ÎNCRENGĂTURA SPERMATOPHYTA,

SUBÎNCRENGĂTURA MAGNOLIOPHYTINA,
CLASA MAGNOLIOPSIDA,
SUBCLASA ASTERIDAE

• Fam. Convolvulaceae
Plante erbacee (în zonele tropicale trăiesc convolvulacee lemnoase), multe cu
tulpini volubile (se înfășoară pe suport) – volbură, zorele. Frunze simple, alterne. Flori
solitare sau cime de flori pe tipul 5, cu corola în formă de pâlnie și anterele concrescute
cu baza tubului corolei. Fruct capsulă.
• Convolvulus arvensis L. (volbură, rochița rândunicii)
Specie perenă, cu rădăcini drajonante, albicioase (unii autori consideră că volbura este
plantă cu rizomi). Tulpină volubilă, întinsă pe sol sau înfășurată pe suport. Frunze
ovate, alterne, pețiolate, hastate (baza limbului cu doi lobi). Flori solitare sau câte 2 în
axila frunzei, pedicelate, cu corola în formă de pâlnie. La mijlocul pedunculului floral se
găsesc două bractee liniare mici. Corolă alba-roză, cu 10 nervuri radiare. Fruct de tip
capsulă. Specie comună (“banală”) în habitate ruderale și culturi. Buruiană dăunătoare
atât prin faptul că extrage din sol apa și substanțele minerale, cât și prin faptul că
elimină în sol substanțe care inhibă creșterea plantei de cultură. Asemănătoare cu
volbura este cupa vacii (Calystegia sepium (L.) R.Br.), dar cu flori albe, mai mari și două
bractee mari, situate imediat sub caliciu; specie de tufărișuri, uneori în culture, pârloage.

Volbura (Convolvulus arvensis) (foto G.-G. ARSENE)

• Fam. Cuscutaceae
Genul Cuscuta (singurul din această familie) grupează specii parazite, cu tulpini
subțiri, filiforme, cu haustori (structuri prin care absorb seva elaborată din planta-gazdă
– fig. 11.3). Flori hermafrodite, actinomorfe, de regulă pe tipul 5. Ovarul superior,
gineceu cu 1 sau 2 stile. Fructe capsule. În determinarea exactă a speciilor criteriile
alcătuirii florii sunt cele mai importante, cu rol orientativ fiind criteriul specie-gazdă.

1
 Cuscuta (Cuscuta sp.) (foto G.-G. ARSENE)
• Cuscuta europaea L. (cuscută, torțel)
Plantă anuală, cu tulpini de 0,3-1,5 m, parazită pe specii de măzăriche (Vicia sp.),
urzică, hamei și alte gazde. Flori roze sau gălbui, cu tubul caliciului mai scurt decât
corola, stile mai scurte decât ovarul. Pe trifoi și lucernă parazitează Cuscuta suaveolens
Ser.
Notă: Conform ediției electronice online a Florei Europei (Flora Europaea), precum și a
altor clasificări recente, genul Cuscuta este încadrat în fam. Convolvulaceae.

Haustori la cuscută, aspect exterior (A); secţiune transversală (B); 1-tulpina plantei gazdă; 2-tulpina
cuscutei; 3-haustor; 4-scoarţă; 5-cilindru central. (COSTE, 1994)
• Fam. Boraginaceae
În majoritate specii erbacee, cu tulpini și frunze aspru păroase. Frunze simple,

2
alterne, fără stipele. Inflorescențe de tip cimă scorpioidă (cu aspect încârligat). Flori pe
tipul 5, cu corola gamosepală. La unele specii (nu-mă-uita), tubul corolei poartă la
partea superioară dilatații solzoase numite fornice. Gineceu superior, 2-carpelar, dar
frecvent fructul este o tetra-achenă, datorită formării unui perete suplimentar (același
lucru se întâmplă și la Lamiaceae).
• Heliotropium europaeum L. (vanilie sălbatică)
Anuală, cu tulpini ramificate, scunde (10-40 cm). Frunze alterne, pețiolate, cu nervuri
secundare evidente, curbate înspre vârful limbului. Perii de pe tulpină și frunze dau
plantei o culoare verde-cenușie. Inflorescențe terminale încârligate la vârf, din flori mici,
albe. Nucule mici (2-3 mm), cu suprafața tuberculată (cu protuberanțe rotunde). Specie
termofilă, întâlnită ca buruiană în prășitoare.
• Lithospermum arvense L. (mărgelușe)
Plantă anuală, cu rădăcină pivotantă. Tulpină erectă, de 10-50 cm, puțin ramificată, cu
peri alipiți. Frunze bazale pețiolate, ovat-eliptice, atenuate în pețiol și cu vârful ascuțit.
Frunze superioare sesile. Toate frunzele au o singură nervură și sunt aspru păroase.
Flori albe, în cime scurte, cu petale păroase. Staminele au filamente concrescute cu
tubul corolei. Fructele sunt nucule (tetranucule), cu suprafața acoperită de protuberanțe
tuberculiforme sau în rețea. În Europa Occidentală, din rădăcină se extrage o materie
colorantă roșie, folosită la colorarea fardurilor și a untului. Buruiană de cereale păioase,
în principal, și ruderală.

Heliotropium europaeum Lithospermum arvense

• Myosotis arvensis (L.) Hill (nu-mă-uita)
Plantă anuală sau bienală, cu tulpina erectă de 10-50 cm. Frunzele inferioare dispuse în
rozetă; limbul întreg, ovat-lanceolat, cele superioare mai mici, și mai înguste la vârf;
pețioli scurți. Inflorescență de tip racem, fără bractee între flori, care se alungește pe
măsura înfloririi. Flori cu corola rotată (2-5 mm diametru), la începutul înfloririi roșietică,
apoi albastră-azurie. Tubul corolei este mărginit de 5 gibozități (protuberanțe ale bazei
fiecărei petale, de culoare galbenă). Caliciul, ca și tulpina și frunzele, păroase. Fructe
nucule cu o singură sămânță. Buruiană segetală și ruderală, uneori în tufărișuri, poieni,
păduri.

3
 • Symphytum officinale L. (tătăneasă)
Plantă erbacee perenă (cu rizom), cu tulpini erecte, aripate (prin prelungirea limburilor
frunzelor pe tulpină – limburi decurente). Tulpini și frunze acoperite cu peri roșcați,
aspri. Frunzele inferioare sunt mari, ovate, pețiolate. Flori roz-violaceu, rareori albe, în
cincine (cime unilaterale. Corola gamopetală, cu lobii (în număr de 5) scurți și reflecți
(răsfrânți înspre peduncul). Fructele sunt achene lucioase. Crește în pajiști umede,
marginea apelor, stațiuni ruderale. Medicinală și (mai puțin la noi) ornamentală.

Myosotis arvensis Symphytum officinale

• Fam. Lamiaceae (= Labiatae)

Speciile din România sunt erbacee, subarbuști sau arbuști. Caracteristică este
tulpina tetramuchiată și frunzele opuse, decusate (nervurile principale ale frunzelor
de la nodurile imediat învecinate sunt perpendiculare). În general, frunzele sunt simple.
Flori solitare sau în cime cu aspect de verticil, terminale și axilare. Flori hermafrodite în
majoritatea cazurilor, cu caliciile și corolele zigomorfe. Corola cu petale unite la bază
(concrescute și cu bazele filamentelor staminale) și partea superioară diferențiată în 2
labii (buze). Raportul de mărime între cele două labii (cel superior provenit din
concreșterea a 2 petale, cel inferior, format din părțile superioare ale celorlalte 3 petale)
variabil și constituie criteriu de identificare a genurilor și speciilor. Gineceu superior din
2 carpele, dar fructul este tetranuculă / tetra-achenă, prin separarea fiecărei carpele în
jumătăți egale. Biochimic, familia se caracterizează prin prezența uleiurilor eterice în
cantități mari, de unde și utilizările medicinale, condimentare, aromatice ale multor
specii. Lamiaceele sunt o familie cosmopolită, cu arealul cuprinzând toate zonele
globului (cu excepția celor foarte reci).
• Lavandula angustifolia Mill. (levănțică)
Subarbust de origine mediteraneeană, de talie mică. Frunze înguste, cenușii, cu
marginea limbului revolută. Flori în verticile distanțate, albastre-violacee, cu stilul și
staminele ce nu depășesc tubul corolei. Cultivată ca plantă aromatică, ornamentală și

4
medicinală. Este termofilă, xerofilă și crește bine pe terenuri pietroase.
• Lamium purpureum L. (urzică moartă, sugel puturos)
Plantă cu forme de primăvară de talie mică și forme de vară ce pot atinge 1 m înălțime.
Are miros fetid (de unde denumirea populară de sugel puturos). Tulpinile sunt
ascendente (cu porțiunile bazale întinse pe sol și mijlocul și vârful erecte). Frunze
bazale cordiform-ovate, lung pețiolate, cele superioare scurt-pețiolate, adesea cu o
nuanță de purpuriu. Denumirea populară de urzică moartă provine din asemănarea
frunzelor (regulat-dințat-serate și ne-urticante) cu cele de urzică (Urtica dioica). Corolă
purpurie. Labiul superior în formă de cască, labiul inferior trilobat. Ruderală, în pârloage
și culturi. Specia Lamium amplexicaule L. se numește vernacular tot urzică moartă, însă
are frunzele superioare amplexicaule, cu părțile bazale ale limburilor unite, formând un
guler în jurul tulpinii; are aceeași ecologie.

Lamium purpureum Lamium amplexicaule

• Stachys annua (L.) L.
Plantă anuală, de talie mică (10-40 cm), cu tulpina erectă, ramificată. Frunze opuse,
pețiolate (cele bazale), ovat-lanceolate, cu marginea limbului crenat-dințată (cu dinți
rotunzi). Verticile de flori albe, câte 3-6 flori într-un verticil. Tetranucule din nucule de
cca 2 mm. Buruiană termofilă, de prășitoare, întâlnită și în pârloage. Talia mică și faptul
că nu formează pâlcuri mari, decât rareori, fac să nu fie inclusă în categoria buruienilor-
problemă. Ca cele mai multe labiate, este și plantă meliferă.
• Salvia officinalis L. (salvie, jaleș)
Subarbust, cu frunze eliptice sau lanceolate, cu nervurile ușor adâncite pe suprafața

5
superioară, ceea ce dă aspectul rugos limbului. Flori albastre-violete, cu tubul corolei de
2-2,5 mm, cu labiul superior curbat-aplatizat, depășit de stigmatul bifurcat. Cele două
stamine sunt inserate astfel încât basculează când sunt atinse de insecte. Întreaga
plantă are miros caracteristic. Cultivată ca medicinală, aromatică și ornamentală. În
genul Salvia mai sunt și specii spontane în pajiști, tufărișuri etc.
• Thymus vulgaris L. (cimbru)
Subarbust de talie mică, cu frunze lanceolat-eliptice, cu marginile limbului ușor revolute.
Flori mici, roze. Cultivată ca plantă condimentară și medicinală.
Genul Thymus conține și alte specii și hibrizi naturali, ce cresc în tufărișuri și pajiștile
permanente, mai ales pe mușuroaiele de cârtiță. În cantitate mică în fân, stimulează
apetitul animalelor. Toate sunt plante melifere, unele culese pentru ceai sau pentru a fi
utilizate ca și condiment.

Salvia officinalis Thymus vulgaris

• Mentha x piperita L. (izmă / mentă bună)
Hibrid între Mentha aquatica L. și Mentha spicata L. Plantă perenă cu stoloni, cu frunze
pețiolate, ovat-lanceolate, cu marginea limbului dințat-serată. Pe frunze se găsesc peri
secretori (de uleiuri volatile) glandulari, pluricelulari. Flori mici, roze, în verticile
apropiate, astfel încât vârfurile ramurilor au aspectul unui spic. Cultivată în scop
medicinal, folosită ca plantă aromatică în băuturi, deserturi, produse de patiserie și
cofetărie, mâncăruri gătite etc. Din genul Mentha, frecvente sunt speciile Mentha
longifolia (L.) Huds. (izmă proastă, cu frunze dens păroase, ruderală), Mentha pulegium

6
L. (busuiocul cerbilor, cu verticile globuloase de flori roz, ruderală și în pășuni cu exces
de apă) și Mentha aquatica L. (izmă de apă, izma broaștei, specie palustră); ultimele
două specii au utilizări medicinale.
• Ocimum basilicum L. (busuioc)
Plantă anuală, cu tulpini erecte și frunze ovate, cu margine întreagă sau ușor dințată. În
cazul unor cultivare, întreaga plantă are o colorație roșietică. Limbul frunzelor este în
general gofrat, cu margini revolute. Flori albe, grupate în verticile distanțate la vârfurile
ramurilor. Specie cultivată ca ornamentală, medicinală și aromatică (tot mai mult folosită
în ultima vreme și ca plantă condimentară). În ritualul ortodox, mănunchiul de busuioc
este folosit de preot pentru a stropi cu aghiazmă. Din punct de vedere etnobotanic, la
români busuiocul este plantă apotropaică (are rol de protecție de duhurile rele).

Mentha x piperita Ocimum basilicum

Familia Lamiaceae cuprinde numeroase alte specii: cimbru (Satureja hortensis L.), isop
(Hyssopus officinalis L.), rotunjoară (Glechoma hederacea L.), rozmarin (Rosmarinus
officinalis L.) etc.

• Fam. Plantaginaceae
Plante erbacee, cu frunze simple, alterne, adesea frunzele bazale grupate în
rozetă. Flori pe tipul 4, în spice simple sau capitule, cu periant diferențiat. Gineceu 2-
carpelar, sincarp; fructul este capsulă sau achenă.
• Plantago lanceolata L. (pătlagină îngustă)
Plantă perenă, cu rizom scurt și rozete (la formele cultivate medicinal, rozetele sunt
foarte dense, bogate în frunze). Frunzele sunt alungite, eliptice, pețiolate, cu nervație
arcuată. Tulpina floriferă nu poartă frunze, ci un spic simplu, scurt, aproape oval.
Frecventă în pajiști mezofile și mezo-xerofile, în stațiuni ruderale, cultivată ca
medicinală.

7
 • Plantago major L. (pătlagină mare, limba oii)
Se deosebește de pătlagina îngustă prin frunzele evident mai late, ovate și spicul mai
lung. Uneori marginea limbului prezintă lobi. Crește ca ruderală și în pajiști umede. Este
de asemenea medicinală.
Cu forma frunzei intermediară (ovat-eliptică) este Plantago media L. (pătlagină),
însă la aceasta frunzele sunt dens păroase pe ambele fețe, iar filamentele staminelor
sunt roz (albe, la celelalte două specii); se întâlnește, de regulă, în pajiști uscate.

Plantago lanceolata Plantago major

• Fam. Solanaceae
Plante erbacee (puține specii lemnoase), cu frunze simple sau compuse (cartof,
tomate). Flori solitare sau în inflorescențe cimoase, pe tipul 5, de regulă. Sepalele sunt
concrescute, ca și petalele; pe tubul corolei se inseră filamentele staminelor. Gineceu
bicarpelar, sincarp, superior. Fructe de tip bacă (tomate, cartof, zârnă) sau capsulă
(tutun, regina nopții). Multe solanacee sunt toxice și / sau medicinale, datorită
alcaloizilor (nicotină, solanină, capsicină, hiosciamină etc.).
• Solanum tuberosum L. (cartof)
Plantă anuală (în cultură), cu tuberculi ce se formează la vârful stolonilor. Tulpina
aeriană sub formă de tufă, din tije longitudinal-muchiate, cărnoase. Frunze imparipenat-
compuse, alterne, cu foliole inegale. Cime de flori cu corola rotată, pe tipul 5, petale
albe sau roze. Din tubul corolei ies staminele galbene, apropiate. Fructul este o bacă
sferică, toxică (conține solanină), de culoare cenușie. Specie originară din America de
Sud. Cultivat ca legumă, furajer și sursă de amidon pentru industrie. Plantă productivă,

8
dar sensibilă la boli (mană) și dăunători (gândacul de Colorado).
• Solanum melongena L. (vinete, pătlăgele vinete)
Specie originară din Asia tropicală, anuală, cu tulpini de sub 1 m, erecte. Frunze ovate,
alterne. Flori axilare, de regulă solitare, cu corolă violacee. Fructe bace, rotunde,
cilindrice, cu vârful dilatat, de culoare albă sau violacee-purpurie spre negru. Legumă
importantă, cultivată mai ales pentru industrializare (conserve - zacuscă, amestecuri de
legume etc.)
• Solanum nigrum L. (zârnă)
Plantă anuală, cu tulpina erectă, de regulă nu depășește 1 m înălțime. Frunze alterne,
ovat-lanceolate. Cime axilare de flori albe. Fructele sunt bace sferice, mici (cca 5-7
mm), negre-lucioase, multisperme, toxice. Buruiană comună, caracteristică culturilor de
prășitoare și legume.

Solanum melongena Solanum nigrum

• Lycopersicon esculentum Mill. (tomate, părădăisuri, porodici, roșii)
În cultură se comportă ca anuală, cu tulpini erecte, cu creștere definită (pentru cultura în
câmp) sau lungi, cu creștere continuă, care necesită suport (roșiile de arac). Frunze
alterne, imparipenat-compuse, cu foliole la rândul lor dințat-lobate. Întreaga plantă are
miros caracteristic. Inflorescențe cimoase, axilare, de flori galbene. Fructe bace, roșii,
portocalii, galbene, sferice, ovate sau turtite etc. (în funcție de cultivar). Originară din
America de Sud și Centrală. Cultivată în câmp, sere, solarii, grădini pentru consum în
stare proaspătă, gătit și prelucrare (pastă, suc, sosuri etc.).
• Datura stramonium L. (ciumăfaie)
Specie anuală, cu tulpini groase, robuste, ce pot depăși 1 m. Tulpinile se ramifică prin
bifurcare, la bifurcații găsindu-se câte o floare. Întreaga plantă, mai puțin florile, are
miros neplăcut. Flori pe tipul 5, cu caliciu tubulos, muchiat, lung și corolă gamopetală,
de culoare albă. Fruct capsulă septifragă, spinoasă, cu semințe negre. Specie nitrofilă,
întâlnită ca buruiană în prășitoare și ca ruderală.
• Nicotiana tabacum L. (tutun)
Plantă anuală, cu tulpina înaltă (poate trece de 2 m înălțime), neramificată sau puțin
ramificată. Frunze mari (50 cm sau mai mult), ovate, sub-sesile. Inflorescențe terminale
și în axilele frunzelor superioare, cu caliciu și corole gamosepale, respectiv gamopetale,
tubuloase. Petale roz, de regulă. Capsule ovoidale, multisperme, cu semințe foarte mici.
Specie termofilă, originară din America Centrală și de Sud. La noi se cultivă în
răsadnițe, apoi se transplantează în câmp. Frunzele se recoltează manual, eșalonat,

9
începând cu cele bazale. Perii de pe frunze și tulpini au potențial alergen (provoacă
iritații ale pielii). Efectul stimulator al sistemului nervos central este dat de alcaloidul
nicotină. Mahorca (Nicotiana rustica L.) are talie mai mică, frunze pețiolate, flori galben-
verzui și conținut mai mare de nicotină. Nicotiana alata Link & Otto este regina nopții,
plantă anuală în climatul nostru, cu flori cu tubul corolei lung, de culoare alba sau roză,
odorante, ce se deschid noaptea.
• Capsicum annuum L. (ardei)
Plantă erbacee anuală, cu tulpină erectă ramificată de cca 0,5-0,8 m înălțime. Frunze
alterne, ovate, glabre. Flori albe, axilare, pedunculate. Bace de diferite forme, mărimi și
culori, cu cavitate centrală. Se cultivă ca legumă (ardei gras, ardei capia, gogoșari,
ardei iute). Iuțeala este dată de alcaloidul capsaicină.

Datura stramonium Nicotiana tabacum

Solanacee sunt și: măselarița (Hyoscyamus niger L.), mătrăguna (Atropa bella-donna
L.), petunia (Petunia x atkinsiana D.Don), cătina de garduri (Lycium barbarum L.).

• Fam. Orobanchaceae
Familie cu un singur gen în flora României: Orobanche, ce cuprinde specii
parazite, cu haustori (ca la cuscută, dar în cazul speciilor de lupoaie haustorii se înfig
în rădăcini sau baza tulpinii. Frunze reduse la solzi, pe tulpini de talie mică, groase,
uneori dilatate la bază. Flori pe tipul 4 sau 5, în inflorescențe terminale spiciforme,
bracteate. Corolă zigomorfă, bilabiată. Sepalele, respectiv petalele, concrescute.

10
Gineceu din 2 sau 3 carpele, ce dă fruct de tip capsulă, cu semințe mici.
• Orobanche ramosa L. (lupoaie)
Parazitează pe tomate, tutun, cânepă și alte plante. Are tulpină ramificată și flori galben-
pal, cu partea superioară a corolei de nuanță violacee. Orobanche cernua Loefl. are
tulpini simple, flori albastre-liliachii, cu tubul corolei îngustat la mijloc. Parazitează pe
specii din fam. Asteraceae, între care și floarea-soarelui.

Orobanche ramosa

-
Întrebări de autoevaluare
• Volbura este o plantă:
• parazită
• cu frunze transformate în cârcei
• cu tulpină volubilă
• cu corolă gamopetală.
• Cuscuta este o plantă:
• semi-parazită
• cu tulpina erectă
• parazită
• fără flori.
• Enumerați cel puțin 3 caractere de recunoaștere a plantelor din fam. Boraginaceae.
• Ce specii din fam. Lamiaceae sunt cultivate la noi ca plante medicinale ? Menționați
și denumirile științifice ale speciilor respective. (Se recomandă folosirea bibliografiei
suplimentare și a altor surse).
• Întocmiți o listă cu speciile de buruieni prezentate în această unitate de studiu
(menționați denumirea științifică, familia și tipul de cultură (prășitoare, cereale
păioase) în care aceste specii sunt frecvent întâlnite).

11