere a
acestor vectori pot salva plantele la atacuri periculoase.

2) Putregaiul inelar al tuberculilor de cartof -Fusarium spp

Boala se poate instala din câmp pe plante însă, pagubele mari se înregistrează în timpul depozitării
tuberculilor.

Simptome:

 Fusarium oxysporum produce o ofilire în masă a plantelor și chiar pieirea lor, plantele
prezentând un ritm lent de creștere ceea ce se observă printr-o neuniformitate a taliei plantelor.

 Tuberculii atacați au pulpa apoasă, putrezesc, frunzele se ofilesc, se îngălbenesc și se usucă iar
tulpinile ca și tuberculii prezintă o brunificare a fasciculelor de vase.
  Fusarium solani var. eumartii produce o îngălbenire a limbului foliar urmată de brunificarea
frunzelor de la vârful tulpinilor apoi și a celor bazale. Baza tulpinii și rădăcinile tinere putrezesc și devin
sfărâmicioase.

Epidemiologie – agenții patogeni rezistă mult timp în sol, în stadiu saprofit pe resturile de plante,
sub forma lor conidiană sau sub formă de clamidospori.

Prevenire și combatere: măsurile agrofitotehnice prin care se crează condiții optime de dezvoltare
plantelor, limitează posibilitățile de instalare a atacului acestor agenți fitopatogeni.

Bilet nr.13

1)Măsuri legislative de carantină fitosanitară

2)Râia neagră a cartofului

1)Legea nr. 37 din 1 martie 2006 privind reorganizarea activității de protecție a plantelor și
carantină fitosanitară.

Ordonanța Guvernului nr. 136/2000, privind măsurile de protecție împotriva introducerii și

răspândirii organismelor de carantină dăunătoare plantelor sau produselor vegetale în România.

Ordonanța Guvernului nr. 41 din 22 august 2007 pentru comercializarea produselor de protecție a
plantelor, precum și pentru modificarea și abrogarea unor acte normative din domeniul fitosanitar.

Hotărârea Guvernului nr. 1535 din 12 decembrie 2007 privind aprobarea normelor de aplicare a
dispozițiilor art. 6 din Ordonanța Guvernului nr. 41/2007 pentru comercializarea produselor de
protecție a plantelor, precum și pentru modificarea și abrogarea unor acte normative din domeniul
fitosanitar.

2)Râia neagră a cartofului- Synchytrium endobioticum

-pagubele produse de acest agent sunt mari, el fiind inclus pe lista patogenilor de carantină
OEPP, care limitează posibilitățile de circulație și vânzare a tuberculilor recoltați.

Simptome:

 agentul patogen atacă pe tuberculi, stoloni, tulpinile și uneori pe frunzele ce vin în contact direct
cu suprafața solului
  porțiunile infectate prezintă excrescențe buretoase, coraliforme, datorită creșterii exagerate și
haotice a țesuturilor parazitate.

 pe tuberculi, în jurul ochilor apar țesuturi încrețite, asemănătoare inflorescențelor de conopidă.

Aceste excrescențe, la început cât bobul de mazăre, sunt albicioase apoi cresc, depășesc chiar
mărimea tuberculului și se închid la culoare, devin brune-negricioase.

-pe tulpini și frunze, excrescențele au culoare verde, apoi brun-neagră

Agentul patogen - Synchytrium endobioticum - Ciuperca are un aparat vegetativ - gimnoplast ce

trăiește ca parazit obligat în interiorul celulelor plantelor gazdă.

Epidemiologie: Agentul patogen atacă tuberculii cultivați în soluri acide (pH=5-6) cu temperaturi
cuprinse între 15-24˚C și cu umiditate de 60-80 % din capacitatea de reținere a apei. Variațiile mari
de temperatură favorizează atacul și permit efectuarea a mai multor cicluri asexuate ale agentului.

Transmiterea agentului patogen este deci asigurată în cursul vegetației de zoospori iar de la un an
la altul de akinetosporangii din sol sau din particulele de sol aderente la tuberculii sănătoși, mașini
agricole, mijloace de transport etc.

Bilet nr.14
1)Metode fizico-mecanice de combatere

2)Râia făinoasă a cartofului –SPONGOSPORA SUBTERRANEA

1)Metode fizico-mecanice de combatere

Metodele mecanice propriu zise se referă la îndepărtarea ramurilor atacate, curățarea trunchiului
pomilor, sortarea manuală a tuberculilor de cartof, a bulbilor de ceapă înainte de depozitare ca și
alegerea la masă a semințelor de fasole sau floarea soarelui, prin care se elimină corpurile străine,
semințele sau părțile de plante atacate.

Dezinfecția termică se aplică în mod curent la dezinfectarea solului și a semințelor cu apă caldă sau
vapori supraîncălziți.

Helioterapia - presupune folosirea luminii solare în distrugerea unor bacterii existente în tegumentul
semințelor de fasole.
Radioterapia - presupune folosirea radiațiilor (razele X) spre exemplu, în combaterea cancerului
bacterian produs de Agrobacterium radiobacter pv. tumefaciens.

2)Râia făinoasă a cartofului –SPONGOSPORA SUBTERRANEA

-în regiunile mai umede ale României, au fost depistate focare care în ultimii ani s-au extins fără a
scădea cantitativ prea mult recoltele, ci doar calitativ, aspectul comercial al tuberculilor fiind mult
diminuat.

Simptome:

-pustule de culoare brună, de diferite dimensiuni

-atacul pe partea subterană a tulpinilor, pe stoloni și rădăcini se manifestă sub formă de mici pete brune
și gale de 1-10 mm în diametru

Agentul patogen - Spongospora subterranea (Wallr.) John. Aparatul vegetativ al ciupercii este un
plasmodiu care se deplasează în sol pe distanțe mici și poate pătrunde în țesuturi prin răni sau prin
lenticele.

Epidemiologie: agentul patogen rezistă în sol sub formă de spori de rezistență a căror viabilitate este
de 3-5 ani.

Prevenire și combatere: plantarea de tuberculi sănătoși din soiuri cu epiderma mai suberificată și
asolamentele raționale, limitează atacul acestui agent patogen, corectarea reacției solului împiedică
desfășurarea ciclului evolutiv al ciupercii așa încât se va evita administrarea de îngrășăminte minerale,
recomandând pe cele organice, bine fermentate.

Bilet nr.15
1)Măsuri biologice de combatere

2)Mana cartofului- Phytophtora infestans

1)Măsuri biologice de combatere

Lupta biologică împotriva agenților patogeni se poate realiza prin folosirea bacteriofagilor, a
hiperparaziților, a antagoniștilor, chiar și a insectelor ce distrug unii patogeni, precum și prin utilizarea
antibioticelor, a fitoncidelor cât și prin premuniție.

Bacteriofagii utilizați pot fi specifici, pentru o singură bacterie sau pot fi polivalenți ca bacteriofagul ce
distruge mai multe specii din genul Bacterium (B. holci, B. translucens).

Folosirea hiperparaziților: - Tuberculina persicina formează o stromă puternică și distruge lagărele de

Puccinia asparagi.

- Tuberculina maxima parazitează picnidiile și ecidiile ciupercii Cronartium ribicola.

- Trichotecium sp., Alternaria sp. și Rhizopus sp., inhibă formarea sau germinarea sporilor de Ustilago
nuda și Ustilago tritici;

- Ampelomyces quisqualis parazitează lanțurile de conidii Oidium formând în locul acestora picnidii cu
picnospori.

- Trichoderma viride distruge hifele de Rhizoctonia solani, Pythium de Baryanum, Botrytis cinerea,
Sclerotinia sclerotiorum, prezentând un micoparazitism necrofitic.

Folosirea antagoniștilor: fenomenele de antagonism între diferite microorgansime au fost observate de

foarte multă vreme, ele datorându-se proprietăților unor organisme de a forma antibiotice sau alte
substanțe (fitoalexine) cu ajutorul cărora anihilează parțial sau total patogenii aflați în vecinătatea lor
în aceleași nișe ecologice.

Folosirea antibioticelor și fitoncidelor: o serie de microorgansime între care unele ciuperci și bacterii,
produc ca rezultat al metabolismului lor antibiotice, substanțe cu acțiune sistemică, nepoluante, cu efect
bactericid, fungicid sau virusocid.

Fitoncidele sunt substanțe cu acțiune sistemică, volatile, produse de unele plante superioare ca: Allium
sativum, Humulus lupulus, Juglans regia, Pinus silvestris.

Premuniția (cross protection): protecția încrucișată sau premuniția, însumează acțiunile întreprinse în
vederea modificării rezistenței unui organism sensibil, transformându-l într-un organism rezistent față
de agentul patogen.
2)Mana cartofului- Phytophtora infestans

Simptome:

- pete aproximativ circulare galbene-untdelemnii care în scurt timp devin necrotice cu un halo gălbui.

- pe fața superioară a limbului frunzelor apare un puf fin albicios alcătuit din miceliul ciupercii

- tuberculii atacați au pe suprafața lor zone brune-cenușii cu țesuturile puțin scufundate.

Agentul patogen - Phytophthora infestans - Ciuperca are aparatul vegetativ un sifonoplast ce

parazitează mezofilul frunzei și se extinde centrifug.

Înmulțirea sexuată cu formare de oospori are loc numai dacă se întâlnesc în natură cele două tipuri ale
agentului A1 și A2.

Epidemiologie - Transmiterea bolii de la un an la altul este asigurată de tuberculii mănați care sunt
utilizați ca material de plantat.

Prevenire și combatere: plantarea cartofului va fi făcută numai cu tuberculi din soiuri rezistente la
agenții patogeni existenți în zonă

Bilet nr.16
1)Măsuri chimice de combatere

2)Alternarioza cartofului – Alternaria Porri și Alternaria Tenuis

1)Măsuri chimice de combatere

În condițiile moderne ale chimioterapiei, în agricultură s-a renunțat la folosirea fungicidelor cu spectru
larg de activitate, care au stricat echilibrele naturale din agroecosisteme și s-a trecut la folosirea
fungicidelor cu spectru mediu și îngust, care să prevină dezechilibrele ecologice.
Fungicidele anorganice:

Sulful și compușii săi, se folosește în combaterea ciupercilor din fam. Erysiphaceae prin prăfuire și prin
stropire.

Cuprul este utilizat sub formă de sulfat de cupru sau oxiclorură de cupru în prepararea zemurilor toxice.

Oxiclorura de cupru (Turdacupral) este condiționată sub formă de pulbere muiabilă, de culoare verde,
cu 98 % substanță activă, care se folosește în concentrații de 0,2-0,8 % în aceleași cantități la hectar ca
și zeama bordoleză.

Fungicide organice de sinteză: aceste fungicide au un grad mare de toxicitate pentru agenții patogeni și
un efect fitotoxic nesemnificativ față de plante, om și animale, din care cauză s-a extins cu rapiditate
în practică.

Produse auxiliare: substanțele folosite ca produse auxiliare la tratamente nu au acțiune directă asupra
agenților patogeni dar administrate concomitent cu fungicidele contribuie la mărirea eficacității
acestora, ele fiind muiante sau adezive.

2)Alternarioza cartofului – Alternaria Porri și Alternaria Tenuis

Alternarioza sau “arsura timpurie” a cartofului apare în zonele sau în perioadele secetoase și
călduroase, putând produce pagube similare cu ale manei, ajungând la 25-50 % când este semnalată
pe foliaj și chiar mai mari dacă boala se extinde la tuberculi.

Simptome:  în cursul lunilor mai-iunie pe foliole apar pete ovale, circulare sau colțuroase, petele mari
de 1-2 cm sunt produse de Alternaria porri f.sp. solani, în timp ce A. tenuis produce pete mici de 1-2
mm.

 atacul pe tuberculi se observă prin pete brune-închis ușor scufundate în dreptul cărora are loc
o putrezire neagră a pulpei.

Agentul patogen - Alternaria porri (Ell.) Neerg. f.sp. solani - Talul filamentos al agenților patogeni are o
creștere centrifugă și în funcție de alternanța de temperatură (zi-noapte) formează pe limbul frunzelor
zonalitățile concentrice pe care apar conidiofori bruni, simpli, septați, ce poartă terminal conidii dispuse
în lanțuri.

Epidemiologie: ciupercile se răspândesc în cursul perioadei de vegetație prin conidii iar de la un an la

altul persistă în tuberculi sau în resturile vegetale pe care continuă să trăiască saprofit.

Prevenire și combatere: fertilizarea optimă, precum și o aprovizionare ritmică cu apă

Bilet nr.17
1)Efecte secundare a folosirii fungicidelor

2)Putregaiul uscat al cartofului – Fusarium

1) Efecte secundare a folosirii fungicidelor

Rezistența la fungicide: mecanismul acestei rezistențe se poate explica prin micșorarea
permeabilității membranelor pentru substanța toxică, scăderea toxicității fungicidului prin
acțiunea agentului patogen care îl transformă în produs mai puțin toxic sau prin dispariția
compatibilității între patogen și fungicid. Uneori se constată o creștere a cantității de enzime ce
trebuie blocate de fungicid din care cauză este necesară dublarea sau triplarea dozelor inițial
recomandate.

2)Putregaiul uscat al cartofului – Fusarium (varianta corecta 100%)

Boala se poate instala din câmp pe plante însă, pagubele mari se înregistrează în timpul depozitării
tuberculilor.

Simptome:  Fusarium oxysporum produce o ofilire în masă a plantelor și chiar pieirea lor, plantele
prezentând un ritm lent de creștere ceea ce se observă printr-o neuniformitate a taliei plantelor.

 Tuberculii atacați au pulpa apoasă, putrezesc, frunzele se ofilesc, se îngălbenesc și se usucă iar
tulpinile ca și tuberculii prezintă o brunificare a fasciculelor de vase

 Fusarium solani var. eumartii produce o îngălbenire a limbului foliar urmată de brunificarea
frunzelor de la vârful tulpinilor apoi și a celor bazale. Baza tulpinii și rădăcinile tinere putrezesc și
devin sfărâmicioase.

Epidemiologie – agenții patogeni rezistă mult timp în sol, în stadiu saprofit pe resturile de plante,
sub forma lor conidiană sau sub formă de clamidospori.

Prevenire și combatere: măsurile agrofitotehnice prin care se crează condiții optime de dezvoltare
plantelor, limitează posibilitățile de instalare a atacului acestor agenți fitopatogeni.
Bilet nr.18
1)Metode de aplicare a tratamentelor

2)Îngălbenirea necrotică a sfeclei – Beet necrotic yellow vein virus

1)Metode de aplicare a tratamentelor

Prăfuirile presupun distribuirea uniformă a fungicidului condiționat sub formă de pulbere fină pe
suprafețele frunzelor, lăstarilor și ramurilor.

Stropirile se aplică folosind aparate portabile, carosabile sau aeronave ca elicopterele și avioanele.

Tratarea chimică a semințelor se poate face pe cale umedă, semiumedă sau uscată. Tratamentul pe
cale umedă este foarte eficace dar necesită uscarea imediată a semințelor și de asemenea
însămânțarea la scurt interval după tratare. Tratamentul pe cale uscată se execută cu mașini speciale
de tratat dar, este eficient doar dacă după semănat solul are umiditate suficientă spre a solubiliza
pulberile.

2)Îngălbenirea necrotică a sfeclei – Beet necrotic yellow vein virus

-boala este deosebit de păgubitoare în zonele de mare cultură a sfeclei pentru zahăr.

Simptome:

 virusul afectează sistemul radicular și ca urmare pe foliaj apare cloroza, îngălbenirea și apoi
necrozarea nervurilor.

 în funcție de fenofaza în care se instalează atacul și de condițiile climatice, apare ofilirea sau chiar
pieirea plantelor.

 pe corpul sfeclei se dezvoltă exagerat radicelele, luând forma de “barbă"

 rădăcinile sfeclelor sunt mici (asemănătoare pătrunjelului), se brunifică, sau au vârful foarte subțiat.

 în secțiune, se observă că vasele conducătoare sunt galbene, apoi brune

Transmitere-răspândire: transmiterea virusului în natură este asigurată de ciuperca de sol Polymyxa
betae ce acumulează virusul în timpul parazitării.

Prevenire și combatere: Terenurile contaminate trebuiesc identificate și din acele zone se va interzice
transportul sfeclei. Plantele bolnave vor fi arse, atelajele și uneltele folosite vor fi dezinfectate cu
bromură de metil prin fumigație 30-40 g/m³, iar terenul se va dezinfecta folosind Dazomet 750 kg/ha

Bilet nr.19
1)Protectia muncii și a plantelor în lucrările cu pesticide

2)Făinarea sflecei- Erysiphe betae

1)Protectia muncii și a plantelor în lucrările cu pesticide

Unitățile și persoanele ce recomandă și folosesc pesticidele trebuie să cunoască bine produsele și

toxicitatea lor. Lucrările de protecție trebuie să se execute numai cu personal instruit periodic cu
regulile de protecția muncii. Cei ce lucrează cu pesticide vor fi perfect sănătoși și vor fi supuși la
începutul acțiunii și periodic controlului medical

Prevenirea efectelor secundare ale pesticidelor asupra plantelor: mărirea dozelor, folosirea unor
produse fitofarmaceutice neadecvate pentru planta respectivă, sau a unor amestecuri incompatibile etc.
pot duce, adesea, la fenomenul de fitotoxicitate, manifestat prin arsuri pe organele verzi, defolierea,
uneori deformarea (datorată, în special, erbicidelor), putându-se ajunge la moartea plantelor.

2) Făinarea sflecei- Erysiphe betae

Simptome:
- miceliu albicios, fin care poate acoperi tot limbul frunzelor.
- sub pâsla miceliană, ectoparazită, țesuturile parazitate se îngălbenesc iar frunzele se brunifică și
se usucă prematur
Epidemiologie: în perioada de vegetație ciuperca este răspândită de conidiile de tip Oidium ce
germinează ușor la suprafața frunzelor ușor veștejite. De la un an la altul agentul persistă prin
cleistoteciile rămase pe resturile vegetale.
Prevenire și combatere: polizarea și drajarea semințelor înainte de semănat este o lucrare
foarte eficientă căci îndepărtează eventualele picnidii de pe semințe dar acestea vor trebui
semănate întrun sol umed pentru a înmuia stratul de drajeu și a permite germinarea.
Bilet nr. 20
1)Arsura comună la fasole- Xanthomonas campestris pv. phaseoli
2) Organele vegetative ale ciurpercilor

1) Arsura comună la fasole- Xanthomonas campestris pv. Phaseoli

- foarte răspândită în toate zonele unde se cultivă fasolea, producând însemnate pagube
cantitative și calitative, înregistrându-se uneori chiar compromiterea întregii culture

Simptome:
-se manifestă în tot cursul perioadei de vegetație, începând cu apariția cotiledoanelor pe
care se observă pete circulare sau neregulate ca formă, brune-gălbui, cu aspect apos pe
vreme umedă.
-pe frunze apar pete mici, de 2-3 mm, colțuroase, delimitate de nervuri, translucide, verzi-
gălbui, acoperite cu exudat bacterian galben vâscos, vizibil pe fața inferioară a limbului.
 tulpinile atacate au pete brun-roșcate cu exudat gălbui iar pe păstăi, atacul se manifestă
sub formă de pete mici, circulare, verzi-închis, apoi brune cu o margine roșie-cărămizie
-boabele rămân mici, zbârcite; în cazul infecțiilor târzii, boabele au tegumentul îngălbenit
sau numai o pată galbenă lângă hil
Agentul patogen - Xanthomonas campestris pv. phaseoli - bacteria are formă de bastonaș
solitar sau în perechi, cu un cil polar și de dimensiuni cuprinse între 0,5-3 x 0,3-1,4 µm.

Epidemiologie: - temperatura letală a bacteriei este de 48-50˚C, dar în tegumentul

semințelor rezistă până la 65˚C.
- transmiterea agentului în cursul vegetației este asigurată de curenții
de aer și picăturile de apă iar de la un an la altul bacteria rezistă în tegumentul semințelor și
în resturile vegetale infectate.
Prevenire și combatere: asolament de 4 ani și sămânță neinfectată

2) Organele vegetative ale ciurpercilor

Ciupercile aparțin regnului Fungi, încr. Eumycota și sunt organisme eucariote. Ele constituie
un grup de organisme heterotrofe, ubiquiste, extrem de bogat în specii ce prezintă structuri
și caractere biologice foarte diverse, adaptate modurilor de viață saprofite, parazite sau
simbiotice, fiind lipsite de pigmenți asimilatori
Aparate vegetative ale ciupercilor:
a) Gimnoplast
b) Plasmodiu
c) Dermatoplast
d) Sifonoplast
e) Tal filamentos
f) Tal masiv

Bilet nr.21
1)Fazele succesive ale bolilor infectioase
2)Cercosporioza sfeclei de zahar-Cercospora beticola

1)Fazele succesive ale bolilor infectioase

Procesul de patogeneză se derulează în mai multe etape succesive, relativ bine
individualizate: contaminarea, infecția, incubația și manifestarea bolii.
Contaminarea - constă în intrarea în contact între planta gazdă și agentul pathogen
Infecția - presupune stabilirea unor relații intime între agentul patogen și planta gazdă,
moment în care patogenul pătrunde în planta pe care o infectează.
Incubația - durează din momentul realizării infecției până la apariția primelor simptome.
În această perioadă ciuperca crește, se dezvoltă, virusurile și bacteriile se multiplică fiind
invadate porțiuni noi.
Manifestarea bolii - durează de la sfârșitul incubației (apariția primelor simptome) până
la dispariția organului parazitat sau chiar moartea plantelor.

2)Cercosporioza sfeclei de zahar-Cercospora beticola

- una dintre cele mai grave boli ale sfeclei datorită faptului că evoluează foarte repede
și distruge rapid foliajul plantelor
Simptome:
- atacul apare în perioada iunie-august sub formă de pete izolate sau confluente, de
decolorare, cu diametru de 1-3 mm, rar 5 mm
- petele pot fi colțuroase sau rotunjite, galbene, brune, apoi cenușii în zona centrală
unde se formează o eflorescență brună
- în jurul petelor se observă o dungă brună la sfecla de zahăr și cea furajeră și violacee la
sfecla roșie.
- frunzele apar perforate
Epidemiologie - Conidiile rămase pe sol, pe resturile vegetale, rămân viabile după
trecerea iernii și pot produce noi infecții în primăvară. Agentul poate fi adus în sol și
odată cu glomerulele provenite din loturi semincere unde boala s-a manifestat,
glomerule ce nu au fost tratate înainte de semănat.
 Bilet nr.22
1)Modificări suferite de plante in cursul patogenezei
2)Epidemiologia agentilor patogeni ai plantelor cultivate

1) Modificări suferite de plante in cursul patogenezei

În timpul procesului de îmbolnăvire, în plante au loc modificări funcțional-
fiziologice și anatomo-morfologice.

I. Modificări funcționale:
- creșterea intensității respirației și transpirației;
- scăderea conținutului în hidrați de carbon;
- scăderea conținutului în apă al țesuturilor;
- creșterea concentrației în unele elemente ca: K și P etc.;
- micșorarea capacității de fotosinteză, prin scăderea numărului de cloroplaste;
- creșterea proceselor fermentative, corelată cu o scădere a pH-ului;
- apariția unor substanțe specifice – fitoalexine

II. Modificări anatomo-morfologice:

- hipertrofiile
- atrofiile
- decolorările
- petele colorate
- necrozele
- ciuruirile
- putregaiurile umede
- putregaiurile uscate
- scăderea taliei plantelor (nanismul)
- ofiliri - scuturarea unor organe ale plantelor
-înlocuirea unor organe ale plantelor cu organe ale ciupercilor

Bilet nr.23
1)Factorii ce influentează parazitismul

2)Micoplasme-Micoplasmoze
1)Factorii ce influentează parazitismul

Factorii care influenteaza parizitismul sunt interni si externi.

Principalii factori interni sunt:

- Sexul

-Faza nucleară

-Hibridarea

-Sarcina infecțioasă

Principali factori externi care acționează asupra însușirilor parazitare ale agenților fitopatogeni sunt:

-Regimul de nutriție

- Influența plantei gazdă

- Influența temperaturii- pentru patogenitatea majorității agenților fitopatogeni temperaturile minime

sunt apropiate de 0ºC, cele maxime de circa 40ºC, iar cele optime între 20-30ºC

-Reacția solului - cea mai mare parte dintre agenții fitopatogeni preferă mediul neutru sau slab acid

2)Micoplasme-Micoplasmoze

Molicutele sunt parazite facultative putând trăi în mod saprofit dar și în mod parazit.

Corpul lor este alcătuit dintr-o celulă lipsită de o membrană celulară propriu-zisă prezentând doar o
membrană citoplasmatică.

Compoziția chimică este de natură nucleoproteică, având atât ADN, ARN cât și proteine. Faptul că
posedă enzime induce proprietatea de a avea metabolism propriu.

În ceea ce privește morfologia micoplasmelor, se constată că ele sunt organisme pleomorfe (au forme
variate): sferice, alungite sau ramificate, din cauză că nu au perete celular care să le confere o formă
proprie; ca urmare ele își modifică forma în funcție de mediu.
Răspândirea micoplasmelor:

- transmitere prin organe vegetative de înmulțire (butași, rizomi, drajoni, bulbi, tuberculi) care,
provenind de la plantele bolnave, conțin agentul patogen și îl vor transmite la următoarele generații de
plante;

- transmiterea prin altoire, este foarte rapidă, micoplasma trecând din altoiul bolnav sau portaltoiul
bolnav în partenerul sănătos

-transmiterea prin vectori se realizează în majoritatea cazurilor prin cicade care în momentul hrănirii
achiziționează micoplasma care apoi o vor retransmite la plantele pe care le vor ataca

Simptomele cele mai evidente la plante sunt: cloroze, hipertrofii (Tomato big bud), nanism (Clover
dwarf), filodii (Clover phyllody), proliferări și aspermii (Onion proliferation), elasticitatea lemnului
(Apple rubbery wood), atrofia fructelor (Applechat fruit)

Bilet nr.24
1)Proprietătile agentilor patogeni

2)Rickettsiile fitopagene

1) Proprietătile agentilor patogeni

Afinitatea - este capacitatea agentului patogen, ajuns în contact cu planta, de a pătrunde în
interiorul ei și de a stabili relații parazitare.
Patogenitatea - este capacitatea organismelor heterotrofe de a produce infecții la plante, de a
le îmbolnăvi.
Virulența - este capacitatea agentului patogen de a îmbolnăvi planta față de care are o afinitate,
de o anumită intensitate.
Agresivitatea - este capacitatea agentului patogen de a ataca una sau mai multe specii de plante
Capacitatea de a secreta enzime și toxine -virulența și agresivitatea patogenilor sunt
determinate de complexul lor enzimatic și de toxinele care rezultă în urma activității lor
parazitare.
2) Rickettsiile fitopagene
Aceste organisme sunt parazite obligate, au aparatul vegetativ constituit dintr-o celulă tipică
dar cu nucleu difuz, sunt Gram negative și conțin ADN, ARN și proteine.
 Forma celulei rickettsiilor este de bastonaș, cu pereți ondulați, de dimensiuni între 1-4 x 0,3-0,7
μm.
Înmulțirea acestor rickettsii are loc prin sciziparitate, în xilem (la vița de vie, piersic, migdal) sau
în floem (la lucernă și trifoi).
Transmiterea lor se face prin organe vegetative de înmulțire și prin vectori (cicadele) care se
hrănesc cu seva plantei bolnave mai multe ore, apoi sunt capabile să transmită microorganismul
la alte plante.
Simptomatologia bolilor produse de rickettsii este asemănătoare cu cea a virusurilor și
bacteriilor: îngălbeniri, nanism, necroze, deformări de organe.

Bilet nr.25
1)Fanerogame parasite
2)Rugina Mazării –Uromyces Pisi

1) Fanerogame parazite

Plantele superioare cu flori (fanerogamele) care parazitează plantele din culturi se numesc
antofite iar bolile produse de ele se numesc antofitoze.

Clasificarea fanerogamelor parazite se face în funcție de prezența sau absența clorofilei în

organele lor vegetative și sub acest raport distingem:

Plantele semiparazite (hemiparazite) ce fac parte din fam. Loranthaceae sau Scrophulariaceae.
Aceste plante preiau de la plantele parazitate seva brută și o transformă în substanță organică,
întrucât au pigmentul clorofilian propriu.

- semiparazitele facultative, sunt plante ce au rădăcini proprii și duc în mod

obișnuit o viață independenta

- semiparazitele obligate sunt plante ce prezintă rădăcini modificate sub formă

de sugători (haustori).

Plantele total parazite (holoparazite) - fac parte din fam. Cuscutaceae și Orobanchaceae, preiau
de la plantele parazitate seva elaborată întrucât nu au pigment clorofilian și nu pot sintetiza singure
substanța organică necesară creșterii.

2)Rugina Mazării –Uromyces Pisi

-în toate zonele cultivatoare de mazăre din Europa și America dar nu se înregistrează pagube deosebite
decât în anii cu precipitații abundente
 Simptome:

 apariția pe frunze și tulpini de pete de decolorare în centrul cărora se deschid pustule mici,
prăfoase, de culoare brună-deschis.

 mai târziu apar pete pe care se deschid pustule negre, mai numeroase pe partea inferioară a
frunzelor

 plantele puternic atacate se usucă prematur și prezintă boabe șiștave în păstăi

Epidemiologie: în cursul perioadei de vegetație vehicularea sporilor (picnospori, ecidiospori și

uredospori) este asigurată de vânt și picăturile de ploaie iar transmiterea ciupercii de la un an la altul se
face prin intermediul teliosporilor și prin miceliul de infecție

Prevenire și combatere: măsurile de igienă culturală, arăturile adânci, amplasarea corectă a

culturii și distrugerea plantelor gazdă, asigură prevenirea îmbolnăvirii plantelor de mazăre, tratament cu
Polyram combi - 0,3 % sau Plantvax 75 WP - 0,2 %.

Bilet nr.26
1)Micoplase si micoplasmoze

2)Originea si evolutia parazitismului

Parazitismul ca fenomen biologic reprezintă relația antagonică între două organisme, dintre
care unul se hrănește cu substanțele nutritive elaborate de celălalt și se dezvoltă în detrimentul
acestuia.

Evoluția parazitismului se produce pe baza variabilității sistemului de enzime și de adaptare la

mediul nutritiv al organismelor heterotrofe.

- Organismele saprofite obligate, trăind exclusiv pe resturile organice moarte nu produc

pagube plantelor de cultură decât în măsura în care se grefează pe produse agricole perisabile ca,
fructele, semințele, bulbii, rizomii

-Organismele facultativ parazite trăiesc saprofit în natură pe diferite substrate dar în anumite
condiții pot deveni parasite

- Organismele facultativ saprofite trăiesc ca parazite în cea mai mare parte a vieții lor iar în
perioadele nefavorabile devin saprofite
 - Organismele parazite obligate trăiesc ca parazite pe organismele vii fără a se putea acomoda
vieții saprofite nici măcar în condiții de laborato