MICOPLASMELE FITOPATOGENE

(BACTERII TIP MYCOPLASMA)

Micoplasmele reprezintă un grup de microorganisme

unicelulare, procariote (M.L.O. = Mycoplasma like
organism = organisme de tip micoplasma), care produc boli
la plante numite micoplasmoze. Sunt mai mari decât
virusurile, dar mai mici decât bacteriile adevărate
(eubacterii) şi bacteriile de tip richeţii (BTR).
 Dimensiuni şi formă
 Celulele de micoplasmă sunt foarte heterogene şi după caracterele morfologice se
disting 6 tipuri:
 - corpusculi elementari de formă sferică, cu diametrul de 50 – 100 m;
 - celule sferice cu diametrul de 100 – 300 m;
 - celule sferice sau ovoide cu diametrul de 400 – 1000 m;
 - forme filamentoase de 1 – 2  lungime şi 0,02 – 0,3  grosime;
 - formaţiuni neuniforme, cu aspectul unor cilindrii ramificaţi sau grupări
de celule legate de un suport comun;
 - celule mari.

Structura micoplasmelor
 Instabilitatea morfologică se datorează lipsei peretelui celular şi
delimitarea lor de mediu extern se face printr-o membrană lipoproteică ce
adăposteşte citoplasma, acizii nucleici, ribozomii şi enzimele datorită cărora
pot fi cultivate pe medii acelulare artificiale pe care formează colonii cu
centrul bombat şi cu o margine plată (aspect de ouă – ochiuri).
 Proprietăţile micoplasmelor
 Micoplasmele au unele proprietăţi comune cu virusurile:
 - filtrabilitatea,
 - sensibilitatea la eter şi cloroform,
 - reacţia serologică, etc., dar şi cu formele “L” ale bacteriilor:
 - lipsa peretelui celular,
 - sensibilitatea la şoc osmotic şi antibiotice,
 - înmulţirea prin diviziune etc.
 Micoplasmele se dezvoltă în floem şi tot aici se multiplică prin diviziune directă,
datorită mediului bogat în glucide, vitamine, hormoni, enzime şi alte substanţe.
 Sunt sensibile la:
 -temperaturi ridicate - pot fi distruse la 50ºC în 6 ore;
 -sunt sensibile la şoc osmotic şi antibioticele aplicate la plante au suprimat
simptomele specifice micoplasmozelor, ceea ce nu se întâmplă în cazul patografiei virale.
 -pot fi inhibate de anticorpi specifici datorită proprietăţii antigenice care dă
posibilitatea stabilirii diagnozei serologice a micoplasmozelor.
 Micoplasmele, produc boli sistemice, care afectează întreaga plantă.
 Se răspândesc prin insecte din grupul cicadelor şi se transmit prin altoire şi cuscută.
 Clasificare

 Micoplasmele sunt grupate în clasa Mollicutes (moli =

moale, pliabil şi cute = piele), ordinul Mycoplasmatales, cu
trei familii fiecare cu un singur gen:

 - familia Mycoplasmataceae cu genul Mycoplasma (g.m.a

ADN – ului este de 5 x 108 daltoni; sterolii sunt necesari
pentru creştere şi dezvoltare şi au sensibilitate la digitonină);
 - familia Acholeplasmataceae cu genul Acholeplasma
(g.m.a ADN – ului este de 5 x 109 daltoni; nu au nevoie de
steroli şi prezintă rezistenţă la digitonină);
 - familia Spiroplasmataceae cu genul Spiroplasma, la care
molecula de ADN are g.m. medie de 109 daltoni.
 Patografia micoplasmozelor la plante
 Micoplasmele fitpatogene produc o dereglare a metabolismului plantei gazdă şi cauzează
o simptomatologie complexă sub aspect morfologic, anatomic, fiziologic şi biochimic.
 Reacţiile plantei la atacul de Mycoplasma se manifestă prin modificări morfologice ce
pot fi grupate în hiperplazii, hipoplazii, metaplazii, simptome hipercromatice ş.a.
 Hiperplazie
Proliferare în urma căreia se formează un număr mare de lăstari anormali din muguri
dorminzi plantele capătă astfel aspect de tufă deasă.
Hipoplazii se manifestă prin cloroza nervurilor sau a limbului frunzelor.
Nanism sau piticire
Aspermie. Întâlnit la tomate, ardei, tutun în cazul “stoburului”, caracteristic
 Metaplazie, manifestată prin transformarea progresivă a celulelor, ţesuturilor sau diferitelor
organe; aşa este filodia de exemplu “filodia trifoiului”, la care are loc o metamorfoză
retrogradă, în sensul că sepalele, petalele, staminele şi pistilul sunt transformate în frunze
complet sau parţial dezvoltate.
 Virescenţa sau înverzirea florilor, cauzată de transformarea cromoplastelor în cloroplaste.
 Antocianescenţa, adică coloraţia purpuriu – violacee a unui ţesut încă verde, ca
rezultat al creşterii excesive a pigmenţilor antocianici; exemplu de simptom hipercromatic
este la solanaceele afectate de “stobur”.
 BOLI PRODUSE DE MICOPLASME
 
Stolburul cartofului (Mycoplasma sp.)
Patografie.
 Boala apare în prima jumătate a lunii iulie, manifestându-se, la început,
printr-o răsucire spre faţa superioară a foliolelor frunzelor din vârful lăstarilor.
Culoarea frunzelor este modificată, prezentând marginea şi baza foliolelor
galbenă sau violacee, în funcţie de soi.
 La subsuoara frunzelor, uneori, se formează lăstari secundari care se
deosebesc de cei normali prin poziţia lor dreaptă.
Într-o fază mai avansată a bolii se observă ofilirea frunzelor, începând cu cele
bazale.
În anii secetoşi ofilirea evoluează rapid cuprinzând planta în întregime şi
ducând la uscarea ei.
Plantele atacate de stolbur prezintă ţesuturile rădăcinii (în special vasele
conducătoare) necrozate; mai târziu necrozarea se extinde la întreg sistemul
radicular şi chiar la baza tulpinii.
Prevenire si combatere. Culturile de solanacee vor fi
corect erbicidate pentru a diminua atacul de Hyalestes
obsoletus si a elimina buruienile gazda ale mycoplasmei.

 Solurile cultivate cu cartof sau legume vor fi mentinute

la o umiditate corespunzatoare care sa impiedice
dezvol/tarea vectorilor.

Araturile adanci de toamna au un rol deosebit in

diminuarea rezervei semintelor de buruieni iar la
plantarea tuberculilor sau a rasadurilor se va avea in
vedere ca pe tarlalele respective sa nu existe vetre de
cuscuta ce pot transmite micoplasma.
Patografie. Plantele bolnave prezintă tija
florală şi frunzele îngălbenite, uneori chiar
de culoare albă.
La nivelul florilor apar malformări grave
ale staminelor şi pistilului, virescenţa
petalelor şi transformarea lor în frunze.
 Plantele atacate nu mai formează seminţe
(aspermie).
 Stolburul tomatelor (Mycoplasma sp.)

Patografie. Pe tomate se manifestă printr-un complex de

simptome, ceea ce face ca simptomele de pe flori şi fructe să fie
un reper pentru recunoaşterea macroscopică al agentului
patogen.

Primele semne ale bolii apar pe foliolele din vârful plantelor,

care sunt mai mici în dimensiuni şi au marginile clorozate.

Adesea vârfurile lăstarilor şi nervurile dorsale ale frunzelor au o

culoare violacee.
Florile atacate au sepalele deformate şi hipertrofiate, adesea
concrescute asemeni caliciului tubular, petalele sunt
atrofiate, decolorate sau înverzite, ovarul este puternic
dezvoltat,iar anterele sunt reduse în dimensiune.

Florile formate după momentul infecţiei sunt sterile, iar
cele formate înaintea infecţiei formează fructe lemnificate,
diferite ca formă, culoare şi dimensiuni de cele sănătoase.

În secţiunea fructului se observă lignificarea ţesuturilor şi

reducerea drastică a numărului şi dimensiunilor seminţelor.

Fructele bolnave au gust fad şi nu pot fi consumate.

Plantele puternic atacate se ofilesc şi se usucă.
 Stolburul ardeiului (Mycoplasma sp.)
Patografie. Frunzele tinere au marginile clorotice şi răsucite în sus,
limbul luând forma de linguriţă. Frunzele bazale se îngălbenesc şi
cad.

 Rădăcinile se brunifică şi sunt complet distruse.

Vasele conducătoare se lemnifică şi devin de culoare brună deschis.

Simptomele florale sunt asemănătoare cu cele de la stolburul
tomatelor

Plantele bolnave suferă de nanism, se ofilesc şi se usucă. 

 Proliferarea mărului (Mycoplasma sp.)

Patografie. Boala s-a extins considerabil în livezile de măr, în deosebi la soiurile Golden Delicious
şi Jonathan, în plantaţiile superintensive.

 Simptomul tipic este proliferarea exagerată a lăstarilor, determinată de pornirea anticipată în

vegetaţie a mugurilor axilari, rezultând aşa numitele „mături de vrăjitoare”.

 Lăstarii sunt subţiri, fragili, neuniform ramificaţi şi poartă frunze de dimensiuni reduse, înguste,
clorotice.

Treptat, are loc uscarea frunzelor, care începe, frecvent, de la margine. Stipelele sunt hipertrofiate,
asemenea unor frunze, cu marginile dinţate.

 La flori se constată o creştere anormală a sepalelor; petalele se înverzesc sau se transformă în

sepale, iar staminele în petale, astfel că florile rămân sterile.

 Pomii infectaţi primar, au o creştere slabă, şi dau fructe mici, cu peduncul lung; cele două
cavităţi ale fructului sunt superficiale, la maturitate nu se colorează, iar pulpa este spongioasă, fadă.

De regulă mugurii floriferi evoluează în muguri vegetativi, ceea ce duce la lipsa de fructe.
 Înverzirea petalelor la gladiole (Aster yellows
mycoplasma in gladiolus)
Patografie. Este o boală gravă a gladiolelor, uşor de recunoscut
deoarece tijele florale sunt curbate, florile sunt mici, cu petale
de nuanţă verzuie.
Plantele vegetează slab şi se usucă de timpuriu.
Tuberobulbii, în secţiune, prezintă ţesutul vascular necrozat.
Boala este produsă de un organism de tip micoplasma. În natură
răspândirea bolii este asigurată de cicadele genului Macrosteles
(Macrosteles laevis şi Macrosteles quadripustulatus).
Micoplasma iernează în unele plante bienale şi perene.
 Ca plantă test se foloseşte Vinca minor, care reacţionează prin
reducerea frunzelor, virescenţa florilor şi oprirea creşterii.
Raia cartofului