ABSORBŢIA APEI DE CĂTRE PLANTE

La plantele superioare, rădăcina fixează planta în sol şi serveşte la absorbţia apei şi a

substanţelor minerale. Absorbţia apei se realizează în mod pasiv şi activ.

Absorbţia pasiva

Datorită transpiraţiei de la nivelul frunzei, celulele acestora se găsesc într-o stare de nesaturaţie
ceea ce determină mărirea forţei de sugere sau de sucţie. Aceasta se transmite în lumenul vaselor
de lemn din frunze, tulpină şi din rădăcina, până la perii absorbanţi unde forţa determină
absorbţia continuă a apei. În acest proces, un rol activ îl au frunzele, din acest motiv absorbţia
apei de către rădăcină a fost denumită absorbţie pasivă..

Absorbţia activă

La plantele bine aprovizionate cu apă şi în condiţii fiziologice normale, se dezvoltă, în rădăcina

lor, o presiune pozitivă, care face ca apa să fie absorbită de rădăcină şi condusă prin tulpină până
la frunză. Cea mai mare cantitate de apă absorbită de o plantă se datorează absorbţiei pasive.
Perii absorbanţi au rolul de a pătrunde printre particulele solului şi de a adera cu membranele
lor, la acestea. Ei absorb apa cu sărurile minerale din spaţiile rămase libere între particulele
solului.

Stratul pilifer reprezintă o epidermă modificată pentru a genera perişorii radiculari. Se dezvoltă
dintr-o singură celulă, stratul este unicelular, nu are rol protector (nu are cuticulă) si este repede
pierdut, ca urmare a frecării, câtă vreme perişorii radiculari sunt prezenţi doar pe cele mai tinere
părţi ale rădăcinii.

Perişorii radiculari oferă o suprafaţă crescută pentru preluarea apei si a ionilor din soluţie.

Absorbţia substanţelor dizolvate de către sistemul radicular se realizează în două etape.

În prima etapă, au loc:o difuziune liberă a ionilor în întregul spaţiu liber apos din sistemul
radicular, care poate reprezenta mai mult de ¼ din volumul rădăcinii şi de unde substanţele se
pot spăla uşor. O altă parte de ioni, mai ales cationii sunt reţinuţi în vecinătatea ionilor, în
special, pe baza legăturilor chimice. Pătrunderea ionilor pe aceste căi, reprezintă o fază
reversibilă a absorbţiei, realizându-se fără consum de energie.

În a doua etapă, au loc faze de acumulare, metabolică si ireversibilă, se consumă energie, fiind
strâns legată de intensitatea respiraţiei şi mai ales de oxidarea zaharurilor .

Ca urmare, absorbţia sărurilor minerale de către planta întreagă variază în funcţie de:

- temperatura (ca şi respiraţia), care este atinsă în general la 35º C. Deşi se constată că numeroase
adaptări ecologice, absorbţia sărurilor se întrerupe, de obicei, în solul prea rece;

- conţinutul de O2 a mediului, care e sub 5%, limitează absorbţia ionilor ca şi cea a apei;
- conţinutul de rezerve organice, în special glucide, a plantelor etiolate, absoarbe foarte slab ionii
minerali.

Există trei etaje in migraţia apei şi a substanţelor minerale:

- mişcarea aproximativ orizontală care traversează pereţii radiculei, de la periferie până la vase;

- o deplasare, în general ascendentă, prin vasele de lemn, aşa zisa translocaţie a sevei brute;

- o nouă mişcare orizontală, prin parenchimurile aeriene de la vasele de lemn până la ţesuturile
asimilatoare, unde substanţele minerale sunt încorporate în moleculele organice sau acumulate.

Termenul de sevă brută, este cam impropriu, deoarece soluţia aceasta conţine procentaje
însemnate de substanţe organice, care, în mod excepţional, pot deveni chiar mai ascendente decât
cele minerale.

Substanţele minerale din seva brută

Conţinutul în săruri minerale poate depăşi 5g/l iar presiunea osmotice a sevei depăşeşte 1.5
atmosfere.

Principalii ioni minerali întâlniţi sunt:

- Cationi K+, Na+, Ca2+, Mg2+, etc.;

- Anionii SO4²¯, Cl¯, N şi P circulă mai ales sub formă organică;

În timpul perioadelor de secetă, mişcarea apei este lentă, încât transferul de substanţe
minerale este mai redus. Ca urmare, seva brută este mai concentrată în săruri.

Substanţele organice din seva brută

În anumite perioade ale anului, seva brută se îmbogăţeşte în substanţe organice:

- toamna când plantele vivace se pregătesc pentru repaosul hibernal şi când o parte din amidon
şi hemiceluloze se acumulează în parenchimurile lemnoase şi în razele medulare.

Transportul lor se face de la frunze, prin xilem, sub formă de hexoze, dizaharide solubile.

- primăvara, când rezervele acumulate în ţesuturile lemnoase se hidrolizează, produşii migrând

către muguri mai ales spre seva brută.