Floarea

Floarea este partea plantei care cuprinde organele de reproducere

sexuată și care are de obicei o corolă frumoasă și variat colorată. Floarea
reprezinta organul de inmultire al gimnospermelor și angiospermelor.

Una dintre cele mai vechi definitii cunoscute este aceea a naturistului
Goethe, care considera floarea: ”o ramura (lastar modificat) cu frunze
metamorfozate, adaptata la vederea inmultirii”. Altii considera floarea ca o
ramura scurta (microblast) care prezinta o crestere limitata, frunze
metamorfozate, care se deosebesc fundamental de cele obisnuite prin aceea ca
poarta gamete, protejeaza fecundarea si chiar elementele formatoare ale unei
noi plante.

Din definitie reiese ca floarea este un organ complex, cu functii fiziologice

bine precizate si cu rol exceptional in inmultirea plantelor superioare. Ea este un
organ aerian si isi are originea in anumiti muguri (muguri florali sau muguri
micsti).
MORFOLOGIA FLORII

- pentru descrierea morfologica a florii vom considera tipul unei flori care sa
cuprinda toate elementele componente ale acestui organ (floarea la
angiosperme)

Elemente componente

 Pedunculul si pedicelul florii

- sunt elemente prin care floarea se insera pe ramura plantei fig 1.;

- la plantele la care ramurile se termina cu mai multe flori, distinctia intre

peduncul si pedicel este neta, pedunculul reprezentand portiunea
terminala a ramurii respective, iar pedicelul suportul fiecarei flori in parte;

- adeseori delimitarea pedicelelor se poate face si dupa prezenta uneia sau

mai multor frunze reduse, situate la baza lor si care se numesc bractee.
 Fig.1

 Receptaculul (axul floral)

- este portiunea terminala a pedicelului;

- este foarte scurt si variaza ca aspect de la forma discoidala (Fragaria), la

forma conica (Ranunculus), forma de cupa (Rosa), forma de taler etc.
(fig.2)

- pe receptorul floral se insera celelalte elemente ale florii si anume

sepalele, petalele, staminele si pistilul; insertia acestor elemente se poate
face de-a lungul unei spirale, cand spunem ca avem o dispozitie
spirociclica a lor, fie sub forma de cercuri concentrice cand spunem ca
avem de-a face cu o dispozitie ciclica.
Fig. 2 Tipuri de receptacul : 1- sferic, 2 – disciform; 3- cupuliform; 4- sub
forma de butelie

 Sepalele

- reprezinta invelisul extern al florii si totalitatea lor alcatuieste caliciul fig. 3

Fig. 3

- sepalele sunt frunze mici, metamorfozate, in general de culoare verde si

indeplinesc un rol protector;

- in cazul in care sepalele sunt verzi caliciul se numeste sepaloid (foliaceu),

iar atunci cand sunt colorate caliciul se numeste petaloid;

- ca numar, sepalele variaza de la caz la caz (2-6); in general sunt dispuse

pe un singur ciclu,rar pe doua;

- ca forma, caliciul difera de la o planta la alta; el poate fi tubules, cum este

la garoafa (Dianthus carthusianorum fig.a), in forma de ulcior cum este la
masalarita (Hyoscyamus niger fig.b), forma de clopotel cum este la
ghintura (Gentiana fig.c), globules (Silene fig. d).
a) b)

c) d)

- simetria caliciului variaza, intalnindu-se calici cu simetrie actinomorfa

(boraginacee) si calicii cu simetrie zigomorga (lamiacee);
- o caracteristica a caliciului este si aceea ca elementele sale pot fi libere
intre ele si atunci avem un caliciu dialisepal (crucifere) sau aceste
elemente pot sa fie unite si atunci avem caliciu gamosepal (solanacee)
(fig4);

- la unele flori caliciul apare sub forma de peri (fig4.).

Fig.4 Tipuri de caliciu

Caliciu diasepal 1- sinapis arvensis, 2- caliciu dublu (Fragaria vesca); Caliciu

gamosepal 3- tubules (Dianthus), 4-infundibuliform (Primula veris), 5- inflat
(Silene), 6- urceolat (Hyoscyamus niger) 7- campanulat (Gentiana acaulis)
Caliciu format din peri: 8-flori tubuloase de Arnica Montana.

- sepalele pot fi persistente sau caduce (ex: la mac sepalele cad in timpul
infloririi).

 Petalele

- alcatuiesc cel de-al doilea invelis al florii: totalitatea lor poarta numele de
corola.

- sunt frunze metamorfozate, dar, spre deosebire de sepale, sunt de obice

colorate, ceea ce le imprima vizibilitate de la distanta pentru insectele
polenizatoare;

- in cazul florilor cu petalele de culoare verde, corola se numeste sepaloida;

- forma petalelor poate fi: orbiculara (Anagallis, Ranunculus acris), oval-
lanceolata (Nymphaea alba), unguilata (Cheiranthus cheiri), bilobata
(Stellatia media), tetralobata (Lychnis flos-cuculi), emarginata (Rosa).

- la unele specii, petalele sunt transformate in petale nectarifere/ port-

nectarii ( la Ranunculus fiecare petala este considerate un port-nectariu
deoarece prezinta pe fata superioara, bazal, cate o glanda nectarifera);
cornete nectarifere (Helleborus-spanz); pinten nectarifer provenit din
petala anterioara ( Linaria)

- corola este dialipetala cant petalele sunt libere (Rosaceae, Ranunculaceae),

si gamopetala cand petalele sunt concrescute (Solanaceae, Ericaceae)

- simetria corolei poate fi actinomorfa sau zigomorfa;

Fig. 5

Corola gamopetala cu simetrie actinomorfa: 1,2 – tubuloasa ( Nicotiana

tabacum, Arctium lappa), 3- hipocrateriforma (Syrringa vulgaris), 4-
infundibuliforma (Calystegia sepium), 5- globuloasa (Vaccinium myrtillus), 6-
campanulata (Campanula rotundifolia).
 Fig. 6

Corola gamopetala cu simetrie zigomorfa: 1- personata (Linaria vulgaris), 1a-

floare vazuta in profil, 2,3- bilabiata (Salvia pratensis, Pedicularis), 4- capitalul
(Leucanthemum vulgare), 4a- floare tubuloasa cu simetrie actinomorfa, 4b-
floare ligulata cu simetrie zigomorfa, 5- floare ligulata (Taraxucum officinale),
C –corola, K- caliciu, lgc-ligula corolei, lbi- labium inferior, lbs-labium superior,
ovr- ovar, pin- pinten, sta- stamina, stg- stigmat, sti- stil.

- corola gamopetala cu simetrie actinomorfa poate fi: tubuloasa- petalele

concresc sub forma unui tub lung; hipocrateriforma –tubul corolei se
largeste treptat spre varf ca o palnie; campanulata- sub forma de clopotel;
globuloasa- aproape sferica; urceolata- tubul corolei se lateste spre baza
asemenea unui ulcior.

- corola gamopetala cu simetrie zigomorfa poate fi: personata- corola

asemanatoare cu cea bilabiata dar care are aspectul unei masti; bilabiata-
formeaza la baza un tub scurt care se continua cu doua labii (buze):
labium superior, alcatuit din doua petale posterioare concrescute si labium
inferior, alcatuit din petala anterioara concrescuta cu cele doua petale
laterale;

- cat priveste durata si chiar prezenta corolei putem avea cazuri cand
corolla sa dureze un timp mai indelungat, sau chiar un timp foarte scurt
 asa cum este, de exemplu, la florile de in sau cele de la mac, care se
scutura foarte repede.

- de asemenea, pot fi cazuri in care florile sa fie lipsite de corolla, in care

caz se numesc apetale, ca la curpenul de padure.

- Caliciul si corola alcatuiesc invelisul floral sau periantul; cand insa nu se

poate distinge caliciul de corolla, sepalele si petalele asemanandu-se intre
ele, atunci invelisul floral se numeste perigon, iar elementele componente
ale lui se numesc tepale;

- perigonul poate fi sepaloid, cand este colorat in verde, ca de exemplu, la

urzica, la canepa, sau este perigon petaloid cand elementele sale sunt
divers colorate asa cum este cazul la majoritatea plantelor din familia
Liliaceae(la crin, la lacramioare, la brandusa de toamna);

- cand invelisul floral lipseste cu totul, florile respective se numesc

achlamidee ca, de exemplu, la salcie, iar can dele au numai unul din
elementele invelisului floral se numesc monochlamidee.

 Staminele

- alcatuiesc, in totalitatea lor, androceul florii (organul mascul al florii);

- o stamina (frunza modificata, fertile) este alcatuita din 3 componente:

filamentul staminal, conectivul si antera (fig.7);

fig.7
- Filamentul staminal: putem avea cazuri de flori in care filamentele tuturor
staminelor sa fie de aceeasi lungime, dupa cum sunt cazuri in care san u
fie egale; filamentele staminale pot fi simple sau ramificate, de asemenea
libere sau concrescute, alcatuit unul, doua sau mai multe manunchiuri de
stamina. Cand staminele sunt unite toate intr-un singur manunchi,
androceul se numeste monadelf, cand exista doua manunchiuri,
androceul se numeste diadelf (ex: leguminoase-lemnul dulce), cand
staminele sunt unite in 3 manunchiuri , androceul se numeste triadelf
(ex:sunatoarea), iar cand sunt grupate in mai multe manunchiuri,
androceul se numeste poliadelf (ex: lamai, portocal);

- in general, androceul cu staminele libere intre ele se numeste

dialistemon, iar acela cu staminele unite gamostemon.

- Conectivul – este extremitatea superioara a filamentului, avand de o parte

si de alta sacii polinici ai anterei;

- Antera – este elemental fertile alcatuit din doua jumatati simetrice numite
loji polinice, separate prin conectiv; fiecare loja este alcatuita din cate doi
saci polinici. Antera se leaga de filamentul staminal prin conectiv care
poate fi situat la baza anterelor sau pe partea lor dorsala. In primul caz
anterele sunt bazifixe (ex: laleaua), in al doilea caz dorsifixe (ex: crinul).
Anterele pot fi libere sau concrescute

- Numarul staminelor variaza in functie de specie, si acesta constituie unul

din criteriile de clasificare a angiospermelor;

- Dispozitia staminelor pe receptaculul floral, poate fi ciclica sau spirociclica.

 Pistilul (gineceul)

- reprezinta partea femeiasca a florii, si este alcatuit din trei parti: ovarul,
stilul si stigmatul;

- Ovarul- este partea bazala a pistilului si provine din metamorfoza limbului

foliar, printr-o indoire pe fata superioara a acestuia; El are forma unei
butelii si inchide un spatiu intern care se numeste camera ovariana in care
sunt adapostite ovulele; Marginile carpelei formeaza placenta, zona de
insertie a ovulelor;

- Stilul – reprezinta prelungirea nervurii mediane a limbului carpelar; El

variaza ca lungime de la caz la caz, putand exista flori longistile (u stilul
lung) sau brahistile (cu stilul scurt) ; Ca numar, stilele variaza de la unul la
mai multe;
 - Stigmatul – este ultima parte a stilului; El poate avea o forma globoida
(solanacee), foliacee (stanjenel), stelata (mac) si prezinta o suprafata
papiloasa si lipicioasa care permite aderarea si germinarea polenului

- Si in cazul cazul gineceului, ca si in cazul androceului, pot fi situatii de

carpele sterile.

Polenizarea florilor

Fecundarea nu poate avea loc fără polenizare, proces prin

care grăunciorii de polen ajung de pe anterele staminelor, pe stigmatele pistilelor.

  Polenizarea naturală

  Înmulţirea sexuată a plantelor spontane se realizează graţie polenizării, proces

complex, prin care se asigură perpetuarea speciilor.
  La multe plante hermafrodite, polenizarea se face în mod direct, în cadrul
aceleiaşi flori, aşa cum se întâmplă, spre exemplu, la cicoare şi la in. Plantele al
căror flori prezintă capacitatea de autofecundare, se numesc autogame.
  În natură, la cele mai multe plante, polenizarea este indirectă, atât în cazul
florilor unisexuate cât şi al celor hermafrodite, cea ce însemnă că polenul care
aparţine unei flori, în scopul realizării fecundării, trebuie să ajungă pe stigmatul
altei flori.
  Polenul trece de la o floare la alta, cu ajutorul vântului - în cazul plantelor
anemofile, cu ajutorul insectelor (albine, bondari, fluturi, furnici, etc.) - la plantele
entomofile, prin intermediul păsărilor (pasărea colibri) - în cazul
plantelor ornitofile  sau prin curenţii de apă - la plantele acvatice hidrofile. Mai pot
realiza polenizarea şi alte animale, ca melcii sau liliecii.

  Polenizarea artificială

  În cazul plantelor de cultură sau a unor specii sălbatice cu caractere care pot fi
"împrumutate"  vegetalelor cultivate, se practică de către om, o polenizare
dirijată, numită polenizare artificială. Polenizarea artificială nu este o descoperire
recentă, ea fiind executată încă din antichitate (curmal, smochin).
  Polenizarea artificială stă la baza obţinerii unor recolte mai mari, dar şi la
crearea de soiuri noi, obţinute prin hibridări sexuate.

FECUNDAREA FLORILOR LA ANGYOSPERMAE

   Grăunciorul de polen, purtat de vânt, de insecte sau în mod direct, în urma

procesului de polenizare, ajunge  pe stigmatul pistilului.
  Reţinerea grăunciorului este posibilă datorită unor substanţe papiloase sau
lipicioase existente atât la exteriorul stigmatului cât şi la suprafaţa polenului. După un
timp de la aderare, prin acţiunea unor compuşi stimulatori (fitohormoni), grăunciorii
de polen germinează. Printr-un por al exinei, intina iasă afară formând o prelungire
care străbate ovarul, şi care poartă denumirea de tub polinic. Tubul polinic se
orientează şi se îndreaptă spre ovul, străbătând stigmatul şi stilul, prin mişcări
chimiotrope pozitive (vezi tropisme).
 Prin intermediul capătului tubului polinic, cei doi gameţii masculi din polen (ei
rezultă din transformarea celulei generative), pătrund în ovul, unul unindu-se cu cu
gametul femel (oosfera), iar celălalt cu celula secundară a ovulului.

  

Embriogeneza, carpogeneza şi seminogeneza

  În urma fecundaţiei florilor, au loc transformări complexe, care au ca rezultat,

formarea (geneza) embrionului, fructului şi seminţelor.

  • Embriogeneza

  Procesele prin care  trece zigotul principal, având ca rezultat formarea embrionului,
sunt reunite în cadrul embriogenezei.

  • Carogeneza
  Transformarea ovarului în fruct după fecundare, poartă numele de carpogeneză.
Uneori, în carpogeneză sunt implicate şi alte componente ale florii: receplaculul (măr,
păr, gutui, căpşuni, etc.), stilul (curpen de pădure), stigmatul (mac de grădină,mac
roşu de câm§p, etc.).

  • Seminogeneza

  Transformarea ovulelor în seminţe, în urma fecundării, poartă numele

deseminogeneză.

Flori complete şi flori incomplete

Nu toate florile plantelor sunt complete. Există numeroase specii cărora le
lipsesc elemente ale învelişului floral, având în loc de periant, un perigon (periant
simplu). După egalitatea sau inegalitatea elementelor perigonului sau periantului,
florile pot fi actinomorfe ori zigomorfe.
  Există şi flori lipsite de petale, sepale sau tepale. Acestea se numesc flori nude.
Flori solitare şi inflorescenţe
  Florile unor plante apar câte una, pe tije florifere distincte, numindu-se
flori solitare. De obicei însă, plantele dezvoltă mai multe flori, care se grupează
pe un ax într-o anumită ordine, formând inflorescenţe.
Flori hermafrodite şi flori unisexuate
Numeroase plante (salcâmul, cornul, usturoiţa, liliacul, mojdreanul, etc.)
formează flori hermafrodite, ceea ce însemnă, că în componenţa aceleiaşi flori
se găsesc atât elementele de reproducere masculine (androceul) cât şi feminine
(gineceul). Deşi posedă atât organe sexuale masculine cât şi feminine în cadrul
aceleiaşi flori, nu întotdeauna are loc autofecundarea, din mai multe motive,
dintre care maturarea eşalonată a componentelor de reproducere şi poziţia
inferioară a androceului faţă de gineceu, sunt cele mai întâlnite.
  La alte plante, se dezvoltă flori de sexe diferite (mascule şi femele). La
aceste flori, numite unisexuate,  fecundarea se realizează la distanţă, polenul
masculin ajungând, prin diverse căi, pe stigmatul pistilului florilor femele.
    În cazul celor mai multe plante unisexuate (molid, porumb, salcie, etc.) se
dezvoltă flori mascule şi femele pe acelaşi individ. Astfel de specii sunt
numite unisexuat monoice.
  La alte plante (urzica, hameiul, cânepa, etc.), există indivizi care poartă
doar flori mascule, precum şi indivizi care formează exclusiv flori femele. Speciile
vegetale de acest fel, sunt numite unisexuat dioice.
   Toate aceste caracteristici ale florilor plantelor sunt sintetizate în tabelul
de mai jos.

ELEMENTELE
TIP FLORI SUBTIPURI EXPLICAŢII
SEXUATE
  În cadrul unei flori, are loc
  autogame
autofecundarea
  ♂ şi ♀în cadrul
  Hermafrodite   Deşi prezintă atât organe de înmulţire
aceleiaşi flori
  alogame femele cât şi mascule, fecundarea are
loc doar prin intermediul polenului străin
  În cadrul aceleiaşi plante apar atât flori
  monoice
mascule cât şi flori femele
  Unisexuate   Flori ♂ şi flori ♀   În cadrul aceleiaşi specii, apar plante
  dioice care formează doar flori femele şi plante
care formează doar flori mascule.