BACTERIILE FITOPATOGENE

Cuvinte cheie: eubacterii fitopatogene, micoplasme(fitoplasme),

fitopatogene, riketsii fitopatogene

Rezumat
Unitatea de învăţare cuprinde definiţiile precum şi noţiuni de
anatomie şi proprietăţile bacteriile fitopatogene adevărate precum şi a
organismelor de tip bacterian, denumite cu termenul de bacterii particulare şi
care sunt grupate în categoriile micoplasmelor (fitoplasmelor) şi al richetsiilor.
De asemenea sunt descrise şi principalele simptome ale bolilor pe care le
produc aceste organisme.

Bacteriile fitopatogene sunt microorganisme unicelulare, procariote

care produc boli la plante, cunoscute sub numele de bacterioze. Se împart în
bacterii adevărate sau eubacterii şi bacterii de tip particular cum sunt
micoplasmele (BTM) şi richeţiile (BTR).

5.1.Eubacteriile fitopatogene.
În ţara noastră, bazele bacteriologiei au fost puse de academicienii
Traian Săvulescu şi Valerian Severin care, alături de colaboratori şi cei care
au lucrat în acest domeniu au descris peste 50 bacterioze.

5.1.1. Morfologie şi structură. Din punct de vedre morfologic celula

bacteriană este constituită din două categorii de structuri:
- obligatorii – peretele celular, membrana plasmatică, mesosomi,
citoplasme, nucleoidul, rizomi, vacuolele, incluziunile.
- facultative – capsula, stratul mucos, cili, pili, spini, fimbrii,
lipopolizaharidele, exopolizaharidele, plasmidele.
- nucleul este alcătuit din fibrile fine de AND cu greutate moleculară de
2.8 x 10,9 daltoni, fiind legat de membrana citoplasmatică (citolema )
prin mesosomi sau condrizoizi.

În general formele şi dimensiunile bacteriilor fitopatogene sunt:

- de bacil (bastonaş), cu o lungime de 0,6 – 4,0 µ (frecvent 1 – 2 µ) şi
lăţime de 0,3 – 1,4 µ ( frecvent 0,5 – 0,8 µ), întâlnită la majoritatea
genurilor de bacterii fitopatogene(Agrobacterium, Erwinia,
Xanthomonas, Corynebacterium, Pseudomonas) diferenţele dintre
aceste genuri fiind doar în ceea ce privesc dimensiunile celulelor
bacteriene precum şi tipul şi dispunerea organelor motrice(cili sau
flageli);
32
 - filamentoasă, care la bacteriile fitopatogene se întâlneşte numai din
genul Streptomyces.
Modificarea formei bacilare poate avea loc în anumite limite, în funcţie
de condiţiile de mediu. Unele dintre aceste modificări se pot fixa ereditar.

5.1.2. Constituţia chimică. Aceasta cunoaşte variaţii mai mari între

genuri şi mai mici între speciile acelluiaşi gen. Limitele de variaţie în interiorul
genurilor sunt impuse în special de condiţiile de mediu. Se cunoaşte că apa
reprezintă în general 75 – 85 % din greutatea celulei eubacteriene şi se
prezintă sub formă liberă, legată sau fixată de diverse substanţe
macromoleculare.
Substanţele minerale (2 – 30%), acizi nucleici AND (20 %) si ARN
(17%), proteinele (50 %), glucidele 12- 28%, toate procentele fiind raportate
la greutatea uscată a bacteriei. Pe lângă aceşti constituienţi majori în celulele
bacteriene se mai pot afla pigmenţi, bacteriocinele(sbstanţe cu acţiune
antagonistă intraspecifică) şi toxinele(cu care bacteriile omoară celulele
plantelor).

5.1.3. Metabolismul eubacterian. Din punct de vedre al modului de

nutriţie bacteriile fitopatogene sunt heterotrofe. Ele devin însă parazite în
condiţiile în care .
Bacteriile fitopatogene pot fi cultivate pe medii nutritive(in vitro) cu
condiţia ca acestea să conţină substanţe de creştere pe care bacteriile nu le
sintetizează, şi anume: acidul nicotinic, biotina şi acidul pantotenic.

5.1.4. Creşterea şi multiplicarea bacteriilor. În condiţii normale de

viaţă celula bacteriană creşte până la o anumită dimensiune prin sinteze
organice şi prin creşterea conţinutului de apă. La atingerea unei anumite
dimensiuni, urmează multiplicarea sau diviziunea, proces care se realizează
prin sciziune directă (asexuat). Timpul de pauză dintre două diviziuni este de
circa 20 minute.
Privită la nivel de populaţiei bacteriene dintr-un anumit locus, multiplicarea
înregistrează o perioadă de tinereţe, o perioadă de apogeu şi în final o
perioadă de declin.
Bacteriile fitopatogene cultivate pe medii solide, cu agar sau gelatină,
dezvoltă două tipuri de colonii sau cenobii: tipul S sau netede şi tipul R sau
rugoase.

5.1.5. Acţiunea agenţilor fizici, chimici şi biotici asupra bacteriilor

a. Agenţii fizici cei mai importanţi care influenţează dezvoltarea
bacteriilor sunt:

33
 - temperatura: la fiecare specie bacteriană deosebim anumite limite de
temperatură minimă, optimă şi maximă; eubacteriile fitopatogene sunt
mezofile, majoritatea genurilor având temperatura optimă de creştere
şi dezvoltare între 20 – 30°C;
- umiditatea este indispensabilă pentru creştere şi multiplicare, fiind
necesară o umiditate de cel puţin 90%; deshidratarea ţesuturilor
precum şi un grad scăzut de umiditate atmosferică sunt cauze care
stopează (temporar sau definitiv în funcţie de severitate), dezvoltarea
bacteriilor în plante;
- ultrasunetele produc moartea eubacteriilor prin fenomenul de
gravitaţie( formarea în mediul lichid a unor bule mici de gaz care
bombardează până la dezintegrare peretele celular);
- radiaţiile ionizante(UV, raze X şi gama) au efect bacteriostatic,
mutagen sau letal, ele afectând de regulă materialul genetic din
nucleu şi din organitele citoplasmatice.
b. Agenţii chimici cu efect bacterioistatic sau chiar letal pentru
bacteriile fitopatogene sunt acizii minerali şi organici, bazele prin grupările
hidroxil, metale grele, compuşi pe baza ionului de Cu, formaldehida şi
antibioticele.
c. Agenţii biotici cum sunt bacteriofagii sau virusurile bacteriene care
în natură se găsesc în general oriunde sunt prezente bacterii fitopatogene
din principalele genuri(Erwinia, Agrobacterium, Xanthomonas,
Pseudomonas), au efect de inhibiţie şi chiar de reducere a pupulaţiilor
bacterilor fitopatogene.

5.1.6. Clasificarea ( taxonomia ) bacteriilor fitopatogene.

Principalele familii şi genuri de bacterii fitopatogene sunt:
- Familia Pseudomonadaceae, cu genurile: Pseudomonas şi
Xanthomonas.
- Familia Rhizobiaceae, cu genul Agrobacterium.
- Familia Enterobacteriaceae, cu genurile: Erwinia şi Corynebacterium.
- Familia Streptomycetaceae cu genul Sreptomyces.

5.1.7. Transmiterea şi diseminarea bacteriilor fitopatogene.

Bacteriile fitopatogene se transmit prin:
- material semincer şi săditor cum sunt seminţe (transmitere
generativă), butaşi, tuberculi, bulbi, altoi infectaţi (transmitere
vegetativă),
- resturi vegetale rămase în urma recoltării plantelor premergătoare;
- fragmente de sol;
- plante gazdă din flora spontană;
34
 De-a lungul ciclului de viaţă, bacteriile pot fi diseminate prin:
anemochorie, hidrochorie şi zoochorie. De multe ori însă cel mai însemnat
mod de diseminare este antropochoria, datorită neglijenţei cu care se
execută unele lucrări din tehnologia de cultură.

5.1.8. Patogeneza şi patografia eubacteriozelor.

Patogeneza: În evoluţia unei boli bacteriene se disting următoarele
faze: contaminarea plantelor, pătrunderea bacteriilor, infecţie şi manifestarea
bolii.
După contaminare, urmează pătrunderea în interiorul plantelor care se
realizează prin stomate, lenticele, prin urmele frunzelor, peri foliari, şi prin
răni produse din diferite cauze. Următoarea etapă după pătrundere şi
stabilirea contactului cu celulele sensibile ale plantelor, este începerea
procesului de parazitism propriuzis în care bacteriile încep să se hrănească,
să crească şi să se dividă, iniţiând asfel procesul de infecţie. Ca urmare a
infecţiei apar simptomele sau semnele de boală.
Perioada scursă de la realizarea infecţiei şi apariţia semnelor de boală
variază între 7 şi 20 de zile şi corespunde fazei de incubaţie. Răspândirea
bacteriilor în plantă se face prin xilem cu o viteză de 5 mm până la 5 cm pe
oră.
Patografia. Modificări chimice şi fiziologice, prin acumulare în timp,
duc la apariţia unor modificări morfologice ce pot fi grupate în: hiperplazii
(tumori, râie) şi necroze (pată şi arsuri, putregaiuri, ofiliri, ulcere)(figura 5.1.).
- Pătările şi arsurile sau necrozele: apar pe organele vegetative aeriene
şi organele generative şi au mărimi şi forme diferite, fiind înconjurate
uneori de un halou; pe vremea caldă şi cu umiditate atmosferică
ridicată, în dreptul petelor apare exudatul bacterian, acesta constituind
o sursă de inocul pentru infecţii secundare; pătările sunt produse de
de bacteriile de genul Xanthomonas şi Pseudomonas, iar necrozele
sau arsurile de bacterii ale genurilor Erwinia şi Pseudomonas;
- Putregaiurile moi: sunt produse atât în culturi neprotejate cât mai ales
la culturi protejate(unde nu este controlată bine umiditatea
atmosferică şi apa aplicată prin irigaţie) şi mai ales în depozite(unde
nu este controlată bine umiditatea atmosferică), fiind cauzate de
bacteriile din genurilor Erwinia şi Pseudomonas;
- Proliferări(creşterea numărului de lăstari prin schimbarea mugurilor
generativi în muguri vegetativi sub acţiunea agentului patogen),
tumori(creşterea cantitativă necontrolată a unui ţesut sub acţiunea
agentului patogen) sau gale(deschideri în ţesuturile tumorale, datorate
parzitismului bacterian): se întâlnesc pe rădăcini, tulpini şi frunze, fiind

35
 cauzate de bacterii din genurile Agrobacterium, Corynebacterium şi
Pseudomonas;
- Ulcere: sunt simptome care apar la plantele legumicole şi pomii
fructiferi, ele putând fi sub formă de zone necrotice, la început tari şi
apoi moi, sau sub formă de crăpături şi de excreşcenţe, uneori
prezentând exudat.

Fig. 5.1. Tipuri de bacterii(după Simeria Gh., 2003):

a – Agrobacterium; b – Erwinia; c -Xanthomonas;
d – Corynebacterium; e – Pseudomonas; f – Streptomyces

- Râia: are aspect de leziune crustoasă de culoare brună, fiind un

simptom caracteristic bacteriilor din genul Streptomyces (de exemplu
la cartofi pe tuberculi).
- Ofilirile: plantele ofilite la început au apoi aspect de necroză datorită
substenţelor melanice produse de plante sau bacterii; după ce au fost
omorâte ţesuturile parazitate se produce exudarea bacteriilor; ofilirile
sunt produse de bacterii din genurile Corynebacterium, Xanthomonas,
Pseudomonas şi Erwinia.

Principalele bacterioze în culturile din România sunt :

- arsura aureolată a ovăzului (Pseudomonas syringae pv.
coronafaciens.Young);

36
 - arsura comună a fasolei (Xanthomonas campestris pv. phaseoli.
Smith);
- arsura bacteriană a mazării (Pseudomonas syringae pv. pisi. Young);
- înegrirea bazei tulpinii cartofului şi putregaiul moale al tuberculilor
(Erwinia carotovora pv. atroseptica van Hall);
- râia comună a cartofului (Streptomyces scabies Thaxter);
- cancerul bacterian al pomilor şi viţei de vie (Agrobacterium pv.
tumefaciens (Smith & Town) Kerr, Young et Panagopoulos);
- focul bacterian al rozaceelor (Erwinia amilovora (Burrill) Winter).

5.2. Micoplasmele fitopatogene.

Micoplasmele fitopatogene sunt considerate bacterii particulare
deoarece seamănă cu bacteriile sub aspectul fiziologiei celulare şi ca
anatomie cu bacteriile de tip „L” dar au de la virusuri proprietatea de a trece
prin filtrele bacteriene(ultrafiltrabilitatea).
În lume fiind cunoscute aproximativ 80 de specii de micoplasme
fitopatogene. În România, importanţă economică mai mare o au
micoplasmele de la plantele horticole cum sunt stolburul solanaceelor şi
proliferarea mărului(EFTIMIA GHEORGHIU, 1981).
După cum anticipam, micoplasmele sunt bacterii particulare fiind
microorganisme unicelulare procariote care produc boli la plante denumite cu
termenul generic de micoplasmoze. Datorită faptului că au proprietăţi
comune atât cu virusurile cum sunt ultrafiltrabilitate (trec prin filtrele
bacteriene fiind mai mici decât eubacteriile) sensibilitatea la eter şi cloroform
şi reacţia serologică dar au toate proprietăţile orgranisemlor
procariote(seamănă cu bacteriile de tip „L” prin lipsa peretelui celular,
sensibilitatea la şoc osmotic şi antibiotice, înmulţire prin diviziune directă),
micoplasmele sunt considerate a fi o posbilă legătură între virusuri şi bacterii.
Micoplasmele au celule foarte heterogene, distingându-se 6 tipuri
morfologice ( P. PLOAIE) :
- corpusculi elementari de formă sferică, cu diametrul de 50-100 mµ;
- celule sferice cu diametrul de 100-300 mµ;
- celule sferice sau ovide cu diametrul de 400-1000 mµ;
- forme filamentoase de 1-2 µ lungime şi 0.02-0.3 µ grosime;
- formaţiuni neuniforme;
- celule mici;
Principalele simptome ale plantelor atacate de micoplasme
sunt: hiperplazii (stolburul la cartof, ardei, vinete şi proliferarea mărului),
hipolazii (cloroza nervurilor sau a limbului frunzelor, nanism) şi metaplazii
(filodia trifoiului).
37
 5.3. Richeţiile fitopatogene
Richeţiile fitopatogene sunt considerate bacterii particulare în formă de
bastonaşe(bacili) cu peretele celular ondulat, aciliate. Dimensiunile richeţiilor
variază între 1 – 3,2 x 0,2 – 0,5 µ.
Denumirea acestor microorganisme a fost dată în amintirea
cercetătorului RICHETTS, care a descoperit aceste bacterii la om şi animale
în anul 1909. Peretele celular poate fi protejat de o capsulă cu proprietăţi
antigene dar care se poate desprinde uşor. Citoplasma este compusă din
acizi nucleici, apă, săruri minerale şi enzime. Principalele organite celulare
sunt ribozomii şi vacuolele alături de care se găsesc şi particule cu
semnificaţie biologică neclarificată. Richeţiile au reacţie Gram negativă, sunt
sensibile la antibiotice şi se înmulţesc prin diviziune directă.
Richeţiile produc boli la plante numite cu termenul generic de
richeţioze. Simptomele produse de richeţii sunt: nanism, cloroze, arsuri şi
deformări de organe. Principala boală la plantele horticole de la noi din ţară
este boala lui “ Pierce” la viţa de vie ( frunzele brunificate cad, dar peţiolii
rămân ataşaţi pe lăstarii care au pete brune şi xilemul obturat).
Diseminarea richeţiilor are loc prin zoohorie de catre insecte
diptere de tipul cicadelor şi prin antropohorie în cadrul unor lucrări
tehnologice cum este altoirea.

Întrebări de autoevaluare

1. Ce sunt bacteriile fitopatogene?

2. Ce fel de material genetic se găseşte în nucleul eubacteriilor
fitopatogene ?
3. Care sunt categoriile de bacterii în funcţie de formă şi dimensiunile
acestora ?
4. Care este compoziţia chimică a celulelor eubacteriilor fitopatogene ?
5. Cum sunt eubacteriile fitopatogene din punctul de vedere al nutriţiei ?
6. Care sunt căile de diseminare a eubacteriilor ?
7. Ce sunt micoplasmele fitopatogene ?
8. Care sunt principalele afecţiuni pe care le produc micoplasmele
fitopatogene ?
9. Ce sunt riketsiile fitopatogeni?

38