1.

CAPITOLUL I: NOȚIUNI GENERALE

2. CAPITOLUL II: CADRU NATURAL

2.1 RELIEFUL

2.2 VEGETAȚIA

2.3 HIDROLOGIA

2.4 FAUNA

2.5 GEOLOGIA

3. CAPITOLUL III: FONDUL FUNCIAR. CLAȘIFICAREA

SOLURILOR

4. CAPITOLUL IV: MĂSURILE AMELIORATIVE ALE SOLURILOR

4.1 GRUPAREA TERENURILOR ÎN CLASE DE PRETABILITATE

(ARABIL, PAJIȘTI, VII, LIVEZI)

5. CONCLUZII

6. BIBLIOGAFIE
CAPITOLUL I: NOȚIUNI GENERALE

1.1 Localizare

Comuna Cenei este amplasată în Vestul județului Timiș, la distanța de 28

km față de Timișoara, cu acces pe DN 59 B și DJ 591, precum și la lînia de cale
ferată (ruta Timișoara – Ionel) și în apropierea graniței cu Serbia și Muntenegru,
cel mai apropiat punct de trecere a frontierei fiind Jimbolia (23 km de Cenei).

Localități componente: Cenei (centru de comuna), Bobda (sat aparținător),

cu mențiunea că până în iunie 2004 facea parte din comună și localitatea
Checea.

Comuna are ca vecini: la N și NE teritoriul administrativ al comunelor

Carpinis și Săcălaz, la E teritoriul comunei Sânmihaiu Român, la S și SV
teritoriul administrativ al comunei Uivar și statul vecin Serbia și Muntenegru, iar
la V teritoriul orașului Jimbolia.

CAPITOLUL II: CONDIȚII FIZICO – GEOGRAFICE

2.1 Relieful

Comuna Cenei, este situată în perimetrul unor văi naturale care fac parte
dîntr-o veche mlaștina care în decursul timpului a fost desecata prin drenări.

Pe un areal relativ mic, relieful cuprinde o zona de campie fertilă care

face parte din sud-estul Campiei Tisei, făcând parte din punct de vedere
geomorfologic dîn depresiunea Panonică, încadrându-se în complexul aluvionar
a cărui geomorfologie se datorează influenței apelor curgătoare.

Altitudinea cea mai înaltă este de 84,8 m în nord și cea mai joasa este de
79,7 m în sud, sistem de referință Marea Baltică. Suprafața relativ neteda a
câmpiei a imprimat apelor curgătoare și a celor în retragere cursuri rătăcitoare cu
numeroase brațe și zone mlăștinoase, ceea ce a dus la depuneri de particole cu
dimensiuni și fragmente de la foarte fine (argile coloidale) la particole de prafuri
și nisipuri care prin asanarea apelor s-a ajuns la straturi în genere separate în
funcție de mărimea fragmentelor de bază. Zona se caracterizează prin existența
în partea superioară a formațiunilor cuaternare, reprezentate de un complex
alcătuit din argile, prafuri și nisipuri, cu extindere la peste 200m adancime.
Adancimea minimă de îngheț este la 0,7 m.

2.2 Vegetația

Pe întinsul comunei Cenei, pădurile lipsesc, există plante caracteristice

stepei, plante cu flori, ierboase.

Plante caracteristice:

- arbori și arbuști: ulm, salcâm, dud, oțetar, porumbar ;

- vegetație ierboasa: știr, spanac sălbatic, ciumăfaie, boz, golomaț, trifoi alb,
trifoi mărunt ;

- buruieni de cultură: pir gros, ghimparița, palamidă, mohor, costrei,

cimbrișor, iarba gaiei, vulturică, etc.

Vegetația este specifică suprafețelor destinate producției agricole în

gospodăriile populației și pe loturile agricole aflate în proprietatea privată,
culturi de legume, cereale și fructe.

Pe teritoriul comunei nu s-au înregistrat efecte negative asupra

ecosistemelor naturale. Vegetația și fauna sunt în stare buna.

Din activitatea rurala nu exista factori care sa ameninte ecosistemele

naturale, iar profilul economic al localității nu amenință echilibrul natural prin
consumul de resurse, tehnologii.

2.3 Hidrologia

Teritoriul comunei Cenei este strabătut de râul Bega Veche. La marginea

localității Cenei există 5 bălți, în perioada de vară cu seceta fiind în mare parte
secate. Suprafața variază între 0.5 și 1, 5 ha.

Pe teritoriul comunei Cenei exista o retea de canale de pământ, ce străbat

în special terenurile extravilane, canale folosite pentru drenarea și irigarea
terenurilor precum și pentru colectarea apei pluvială.

2.4 Fauna
 Pe teritoriul comunei Cenei animalele sălbatice cel mai des întâlnite sunt
căprioare, vulpi, șoareci de câmp, iar păsări, fazanul.

2.5 Geologia

Din punct de vedere geomorfologic comuna Cenei este situată în câmpia

joasă Bega-Galațca, subunitate a câmpiei de Vest a României, caracterizată prin
energie de relief redusă și altitudini joase care, împreună cu permeabilitatea
mică a pământurilor, a determinat ca excesul de umiditate să afecteze suprafețe
însemnate de teren și să încetinească procesul de consolidare naturală sub
sarcina geologică. Executarea în ultimii 200 de ani a unor canale de desecare a
mai ameliorat situația fără a fi rezolvată în întregime.

Din punct de vedere geologic, zona se caracterizeaza prin existența,

pe adâncimea ce interesează, a depozitelor târzii (holocen superior) de natură
loessoidă, usor deranjabile în prezența apei subterane.

CAPITOLUL III: FONDUL FUNCIAR. CLASIFICAREA

SOLURILOR

3.1 Cernoziom

Cernoziomul tipic are textura nediferentiata pe profil, de obicei, mijlocie.

In timpul solificarii s-a format argila pana la adancimi si in cantitati mai mari
decat la solul balan; ca urmare, in partea superioara, fata de restul profilului,
prezinta un plus de argila.

Unele cernoziomuri, in functie de materialul parental, au si textura catre

fina sau spre grosiera.

Structura este gromelulara medie, bine dezvoltata in Am si moderat in

AC.

Cernoziomul tipic este, de obicei, afanat si permeabil, are o capacitate

buna pentru apa si aer, se lucreaza bine si relativ usor.

Sub aspectul caracteristicilor chimice si de troficitate fac parte din

categoria celor mai bune soluri. Sunt bogate in humus(3-6% in orizontul
superior rezerva pe adancime 0- 50 cm de 160-200 t/ha, adica mare), iar acesta
este de calitate (mull calcic). Au complexul coloidal foarte bine reprezentat si
saturat in cea mai mare parte cu cationii bazici( V% nu scade sub 90), in randul
carora predomina calciul, urmat de magneziu. Reactia este neutral- slab
alcalina(pH=7-7,6), activitatea microbiologica foarte intense, sunt bine
aprovizionate cu substante nutritive.

Subtipuri. Tipic, psamic, pelic, vertic, gleic, aluvic, calcaric, kastanic,

maronic, cambic, argic, greic, salinic, sodic, litic.

3.2 Lacoviști

Procesele specifice pentru lacoviști sunt procesele de gleizare determinate

de prezenta excesului de apa de origine freatica, care duc la formarea unui
orizont Gr, a carui limita superioara este situata in primii 125 cm. Humificarea
la aceste soluri este lenta dar intensa, se formeaza un humus calcic.

Lacoviștile tipice au profil de tipul: Am – AGo – Gr.

Orizontul Am, de 40-60 cm grosime, culoare neagra sau brun foarte

inchisa, capatand nuanta cenusie la uscare, frecvente pete fine brune
galbui;structura aglomerata bine dezvoltata, separatii ferimanganice si bobovine
mici, frecvente inca de la suprafata.

Orizontul AGo, gros de 20-30(40) cm, prezinta culoare cenusie inchisa in

stare umeda, este nestructurat, compact; cu numeroase separatii ferimanganice si
bobovine.

Orizontul Gr, apare la 60-80 cm (uneori la 90-100 cm ),este cenusiu

inchis, nestructurat;cu acumulari de carbonati sub forma de pete sau concretiuni.

Lacoviștile sunt soluri, in general cu o textura fina, cele formate pe

depozite fine, contin intre 40-60% argila (<0.002 mm ) . Profilul lor nu prezinta
diferentiere texturala, insa uneori pot avea textura contrastanta. Au structura
glomerulara bine dezvoltata in Am.

3.3 Solonețuri

Sunt salsodisoluri având orizont na sau Btna (cu peste 15 % Na în

complexul coloidal începând din primii 50 cm.
 
În privinţa genezei acestor soluri se pot deosebi trei procese:
- desalinizarea solonceacurilor sau alcalizarea şi desalinizarea altor soluri;
 - îmbogăţirea complexului coloidal cu ioni de Na+ prin reacţii de schimb;
- formarea şi depunerea carbonatului de sodiu prin reacţii de schimb sau
biologic prin reducerea de către microorganisme a sulfatului de sodiu.
La soloneţuri lipsesc sărurile din orizontul superior, favorizând migrarea
argilei cu formarea orizontului natric-argic (Btna).
 Alcătuirea profilului Ao – El – Btna – Cgo sau Ao – Btna – CgoOrizontul
Ao cu grosimi de 3-20 cm, culoare brun închis la umed şi brun în stare uscată,
structură granulară sau poliedrică subangulară, relativ afânat.
Orizontul El , are grosimea de 2-20 cm, culoare brun-cenuşie, structură
lamelară. Orizontul Btna , cu grosimi de 20-60 cm, textură fină, culoare brună,
structură columnară sau prismatică, plastic, foarte adeziv în stare umedă, extrem
compact în stare uscată. Orizontul C , apare la adâncimi de 40-80 cm, prezintă
acumulări de CaCO 3 şi săruri solubile, orizont în care procesele de gleizare se
intensifică treptat.Pe profil apar neoformaţii de natură chimică (concreţiuni
ferimanganice, bobovine)pelicule de argilă etc.
  Proprietăţi: Textura este diferenţiată pe profil, cu o concentrare a argilei la
nivelul orizontului Btna. Densitatea aparentă are valori cuprinse între 1,4-1,6
g/cm3 , rezultând ocompactare moderată ce se reflectă asupra valorilor
porozităţii totale. Conductivitatea hidraulică este extrem de mică (Canarache,
1990).Reacţia solului este slab acidă sau neutră în orizonturile superioare şi
devine puternic alcalină (pH >9) în orizontul Btna, unde complexul adsorbtiv
este saturat cu Na în proporţiede peste 15 %.
Subtipuri: molic, luvic, albic, salinic, calcaric, stagnic, solodic, psamic,
pelic, entic etc.

3.4 Vertisoluri

Vertosolurile se definesc printr-un orizont vertic a carei limita superioara

este suprafata solului sau adancimea la care se executa araturile, orizont ce se
continua pana la adancimea de cel putin 100 cm. In partea superioara si mijlocie
a profilului (0-10 cm) continutul de argila predominant este mai mare de 30%.

Profilul vertosolului tipic este constituit din orizonturile Ay-By-C.

Orizontul A vertic (Ay) are grosimi de 15-40 cm, culoare neagra-cenusie

cu reflexe de „spartura de otel' chiar la continuturi mici de humus (Florea,
2003), textura fina, structura poliedrica angulara in partea superioara a
orizontului (0-5 cm) si bulgaroasa in adancime.

Orizontul B vertic (By) este cuprins intre adancimile de 30 (40 cm) si peste 100
cm, are culoare bruna inchisa, textura fina, structura sfenoidala cu oglinzi de
alunecare oblice (10-60°) si contine concretiuni ferimanganice.
Orizontul C apare ia adancimi de peste 100 cm si are culoare bruna galbuie cu
pete roscate sau ruginii, textura fina si structura masiva.

Vertosolurile tipice au o „morfologie dinamica'. in cursul anului evidentiindu-se

doua situatii extreme in relatia sol-apa-planta ( Opris,1988, citat de Filipov,
2005): morfologia solului uscat si morfologia solului supraumed.

3.5 Soluri aluviale

Solurile aluviale sunt cele mai tinere şi se formează în luncile rîurilor pe

depunerile aluviale recente. Ele se divizează în subtipuri-tipice, hidrice, vertice,
şi turbice.solurile aluviale pot fi salinizate, soloneţizate, şi gleizate.

Sunt soluri cu orizont A urmat de material parental de cel putin 50 cm

grosime, constituit din depozite fluviatice, fluviolacustre sau lacustre recente,
inclusiv pietrisuri, cu orice textura.

Solurile aluviale s-au format si sunt raspandite, ca si protosolurile

aluviale, in conditii de lunci, delta si perimetre lacustre, dar iesite de sub
influenta revarsarilor, ceea ce a permis avansarea procesului de solificare,
acumularea humusului si formarea unui orizont A mai gros decat in cazul
protosolurilor aluviale.

Solurile aluviale tipice au profilul Ao - C, cu material parental C,

constituit din depozite fluviatile, fluviolacustre recente, cu orice textura. Textura
este nediferentiata (de la grosiera pana la fina) sau contrastanta; fata de
protosolurile aluviale prezinta structura mai buna (glomerulara, grauntoasa ori
poliedrica); regim aerohidric extrem de variat, in functie de textura, de
adancimea apelor freatice etc.; continut mai mare de humus (2 - 3%) si de
substante nutritive; gradul de saturatie in baze si reactia sunt foarte diferite (de la
saturate si alcaline pana la debazificate si acide).

3.6 Protosoluri

Protisolurile (solurile neevoluate) sunt soluri în stadiu încipient de

formare, cu profil încă incomplet diferenţiat, lipsit de orizonturi diagnostice;
prezintă cel mult un orizont A sau O sub 20 cm grosime, fără alte orizonturi
caracteristice.Din această categorie fac parte: litosolul, regosolul, psamosolul,
aluvisolul şi entiantrosolul.
 CAPITOLUL IV: MĂSURILE AMELIORATIVE ALE SOLURILOR

Terenul in amplasamentul studiat nu pune probleme din punct de vedere

al stabilitatii generale (nu este afectat de alunecari de teren active).
Nu sunt prezente nici zacaminte de minerale exploatabile, care sa necesite
perimetre de protectie sau restrictie unde nu sunt admise constructii.
Perimetrul intravilan nu este traversat de retele electrice supraterane de
inalta tensiune sau conducte de gaze sub presiune care, deasemenea, ar necesita
perimetre de protectie.
Pe teritoriul comunei nu sunt prezente obiective poluante si nici nu se
desfasoara activitati poluante, ce ar putea contamina solul sau freaticul din surse
concentrate de la suprafata. Singura contaminare a solului poate proveni din
folosirea unor ingrasaminte chimice sau ierbicide, inca cu efect local si de scurta
durata.
Singurele probleme sunt legate de existenta zonelor cu exces de umiditate,
unde se vor aplica masuri de drenare a apelor (drenuri, rigole etc). În aceste zone
va fi permisa construirea numai pe baza unor studii geotehnice aprofundate care
sa recomande masurile constructive necesare.

4.1 GRUPAREA TERENURILOR ÎN CLASE DE PRETABILITATE

(ARABIL, PAJIȘTI, VII, LIVEZI)

Suprafața totală agricolă este de 5738 ha din care 5249 ha teren arabil,
444 ha pășuni, 4 ha luciu de apă iar vii și livezi doar in gospodăriile populației.

CONCLUZII

În comuna Cenei, terenurile sunt folosite in agricultură in proporție destul

de ridicată, fie ca teren arabil, fie ca pășuni. În ultimii ani s-a încercat de
către fermieri creșterea porozității solului prin scarificare petru eliminarea
surplusului de apă.

BIBLIOGRAFIE

PATJ-Timis-Vol. I-II-Cadrul-natural-mediu-zone-de-risc

Resurse de sol

https://www.scritub.ro

http://www.e-primarii.ro/primaria-cenei

http://www.strategvest.ro/strategia_de_dezvoltare_comuna_cenei.pdf