Lucrare de laborator nr.

9
Tema : Plantele superioare cu spori.
Scopul : Familiarizarea cu particularitatile structurale ale
plantelor cu spori.
Planul lucrarii :
1.Morfologia și anatomia unor reprezentati cu valoare
farmaceutica.
2.Morfologia pedicutei.
3.Morfologia la coada calului.
4.Morfologia la feriga comuna.
5.Importanta farmaceutica
5.Concluzia.

1-Morfologia și anatomia unor

reprezentați cu valoare farmaceutică.
C. camphora- arbore de camfor- originar din China de
Sud-Est,Coreea și Japonia.Sunt arbori înalți cu frunze
persistente,pețiolate cu marginea întreagă, dispuse altern. Dezvoltă flori mici cu 6
piese, galbene-verzui, grupate în inflorescențe de tip panicul.
Stimulent al sistemului nervos central;ameliorează circulația sangvină; în afecțiuni
respiratorii. Extern este un remediu antireumatic.
Genul Laurus. L. nobilis- Dafin: arbori sau
arbuști înalți de 5-6 m, dioici. Frunze
persistente,cărnoase.Flori mici albe, dispuse în
raceme axilare.Fructul reprezintă drupă mică,
ovoidă, neagră.Se utilizează în formula unor
unguente antireumatice. frecvent în calitate de
condiment.

ORDINUL PIPERALES. FAM PIPERACEAE

Se compune din 13 genuri și 1919 specii ,care sunt distribuite în zonele tropicale ale
planetei. Predomină două genuri: Piper și Piperomia.Forme vitale- plante erbacee
anuale sau perene,mai rar arbuști.Tulpini erecte sau agățătoare cu noduri
îngroșate.Frunze simple, întregi, nervațiune penată sau arcuată, dispuse altern, mai rar
opus.Flori mici,neevidențiate,fără periant,bisexuate,mai
rar unisexuate,grupate în inflorescențe racem sau spic.
Fructul e de tip bacă sau drupă. Genul Piper. P. nigrum-
piper negru. Arbust agățător ce vegetează în India de Est
și de Vest.Frunze simple, întregi cu baza cordată. Flori
mici, grupate în inflorescențe spiciforme, dispuse la
axila frunzelor. Fructe, câte 20-30, grupate într-un
ciorchine, sunt sferice.Se utilizeaza la stimularea poftei
de mâncare și a digestiei; in industria alimentară este
drept condiment.

2- MORFOLOGIA PEDICUȚEI
Lycopodium Clavatum- Pedicuță- planta semipervirescenta, semilemnoasa, întâlnita
în păduri și poienițe montane de conifere. În flora Moldovei
nu vegetează. Dezvoltă rădăcini adventive, subțiri, tulpini
târâtoare, de pe care se ridică ramuri ascendente,
ramificate dichotomic, cu frunze mici, liniar-lanceolate,
sesile, dese, dispuse spiralat. În vârful ramurilor se
dezvoltă 2-3 spice sporifere pedunculate. Sporiferele au la bază suprafeței superioare
câte un sporang reniform, în care se formează izospori.
Produs medicinal:
 Lycopodii herba- conține alcaloizi, flavonozide, triterpene. Se utilizează în boli
hepatice și ale căilor urinare, în combaterea alcoolosmului și tabacismul cronic.
 Lychopodii sporae- conține fitosterine, până la 50% acizi grași.Se utilizează la
fabricarea comprimatelor, pulberilor, utilizate în dermatologie pediatrică.
Plantă toxică.
3- COADA CALULUI
Familia Equisetaceae.Include un singur gen cu 32 de
specii: Equisetum arvense- coada calului.
Plante perene erbacee, ce vegetează în flora spontană a
Moldovei pe soluri umede din lunci, poienițe din păduri,
pe mulul bazinelor acvatice. Pe parcursul perioadei de
vegetație apar 2 tipuri de tulpini: Fertile care sunt inițiate
în sol pe rizomi de cu toamnă, dar apar la suprafața
solului primăvara devreme; sunt groase, suculente, cu
frunze solzoase, neramificate, de culoare brună deschisă,
înalte de 15-20 cm și terminate cu spic conic sporifer ce
poartă sporangi sesili cu spori din care se dezvoltă
protalul dioic. La maturitatea deplina a sporilor aceste
tulpini se usucă, schimbându-se cu al doilea tip de tulpini-
estivale, în alte de 50-60 cm, sterile asimilatoare,
articulate, fistuloase, rigide, care se dezvoltă din aceiași rizomi, cu frunze reduse
membranoase.
Produsul medicinal: Equiseti herba- tulpini sterile conțin saponoizide, flavonoizide,
săruri de siliciu, ulei volatil. Se utilizează în afecțiuni renale în calitate de diuretic.
Plantă toxică.

4-MORFOLOGIA FERIGII
Filum polypodiophyta-Ferigi.Cuprinde cca
12000 specii de ferigi- cele mai numeroase
pteridofite actuale, macrofile răspândite prin
păduri pe tot globul. Pteridofitele sunt cormofite
tipice și primele plante superioare apărute pe
uscat. După aspectul morfologic sunt foarte
variate și răspândite pe tot globul. În emisfera de
nord, sunt cunoscute numai plante erbacee, care vegetează în păduri, lunci, pe
malurile bazinelor acvatice. În zona tropicală, vegetează variate forme vitale- arbori,
plante erbacee terestre și epifite. Corpul vegetativ al pteridofitelor este un corn
vascularizat și diferențiat în rădăcină, tulpină și frunze, fără flori.
Rădăcina principală la ferigile mature lipsește. În sol, ele au o tulpină
metamorfozată- rizom, pe care se formează numeroase rădăcini adventive ramificate
dichotomic. În rizom este diferențiat țesutul conducător lemnos, reprezentat de vase
lemnoase sub formă de traheide și liberiene, de aceea pteridofitele se mai numesc
plante vasculare. Tulpina este ramificata dichotomic sau pseudodchotomic- un
caracter morfologic primitiv; mai rar monopodial. În secțiunea transversală a tulpinii
evidențiază epiderma, scoarța și cilindrul central. Țesutul conducător lemnos este
reprezentat prin traheide, însoțite mai rar de trahee. Frunzele, dispuse verticilat sau
spiralat, sunt de 2 tipuri: mai primitive- microfile și mai evoluate- macrifile. În
structura anatomică a frunzei se observă epiderma superioară, mezofilul bogat în
cloroplaste și epiderma inferioară, cu stomate.
Genul Dryopteris- feriga comună.
Feriga comună (Dryopteris filix-mas) este o
plantă medicinală, erbacee, perenă, din familia
Dryopteridaceae, cu frunze mari, dublu penat
divizate, pe spatele cărora se găsesc sporangi cu
spori, acoperiți de induzie. Rizomul este
orizontal, gros de circa 25 cm.
Este comună în pădurile montane și subalpine din
România. Alte denumiri populare: barba-ursului,
făliuță, feligă, feregă, ferice, firică, filiuță, iarba-
șarpelui, limba-cerbului.. Feriga comună este
răspândită prin pădurile montane și de dealuri din
Europa, Asia, Madagascar, America.Feriga este o
plantă:
 cosmopolită - are o largă răspândire geografică în mai multe zone climatice
și biogeografice;
 mezohidrofită – este răspândită în regiunile cu exces de umiditate;
 mezotermă - este răspândită în zona temperată;
 eurionică (amfitolerantă) - suportă mari variații în reacția chimică a solului
sau reacția ionică a apei;
 hemicriptofită - organele de reînnoire (înmulțire) se formează la nivelul
suprafeței solului, iar părțile aeriene pier o dată cu venirea iernii;
 preferă solurile cu regim de umiditate, reavăn până la jilav, fiind o plantă
indicatoare a umidității solurilor
 MORFOLOGIA: Tulpina este un rizom gros, subteran, lung până la 30 cm, oblic-
ascendent. El este acoperit cu resturi de pețioluri din anii precedenți, în formă de solzi
bruni și este fixat prin numeroase rădăcini firoase, negricioase, adventive. Structura
rizomului este polistelică, formată din fascicule în număr variabil, inegale și turtite,
având lemnul în centru, înconjurat de liber, dispuse în așa fel încât alcătuiesc
împreună o formă cilindrică întreruptă. Nu apare niciodată cambiu și ca o consecință
nici îngroșări secundare nu se formează.
Frunzele cresc în fiecare primăvară din rizom și la început sunt răsucite în formă
de spirală sau cârjă,iar mai târziu se întind și se desfac apărând un pețiol și o lamină
dublu penat divizată.Pețiolul frunzei este acoperit cu palee membranoase, brun-
roșcate și cu lamina dublu-penat-sectată. Segmentele primare ale frunzei sunt în
număr de 15-30 de fiecare parte. Pinule (rămurele sau segmente secundare ale
frunzelor) sunt oblong-ovate, dințate pe margini, cu vârful rotunjit. Pe dosul frunzelor
în timpul verii apar grupuri de sporangi, numite sori.

CONCLUZIE: După efectuarea laboratorului am asimilat informație despre plantele

cu flori, plante angiosperme, dicotilidonate. Caractere generale ale speciilor din
fiecare familie aparte, in dependență de ordinul din care provin, astfel ca eventual să
cunosc caractere morfologice pe baza cărora să pot distinge specia în cauză. La
exemplele de specii evaluate, am analizat și produsul medicinal caracteristic astfel
mi-am îmbunătățit cunoștințele în domeniul utilizării plantelor în scop medicinal.

Lucrare de laborator nr.10

Tema: Plantele cu seminta golasa.Gimnospermele
Scopul : Particularitatile structurale ale plantelor cu semința
golasa.
Planul lucrarii :
1.Particularită ți structurale ale plantelor cu seminte golasa
2.Morfolgia pinului
3.Morfologia ienuparului
4.Morfologia circelului
5.Gingobiloba
6.Gimnospermele ca sursă de medicament
7.Concluzia.

PLANTE SUPERIOARE CU SĂMÂNȚA GOLAȘĂ

Pinofite.Filum Pinophyta-cuprinde plante care au drept
caracteristică esențială sămânța, care este liberă, nefiind
închisă într-un fruct. Plantele din această încrengătură sunt
cunoscute și sub numele de gimnosperme, iar încrengătura
însăși, sub denumirea de Încrengătura Gymnospermatophyta
care provine de la gr. gymnos = gol, dezbrăcat și sperma-
sămânță. Din această grupă fac parte coniferele sau
rășinoasele.
Morfologie. Toate coniferele actuale sunt plante lemnoase și
mulți sunt copaci, dintre care majoritatea au un singur trunchi
cu ramuri laterale. Cele mai înalte, cele mai mari, mai masive
și mai vechi sunt coniferele.Au tulpină cu ramificație
monopodială lipsită de trahei. Lemnul secundar constă integral
din traheide care servesc și în calitate de elemente mecanice.
Sunt caracteristice structurile secretoare cu secreție internă,
reprezentate prin canale rezinifere, care străbat toată planta.
Frunze liniare, aciculare, persistente, care se schimbă la 2-5
ani, cerificate, cu numeroase stomate, cu structura anatomică
xeromorfă, dispuse altern, mai rar opus sau verticile.
Fotosinteza are loc în toate anotimpurile.
Reproducerea:
 Sunt primele plante, la care apar pseudoflorile, în general unisexuate; plantele pot
fi :
 monoice;
 dioice.
Caracterul esențial al gimnospermelor este prezența pseudoflorii unisexuate femele,
lipsită de ovar. Ovulele sunt dispuse deschis neincluse în carpele, iar sămânța,
formată după fecundare, este nudă. Dintre alte particularități- reducerea în continuare
a gametofitului și prezența arhegoanelor. Aparțin plantelor heterospore- cu micro și
megaspori, însă sporii nu servesc pentru răspândirea plantelor; această funcție o
îndeplinește sămânța- organ calitativ nou, unde embrionul este protejat și asigurat cu
substanțe nutritive la primele etape de dezvoltare. Pseudoflorile unisexuate sunt
grupate în pseudoinflorescențe, numite conuri: femele și mascule.
Polenizarea are loc prin intermediul vântului.
Polenul, ajuns pe ovulul conului femel, germinează formând cei 2 gameți masculi,
unul dintre ei fecundând oosfera unui arhegon, formează zigotul diploid iar celălalt se
resoarbe. Zigotul după diviziuni succesive formează embrionul, iar ovulul crește și se
transformă în sămânță, care îl protejează. Sămânța rămâne neacoperită, dar totuși se
adăpostește între solzii alipiți ai conului. La maturitate, solzii uscați se îndepărtează
unul de celălalt, iar semințele prevăzute cu câte o aripioară sunt duse de vânt la
diferite distanțe.
Procesul de maturare a conurilor femele este de lungă durată- un an și mai mult.
Semințele se maturizează toamna, în al doilea an după polenizare.

ORDINUL PINALES. FAM PINACEAE

Caractere generale. Include cca 300 de specii. Plante monoice, arbori și arbuști cu
frunze aciculare, semipervirescente, dispuse spiralat sau pectinat, solitar sau în
verticile. Sunt prezente canalele rezinifere de origine shizogenă. Pseudoflori
unisexuate: megastrobiluri- fem și microstrobiluri- masc. Plantele preferă climă rece,
zonele montane, iar în cea boreală alcătuiesc păduri imense.

Genul pinus include cca 100 de specii răspândite,

preponderent, în zonele temperate din ambele
emisfere, mai rar în zonele tropicale și subtropicale.
Vegetează timp de 400 de ani.
P. sylvestrus- Pin de pădure- arbore înalt de până la
50m. în Moldova crește drept plantă ornamentală în
grădinile publice. Frunzele de 2 tipuri: reduse la solzi,
aranjate spiralat pe ram și lungi aciculare, câte două
într-o teacă comună în subțioara celor solzoase. Pseudoflorile mascule sunt formate
dintr-un ax cu microsporofile solziforme, fiecare cu câte doi saci polinici. Conurile
femele- inițial mici, verzi, pe fașa superioară a macrosporofilelor cu 2 ovule libere, la
maturitate lignificate, brunificate, mari și pendente. Semințele se maturizează în al 2
an.
Produsul medicinal: pini sylvestris turiones- muguri vegetativi, conțin ulei volatil,
rezine, vit C. Se utilizează în bronșite, traheite, infecții ale căilor renale. Ramurile
tinere se utilizează pentru inhalații și băi
medicinale.
Molidul este o specie de arbori confieri care pot
avea înălțimea până la 50 m și diametrul trunchiului
până la 1-1.5 m,
cu coroană piramidal-conică, permanent verde,
cu frunze aciforme de culoare verde închis.
Ritidom brun-roșcat crăpat longitudinal.
Înrădăcinarea este trasantă, de aceea suferă des
doborâturi de vânt. Forma conic-piramidală a coroanei se datorează creșterii din
ce în ce mai scurte a crengilor, dinspre bază spre vârf. Molizii mai bătrâni, care
cresc în desișul codrilor, își pierd crengile de la bază (acest fenomen se numește
elagaj natural și se datorează faptului că lumina nu mai pătrunde la baza
arboretului), coroana urcând spre mijlocul tulpinii.
Reproducerea: Florile molidului sunt unisexuat-monoice, cele mascule
producând foarte mult polen anemofil, care primăvara formează, în bătaia
vântului, adevărați nori de praf gălbui în jurul arborelui. Florile femele apar ca
niște mici ghemotoace, care după fecundare se transformă în conuri ai căror
solzi adăpostesc sămânța; conurile sunt pendente , sămânța este înaripată.
Răspândirea: pădurile de molid acoperă 22% din suprafața forestieră a
României.

FAMILIA CUPRESSACEAE(Ienuparului)
Include cca 130 de specii răspândite pe toate continentele. Au frunze solzoase
sau aciculare, dispuse opus sau verticilat, persistente. Pseudoflorile cele
mascule au stamine cu filamente și 3-6 saci polinici, cele femele- în formă de
muguri, cu numeroase carpele. Semințele au câte 2 cotiledoane.
J. communis- Ienupăr- arbuști dioici cu coroană piramidală si frunze
aciforme, , grupate câte 3 în verticile. După fecundare formează un fruct fals de
culoare violetă- negricioasă, cu gust dulceag. Specia crește în întreg lanțul
carpatic,adesea în tufărișuri și pâlcuri, în poieni, pășuni, rariști, putând crește pe
solurile cele mai sărace. Este recoltabil în mari cantități în
Transilvania,Muntenia,Moldova.Fructele uscate de ienupăr (boabe mari, negre,
zbârcite) se utilizează în bucătărie drept condiment, în special în marinade,
pentru vânat sau varză,are proprietăți terapeutice, tratează și vindecă
reumatismul, răceala, bronșita, bolile de piele. Fructele de ienupăr constituie și
ele un remediu natural pentru anemie.

MORFOLOGIA CÂRCELULUI
Cârcelul este un arbust înalt de 90 cm care creste
in zona Marii Mediterane, a Marii Negre si a Deltei
Dunării, in locuri stâncoase, nisipoase si uscate.
Face parte din familia Ephedraceae. Cârcelul are
ramurile subțiri, cu numeroase frunze mici si verzi,
membranoase, distribuite doua cate doua, opuse, la
fiecare nod, florile sunt grupate cate 2-3, iar fructul
este ca o baca de culoare roșie, este comestibil.Ca planta medicinala cârcelul a
fost folosit in tratamentul febrei, tusei,durerilor de cap si infecțiilor
pulmonare,stimulează respirația, creste circulația sângelui si tensiunea arteriala.

Ginkgo biloba
Ginkgo biloba este unul dintre cele mai
vechi specii de copac. Acesta este capabil
sa supravietuiasca pana la 1000 de ani si
poate ajunge la o inaltime de 120 de metri.
Gingko biloba este o planta medicinala cu
ramuri scurte, frunze in forma de evantai,
fructe necomestibile, si produce un miros
puternic.
Chinezii au folosit secole de-a randul
aceasta planta, iar acum si cercetarile
moderne au luat in considerare beneficiile
plantei de Gingko biloba, concentrandu-se
pe extractul standardizat, preparat din
frunze verzi uscate.
Problemele circulatorii si memoria
In medicina traditionala aceasta planta este folosita pentru a trata tulburarile
circulatorii si pentru a spori memoria. Astfel, extractul de Gingko Biloba poate
fi folosit in special pentru maladiile asociate cu scaderea fluxului de sange din
creier, in special la persoanele in varsta.
De asemenea, imbunatateste circulatia sanguina prin dilatarea vaselor de sange
si prin reducerea “lipirii” trombocitelor, reducand riscul formarii unui cheag.
Suplimentele de Gingko Biloba sunt printre cele mai bine vandute medicamente
pe baza de plante disponibile astazi.

Antioxidanti puternici 
Frunzele de Gingko biloba contin doua tipuri de substante (flavonoide si
terpenoide) despre care se spune ca au proprietati antioxidante. Mai exact,
combat radicalii liberi, compusi daunatori organismului (acestia modifica
membrana celulelor, modifica ADN-ul, contribuie la imbratranirea
organismului etc.).
Antioxidantii prezenti in frunzele de Gingko biloba pot neutraliza radicalii
liberi si pot reduce sau chiar ajuta la prevenirea unora dintre daunele produse de
acestia.

Cum actioneaza Gingko biloba asupra organismului?

Asa cum am mentionat mai devreme, atat cele doua componente active prezente
in Gingko biloba, cat si altele, ajuta la controlul procesului de inflamare si a
astmului bronsic.

In plus, Gingko biloba este cunoscuta si pentru un efect pozitiv asupra

functionarii creierului, ce include vigilenta mentala, imbunatatirea memoriei,
reducerea lipsei de energie si a oboselii mintale.

CONCLUZIE: În cadrul acestui laborator am studiat morfologia și clasificarea

după ordin, familie, clase plantele superioare și anume plantele cu spori și cele cu
sămânța golașă. În studiul realizat am atras atenție la momentele morfologice care ne
ajuta sa identificam specia plantei, am cunoscut la unele specii care este produsul
medicinal din ele, cum pot fi utilizate si care este arealul de răspândire a acestora.