MOZAICUL X (COMUN) AL

CARTOFULUI - Solanum
virus1 (Smith)
Simptomul principal este
mozaicul comun. Frunzele
plantelor infectate prezintă pete
gălbui, de forme şi dimensiuni
diferite cu aspect marmorat
foarte vizibil dacă se priveşte
frunza în transparenţă. Uneori
frunzele modificate prezintă şi
simptom de încreţire, modificănd
mai mult sau mai puţin forma
frunzei, dar această formă de
manifestare apare mult mai rar
decât mozaicul
 MOZAICUL Y AL CARTOFULUI - Solanum virus 2 (Smith)
Boala este cunoscută şi sub numele de “stricul cartofului”, denumire sugerată de principalul simptom
al acestei viroze. Boala se manifestă prin apariţia pe tulpină, peţioli şi nervuri a unor pete brune sau
negre, foarte înguste (striuri) de lungimi variabile. Ţesutul afectat treptat se necrozează. La
localizarea bolii la punctul de inserţie al frunzelor pe tulpină se produce mortificarea ţesutului şi
desprinderea peţiolului, ceea ce face ca frunzele să atârne de-a lungul tulpinii şi în cele din urmă să
cadă. În condiţii favorabile bolii, plantele sunt aproape complet desfrunzite, producţia fiind foarte mult
micşorată.
 MOZAICUL A
(ÎNCREŢIREA
FRUNZELOR) -
Solanum virus 3
(Smith)

• Pe frunzele tinere apare

la început o
mozaicare difuză, cu o slabă
ondulare a
limbului. Împreună cu
Solanum virus 1
produce marmorarea şi
încreţirea
puternică a frunzelor tinere şi
încetinirea
creşterii.
 RĂSUCIREA FRUNZELOR DE CARTOF - Solanum virus 14 ( Smith ) Coryum solani

Simptomul principal al bolii constă în

curbarea celor două jumătăţi ale
foliolei de-a lungul nervurii principale
către partea superioară a acesteia.
Asemenea foliole seamănă, în
oarecare măsură, cu o luntriţă sau
linguriţă. Frunzele virozate sunt
clorozate sau, la unele soiuri, sunt
colorate fie în roşietic, fie în violaceu
sau albăstrui, datorită acumulării de
antocian.
Aceste frunze conţin cantităţi mari
de amidon, din care cauză sunt mai
groase decât normal, pieloase şi
rigide, producând un foşnet metalic,
când se lovesc între ele.
• Profilaxia şi terapia virozelor cartofului

• Măsurile de prevenire constau în depistarea şi distrugerea plantelor

bolnave din lanurile de cartof ale sistemului închis de producere a
materialului semincer. În munca de ameliorare se recomandă a se
folosi clone libere de virus, testate sau de la culturi meristematice.

• Principalii vectori sunt afidele, de aceea se va produce material

semincer în zonele cu frecvenţă redusă a vectorului şi se vor aplica
stropiri repetate cu insecticide pentru a evita infectarea plantelor.

• Combaterea buruienilor din loturile semincere este obligatorie

deoarece sunt buruieni gazde ale virusurilor sau ale insectelor
vectoare. Evitarea atacului vectorilor se poate face şi prin
tratamente cu ulei, care nu sunt fitotoxice, dar care împiedică atacul
vectorilor virusurilor.

• În cultura mare este necesară împrospătarea materialului de plantat

cu tuberculi din “zonele închise”, aplicarea metodelor agrofitotehnice
şi de protecţie la optim, de acestea depinzând în mod direct
producţia la unitatea de suprafaţă.
 STOLBURUL
SOLANACEELOR (M.L.O.)

Stolburul se manifestă în
culturile de tomate, cartof,
vinete şi ardei. Plantele
prezintă tulpina şi lăstarii
hipertrofiaţi către vârf,
frunzele tinere rămân mici,
cu marginea foliolelor
clorozată sau violacee în
funcţie de soi. Florile
plantelor atacate au sepalele
hipertrofiate, petalele şi
staminele slab dezvoltate şi
virescente, florile sunt sterile
sau formează fructe mici,
care nu ajung la maturitate,
sunt tari, fade (la tomate)
 ÎNNEGRIREA BAZEI TULPINII ŞI PUTREGAIUL
UMED (MOALE) AL TUBERCULILOR DE
CARTOFI - Erwinia carotovora var. atroseptica
(Jenn)
• În interiorul tuberculului pulpa putrezeşte, iar mai
târziu apar caverne pline cu mucilagiu bacterian.
În secţiune, la tuberculii infectaţi, pulpa în
contact cu aerul capătă o culoare roz, apoi
roşie-brună, până la brună-negricioasă. În
primele faze tuberculii infectaţi nu se deosebesc
de cei sănătoşi la exterior.
• Tulpinile provenite de la tuberculii infectaţi sunt
subţiri în porţiunea bazală, cu ţesut moale,
putrezit, de culoare închisă, iar tufa are aspect
pipernicit, cu lăstari îndreptaţi în sus şi frunze
verzi - gălbui răsucite în sus.
Boala se întâlneşte frecvent în câmp şi depozite
producând pierderi de 1-5% până la 15% în
câmp,

iar în depozitele neaerisite 70-90% .

 Profilaxie şi terapie
• Boala poate fi prevenită prin respectarea
asolamentelor, fertilizare echilibrată fără exces
de N, plantare de tuberculi sănătoşi, fără răni şi
nesecţionaţi. Depozitarea trebuie făcută în
silozuri uscate, dezinfectate, aerate şi cu
posibilitate de reglare a temperaturii şi umidităţii.
Şi înainte de a fi depozitaţi precum şi în timpul
depozitării tuberculii trebuiesc sortaţi, pentru a fi
eliminaţi cei răniţi sau cei contaminaţi. Înainte de
plantare tuberculii se tratează cu Actionă 100
mg/ ml, tratament care reduce incidenţa atacului
cu 45%.
 RÂIA COMUNĂ – Streptomyces
scabies
• Bacterioza se manifestă pe
tuberculi prin pustule în
interiorul cărora apar crăpături,
dând acestora un aspect rugos,
râios, pustule de culoare brună,
de diferite forme, mărimi şi
răspândire.
• Aceste pustule pot fi:
superficiale (atacul cuprinde
numai stratul superficial al
epidermei), profunde (cuprinde
şi straturile mai adânci ale
epidermei), sau bombate
(pustulele sunt proeminente)
 Tuberculii atacaţi au valoare industrială, comercială şi alimentară mult scăzută, iar
în cazul depozitării se păstrează mai greu datorită crăpăturilor care constituie porţi
de intrare pentru alţi agenţi fitopatogeni.

Profilaxie şi terapie
Doze echilibrate de îngrăşăminte, evitarea N în exces, evitarea monoculturii, rotaţia
cartofului după soia sau lucernă reduce posibilităţile de atac deoarece Bacillus
subtilis găsit frecvent în aceste leguminoase produce un antibiotic la care
Streptomyces scabies este foarte sensibil.
PUTREGAIUL INELAR – Corynebacterium sepedonicum
 Simptome
La exterior tuberculii nu se
deosebesc de cei sănătoşi
deci simptomele sunt vizibile
numai dacă se secţionează
tuberculii. Zona vasculară este
la începul gălbuie, cu aspect
sticlos, iar apoi devine brună,
ţesutul din dreptul zonei
vascularizate se înmoaie şi se
prezintă sub formă de
microcaverne pline cu
mucilagiu (exudat) bacterian,
şi apoi putrezeşte.

• Profilaxie şi terapie: Plantarea de tuberculi sănătoşi, dezinfectarea

maşinilor de calibrat şi plantat. Măsurile de carantină cer ca pentru
cartofii de sămânţă să existe certificate care să ateste că în ţara
expeditoare nu a existat bacteria cel puţin în ultimii 2 ani
RÂIA NEAGRĂ A CARTOFULUI – Synchytrium
endobioticum (Schilb.) Perc.

• Sunt atacate, dintre organele subterane,

tuberculii şi stolonii, mai rar baza tulpinii
şi frunzele.
• Pe tuberculi (în dreptul ochilor) şi pe
stoloni apar excrescenţe (tumori) la
început mici, cărnoase, netede, de
culoare albă - gălbuie. Cu timpul
tumorile cresc, depăşind uneori
dimensiunile tuberculilor, devin
buretoase şi se brunifică. Tuberculii
puternic infectaţi putrezesc, fiind
transformaţi într-o masă dezorganizată,
brună-negricioasă, care rămâne de
obicei în sol.
Profilaxie şi terapie.
Se recomandă respectarea măsurilor de carantină internă şi externă, asolamente
de lungă durată, de 7-9 ani (Bobeş, 1972), corectarea acidităţii solului (solul acid
pH-5-6 este favorabil atacului), fertilizarea echilibrată, gunoi de grajd fermentat,
fără akinetosporangi viabili, soiuri rezistente etc.
 MANA CARTOFULUI –
Phytophthora infestans (Mont.) De By
Sunt atacate atât organele aeriene: frunze, tulpini, pedunculi
florali, cât şi organe subterane: tuberculii

Mana se manifestă la început pe frunzele de la

bază pe care apar pete difuze, izolate, de 1-3
cm în diametru, de culoare galbenă. Treptat
ţesuturile din dreptul petelor se brunifică de la
centru spre margine, petele rămânând astfel
înconjurate de o zonă galbuie. Pe partea
inferioară a frunzelor, mai ales la periferia
petelor (unde ţesuturile nu sunt complet
necrozate) se formează o eflorescenţă
albicioasă, alcătuită din fructificaţiile ciupercii.
Frunzele puternic atacate se ofilesc şi se
usucă foarte repede. Pe tulpini şi pe pedunculii
florali apar pete brun-negricioase, uşor
cufundate, alungite. Pedunculii puternic atacaţi
se înnegresc complet, se subţiază şi se usucă.
Pe tuberculii atacaţi apar la suprafaţă pete brune-cenuşii, uşor
adâncite, care cuprind porţiuni mai mari din suprafaţa tuberculului.
Secţionând tuberculii se constată că imediat sub coajă, ţesutul din
dreptul petelor este brunificat, brunificare care progresează în pulpă

sub formă de dungi. Tuberculii puternic atacaţi putrezesc complet .

Într-un preparat microscopic executat din

eflorescenţa albicioasă de pe partea inferioară a
frunzelor atacate, se observă conidioforii
monopodial ramificaţi în partea superioară (1-4
ramuri), neseptaţi, hialini, cu creştere nedefinită.
Terminal, pe conidiofori se formează conidii
unicelulare, ovoidale, mai rotunjite la bază,
prevăzute cu o papilă la vârf, cu membrană dublă,
incolore. Pe ramificaţiile conidioforului se constată
prezenţa unor umflături piriforme care reprezintă
locul de formare al vechilor conidii.
 Profilaxie şi terapie
• Soiuri rezistente, tuberculi sănătoşi,
plantarea tuberculilor mai în profunzime
pentru a nu înlesni ridicarea zoosporilor la
suprafaţa solului, fertilizarea cu doze
moderate, lucrări agrotehnice executate
corect (bilonare, erbicidare, irigare);
combaretea agentului patogen la
avertizare prin tratamente periodice cu
fungicide sistemice care nu pot fi spălate.
PĂTAREA BRUNĂ A FRUNZELOR DE CARTOF (ALTERNARIOZA) - Alternaria porri
(Ell.) Neerg. f. sp. solani (Ellis et Mart.)
Boala se manifestă frecvent pe frunze, dar
mai ales pe tuberculi. Pe frunze apar pete
circulare, ovale sau colţuroase de 0,5-0,2
cm, ajungând la 1 cm diametru, de culoare
brună, bine delimitate şi cu zone concentrice
delimitate. Zonalitatea petelor este dată de
dungile de culoare mai închisă (brună-
negriciosă) ce se formează în dreptul
petelor, element caracteristic pentru această
boală. La suprafaţa petelor, în special la
marginea zonelor concentrice se formează
un puf fin, catifelat, brun-negricios, alcătuit
din conidioforii şi conidiile ciupercii.
Frunzele atacate, începând cu cele bazale,
se îngălbenesc, se răsucesc şi se usucă.
La suprafaţa tuberculilor infectaţi apar pete
circulare, ovale, brun-negricioase, izolate
sau confluente, în dreptul cărora se dezvoltă
un putregai uscat, sfărâmicios, care nu
pătrunde prea mult în pulpa tuberculilor.
 PUTREGAIUL USCAT AL TUBERCULILOR DE
CARTOF - Fusarium solani var. coeruleum (Lib.
Sacc.)

• Boala este cunoscută şi sub denumirea de fuzarioză şi

se manifestă pe tuberculi în depozite, dar şi în câmp.
• Pe tuberculii infectaţi apar pete brune de diferite forme şi
mărimi, însoţite de o încreţire a epidermei sub formă de
cercuri concentrice. Ţesuturile din dreptul petelor se
brunifică evoluând într-un putregai uscat şi tare, fiind
acoperit, la suprafaţă de pustule pufoase, de culoare
albă-gălbuie sau rozie (sporodochii), formate din miceliul
şi fructificaţiile ciupercii.
• În interiorul tuberculilor apar caverne de diferite forme şi
mărimi, care au pereţii înnegriţi şi căptuşiţi cu un
mucegai albicios, constituit din miceliul ciupercii.
Tuberculii se întăresc, se zbârcesc, se usucă, îşi
micşorează volumul, iar pulpa devine sfărâmicioasă.
 RIZOCTONIOZA SAU PUTREZIREA RĂDĂCINILOR DE CARTOF -
Rhizoctonia solani Kuhn

Boala se manifestă pe tuberculi, stoloni, tulpină şi rădăcina plantelor.

Pe tuberculi apar cruste albicioase, care devin apoi brun-negricioase. Crustele sunt
compacte, de 1-4 mm diametru, izolate sau confluente şi într-un stadiu mai avansat al
bolii, se sfărâmă în particule mici ce reprezintă organele de rezistenţă ale ciupercii:
scleroţii. Tuberculii bolnavi produc tulpini care se usucă de timpuriu.
La baza tulpinii, ciuperca formează o pâslă miceliană albicioasă-cenuşie care
se desprinde uşor şi determină putrezirea acesteia.
Rădăciniile şi stolonii infectaţi prezintă pete brune în dreptul cărora se
diferenţiază hife miceliene sterile.