Sunteți pe pagina 1din 12

Frunză

Deși acest articol conține o listă de referințe bibliografice, sursele sale rămân neclare deoarece îi lipsesc
notele de subsol. Learn more

Pent ru alt e sensuri, vedeț i Frunză (dezambiguizare).

Frunza est e un organ veget at iv lat eral al t ulpinii sau ramurilor, de formă plat ă, care
îndeplineșt e funcț ia fundament ală în procesul de fot osint eză, dar servind și la respiraț ie și
t ranspiraț ie.

Frunză de tei

Caracteristici
Forma plat ă a acest ui organ veget at iv est e o caract erist ică a spermat ofit elor și reprezint ă o
adapt are și o perfecț ionare pent ru ca ț esut ul asimilat or propriu-zis să se organizeze pe o
suprafaț ă cât mai mare. Frunza se deosebeșt e de celelalt e două organe veget at ive normale
(rădăcina și t ulpina) nu numai prin formă, ci și prin simet ria bilat erală, creșt ere definit ă (limit at ă),
durat ă scurt ă de viaț ă, st ruct ură dorsivent rală. Frunzele au dimensiuni mult mai reduse decât
celelalt e două organe veget at ive ale majorit ăț ii plant elor, dar, prin numărul lor foart e mare,
însumează o suprafaț ă uriașă, pent ru a-și put ea Îndeplini rolurile principale.

După apariț ie, frunzele se mat urizează în cât eva zile și at ing dimensiunile specifice unor frunze
mat ure: t oat e ț esut urile merist emat ice suferă diferenț iere celulară, t rec în ț esut uri definit ive
și creșt erea încet ează. Ast fel se explică una dint re propriet ăț ile frunzei, aceea de a prezent a
o creșt ere limit at ă. Singura excepț ie est e reprezent at ă de frunza de Welwit schia mirabilis,
care creșt e cont inuu, pe t oat ă durat a de viaț ă a plant ei.

În dezvolt area filogenet ică cele dint âi expansiuni ale t alului, asemănăt oare frunzelor (filoide)
au apărut la algele brune, dar acest ea nu sunt omologe frunzelor plant elor superioare. Frunzele
mici ale mușchilor reprezint ă cea mai simplă frunză din punct de vedere morfologic și
st ruct ural. Acest ea au un ț esut liberian primit iv, nu au vase lemnoase și deci nu sunt omologe
frunzelor plant elor superioare. Frunza propriu-zisă apare la ferigi, iar la spermat ofit e ea are cea
mai evoluat ă organizare.

Funcții

Funcț iile principale ale frunzei sunt : fot osint eza, t ranspiraț ia și respiraț ia. Fiind cel mai plast ic
organ veget at iv al plant ei, frunza se poat e met amorfoza, adapt ându-se pent ru îndeplinirea
alt or funcț ii: de prot ecț ie, de absorbț ie, de depozit are a subst anț elor de rezervă și a apei, de
înmulț ire veget at ivă.

Morfologie
Alcătuirea frunzei

Părțile componente

O frunză complet ă est e format ă din t rei părț i: limb, peț iol și bază (t eacă).

1. Limbul est e part ea verde cea mai import ant ă a frunzei. După alcăt uirea limbului, frunzele
sunt de două cat egorii: simple și compuse. Frunzele simple sunt caract erist ice
monocot iledonat elor și mult or dicot iledonat e, iar cele compuse sunt frecvent e la unele
dicot iledonat e. Forma limbului diferă de la o plant ă la alt a și poat e fi:

a. Eliptică - înt âlnit ă la Fagus sylvatica, Viburnum lantana, caract erizându-se prin diamet rul
t ransversal mai scurt decât cel longit udinal, înt ret ăierea lor făcându-se la mijlocul limbului.
b. Ovală - înt âlnit ă la Pyrus communis, Prunus avium, prezint ă t ot diamet re inegale, dar
înt ret ăierea lor se face în t reimea inferioară a limbului.
c. Circulară - înt âlnit ă la Populus tremula, Celastrus orbiculatus, are diamet rele egale și
înt ret ăierea lor se face la mijlocul limbului.
Dint re celelalt e forme, derivat e din primele t rei, menț ionăm: cordiformă, asemănăt oare cu o
inimă, ca la Tilia cordata (t ei pucios); lanceolat ă, cu diamet rul longit udinal de cel puț in 3-4 ori
mai lung decât cel t ransversal, ca la Salix alba (salcie albă); liniară, ca la Gramineae; aciculară,
ca la Pinus, Abies, Picea; filiformă, ca la frunzele submerse de Ranunculus aquatilis (piciorul-
cocoșului-de-apă).

2. Pețiolul serveșt e, pe de o part e, la circulaț ia sevei brut e spre limb și a celei elaborat e
spre t ulpină, iar pe de alt ă part e, la orient area limbului în poziț ia cea mai favorabilă în raport
cu lumina. Peț iolul are și rol mecanic, de susț inere a limbului când acest a est e lovit de
st ropii de ploaie, de gheaț ă sau când est e băt ut de vânt . Când peț iolul lipseșt e, frunzele se
numesc sesile.
3. Baza frunzei (teaca) se fixează de t ulpină. Uneori ea est e o simplă dilat aț ie a părț ii
inferioare a peț iolului, ca la Ranunculus ficaria, alt eori ea se dezvolt ă înt r-o t eacă sau
vagină, care înconjoară t ulpina pe o anumit ă lungime; aceast ă t eacă est e foart e umflat ă și
voluminoasă la Umbelliferae.

Filotaxie

Filot axia reprezint ă modul de dispoziț ie a frunzelor pe t ulpină. Inserț ia frunzelor pe t ulpină se
face în drept ul nodurilor; la un nod se pot insera una sau mai mult e frunze, înt r-o ordine
caract erist ică unit ăț ilor t axonomice.

Dispunerea alternă (în spirală) a frunzelor se caract erizează prin inserț ia la fiecare nod a unei
singure frunze. Prin punct ele de inserț ie ale frunzelor se poat e duce o linie în spirală, în ordinea
apariț iei mugurilor foliari pe t ulpină (spirală generat oare). Segment ul de spirală care uneșt e
două frunze vecine sit uat e una sub alt a pe aceeași linie vert icală și paralelă cu axa t ulpinii se
numeșt e ciclu. Un ciclu poat e cuprinde o singură rot aț ie în jurul t ulpinii, care să unească cele
două frunze, sau mai mult e rot aț ii. La capet ele porț iunii de spirală se află cele două frunze
așezat e pe aceeași linie vert icală.

Dispunerea opusă a frunzelor se caract erizează prin inserț ia la același nod a două frunze, în
mod opus, de o part e și de alt a a t ulpinii. De regulă, frunzele unui nod sunt așezat e înt r-un plan
perpendicular pe cel al frunzelor de la nodul alăt urat , superior sau inferior. Ast fel, t oat e
nodurile cu soț au frunzele dispuse în același plan, iar nodurile fără soț au frunzele în alt plan,
perpendicular pe primul. Aceast ă așezare a frunzelor se numeșt e decusată și est e înt âlnit ă la
specii din familia Lamiaceae, la Urt ica dioica, Syringa vulgaris ș.a.

Dispunerea verticilată se caract erizează prin inserț ia la fiecare nod a t rei (Nerium oleander)
sau a mai mult or frunze (Asperula odorat a).

Tipuri de frunze

rot undă

ovală

cordat ă

palmat ă

lanceolat ă

sagit at ă
aciculară

fist ulară

zimț at ă

sinuat ă

lobat ă

în rozet ă

Nervațiunea frunzelor

Nervaț iunea frunzei reprezint ă modul de aranjare a nervurilor (zona fasciculelor conducăt oare)
în limb. În funcț ie de grosimea și de poziț ia lor în limb, nervurile sunt : principale, secundare,
t erț iare ș.a.m.d. , iar cele de ult im ordin se anast omozează în mare proporț ie.

Frunzele pot avea o singură nervură principală (la majorit at ea dicot iledonat elor) sau mai mult e
(la monocot iledonat e).

Frunzele cu o singură nervură principală se clasifică în :

frunze uninerve, cu nervura dispusă cent ral și longit udinal (la Pinus sylvest ris, Elodea
canadensis);

frunze penatinerve, care au o nervură principală, de la care pornesc lat eral, de o part e și de
alt a a sa, nervuri secundare; frunzele cu nervaț iunea penat ă se găsesc la majorit at ea
plant elor erbacee, dicot iledonat e; când nervurile secundare, t erț iare se înt ret aie și
formează o reț ea vizibilă, mai ales pe faț a inferioară, nervaț iunea est e ret iculat ă (la Digit alis
purpurea, Hamamelis virginiana, Salvia officinalis);

frunze palmatinerve, cu o nervură principală scurt ă, de la care pornesc ramificaț ii în mod


palmat (la Acer plat anoides, Malva sp. ).

Frunzele cu mai mult e nervuri principale(3-5 sau mai mult e) pot avea următ oarele t ipuri de
nervaț iune:

nervaț iune arcuat ă, când nervurile principale sunt dispuse în mod arcuat faț ă de cele două
margini ale frunzei (la Convallaria majalis, Gent iana lut ea);

nervaț iune dichot omică, când nervurile principale se ramifică dichot omic (la Ginkgo biloba);

nervaț iune paralelă, cînd nervaț iunile principale sunt paralele unele cu alt ele.

Anatomie
Anatomia frunzei

Structura pețiolului

Peț iolul est e part ea din frunză care serveșt e la conducerea sevei brut e și a celei elaborat e
spre și dinspre limb. Se aseamănă cu t ulpina, dar de obicei est e monosimet ric, planul de
simet rie t recând prin part ea de mijloc a feț ei dorsale și prin cea a feț ei vent rale.

Țesut urile care alcăt uiesc peț iolul, observat e înt r-o secț iune t ransversală, sunt : epiderma,
parenchimul fundament al și fasciculele conducăt oare libero-lemnoase.

Epiderma est e asemănăt oare cu cea a t ulpinii; poat e prezent a st omat e, peri t ect ori, mai rar
peri glandulari. Est e cut inizat ă, cerificat ă sau mineralizat ă.

Parenchimul fundamental se aseamănă cu parenchimul cort ical al t ulpinii: primele st rat uri
de celule sunt colenchimat oase (colenchim t abular sau angular), conferind elast icit at e și
solidit at e peț iolului; st rat ul următ or conț ine cloroplast e; urmează parenchimul fundament al
propriu-zis în care se pot găsi fibre lignifiat e, lat ex (la Papaveraceae), canale secret oare (la
Umbelliferae), t anin, oxalat de calciu ș.a.; ult imul st rat al parenchimului est e endoderma,
unică la st ruct urile monost elice (la Vinca sp., Prunus sp.) sau mai mult e endoderme la
st ruct urile polist elice (la Plant ago sp., Trifolium sp.). Plant ele lipsit e de endodermă în
st ruct ura t ulpinii nu prezint ă endodermă nici în peț iol.

Fasciculele libero-lemnoase se dispun, de regulă, în formă de arc de cerc (la Plant ago sp.),
în formă de V (la Verat rum album) sau în cerc, dacă sunt mai mult e fascicule
conducăt oare.Fasciculele libero-lemnoase sunt colat erale-închise, cu lemnul și liberul
orient at e ca și în cazul nervurilor limbului.

Structura limbului

Dupa forma limbului, frunzele pot fi:

1. ovale;

2. rot unde;
3. aciculare (în formă de ac);

4. sagit at e (în formă de săgeat ă);

5. cordat e (în formă de inimă);

. liniare (în formă de linie);

7. lanceolat e (în formă de lance/sabie);

. fist ulare (în formă de fist ule).

Dupa alcat uirea limbului, frunzele pot fi:

1. simple;

2. palmat e;

3. paripenat compuse;

4. imparipenat compuse.

După marginea limbului ,frunzele pot fi:

1. înt regi;

2. zimț at e;

3. sinuat e;

4. lobat e.

După dispoziț ia frunzelor pe t ulpină pot fi:

1. alt erne;

2. opuse;

3. vert icilat e;

4. în rozet ă.

Fiziologie

Eliminarea apei din plante



Eliminarea apei se face fie sub formă de vapori prin fenomenul de t ranspiraț ie prin st omat e, fie
sub formă de picăt uri prin fenomenul de gut aț ie.

Transpirația est e un proces propriu plant elor t erest re și reprezint ă pierderea unei însemnat e
cant it ăț i de apă absorbit ă la nivelul rădăcinii și preluat ă de vasele conducăt oare lemnoase.
Ajuns la nivelul frunzelor, excesul de apă est e eliminat . Suprafaț a mare de cont act cu
at mosfera, st omat ele numeroase (mai ales pe epiderma inferioară), mezofilul bogat în
cloroplast e și spaț iile int ercelulare din ț esut ul lacunar cont ibuie la o act ivit at e fot osint et ică
ridicat ă și, deci, la o t ranspiraț ie int ensa.

Transpiraț ia det ermină absorbț ia pasivă a apei cu subst anț ele minerale, asigură circulaț ia
ascendent ă a acest eia, precum și t urgescenț a normală a t ut uror celulelor și menț ine
const ant a t emperat ura organismului veget al.

În procesul de t ranspiraț ie, apa est e eliminat ă în at mosferă mai ales prin st omat e și mai puț in
prin cut icula epidermei.

Transpiraț ia cut iculară est e redusă la frunzele mat ure și la frunzele plant elor de umbră și
mai int ensă la frunzele t inere, ale căror celule epidermice au o cut iculă subț ire.

Transpiraț ia prin st omat e pent ru plant ele de lumină est e de circa 10 ori mai int ensă decât
prin cut iculă. St omat ele execut ă mișcări de deschidere și de închidere, ceea ce const it uie
principalul mijloc de reglare a int ensit ăț ii t ranspiraț iei. Cant it at e de apă eliminat ă ast fel est e
proporț ională cu gradul de deschidere a st omat elor, iar vit eza difuziei vaporilor de apă est e
direct proporț ională cu suprafaț a și cu diamet rul ost iolei.

St omat ele se deschid dimineaț a sub influenț a luminii (reacț ia fot oact ivă), când celulele
st omat ice au un grad de t urgescenț ă mai mare decât celulele anexe. Gradul de deschidere
at inge un maximum la amiază, în condiț ii însorit e, când păt runderea CO2 necesar fot osint ezei
est e mai int ensă. Acest e fenomene det ermină t ranspiraț ia frunzelor la o int ensit at e ridicat ă.

Ca fenomen fiziologic, t ranspiraț ia est e influenț at ă de fact ori int erni și ext erni. Dint re fact orii
int erni se pot amint i : mărimea frunzelor și poziț ia lor pe t ulpina și ramuri, cant it at ea de
clorofilă din clorenchimuri, numărul st omat elor și deschiderea acest ora ș.a. Dint re fact orii
ext erni se pot menț iona: t emperat ura, umidit at ea și lungimile de undă ale radiaț iilor luminoase,
precum și prezenț a anumit or subst anț e chimice, care pot mări sau micșora permeabilit at ea
membranelor celulare.

Gutația est e procesul fiziologic de eliminare a apei în st are lichidă, sub formă de picăt uri.
Acest fenomen se dat oreșt e diferenț ei de t emperat ură dint re aer și sol și are loc în primele
ore ale dimineț ii, primăvara și vara, când după zilele foart e călduroase urmează nopț i răcoroase.
Aceast a se explică prin dezechilibrul care se produce înt re absorbț ia radiculară, int ensă
noapt ea dat orit ă t emperat urii relat iv ridicat e la nivelul rădăcinii și t ranspiraț ia redusă dat ă de
t emperat urile scăzut e din aer, iar st omat ele se închid prin reacț ia fot oact ivă. Gut aț ia se
produce, mai ales, în vârful frunzelor la plant ele superioare, prin hidat ode act ive și pasive.
Prin gut aț ie est e evit at ă asfixierea celulelor, care s-ar put ea produce prin umplerea spaț iilor
int ercelulare cu apă. Est e eliminat excesul de apă, în care sunt dizolvat e mici cant it ăț i de
subst anț e minerale și organice produse de cat abolism.

Fotosinteza

Fot osint eza est e un proces de fixare a dioxidului de carbon din at mosferă de căt re plant ele
verzi (cu clorofilă), în prezenț a radiaț iilor solare, cu eliminare de oxigen și formare de compuși
organici (glucide, lipide, prot eine) foart e variaț i. Deși apa part icipă în fot osint eză, ca și dioxidul
de carbon, ea nu const it uie, nici chiar când est e în cant it ăț i reduse, un fact or limit ant pent ru
t oat e speciile.Fot osint eza are loc în cloroplast e și în zona cit oplasmei care le înconjoară.La
nivelul cloroplast elor alăt uri de clorofila a, pigmentul principal de altfel, se mai găsesc și :

Clorofilă b, clorofilă c

Carot enoide

Flavonoide

Pigmenț i ficobilinici

Procesele chimice complexe care au loc în fenomenul de fot osint eză se realizează în două
faze : faza luminoasă (faza fot ochimică sau faza Hill) și faza de înt uneric (ciclul lui Calvin sau
faza Blackmann).

Faza de lumină cuprinde următ oarele et ape:

-fot oact ivarea pigmenț ilor clorofilieni prin absorbț ia energiei solare;

-fot oliza apei;

-fot ofosforilarea și formarea NADPH prin reducerea NADP +  ;

-absorbț ia CO2 din at mosferă.

Faza de întuneric se caract erizează prin fixarea CO2 pe o subst anț ă preexist ent ă și
formarea produșilor organici primari, în care se fixează energia acumulat ă iniț ial în ATP și
NADPH.

Asimilația

Asimilează carbonul (CO2) in procesul de fot osint eză.Se depozit ează subst ant e de rezervă
precum amidonul, apa (cact us, et c.), aer la plant e acvat ice (nufar, parenchim aerifer, ferigi).

Respirația …
Pent ru desfasurarea t ut uror act ivit at ilor plant ele au nevoie de energie. Pent ru aceast a se ard
o part e a subst ant elor organice proprii (subst anț e din st ruct ura organismului) ce se
t ransforma in energie. Exist a doua t ipuri de respirat ie la plant e: aeroba si anaeroba.

Respirația aerobă

Prin respirat ia aeroba sunt degradat e subst ant ele organice proprii cu consun de oxigen si
rezult a compusi anorganici H20 si CO2 + energie.

Respirația anaerobă

Acest t ip de respiraț ie are loc doar când oxigenul lipseșt e și poat e sat isface nevoile
organismului un t imp limit at și scurt . Respirat ia anaeroba degradează incomplet subst ant ele
organice proprii rezult ând alt e subst ant e organice (cu moleculă mai mică) + energie. De aceea
energia produsa est e foart e mica.

Adaptarea frunzei la mediu



Ca urmare a acț iunii fact orilor de mediu apar frunzele met amorfozat e, cu roluri fiziologice
diferit e.

Frunzele transformate parțial sau total în spini au rol prot ect or și apar ast fel:

-înt reaga frunză se t ransformă înt r-un spin simplu sau ramificat ( la Berberis vulgaris, Opunt ia
sp.,);

-part ea t erminală a lobilor foliari se t ransformă în spini (la Carduus acant hoides, Xant ium
spinosum);

-limbul cade și peț iolul rămas se t ransformă în spin (la Pelargonium spinosum);

-foliolele se desprind și rahisul se t ransformă în spin (la Ast ragalus gummifer);

-st ipelele se t ransformă în spini (la Robinia pseudacacia).

Frunzele agățătoare sau t ransformat e în cârcei sunt :

-frunze înt regi t ransformat e în cârcei, fot osint eza fiind îndeplinit ă de st ipelele dezvolt at e (la
Lat hyrus sp.);

-vârful frunzei t ransformat în cârcel (la Pisum sat ivum, Vicia sat iva);

-peț iolurile t ransformat e în cârcei (la Clemat is vit alba);

-st ipelele met amorfozat e în cârcei (la Smilax sp.)


Frunzele cu funcție de nutriție mixotrofă. Deși capabile de fot osint eză, plant ele
carnivore au nevoie de un surplus de subst anț e minerale, în special azot at e, pe care le iau
din corpul insect elor. Ele prezint ă adapt ări morfo-anat omice, în special ale frunzelor, care au
devenit adevărat e capcane pent ru insect e sau pent ru animale mici. Dint re plant ele care au
nut riț ie mixot rofă se pot amint i specii din genurile Drosera, Ut ricularia, Sarracena,
Cephalot us, Nepent hes ș.a.
Frunzele cu rol de depozitare sunt cărnoase și conț in cant it ăț i mari de apă și subst anț e
nut rit ive. Ele pot avea și rol fot osint et izat or (frunzele de Aloe sp., Agave sp.).
Frunzele mirmecofile sunt frunze sau st ipele la care limbul, în part ea bazală, formează
pungi sau cămăruț e în care se adăpost esc furnicile. Înt re plant a gazdă și acest e insect e
est e o relaț ie de simbioză: furnicile folosesc frunzele ca adăpost și depozit de hrană, iar
plant a est e apărat ă de căt re furnici împot riva alt or insect e sau a animalelor.
Frunzele reduse sunt frunze t ransformat e în scuame sau solzi. Ele se găsesc pe t ulpini
subt erane, dar și în cazul unor t ulpini aeriene ale unor plant e de sărăt ură sau de deșert .
Unele plant e, cum sunt majorit at ea speciilor din familiile Euphorbiaceae și Cact aceae din
regiunile aride, au t ulpini complet lipsit e de frunze sau, dacă se formează, cad de t impuriu.
Acest e plant e se numesc afile și t ulpinile lor asimilat oare sunt prevăzut e cu spini de origine
epidermică.
Frunzele submerse sau rizofilele au aspect de rădăcini, cu rol de absorbț ie a apei cu
sărurile minerale. De exemplu, la Salvinia nat ans, frunzele met amorfozat e în rizofile sunt
analoge cu rădăcina, dar omologe cu frunzele normale.
Frunzele transformate în urne cu substanțe hrănitoare sunt frunze met amorfozat e în
adevărat e buzunare în care se adună humus și se condensează apa de t ranspiraț ie. De
exemplu, la Dischidia rafflesiana, dicot iledonat ă epifit ă, rădăcinile advent ive de pe t ulpini sau
de la baza peț iolului absorb apa cu sărurile minerale din acest e urne.

Bibliografie

Botanică farmaceutică, Edit ura didact ică și pedagogică, Bucureșt i, 1981.

Botanică farmaceutică, Edit ura Tehnică, Bucureșt i, 1997

Legături externe

„frunză (ht t p://dexonline.ro/definit ie/frunz%C4%83)” la DEX online

Vezi și

Foliaj
Adus de la https://ro.wikipedia.org/w/index.php?
title=Frunză&oldid=14323971

Ultima modifi care efectuată acum 5 zile de către Gikü.

Conținutul este disponibil sub CC BY-SA 3.0 ,


exceptând cazurile în care se specifică altfel.

S-ar putea să vă placă și