Lucrare de laborator nr.

3
Tema: ,,MORFOLOGIA SI ANATOMIA RADACINII’’
Scopul: Studierea particularitatilor morfoanatomice a radacinii
Planul :
1)Definitia radacinii. Tipurile morfologice de rădăcină
2) Zonele anatomice ale rădăcinii
3)Structura rădăcinilor la plantele monocotilidonate si dicotilidonate
4)Radacini metamorfozate
5)Radacinile ca sursa de medicament
6)Concluzia
 1)Definitia si functiile radacinii.Tipurile morfologice.
Rădăcina este un organ vegetativ nearticulat cu creștere geotropică pozitivă, lipsit de
muguri, frunze și stomate adaptat să îndeplinească două funcții specifice: fixarea plantei
în sol și absorbția apei cu substanțe minerale.

Rădăcina contribuie la metabolismul plantei. În afara funcțiilor specifice, rădăcinile

metamorfozate ale unor plante pot servi la depozitareasubstanțelor de rezervă, iar
altele stabilesc legături fiziologice cu ciupercile și
cu bacteriiledin sol.

În funcţie de raportul dintre rădăcina principală şi radicele se deosebesc trei tipuri de

rădăcini: pivotantă, rămuroasă şi fasciculată.

Rădăcini pivotante. Rădăcina principală este bine dezvoltată, având formă de pivot
(ţăruş); radicelele sunt subţiri şi scurte (Fig. 10.1.).

Ex.: Abies alba (brad), Capsella bursa-pastoris (traista ciobanului), Pinus sp.

(pin), Taraxacum sp., Trifolium sp. (trifoi).

Rădăcini rămuroase. Rădăcina principală şi radicelele de ordin I au aproape aceleaşi

dimensiuni şi nu se pot deosebi unele de altele (Fig. 10.2.). Tip de rădăcină răspândit la
majoritatea arborilor din pădurile de foioase şi la pomii fructiferi.
Rădăcini fasciculate (fibroase, firoase). Rădăcina principală se dezvoltă foarte puţin
sau deloc şi este înlocuită cu rădăcini adventive subţiri şi lungi care se formează din
nodurile tulpinale bazale. Aceste rădăcini au aproximativ aceeaşi grosime şi lungime,
întreg sistemul radicular prezentându-se ca un mănunchi (fascicul). Tip de rădăcină ce
caracterizează angiospermele
monocotiledonate.

La reprezentanţii Fam. Poaceae

(Gramineae) rădăcina principală are o viaţa
foarte scurtă sau nu se formează deloc fiind înlocuită de rădăcini adventive (Fig. 10.3.);
la plantele cu bulbi rădăcinile adventive sunt de asemenea fasciculate.

Fig. 10. Tipuri morfologice de rădăcini: 1 - pivotantă; 2 - rămuroasă (Picea

abies); 3 - fasciculată (Poaceae).

2. Zonele anatomice ale rădăcinii

Pe suprafața unei rădăcini tinere se pot distinge mai multe zone:
a) Piloriza (numită și caliptră sau scufie) este formată dintr-un țesut
special, care acoperă și protejează vârful vegetativ al rădăcinii și
facilitează pătrunderea vârfului rădăcinii în sol. La plantele acvatice
piloriza lipsește, fiind înlocuită de rizomitră, care nu se uzează și nici
nu se regenerează. Piloriza lipsește și la plantele parazite.

b) Vârful vegetativ situat imediat sub piloriză, este format din meristeme
primordiale, care ulterior vor genera meristemele primare.
 c) Regiunea neteda este zona de crestere in lungime a radacinii.Aici
celulele nu se mai divid,dar se extind ,contribuind la avansarea
radacinii in sol.
d) Regiunea piliferazona (perișorilor absorbanți), este acoperită cu un
mare număr de perișori absorbanți unicelulari care variază de la o
specie la alta (la plantele mici sunt puțini, iar la plantele mari și arbori
sunt foarte mulți), dupa 2-3(10) zile perisorii mor, dar se formeaza mereu peri
noi pornind dinspre zona neteda. În cazul rădăcinilor care se dezvoltă în
mediul acvatic, nu are loc formarea perișorilor absorbanți.
e)Regiunea aspra este plasata deaspura zonei pilifere si reprezinta zona
fostilor perisori absorbanti carea au disparut,lasind cicatrice la suprafata
radacinii, la arbori, în zona aspra începe formarea structurii secundare, prin
aparitia cambiului si felogenului.
f)Regiunea coletului este cea care face trecerea de la rădăcină la tulpină. Ea
are o întindere mică și la multe plante nu se distinge morfologic.
 3. Structura primara a radacinii
Structura primara a radacinii este reprezentata numai de tesuturi primare definitive. Se
numeste structura primara, deoarece tesuturile definitive se formeaza din cele patru
meristeme primare: dermatogen,periblem, plerom si tesut caliptral. Ea caracterizeaza
toate plantele tinere, in primele stadii de dezvoltare. Ferigile, majoritatea
monocotiledonatelor si unele dicotiledonate ierboase au numai structuraprimara care
ramane toata viata plantei.Tesuturile care se succed, de la exterior la interior, intr-o
sectiune transversala practicata in zona perisorilor absorbanti sunt:

1.Rizoderma – tesut specializat pentru absorbtia

sevei brute,este alcatuita dintr-un strat de celule
 parenchimatice vii, fara meaturi, cuperetii subtiri, necutinizati, alungite in sensul
axului longitudinal alorganului. Majoritatea celulelor sunt transformate in
perisori absorbanti. Rizoderma se deosebeste de epiderma organelor supraterestre
prinstructura si functii.
Este lipsita de stomate si are, in primul rand, un rol deabsorbtie a apei cu saruri
minerale si mai putin de aparare.

 b. Scoarta (parenchimul cortical ) - se intinde de la rizoderma pana la cilindrul

central. Este pluristratificata si grosimea ei variaza cu specia; este alcatuita din trei
zone: exoderma, scoarta mijlocie siendoderma.

Exoderma numita si strat suberos este primul strat al parenchimului cortical, formata
din celule poligonale, cu peretii mai grosi, usor suberificati, care alterneaza cu celule
nesuberificate. Ea devinetesut protector dupa disparitia rizodermei, efemere; nu are rol
absorbant.

Fig. 42. Structura primarä a rädäcinii de stânjenel Iris germanica:

I — rest de epiblemä, 2 — exodermä, 3 — mezodermä, 4 — endodennä, 5 — celulä de pasaj a endodermei, 6 — periciclu,
7 — xilem, 8 — floem (2—5 — scoarta primarä, 6—8 — cilindru central).

Scoarta mijlocie (parenchimul propriu-zis)

este alcatuita din mai multe straturi de celule parenchimatice vii, cu peretii subtiri sau
usor ingrosati celulozic, cu spatii intercelulare, mai mari spre interior. Celulele contin
materii de rezerva si adesea, cristale de oxalat de calciu.

Endoderma, ultimul strat al scoartei, este alcatuita din cellule egale, patratice, strans
unite intre ele, cu peretii partial lignificati sausuberificati.

c. Cilindrul central (stelul) este o coloana cilindrica care ocupa tot centrul radacinii.

 Primul strat de celule il reprezinta periciclul, alcatuit din cellule parenchimatice, mici,
cu peretii subtiri, care alterneaza cu celulele endodermei. De la acest nivel se formeaza
radicelele si radacinile adventive. Restul cilindrului central este alcatuit din fascicule
lemnoase care alterneaza cu fascicule liberiene, despartite sau nu de raze medulare.
Centrul radacinii poate fi ocupat uneori de un numar redus de celule parenchimatice
care formeaza maduva sau parenchimul medular. Alteori, centrul radacinii cuprinde
numai vase lemnoase. Fasciculele lemnoase sunt dispuse radiar si la radacinile foarte
tinere ele sunt alcatuite exclusiv din vase lemnoase. Primele vase se formeaza imediat
sub periciclul, sunt mici, inelate si spiralate si alcatuiesc protoxilemul. Vasele formate
mai tarziu, dupa terminarea cresterii in lungime a radacinii, sunt mai largi, reticulate,
punctuate sau scalariforme; ele se gasesc spre centrul radacinii alcatuiesc metaxilemul.
Pe langa vase (traheide si trahee), lemnul mai poate contine si parenchim lemnos, iar
liberal este format din tuburi ciuruite, celule anexe(numai la angiosperme) si parenchim
liberian.Razele medulare dintre fasciculele liberiene si cele lemnoase,denumite raze
medulare primare, sunt alcatuite din cellule parenchimatice, cu peretii celulozici
sau partial lignificati.

*Structura secundara a radacinii

La gimnosperme si la majoritatea speciilor din dicotiledonate (mai ales cele lemnoase),
in mod obisnuit, structura primara se completeaza cu tesuturi secundare generate de cele
doua meristeme secundare numite zone generatoare, cambiul si felogenul. La tesuturile
primare seadauga tesuturi secundare care determina cresterea in grosime aradacinii.

 Cambiul vascular apare initial pe fata interna a fasciculelor liberiene sub forma de
arcuri concave, apoi se extinde pana la periciclu. Spre exteriorul sau cambiul genereaza
liber secundar, liberal primar fiind deplasat la periferia acestuia; spre interiorul sau
cambiul formeaza lemn secundar, lemnul primar ramanand la centrul radacinii.

Tesuturile secundare au forma de tuburi concentrice, de obicei mai dezvoltat fiind

tesutul lemnos secundar decat cel liberian secundar. El este alcatuit din vase, parenchim
si fibre lemnoase, iar cel secundar din tuburi ciuruite, parenchim si fibre liberiene.

Cambiul mai poate da nastere si razelor medulare secundare, alcatuite din celule
parenchimatice alungite in directie radiara; ele strabat tesutul conducator secundar pe
care il divizeaza in fascicule libero-lemnoase.

Felogenul (zona generatoare subero-

felodermica) apare, de regula,mai tarziu
decat cambiul si cel mai frecvent in
periciclu. El are de la inceput o forma
tubulara si este dispus in lungul organului
sub formaunui tub celular, unistratificat;
celulele meristematice dinspre exteriorul
felogenului se diferentiaza in suber, iar cele
dinspre interiorul sau infeloderm. 
Fig. 43. Structura secundarä a rädäcinii de dovleac Cucurbita pepo (stânga — desen anatomic, dreapta —
schemä):
I — lemn primar, 2 — lemn secundar, 3 — razä medularä, 4 — cambiu, 5 — liber primar secundar, 6— parenchim
fundamental al scoartei secundare, 7 — suber.
Ansamblul tesuturilor secundare externe formeaza scoarta secundara sau periderma.
Tesuturile primare, aflate in afara suberului,se exfoliaza, iar radacina se subtiaza
temporar; dupa un timp se formeaza un nou felogen, mai spre interiorul organului fata
de cel precedent, iar radacina isi va reface diametrul initial.

4. Rădăcinile metamorfizate
Rădăcini metamorfozate. Prezintă modificări adaptative, morfologice şi
structurale (metamorfoze), cauzate de condiţiile mediului în care trăiesc; sunt adaptate
la alte funcţii decât cele specifice.

4.1. Rădăcini contractile. Au capacitatea de a se scurta (uneori până la 40% din

lungimea lor) după terminarea creşterii lor în lungime. Scurtarea se datorează micşorării
dimensiunilor celulelor scoarţei interne. Scoarţa externă, alcătuită din elemente care nu
se mai pot micşora, se încreţeşte. Rădăcinile contractile au un aspect exterior încreţit.
Sunt caracteristice geofitelor şi criptofitelor.

Rolul rădăcinilor contractile: fixează mai bine planta în sol (Polygonatum odoratum –
pecetea lui Solomon); etalează mai bine frunzele în cazul plantelor cu rozete foliare
(Leontodon sp. – capul/potcapul călugărului, Plantago media – pătlagină, Taraxacum
officinale – păpădie); servesc la adâncirea în sol a plantulelor, bulbilor, tuberculilor
pentru ca rădăcinile să se dezvolte în cele mai bune condiţii sau în vederea trecerii
acestora peste perioada de iarnă (Colchicum autumnale – brânduşa de toamnă, Crocus
vernus – brânduşe de primăvară, Crocus sativus – şofran, Lilium martagon – crin de
pădure, Scilla bifolia – viorele) (Fig. 7.2.).

4.2. Rădăcini fixatoare. La plantele care se dezvoltă pe sol, tulpina repentă (târâtoare)
emite rădăcini adventive cu rol de fixare şi absorbţie. Când planta urcă pe trunchiul unui
arbore, tulpina generează rădăcini adventive mai scurte, exclusiv fixatoare. Ex.: Hedera
helix – iederă (Fig. 7.3.).

4.3. Rădăcini tuberizate. Prezintă o creştere particulară în grosime, prin

formarea de ţesuturi parenchimatice, în care se acumulează substanţe de rezervă. Astfel
se pot tuberiza: rădăcina principală în întregime (Daucus carota – morcov); radicele,
(Filipedula vulgaris – aglică); rădăcinile adventive (Ranunculus ficaria, Orchis sp.) 

Fig. 44. Rädäcini tuberizate de:

I — ridiche Raphanus sativus; 2 — Morcov Daucus carota var.
sativa; 3 — sfeclä Beta vulgaris.

3.4. Rădăcini purtătoare de muguri (rădăcini gemifere). Marea

majoritate a rădăcinilor nu poartă muguri. Unele plante diferenţiază
însă pe rădăcini muguri din care se formează axe tulpinale supraterane.

După rolul pe care îl îndeplinesc, mugurii radicali pot fi adiţionali – servesc la

îmbogăţirea aparatului vegetativ sau la înmulţirea plantelor pe cale vegetativă
şi reparativi –au rol în conservarea individului în caz de leziuni grave. Mugurii
adventivi sunt întâlniţi atât la plantele erbacee cât şi la cele lemnoase (Fig. 9).
Ex.: Cirsium arvense (pălămidă), Neottia nidus-avis (trânji), Populus sp. (plop), Rosa
canina (măceş), Rubus idaeus (zmeur), Rumex acetosella (măcriş mărunt), Taraxacum
officinale (păpădie), Vaccinium myrtillus (afin) ş.a.
 Fig. 9. Rădăcini
purtătoare de
muguri: 1 - Rum
ex acetosella; 2 -
plante lemnoase
(arbori).

Silvicultorii şi pomicultorii numesc lăstarii proveniţi din muguri radicali drajoni, iar

acest mod de îmmulţire vegetativă, drajonare.

5. Rădăcina ca sursă de medicament

RADU COSTEL - "Fiecare rădăcină are putere de leac, la fel ca planta pe care o
hrăneşte şi-o susţine" 

Rădăcinile plantelor utilizate intern si extern in numeroase scopuri medicinale.

1. CIUBOȚICA-CUCULUI (Primula
veris)
În caz de traheită sau bronșită, se folosește
tinctura obținută din rădăcină. Se poate
utiliza și ca agent diuretic și se cunosc și
efectele benefice în tratarea gutei și
reumatismului.

2. ROSTOPASCA (Chelidonium majus)

În medicina populară latexul portocaliu, proaspăt, se folosește
pentru eliminarea negilor. În industria
farmaceutică, aceste substanțe sunt folosite
pentru fabricarea medicamentelor pentru
ficat și vezica biliară.

Datorită efectelor antibacteriene se folosește

pentru fabricarea unguentelor, pastelor de
dinți sau al apei de gură. În industria
cosmetică, rostopasca se utilizează ca substanță anti-mătreața. Datorită ingredientelor
active cu efect calmant și regenerant, planta se
folosește în formulele cosmetice pentru piele
solzoasă, iritată, degradată sau uscată.

3. TĂTĂNEASA (Symphytum officinale)

Rădăcina de tătăneasă se utilizează în stare proaspătă

sau uscată în uz extern, în cel din urmă putând fi și
măcinat sub formă de pulbere și folosit la prepararea
de unguente, tincturi, comprese. Industria cosmetica
foloseste in prezent intens alantoina – unul din
principiile active cele mai importante ale tatanesei – care este practic nelipsita in
deodorante si creme de corp. 

4. STÂNJENEL (Iris germanica) 

Radacina de stanjenel este o planta cu numeroase proprietati medicinale, fiind
folosita pentru prepararea diverselor medicamente homeopate sau, ca atare, in ceaiuri
din plante. Datorita aromei sale deosebite, este utilizata in industria parfumurilor si a
cosmeticelor. In esenta, radacina de stanjenel actioneaza ca un purificator al sangelui,
un stimulent al glandelor si un
adjuvant al functionarii aparatului
digestiv si excretor.

Beneficiile principale ale plantei

sunt urmatoarele:
- Imbunatatirea sanatatii pielii.
Intrucat actioneaza ca un astringent
natural, stanjenelul curata in
profunzime pielea si reduce nivelul
de sebum. Pudra obtinuta din
radacina acestei plante este adaugata in creme dermatologice, lotiuni purificatoare si
tonice pentru ten, datorita efectelor sale de tonifiere, hidratare si crestere a elasticitatii
pielii. Planta previne si trateaza uscarea excesiva a tesutului cutanat. Datorita aromei
sale subtile si placute, este introdusa si in produsele de baie pentru aromaterapie.
- Neutralizarea mirosului corporal neplacut. Pudra de stanejel poate fi folosita si ca
deodorant natural, fiind un ingredient frecvent introdus in pudrele de talc datorita
efectului de indepartare a mirosului corporal neplacut. Actiunea sa antiseptica
transforma aceasta planta intr-un remediu naturist eficient pentru diverse probleme
cutanate, inclusiv pentru arsuri.

5. BRUSTURE (Arctium lappa)

 Radacina de Brusture, administrata intern sub forma de decoct combinat, cate 600 ml
pe zi, curata gradat pielea si tenul de iritatii, de exces
de sebum. Este un tratament eficient si contra acneei
(probabil datorita efectului sau reglator hormonal),
contra problemelor alergice ale tenului, in aceasta
ultima problema fiind foarte eficient daca este
administrat impreuna cu Trei-frati-patati. Dupa
tratamentul cu Brusture, pielea devine mai luminoasa,
mai catifelata, mai curata si mai placuta ca aspect.

6. Concluzie
In cadrul acestei lucrari de laborator cu tema: ,,Morfologia si anatomía
radacinii’’, am studiat particularitatile morfo-anatomice a radacinii.
Prin intermediul acesteia, am insusit notiunile, functiile si tipurile
morfologice a radacinilor. De asemenea, ne-am aprofundat in structura
anatómica primara si structura anatómica secundara a radacinii, am
studiat tipurile de radacini metamorfizate si am cercetat aspectele de
baza a radacinii ca sursa de medicament .
Astfel, într-un final pot să zic că rădăcina este un remediu foarte
important pentru sănătatea omului, deoarece posedă numeroase substanțe
active în compoziţia sa: vitamine , minerale (calciu, fier, magneziu,
seliniu, sodiu), carbohidraţi, fibre și multe altele, ceea ce noi, viitorii
farmaciști, ar trebui să cunoaștem pentru a putea propune clienților noștri
cele mai eficiente medicamente pe bază de rădăcinile plantelor.