Sunteți pe pagina 1din 3

Lumea invizibila a microorganismelor

Lumea invizibila a microorganismelor

Oriunde s-ar afla In mediul înconjurator, în care omul traieste si munceste, în aer, pe pamânt,
in apa, pe orice obiect, plante ori vietuitoare, în întreaga natura, se afla o lume invizibila cu
ochiul liber, lumea vietuitoarelor microscopice: virusuri, bacterii, protozoare, ciuperci.

înca de la începutul existentei sale, omul vine în contact cu aceste microorganisme din mediul
înconjurator, din care unele sînt patogene pentru om, dar, din fericire, cele mai multe nu. Astfel,
relatiile care se stabilesc între fiinta umana si microbi sînt variate. Cu unele din aceste
microorganisme se stabilesc relatii de buna convietuire, în asa fel ca aceste microorganisme
alcatuiesc ceea ce denumim microflora normala a organismului uman. Exista astfel o microflora
microbiana normala a cavitatii bucale, a nasului, a intestinului, a vaginului. Rolul acestei
microflore microbiene normale, cu care traim în relatii pasnice, este important, în sensul ca
acesti microbi se opun (prin concurenta vitala) altor microbi patogeni, virulenti, care pot crea
starea de boala. întelegem astfel de ce antibioticele luate pe cale bucala, pot tulbura astfel
aceasta microflora microbiana normala si crea ceea ce denumim dismicrobism: bucal, intestinal,
vaginal. Pe acest fond, unii microbi pot deveni patogeni, virulenti, sau apar ciuperci, care
provoaca tulburari importante ca diaree, micoze suparatoare etc.

Este cunoscut faptul ca microflora vaginala este dominata de anumiti microbi, lactobacilii,
care creeaza un mediu acid, nefavorabil pentru dezvoltarea altor microbi, în special cei
patogeni.

Tot astfel exista si o microflora microbiana normala a pielii.

Mai mult, cu unele din aceste microorganisme, organismul uman stabileste relatii de
simbioza, prin care se întelege o convietuire folositoare pentru ambii parteneri. Astfel sînt unii
microbi intestinali, care participa la sinteza unor vitamine (vitaminele din grupul B, vitamina K).

Cu cele mai multe din aceste microorganisme relatiile sînt comensuale, de echilibru. In
anumite situatii Insa, de scadere a rezistentei generale a organismului, sau daca apare o
leziune pe piele sau pe mucoase, acesti microbi pot deveni patogeni ("patogenitate

1/3
Lumea invizibila a microorganismelor

conditionata", deci dependenta de anumite conditii favorabile dezvoltarii microbiene).

Agentii infectiosi

Exista microorganisme care au facultatea de 'a patrunde si a se multiplica în tesuturile


organismului uman, declansând tulburari, de la leziuni locale pâna la tulburari importante
generale: starea de boala. Acestea sunt: microorganismele patogene -agentii infectiosi
-responsabili de producerea bolilor infectioase.

Agentii infectiosi sînt numerosi si, în functie de dimensiunile lor si de complexitatea


crescânda a organizarii lor interioare, se împart în mai multe grupe:

a) Microorganisme acelulare: prioni, viroizi si virusuri.

Primii sînt mai putin cunoscuti, în schimb virusurile, în numar de câteva sute, formeaza o
clasa foarte importanta de agenti infectiosi, fiind responsabili de numeroase boli. Principalele lor
caractere sînt:

- au dimensiuni foarte mici: de la 20 milimicroni -cum este virusul poliomielitic - pâna la 250 -
300 milimicroni (virusul vaccinai si variolic) motiv pentru care sunt filtrabile:

- au o structura foarte simpla,

- au un grad înalt de parazitism: traiesc si se multiplica numai pe seama unor celule gazda (din
organismul uman, din culturi de celule),

- sunt rezistente la antibioticele si chimioterapicele uzuale, ceea ce a îngreuiat foarte mult


tratamentul bolilor virale. Sînt sensibile numai la anumite chimioterapice (antivirale).

2/3
Lumea invizibila a microorganismelor

Eucariote

o Chdamidiile, mycoplasmele si rickettsiile sunt microorganisme patogene care au dimensiuni


mici (desi ceva mai mari ca virusurile) si caractere intermediare între virusuri si bacterii. Sînt
sensibile la antibiotice cu spectru larg (tetracicline, cloramfenicol).

o Bacteriile cuprind o mare parte a microbilor cunoscuti: coci patogeni (streptococi, stafilococi,
pneumococi etc.) bacili, vibrioni, spirochete, actinomicete.

o Clasa fungilor sînt ciuperci microscopice cu numeroase specii, agenti ai micozelor superficiale
(cutanate si ale mucoaselor) si profunde. Exemple: Candida, Histoplasma etc.

o Clasa protozoarelor contine numeroase familii si specii responsabile de multe boli cunoscute:
Plasmodium (agent al paludismului), Amoeba (dizenteria amibiana), Giardia (lamblia),
Trichomonas vaginalis etc.

c) Agenti infectiosi multicelulari. In acest grup sînt cuprinsi viermii sau helmintii: Trichinella
(agent al trichinozei), Strongyloides etc., precum si unele artropode (insecte) care pot parazita
omul: Sarcoptes scabiei, agent al scabiei, Pediculus care produce pediculoza. Aceste boli se
numesc boli parazitare.

3/3

S-ar putea să vă placă și