FRUNZA

 Frunza este organ vegetativ cu creștere rapidă,

durată scurtă de viață și care îndeplinește funcția
de fotosinteză.
 Tipuri de frunze sub aspect ontogenetic și
funcțional
 În dezvoltarea ontogenetică a unei plante se
succed frunze reduse ca mărime, cu forme și
structuri diferite de cele ale frunzelor tipice. Astfel,
în funcție de succesiunea foliară pe axa tulpinală
apar, la intervale diferite, ocupând poziții diferite și
îndeplinind funcții variate: cotiledoane, catafile,
nomofile și hipsofile.
 1. Cotiledoanele, frunze embrionare, sunt primele
frunze ale embrionului, care se diferenţiază și apar.
Numărul cotiledoanelor variază: monocotiledonatele
au un singur cotiledon, dicotiledonatele au două,
gimnospermele au între 2 – 15 cotiledoane iar la
plantele parazite lipsesc complet (Viscum sp.- vâsc,
Cuscuta sp. - cuscuta etc).

 2. Catafilele sunt frunze modificate, reduse, cu rol

de apărare, fiind reprezentate fie numai de teaca
frunzei, fie învelesc mugurii sau sunt dispuse la
nodurile tulpinilor subpământene.
 3. Nomofilele sunt frunze normale (propriu-zise),
asimilatoare, totdeauna verzi și prezintă forme
variate, dar totodată caracteristice diferitelor
specii, datorită cărui fapt sunt folosite în
descrierea şi determinarea plantelor.

 4. Hipsofilele sunt ultimele frunze care apar pe

tulpină, în perioada înfloririi, fiind dispuse la baza
florilor sau a inflorescențelor. Au forme și
denumiri variate: bractee, frunze reduse, în axila
cărora apar florile; spata care învelește
inflorescența unor monocotiledonate (Arum
maculatum – rodul pământului); involucrul și
involucelul reprezentând foliole involucrale ale
inflorescențelor de umbelifere; glumele ce
protejează spicul de la graminee.
 Dispoziția frunzelor pe
tulpină (filotaxia)

 a. altern, câte una la un

nod, sub formă de spirală
(graminee);

 b. opus, câte două la un

nod (Mentha sp.-menta);

 c. verticilat, cel puţin trei
frunze la un nod (Juniperus
communis-ienupăr, Galium
sp. – care prezintă frunze
şi stipele cu aceeaşi formă
şi mărime).
 Morfologia frunzei
O frunză completă, simplă, este formată din bază (teacă), peţiol şi
lamina (limb), iar cele compuse sunt formate dintr-un peţiol comun
numit rahis, pe care sunt inserate mai multe „frunze" simple numite
foliole, fiecare cu pețiolul.
 Lamina este cea mai importantă parte a frunzei, este verde,
străbătută de nervuri şi îndeplineşte funcţiile specifice ale acesteia.
 Peţiolul este un cordon cilindric plan convex sau concav – convex,
care susţine limbul orientându-l favorabil spre lumină. Frunzele
fără peţiol se numesc sesile (Euphorbia cyparissias-alior,
Symphytum officinale-tătăneasa).
 Teaca este baza lăţită a frunzei prin care frunza se inseră pe nodul
tulpinal, înconjurând tulpina parţial sau aproape total (graminee).
 Lamina
 În funcţie de simetria limbului se deosebesc frunze
asimetrice (Ulmus sp.-ulm), la care cele două
jumătăţi ale limbului considerate în raport cu nervura
mediană sunt inegale şi frunze simetrice, care au
cele două jumătăţi ale laminei egale (Fagus sp.-fag).

Frunza cu bază asimetrică la Ulmus sp.- ulm

 Nervaţiunea limbului

 Totalitatea fasciculelor conducătoare (nervuri) şi

modul lor de dispunere în limb formează
nervaţiunea. Sunt nervuri principale, mai groase
ce străbat limbul în tot lungul său şi nervuri
secundare, laterale de pe care se desprind
nervuri de diferite ordine.
 Există mai multe tipuri de nervaţiune:
 a – dichotomică; b – penată; c – palmată; d –
paralelă;
 e – arcuată
 Frunzele care prezintă o singură nervură
principală se numesc uninerve (Pinus sp. - pin).
Aceste nervuri se pot ramifica rezultând
nervaţiunea penată.
 În cazul în care nervurile unor frunze se ramifică
la vârful peţiolului şi pătrund în limb dispuse în
mod palmat, nervaţiunea se numeşte palmată.
 Când în limb sunt prezente numeroase nervuri
principale, drepte (la monocotiledonate) paralele,
nervaţiunea se numeşte paralelă. Dacă aceste
nervuri sunt curbate, nervaţiunea se numeşte
arcuată.
 La Ginkgo biloba (arborele pagodelor) şi unele
ferigi, frunzele prezintă mai multe nervuri
principale care se ramifică dichotomic.
 Forme de limb foliar: 1 – circulară; 2 – eliptică; 3 – ovată; 4 –
ovat-lanceolată; 5 – lanceolată; 6 – reniformă; 7 – triunghiulară;
8 – rombică; 9 – deltoidă; 10 – cordiformă; 11 – sagitată; 12 – hastată;
13 – spatulată; 14 – cuneată; 15 – falcată; 16 – scutată; 17 – liniară;
18 – ensiformă; 19 – subulată; 20 – aciculară; 21 – cilindrică;
22 – fistuloasă; 23 – peltată
 Marginile laminei pot fi
întregi (Syringa vulgaris-
liliac, Aristolochia
clematitis-cucurbețica)
sau pot prezenta incizii
rezultate din creşterea
neuniformă în suprafaţă
a limbului.
 Inciziile limbului sunt
considerate mici când nu
afectează decât cel mult
un sfert din jumătatea
lățimii limbului şi mari
când depășesc această Marginea limbului foliar:
limită. a – întreagă; b – dinţată; c –
serată;
d – crenată; e – sinuată
 Când aceste tipuri de
incizii se repetă iau
naştere marginile: dublu-
serate, dublu-crenate.
Tipuri de INCIZII MARI ale limbului: 1. penat – lobată; 2. penat –
fidată;
3. penat - partită 4. penat – sectată; 5. palmat – lobată; 6. palmat –
fidată;
7. palmat – partită; 8. palmat – sectată
În afară de frunzele simple, se întâlnesc destul de frecvent la diferite
plante şi frunze compuse, cu lamina divizată în părți distincte numite
foliole, fiecare cu pețiol propriu numit pețiolul. Nervura mediană s-a
transformat într-un ax numit rahis de care se prind foliolele.
 Anexe foliare

 Reprezintă formațiuni foliare ce se dezvoltă la baza limbului

sau la baza pețiolului. Acestea sunt: stipelele, ligula,
urechiușele, ohrea.
 a. Stipelele sunt frunze mici, verzi, dispuse în pereche și
care apar mai ales la plantele cu baza lipsită de teacă. Au
diferite forme: ovale, cordate, hastate, reniforme, liniare etc.
 b. Ligula este membranoasă, provine din concreșterea
stipelelor, fiind prezentă la plantele cu frunze alcătuite
numai din teacă și limb, localizată între acestea. Este
caracteristică gramineelor, facilitând identificarea acestora.
 c. Urechiușele reprezintă prelungiri ce pornesc de la baza
limbului, fiind prezente la graminee.
 d. Ohreea, caracteristică plantelor din familia
Polygonaceae, este formațiune membranoasă, provenită
prin concreșterea stipelelor, cu formă de cornet, care
învelește baza internodurilor tulpinale.
Tipuri de stipele: A – stipele de fag; B – stipele de mazăre (st); C –
stipele de trandafir sălbatic; D – stipele de sânziene; E – stipele
transformate în cârcei de Smilax sp.;
F – stipele foliacee la Lathyrus aphaca
Urechiuşe (u) şi ligule (l) la: 1 – Hordeum vulgare (orz); 2 –
Ttriticum vulgare (grâu); 3 – Secale cereale (secara); 4 –
Avena sativa (ovăz); 5 – Poa pratensis (firuţa de livezi); 6 –
Poa trivialis; 8 – Cynodon dactylon (pir gros)
Ohree (o) la hrişcă (Fagopyrum sagittatum)
 Anatomia frunzei. Tipuri structurale de
frunze.

 1. Epiderma limbului, una superioară și una

inferioară, este, de regulă, unistartificată, cu pereți care
pot fi cutinizați, cerificați, mineralizați; există plante (ficus,
leandru) care prezintă epiderma pluristratificată. În
epidermă se găsesc stomatele și perii foarte diferiți ca
formă și funcții.
 Perii sunt producții ale epidermei; unele frunze sunt
denumite după felul perilor, astfel:
 plante cu frunze glabre adică lipsite de peri la Glycirrhiza
glabra;
 frunze hirsute, cu peri lungi, rigizi la Arabis hirsuta;
 frunze hispide, cu peri lungi, rigizi și groși la Soja hispida;
 frunze pubescente, cu peri mulți, scurți, moi, pufoși la
Betula pebescens;
 frunze piloase, cu peri lungi, rari și moi la
Festuca pilosa;
 frunze lanate, cu peri lungi, moi și albi la
Verbascum lanatum;
 frunze glutinoase sau lipicioase, cu peri
glanduloși, la Alnus glutinosa;
 frunze spinoase, cu țepi mici, la Cirsium
spinosum;
 frunze stelate, cu peri stelați, la Draba stellata.
 Între cele două epiderme ale frunzei se găsește
mezofilul, care înglobează nervurile limbului și
canalele secretoare.

 În funcție de poziţia și structura ţesutului

asimilator, structura frunzelor poate fi: bifacială,
ecvifacială, unifacială şi omogenă.
 Anatomia limbului: A - mezofil bifacial; B - mezofil ecvifacial;
C - mezofil omogen; ep - epidermă; st - stomate; pal - parenchim
palisadic; lac - parenchim lacunos;
mez - mezofil
 Frunze metamorfozate
 Frunzele se pot adapta mai ușor și mai variat decât
celelalte organe vegetative, modificându-și atât forma
cât și funcțiile.

 Astfel, după funcțiile îndeplinite, metamorfozele foliare

pot fi: adaptate pentru apărare; adaptate pentru
agățare (cârcei); metamorfoze foliare în vederea
adaptării la condițiile de viață (solzi, catafile prezente
pe rizomi, bulbi și pe tulpinile aeriene ale unor plante
de sărătură - Salicornia herbacea).
Metamorfoze foliare: 1 – dracilă (Berberis vulgaris) lăstar
cu frunze metamorfozate în spini din axila cărora se
formează în acelaşi an ramuri scurte cu frunze;
2 – stipele transformate în spini la salcâm (Robinia
pseudacacia); 3 – frunze cu marginea spinoasă la ciulin
(Carduus nutans); 4 – frunză de mazăre: st – stipele; c –
cârcei
 Diferite specii de Nepenthes prezintă lamina transformată
în urnă (cofiţă), acoperită de un căpăcel, ce serveşte la
prinderea insectelor.