Curs 7 Postulatele lui Koch: Daca patogenul ce produce boala nu poate fi identificat in determinatoare,este necesar sa fie parcurse urmatoarele

etape: 1)patogenul trebuie constatat cu simptomele specifice pe toate plantele bolnave; 2)patogenul trebuie izolat si crescut in cultura pura pe un mediu nutritiv (paraziti neobligati) sau pe o planta gazda sensibila(paraziti obligati), iar aparitia si simptomele bolii trebuie notate; 3)patogenul purificat si cultivat pe medii de cultura se reinoclueaza pe plante sanatoase ale aceleiasi specii sau varietati si trebuie sa produca aceleasi simptome; 4) patogenul trebuie reizolat din nou in cultura pura si caracteristicile sale trebuie sa fie identificare cu cele initial e(postulatul 2). Cercetarile actuale referitoare la bolile care prezinta durata lunga de evolutie, cu perioada de incubatie lunga, cu forme de toxine in stadii timpurii etc. si mai ales pentru cresterea exactitatii au fost elaborate metode perfectionate de diagnoza bazate pe ELISA in diferite variante (DAS-ACP-ELISA-membrana)PCR; Caracterizarea ciupercilor fitopatogene se poate face prin identificarea secventelor ADN, a polimorfismului si genetica traditionala. Frecvent au fost introduse metode noi pentru identificarea produsilor metabolici secundari pentru activarea enzimatica sau patogenitate (Budge si altii, 1995). RELATIILE CIUPERCI-PLANTE: Ciupercile fitopatogene se dezvolta mai rar la suprafata organelor plantelor parazitate (Erysiphe), cel mai adesea ele patrund in tesuturile plantei, unde se dezvolta miceliul inter;-intracelular, pe care ulterior apar organele sporifere, ce se situeaza de regula la suprafata organelor vegetale. Prezenta in tesuturi a patogenilor induce schimbari importante in primul rand de ordin biochimic si fiziologic,care se exteriorizeaza prin modificari anatomo-morfologice. Aceste schimbari apar in special ca o consecinta a actiunii enzimelor si toxinelor secretate de patogeni, percum si sub influenta combinata (a enzimelor si toxinelor). TIPURI DE MICELIU: Corpul vegetativ al ciupercilor este reprezentat de miceliul si este caracterizat in functie de grupa taxonomica la care apartine.Este alcatuit din filamente septate si neseptate, denumite hife. Acestea sunt filamente microscopice, ramificate, alcatuite dintr-un perete celular si o cavitate (lumen) care contine sau este delimitat de citoplasma. In cursul dezvoltarii ontogenetice, miceliul ciupercii trece prin 2 stadii succesive: vegetativ (miceliul,corpul sau talul ciupercii) si fertile (sporomii,
1

corpurile sporifere sau carpoforii),cu structura si forma diferita in functie de specie). Hifele isi au originea intr-un tip de structura reproductiva, cel mai frecvent intr-un spor care, in conditii favorabile, formeaza un tub de germinatie. Acesta se alungeste,se ramifica si se transforma intr-o hifa. Grosimea hifelor este variabila,de la 0,5m la 100m, cel mai frecvent intre 2 si 10m. Tipuri: Gimnopastul: reprezentat printr-o celula amoeboida, cu citoplasma si nucleu, lipsita de perete individualizat la speciile din cls. Chytridiomycetes; Plasmodiul: reprezentat dintr-o asociere de gimnoplasti; cu citoplasma si numeroase nuclee, fara perete celular; endocelular (parazit) la speciile din cls. Plasmodiophoromycetes Sifonosplatul: reprezentat prin filamente neseptate, unicelulare, cu structura cenocitica(cu numeroase nuclee), la speciile reunite in regnul Chromista si Incr. Zygomycota din regnul Fungi: - Cls. Oomycetes(zoospori biflagelati) - Cls .Chytridiomycetes(zoospori uniflagelati). ! Dermatoplastul: reprezentat printr-o celula cu perete individualizat; nu este fitopatogen; ! Cladomul: reprezentat printr-un ax care este prevazut cu pleuridii, la speciile incluse in ord. Laboulbemiales(Incr.Ascomycota) ; nu este fitopatogen. Miceliul ramificat: septet, alcatuit din filament sau hife, cu crestere apicala, adesea cu ramificare laterala, uneori dicotomica. ORGANELE DE REZISTENTA LA CIUPERCI: Se formeaza in conditii nefavorabile de mediu, din fragmente de miceliu care prezinta un invelis extern gros, au un continut intracelular bogat in substante nutritive din rezerva si redus de apa. Cele mai importante organe de rezistenta ale ciupercii sunt: stromele,rizomorfele,gemele si sclerotii. Stromele: se prezinta ca niste cruste colorate ,uneori cu aspect carbunos, care se gasesc la suprafata organelor parazitate. Hifele din structura stromelor prezinta peretii ingrosati, fara spatii intercelulare, de aceea adeseori isi pierd individualitatea.In aceste structuri se pot gasi organe de inmultire ale ciupercii: asexuate-picnidii cu picnospori si sexuate-peritecii cu asce si ascospori. Rizomorfele au dimensiuni si grosimi variabile fiind formate din hife strans unite. Prezinta o zona externa care este alcatuita din hife dense, cu peretii

grosi si pigmentati brun-inchis si o zona interna formata din hife hialine cu pereti foarte subtiri. Rezista in sol sau pe organe vegetative ale plantelor parazitate iar fragmentele raspandite pot genera noi indivizi. Sunt intalnite la Armillaria mellea(ghebe),Rosellinia necatrix,Serpula lacrymans etc. Gemele: reprezinta portiuni de miceliu (sifonoplast) cu o membrana externa groasa, ornamentala,impermeabila pentru apa si gaze, ce delimiteaza un continut citoplasmatic bogat in substante nutritive. Sclerotii:sunt organe de rezistenta cu o structura compacta, rezultati dintr-o impletire foarte stransa a hifelor ciupercii si au o consistena tare. Multe specii de ciuperci prezinta astfel de formatiuni, fiind numite, de obicei, ciuperci sclerotiale: Rhizoctonia,Sclerotium,Papulaspora. Au forme diferite: sferica, ovala sau neregulata. Dupa dimensiuni, sclerotii sunt: microscletori (Sclerotinia minor, Macrophomina phaseolina, Verticillium dahliae) si macroscleroti (Sclerotinia sclerotiorum). Continutul intracelular este bogat in substante de rezerva: hidrati de carbon (trehaloza, manilot), lipide si acizi grasi (palmitic, stearic, oleaic, inoleic), acizi aminici (leucina, izoleucina, tirozina, histidina,valina),baze pirimidinice si purinice si au continut redus de apa. In structura sclerotilor se evidentiaza un strat extern, care este alcatuit din celule moarte, cu membrana ingrosata si pigmentata (paraplectenchim) si un strat intern, cu celule laxe, vii ,hialine, cu peretii subtiri, denumit medula sau partea fertila (prosoplectenchim). Sclerotii sunt de 2 feluri: diferentiati atunci cand se formeaza doar din hifele ciupercii (Claviceps purpurea) si nediferentiati cand la formarea acestora participa miceliul ciupercii si celule din tesuturile parazitate (Sclerotinia fructigena, Sclerotinia laxa etc) REPRODUCEREA SI RASPANDIREA CIUPERCILOR: Reproducerea este modalitatea de multiplicare a organismelor vii, care se realizeaza pe 2 cai: a)Asexuata: posibilitatea de reproducere a indivizilor fara fecundare, prin intermediul organelor asexuate (spori,conidii) sau nespecializate (fragmente de miceliu). b)Sexuata: posibilitatea de reproducere prin fuziunea nucleelor haploide care implica combinarea materialului genetic si meioza; nucleele se formeaza in structuri reproductive distincte (gameti,gametangi)sau in celulele somatice ale miceliului. Multe ciuperci nu se reproduc sexuat, dar parcurg o forma particulara de inmultire cunoscuta drept ciclu parasexuat (ciuperci mitosporice= ciuperci ce se reproduc exclusiv asexuat, are loc prin mitoza) fungi anamorfi/neperfecti)
3

Inmultirea este consecinta reproducerii care presupune sporirea numarului de indivizi, prin intermediul sporilor asexuati sau sexuati. In urma reproducerii sexuate pot rezulta structuri (stadii) de rezistenta, cu toate ca, in anumite cazuri, se realizeaza o sporire a numarului de indivizi. Reproducerea poate fi holocarpica si eucarpica. Reproducerea holocarpica are loc atunci cand aparatul vegetativ integral se transforma intr-o structura reproductiva. Reproducerea eucarpica vizeaza acele structuri reproductive multicelulare in care miceliul isi pastreaza structura vegetativa, iar pe acesta se formeaza structuri speciale cu rol de inmultire si propagare (asexuate sau sexuate).