1.

Presiunea osmotică-factor de mediu

PRESIUNEA OSMOTICA - influențează microorganismele în
funcție decantitatea de substanţă dizolvată în mediul celular şi mediul de cultură.
2. Sursele de microorganisme pentru aer și caracteristici lor

Solul, apa și macroorganismele vegetale și animale - microorganismele

înglobate în substanțe organice, diseminate de agenți fizici, mecanici și
biologici;
Microorganismele supraviețuiesc temporar –nu se multiplică în acest mediu;
Rol de vehicul la distanțe diferite prin intermediul curenților de aer;
Microorganismele sunt transportate sub formă de agregate celulare aderente
de particulele de praf sau pic�turile de ap�, fiind deplasate de convecția
termică și turbulența maselor de aer.

1. Caracteristici
generale ale fungilor
Fungii - microorganisme prezente în ape cu substanțe
organice în cantitate mare, putând afecta și chiar distruge
plantele acvatice, branhiile peștilor și chiar fauna
bentonică, determinând mirosul și gustul neplăcut al apei,
iar pe de altă parte diseminându-se prin sporii care
traversează filtrele din rețeaua de apă potabilă.

2. Forma și dimensiunile bacteriilor

Morfologia propriu-zisă a bacteriilor cuprinde: forma celulei, dispoziția
spatială sau forma de existență, dimensiunile și afinitatea tinctoriala.

Principalele forme celulare ale bacteriilor sunt: sferica, cilindrica si curba -

spiralata.

• cocii sunt bacterii rotunde, aşezate în grămezi (genul Staphylococcus),

ovalare, aşezate în lanţuri (genul Streptococcus), lanceolate, dispuse în
diplo ca două flăcări de lumânare, (specia Streptococcus pneumoniae) şi
reniforme dispuse ca două boabe de cafea ce se privesc faţă în faţă (genul
Neisseria) cu Ø de 0,8 - 1µ;

• bacilii sunt bacterii cu formă alungită de bastonaş cu dimensiuni între 1,5

- 10µ.

• cocobacilii sunt forme intermediare între coci şi bacili (Yersinia pestis,

Bordetella pertussis, Haemophilus influenzae);

• vibrionii sunt bacterii încurbate în formă de virgulă (Vibrio cholerae);

 • spirilii sunt bacterii spiralate cu 1-2 spire rigide (Spirillum volutans);

• spirochetele sunt bacterii spiralate cu corpul flexibil şi 12-20 de spire

(Treponema pallidum), foarte multe spire strânse (Leptospira) sau 2-3
spire (Borrelia):

• actinomicetele sunt bacterii foarte asemănătoare fungilor şi formează

filamente sau hife lungi şi ramificate care se rup, rezultând forme bacilare
(Actinomyces).

• Forma sferica se referă la coci celulele formate prin diviziune

• se separa si rămân independente se numesc micrococcus;

• cocii grupați perechi sunt denumiți diplococcus;

• dispusi in lant se numesc streptococcus;

• dispunerea pe doua planuri perpendiculare a cocilor are denumirea

de tetrade;

• structura de ciorchine (grupuri neregulate) este denumita

staphylococcus.

• Forma cilindrică – alungita, de bastonaș – poate exista in doua forme:

- -vegetativă – care reprezintă starea de viața activa a celulei
cu toate

funcțiile normale

-sporulată – forma de rezistenta, de autoconservare, pana se

îndeplinesc condițiile normale de transformare a sporului in forma vegetativa

 Sporul - o formațiune endocelulara (in interiorul celulei) care se

formează pentru prezervarea celulei un timp mai îndelungat.

 Bacteriile izolate asporulate (nesporulate) sunt denumite bacterium, iar

cele sporulate se numesc bacillus. Ambele tipuri de bacterii pot fi
dispuse spațial in lanț, caz in care se numesc streptobacterii, in palisada
(grilaj), dar mai pot fi si alte aranjamente spațiale.

 Bacteriile spiralate au corpul format dintr-o jumătate de spira – ca

semnul virgulei – si se numesc vibrioni (vibrio), sau din mai multe spire –
 spirochete (spirochet) nedeformabile – ex: genul Leptospira – si
deformabile – ex: genul Borrelia.

In afara acestor 3 forme majore de bacterii, mai există si unele mai rar întâlnite
in special la germenii saprofiți: pătrata, elipsoidala denumirea fiind cea de
cocobacil, fusiforma, etc.

 Dimensiunea diametrului cocilor variaza intre 1 – 5 micrometri, iar bacilii

au lungimea de 0,5 – 10 micrometri si diametrul între 0,3 si 0,5
micrometri se clasifica in: scurti, in lungime medie de 2 micrometri
si lungi, la care

lungimea este de aproximativ 10 micrometri.

1. Criterii de clasificare a interacțiunilor dintre populațiile de microorganisme

Majoritatea habitatelor naturale cuprind un număr mare de specii de

microorganisme care stabilesc anumite legături între ele
Criterii de clasificare a interacțiunilor dintre populațiile de microorganisme
1. Localizarea și modul de existență al microorganismelor
 Comensalism
 Simbioză
 Parazitism
 Prădare
2. Rezultatul asocierii
 Indiferent (neutralism/mutualism)
 Benefic (cooperarea)
 Dăunător (antagonism)
3. Gradul de dependență
 Accidental
 Facultativ
 Obligatoriu
Importanță= mecanism de autoreglare numerică cu efect ecologic benefic
împiedicând suprapopularea habitatelor și extinderea unor specii

2. Sporogeneza bacteriilor
SPOROGENEZA BACTERIILOR
Anumite specii de bacterii (de exemplu familia Bacillaceae) -
o forma de rezistență cunoscuta sub denumirea de spor.
Forma sporului este sferică sau elipsoidală, dar pot exista
mai rar si alte forme (suveică, măciuca) -dimensiuni
reprezentând 5-15% din celula mamă.
Aceste bacterii se transformă în spori- forme primitive de
diferenţiere celulară, cu rezistenţă crescută la factorii de
mediu - apar endocelular în condiţii nefavorabile de viaţă.
Aceștia au un inveliş rezistent, format din mai multe
straturi -rezistă în mediul extern zeci de ani.
Sporogeneza se întâlneşte numai la 2 genuri de bacterii
Gram-pozitive de interes medical, Clostridium şi Bacillus.
Poziţia sporului bacterian constituie un caracter taxonomic.
Poate fi centrală, subterminală şi terminală.

1. Particularitățile sporulării

2 Caracteristicile generale ale ciupercilor

microscopice
Ciupercile microscopice - denumite şi m ucegaiuri – grupul fungi –
microorganisme de tip eucariot cu un corp (tal) alcătuit din: organ
vegetativ filamentos + organe reproducătoare specializate diferenţiate în
funcţie de gen şi specie.
Organul vegetativ este filamentos, unicelular/pluricelular –format din hife
(miceliu)
Înmulţirea se face prin sporulare – sporii fiind asexuaţi/sexuaţi.

Caracteristici generale Fungii

echipament enzimatic complex – degradează orice substanţă organică cu
ușurința produse agro-alimentare, vegetale și animale, fibre textile – lâna,
bumbac, sintetice, cauciuc, materiale polimere, beton, lemn - capabile să
producă enzime adaptive oricăror materiale organice sau minerale.
temperatura optim� este de 25-28oC, dar rezistă până la 90oC
• mucegaiurile –puțin rezistente la temperaturile ridicate (80 - 90ᵒC) -
inactivează in timp scurt; astfel, la temperatura de 88ᵒC - formele
sporulate cele mai rezistente sunt distruse in 10 minute
xerofite, se adaptează la condiții cu apă liberă în cantitate mică
pH = 1-11, dar la valoarea de 5 este optim
majoritatea sunt aerobe, o mică parte sunt microaerofile şi facultativ
anaerobe
pigmenţii sunt intracelulari şi extracelulari
produc exotoxine (toxine care migrează în afara microorganismelor şi
îmbolnăvesc plantele, animalele şi omul)

1. Caracterizați bacteriile din punct de vedere al proprietăților lor generale

Bacteriile - microorganisme unicelulare de tip procariot care se
reproduc asexuat prin diviziune directa (sciziune). Ritmul de diviziune este de
10 – 12 minute.
 Organisme răspândite in natura, oriunde exista condiții minime
de viața.
 In funcție de modul de procurare al substanțelor nutritive, bacteriile sunt:
 autotrofe – cele care iși pot sintetiza din surse anorganice metaboliții
esențiali si
 heterotrofe – acelea care trăiesc pe seama unor gazde vii de la care isi
procura substanțele necesare. Majoritatea bacteriilor patogene care produc
îmbolnăviri sunt heterotrofe
 2. Viroizii

Viroizii - molecule mici de ARN circular care nu codifică proteine și sunt

total dependente, pentru replicare, de enzimele codificate de celula gazdă.
Izolati în 1971 de T.O. Diener, viroizii au fost considerați virusuri, ulterior -
conceptul de viroid.
Diferențe față de virusuri - la viroizi forma lor extracelulară aceeasi cu forma
intracelulară și nu au înveliș proteic (capsida).
Viroizii - cei mai mici agenți patogeni cunoscuți (de la viroidul cadang
cadang al cocotierului care are 246 nucleotide, la viroidul citrus exorticus din
375 nucleotide) - o categorie specială de agenți patogeni subvirali, exclusiv la
plante boli grave la importante forme de cultură: tuberculii fusiformi de la
cartof; nanismul hameiului; nanismul și marmorarea clorotică la crizanteme și
altele.
Interesant - molecula de ARN infectantă nu conține gene pentru codificarea
proteinelor - viroidul este total dependent, pentru replicarea sa,

1. Faza de declin la bacterii

 Faza de declin (faza de moarte logaritmică) – etapa în care numărul
germenilor morți întrece numărul germenilor vii, deoarece consumarea
substratului nutritiv și acumularea de metaboliți toxici duc la moartea
majorității bacteriilor, iar timpul de generație crește la câteva zile;

 Celulele vii îmbătrânesc, nu-și mai păstrează caracteristicile, speciile

patogene își pierd patogenitatea și virulenta.

 In această faza apar tendințe de sporulare.

 Nu este valabila in cazul culturilor bacteriene continue, caracterizate

prin reînnoirea continuă a substratului nutritiv și prin recoltarea de
asemenea continuă a germenilor in faza exponențială. Culturile continue
se fac in scopuri productive și prezintă o importanță deosebită industrială,
biotehnologică in domenii de activitate de mare importanță economică si
socială.
2. Tipuri de bacterii condiționate de temperatură ca și factor de mediu

Tipuri de microorganisme:
psihrofile (criofile, frigofile) –conţinut ridicat în lipide, capsula de natură
poliglucidică (colonii mucilaginoase) mobile, pot prezenta pigmenţi,
biotopul este constituit din sol, ape reci şi aer. Ex. bacterii – (Pseudomonas,
Achrobacter, Aerobacter, Alcaligenes )+ fungi – (Candida, Rhodotorula,
Cladosporium, Penicillum, Geotrichum)
mezofile - numeroase, în sol, apă și macroorganisme - homeotrofe,
saprofite şi patogene.
termofile -metabolism foarte rapid - complexe termostabile (poliamide)
formate din acizi nucleici cu procent ridicat în citozină, tiamină, Mg, Ca.
Biotopul - izvoare termale, gunoi de grajd, sol (bacteriile Streptomyces
thermophille, B. sthearothermophyllus, Cl. nigricans; fungi Candida
tropicalis, Aspergillus fumigatus)

1. Bacteriofagii
Bacteriofagul - rămâne într-o stare neinfecțioasă (stare de profag) - se fixează
de cromozomul bacteriei și se divide sincron cu aceasta= comportare numită
lizogenie.- Genele bacteriene pot fi transferate de la o celula la alta de către
fagii nevirulenți (temperați)= FAGI TRANSDUCTANTI.

Caracteristicile bacteriofagilor
 formă de cireașă cu coadă;
 capul rotund - înconjurat de un înveliș proteic- Capsida - în care se află o
molecula de ADN /ARN viral
 coada –pedicel - formată din proteine -la partea terminală o zona
enzimatică capabilă să dizolve peretele celulei bacteriene- creând o breșa
prin care infuzează ADN-ul gazdei.
2. Radiațiile ca și factor de mediu
RADIA�IILE s-influența lor corelată cu lungimea de undă.
→radiaţiile ionizante, alfa, beta, gamma - fluxuri de electroni rapide și
radicali liberi în funcţie de doza de iradiere - efecte letale, mutagene, de
adaptare.
→radiaţiile gamma au putere mare de penetrare - utilizate în sterilizarea
la rece. Prezenţa oxigenului micşorează rezistența microorganismelor la
iradiere
tratamentele termice micşorează rezistenţa microorganismelor la iradiere
bacteriile - mai sensibile decât fungii
bacteriile Gram+ sunt mai rezistente decât cele Gram-.
→ radiaţiile X – putere de penetrare mică, sterilizarea aerului
→ radiaţiile UV – lungimea de undă = 136-4000Ĺ, efectul antimicrobian
maxim = 254nm întrucât distrug structura bicatenară a ADN – penetraţie
mică în apă – 1cm – utilizate la sterilizarea apei potabile şi a aerului.
→ radiaţiile luminoase – lungimea de undă mai mare de 4000Ĺ – efect
pozitiv la fototrofe şi negativ la chimiotrofe.
→ultrasunetele au efect distructiv la mai mult de 16000Hz prin erupţia
structurii celulare – sterilizarea lichidelor şi obţinerea produşilor
intracelulari (enzime, toxine, proteine).

1. Forma celulei bacteriene

Principalele forme celulare ale bacteriilor sunt: sferica, cilindrica si curba -
spiralata.
 Forma sferica se referă la coci celulele formate prin diviziune
 se separa si rămân independente se numesc micrococcus;
 cocii grupați perechi sunt denumiți diplococcus;
 dispusi in lant se numesc streptococcus;
 dispunerea pe doua planuri perpendiculare a cocilor are denumirea
de tetrade;
 structura de ciorchine (grupuri neregulate) este denumita
staphylococcus.
 Forma cilindrică – alungita, de bastonaș – poate exista in doua forme:
- -vegetativă – care reprezintă starea de viața activa a celulei
cu toate
funcțiile normale
-sporulată – forma de rezistenta, de autoconservare, pana se
îndeplinesc condițiile normale de transformare a sporului in forma vegetativa

2. Clasificarea factorilor de mediu

Clasificarea factorilor de mediu:

• factori fizici: temperatura, umiditatea, radiaţiile, presiunea atmosferică
• factori chimici: pH, potenţialul de oxidoreducere, efectul faţă de substanţele
chimice
1. Modul de grupare al bacteriilor
Coloniile bacteriene se deosebesc intre ele prin anumite caracteristici de
cultura, care, singure sau împreună, constituie criterii de departajare:

 diametrul coloniei bacteriene împarte coloniile în mari – cele care au diametrul mai
mare de 2 mm, mijlocii și mici – coloniile cu diametrul sub 1 mm.

 transparenta coloniilor –colonii translucide, ca cele date de streptococi și opace,

caracteristice, în general, coloniilor de stafilococi.

 pigmentogeneza- bacteriile pot fi pigmentogene (cromogene), produc pigmenți, caz in

care: a)se colorează doar colonia (cazul bacteriilor cromofore și paracromofore) – de
exemplu, coloniile stafilococice colorate în alb, galben, auriu și b) se colorează și
mediul, fiind cazul bacteriilor cromopare la care pigmentul este eliberat in exteriorul
celulei – ca de exemplu bacilul piocianic care sintetizează si eliberează in exterior doi
pigmenți: piocianina – albastră și pioverina – verde.

2. Motivați modul de răspândire a bacteriilor

Mediile de cultura bacteriană:

 artificiale- create in scopul asigurării tuturor condițiilor pentru

dezvoltarea si multiplicarea indivizilor
 naturale (vii) - de proveniență animală (ou embrionat, animale de
experiența, țesuturi animale, culturi celulare, sânge etc.) și vegetala
(culturi celulare, meristeme, părți din plante s.a.).

1. Peretele celular la bacterii

Peretele celular - componentă celulară obligatorie care înconjoară membrana
citoplasmatică, peretele celular este o structură rigidă, specifică bacteriilor.
Peretele celular –alcătuire:
 strat bazal sau peptidoglican, asemănător la toate bacteriile
 strat al structurilor superficiale, foarte diferenţiat, în funcţie de care
bacteriile manifestă caractere tinctoriale diferite: bacterii Gram - pozitive,
Gram - negative şi acido-alcoolorezistente.
 Peptidoglicanul sau mureina - structura chimică responsabilă de
rigiditatea peretelui celular , asigură forma şi rezistenţa mecanică a
bacteriei - prezentă la toate bacteriile - schelet din molecule lungi
paralele poliglucidice de N-acetil-glucozamină şi acid N-acetil-muramic.
 La bacteriile Gram – pozitive -grosime de 15-30 nm şi până la 200 de
lanţuri paralele de mureină . Stratul structurilor speciale redus, alcătuit
 din polimeri hidrosolubili (acizii theicoici)= reprezintă antigenele de
suprafaţă ale bacteriilor Gram-pozitive.
Peretele celular al bacteriilor Gram-pozitive -sensibil la acţiunea
lizozimului substanță care desface legăturile dintre acidul N-acetil muramic şi
N-acetilglucozamină.
 La bacteriile Gram-negative - grosime de 4-5nm. Stratul superficial este
alcătuit dintr-o membrană externă, lipoproteine şi lipopolizaharidul de
perete.
 Bacteriile acido-alcoolorezistente -bacilul tuberculozei-peretele celular
asemănător cu bacteriile Gram-pozitive+structuri speciale , acid micolic
şi o ceară- caractere tinctoriale deosebite şi rezistenţă crescută la factorii
de mediu- se colorează la cald prin tehnica Ziehl-Neelsen.
Funcţiile peretelui celular:
 asigură forma, rezistenţa mecanică şi osmotică a bacteriei;
 reglează traficul molecular de perete în ambele sensuri
 sediul antigenelor de suprafaţă
 sediul unor factori de patogenitate;
 rol în diviziunea bacteriană şi în procesul de sporulare.

3. Microflora aerului

Sursele de microorganisme pentru aer și caracteristici lor

Solul, apa și macroorganismele vegetale și animale -microorganismele
înglobate în substanțe organice, diseminate de agenți fizici, mecanici și
biologici;
Microorganismele supraviețuiesc temporar –nu se multiplică în acest
mediu;
Rol de vehicul la distanțe diferite prin intermediul curenților de aer;
Microorganismele sunt transportate sub formă de agregate celulare
aderente de particulele de praf sau picaturile de apa, fiind deplasate de
convecția termică și turbulența maselor de aer.
Densitatea și numărul microorganismelor
variază
altitudine - întâlnite până la înălțimea de 12000m, densitatea = invers
proporțională cu înălțimea, numărul maxim de microorganisme în jurul
altitudinii de 500 m - influențate de frig, radiații ultraviolete și umiditate
relativă scăzută.
Numărul microorganismelor
- mare la nivelul spațiului aerian aferent orașelor, spre deosebire de zonele
alpine
-foarte mic-în comunitățile umane numărul și densitatea microorganisme
fluctuează în mod direct proporțional in funcție de densitatea
populației

TIPURILE de MICROORGANISME din AER - specii saprofite,

patogene și condiționat patogene - circa 20% din bolile de
natură infecțioasă sunt transmise pe calea aerului - cei mai
frecvent întâlniți - încadrați în genurile Staphylococcus,
Sarcina sau Micrococcus.
Factorii care influențeaz� viața microorganismelor din aer :
Temperatur�-temperaturile din sezonul cald de primăvară și vară -
dezvoltarea exponențială a microorganismelor, pe de altă parte, iarna
microorganismele sunt în număr mai redus din cauza temperaturilor
neprielnice dezvoltării;
Luminozitatea -factor limitator pentru dezvoltarea microorganismelor
întrucât radiațiile ultraviolete au rol distructiv pentru celula acestora;
Nebulozitatea - factor stimulator (vaporii) pentru dezvoltarea
microorganismelor, vaporii de apă în cantitate mare favorizându-le;
Speciile de microorganisme înzestrate cu forme de rezistenț� - număr
mai mare
Importanța microorganismelor din aer
însemnat vehicul al agenților etiologici ai unor boli cu transmitere prin
aer - tuberculoza, difteria, antraxul, virozele respiratorii (gripele animalelor și
omului), encefalopatiile, rujeola,varicela, micozele.
aerul contribuie la realizarea poluării microbiologice, prin răspândirea
microorganismelor de degradare, a căror acțiune păgubitoare este evidentă în
multe domenii economice (industria alimentelor, furajelor, lemnului, etc).
controlul microbiologic al aerului - un parametru util în diagnosticul
epidemiologic servind la stabilirea din punct de vedere igienic a potențialului
de transmitere patogenă aerogenă a unor boli, fiind de aceea frecvent
aplicat spațiilor închise.

1. Capsula
Capsula - strat de natura mucopoliglucidică sau mucoproteică - acoperă celula .
Stratul mucilaginos - grosime de 2 micrometri
 imprimă bacteriilor proprietăți de aderență și rezistență la factori chimici
și fizici
(antibiotice și lipsă de apă).
 un factor de patogenitate si de specificitate antigenica din cauza
rezistentei la agenții fizico-chimici si biologici
Capsula - înveliş compact, intim legat de celula bacteriană, vizibilă pe
preparatele uzuale sub forma unui halou clar - înconjoară bacteria.
Din punct de vedere chimic-capsula tuturor bacteriilor de interes medical este
de natură poliglucidică (Streptococcus pneuomoniae, Klebsiella etc.) cu excepţia
capsulei bacilului cărbunos de natură polipeptidică.
Funcțiile capsulei
 factor de aderenţă şi colonizare a bacteriilor pe suprafeţe;
 protejează bacteriile de diferiţi agenţi antibacterieni din mediu cum sunt:
bacteriofagii, colicinele, complementul, lizozimul sau alte enzime
bacteriolitice;
 protejează bacteriile de acţiunea fagocitelor, fiind deci un factor de
virulenţă;
 reprezintă sediul antigenelor capsulare, importante în identificarea acestor
bacterii.

2. Descrieți proprietățile microflorei unor tipuri de ape

Densitatea și numarul microorganismelor în funcție de proveniența sursei de

apă
Ap� freatic� - teoretic pură (sterilă) întrucât microorganismele sunt
absente;
Ap� de izvor - poate să conțină până la 20 microorganisme/cm3 ca urmare
a însămânțării prin contactul direct cu straturile superficiale ale solului și
atmosferei;
 1. Virusurile-descriere și mecanism de acțiune

Virusurile –agenți patogeni alcătuiți din proteine și acizi nucleici de

dimensiuni extrem de mici - între 10 și 300 milimicroni – vizibile doar cu
ajutorul microscopului electronic paraziți celulari și intracelulari.
Virusurile -lipsite de organizare celulară și intracelulară - loc
intermediar între moleculele proteice și bacterii - forme spațiale diferite:
• cilindrice, sferice, ovoidale, poliedrice etc.
Sub aspect compozitional, virusurile au doar un singur tip de acid nucleic
(ARN sau ADN)
nu dispun de un complex enzimatic capabil de reproducere.
Mecanism de acțiune
în celula gazdă - virusurile modifică metabolismul celular caracteristic
gazdei substituindu-l prin metabolismul specific virusului.
Bolile produse la plante și la animale de către virusuri se numesc viroze - se
manifestă atunci când sistemul imunitar, genetic sau dobândit, nu mai poate
face fata atacului virulent. Virozele cele mai frecvente
la om - gripa, hepatite B și C, poliomielita, etc.
la animale-febra aftoasă, gripa aviară, pesta porcină, rabia
la plante - virozele cartofului, mozaicul tutunului,etc.

2. Procesul de autoepurare al apelor

Procesul de autopurificare a apei - degradarea de către microorganisme a
substanțelor organice adsorbite de diferite particule în suspensie sau
sedimentate în mâl (poluare chimică) prin procese de putrefacție și
mineralizare în substanțe mai simple-hrana altor microorganisme
(biomasă), autopurificarea realizându-se în două faze:
Faza de reducere - prima din faze cronologic vorbind - active procesele
anaerobe;
Faza de oxidare - activate procesele aerobe, au loc oxidări intense,
substratul organic scade cantitativ, în același ritm reducându-se și
multiplicarea microbiană = autopurificare apei, proces definitivat de
acțiunea bacteriofagilor - proces utilizat cu succes în fluxul tehnologic al
stațiilor de epurare.
1. Transferul substanțelor în celule
Selectiv - in dublu sens, prin mai multe mecanisme, 2 fiind principalele
1. Difuzia pasivă -mecanismul de trecere lenta a substanțelor din afara in
interiorul celulei și invers, fără consum de energie , pe baza gradientului de
concentrație, de la o concentrație mai mare la una mai mica, până când
concentrațiile se echilibrează. Prin acest mecanism prin membrana plasmatică se
transferă < substanțe (apa, O2, CO2, acizii grași, unele substanțe liposolubile).
2. Transportul prin transportor - mecanismul prin care un transportor specific
(carrier) –de natura proteică, situat in plasmalemă, fixează substanța si o
transportă in partea cealaltă a membranei-prin trei modalități, și anume:
 prin difuzie facilitată , transportul substanței fixate pe carrier pe baza
diferenței de concentrație dintre cele doua fete ale membranei plasmatice, fără
consum de energie, până la echilibrarea concentrației.
 prin transport activ, realizat cu consum energetic, împotriva gradientului de
concentrație. Energia necesara este cuplata la transportorul proteic (conține
un cuplaj complementar pentru substratul respectiv-pentru glucide, săruri
minerale, aminoacizi).
 prin translocație (transfer) de grup , substanța transportată își modifică
structura chimică la trecerea prin membrană, astfel încât in interiorul celulei
nu se mai regăsește substanța inițiala. Aceasta modalitate de transfer are loc
cu consum de energie si cu participarea enzimelor fosfotransferaze -
leagă P prin legături macroergice (înmagazinează energia necesara
procesului de transfer).

2. Importanța igienico-sanitară a apelor din punct de vedere microbiologic

Importanț igienic privind potabilitatea apei – prin aprecierea calității apei pe

baza următorilor indici bacteriologici:
NTG =num�rul total de germeni - metodă folosită la determinarea
bacteriilor mezofile și organotrofe cuprinse în intervalul 10-10000
microorganisme/cm3.
Num�rul bacteriilor coliforme - bacterii de origine intestinală, E. coli -
bacteria cea mai monitorizată dintre acestea datorită rezistenței mari în apă
prin două tipuri de teste:
IC (indexul colic) =numărul probabil de coliformi/l apă, de
exemplu apa potabilă are valori între 3-10/l apa;
TC (titrul coli) = cantitatea cea mai mică de apă în care se
admite prezența E.coli, acesta fiind egal cu 300cm3 la o
apa cu IC=3.
1. Compoziția chimică a bacteriilor-compușii anorganici
Bacteriile -mare complexitate metabolica si capacitate de adaptare –
schimba metabolismul în functie de conditiile ambientale- construiesc forme
rezistente care le asigură o viata latentă sute de ani.
• COMPOZIȚIA CHIMICĂ ȘI ROLUL COMPUȘILOR CHIMICI în fiziologia
bacteriană-apă, proteine, glucide, lipide, minerale, enzime, vitamine �i alte
substan�e specifice.
 Apă - 70-80% din masa celulară -sub două forme:
• apă liberă
• apă legată de compușii moleculari ai celulei bacterienemediu
propice dispersării componentelor celulare
+reacțiile biochimice din metabolismul bacterian (soluții
adevărate sau coloidale)
Rolul apei
 reglarea presiunii osmotice celulare
 utilizarea substanțelor chimice la nivel atomic si
molecular prin diluții, disocieri și polarizări
 mobilitatea structurala, schimbarea formei si
elasticitatea necesara adaptării la medii diferite.

2. Clasificarea microbiologică a apelor

Procesul de poluare mic robiologică a apei este realizat de două tipuri de

poluanți, astfel:
Poluanții primari - microorganisme de origine terestr� sau aerian� deversate
în diferite ape de suprafață, contribuind la impurificarea lor, așa
cum se întâmplă cu unele bacterii de tip intestinal, virusuri și drojdii patogene.
Poluanți secundari - microorganisme autohtone obișnuite care contribuie la
impurificare apelor prin prolifer�ri intense, modificând caracterele
organoleptice ale acestora (gust, miros, culoare).

1. Compoziția chimică a bacteriilor-compușii organici

Proteinele - pondere de 30-80% în masă uscată a celulei bacteriene
(structural participă mai mult de 23 aminoacizi, dintre care unii specifici doar
bacteriilor, cum sunt: diaminopimelic, aminopimelic, theicoic sau izomerii
seriei D ai alaninei și acidului glutamic.
 Modul de prezentare al proteinelor -sub formă de aminoacizi, peptide simple
sau polipeptide sau participă ca proteine complexe (heteroproteine).
 Heteroproteinele -mare importanță pentru fiziologia celulara bacteriană -
multiple combinații biochimice complexe în funcție de necesitățile fiziologice
- combinații binare sau polinomiale glucido-lipido-polipeptidice
(mucoproteinele, cromoproteinele, acizii nucleici, enzimele, s.a).
Rolul proteinelor in celula bacteriană= complex
 constructia celulară propriu-zisa (rol plastic)
 transmiterea caracterelor genetice (energetic, antigenic, patogenic,
enzimatic) etc.
 Enzimele - derivați proteici – caracteristici
 rol biocatalitic - influențează desfășurarea reacțiilor intracelulare (de
exemplu, mitocondriale) și extracelulare (cu rol antigenic, patogenic) sau
ectocelulare (rol în permeabilitatea selectivă).
 specificitate de substrat, de grup și sterică, enzimele din zestrea celulei
bacteriene – cca. 2000 –toate clasele de enzime*: oxidoreductaze, hidrolaze,
transferaze, liaze, izomeraze, ligaze.
 enzimele apar în fiziologia și metabolismul bacteriilor prin inducție (enzime
inductive) existând numai la comanda și in prezența inductorilor specifici
 enzimele - zestre celulară, cunoscute sub numele de enzime constitutive.
Glucidele - 15-20% din masa substan�ei uscate a bacteriilor - toate tipurile
de glucide: omogene sau neomogene, simple si complexe- foarte importante
pentru bacteriile anaerobe pentru care constituie singura sursa de nutri�ie.
 Rolul glucidelor in celula bacteriană -plurivalent : energetic, structural,
antigenic, patogenic sau de rezistenta celulară, etc.
- substan�ă plastică –constitu�ia tuturor păr�ilor morfologice celulare
- caracteristică specifică bacteriilor Gram-pozitive-prezen�a complexului
poliglucidic neomogen – mureina.
 LIPIDELE - bacterii variază in limite foarte largi in raport cu specia
microorganismelor – condi�iile de mediu (metaboliti, substrat etc.) sau stadiul
de maturitate-2-14% din substan�a uscata celulara -mycobacterii
(Mycobacterium tuberculosis Koch) (30%).
 Lipidele bacterine
 omogene (acizi grasi, gliceride, ceruri)
 complexe (fosfolipide, lipoproteine, lipoglicani, etc.)
 specific bacteriilor - în peretele mycobacteriilor, a acizilor gra�i micoici (ac.
tuberculostearic , ac. dicolipenic , ac. micocerosic ) componen�i ai cerurilor.
Pentru bacterii este caracteristica lipsa steridelor (esteri ai alcoolilor policiclici
numiti steroli). Excep�ie-Azobacter chroococcum, fixator de azot -un sterol
(Schifferd, Anderson, 1936) cu structura neprecizata.
Rolul lipidelor
 functiile energetice si de permeabilitate preponderente in fiziologia
celulara bacteriana. Lipidele complexe, cum sunt fosfatidele, contin
elemente structurale hidrofile si lipofile, astfel ca solutiile lor apoase,
de natura coloidala, joaca un rol important in reglarea permeabilitătii
celulare. Fosfatidele pot absorbi glucide si protide, care pot fi
eliberate după nevoie, prin desorbtie
 transportori de substante in celulele bacteriene, iar alături de acizii
ribonucleici au rol in biosinteza proteinelor.
 SUBSTANTE MINERALE -3-30% din substanța uscată a bacteriilor variind
in funcție de specie si de vârsta.
• Rolul substanțelor minerale
 formarea compușilor la nivel molecular sub forma unor complecși -
obligatoriu elemente minerale sub forma ionică (de ex. Ca, Mg) intra în
structurile celulare- rol plastic
 activator al sistemelor enzimatice (citocromoxidazele cu fier)
 formarea si transformările acizilor nucleici (fosforul),
 reglarea presiunii osmotice celulare si a permeabilității celulare (sodiul,
potasiul, sulful)
 potențial de oxido-reducere la nivelul celular, etc.
Oligo si microelementele minerale-prin reactivitate chimica ori labilitate
electronica ridicate-prezente frecvent in celulele bacteriene (de ex. K,
Na, Fe, Ca, Mg, S, Cu s.a.).
Vitaminele - pentru organismul uman, bacteriile sursa bogata de vitamine-
capabile sa sintetizeze aceasta categorie de substante, cu deosebire vitaminele
hidrosolubile din grupul B. Astfel, vitamina B1 (tiamina) -sintetizata de bacterii
in oxidările intracelulare si metabolismul glucidelor, ca de altfel si vitaminele
B2 (riboflavina) �i B3 (vitamina PP), vitamina B4 (adenina) care participă in
calitate de cofactor in reactiile nucleotidelor.
 Acidul folic (vitamina B9) -factor de creștere pentru mai multe specii de
bacterii (B.subtilis, Lactobacillus sp. etc.) cofactor necesar biosintezei
compușilor purifici. Creșterea unor microorganisme bacteriene, ca de exemplu
Lactobacillus lactis Dorner, nu ar fi posibila fara prezenta vitaminei B12
(ciancobalamina).
 Vitamina H, acidul para amino benzoic, denumit “vitamina vieții bacteriilor”-
metabolit primar absolut necesar vieții și înmulțirii lor -factor de crestere.
 PigmenȚii
În functie de specie, bacteriile pot sintetiza pigmenti, prezenți
 in celulă (bacterii cromofore)
 legati endocelular de perete, ca in cazul stafilococilor(bacterii paracromofore)
 în afara celulei bacteriene- ex. Pseudomonas-bacteriile din aceasta grupa
fiind numite
cromopare.
Rolul pigmenților
 de protectie, de exemplu carotenoizii
 functia de coenzimă in sistemele transmițătoare de electroni si de fosforilare
oxidativa, de
structură pentru elementele funcționale ale mitocondriilor*, ca factor de
crestere pentru unele bacterii) sau pot rezulta din procesele catabolice.
Bacteriile sintetizează- substante cu rol bactericid sau bacteriostatic asupra
altor specii sau chiar împotriva propriei specii (substanțe purtând numele de
bacteriocine).
2. Comensalismul
RELAŢII DE COMENSALISM

• COMENSALISMUL -TIP de interrelaţie între două microorganisme în

care numai unul dintre parteneri beneficiază, în timp ce celălalt nu este
afectat.

• Relaţia este numită şi metabioză - succesiunea dezvoltării unor

microorganisme pe seama activităţii altora - unele dintre ele creează
condiţii favorabile de viaţă pentru altele.

• Asocierea se explică prin faptul că unii dintre parteneri elaborează

substanţe care favorizează dezvoltarea celorlalţi parteneri.

• Modul de realizare a comensalismului este determinat de tipul de

acţiune al unuia dintre parteneri.

Exemple de comensalism microbian

1) Un microorganism modifică proprietăţile fizico-chimice ale habitatului

ceea ce crează condiţii favorabile dezvoltării unui microorganism
comensal. Exemple:

 Bacteriile anaerobe - se pot dezvolta pe diferite produse numai datorită

acţiunii bacteriilor aerobe care consumă oxigenul vătămător pentru ele.

 Drojdiile osmofile se dezvoltă în soluții concentrate de zaharoză

determinând oxidarea şi fermentarea acestora, ceea ce face ca presiunea
osmotică a soluţiei să scadă, permițând dezvoltarea drojdiilor
osmotolerante - principiu folosit la conservarea legumelor în soluții

2) Un microorganism modifică mediul favorizând comensalul sub raport

fiziologic .

Exemple

 Algele fotosintetizante produc O2 dezvoltarea microorganismelor

aerobe

 Liza substratului nutritiv accesibil altui microorganism(Exp.

Microorganismele descompun substanţele proteice dezvoltarea
microorganismelor care utilizează produsele de dezagregare ale
proteinelor şi care sunt incapabile să descompună proteinele-ex:
  Drojdiile - procesul de fermentaţie zahărul în bioxid de carbon. Pe
acest mediu, în care se găseşte alcool etilic, mai departe poate să fie
oxidat de mucegaiuri în bioxid de carbon şi apă. Bacteria Nitrobacter
trăieşte în asociere cu Nitrosomonas care îi furnizează nitriţii necesari în
nutriţie.

 Bacteriile celulozolitice -hidrolizează celuloza pâna la monozaharide,

acizi organici şi alcooli asimilabili surse energetice Azobacter
transformări din ciclurile biogeochimice (C,N,S,P)

3) Un microorganism produce un metabolit sau factor de creştere esenţial

pentru un comensal

Exemple

• Microorganismele din sol secretă acizi aminici şi vitamine cu rol de

factori de creştere pentru alte bacterii din sol

• Un microorganism distruge sau neutralizează un factor chimic nociv

pentru un alt microorganism (Biodegradarea bacteriană şi fungică a
fenolilor, acidului benzoic, H2S şi antibioticele fac posibilă dezvoltarea
unor microorganisme sensibile la aceste toxine)

4) Sinteza de produși care induc procese morfogenetice ex. concentrații

nutrienți /epuizarea O2 acumulare de inhibitori de creștere ceea ce
determină:

 sporogeneza la genul Bacillus și Clostridium, levuri

 dezvoltarea miceliului aerian la Streptomyces

5) Conversia compușilor insolubili în forme solubile - exemplul fungilor

care produc enzime ce induc degradarea celulozei/ligninei în
compuși mai simpli care sunt utilizați de microorganismele care nu
elaborează celulaze (-)

Concluzie

Comensalismul = relație laxă/fortuită între microorganisme comensale care nu

au parteneri unici și specifici, ci numai asociați capabili să elaboreze un
metabolit sau să inducă modificări ce le pot asigura existența
1. Clasificarea bacteriilor după nr. de cili
 atriche (fără cili),
 monotriche - cu un cil polar (Vibro cholerae),
 lofotriche - cu un smoc de cili situat la unul din polii bacteriei -
(Pseudomonas fluorescens),
 amfitriche - cu cilii situaţi la ambii poli ai bacteriei (la genul Spirillum)
 peritriche - cu cilii dispuşi pe întreaga suprafaţă a bacteriei (Salmonella,
E. coli, Proteus etc.).

2. Caracteristicile generale a le simbiozei

Simbioza coabitare de lungă durată 2/>specii aflate în imediată

apropiere=beneficii reciproce

Relaţia de simbioză = o relaţie de ajutor reciproc raport mutual

favorabil între două unităţi de microorganisme diferite.

Asocierea scopul unor beneficii reciproce.

Simbioza propriu-zisă presupune permanenţa relaţiei dintre parteneri - nu

exista independenţi.

1. Clasificarea simbiozelor
Clasificarea simbiozelor

1. Tipul organismelor asociate: a) 2 sp. microorganisme; b) 1 sp.

microorganism+ 1 sp. macroorganism

2. Localizare: a) ectosimbioze - microorganism exterior

celulelor/țesuturilor gazdei b) endosimbioze - microorganism
interior celulelor/țesuturilor gazdei

3. Grad de dependență: a) facultative - libere/asociate în natură

(Rhizobium-leguminoase în funcție de cantitatea de N anorganic);
b) ecologic obligate (bacteriile și protozoarele din rumen-obligate
ereditar; alge endosimbiote-nevertebrate marine)

4. Natura relației: a)mutualistă - ambele se adaptează mai bine

împreună; b) parazitară-unul din parteneri este mai bine adaptat
într-o asociație
2. Modul de grupare al bacteriilor

 In funcție de modul de procurare al substanțelor nutritive, bacteriile sunt:

 autotrofe – cele care iși pot sintetiza din surse anorganice metaboliții
esențiali si

 heterotrofe – acelea care trăiesc pe seama unor gazde vii de la care isi
procura substanțele necesare. Majoritatea bacteriilor patogene care produc
îmbolnăviri sunt heterotrofe

Grupări bacteriene

 gruparea diplo- este întâlnită atat la coci cât și la bacili, în care grupa este
formată din două elemente (ex. Diplococcus pneumoniae, Neiseria
gonorhoeae);
 grupare strepto- este o formațiune rezultată din gruparea în lanț a cocilor
și bacililor (ex. Streptococcus lactis, Streptococcus temaris, Streptococcus
citravorus, Streptococcus paracetivorus, Streptococcus pzogenes – patogen,
Streptococcus agalactiae);
 gruparea stafilo- este caracteristică cocilor, în care bacteriile sunt grămezi
neregulate sub forma unui ciorchine de strugure(ex. Staphylococccus aureus,
Staphylococcus albus, Staphylococcus citrinus)
 grupările tetrada- și sarcina- caracteristice cocilor, sunt constituite din 4,
respectiv 8 bacterii, cu înmulțire într-un singur plan, dar două direcții la
tetrade și în două planuri distincte la gruparea sarcina(ex. tetrada - Gafkia
tetragena; ex. - Sarcina lutea, Sarcina flava);
 gruparea în palisadă proprie bacililor, în care aceștia sunt dispuși în
paralel

1. Caracterele culturilor bacteriene

Coloniile bacteriene se deosebesc intre ele prin anumite caracteristici de cultura,
care, singure sau împreună, constituie criterii de departajare:
 diametrul coloniei bacteriene împarte coloniile în mari – cele care au
diametrul mai mare de 2 mm, mijlocii și mici – coloniile cu diametrul sub
1 mm.
 transparenta coloniilor –colonii translucide, ca cele date de streptococi
și opace, caracteristice, în general, coloniilor de stafilococi.
  pigmentogeneza- bacteriile pot fi pigmentogene (cromogene), produc
pigmenți, caz in care: a)se colorează doar colonia (cazul bacteriilor
cromofore și paracromofore) – de exemplu, coloniile stafilococice
colorate în alb, galben, auriu și b) se colorează și mediul, fiind cazul
bacteriilor cromopare la care pigmentul este eliberat in exteriorul celulei
– ca de exemplu bacilul piocianic care sintetizează si eliberează in
exterior doi pigmenți: piocianina – albastră și pioverina – verde.
Alte caracteristici pot constitui criterii de identificare a coloniilor bacteriene
sunt:
 forma coloniei, rugozitatea coloniei, consistenta, forma conturului
marginal, etc.

2. Semnificația ecologică a simbiozei microorganismelor

Semnificație ecologică - schimb de nutrienți - dispozitive comune de

recunoaștere, apărare și favorizarea prădării ex. transferul de materii organice
fotosintetizante la heterotrofe

1. Faza de lag sau faza de ajustare la bacterii

 Faza de lag* sau faza de ajustare-prin diminuarea numărului de indivizi
care constituie inoculul + creșterea dimensiunilor germenilor viabili.
*engl. Lag – întârziere, căptușire
 Faza de acomodare a germenilor la noile condiții de viață.
 Durata de lag - pentru bacterii = aproximativ 2 ore, in funcție de specia
bacteriană, cantitatea inițiala de inocul și condițiile de mediu. De
exemplu, bacteriile termofile și Escherichia coli au o faza de lag scurtă
(15-20 minute), Mycobacterium are una mai lungă. In faza de lag
cantitatea de N-total, P-organic, ARN si O2 consumat cresc.

2. Caracteristicile generale ale parazitismului

• Relația prin care un organism folosește în hrană celule, țesuturi, lichide
ale corpului altui organism viu relație de lungă durată

• Prădătorul omoară prada hrană sinteză constituenți proprii

• Paraziții = organisme mici cu vigurozitate scazuta ex.virusuri,

bacterii, fungi, protozoare

Relația parazit-gazdă tipuri parazitism

1. ECTOPARAZITISM

2. ENDOPARAZITISM
Proprietăți paraziți

 Forme de rezistență

 Structuri specifice - ex. hife specializate (haustori) penetrarea celulei

gazdei

 Ciclu de viață complex - include forme infecțioase și replicative

transmiterea prin intermediul unui vector viu (artropode)

1. Funcţiile membranei citoplasmatice

 o membrană cu permeabilitate selectivă, îndeplinind funcţia de barieră
osmotică - reglează schimburile celulei bacteriene - în ambele sensuri cu
mediul înconjurător.
 secretă enzime hidrolitice în mediul înconjurător scindează substratul
nutritiv în unităţi absorbabile
 îndeplineşte rolul mitocondriilor de la celulele eucariote-centrul
energogenezei celulare,
 sediul sintezei acizilor graşi + fosfolipidelor,
 implicată în sinteza peretelui celular, al polizaharidelor capsulare,
participând activ la creşterea şi diviziunea celulei bacteriene şi la formarea
sporului bacterian.

2. Tipuri de parazitism intracelular

TIPURI DE PARAZITISM INTRACELULAR

 Facultativ intracelular microorganisme cu exigențe nutritive relativ

moderate

- se pot dezvolta și pe medii fără celule vii Ex. Mycobacterium tuberculosis

se dezvoltă m. organice complexe + m.sintetice (aa, biotină, NH4+,
glicerol, săruri minerale)

 Obligat intracelular – pierderea caracterelor privind existența

extracelulară

1. Surse nutritive utilizate de bacterii

 In funcție de modul de procurare al substanțelor nutritive, bacteriile sunt:

 autotrofe – cele care iși pot sintetiza din surse anorganice metaboliții
esențiali si
  heterotrofe – acelea care trăiesc pe seama unor gazde vii de la care isi
procura substanțele necesare. Majoritatea bacteriilor patogene care produc
îmbolnăviri sunt heterotrofe

2. Forme de parazitism

1. Parazitism absolut-virusuri modificarea esențială a metabolismului

celulelor infectate virus nou (provirus) cu constituenți virali din
procese de sinteză ale celulei gazdă material de construcție (aa, a
nucleici, baze nucleice, sisteme enzimatice, energie, ARNt) replicarea
altor virusuri

2. Parazitism genetic formă extremă de parazitism microorganismul

parazit prezent o scurtă perioadă în celula gazdă ex cancerul
bacterian al plantelor dicotiledonate (tumori „Crown gall” induse de
bacteria Agrobacterium tumefaciens) infecția este urmată de
integrarea unei părți din plasmida mare Ti (Tumor induction) în ADN
celulei gazdă caractere noi (prolificitate celulară necontrolată)

Demonstrează capacitatea bacteriilor de a dezvolta în cursul evoluției gene

în celulele vegetative infectate

1. Microorganismele ca sursă de hrană

Microorganismele - organisme unicelulare care cuprind un sistem de organizare
format din trei regnuri de baza:
1. Procaryotae (Monera);
2. Protista;
3. Fungi.
Constituirea acestor regnuri se bazează pe: tipul si structura celulară,
organizarea si tipul de nutriție.
 Regnul Procaryotae - include organisme unicelulare de tip procariot
(bacterii): eubacterii - bacterii cu structura celulara procariotă
caracteristică si archaebacterii - bacterii cu structura celulara si funcții
atipice.
 Regnul Protista - conține cea mai mare parte a microorganismelor
eucariote unicelulare lipsite de țesuturi 1. alge microscopice se
 caracterizează prin celule fotosintetizante ; 2. protozoare lipsite de perete
celular se hrănesc pe seama altor organisme prin ingestie.
 Regnul Fungi - cuprinde organisme uni- sau multicelulare si uni- sau
multinucleate, de tip eucariot. Celulele eucariote prezintă perete celular,
nu sunt fotosintetizante si își dobândesc nutrientii prin absorbție -cuprinde
microfungi (mucegaiuri si drojdii) si macrofungi.

2. Etapele transformărilor influențate de microorganisme din circuitul azotului

Bacteriile celulozolitice -hidrolizează celuloza pâna la monozaharide, acizi

organici şi alcooli asimilabili surse energetice Azobacter transformări din
ciclurile biogeochimice (C,N,S,P)

Ciclul azotului este de o importanta majora in procesele biologice, datorita

prezentei acestui element in componenta aminoacizilor si, deci, a proteinelor,
precum si in bazele care constituie structura acizilor nucleici. Ciclul este initiat
de la azotul atmosferic, prezent in cantitate foarte mare (79,05% din compozitia
atmosferei), de unde este preluat si fixat in sol si plante, prin mecanisme
specifice, pentru a fi, ulterior, eliberat in atmosfera de procese antagonice celor
mentionate anterior. Majoritatea etapelor acestui ciclu sunt mediate de
microorganisme, fie in mod direct, fie indirect (prin simbioza, de exemplu).

1. Catabolismul la bacterii
Catabolism: - descompunerea compuşilor complecşi - producere de energie
Catabolismul → energie conservată în molecule de ATP şi apoi eliberată prin
fosforilare pentru anabolism, transport activ transmembranar, mobilitate, 45%
pierdută prin căldură.
Metabolismul bacterian -tipuri –
 Metabolism energetic -asigură respirația bacteriană in reacții catabolice de
descompunere cu eliberare de energie
 Metabolism de sinteza –asigură prin reacții anabolice și catabolice, sinteza
componentelor celulei bacteriene
Sursele de energie ale metabolismului energetic
 lumina in cazul bacteriilor fotosintetizante
 reacțiile biochimice de oxido-reducere la bacteriile chimio-sintetizante.

2. Etapele transformărilor influențate de microorganisme din circuitul carbonului

Ciclul carbonului implica participarea atmosferei, hidrosferei, pedosferei,

litosferei si biosferei, fiind, probabil, cel mai complex circuit natural. Schematic
vorbind, carbonul este eliberat in atmosfera in mare parte sub forma de dioxid de
carbon, provenit din arderea combustibililor fosili, respiratie animala si vegetala,
reactii de descompunere a materiei vii, reactii chimice naturale sau provocate
antropic ale rocilor calcaroase, eruptii vulcanice si fenomene metamorfice, sau
eliberare la suprafata apelor incalzite, de unde este preluat fie de organisme
fotosintetizante si prelucrat pentru procese metabolice, fie de apele oceanice si
cele interioare si stocat, majoritar in forma de ion bicarbonat (in jur de 90%
stocat sub aceasta forma), sau, in cantitati mici, la suprafata rocilor calcaroase,
prin reactie chimica. In cadrul acestui ciclu, cantitati mari de carbon sunt stocate
in patru forme: in masa organica vegetala si animala, in rezerve de carbon din
sol, sub forma de combustibili fosili, sau sub forma ionica in masa apelor
oceanice si continentale.
2. Anabolismul la bacterii
Anabolism: Sinteza de compuşi complecşi, cu consum energetic.

 anabolice (de asimilație) - constă în reacții de sinteză a componenților

celulari (reacții metabolice endoterme)

2. Mineralizarea microbiologică a substanţelor aromatice

Procesul de mineralizare -transformarea în elemente biogene a unor elemente

chimice aflate sub formă de sedimente de fier și zăcăminte de petrol.

1. Faza de adaptare la bacterii

 Faza de lag* sau faza de ajustare-prin diminuarea numărului de indivizi
care constituie inoculul + creșterea dimensiunilor germenilor viabili.
*engl. Lag – întârziere, căptușire
 Faza de acomodare a germenilor la noile condiții de viață.
 Durata de lag - pentru bacterii = aproximativ 2 ore, in funcție de specia
bacteriană, cantitatea inițiala de inocul și condițiile de mediu. De
exemplu, bacteriile termofile și Escherichia coli au o faza de lag scurtă
(15-20 minute), Mycobacterium are una mai lungă. In faza de lag
cantitatea de N-total, P-organic, ARN si O2 consumat cresc.

2. Criterii de clasificare a interacțiunilor dintre populațiile de microorganisme

Microorganismele - organisme unicelulare care cuprind un sistem de organizare

format din trei regnuri de baza:
1. Procaryotae (Monera);
2. Protista;
3. Fungi.
 Constituirea acestor regnuri se bazează pe: tipul si structura celulară,
organizarea si tipul de nutriție.
 Regnul Procaryotae - include organisme unicelulare de tip procariot
(bacterii): eubacterii - bacterii cu structura celulara procariotă
caracteristică si archaebacterii - bacterii cu structura celulara si funcții
atipice.
 Regnul Protista - conține cea mai mare parte a microorganismelor
eucariote unicelulare lipsite de țesuturi 1. alge microscopice se
caracterizează prin celule fotosintetizante ; 2. protozoare lipsite de perete
celular se hrănesc pe seama altor organisme prin ingestie.
 Regnul Fungi - cuprinde organisme uni- sau multicelulare si uni- sau
multinucleate, de tip eucariot. Celulele eucariote prezintă perete celular,
nu sunt fotosintetizante si își dobândesc nutrientii prin absorbție -cuprinde
microfungi (mucegaiuri si drojdii) si macrofungi.
• Este important de reținut că virusurile nu sunt incluse in nici o clasificare
recunoaștere a caracterului lor de agenți infecțioși fără echivalent in
lumea vie.

1. Faza de multiplicare exponențială la bacterii

 Faza logaritmică (exponențială) de multiplicare - faza de creștere
rapidă, in progresie geometrică a bacteriilor - se caracterizează printr-o
serie de manifestări cunoscute sub numele de “tinerețe fiziologică“:
 microorganismele sunt mai permeabile și mai sensibile la factorii de
mediu.
 faza durează in medie 2-3ore (M. tuberculosis).
 curba de multiplicare evoluează exponențial până in momentul in care una
din substanțele nutritive din mediu este consumată, iar in mediu se
acumulează metaboliți toxici. Metaboliții consumați si produși in mediu
se numesc factori limitanți.
 caracterele morfologice ale bacteriilor se omogenizează,
 activitatea si echipamentul enzimatic sunt mai bine dezvoltate,
proprietățile biochimice si de metabolism se manifesta la parametrii
optimi,
 rezistența germenilor la agenții fizici, chimici si biologici devine
caracteristică speciei.

2. Clasificarea procariotelor
Cuprinde microorganisme a căror celule sunt : primitive; de tip procariot;
lipsite de membrană nucleară; de organite celulare nespecifice; au un înveliş
suplimentar numit perete celular; lipsite de organite celulare comune cu excepţia
ribozomilor
Archaebacteriile sunt lipsite de interes pentru patologia microbiană -bacterii
termofile, producătoare de metan.
Eubacteriile cuprind un număr foarte mare de bacterii, dintre care de interes
microbiologic sunt:
• bacteriile clasice - cu forme variate şi cu perete celular,
• chlamidiile - bacterii cu parazitism intracelular obligatoriu şi care
prezintă un mecanism de multiplicare unic în lumea bacteriilor,
• rickettsiile - bacterii cu habitat intracelular (cu o excepţie), dar cu
diviziune directă, întâlnită la majoritatea bacteriilor,
• micoplasmele - bacterii cărora le lipseşte în mod natural peretele celular.
În prezent sunt incluse în eubacterii şi cyanobacteriile sau algele albastre, care
sunt microorganisme acvatice

1. Faza staționară la bacterii

 Faza staționară - raportul dintre germenii care se divid și cei care mor
rămâne relativ constant- numărul bacteriilor se stabilizează.
 Faza de staționare este denumita și faza de concentratie “M”- în aceasta
etapă populația bacteriană atinge un maximum în cultură.

2. Importanța comensalimului la microorganisme

• Relaţia este numită şi metabioză - succesiunea dezvoltării unor
microorganisme pe seama activităţii altora - unele dintre ele creează
condiţii favorabile de viaţă pentru altele.
• Asocierea se explică prin faptul că unii dintre parteneri elaborează
substanţe care favorizează dezvoltarea celorlalţi parteneri.
• Modul de realizare a comensalismului este determinat de tipul de
acţiune al unuia dintre parteneri.