BOLI PRODUSE DE BACTERII (BACTERIOZE)

Arsura bacteriană comună a mărului şi părului -Pseudomonas syringae

Răspândire: Este cunoscută în toate zonele importante de cultură a părului şi mărului.
în ţara noastră, nu produce pagube importante, totuşi constituie un pericol potenţial.
Simptome: Boala se manifestă pe toate organele aeriene ale plantei. Nervurile frunzelor,
îndeosebi cele de păr, mai rar cele de măr, se înnegresc, iar în zonele internervuriene apar
pete brune, care de obicei confluează şi ocupă întreaga suprafaţă a limbului. Apoi,
frunzele se usucă în întregime, dar nu cad, rămânând pe pom chiar şi în timpul iernii.
Florile infectate se brunifică şi se ofilesc ca şi când ar fi distruse de îngheţuri târzii.
Arsura inflorescenţelor la păr începe prin una sau mai multe leziuni distincte, de culoare
neagră, pe faţa exterioară a diferitelor organe florale.
Simptomul cel mai caracteristic este pe lăstari şi pe ramuri. Pe lăstarii tineri, în jurul
locului unde s-a produs infecţia, apar leziuni sub formă de striuri brune, care de multe ori
încercuiesc lăstarul. In asemenea cazuri, partea superioară se usucă, iar vârful se îndoaie
în jos. De pe lăstari boala poate trece şi pe ramurile mai bătrâne şi pe tulpini,
manifestându-se mai ales în jurul nodurilor prin leziuni întinse, sclerozate, uşor cufundate
şi bine delimitate de ţesutul sănătos, evoluând uneori în ulceraţii. Când zona infectată
cuprinde tulpina de jur-împrejur, pomul se usucă. Această formă de atac este mai
evidentă în pepinieră.
Combatere: Ramurile bolnave vor fi tăiate de la o distanţă de 50-70 cm mai jos de
leziunea formată şi vor fi arse. Pentru înmulţire se va folosi numai material sănătos,
dându-se o atenţie deosebită stării fitosanitare a pomilor în pepiniere. La începutul căderii
frunzelor se vor aplica stropiri cu preparate pe bază de cupru.
Se vor elimina din cultură soiurile sensibile, urmând a se extinde cele rezistente.

Focul bacterian al rozaceelor - Erwinia amylovora

Răspândire: începând cu 1991 este semnalată în livezile de seminţoase. Pierderile
pricinuite de focul bacterian în zonele în care a apărut sunt incomensurabile (uscarea
pomilor şi pierderea livezilor).
Simptome: Boala poate ataca toate organele aeriene ale plantelor. Arsura inflorescenţelor
este de obicei primul simptom şi apare primăvara devreme. Poate fi afectată o singură
floare sau toată inflorescenţa. Florile sunt hidrozate, apoi se ofilesc, se brunifică şi se
înnegresc. Boala progre¬sează înspre peduncul care în final se înnegreşte. Pe timp
călduros şi umed, uneori din peduncul exsudează picături de
lichid. Boala se extinde repede şi bacteriile invadează franzele vecine. Pe lăstar apare şi o
ulceraţie mică.
Frunzele se veştejesc şi întreg lăstarul se brunifică la măr sau se înnegreşte la păr.
Inflorescenţele infectate pot să cadă sau să rămână ataşate de pom; după inflorescenţe,
lăstarii sunt organele cele mai sensibile, boala progresând foarte rapid. Pe timp umed,
începând cu perioada înfloritului, pe lăstarii bolnavi apar de obicei picături de exudat,
care au culoare variabilă, de la alb până la roşu-închis, cu diferite nuanţe de brun-galben
sau portocaliu.
Boala apare numai pe fructele verzi şi cu totul ocazional pot să apară leziuni şi după
recoltare. Penetrarea bacteriilor se realizează direct prin lenticele în scoarţă, prin răni sau
prin vase. Perele prezintă de-a lungul zonei necrotice o margine verde - închis, hidrozată,
în timp ce pe mere se produce o înroşire prematură, care înconjoară zona putredă.
Fructele atacate se înnegresc la păr şi se brunifică la măr.
La pomii mai sensibili la această boală, infecţia poate coborî de la inflorescenţe, lăstari
sau fructe la ramurile mai vechi, şarpante sau trunchi producând leziuni, ulcere sau
exsudări (Planşa 1).
Leziunile sunt uşor cufundate, de forme diferite, înconjurate de crăpături neregulate, bine
delimitate de ţesut sănătos. Ulcerele formate pe tulpini sunt mici, înconjurate de calus.
Ele pot încercui întreaga şarpantă, producând moartea părţii superioare sau dacă sunt
localizate pe trunchi, moare tot pomul.
Combatere: Se impun măsuri ca: folosirea materialului de înmulţire sănătos, distrugerea
prin ardere a întregului material infectat, tăierile obişnuite ale pomilor se vor face în
perioada de repaus. în livezile contaminate, obligatoriu se va face dezinfectarea
instrumentelor folosite (clorură de var 3%, formalină 4%, hipoclorit de sodiu 10%);
tratamente chimice preventive cu zeamă bordeleză 0,5%, Champion 50 WP, Funguran
0,2-0,3%, Alcupral 50 PU 0,2-0,3%; distrugerea insectelor vectoare este o măsură
importantă în prevenirea bolii (complexul de prevenire şi combatere a atacului bacterian).

Cancerul bacterian - Agrobacterium radiobacter pv. tumefaciens

Răspândire: În România, prima semnalare a facut-o Traian Săvulescu, în 1928, pe
rădăcini de meri tineri de la Curtea de Argeş.
Dintre pomii şi arbuştii fructiferi, piersicul, migdalul şi zmeurul sunt mai vulnerabile, în
multe zone plantaţiile fiind compromise.
Simptome: Principalul simptom al cancerului este dezvoltarea unor tumori (gale,
excrescenţe) de mărimi, forme şi consistenţe diferite, cu suprafaţă rugoasă. Caracteristic
pentru boală este apariţia de tumori secundare, la o oarecare distanţă de tumoarea
primară, după un timp mai îndelungat, de obicei formându-se deasupra tumorii
principale. Cancerul poate provoca evoluţia de epinastii ale frunzelor, inhibarea
mugurilor laterali, formarea de rădăcini adventive. Uneori tumorile generează formaţiuni
cu organizare rudimentară, asemănătoare unor organe ca frunze, muguri, lăstari, rădăcini,
denumite teratoame.
La pomii fructiferi din pepinieră, pe rădăcini şi în zona coletului se dezvoltă tumori la
început albicioase, mai puţin consistente, mai târziu lemnificate.
Combatere: Boala se poate preveni printr-o serie de măsuri profilactice, dintre care cele
agrofitotehnice au un rol nai important. Pepinierele pomicole vor fi amplasate pe terenuri
uşoare, în care în prealabil s-au cultivat graminee şi lucerna; să nu băltească apa; se va
face o dezinfecţie prealabilă a solului. Materialul vegetativ (marcote) va fi recoltat numai
de la plantele sănătoase. înainte de plantare materialul pomicol va fi triat, distrugându-se
prin ardere pomii canceraţi. Fertilizarea, dacă este nevoie se va face cu mai puţin azot şi
mai mult fosfor şi potasiu.

BOLI PRODUSE DE CIUPERCI (MICOZE)

Pătare cafenie a frunzelor, rapănul fructelor şi lăstarilor de măr - Venturia inaequalis

Răspândire: Boala este cunoscută în toate ţările globului unde se cultivă mărul, fiind
foarte păgubitoare în zonele cu climat umed, atât în plantaţii, cât şi în depozitele de fructe
(soiurile de măr depozitate pentru iarnă). În ţara noastră este răspândită în toate bazinele
pomicole unde sunt plantaţii de măr. În livezile neîngrijite, în anii cu primăveri şi veri
ploioase, pierderile ajung la 30-98%.
Simptome: Boala se manifestă pe frunze, pe peduncul, pe sepale, pe fructe şi mai rar pe
lăstari.
Frunzele atacate sunt acoperite cu pete caracteristice, cafenii-olivacee, pe ambele feţe,
care cu timpul devin brun-negricioase, cu aspect catifelat; sunt multe şi mici, confluează,
ocupând mare suprafaţă din frunză, reducând posibilitatea de hrănire a pomului. Forma
de atac pe sepale şi peduncul se întâlneşte în anii cu primăveri călduroase, cu ploi
frecvente. Fructele sunt atacate în toate stadiile de evoluţie prezentând pete de diferite
dimensiuni, brun-măslinii, catifelate. Fructele atacate se deformează, crapă şi cele mai
multe cad în lunile mai-iulie (Planşa 1).
La soiurile sensibile, în anii cu ploi frecvente în lunile mai-iunie-iulie, se înregistrează
atac puternic de rapăn şi pe lăstari. Atacul, la început sub formă de pete, de culoare
măslinie-catifelată, se exteriorizează sub formă de ulceraţii, lăstarul având crustos.
Lăstarii atacaţi se usucă sau degeră în timpul iernii.
Combatere: Rapănul se combate prin măsuri preventive, agrotehnice şi chimice. Pentru
distrugerea rezervei biologice o importanţă deosebită au arăturile de toamnă pentru
încorporarea frunzelor căzute pe sol, precum şi adunarea tuturor fructelor şi tăierea
lăstarilor atacaţi de rapăn şi înlăturarea acestora din livadă.
Pentru prevenirea pagubelor prin măsuri chimice este necesar să se aplice tratamentele,
ţinând cont de biologia ciupercii corelată cu fenologia soiurilor, cu condiţiile climatice,
precum şi cu modul de acţiune şi cu remanenta fungicidelor folosite, determinate fiind de
rezerva biologică a ciupercii din livada respectivă.
Este necesar, să se aplice 4-18 tratamente chimice preventive, în cazul soiurilor sensibile
la avertizare din care 1-2 preflorale şi 3-16 postflorale. în anii cu puţine precipitaţii,
pagubele se pot preveni prin 3-5 tratamente, aplicate ia avertizare
Ideală este extinderea în cultură a soiurilor rezistente la rapăn, ca Prima, Priscilla, Sir
Prise, Florina, în toate zonele unde sunt condiţii climatice foarte favorabile rapănului,
care nu mai necesită tratamente speciale pentru prevenirea bolii.

Făinarea mărului - Podosphaera leucotricha

Răspândire: în 1959 s-a observat în toate regiunile ţării cu plantaţii de măr,
Simptome: Boala se manifestă pe muguri, frunze, inflorescenţe, lăstari şi fructe. La
începutul dezmuguritului atât mugurii florali, cât şi cei vegetativi de pe formaţiunile de
rod infectate în anul precedent, prezintă atac de făinare. Ei nu mai evoluează normal; se
acoperă cu o pâslă pulverulentă, albă cu aspect fainos, iar în cele din urmă se înroşesc, se
usucă şi cad. O parte din mugurii florali evoluează până în faza de răsfirare a
inflorescenţei, după care se usucă şi cad.
Florile atacate de ciupercă prezintă petale alungite, de culoare verzui; sunt sterile, se
usucă repede şi cad; florile pot fi distruse 90-95%.
Frunzele cu fainare sunt mai mici, deformate, se brunifică uşor, se copăiesc, sunt casante
şi în cele din urmă cad. Lăstarii atacaţi sunt acoperiţi de o pâslă alb-murdară, nu cresc
normal, lemnul nu se coace şi în majoritatea cazurilor degeră în timpul iernii iar atacul pe
fructe este foarte rar (Planşa 1).
Combatere: Prevenirea şi combaterea fainării mărului se realizează printr-o serie de
măsuri agrotehnice (tăierea şi distrugerea prin ardere a tuturor lăstarilor atacaţi, arături de
toamnă etc), precum şi prin tratamente chimice, aplicate la avertizare (în funcţie de
biologia ciupercii, de fenofazele soiurilor şi sensibilitatea lor, de rezerva biologică, de
remanenta produselor corelate cu condiţiile de mediu). Acestea sunt între 4-8 tratamente;
când în lunile mai-iunie nu sunt condiţii favorabile înmulţirii fainării sunt suficiente 3-4
tratamente; dacă în perioadele aprilie - mai şi august ¬septembrie sunt condiţii foarte
favorabile atacului de Podosphaera leucotricha, sunt necesare 7-10 tratamente; când
condiţiile favorabile înmulţirii fainării au intervenit în lunile martie - septembrie sunt
necesare 10-12 tratamente în cazul soiurilor sensibile.

Monilioza sau putregaiul brun şi mumifîerea fructelor - Monitinia fructigena

Răspândire: Boala se găseşte frecvent în livezile de măr şi păr neîngrijite; infecţiile
realizate în câmp evoluează şi în condiţii de depozit, pagubele ajungând la peste 60% din
producţia de fructe.
Simptome: Boala se manifestă pe flori, frunze, lăstari, ramuri şi fructe. În primăverile reci
şi ploioase, florile şi frunzele se veştejesc, se brunifică şi se usucă. Pe organele atacate
apar perniţe de mucegai (ca o gămălie de ac), galben-cenuşii, formate din conidiofori şi
conidii. Lăstarii atacaţi se usucă şi atârnă cu vârful în jos.
Fructele atacate în stadiul tânăr se brunifică şi putrezesc în întregime, acoperindu-se cu
perniţe de mucegai; în final cad la pământ. Pe fructele ajunse la maturitate apar pete
galben-cafenii, mai mult sau mai puţin circulare; pulpa se înmoaie şi putrezeşte; în
dreptul petelor apar perniţe pufoase, de 1-3 mm diametru, alb-gălbui, apoi cenuşii -
brunii, dispuse concentric (Planşa 1).
În funcţie de condiţiile de mediu (temperatură şi umiditatea atmosferică), boala se
manifestă sub formă de:
■ putregaiul brun = brown rot - apare pe timp umed şi călduros; fructele putrezesc în 3-4
zile; se brunifică şi cad; prezintă perniţe alb-gălbui; apare vara; este cel mai frecvent, mai
evident, mai păgubitor.
■ putregaiul negru = black rot - este mai rar, pe timp umed şi rece; apare pe fructe mai
coapte; fructele mumifiate putrezesc, se înnegresc, devin pieloase şi nu prezintă
fructificaţii.
■ putregaiul inimii = core rot; apare în condiţii de uscăciune, fructele atacate se zbârcesc,
se usucă, se mumifică şi atârnă pe pom şi iarna; fenomenul se numeşte mumifierea
fructelor.
Combatere: Pentru prevenirea şi combaterea atacului de monilioză sunt necesare o serie
de măsuri de igienă culturală precum şi tratamente, aplicate la avertizare.

Ulceraţia ramurilor - Nectria galigena

Răspândire: La noi în ţară se întâlneşte sporadic în livezile de măr neîngrijite, dar poate
apare şi în pepinieră, dacă nu se iau măsuri de carantină fitosanitară.
Simptome: Atacul se manifestă pe tulpină, pe şarpante (de obicei la unghiul de
ramificare), pe ramuri şi mai rar pe fructe.
În locul unde s-a produs infecţia apare la început o pată mică, brun-roşietică, cu suprafaţa
puţin cufundată, care se extinde atât la suprafaţă, cât şi în profunzime; scoarţa este la
început netedă, apoi se zbârceşte şi se brăzdează cu numeroase crăpături. într-un stadiu
mai avansat, se exfoliază, lemnul rămâne descoperit. La periferia acestor porţiuni
canceroase, scoarţa sănătoasă reacţionează puternic, prin producerea în fiecare primăvară
a unui val de ţesut de acoperire cu marginea revărsată spre interior şi umflată, care apare
ca o îngroşare a marginilor plăgii. Când ţesutul de acoperire este oprit din creştere,
înainte de a reuşi să acopere rana, aceasta evoluează în „cancer deschis".
Când ţesutul reuşeşte să acopere rana complet, „plaga" are aspectul unui nod umflat,
canceros, care poate avea diferite dimensiuni - „cancer închis". Cu timpul zona
canceroasă se extinde şi poate înconjura parţial sau total ramura, care se usucă de la locul
atacului în sus.
în cazul ramurilor tinere, cancerul se extinde de jur-împrejur, producând uscarea acestora.
De obicei, plăgile canceroase, provocate de Nectria galligena se formează în dreptul unui
mugure sau al unei leziuni produse mecanic, de grindină, de insecte (Eriosoma
lanigerum) sau de alte ciuperci ( Venturia), ea fiind un parazit de rană ( (Planşa 1).
La suprafaţa plăgilor tinere se formează perniţe sporodochiale de culoare alb - rozii, pe
care în condiţii de umiditate, se formează tot timpul conidii.
Pe suprafaţa plăgilor mai vechi, îndeosebi toamna şi iarna, apar nişte punctişoare de
formă globuloasă, de culoare brun-roşietică, vizibile macroscopic, care sunt periteciile
ciupercii.
Ciuperca mai atacă şi fructele ajunse la maturitate, atât pe pom, cât şi în timpul păstrării,
în depozite. Infecţia se realizează de obicei printr-o rană. Atacul se manifestă printr-o
pată mică, brună, cu suprafaţa puţin cufundată. în condiţii favorabile, pata se extinde
cuprinzând întregul fruct. Epiderma atacată se zbârceşte şi se acoperă de perniţe
sporifere. Ciuperca poate să atace fructele nu numai de la exterior, ci poate pătrunde şi
dezvolta şi în casa seminală.
Combatere: Una din cele mai importante măsuri de igienă culturală este eliminarea
focarelor de infecţie, prin tăierea şi distrugerea lor prin ardere.
Necrozele şi cancerele de pe tulpini, şarpante, se vor extirpa, până la ţesut sănătos,
badijonând rănile create cu o soluţie de sulfat de cupru 2% şi cu mastic sau cu fungicide
sub formă de unguent (pastă) ca: Pancil Black sau Santar.
Pentru prevenirea infecţiilor prin conidii şi ascospori se vor aplica tratamente chimice,
imediat după recoltarea fructelor ca şi după căderea frunzelor, cu un produs cupric.
De obicei prin efectuarea tratamentelor chimice pentru prevenirea infecţiilor de Venturia
inaequalis (în timpul perioadei de vegetaţie) sunt protejate căile de infecţie de pătrundere
a sporilor de Nectria galligena.

Putrezirea coletului şi a merelor - Phytophthora cactorum

Răspândire: în ultimii ani, datorită extinderii în cultură a soiurilor şi portaltoilor sensibili
s-a răspândit mult, găsindu-se aproape în toate zonele de cultură ale mărului (Voineşti,
Vâlcea, Iaşi, Baia Mare, Prahova).
Simptome: Boala se manifestă pe tulpină, pe ramuri, fructe. Atacul începe frecvent
deasupra punctului de altoire, sub forma unei pete umede. Scoarţa sc colorează în violet,
ţesutul devenind aspru şi crustos. Cu timpul scoarţa bolnavă devine brun-cenuşiu închis.
Părţile atacate sunt spongioase şi moi, putând fi îndepărtate uşor cu un cuţit. Locurile
atacate, secţionate au miros de lichid fermentat. Sub scoarţă, ţesutul este roşu sau bruniu
alternând adesea cu porţiuni galbene, nedelimitate clar (Planşa 1).
In primăvară, când umiditatea solului favorizează mult atacul, ţesutul de culoare brun-
deschis, umed şi moale, se desprinde uşor. Limita între părţile sănătoase şi cele bolnave
se recunoaşte de obicei greu, ea fiind estompată printr-un atac neuniform, care se extinde
continuu.
Deseori, pomul prezintă o calusare puternică a rănilor, ca măsuri de prevenire, iar scoarţa
crapă. Atacul uneori rămâne localizat. în condiţii foarte favorabile (căldură şi umiditate
mare) poate ataca tulpina complet de jur-împrejur (Kragenfaulc sau Collar rot).
Pomii atacaţi parţial, se manifestă printr-o putere de lăstărire redusă, căderea timpurie a
frunzelor, fructe mici, care se maturează mai rapid.
Atacul, de obicei este la punctul de altoire, dar în cazuri excepţionale se poate localiza şi
la înălţimea coroanei, la ramificarea şarpantelor. Ocazional pot fi atacaţi şi lăstarii scurţi,
când apar necroze şi crăpături ale scoarţei. în zona atacată, scoarţa se colorează, se afundă
şi apare sub forma unor pliuri dispuse concentric. Boala se extinde în plantaţii, când
pomii sunt în plină producţie (aproximativ 8 ani); pomii tineri sunt predispuşi mai puţin.
Infecţia produsă de Ph. cactorum pe mere, se manifestă printr-o pată brună, cu contur
neregulat. Plecând de la epidermă, ciuperca se afundă în pulpă şi ajunge repede în inima
fructului.
Când mărul este complet putrezit, are o culoare brună, marmorată cu galben - verde, în
funcţie de soi şi de gradul de maturitate. Mărul putred devine ferm în dreptul petei, îşi
schimbă culoarea, dar îşi păstrează gustul dulce.
Phytophthora cactorum se întâlneşte adesea în livadă vara, pe fructele căzute şi pe
fructele de pe ramurile de jos, care vin în contact cu solul; infecţia din livadă evoluează în
depozit.
Combatere: Se recomandă tratamente chimice la avertizare când condiţiile de mediu sunt
optime pentru realizarea infecţiilor. De obicei, prin aplicarea complexului de protecţia
plantelor la specia măr, concomitent cu prevenirea infecţiilor de Venturia inaequalis, care
sunt frecvente pentru plantaţiile de măr, se previne şi atacul de Phytophthora cactorum,
boală atât de importantă din punct de vedere economic.
De asemenea, infecţiile cu Phytophthora cactorum pot fi evitate printr-o agrotehnică
adecvată; îngrăşăminte echilibrate în N.P.K. (N-sensibilizează plantele); irigarea
corespunzătoare astfel încât să nu băltească apa pe rândul de pomi; pentru înierbare să se
folosească gramineele sau sfecla de zahăr care nu constituie plantă gazdă pentru
Phytophthora cactorum, ca sursă de infecţie; protejarea pomilor de diferite acţiuni
mecanice, care pot provoca leziuni şi deci porţi de pătrundere a ciupercii în plantă.

Boala plumbului - Chondrostereum purpureum

Răspândire: Boala se găseşte în toate zonele de cultură a speciilor seminţoase şi
sâmburoase; iniţial, a apărut pe vişin şi prun, apoi a trecut pe măr, păr, cais, piersic, cireş,
în livezi şi în pepiniere.
Simptome: Pomii bolnavi se recunosc uşor, deoarece frunzele au culoarea plumbului
proaspăt tăiat, cu luciu argintiu (Planşa 1). Frunzele sunt cărnoase, mai groase, deseori
băşicate şi deformate, cu pigmentări antocianice pe margini; coloraţia este tot timpul
anului sau numai o parte (se maschează la un moment dat), lemnul apare brun; lăstarii
atacaţi sunt subţiri, mai scurţi şi ramifică abundent, sub forma unei „mături de vrăjitoare".
Combatere: Măsuri de igienă culturală, distrugerea şi înlăturarea din livadă a părţilor sau
a pomilor cu atac; tratamente preventive pentru protejarea tuturor porţilor de pătrundere a
ciupercii în plantă (cu produse cuprice, prefloral şi toamna după căderea frunzelor şi cu
fungicide de sinteză organice - ex. Befran 25 WP în timpul perioadei de vegetaţie).

PRINCIPALII DĂUNĂTORI AI MĂRULUI

Gărgăriţa florilor de măr – Anthonomus pomorum
Răspândire: Se găseşte răspândită în toate ţările europene, cultivatoare de măr; la noi în
ţară este frecvent întâlnită în plantaţiile neîngrijite. În anii când nu se previne atacul,
poate compromite total producţia de fructe.
Biologie: Are o generaţie pe an; iernează în stadiul de adult în scoarţa exfoliată a
pomului. în primăvară, când temperatura ajunge la 5-6°C înainte de umflarea mugurilor
florali de măr, adulţii părăsesc locurile unde au iernat şi se hrănesc cu muguri. Când
temperatura ajunge la 10°C, gărgăriţele se răspândesc în toată livada prin zbor. După 10-
12 zile de hrănire suplimentară pentru maturarea organelor sexuale, începe copulaţia şi
apoi ponta.
Femelele cu rostru fac un orificiu în bobocii florali, depun 2-5 ouă într-o inflorescenţă şi
acoperă orificiu cu o substanţă cleioasă, care în contact cu aerul se întăreşte. O femelă
depune aproximativ 100 ouă.
Perioada de incubaţie este de 6-12 zile; larvele se dezvoltă în interiorul florilor,
consumând organele interne. În interiorul florii, larvele mature se transformă în cocon.
Apariţia noilor adulţi are loc de obicei în perioada căderii fiziologice a fructelor, în iunie.
Aceştia se hrănesc 2-3 săptămâni cu frunze de măr, păr etc, iar în iunie-iulie se retrag în
diapauză estivală.
Daune: Gărgăriţa florilor de măr, este o insectă monofagă. Pagubele sunt produse de
adulţi, care se hrănesc cu mugurii vegetativi şi florali, producând sterilitatea florilor şi de
larve, care distrug organele interne ale florilor (Planşa 2). Bobocii atacaţi nu se deschid,
se brunifică, sc usucă şi rămân atârnaţi pe ramuri, fiind cunoscuţi sub numele de
„cuişoare". Pierderile pot ajunge la 90-100%.
Combatere: se recomandă măsuri de igienă culturală (tăierea ramurilor uscate, răzuirea
scoarţei la pomii bătrâni etc), iar în perioada apariţiei adulţilor, scuturarea pomilor
dimineaţa (când gândacii sunt amorţiţi) şi distrugerea gândacilor adunaţi. Vara, când
gândacii se retrag pentru estivaţie, se vor aşeza brâie capcană. în perioada de hrănire a
adulţilor se vor efectua tratamente chimice cu Carbetox 37 CE, Sinoratox 35 EC, Pyrinex
48 EC, Thionex 35 EC etc.

Viespea merelor - Hoplocampa testudinea

Răspândire: Se întâlneşte frecvent în livezile de măr neîngrijite.
Biologie: Are o singură generaţie pe an; iernează ca larvă complet dezvoltată (e o nimfa),
într-un cocon, în sol. Adulţii apar înainte de înfloritul merilor. Femelele depun câte un ou
în caliciul floral, într-o tăietură făcută cu ovipozitorul. Larvele apar în mai şi pătrund în
fructele abia formate; fac galerii până la seminţe pe care le distrug. La completa
dezvoltare, larvele cad odată cu fructele şi migrează în sol, unde iernează.
Tot timpul anului se înmulţeşte pe cale partenogenetică
Daune: este o specie monofagă; pagubele sunt datorate galeriilor de larve în fructe.
Fructele rămân mici, pipernicite şi cad (Planşa 3).
Combatere: prin arătura adâncă de toamnă se diminuează mult rezerva biologică a
dăunătorului. În perioada căderii fructelor cu larve se vor strânge zilnic fructele şi se vor
distruge. Cele mai bune rezultate se obţin prin tratamente chimice, la avertizare cu unul
din insecticidele: Carbetox 37 CE, Sinoratox 35 CE, Diazinon 60 CE, Zolone 30CEctc.
În livezile de păr, este frecvent întâlnită viespea perelor (Hoplocampa brevis).

Viermele merelor - Cydia pomonella sin. Carpocapsa pomonella, Lasperesia pomonella

Răspândire: Viermele merelor, se întâlneşte în toate zonele pomicole, fiind frecvent în
livezile de măr neîngrijite, unde determină pierderi importante, atât cantitativ, cât şi
calitativ.
Biologie: In funcţie de zonă, în ţara noastră viermele merelor are 1 -3 generaţii pe an,
frecvent 2 generaţii; iernează ca larvă în stadiul de cocon de iarnă, cu pereţii groşi.
În primăvara larva construieşte o galerie spre exterior prin care va ieşi fluturele şi apoi se
transformă în pupă (împuparea se eşalonează pe o perioadă de 40-45 zile). Din această
cauză, şi apariţia fluturilor se face eşalonat. Obişnuit, primii fluturi apar în luna mai,
crepusculari şi nocturni. Perioada preovipozitară durează 5-6 zile la prima generaţie şi 3-
4 zile la a doua generaţie. Ouăle sunt depuse izolat sau în grupe mici, întotdeauna pe
suprafeţe netede. Prolificitatea femelelor este de 20-80 ouă, ajungând şi la 300. Larvele
neonate migrează către fructe, parcurgând 2-3 cm într-un minut.
După Steiner (1939), larvele sunt capabile să se deplaseze în căutarea hranei până la 2 m
distanţă de la locul eclozării. Larvele se hrănesc cu epiderma frunzelor şi fructelor.
Ajunsă la fruct, larva perforează fructul în cavitatea calicială sau pedunculară. în
momentul când larva a ajuns în casa seminală şi începe să consume seminţele, fructul se
opreşte din creştere şi cade din pom, adesea cu larva care îşi continuă dezvoltarea.
Obişnuit într-un fruct se dezvoltă o singură larvă. în cursul evoluţiei, larvele năpârlesc de
patru ori. Perioada de părăsire a fructelor este în funcţie de generaţie şi de regiune
(obişnuit la sfârşitul lunii iunie sau iulie). Multe larve cad direct pe sol pe un fir de
mătase şi apoi se retrag în diferite adăposturi. Larva trece în cocon mătăsos, în care se
împupează. Adulţii apar în mod obişnuit la sfârşitul lunii iunie şi dau naştere la generaţia
a doua.
Fluturii generaţiei estivale depun ouăle direct pe fructe, mai rar pe frunze. Larvele
pătrund în fructe, obişnuit pe partea laterală unde de regulă se găseşte lipită o frunză sau
un fruct alăturat.
În toamnă, larvele ajunse la maturitate, părăsesc fructele şi migrează către adăposturile de
hibernare, unde stau în diapauză până în primăvara următoare. Ca duşmani natu¬rali ai
acestei insecte sunt microorganismele: Bacillus cereus, Beauveria bassiana şi o serie de
viespi parazite: Trichogramma embryophagum, Trichogramma cacoeciae.
Daune: Larvele de C. pomonella atacă fructele. Atacul se prezintă sub două forme:
primar - când fructele sunt roase superficial şi secundar - când fructele prezintă galerii cu
excremente şi rosături în jurul orificiului de penetrare (Planşa 2).
Fructele atacate nu se mai dezvoltă normal, îşi pierd valoarea comercială şi nu se pot
păstra. în livezile neîngrijite pagubele ajung la 70-80%.
Combatere: Se recomandă o serie de măsuri agrotehnice (arătura de toamnă, tăieri de
întreţinere corespunzătoare, adunarea fructelor viermănoase căzute şi distrugerea lor, în
vederea diminuării rezervei biologice) şi măsuri chimice, la avertizare. în general, se
avertizează 1-2 tratamente pentru generaţia 1 în perioada mai-iunie şi 2-3 tratamente
pentru generaţia a II-a aplicate în iulie-august.
Şi în ţara noastră se fac cercetări intense pentru folosirea unor procedee biologice în
combaterea viermelui merelor, cum sunt: folosirea unor preparate biotice pe bază dc
Bacillus thuringiensis (Thuringin); folosirea unor viespi oofage {Trichogramma
embryophagum)\ folosirea feromonilor sexuali pentru stabilirea momentelor optime în
avertizarea tratamentelor fitosanitare şi chiar şi pentru combatere.

Cicada gheboasă a pomilor - Ceresa bubalus F.

Răspândire: Se găseşte în multe ţări din Europa şi destul de frecvent şi în plantaţiile
noastre.
Biologic: are o generaţie pe an şi iernează în stadiul de ou pe ramurile pomilor. Larvele
apar în lunile aprilie - mai, când migrează pe diferite plante ierboase. Adulţii apar în
iunie, când după împerechere, depun ouăle până în octombrie, în incizii tăcute cu
ovipozitorul în scoarţa tânără a diferitelor specii pomicole (măr, păr, prun, cireş, cais,
piersic, plop, tei etc).
Daune: pagubele sunt produse prin incizii făcute în ramuri de femele pentru depunerea
ouălor. Circulaţia sevei se întrerupe, ramurile stagnează în creştere şi se usucă; pomii se
debilitează şi sunt predispuşi la atacul altor dăunători şi agenţi patogeni.
Combatere: La plantare, se recomandă controlul riguros al pomilor, iar cei cu atac dc
Ceresa bubalus vor fi distruşi prin ardere. Unde se constată atac, ramurile respective vor
fi tăiate şi se vor arde. Se vor distruge buruienile din jurul pomilor; se vor efectua
tratamente chimice atât la pornirea pomilor în vegetaţie, cât şi în perioada de vegetaţie.
Păduchele din San-José - Quadraspidiotus perniciosus
Răspândire: Este considerat unul din cei mai importanţi dăunători ai pomilor fructiferi,
fiind dăunător de carantină.
Biologie: Păduchele din San-José, în condiţiile ţării noastre are 2-3 generaţii pe an,
frecvent 2 generaţii. Iernează ca larvă de vârsta 1, sub scut, pe tulpinile şi ramurile
pomilor. După o perioadă de hrănire, în aprilie, năpârlesc şi trec în larve de vârsta a II-a,
diferenţiindu-se în femele şi masculi. La sfârşitul lunii aprilie, începutul lui mai apar
adulţii, care se împerechează; la sfârşitul lui mai, începutul lui iunie femelele depun larve,
eşalonat timp de 6-7 săptămâni.
Larvele neonate au o mobilitate foarte mare, răspândindu-se pe diferite organe ale
pomului.
Odată fixate, larvele îşi introduc rostrul în ţesutul plantelor, hrănindu-se cu seva.
Concomitent, îşi formează scutul protector, constituit din fire de mătase şi ceară, secretate
de glande filiere. Primele 2-3 săptămâni scutul larvar este mai puţin dens, larvele putând
fi distruse prin tratamente chimice. Larvele năpârlesc şi se transformă în larve de vârsta a
II-a; se hrănesc intens, îşi măresc scutul şi în 18-20 de zile se diferenţiază în femele şi
masculi. Masculii apar înaintea femelelor şi trăiesc numai pentru copulaţie. Această
generaţie se dezvoltă în lunile mai-iulie şi durează 65-70 de zile.
După împerechere, în iulie-august, femelele încep depunerea larvelor generaţiei a II-a,
care durează până în septembrie-octombrie. În stadiul acesta iernează şi îşi continuă
evoluţia în primăvara următoare. În zonele mai călduroase din ţară se dezvoltă şi a III-a
generaţie, din octombrie până în mai. Larvele generaţiei a II-a şi a III-a se fixează şi pe
fructe.
Păduchele din San-Jose este parazitat natural de Prospaltella perniciosi, P. fasciata şi
Aphytis proclia, iar ca prădători are din ordinul Coleoptera pe Chilocorus bipustulatus şi
C. renipustulatus.
Daune: Păduchele din San-José este polifag, atacând peste 200 specii dc arbori, arbuşti şi
plante ierboase; preferă speciile lemnoase; s-a semnalat pe căpşun, dar nu şi pe conifere.
Atacă atât părţile lemnoase, frunzele, cât şi fructele. Se fixează cu ajutorul rostrului în
ţesut şi suge conţinutul celular. O dată cu înţepătura este introdusă şi saliva, care conţine
o substanţă toxică sub acţiunea căreia se produc o serie de modificări biochimice, din
care cauză ţesuturile se necrozează, se roşesc, formându-se pete caracteristice. Pomii
atacaţi au o vegetaţie redusă, frunze eţiolate, fructe mici şi deformate (Planşa 3).
Combatere: Se recomandă măsuri preventive şi curative. Plantaţiile vor fi înfiinţate numai
cu material sănătos, liber de San-José; se va aplica o tehnologie corespunzătoare şi
tratamente chimice la avertizare, 1-3 pentru fiecare generaţie în perioada de vegetaţie.
Tratamentul trebuie efectuat înainte ca scutul larvar să se îngroaşe şi să se întărească;
pentru forma hibernantă - la pornirea pomilor în vegetaţie (martie-aprilie) se va face un
tratament cu Oleocarbetox, Oleodiazol, Oleoekalux etc.

Păduchele lânos - Eriosoma lanigerum

Răspândire: La noi în ţară se găseşte frecvent în livezile de măr neîngrijite.
Biologie: Păduchele lânos prezintă un ciclu complet numai în ţara lui de origine (America
de Nord), având ca plantă gazdă primară - ulmul american şi secundară - mărul, în
Europa şi deci şi la noi în ţară, evoluţia lui este incompletă.
Tot timpul anului se înmulţeşte pe cale partenogenetică vivipară; chiar dacă apar forme
sexuate şi depun ouă, formele fundatrix care iau naştere, mor înainte de reproducere.
Formele aripate ce apar în timpul verii, ajută la răspândirea dăunătorului în livadă. Spre
toamnă se coboară spre rădăcini, dând naştere la forma radicicolă. Iernează ca formă
hipogee şi ca larve pe părţile aeriene ale pomilor. Poate avea 8-12 generaţii pe an.
Parazitismul natural este asigurat de viespea monofagă Aphelinus mali Halid. care uneori
este de 100%.
Păduchele lânos colonizează tulpini, ramuri, lăstari, rădăcini, hrănindu-se prin sugerea
sucului celular din ţesuturi. Părţile atacate se hipertrofiază şi apar umflături sub forma de
nodozităti sau ulceraţii canceroase. Pomii atacaţi se debilitează şi în final se usucă (Planşa
2).
Combatere: se recomandă măsuri preventive: folosirea unui material pomicol sănătos,
liber de agenţi fitopatogeni şi aplicarea tehnologiei de cultură a speciei măr. Când se
constată totuşi atac, ramurile respective să fie tăiate şi distruse prin ardere. Tratamentele
chimice, aplicate la avertizare, să fie atât la pornirea pomilor în vegetaţie, cât şi în timpul
vegetaţiei.

Păianjenul roşu al pomilor fructiferi - Panonychus ulmi

Răspândire: La noi este întâlnit în toate livezile.
Biologie: Iernează sub formă de ou pe ramurile pomilor, în crăpăturile scoarţei sau sub
solzii mugurilor. Larvele apar în aprilie şi colonizează mugurii, frunzele şi florile,
hrănindu-se prin sugere. Adulţii, după împerechere, depun ouă pe frunzele diferitelor
specii pomicole (măr, prun, piersic etc). într-un an evoluează 5-6 generaţii; dezvoltarea
unei generaţii durează între 20 şi 36 zile. în general perioadele de secetă, favorizează
înmulţirea dăunătorului.
Daune: Păianjenul roşu este o specie polifagă, atacând mărul, părul, gutuiul, prunul,
cireşul, caisul, migdalul, nucul, coacăzul, agrişul etc; pagubele se datorează înţepăturilor
şi sugerii sevei, producând în frunze rupturi şi dislocări ale epidermei şi parenchimului
lacunar (Planşa 2).
Pe frunze apar pete mici, alb-brunii, care cu timpul confluează, iar coloritul se schimbă
de la alb-argintiu până la alb-roşietic.
La atacuri puternice, frunzele se usucă şi cad, prejudiciind indirect producţia. Ca specii
prădătoare se cunosc dintre acarieni: Typhlodromus, Tydeus, iar dintre insecte: Chrysopa,
Stethorus, Anthocoris, care pot influenţa densitatea de acarieni.
Combatere: În prevenirea şi combaterea atacului de Panonychus ulmi se recomandă un
tratament la pornirea pomilor în vegetaţie. în timpul vegetaţiei se fac mai multe
tratamente, la. avertizare, în funcţie de rezerva biologică, de rezistenţa populaţiei de
acarieni la insecticide, de fenologia soiurilor existente în cultură şi de remanenta
produselor insecticide şi acaricide folosite; intervenţia chimică se justifică la PED > 3-5
forme mobile/frunză.

Păduchele verde al mărului - Aphispomi sin. Doralis pomi

Răspândire: În România este semnalat ca unul din dăunătorii periculoşi ai livezilor, dar şi
în pepinierele pomicole.
Biologie: Este un păduche nemigrator; tot timpul anului se înmulţeşte pe plante lemnoase
aparţinând speciilor: măr, păr, mai rar gutui, moşmon, păducel, scoruş sau alte rosacee.
Iernează ca ou, depus pe ramurile pomilor, obişnuit, la baza mugurilor.
Primăvara, apare fundatrixul, care, pe cale partenogenetică vivipară dă naştere la 35-40
larve. Acestea în 10-15 zile se transformă în femele aptere şi aripate, care continuă să se
înmulţească partenogenetic vivipar şi se răspândesc pe diferite rozacee. în septembrie
apar formele sexupare, care dau naştere la masculi şi femele care, după împerechere,
depun oul de iarnă. Păduchele verde al mărului poate avea 8-12 generaţii pe an.
Daune: Păduchii se localizează de regulă pe partea inferioară a frunzelor, colonizând
vârfurile de creştere (Planşa 3). Datorită modului de atac - înţepat şi supt seva, frunzele se
răsucesc, se îngălbenesc şi se usucă.
Păduchele acoperă adesea organele atacate cu aşa zisa „roua de miere" (excrementele -
dulci) pe care se dezvoltă diferite ciuperci saprofite (fumagină - Capnodium salicinum).
Combatere: Se previne şi combate atacul de afide prin aplicarea corespunzătoare a
complexului de protecţia plantelor - emis de Institutul de Cercetare - Dezvoltare pentru
Pomicultură Mărăcineni, pentru specia respectivă.
Se fac tratamente la pornirea pomilor în vegetaţie şi mai multe în perioada de vegetaţie,
în funcţie de prezenţa dăunătorului, de fenologia soiului, de remanenta produselor,
corelate cu condiţiile de climă (temperatură şi umiditate) cu insecticide - aficide - ex.
Pirimor.

Puricele melifer al mărului - Psylla mali

Răspândire: Este întâlnit în toată zona temperată, iar la noi în ţară frecvent în plantaţiile
din Muntenia şi Transilvania.
Biologie: Are o singură generaţie pe an şi iernează în stadiul de ou pe scoarţa pomilor;
larvele apar în martie-aprilie fixându-se pe mugurii vegetativi şi floriferi, apoi pe frunzele
tinere şi fructele de măr, rareori pe scoruş, păr etc. Adulţii apar eşalonat în lunile mai-
iunie; la început se hrănesc pe măr, apoi trec pe alte plante lemnoase şi ierboase; în
august se reîntorc pe măr, se împerechează şi depun ouăle.
Daune: În unii ani poate determina pagube mari; în urma înţepăturilor provocate de larve
şi adulţi, lăstarii se răsucesc, frunzele se deformează, rămân mici şi capătă un aspect
clorotic, iar butonii florali avortează, se usucă şi rămân atârnaţi pe pom. În urma atacului
de Psylla, datorită excrementelor dulci ale insectei, se instalează diferite ciuperci
saprofite (ex. Capnodium salicinum).
Combatere: Prin aplicarea complexului de protecţia plantelor corespunzătoare speciilor
cultivate (măr, păr etc.) se previne şi se combate concomitent şi atacul de Psylla mali
(Planşa 2).

Inelarul - Malacosoma neustria sin. Bombyx neustria

Răspândire: La noi, în toată ţara, frecvent în silvostepă şi în zona pădurilor de stejar.
Biologie: Are o generaţie pe an; iernează ca ou, aşezate în rânduri concentrice pe ramuri
(sub formă de inel); omizile apar în aprilie-mai, eşalonat, timp de 2 săptămâni; la început
larvele stau grupate în cuiburi mătăsoase, care servesc ca adăpost; se hrănesc cu frunze şi
flori, timp de 30-40 zile; larvele năpârlesc de 5 ori; omizile din primele vârste sunt foarte
rezistente la interperii; în iunie se retrag în diferite locuri, transformându-se în crisalide în
interiorul unui cocon mătăsos dublu, cel exterior mai rar, iar cel interior mai compact;
după 1-2 săptămâni, apar fluturii; după împerechere, femelele depun ouăle în formă
caracteristică de inel, care conţine 25-60 ouă; atacul poate fi în vetre sau generalizat.
Daune: Este o specie polifagă, care atacă toţi pomii fructiferi; în anii favorabili, inelarul
poate provoca defolieri importante, pierderi de recoltă şi debilitarea pomilor (Planşa 2).
Combatere: tăierea şi arderea lăstarilor cu pontă (cu inele) pentru reducerea rezervei
dăunătorului; distrugerea larvelor la eclozare printr-o singură strivire; tratamente chimice
cu insecticide la depunerea ouălor şi eclozarea larvelor.

Omida păroasă a stejarului sau fluturele stejarului -Lymantria dispar

Răspândire: se găseşte pe întreg globul; la noi în ţară se întâlnesc focare puternice în zona
pădurilor de stejar.
Biologie: Are o generaţie pe an; iernează ca ou în ponte de 250-600 ouă, cu embrionul
format, acoperite cu perişori de pe abdomenul femelei; plante gazdă sunt toate speciile
pomicole ce se cultivă în zona stejarului.
Larvele apar în aprilie, când urcă în coroana pomilor hrănindu-se cu muguri şi frunzuliţe;
după 6-10 săptămâni se transformă în crisalide, într-un cocon cu ţesătură rară.
În iunie-iulie, apar fluturii care zboară până în august. Masculii sunt mai vioi decât
femelele; după fecundare, femelele depun ouă pe partea inferioară a tulpinilor; după 3-4
săptămâni se formează embrionul, care rămâne în diapauză în interiorul oului, până în
primăvara anului următor.
Daune: larvele sunt foarte lacome şi polifage atacând atât pomii fructiferi, cât şi speciile
ornamentale şi forestiere. Focarele se formează în păduri de foioase, de unde se
răspândesc şi în livezi; omizile distrug mugurii, frunzele, florile şi în anii de invazie
produc pagube importante; pomii pot fi desfrunziţi, pierd recolta şi sunt debilitaţi.
Combatere: Adunarea şi strângerea pontelor de pe tulpini, prin răzuire şi distrugerea lor,
tratamente cu insecticide la apariţia omizilor în coroană (larve tinere) (Planşa 3).
Omida păroasă a dudului - Hyphantria cunea Bombyx cunea
Răspândire: Din 1949 pe tot teritoriul României.
Biologie: Are două generaţii pe an; iernează sub formă de crisalidă în diferite ascunzişuri,
iar primăvara apar fluturii; la scurt timp, are loc împerecherea, după care depun ouăle pe
partea inferioară a frunzelor, în grupe, acoperite cu perişori fini şi rari; femelele preferă
pomii cu coroană aerisită şi luminată; după 1 -3 săptămâni apar larvele, care se hrănesc
cu frunze, formează cuiburi mici, de 2-3 frunze, unite prin fire mătăsoase; cuibul cu
frunze roase are culoarea albicioasă-argintie; la sfârşitul lunii iunie, după 5-7 năpârliri,
larvele se transformă în crisalide, în interiorul unor coconi, ţesuţi din fire mătăsoase rare;
după 1-2 săptămâni apar fluturii generaţiei a II-a, eşalonat până în august. Femelele
depun ouă pe dosul frunzelor, apar larvele, care-şi termină dezvoltarea în septembrie-
octombrie, când se transformă în crisalide hibernante; în anii cu toamne blânde şi târzii,
apare generaţia a IlI-a parţială; omizile acestei generaţii nu reuşesc să se mai transforme
în crisalide şi pier, datorită lipsei de hrană şi temperaturilor scăzute.
Daune: Este considerată principal dăunător al pomilor fructiferi; provoacă desfrunzirea
parţială sau totală a pomilor, ceea ce duce la pierderi de recoltă şi chiar la debilitarea
pomilor; în multe ţări este considerată dăunător de carantină.
Combatere: diminuarea rezervei biologice a dăunăto¬rului prin distrugerea „cuibului de
omizi", şi chimic cu diferite insecticide, aplicate la începutul formării cuiburilor (când
larvele sunt tinere).

Sfredelitorul ramurilor - Zeuzera pyrina sin. Zeuzera aesculi

Răspândire: Sfredelitorul ramurilor este răspândit în Europa, Asia, America; la noi în ţară
este răspândit din zona de câmpie până la deal şi zona submontană.
Biologie: Are o generaţie la 1-2 ani; fluturii apar în iunie şi zboară în lunile iunie şi iulie;
împerecherea are loc imediat după apariţie, iar depunerea ouălor este îndată după
împerechere; o femelă depune aprox. 1000 de ouă, în grupe mari pe lăstari, pe peţiolul
frunzelor sau pe scoarţa ramurilor; incubaţia durează 1-3 săptămâni în funcţie de
temperatură; după eclozare, larvele îşi ţes un cuib de fire, din care ies după 2-3 zile şi se
răspândesc către vârful ramurilor, pe nervura principală, peţioli sau muguri, în care sapă
galerii, unde se hrănesc cu ţesuturi vii; către toamnă, larvele îşi sapă galerii mai mari,
către baza ramurilor, se izolează printr-un dop de rumeguş, unde iernează; în primăvară,
larvele se dezvoltă în aceleaşi galerii lungi, de 30-40 cm, de regulă în adâncime; în
primăvară, după 3-4 săptămâni de hrănire, se transformă în crisalide, de regulă în
apropierea orificiului de ieşire; stadiul de crisalidă durează 2-3 săptămâni, după care în
iunie apar fluturii.
Daune: sfredelitorul ramurilor atacă peste 150 specii de arbori fructiferi şi forestieri;
ramurile atacate se usucă, pomii se degarnisesc de ramuri şi se usucă. (Planşa 3).
Combatere: Când atacul este slab se recomandă tăierea şi arderea ramurilor; în cazul unui
atac puternic, preventiv, în perioada ecloziunii larvelor, se fac tratamente cu insecticide.

Sfredelitorul tulpinilor - Cossus cossus sin. Cossus ligniperda

Răspândire: La noi în ţară - de la zona stepei până a fagului.
Biologie: Are o generaţie la 2-3 ani; fluturii apar la sfârşitul lunii iulie; ziua stau retraşi pe
tulpini, ramuri groase şi alte locuri adăpostite, iar noaptea zboară; împerecherea are loc
după câteva zile de la apariţie, iar depunerea ouălor după câteva zile de la împerechere;
ouăle sunt depuse în crăpăturile scoarţei în grupe de 15-50, îndeosebi la baza arborilor
bătrâni. în condiţii favorabile o femelă depune şi 1500 ouă; fiecare grupă de ouă este
acoperită cu o substanţă vâscoasă, care în prezenţa aerului se întăreşte; după 1-2
săptămâni apar larvele care rod în scoarţă galerii comune, în care iernează; în primăvara
următoare, larvele sapă galerii individuale, dispuse longitudinal sau în adâncime sub
scoarţă, formând din loc în loc orificii pentru eliminarea rumeguşului şi a excrementelor
rezultate prin hrănire; până toamna, larvele ajung la completa dezvoltare, iernând a II-a
oară în galeriile individuale. In primăvara anului al III-lea rod un orificiu în scoarţă, apoi
în interior şi în apropierea lui îşi confecţionează un cocon din rumeguş de lemn în care se
transformă în crisalidă. Stadiul de crisalidă durează 3-6 săptămâni, astfel că în iunie-iulie,
apar fluturii. Larvele sfredelitorului sunt prădate de ciocănitori, de Beauveria bassiana şi
virusuri poliedrice.
Daune: Sfredelitorul tulpinilor se dezvoltă în tulpinile speciilor pomicole cu lemn moale,
cărora, prin galeriile produse, le provoacă uscarea.
Combatere: măsuri de igienă culturală, curăţarea scoarţei uscate, tăierea ramurilor cu carii
şi arderea lor, tratamente preventive - în perioada de zbor a adulţilor - cu insecticide.

Cariul scoarţei - Ruguloscolytus rugulosus sin. Scolytus rugulosus

Răspândire: Originar din regiunile euro-siberiene, este răspândit pe tot globul, mai puţin
Australia.
Biologie: în condiţiile ţării noastre cariul scoarţei are 1-2 generaţii pe an. Adulţii apar
primăvara în mai, sapă câte o galerie maternă între scoarţă şi lemn, de 2-3 cm, de-a
lungul tulpinii sau a ramurilor groase, unde se împerechează. Femela sapă lateral, de o
parte şi de alta a galeriei materne, loji în care depune un ou; fiecare femelă depune 10-60
ouă. Larvele, după 1-2 săptămâni (cât durează incubaţia), sapă galerii radiare sau
perpendiculare pe galeria maternă, sinuoase, lungi, adesea încrucişându-se la capete;
galeriile larvare sunt mai înguste la origini, şi mai largi către vârf. Stadiul de larvă
durează 3-5 săptămâni; larvele se transformă în nimfe la capetele galeriilor, în loji săpate
în lemn; în iulie apar adulţii care sapă noi orificii rotunde în scoarţă, prin care ies; după
apariţia generaţiei de vară sapă orificii în scoarţă şi îşi construiesc galerii materne, în care
depun ouăle; larvele apărute se dezvoltă până toamna, iernează, iar primăvara se
transformă în nimfe şi adulţi.
Daune: Atacă tulpinile şi ramurile groase ale speciilor fructifere. Pomii debilitaţi
fiziologic (secetă, îngrăşăminte etc.) sunt cei mai atacaţi; pomii atacaţi se usucă.
Combatere: Folosirea la plantat a pomilor sănătoşi, fără carii; igiena fitosanitară (tăierea
şi arderea ramurilor cu carii), pentru diminuarea rezervei; tratamente cu insecticide în
perioada lunii când apar adulţii.
Gândacul păros - Epicometis hirta sin. Cetonia hirtella, Tropinota hirta
Răspândire: de la zona de stepă până la cea de dealuri.
Biologie: Are o generaţie pe an; iernează ca adult în lojile nimfale; primăvara, în aprilie,
adulţii ies din sol şi se răspândesc pe flori, unde se hrănesc pentru maturaţie sexuală.
Maxima curbei de zbor este mai-iunie; gândacii sunt vioi în zilele calde şi însorite; la
început, aceştia se hrănesc cu părţi din florile pomilor, pentru maturaţia sexuală.
După 5-8 zile de la împerechere, femelele depun ouăle în soi, în grupe mici; după 1-2
săptămâni, larvele eclozează şi se hrănesc cu rădăcinile fragede sau putrede din sol;
stadiul de larvă durează 55-65 zile, când parcurge 3 vârste; în iulie-august, larvele îşi
confecţionează lojă nimfale din pământ, unde se transformă în prenimfe, nimfe şi adulţi;
în august-septembrie apar adulţii care rămân şi iernează în sol şi apar primăvara, când
pomii sunt în floare.
Daune: Gândacul păros este polifag, atacând florile pomilor; în anii cu invazii puternice,
pagubele sunt considerabile.
Combatere: Scuturarea gândacilor dimineaţa (când sunt amorţiţi) pe prelate şi distrugerea
lor. Tratamente chimice - în perioada apariţiei gândacilor.

Gărgăriţa fructelor - Rhynchites bacehus sin. Rhynchites purpureus

Răspândire: La noi în ţară se găseşte în toate livezile de stepă, silvostepă şi dealuri.
Biologie: Are o generaţie la 1-2 ani; iernează ca adulţi în sol, pe o rază de 30-50 cm; în
jurul coletului pomilor atacaţi, sau în stadiul de larvă în fructele mumiflate.
Gărgăriţele ies din locul de iernare în aprilie, se hrănesc cu mugurii pomilor pentru
maturarea sexuală (1-2 săptămâni), iar mai târziu cu frunze, flori şi fructe tinere;
împerecherea şi depunerea ouălor are loc în prima jumătate a lunii mai; femelele cu rostru
taie un orificiu în fructele tinere, depun oul şi astupă orificiul cu o substanţă care în
contact cu aerul se întăreşte; o femelă depune aprox. 125 ouă; după aprox. 1-2 săptămâni,
larvele eclozează, se hrănesc cu seminţele abia formate sau cu pulpa fructelor; fructele
atacate putrezesc, se mumifiază şi cad.
În fructele atacate, larvele continuă să se dezvolte, apoi în luna august ies din fructe şi
pătrund în sol unde se transformă în nimfe, în lojele nimfale confecţionate din pământ. în
septembrie-octombrie larvele se transformă în nimfe şi după 2-3 săptămâni se transformă
în adulţi, care ies la suprafaţă, se hrănesc cu muguri, apoi se retrag în sol sau sub ritidom
pentru iernare; o parte din larve se transformă în nimfe în anul al II-lea, aşa că are o
generaţie la 2 ani.
Daune: Gărgăriţa fructelor este polifagă; adultul atacă mugurii, frunzele, florile şi fructele
tinere; fructele atacate se mumifiază şi cad.

Gărgăriţa mugurilor - Sciaphobus squalidus

Răspândire: în Banat, Transilvania şi Moldova.
Biologie: are o generaţie la 2 ani; iernează ca adult în sol; primăvara, la sfârşitul lui
martie, adulţii ies din sol şi migrează în coroana pomului, unde se hrănesc cu muguri şi
apoi cu stamine, pistil şi frunze; după aprox. 10 zile, gărgăriţele se împerechează şi depun
ouăle pe partea superioară a limbului frunzelor, în grupe de 20-40, după care îndoaie cele
două părţi ale limbului şi le lipesc cu o substanţă
vâscoasă. Larvele apar în mai, cad în sol şi se hrănesc cu rădăcinile fragede ale plantelor
ierboase; în august-anul viitor (anul al II-lea) larvele ajung la maturitate, pătrund în sol şi
se transformă în nimfă; toamna, apar adulţii, însă rămân şi iernează în lojile nimfale, iar
primăvara - în martie - aprilie ies şi migrează în coroana pomilor, unde se hrănesc cu
muguri, flori şi frunze tinere.
Daune: Gărgăriţa mugurilor este polifagă; atacă nucul, mărul, părul, prunul, caisul etc; la
apariţie, în primăvară gărgăriţele distrug mugurii de rod, apoi florile; în anii de invazie
producţia de fructe scade considerabil.
Combatere: Asemănător ca în cazul gărgăriţei mărului -Anthonomus pomorum.
Cotarul verde - Operophtera brumată sin. Cheimatobia brumată
Răspândire: frecvent în zona pădurilor de stejar.
Biologie: Are o generaţie pe an; iernează ca ou, depus la baza mugurilor, izolat sau în
grupuri mici; în aprilie apar larvele care se hrănesc cu muguri, cu frunze şi fructe; în mai
-iunie, larvele mature coboară pe un fir mătăsos în sol; la aproximativ 20-25 cm se
transformă în crisalidă şi rămân 4-5 luni, când se transformă în adult; de obicei femelele
apar mai târziu decât masculii; după apariţia fluturilor, are loc copulaţia şi sunt depuse
ouăle la baza mugurilor.
Daune: Larvele sunt polifage, atacând toate speciile pomicole (şi arbuştii); pomii
dezmuguriţi se dezvoltă încet, fructele rămân mici şi producţia scade (Planşa 3).
Combatere: Arături şi discuiri pe rândul de pomi, pentru distrugerea larvelor şi
crisalidelor; inele cleioase instalate la baza pomilor pentru captarea femelelor; tratamente
pentru fluturii şi larvele eclozate cu diferite insecticide.
Cărabuşul de mai- Melolonta melolontha
Răspândire: din zona stepei până in zona submontană.
Biologie: Are o generaţie la trei ani, adulţii apar în aprilie-mai, timp de 20-25 zile, zborul
fiind crepuscular; noaptea şi în perioadele favorabile stau linistiţi pe dosul frunzelor;
cărăbuşii se hrănesc cu frunze, se împerechează şi femelele depun ouă; ouăle sunt depuse
în sol la 0-12 cm adîncime, în grupe de 20-40 ouă; stadiul larvar durează 2 ani, timp in
care larvele parcurg 3 vârste (stadii); în august-septembrie apar noii adulti, care rămân şi
iernează în lojiile nimfale, chiar dacă temperatura solului este mai mare de 100C (pragul
biologic); în lunile aprilie-mai, ale celui de-al III-lea an, apar adulţii, care reiau ciclul
biologic.
Daune: Cărăbuşul de mai este polifag; în stadiul de adult atacă frunzele tuturor speciilor
pomicole, pentru maturaţia sexuală; în stadiul de larvă atacă rădăcinile tuturor speciilor
pomicole (pepinieră, livezi) , ceea ce duce iniţial la reducerea producţiei de fructe şi cu
timpul la uscarea pomilor.
Combatere: Discuiri, arături pentru distrugerea larvelor; tratamente la sol- pentru larve cu
: Sinolitox 10G- 600 Kg la hectar; Dayomet 90G- 600 Kg la hectar; pe cale mecanică,
scuturarea pomilor dimineaţa pe cearceafuri (prelate), când cărăbuşii sunt amorţiţi (pentru
diminuarea rezervei biologice); tratamente chimice în perioada apariţiei cărăbuşilor
(aprilie-mai), cu diferite insecticide.

PLANUL DE TRATMENTE PREVENTIVE, APLICATE LA AVERTIZARE,

PENTRU COMBATEREA PATOGENILOR
ŞI DĂUNĂTORILOR LA SPECIA MĂR

16.1.1. Viroze

Mozaicul marului - Pirus virus 2 syn. - Marmor mali

 Mozaicul la mar este o boala frecventa în livezile din Europa si America. A fost
observat în 1825 de catre Noisette, iar la noi în tara a fost
semnalat pe soiul de mar Jonathan în 1956 de Olga Savulescu si Eugenia Eliade.
Virusul a fost depistat la numerose soiuri de mar iar la soiurile foarte sensibile
pagubele pot ajunge la 40% din productie. Prin altoire, virusul a fost transmis speciilor de
Malus, Crategus, Prunus, Fragaria, Sorbus, Cydonia, Pyrus iar prin inoculare de suc si
la plantele ierboase, în total la 65 specii din 19 familii .
Simptome. Boala se manifesta exclusiv pe frunze. Astfel, în urma atacului apar
pete neregulate ca forma de culoare galbena cu nuanta crem, raspîndite neuniform pe
suprafata limbului. Atacul se manifesta numai pe o parte din frunze, de regula cele tinere,
din vârful lastarilor, nefiind atacate. Frunzele atacate sunt tari si aspre. Temperaturile
ridicate din timpul verii fac ca tesuturile frunzelor atacate sa devina brune. (Fig. 51)

Fig.51. Mozaicul marului - Marmor mali

- simptome pe frunze
Simptomele sunt grave la temperaturi de 18°- 22°C. Pomii puternic atacati
vegeteaza slab si dau productie scazuta. Frunzele cad înainte de vreme ducând la slabirea
pomilor, în special a celor tineri. Fructele provenite de la pomii bolnavi sunt mici si au
calitati gustative reduse.
Atacul diferitelor tulpini de virus care au virulenta diferentiata cât si multitudinea
soiurilor de mar atacate fac ca simptomele cât si efectele acestei boli sa varieze foarte
mult. Sensibile sunt soiurile : Jonathan, Golden Delicious, iar mai putin sensibile sunt :
Parmen Auriu, Ontario , fiind de asemenea cunoscute si unele soiuri mai tolerante.
Agentul patogen - Boala este produsa de Pirus virus 2 (B. et J. Smith)
syn. - Marmor mali Holmes.
Virusul se prezinta sub forma de particule izodiametrice de 25 - 29 µm, cele de
dimensiuni mai mari fiind infectioase. Temperatura de inactivare este de 54°C iar dilutia
optima 2: 1000.
Transmiterea si raspândirea virusului se realizeaza prin altoire sau grefe de scoarta,
simptomele bolii aparând în câteva saptamâni sau în primavara urmatoare. Virusul se
transmite si prin seminte iar la puietii din pepiniere si prin anastomoze radiculare.

Combatere. Se recomadã control fitosanitar în pepiniere, eliminarea pomilor

virozati, folosirea pentru altoire numai de ramuri altoi si portaltoi sãnãtosi. De
asemenea în timpul altoirilor si taierilor la mar se vor respecta toate masurile de igiena
culturala.

16.1.2. Bacterioze
 Cancerul bacterian al radacinilor pomilor fructiferi - Agrobacterium
tumefaciens
Cancerul pomilor fructiferi este o boala bacteriana raspândita pe tot globul. Ea a
fost observata pentru prima data în Germania în 1870, fiind initial socotita drept o boala
neparazitara deoarece apare în solurile cu exce 454l114e s de umiditate. In tara noastra a
fost semnalata pentru prima data în 1926 de Tr. Savulescu, pe radacinile unor meri tineri
la Curtea de Arges iar ulterior a fost semnalata în mai multe localitati din tara, atât în
pepiniere cât si în livezi, producând pagube însemnate asupra dezvoltarii pomilor si
productiei lor.
Bacteria este foarte polivora, fiind des întâlnita pe specii de sâmburoase (cais,
piersic, cires, corcodus) în pepiniere, unde produce mari pagube, cât si în plantatii de par,
mar, gutui, vita-de-vie. Cancerul bacterian se poate maifesta în afara de pomi, la sfecla,
floarea-soarelui, tutun, tomate, în general pe plante din peste 60 de familii. Nu sunt
atacate monocotiledonatele.
Simptome. Boala se manifesta cel mai frecvent prin aparitia pe radacini si la baza
tulpinilor, în zona coletului, a unor tumori, la început mici cât un bob de mazare, moi, cu
suprafata neteda, galben - verzui formate din tesut parenchimatic. Aceste tumori pot
aparea pe toate organele plantelor lemnoase sau ierbacee însa la sfârsitul perioadei de
vegetatie cad . Alteori devin persistente si devin brune, capata an de an dimensiuni din ce
în ce mai mari, ajungând la 10-30 cm în diametru si au suprafata neregulata, rugoasa.
(Fig. 52)
 Fig.52. Cancerul bacterian al radacinilor si coletului
- Agrobacterium thumefaciens
- tumori pe radacini
Formarea tumorilor se datoreaza unor diviziuni exagerate ale celulelor plantei,
datorate prezentei bacteriei. In structura unor tumori se observa numeroase insulite în
care lemnul este dispus spre exterior iar liberul catre interior, datorita functionarii
defectuoase a cambiului.
Aspectul citologic al tesuturilor prezente în interiorul unei tumori este mult
asemanator cu cel întâlnit la om si animale. Intr-o sectiune prin tumora se observa celule
mari, gigantice înconjurate de celule cu dimensiuni normale. De asemenea se pot observa
celule gigantice cu nucleul hipertofiat, celule gigantice polinucleate sau pline cu
numeroase celule mai mici, fenomene de heteroploidie, cordoane de celule canceroase,
asfixia tesuturilor. Multe celule retin puternic colorantii (sunt hipercromatice). In
interiorul tumorilor se gasesc relativ putine bacterii comparativ cu efectul parazitar
produs de catre acestea. De asemenea în tumori se observa acumulari de acizi organici
(malic, citric, oxalic). S-a mai constatat o acumulare de substante organo-formatoare ca
acidul indolil acetic, care este un produs cancerigen dar, folosit în doze moderate
reprezinta un stimulator de crestere.
Prezenta tumorilor la nivelul radacinilor si mai ales la nivelul coletului stânjeneste
cresterea si dezvoltatea pomilor, mai ales a celor tineri.
O alta manifestare a hipertrofiei care se întâlneste mai rar în pepiniere, fiind
frecventa în special la mar este aparitia unor radacini firoase, care apar ca niste smocuri.
Ele se formeaza din tumori si la început sunt moi, apoi devin de consistenta tare, fibroasa.
 Agentul patogen. Agentul patogen este Agrobacterium radiobacter p.v.
tumefaciens (Smith si Thorn.) Kerr, Young et Panagopoulos, familia
Rhizobiaceae,ordinul Eubacteriales, clasa Schizomycetes.
Bacteriile au forma de bastonas, cu câte un singur flagel polar.Sunt Gram negative,
asporogene aerobe, neacidorezistente.
Temperatura optima de dezvoltare este între 24-28°C, temperatura maxima 37°C.
Pot trai în sol 2-4 ani.
Ranile mecanice produse pomilor în timpul lucrarilor de întretinere, atacul de
insecte, loviturile de grindina, duc la distrugerea integritatii scoartei si favorizeaza
infectiile cu aceste bacterii.
Patogeneza cancerului bacterian cuprinde patru etape :
- etapa transformarii celulelor normale în celule tumorale. Aceasta etapa la rândul
ei cuprinde trei faze : conditionarea, inductia si proliferarea tumorala;
- etapa dublarii, când apare o înmultire dezordonata a celulelor tumorale si apoi
metastaze;
- etapa organizarii elementelor celulare si pâna la un anumit nivel, diferentierea
celulelor cu aparitia vaselor conducatoare;
- etapa îmbatrânirii si necrozarii tumorale.
Desi este una dintre cele mai cercetate boli la plante, exista înca numeroase lacune
în explicarea mecanismului de formare a tumorilor si, chiar în ceea ce priveste etiologia
bolii, parerile sunt controversate. Exista pareri care pledeaza pentru etiologia virotica a
cancerului, bacteriile inoculând virusurile localizate pe cromozomi. Acest lucru ar explica
si disproportia dintre numarul mic de bacterii si efectul parazitar deosebit pe care îl induc
la plantele parazitate.
Vehicularea bacteriilor în sol are loc odata cu apa de irigatie sau cu apa de ploaie
care spala tumorile si antreneaza bacteriile care pot rezista peste iarna în sol fara a-si
pierde virulenta.
Bacteria se patreaza în muguri, calus, în vârfurile tinere al radacinilor si este
rezistenta în vase.
Combatere. In tara noastra A.radiobacter p.v. tumefaciens este un patogen de
carantina.
Se impun urmatoarele masuri de profilaxie si combatere :
- se evita amplasarea pepinierelor si livezilor pe terenuri argiloase umede si reci;
- se efectueaza control fitosanitar ; pomii tineri atacati vor fi distrusi;
- materialul saditor provenit din pepiniere infectate va fi tratat prin înmuierea
sistemului radicular într-un amestec format din sulfat de Cu 5%, argila, nisip si doar dupa
aceea pomii vor fi plantati;
- sâmburii de zarzar, piersic si prun se vor dezinfecta înainte de semanat cu produse
organo-mercurice;
- se iau masuri pentru combaterea insectelor din pepiniere si în special a larvelor de
coleoptere;
- se evita ranirea în timpul altoitului si în timpul lucrarilor de întretinere a livezilor,
ranile produse se vor unge cu mastic;
- solul din pepiniere poate fi dezinfectat cu policlorura de benzol 500 kg/ha, care se
distribuie în cantitate de 25g în fiecare copca adânca de 10-15 cm.,dupa care substanta se
acopera cu pamânt;
 - fertilizarea trebuie facuta mai mult cu fosfor si potasiu;
- terenurile infectate se cultiva câtiva ani cu cereale, care nu sunt atacate de bacterii.
Focul bacterian sau arsura merilor si perilor - Erwinia amylovora si
Pseudomonas syringae
Aceasta boala a fost semnalata pentru prima data în America în 1870 în prezent
fiind raspândita în toate tarile Europei si Americii. La noi în tara a fost observata în 1923
în Moldova pe puieti de mar, iar azi este prezenta în toate zonele pomicole ale tarii.
Bacteria este polivora, ataca mai multe specii de pomi fructiferi precum si alte
plante din fam. Rosacee : Malus, Pyrus Cydonia, Crategus, Spiraea.
Simptome. Boala apare pe toate organele plantei în afara de radacini, simptomele
fiind diferite în functie de organul parazitat.(Fig. 53)

Fig. 53 - Focul bacterian - Erwinia amylovora si Pseudomonas syringae

a - simptome pe lastar; b - simptome pe trunchi
Pe frunze: apar pete brune translucide care se întind si duc la distrugerea întregului
aparat foliar al pomului. Frunzele nu cad de pe pom nici când ramurile sunt puternic
scuturate.
Pe flori: atacul poate fi confundat cu cel produs de monilioza; acestea se ofilesc si
se innegresc.
Fructele: sunt atacate din momentul legarii pâna la maturitate. Cel mai mult au de
suferit fructele tinere, pe care apar pete negricioase cu aspect umed. Fructele se zbârcesc,
se înnegresc ramân mici si atârna pe ramuri chiar si în timpul iernii.
Forma de atac pe lastari, ramuri si trunchiuri tinere este cea mai cunoscuta. Atacul
poate începe din dreptul unui mugure mortificat, în jurul caruia scoarta se necrozeaza
devine cenusie-închis se usuca, lipindu-se de lemn. Partea superioara a lastarilor
parazitati se brunifica se vestejeste si se îndoaie în forma de cârlig.
Pe tulpina boala se manifesta prin sclerozarea si brunificarea scoartei din dreptul
nodurilor iar parenchimul scoartei si suberul se lipesc de lemn. In cazul extinderii scoartei
atacate, pomul se usuca.
In functie de organul atacat, boala poarta denumirea de: arsura frunzelor,
mugurilor, ramurilor, florilor.
In timpul perioadelor umede pe organele atacate ale pomului si special la nivelul
scoartei se observa picaturi translucide, mucilaginoase, reprezentate de coloniile
bacteriene care exudeaza la exterior. Pe timp uscat, coloniile bacteriene se deshidrateaza
si formeaza niste foite transparente ca de celofan care acopera portiuni din organul atacat.
Factorii climatici care favorizeaza evolutia bolii sunt umiditatea si temperatura ridicata.
Boala se manifesta puternic primavara:lunile mai-iunie si toamna - lunile septembrie
-octombrie, în timp ce în lunile secetose de vara evolutia acesteia stagneaza. Diferite
raniri mecanice facute în timpul taierilor la pomi cât si atacul unor insecte favorizeaza
infectiile cu bacterii cât si extinderea bolii.
Agentul patogen. Aceasta boala este produsa de doua bacterii: Erwinia
amylovora (Burrill) Winsl. din famila Enterobacteriaceae, ordinul Eubacteriales si
Pseudomonas syringae Van Hall din familia Pseudomonadaceae, ordinul
Pseudomonadales ambele din clasa Schyzomycetes.
Erwinia amylovora - se prezinta sub forma de bastonas, este asporogena, prezinta
flageli - (este periticha), necapsulata, Gram negative orezistenta, aeroba, facultativ
anaeroba.
Temperatura optima de dezvoltare între 3- 45 °C, optima la 30° C.
Pseudomonas syringae - este o bacterie în forma de bastonas, are flageli polari. Se
dezvolta bine între 25°-26° C.
In timpul iernii, bacteriile rezista în zonele marginale ale ulcerelor de pe ramuri si
trunchi, dar si în muguri, fructe bolnave si ramuri. Primavara devin active, se inmultesc si
se constituie astfel inocul primar, din care sunt diseminate în special de ploaie, dar si de
insecte.Ajungând pe flori, intra prin deschiderile naturale sau rani. Apoi bacteriile se
multiplica si se dezvolta în spatiile intercelulare,unde dupa câteva zile începe colapsul
celular cu ajutorul toxinei amilovorina, care înnegreste florile. In urma acestei lize
celulare, se formeaza exudatul, prin care bacteria din interna devine externa si astfel se
formeaza sursa de inocul pentru infectiile secundare ale fructelor, lastarilor si trunchiului.
S-a constatat ca parul este mai sensibil decât marul.
Combatere. Acesti agenti patogeni sunt paraziti de carantina. Astfel, se iau
urmatoarele masuri de prevenire si combatere :
Pentru evitarea raspândirii bolii, pepinierele sunt supuse controlului fitosanitar iar
pomii bolnavi se ard. În jurul pepinierelor, se distrug arborii si arbustii atacati de aceste
bacterii în special tufele de Crategus. Ranile cauzate de taieri se dezinfecteaza cu clorura
de var 3% sau formalina 4%, de asemenea se dezinfecteaza instrumentele cu care se fac
taierile. Se va acorda atentie terenurilor de amplasare a pepinierelor, cunoscându-se ca
solurile reci si umede favorizeaza boala primavara, înainte de începerea vegetatiei, pomii
din pepiniere se stropesc cu amestec format din o parte sublimat coroziv, doua parti
cianura, 500 parti apa.
Pâna la înflorit sunt eficace tratamentele cu fungicide pe baza de cupru, pentru
evitarea infectiilor florale rezultate bune se obtin prin stropiri cu preparatul ”Zineb” în
timpul înfloririi.

16.1.3. Micoze

Fãinarea mãrului - Podosphaera

leucotricha
 Fainarea marului a fost observata pentru prima data în 1877 în SUA, iar în prezent
este raspândita pe toate continentele, în toate regiunile unde se cultiva marul. Fainarea
marului constituie o preocupare importanta pentru pomicultura deoarece boala produce
pagube importante în pepiniere si livezi, mai ales la anumite soiuri sensibile (cum este de
exemplu Ionathan) în anumiti anii cu conditii favorabile de dezvoltare a ciupercii.

In tara noastra, începând din anul 1959, atacul s-a extins în toate zonele pomicole
ca urmare a plantarii de soiuri sensibile si aplicarii îngrasamintelor cu azot în cantitati
prea mari.

Simptome. Boala se manifesta pe tot parcursul perioadei de vegetatie, începând de

la dezmugurire si pâna la caderea frunzelor, cu intensitate mare în cursul lunii mai si la
începutul lunii iunie.

Sunt atacate frunzele, florile, lastarii si uneori fructele tinere.

Atacul pe frunzele tinere apare sub forma unei pâsle albicioase,apoi galbuie si
pulverulenta, care acopera ambele fete ale limbului.(Fig. 54) Aceasta pâsla este formata
din miceliul ciupercii,pe care se dezvolta conidioforii cu conidiile. Frunzele tinere sunt
deformate, îngrosate, casante si se rasucesc cu marginile în sus, în forma de lingura, apoi
se usuca de timpuriu.

Fig. 54 - Fainarea marului - Podosphaera leucotricha

a - frunza atacata; b - lastar tânar atacat

Ciuperca ataca cu rapiditate lastarii tineri, pe care îi acopera cu un manson

micelian. Lastarii puternic atacati se îndoaie în forma de cârlig si se usuca.
 Florile atacate au sepalele deformate,petalele îngustate îsi pierd culoarea roz, devin
albe, se atrofiaza si ramân sterile. Florile atacate se usuca fara a forma fructe. La soiurile
sensibile de mar, aceasta forma de atac duce în unii ani la importante pierderi de recolta.

Daca atacul are loc pe fructele tinere, acest lucru duce la stagnarea cresterii acestora
si chiar la caderea lor.

Agentul patogen. Boala este produsa de Podosphaera leucotricha (Ell.et Ev.)

Salm., din familia Erysiphaceae, ordinul Perisporiales, clasa Ascomycetes.

Aparatul vegetativ al ciupercii este reprezentat de un miceliu filamentos

septat,hialin, ramificat, ectoparazit, care se fixeaza de tesuturile parazitate cu ajutorul
apresorilor. Apresorii sunt niste formatiuni ale miceliului asemanatoare unor ventuze, de
la nivelul carora pornesc haustori, de forma sferica, ce patrund în celulele epidermice.

Inmultirea asexuata a ciupercii se face prin conidii de tip Oidium, care formeaza
numeroase siruri de celule ca niste butoiase, ceea ce face ca miceliul sa aiba un aspect
pulverulent. Forma conidiana a ciupercii se numeste Oidium farinosum Cke. Conidiile au
dimensiuni cuprinse între 16-27 x 10-17µ si asigura raspândirea agentului patogen în
timpul perioadei de vegetatie. Ele germineaza în tesuturile vii ale plantei, folosind apa de
transpiratie si în cazul în care temperatura mediului extern este cuprinsa între 10-20°C.
(Fig. 55)

Fig. 55 - Fainarea marului -

Podosphaera leucotricha

a - conidiofor cu conidii; b - peritecii cu

asce si ascospori - original

Temperatura ridicata, între 18-20°C

si umiditatea ridicata 80-100%,
favorizeaza boala, care în acest caz, poate
lua un caracter foarte grav, în special la
soiurile sensibile.

Ciuperca ierneaza în solzii mugurilor sub forma de miceliu de rezistenta sau sub
forma de peritecii.Periteciile se formeaza pe miceliu, au forma sferica, sunt brune,
prevazute cu 3-5 apendici (uneori chiar 11), numiti fulcre, ramificati dichotomic la vârf.
Acesti apendici sunt de 4-6 ori mai lungi decât diametrul periteciei, iar în ei se formeaza
o singura asca cu 8 ascospori elipsoidali, hialini si unicelulari.

Primavara boala reapare ca urmare a intrarii în vegetatie a miceliului de rezistenta

aflat în solzii mugurilor infectati din anul precedent. Astfel, mugurii contaminati dau
lastari sau flori infectate. Acestea constituie primele focare de infectii. Pe suprafata
organelor atacate se formeaza conidii care asigura infectiile primare în timpul înfloritului,
care sunt urmate de numeroase infectii secundare în cursul aceleiasi perioade de
vegetatie. Cercetarile efectuate la noi în tara au aratat ca periteciile desi se formeaza în
luna mai pâna în toamna, nu joaca rol în infectiile primare din primavara ascosporii
neputând fi captati pe lame capcana.

În unii ani miceliul si organele sporifere sunt parazitate de ciuperca Cicinobolus

cesatii De By care limiteaza mult frecventa si intensitatea bolii. Multitudinea picnidiilor
acestui hiperparazit determina modificarea culorii miceliului din alb cu aspect fainos în
alb murdar.

Combatere. Se recomanda ca în permanenta lastarii puternic atacati sa fie

îndepartati si distrusi prin ardere. Pentru prevenirea raspândirii bolii se vor aplica
tratamente umede sau uscate cu substanta care au ca baza toxica sulful. Iarna se vor
efectua stropiri cu zeama sulfocalcica. Primavara se executa mai multe tratamente cu
zeama sulfocalcica 10%, pâna la deschiderea mugurilor si în concentratie de 2% dupa
deschiderea acestora.Se pot face de asemenea tratamente cu sulf muiabil 0,4% sau
Karathan 0,1%.

Se aplica vara tratamente curative, de câte ori este nevoie cu zeama calcica 2%, sulf
muiabil 0,4%, Karathan 0,1%, si prafuiri cu sulf, Systhane 12 EC 0,04%, Anvil 0,04%,
Rubigan 12 EC 0,04%. Se pot folosi fungicide sistemice care în anumite conditii pot da
rezultate foarte bune. Se recomanda cultivarea de soiuri de mar rezistente la fainare cum
ar fi : Aromat de vara, Frumos de Voinesti, Delicios de Voinesti , Renete de Canada.

Patarea cafenie a frunzelor si fructelor si rapanul ramurilor de mar si par

- Venturia inaequalis

Prima descriere a acestei boli a fost facuta de botanistul suedez Fries în anul 1819.
Este boala cea mai raspîndita si pagubitoare în toate tarile unde se cultiva marul. La noi
în tara se întâlneste în toate regiunile, de la câmpie pâna în zona montana,si datorita
pierderilor mari de recolta atât cantitative cât si calitalive, patarea cafenie este considerata
ca una dintre cele mai pagubitoare boli ale marului si parului.

Simptome. Ciuperca ataca toate organele tinere ale pomului, pe toate aceste organe
simptomele fiind mult asemanatoare. (Fig. 56)

Pe frunzele tinere, în special pe partea inferioara a limbului, apar pete mici, cenusii,
din dreptul carora pornesc radiar hifele ciupercii de culoare olivacee. Aceste pete se
maresc, ating 5-10 mm, au culoare verde-masliniu sau brun si pot sa conflueze. Mai
târziu când miceliul subcuticular fructifica si se formeaza conidiofori cu conidii, petele
capata o culoare brun maslinie si au un aspect catifelat.

Fig. 56. Patarea cafenie si rapanul

merilor
- Venturia inaequalis
a - simptome pe partea superioara a
frunzei;
 b - simptome pe partea inferioara a frunzei

La unele soiuri de mar, cînd atacul este puternic, petele sunt dese si acopera o mare
parte din suprafata frunzelor, care cad înaintea celor sanatoase.

Atacul pe flori si în special pe sepale este asemanator cu cel descris la frunze. si în

acest caz apar pete mici, cenusii care iau un aspect catifelat cînd pe miceliu apar
conidioforii cu conidii.

Pe fructe apar pete cenusii maslinii, fara un contur precis.La începutul atacului
petele de pe fructe sunt catifelate iar mai târziu devin crustoase, cenusii si sunt
înconjurate de o margine mai închisa constituita din miceliul ciupercii care creste radiar.
Aceste pete se întind, se reunesc iar în dreptul lor tesuturile se suberifica si crapa.
Fructele tinere se deformeaza puternic iar pulpa lor are un gust fad. Deseori crapaturile de
pe fructe reprezinta porti de intrare pentru sporii de Monilinia fructigena sau pentru alte
ciuperci care distrug pulpa fructului în totalitate. (Fig. 57)

Pe ramuri boala se observa mai greu. Aici ciuperca produce o usoara exfoliere a
scoartei, iar sub tesutul atacat se observa un strat de suber care separa partea sanatoasa de
cea bolnava.

Rapanul este o boala pagubitoare, deoarece slabeste foarte mult pomii, si-i face sa
rodeasca din ce în ce mai putin.Pagubele produse de atacul acestei ciuperci se refera la
pierderi importante de recolta, deprecierea calitativa a fructelor, (proces care poate
continua si în depozite), cît si debilitarea pomilor atacati prin pierderea frunzelor sau
reducerea suprafetei asimilatoare a acestora.

Fig. 57. Patarea cafenie si rapanul merilor - Venturia inaequalis

- atac pe fructe în diferite stadii de dezvoltare;

Agentul patogen. Boala este produsa de Venturia inaequalis (Cke) Wint, syn
Endostigme inaequalis (Cke) Syd., din familia Pseudosphaeriaceae, ordinul
Pseudosphaeriales, clasa Ascomycetes.

Ciuperca prezinta un miceliu septat si ramificat de culoare brun maslinie, care se

dezvolta sub cuticula si sub epiderma, crescând radiar de la punctul de infectie.In
momentul fructificarii apar strome de culoare bruna pe care se diferentiaza conidiofori
scurti, cilindrici, simpli, îngrosati la baza si subtiati spre vârf. Terminal pe acesti
conidiofori se formeaza cîte o conidie bruna,alungit piriforma care la început este
unicelulara apoi devine bicelulara. La maturitate, conidiile se desprind de pe conidiofor si
cad, iar conidioforii îsi continua cresterea formând alte conidii. (Fig. 58) Aceasta forma
conidiana a ciupercii se numeste Fusicladium dendriticum.

Conidiile ajunse la maturitate pot germina, daca se afla în picaturi de apa si la

temperaturi cuprinse între 15-20°C.

Ciuperca ierneaza sub forma de miceliu de rezistenta în scoarta ramurilor. Acesta

intra în activitate primavara, formând conidii si astfel are loc infectia primara pe toate
organele tinere ale pomilor. Toamna, pe frunzele cazute, ciuperca duce o viata saprofita
iar primavara, în urma procesului sexual de ascogamie, se formeaza peritecii cu asce si
ascospori.

Periteciile sunt ovale, cufundate în substrat, au peretii grosi si negriciosi si sunt

prevazute la partea superioara cu un por de deschidere înconjurat de peri bruni si rigizi.În
aceasta peritecie, pe un strat fertil aflat la baza, se formeaza numeroase asce alungite, cu
câte 8 ascospori bicelulari , cu celule inegale, brun olivacei.

Fig. 58. Patarea cafenie si rapanul merilor - Venturia inaequalis

a- conidiofori cu conidii; b - conidii - original

Ascosporii ajung la maturitate primavara, iar eliminarea lor are loc începând din
luna martie pâna în mai-iunie, în functie de umiditate si temperatura. Primavara, ploile
hidrateaza ascele, peretii periteciilor se rup si ascosporii sunt proiectati începând cu
temperatura de 5°C. Astfel, ascosporii produc si ei infectii primare care sunt foarte
puternice.

Atât filamentele de infectie provenite din germinarea ascosporilor cât si cele ce

provin din germinarea conidiilor patrund în interiorul plantei gazda prin strapungerea
directa a cuticulei.
 Boala este favorizata de umiditate mare sub forma de ploi abundente sau atmosfera
saturata cu vapori de apa.

Combatere. Se recomanda urmatoarele masuri de profilaxie si combatere : masuri

de igiena : strângerea, arderea sau aratura adânca de toamna pentru micsorarea sursei de
infectie prin ascosporii din periteciile din frunzele cazute; taierea si arderea ramurilor cu
rapan, curatirea pomilor. Se vor executa stropiri de iarna si primavara care au mare
importanta în distrugerea surselor de infectie primara prin conidii sau ascospori.
Primavara, la desfacerea mugurilor, la scuturarea florilor si când fructele sunt cât aluna,
pomii se stropesc cu zeama bordeleza 0,75-1% sau cu Zineb 0,4%. Vara se recomanda
folosirea suspensiilor de Captan 0,3% si Metiram de zinc 0,2%

sau Zineb în amestec cu sulf muiabil 0,3%, Mancozeb 0,2%,Benomyl 0,1%, zeama
sulfocalcica 2%.

Înainte de recoltare cu 2 saptamâni se recomanda aplicarea unui tratament cu

Captan 0,25%, Maneb sau Macozeb 0,3%. O masura eficace este crearea, introducerea si
extinderea în cultura a soiurilor rezistente.

Monilioza sau putregaiul brun si mumifierea fructelor de mar si par -

Monilinia fructigena

Aceasta boala este cunoscuta de multa vreme în toata lumea, în tarile unde se
cultiva marul si parul si produce pagube foarte mari în livezi si depozite.În tara noastra
este foarte raspândita si pagubitoare în toate zonele pomicole, în unii ani pierderile din
recolta de fructe ridicându-se pâna la 50-60%.

Se întâlneste pe mar, par si gutui si poate ataca sporadic un numar mare de specii
lemnoase apartinînd la 11 familii.

Simptome. Ciuperca apare pe ramuri cu frunze, flori si fructe, în diferite faze de

dezvoltare. (Fig. 59)
 Fig. 59. Monilioza sau putregaiul brun si mumifierea fructelor - Monilinia
fructigena
a- atac pe lastar; b- atac pe buchete florale

Primavara, în timpul înfloritului, unele ramuri tinere încep sa se vestejeasca iar

frunzele si florile se brunifica si se usuca. Pe scoarta ramurilor atacate si pe flori apar
pernite de mucegai de culoare cenusie-galbuie, alcatuite din conidioforii si conidiile
ciupercii. Atacul pe flori seamana cu efectul îngheturilor târzii de primavara, cu
deosebirea ca printre florile distruse si brunificate se pot observa si flori normale. Acest
aspect parazitar poarta numele de monilioza din anul precedent.

Mai târziu când fructele au dimensiunea unei alune, mai ales la par, acestea se
înnegresc si cad în masa. Deseori acest aspect parazitar este confundat cu caderea
fiziologica. Acest aspect parazitar este cunoscut si sub numele de monilioza de
primavara. Vara, când fructele au ajuns la maturitate, apar pe suprafata lor pete brune
care se întind în suprafata si cuprind pulpa fructului în întregime. În scurt timp fructul
putrezeste apoape în totalitate, si adeseori cade din pom. (Fig. 60)

Fig. 60. Monilioza sau putregaiul brun si

mumifierea fructelor - Monilinia fructigena -
atac pe fructe

Daca atmosfera este umeda si

temperaturile sunt ridicate, pe suprafata
fructului, în zona putrezita, apar
sporodochiile ciupercii, sub forma unor
pernite dispuse în zone concentrice. Aceasta
forma de atac este cunoscuta sub numele de
putregai brun.

Daca timpul este mai umed cu temperaturi mai scazute, fructele putrezesc, se
brunifica, se înmoaie, au coaja stralucitoare si pieloasa. Apoi se înnegresc fara ca pe
suprafata lor sa mai apara pustule cu conidii. Aceasta forma de atac este întâlnita deseori
si în depozite si poarta numele de putregai negru.

Pe timp secetos fructele atacate se deshidrateaza se întaresc, se mumifiaza si ramân

atârnate de pomi si în timpul iernii. În aceste fructe se formeaza sclerotii cuipercii, care
sunt organele de rezistenta. Acest aspect parazitar poarta numele de mumifierea fructelor.

Agentul patogen. Monilioza marului si parului este produsa de Monilinia

fructigena (Aderh.et Ruhl) Honey, din familia Helotiaceae, ordinul Pezizales, clasa
Ascomycetes.

Ciuperca are aparatul vegetativ reprezentat de un miceliu filamentos, ramificat, la

început hialin, apoi brun, cu peretii impregnati cu melanina, ceea ce-i confera rezistenta
la uscaciune. Acest miceliu se dezvolta treptat de la locul de infectie, invadând aproape în
întregime pulpa fructului. (Fig. 61)
 Fig. 61. Monilioza sau putregaiul brun si mumifierea fructelor
- Monilinia fructigena
a- apotecii; b - asce cu ascospori; c - sporodochii cu siruri de conidii;
d - conidii - original

În functie de conditiile de umiditate si temperatura, filamentele miceliene formeaza

strome de doua feluri : substratale si sclerotiale.

Stromele substratale au centrul alcatuit dintr-o retea de hife, care include si o

portiune din substratul ce serveste ca hrana, împletite strâns, alcatuind sporodochiile, care
preseaza si erup prin coaja fructului. La suprafata acestor sporodochii apar numerosi
conidiofori scurti, simpli, putin diferentiati de miceliu, care poarta conidii dispuse în
lanturi simple sau ramificate.Conidiile sunt elipsoidale, galbui, de forma unor butoiase
(trunchiate la cele doua capete), unicelulare, cu membrana dubla. Ele germineaza la
temperaturi cuprinse între 0-25°C, optima fiind la 15°C. Aceasta este forma conidiana a
ciupercii care se numeste Monilinia fructigena Pers.

Stromele sclerotiale se dezvolta pe fructele mumifiate, formând scleroti tari,

negriciosi neregulati ca forma. Dupa doi ani de la infectie pe fructele mumifiate apar
apotecii mici de 3-5 mm în diametru, în forma de pâlnie, lung pedunculate, de culoare
galben brun. Aceste apotecii sunt captusite cu stratul himenal, alcatuit din asce alungite,
cu câte 8 ascospori unicelulari, hialini, ovoizi.

Iernarea ciupercii se face cel mai frecvent sub forma de strome miceliene în scoarta
ramurilor, sau sub forma de scleroti în interiorul fructelor mumifiate. Primavara, în
conditii favorabile de temperatura si umiditate, miceliul creste si se dezvolta
sporodochiile pe care se formeaza conidiofori cu conidii. S-a constatat ca si conidiile pot
rezista peste iarna în proportie de 43-53%, putând produce primavara primele infectii. În
cazul in care se formeaza apotecii, primele infectii sunt produse de ascospori.

Pe parcursul perioadei de vegetatie, precum si în depozite,ciuperca se propaga prin

conidii, care produc numeroase infectii secundare. Conidiile sunt împrastiate de vânt, de
apa de ploaie si de insecte.Pe fructele tinere, ele germineaza producând filamente de
infectie, care de cele mai multe ori patrund prin rani produse din diverse cauze-întepaturi
de insecte, grindina.

Epidemiile de monilioza la mar si par sunt favorizate de umiditatea ridicata a

aerului,picaturile de apa de pe fructe si ranile produse pe fructe sau pe ramuri de diferiti
factori biotici si abiotici.

Combatere Pentru prevenirea si combaterea bolii se recomanda urmatoarele

masuri : masuri de igiena culturala: adunarea fructelor putrezite si mumifiate, distrugerea
lor prin ardere, evitarea producerii de rani pe fructe si ramuri, în timpul perioadei de
vegetatie se vor aplica tratamente : tratamente de iarna cu zeama sulfocalcica în
concentratie de 20% sau cu sulfat de cupru 2-3%, tratamente în timpul perioadei de
vegetatie cu Catan 0,3%, zeama sulfocalcica 2%, Zineb 0,3%, Mancozeb 0,2%, zeama
bordeleza 0,75%. Se va acorda atentie deosebita recoltarii si manipularii fructelor pentru
a se evita ranirile mecanice. Se recomanda curatirea si dezinfectarea silozurilor de
depozitare a fructelor: depozitele trebuiesc aerisite, se dezinfecteaza stelajele, se mentine
o temperatura cît mai apropiata de 1-3°C si umiditate între 80-90%.