UNIVERSITATEA BUCUREȘTI, FACULTATEA DE BIOLOGIE

EXAMENUL PENTRU OBȚINEREA GRADULUI DIDACTIC II, 25 AUGUST 2021

DIDACTICA DISCIPLINEI

SUBIECTUL I - Cercul de biologie

Rezolvare:

Cercul de biologie reprezintă una dintre formele de activitate realizate în şcoală, în afara orelor prevăzute
în planul de învăţământ pentru disciplina biologie sau pentru disciplinele opţionale derivate din biologie.

Obiectivele cercului de biologie

- îmbogăţirea sistemului de cunoştinţe ştiinţifice format la elevi în cadrul obiectului biologie cu noi date
despre lumea vie, în scopul unei cunoaşteri mai extinse şi mai aprofundate a proceselor acesteia;
- dezvoltarea la elevi a spiritului de investigare, de cercetare, a curiozităţii şi a creativităţii;
- dezvoltarea competenţelor specifice activităţilor practice de investigare şi cercetare a lumii vii,
familiarizarea cu metodele şi mijloacele de lucru specifice biologiei;
- realizarea unor conexiuni strânse între teorie şi practică;
- accentuarea spiritului de echipă, realizarea unui echilibru optim între cooperare şi competiţie în realizarea
proiectelor de cerc.

Tematica cercului de biologie

Selectarea temelor pentru activităţile cercului de biologie trebuie să corespundă anumitor cerinţe, cum ar fi :
- tematica să corespundă intereselor şi preocupărilor membrilor cercului;
- să fie adecvată particularităţilor de vârstă ale elvilor;
- să cuprindă o problematică legată de specificul zonei în care este situată şcoala;
- să ţină seama de baza didactico – materială a şcolii şi să contribuie la îmbunătăţirea acesteia;
- să îmbine activitatea teoretică cu cea practică şi cu cercetarea ştiinţifică.

Pentru cercul de biologie pot fi abordate teme precum:

Teme de biologie vegetală:
- studiul plantelor medicinale din zonă; recunoaştere, recoltare, preparare, experimentarea efectelor
acestora;
- studiul plantelor decorative şi al condiţiilor necesare cultivării, creşterii şi dezvoltării lor optime;
- observaţii fenologice asupra plantelor din grădina proprie sau din curtea şcolii / terenul experimental
şcolar;
- influenţa lucrărilor agricole asupra producţiei la principalele plante de cultură din zonă;
- influenţa poluării aerului, apei, solului asupra pădurilor / culturilor din zonă;
- întocmirea unor colecţi de ciuperci şi plante din zona şcolii;
- cultivarea şi îngrijirea culturilor de pe terenul experimental şcolar;
- vizite la grădini botanice, staţiuni de cercetare agricolă.

Teme de biologie animală:

- creşterea şi îngrijirea animalelor domestice şi de laborator;
- studiul diferitelor tipuri de comportamente la animalele domestice şi de laborator;
- alcătuirea unor insectare cu insectele dăunătoare culturilor din zonă; stabilirea modalităţilor de combatere
a acestora;
 - vizite la muzee de istori naturală, grădini zoologice, staţiuni de cercetare zootehnică.

Teme de biologie umană:

- teme specifice educaţiei pentru păstrarea sănătăţii, prevenirea îmbolnăvirilor, tratamente naturiste, primul
ajutor;
- vizite în policlinici şi spitale, discuţii cu cadre medicale.

Teme de ecologie
- poluarea aerului, apelor, solului din zona şcolii; efectele poluării asupra plantelor de cultură, animalelor
şi oamenilor; modalităţi de prevenire şi de combatere;
- studiul lanţurilor, reţelelor şi piramidelor trofice din zona şcolii;
- excursii în zone cu relief cât mai variat, investigarea şi descrierea de ecosisteme diferite de cele specifice
zonei în care se află şcoala.

Organizarea şi desfăşurarea activităţilor cercului

Pentru selecţia corespunzătoare a membrilor cercului este necesar ca activităţi precum cele sugerate în
temele de cerc să fie realizate cu toţi elevii. La finalul fiecăreia dintre activităţile realizate, profesorul evaluează
gradul de interes, de implicare al elevilor, spiritul de observaţie, cunoştinţele despre natură evidenţiate şi aplicate
pe parcursul activităţii.
După selecţia membrilor, urmează:
- elaborarea statutului de funcţionare a cercului care să prevadă drepturile şi îndatoririle membrilor;
- elaborarea planului semestrial de activitate;
- repartizarea activităţilor curente şi a proiectelor între membrii cercului (individual sau pe echipe) precum
şi stabilirea etapelor de lucru şi a termenelor de realizare;
- asigurarea bazei materiale necesare desfăşurării activităţilor de cerc şi stabilirea planului de îmbunătăţire
a acesteia.

Tipuri de activităţi care se pot desfășura:

 Activităţi permanente: experienţe, lucrări de cultivare şi întreţinere a plantelor, de îngrijire a animalelor
domestice şi de laborator, observaţii asupra creşterii şi dezvoltării plantelor, asupra comportamentului
animalelor, lucrul la proiectele de cercetare.
 Activităţi periodice: şedinţe de lucru comune pentru toţi membrii cercului, sesiuni de comunicări
ştiinţifice, excursii, vizite, întâlniri cu oameni de ştiinţă, schimburi de experienţă cu alte cercuri.

Valorificarea activităţilor de cerc

Stimularea activităţilor membrilor cercului de biologie se realizează şi prin valorificarea activităţii lor.
Valorizarea şi valorificarea activităţii conferă elevilor încredere în ei înşişi, în cunoştinţele şi competenţele lor.
De aceea, pe tot parcursul existenţei sale, este bine ca rezultatele activităţii cercului să fie popularizate prin diferite
mijloace: şedinţe de lucru deschise la care să fie invitaţi colegi şi profesori, expoziţii cu fotografii şi rezultate ale
activităţilor, articole, concursuri.
La sfârşit de semestru sau an susţinerea proiectelor trebuie să aibă un caracter festiv, îmbinând atmosfera
de examen cu cea de festivitate de premiere. Se recomandă ca la aceste evenimente să participe colegi, profesori,
părinţi, personalităţi locale din domeniul respectiv, alte persoane care au ajutat în orice mod elevii la realizarea
proiectelor. Fiecare proiect original şi bine realizat trebuie premiat şi onorat cu o diplomă, care poate fi apoi
expusă în laborator sau în şcoală.
 PSIHOPEDAGOGIE

SUBIECTUL I – Funcțiile evaluării

Rezolvare:
Evaluarea reprezintă totalitatea activităților prin care se colectează, organizează și interpretează datele
obținute în urma aplicării unor instrumente de măsurare în scopul emiterii unei judecăți de valoare pe care se
bazează o anumită decizie în plan educațional.
Evaluarea este ultima etapă, activitate fundamentală a procesului de învățământ, fiind un proces de
autoreglare.

Funcțiile evaluării:
1. FUNCȚIA SOCIALĂ
-informează societatea în legătură cu procesul și sistemul de învățământ, stând la baza deciziilor
de schimbări structurale la aceste niveluri
2. FUNCȚIA CONSTATATIVĂ
-profesorul își formează o imagine raportată la eficiența activității de predare și a modului de
articulare a secvențelor de predare și învățare
-este funcția de apreciere a rezultatelor școlare obținute prin raportarea la obiectivele educaționale
propuse
-se stabilește dacă elevii și-au însușit noțiunile, și-au asimilat cunoștințele, și-au format abilitățile
3. FUNCȚIA DIAGNOSTICĂ
-are rolul de a evidenția carențele procesului instructiv-educativ și de a remedia punctele critice
-sunt identificate situațiile și factorii care conduc la obținerea anumitor rezultate ale elevilor pentru
a stabili eventualele proceduri de remediere a punctelor critice
4. FUNCȚIA PROGNOSTICĂ/PREDICTIVĂ
-se manifestă pe fundalul funcției diagnostice fiind complementare
-presupune anticiparea performanțelor viitoare ale elevilor pe baza rezultatelor înregistrate și a
planificării secvențelor următoare ale activității de învățare
5. FUNCȚIA DE CERTIFICARE
-presupune certificarea nivelului de cunoștințe și abilități ale elevilor la sfârșitul unei perioade
lungi de instruire (ciclu de învățământ, învățământ obligatoriu etc.)

6. FUNCȚIA DE SELECȚIE/DE DISCRIMINARE

 -constă în selecția elevilor pentru accesul într-o treaptă superioară de învățământ sau într-un
program specific de instruire (gimnaziu, liceu etc.)
-realizarea acestei funcții permite clasificarea/ierarhizarea elevilor în urma rezultatelor obținute,
în condițiile existenței, de obicei, a unui număr limitat de locuri pentru frecventarea cursurilor
7. FUNCȚIA MOTIVAȚIONALĂ
-este de natură să stimuleze activitatea de învățare a elevilor prin valorificarea optimală a feed-
back-ului pozitiv oferit de către actul educativ în sine
-aprecierile obiective ale profesorului, raportate la nivelul performațional al elevului au rolul de a
încuraja succesul, caz în care progresul școlar este influențat în sens ascendant
8. FUNCȚIA DE ORIENTARE ȘCOLARĂ ȘI PROFESIONALĂ
-prin intermediul acesteia evaluarea performanțelor elevilor furnizează informații utile elevilor în
vederea alegerii formei coerspunzătoare de învățământ
9. FUNCȚIA PEDAGOGICĂ/DE FEED-BACK
-constituie o valoroasă sursă de feed-back formativ și sumativ
-oferă profesorului și elevilor informații în legătură cu evoluția activității de instruire și educație
10. FUNCȚIA EDUCATIVĂ
-se referă la faptul că trebuie practicată o evaluare sistematică, obiectivă, formativă și, mai ales,
formatoare
-datorită acestei funcții se realizează o susținută sprijinire a evaluaților în demersurile lor de
autoobservare, autocunoaștere, autoevaluare

SUBIECTUL II – Educabilitatea

Rezolvare:
CONCEPT
Educabilitatea a fost definită drept:
-capacitatea (umană) de a educa și de a fi educat
-în psihopedagogie reprezintă potențialul de formare umană sub influența factorilor de mediu sau
educaționali
-este disponibilitatea de a optimiza adaptările devenite necesare prin condiții ale existenței exprimate prin
eficiența cunoștințelor și capacităților valorizate social
Sub influența factorilor socio-educaționali, omul se modelează structural și informațional, transformându-se
treptat în fință umană cu personalitate, care se caracterizează prin limbaj articulat, gândire logică etc..
FACTORI
1. EREDITATEA
Ereditatea reprezintă însușirea fundamentală a materiei vii de a transmite, de la o generație la alta, sub
forma codului genetic, informații de specificitate care privesc specia sau individul, constituindu-se în premisa
biologică a dezvoltării.
În urma analizei datelor obținute din cercetările asupra compenenței ereditare, pot fi menționate
următoarele concluzii:
-ereditatea intervine în determinarea dezvoltării psihologice, este un fenomen de natură biologică ce constă în
transmiterea de la părinți la urmași a unor însușiri morfofuncționale cu ajutorul codului genetic
-moștenirea ereditară este un ansamblu de dispoziții și potențialități, ereditatea însușirilor biologice fiind mai bine
cunoscută decât cea a însușirilor psihice
-ceea ce este ereditar se poate manifesta pe parcursul vieții sau poate rămâne în stare latent în absența unui mediu
activator
-aceeași trăsătură psihică poate fi la persoane diferite, fie rodul eredității, fie rezultatul educației
-factorul ereditar generează un anumit tip de conduită, acesta având o marea importanță în procesul de structurare
a personalității
Ereditatea își face simțită prezența în formarea personalității individului în măsura în care ceilalți doi
factori îi permit (dacă mediul de viață este favorabil, iar acțiunea educativă care se exercită asupra individului
este una de calitate, posibilele influențe negative ale eredității sunt foarte puțin simțite în personalitatea aecstuia);
nedescoperită și needucată, moștenirea ereditară rămâne un potențial nevalorificat.

2. MEDIUL
Mediul (,,educațional”) include ansamblul factorilor naturali și sociali, materiali și spirituali angajați în
activități de formare-dezvoltarea a personalității umane.
Acțiunea mediului poate fi directă sau indirectă, iar d.p.d.v. al dezvoltării, accentul nu se pune pe simpla
prezență a factorilor de mediu, ci pe interacțiunea, influența lor asupra individului.
Tipuri de mediu
Mediul poate fi:
 natural (fizic, natural, ecologic)-influențează indirect dezvoltarea psihică a oamenilor
 social-permite umanizarea și socializarea individului (include condițiile sociale în care viețuiește
individul, economice, politice, cultural, instituțional)
 familial
 de grup
Acțiunea mediului este modelatoare-permisivă sau restrictivă și, atât familia (în sens restrains) cât și societatea
(în sens larg) influențează evoluția psihologică a unei persoane.
 3. EDUCAȚIA
Educația reprezintă activitatea specializată, specific umană, desfășurată în mod deliberat, prin care se
mijlocește raportul dintre om și factorii de mediu.
Datorită funcțiilor, calităților și caracteristicilor ei, educația, fără a diminua rolul celorlați doi factori cu
care se intercondiționează, are un rol îndrumător în interacțiunea factorilor personalității, iar în acest context se
pot enumera câteva caracteristici:
-este singurul mediu cu valențe exclusiv positive
-este liantul dintre personalitatea dată de ereditate și capacități
-este dependent de celelalte două componente
-educația care se desfășoară în cadrul școlii este cel mai important factor al dezvoltării personalității