PATOGRAFIA SAU SIMPTOMATOLOGIA BOLILOR

În urma infecţiei cu diverşi agenţi patogeni (viroizi, virusuri, richeţii,

micoplasme, bacterii, ciuperci, antofite) apar o serie de modificări biochimice,
fiziologice, citologice, în urma căreia apar modificări morfologice (macroscopice),
detectabile cu ochiul liber. Descrierea acestor modificări poartă denumirea de
patografie (din greacă: "pathos" = boală, "graphos" = descriere).
Totalitatea modificărilor alcătuiesc simptomatologia bolii. Simptomele pot fi
tipice, caracteristice bolii şi mai rar pot apare alte simpome auxiliare (atipice) care
maschează simptomele caracteristice.
Pentru a evidenţia aceste modificări observaţiile se pot face atât cu ochiul
liber, cât şi cu lupa simplă sau cu lupa binoculară.

1. Modificări cromatice:
Majoritatea simptomelor de boală sunt de natură cromatică, adică prin
schimbarea parţială sau totală a culorii plantelor, organelor sau a unor fragmente
de ţesut dintr-un organ. Cele mai importante modificări cromatice sunt:
Cloroza (din greacă: „cloros” = palid). În acest caz, fragmente de ţesut sau
chiar planta întreagă în cazul patogenilor vasculari (care ocupă vasele
conducătoare ale plantei), sunt galbene. Clorozele pot avea o etiologie patogenă
sau fiziologică.
Necroza (din greacă: „necros” = mort). Apare la planta întreagă (necroză
generalizată) sau la fragmente de ţesut (locală) mort, de diferite dimensiuni, de
natură infecţioasă sau chimică. Necrozele locale sunt delimitate de ţesutul sănătos
de o zonă de tranziţie de culoare diferită (albicioasă, gălbuie, brună, cenuşie sau
negricioasă). Ţesuturile necrozate, în majoritatea cazurilor sunt casante.
Pătarea foliară şi a altor organe, este simptomul cel mai frecvent întâlnit.
Apare în urma atacului micotic, bacterian, viral şi viroidal. În funcţie de integritatea
ţesutului de sub pată, pătările pot fi cromatice (vii, colorate), sau necrotice
(moarte). Pentru stabilirea corectă a patogenului trebuie să se observe
următoarele caractere ale petelor: Forma petelor pot fi: circulare, ovale,
colţuroase, liniare, cu aspect de striuri, dungi, etc. Dimensiunea petelor are
caracter dinamic, la debutul bolii acestea sunt mici şi cresc odată cu dezvoltarea
patogenului. La debutul bolii petele pot fi punctiforme, iar cu timpul pot deveni pete
fine de câţiva milimetrii, sau pot deveni mari de mai mulţi centimetri. Din punct de
vedere cromatic, culoarea poate fi: albicioasă, galben-verzuie, galbenă, roşiatică,
galben-brunie, brună, brun-negricioasă, cenuşie, neagră sau poate fi translucidă.
Petele pot fi izolate sau confluente (în multe cazuri, la debutul bolii petele sunt
izolate iar cu timpul confluează). Petele pot fi difuze atunci când trecerea de la
partea afectată la cea sănătoasă este treptată, adică culoarea petei este înlocuită
treptat cu cea a ţesutului sănătos (halou); pot fi bine delimitate, trecerea de la
ţesutul bolnav la cel sănătos se face brusc, iar la unele boli delimitarea ţesutului
bolnav de cel sănătos este făcut de un chenar de altă culoare decât cel al
ţesutului bolnav şi cel sănătos.
Ţesutul din zona petei poate fi egal, mai gros sau mai subţire decât cel din
zona neafectată. Petele pot avea suprafaţa netedă, prăfoasă – catifelată (în cazul
petelor mycotice), apoasă (în cazul apariţiei exudatelor, caracteristic petelor
produse de bacterii) sau crustoasă.
 În cazul pătărilor produse de ciuperci, frecvent se pot observa în interiorul
acestora puncte mai închise la culoare care de fapt sunt fructificaţiile ciupercii.
Patogenii care produc pete frunzelor se numesc „maculicoli”.
Antracnoza. Este un tip special de pătare necrotică în care ţesuturile
atacate au o suprafaţă concavă - adâncită în ţesut. Antracnozele pot fi delimitate
sau nu de un chenar. În interiorul petelor se pot observa fructificaţiile ciupercilor.
Acest tip de pată se poate observa cu mai multă uşurinţă pe fructe unde ţesutul
este mai gros. Acest simptom denumeşte o categorie mare de boli şi anume
antracnozele.
Pustulele. Este un alt tip special de pată la care suprafaţa petei este
convexă – mai ridicată decât suprafaţa frunzei. Este un simptom specific bolilor
numite rugini şi de fapt aceste ridicături sau mici umflături nu sunt altceva decât
aglomerări (lagăre de spori). În cazul apariţiei pustulelor se vor urmării: forma
(circulară, ovală, liniară); mărimea; culoarea (galbenă, brună, neagră); dispunerea
pustulelor (liniar, circular sau neuniform); suprafaţa pustulelor (lucioase, mate sau
pulverulente) şi modul de sfâşiere a epidermei; gruparea pustulelor (solitare sau
confluente); consistenţa pustulelor (compactă, tare sau prăfoasă).
Mozaicul. Este un tip aparte de pătare, specifică bolilor virale. Mozaicul
este o alternanţă de ţesut bolnav, de culoare verde deschis, verde-gălbui sau
galben cu ţesut sănătos. Adesea mozaicul este însoţit de alte simptome cum ar fi:
nanism, asimetrie, deformare, încreţire, răsucire, etc.
Eflorescenţa sau gazonul, este un simptom specific manelor şi apare ca
un puf fin, alb, alb-violaceu sau cenuşiu în dreptul petelor de pe suprafaţa
organelor, format din fructificaţiile asexuate ale unor ciuperci (conidiofori cu
conidii). În general pe frunze eflorescenţa apare pe suprafaţa inferioară.
Făinarea, se manifestă prin formarea unei pâsle albe la suprafaţa organelor
plantelor, formată din miceliile şi fructificaţiile asexuate ale unor ciuperci
ectoparazite. În momentul apariţiei fructificaţiilor (conidiofori cu conidii), pâsla
devine pulverulentă. Spre sfârşitul ciclului de viaţă al ciupercii acestea formează
fructificaţii sexuate numite peritecii, care se observă în masa pâslei sub forma
unor punctişoare mici brune-negricioase. Acest simptom a dat numele popular al
bolii.

2. Deprecieri structurale
Putrezirile. Se caracterizează prin dezorganizarea ţesuturilor, care după
caz au consistenţă moale în cazul putregaiurilor umede sau tare în cazul celor
uscate.
Factorii care condiţionează consistenţa putregaiurilor sunt: condiţiile de
mediu (în special temperatura şi umiditatea), consistenţa organelor atacate şi
agentul patogen.
În cazul putrezirilor se iau sub observaţie următoarele elemente:
consistenţa (moale sau tare), culoarea zonei afectate (atât la suprafaţa organului
atacat cât şi în profunzime), apariţia exudatelor (apar în cazul în care patogenul
este o bacterie), fructificaţii – sporodochii, (în caz de atac mycotic), sclerţii.
Mumificările. Mumificarea este un caz particular de putrezire, care
debutează ca un putregai moale, atunci când temperatura şi umiditatea relativă a
aerului sunt ridicate, odată cu creşterea temperaturii şi scăderea umidităţii relative
îşi schimbă evoluţia spre un putregai uscat. Fructele mumificate sunt deshidratate,
zbârcite şi ţesuturile sunt sclerificate. Fructele mumifiate atârnă sau sunt lipite de
ramuri şi prezintă sau nu, după caz fructificaţii pe suprafaţa lor.
 Ofilirea sau veştejirea. În acest caz, ţesuturile plantelor îşi pierd
turgescenţa, frunzele devin pendente şi se zbârcesc. Ofilirea poate să fie locală
sau generalizată, caz în care poate fi confundată cu seceta, din acest motiv ofilirea
poate avea cauze fiziologice – neparazitare, care pot fi uşor constatate şi
remediate (dacă persistă lipsa de apă, veştejirea este normală), sau veştejirea
parazitară atunci când doar anumite organe sau anumite plante apar veştede şi
condiţiile hidrologice sunt propice creşterii normale a plantelor. Cauzele veştejirii
pot fi patogeni care distrug sistemul radicular sau cele care cresc şi se dezvoltă în
vasele conducătoare pe care le obturează sau le distrug. În comparaţie cu ofilirea
fiziologică, cea patologică este ireversibilă.

3. Dezorganizări în creştere şi dezvoltare

Deformări de organe. Se caracterizează prin modificarea formei şi se
evidenţiază prin răsuciri, băşicări, încreţiri şi asimetrie.
Hipertrofia (hiperplazia). Se manifestă printr-o diviziune haotică
(proliferativă) a celulelor, care se evidenţiază prin mărirea exagerată a unui
fragment de ţesut sau organ, din acest motiv simptomul se mai numeşte cancer,
gală, cecidie sau gâlmă.
Atrofia (hipoplazia). Se manifestă prin dezvoltarea incompletă a unor
organe ale plantelor sau prin avortarea unor organe, în special a florilor. Uneori
atrofia este însoţită de hipertrofii (fig. 2.e).
Nanismul. Popular numit şi piticire, se exteriorizează printr-o reducere a
habitusului unui organ, iar în cazuri particulare a întregii plante.
Ciuruirea. Se manifestă pe limbul frunzelor prin apariţia de perforaţii, ca
urmare a desprinderii porţiunilor necrozate de ţesutul sănătos. Fenomenul de
hipersensibilitate manifestat de Rosaceele sâmburoase, face ca ciuruirea să fie un
simptom foarte frecvent la aceste specii (fig. 2.f).
Scurtnodarea. Este acel fenomen indus de factori patogeni în care
meristemele răspunzătoare de alungirea tulpinii funcţionează deficitar, astfel încât
distanţa dintre internodii este foarte mică, iar tufele sunt îndesite (fig. 3.a).
Metaplazia. Se manifestă prin transformarea totală sau parţială a unor
elemente florale în elemente foliare.
Distrugeri de organe. În acest caz agentul patogen în timpul creşterii şi
dezvoltării sale duce la dispariţia totală sau parţială a unui organ.
Înlocuiri de organe. Caz particular al distrugerilor de organe în care un
organ al plantei este înlocuit de un organ al patogenului (sclerot).
Proliferări. În acest caz sunt stimulaţi mugurii dorminzi (axilari) de pe
suprafaţa ramurilor, astfel că ramurile se ramifică anormal căpătând aspectul de
mături. Din acest motiv proliferarea a primit denumirea de mături de vrăjitoare.
4. Diverse scurgeri
Exsudate. Caracteristice atacurilor bacteriene, se prezintă sub forma unor
pelicule lichide pe suprafaţa organelor atacate.
Scurgeri, răşini, gome. Apar în cazul atacului de agenţi patogeni sau
datorită unor accidente climatice; gomele sunt specifice rosaceelor sâmburoase.