Este un organ lateral, de

formă lăţită al tulpinii şi al

ramurilor din care ia naştere.
Frunza îndeplineşte
principalele funcţii fiziologice de
care depinde viaţa plantei,
fotosinteza, respiraţia şi
transpiraţia.
Alcătuirea frunzei

Frunza este
alcătuită din
limb, peţiol şi
teacă
Caracteristicile morfologice ale laminei foliare și frunzei compuse
Caracteristicile morfologice ale laminei foliare
Caracteristicile morfologice ale frunzelor
Caracteristicile morfologice ale frunzelor
Clasificarea frunzelor după alcătuirea limbului

simplă
palmat-compusă

paripenat-compusă
imparipenat-compusă
Frunza este un organ cu simetrie dorso-ventrală, adaptată în
primul rând pentru fotosinteză, care se găseşte inserată la nodurile
lăstarilor.
În funcţie de momentul apariţiei, frunzele sunt:
-cotiledoane = frunzele embrionare
-nomofile = frunzele propriu-zise ale plantelor
(alcătuite din teacă, peţiol şi limb)
-catafile = frunzele care învelesc mugurii sau
nodurile tulpinilor subterane
- hipsofile = frunzele dispuse la baza florilor sau
inflorescenţelor (foliole involucrale, spata sau glumele).
 Morfologia limbului foliar

• Limbul este străbătut de fasciculele de ţesut

conducător, care constituie nervurile
frunzei.
• La dicotiledonate există o singură nervură
principală din care se desprind nervuri
laterale, fie asemănător cu o
pană(nervaţiune penată), fie ca nişte degete
răsfirate(nervaţiune palmată).
 liniara ovala

runcinata circulara

eliptica filiforma

hastata
Tipuri de frunze: a) Lineară, (b) Lanceolată, (c) Oblanceolată, (d)
Spatulată, (e) Ovată, (f) Obovată, (g) Eliptică, (h) Oblongă, (i)
Deltoidă, (j) Reniformă, (k) Orbiculară, (l) Peltată, (m) Perfoliată, (n)
Connată
Tipuri de frunze după vârful foliar
Tipuri de frunze după baza foliară
Tipuri de frunze după vârf și baza limbului: (a) Acuminată, (b) Acută, (c)
Obtuză, (d) Truncată, (e) Emarginată, (f) Mucronată, (g) Cuspidată, (h)
Cuneată, (i) Oblică, (j) Cordată, (k) Auriculată, (l) Sagitată, (m) Hastată, (n)
Amplexicaulă
Morfologia limbului foliar
Clasificarea frunzelor după forma limbului

ovală

rotundă cordată

aciculară
fistuloasă
lanceolată
Tipuri de incizii ale laminei foliare
 Tipuri de incizii ale laminei foliare
Incizii mici

Incizii deosebite Incizii mari

Incizii mici
Clasificarea frunzelor după marginea limbului

margine întreagă serată

sinuată Dințată
Tipuri de nervaţiune
 Tipuri de nervaţiune

(a) Dicotomică, (b) Penată, (c) Palmată, (d)Arcuată, (e) Paralelă

Dispunerea frunzelor
Dispunerea frunzelor
Dispunerea frunzelor

(a) Helicoidal (b) Altern, (c) Decusat-opus, (d)Verticilat

Clasificarea frunzelor după dispoziţia pe tulpină
La frunza se întâlnesc o serie de
metamorfoze care sunt
determinate de schimbarea
funcţiei principale a acestui
organ. Spinii sau ghimpii sunt transformari de
frunze care se găsesc pe ramuri şi tupini
având rol protector.

Cârceii foliari sunt frunze de

formă cilindrică care au rol
de agăţare.

Urnele sunt frunze transformate la

plantele carnivore.
Structura anatomica a limbului foliar

În secţiune transversală prin baza limbului se observă:

+ Epiderma superioară, sub care se observă parenchimul
palisadic, care conţine cea mai mare cantitate de clorofilă
format din 2-3 straturi de celule;
+ Mezofilul: parenchimul asimilator al frunzei cuprins între
cele două epiderme;
+ Epiderma inferioară sub care se găseşte parenchimul lacunar
în ale cărui celule se găseşte circa 20% din cantitatea de
clorofilă. Parenchimul lacunar are rol în asimilaţie şi acumulare
a aerului în interiorul frunzei.
Structura anatomica a limbului foliar
 Alte formaţiuni epidermice mai sunt şi perii cu rol de protecţie: păr unicelular, păr în
formă de cârlig. Plantele au şi peri pluricelulari: păr ramificat, păr stelat solziform.

Privind la microscop o frunză secţionată transversal, longitudinal şi tangenţial la

diferite niveluri, se poate studia structura acestui mare laborator al naturii. În celulele
ţesutului lacunar abundă cloroplastele. Cu ajutorul cloroplastelor se produce fenomenul
fotosintezei, prin care frunza formează materiile organice în natură.
 Interiorul mezofilului este străbătut de fasciculele libero-lemnoase sub
forma nervurilor, calea de transport a sevei brute şi elaborate.
În frunze se petrec reacţii chimice complexe în procesul fotosintezei; din
ele rezultă substanţe organice, care prin seva elaborată se răspândesc şi
hrănesc întreaga plantă.
Structura anatomică a limbului foliar
 Frunza este organul cel mai activ în nutriţia plantei. Funcţiile complexe ale
frunzei în elaborarea substanţelor organice au determinat şi particularităţile
structurii interne.
Epiderma, ţesutul protector de la suprafața frunzei, are ca formaţii
caracteristice stomatele cu ostiolele, mici deschideri prin care aparatul stomatic
asigură şi reglează schimbul gazelor în respiraţie, în fotosinteză, ca şi în eliminarea
apei prin transpiraţie. În epiderma limbului sunt între 100 şi 300, uneori chiar 1000
de stomate pe 1 mm2, servind la schimbul de gaze dintre plante şi mediul exterior.

Stomate deschise Stomate închise

Structura anatomică a limbului foliar la Ficus elastica
Structura anatomică a limbului foliar la Pinus sylvestris
Structura anatomică a limbului foliar la Pinus sylvestris
Structura anatomică a limbului foliar la Pinus sylvestris
Structura anatomică a limbului foliar la Pinus sylvestris
Structura anatomică a limbului foliar la Pinus sylvestris
Structura anatomică a limbului foliar la Pinus sylvestris
 Reproducerea
Reproducerea
Una dintre caracteristicile fundamentale ale organismelor vii este
înmulţirea. Plantele au această însuşire de a produce urmaşi, care continuă
viaţa speciilor şi evoluţia lor.
La maturitate, pe corpul plantelor apar, se dezvoltă şi încep să
funcţioneze structuri cu rol în reproducere: sori cu sporangi la ferigi, conuri
şi seminţe la gimnosperme, flori, fructe şi seminţe la angiosperme.