FRUNZA

Elev: Păun Andreea

Cls. a X-a G
C.N.M.K.
 Frunza este un organ vegetativ lateral al tulpinii sau
ramurilor, de formă plată, care îndeplinește funcția fundamentală
în procesul de fotosinteză, dar servind și la respirație și
transpirație.
 Forma plată a acestui organ vegetativ este o caracteristică a 
spermatofitelor și reprezintă o adaptare și o perfecționare pentru
ca țesutul asimilator propriu-zis să se organizeze pe o suprafață
cât mai mare. Frunza se deosebește net de celelalte două organe
vegetative normale (rădăcina și tulpina) nu numai prin formă, ci
și prin simetria bilaterală, creștere definită (limitată), durată
scurtă de viață, structură dorsiventrală. Frunzele au dimensiuni
mult mai reduse decât celelalte două organe vegetative ale
majorității plantelor, dar, prin numărul lor foarte mare, însumează
o suprafață uriașă, pentru a-și putea Îndeplini rolurile principale.
• După apariție, frunzele se maturizează în câteva zile și ating dimensiunile
specifice unor frunze mature: toate țesuturile meristematice suferă 
diferențiere celulară, trec în țesuturi definitive și creșterea încetează. Astfel se
explică una dintre proprietățile frunzei, aceea de a prezenta o creștere limitată.
Singura excepție este reprezentată de frunza deWelwitschia mirabilis, care
crește continuu, pe toată durata de viață a plantei.
• În dezvoltarea filogenetică cele dintâi expansiuni ale talului, asemănătoare
frunzelor (filoide) au apărut la algele brune, dar acestea nu sunt omologe
frunzelor plantelor superioare. Frunzele mici ale mușchilor reprezintă cea mai
simplă frunză din punct de vedere morfologic și structural. Acestea au un 
țesut liberian primitiv, nu au vase lemnoase și deci nu sunt omologe frunzelor
plantelor superioare. Frunza propriu-zisă apare la ferigi, iar la spermatofite ea
are cea mai evoluată organizare.
• Funcțiile principale ale frunzei sunt: fotosinteza, transpirația și respirația. Fiind
cel mai plastic organ vegetativ al plantei, frunza se poate metamorfoza,
adaptându-se pentru îndeplinirea altor funcții: de protecție, de absorbție, de
depozitare a substanțelor de rezervă și a apei, de înmulțire vegetativă.
O frunză completă este formată din trei părți: limb, pețiol și bază (teacă).
Limbul este partea verde cea mai importantă a frunzei. După alcătuirea
1. Limbul 
limbului, frunzele sunt de două categorii: simple și compuse. Frunzele simple
sunt caracteristice monocotiledonatelor și multor dicotiledonate, iar cele
compuse sunt frecvente la unele dicotiledonate. Forma limbului diferă de la o
plantă la alta și poate fi:
a. Eliptică - întâlnită la Fagus sylvatica, Viburnum lantana, caracterizându-se prin
diametrul transversal mai scurt decât cel longitudinal, întretăierea lor făcându-se la
mijlocul limbului.
b. Ovală - întâlnită la Pyrus communis, Prunus avium, prezintă tot diametre inegale,
dar întretăierea lor se face în treimea inferioară a limbului.
c. Circulară - întâlnită la Populus tremula, Celastrus orbiculatus, are diametrele
egale și întretăierea lor se face la mijlocul limbului.
Dintre celelalte forme, derivate din primele trei, menționăm: cordiformă,
asemănătoare cu o inimă, ca la Tilia cordata (tei pucios); lanceolată, cu diametrul
longitudinal de cel puțin 3-4 ori mai lung decât cel transversal, ca la Salix alba (
salcie albă); liniară, ca la Gramineae; aciculară, ca la Pinus,Abies, Picea; filiformă,
ca la frunzele submerse de Ranunculus aquatilis (piciorul-cocoșului-de-apă).
 Pețiolul servește, pe de o parte, la circulația sevei brute spre limb și a celei
2. Pețiolul 
elaborate spre tulpină, iar pe de altă parte, la orientarea limbului în poziția cea
mai favorabilă în raport cu lumina. Pețiolul are și rol mecanic, de susținere a
limbului când acesta este lovit de stropii de ploaie, degheață sau când este bătut
de vânt. Când pețiolul lipsește, frunzele se numesc sesile.
(teaca) se fixează de tulpină. Uneori ea este o simplă dilatație a
3. Baza frunzei (teaca) 
părții inferioare a pețiolului, ca la Ranunculus ficaria, alteori ea se dezvoltă
într-o teacă sau vagină, care înconjoară tulpina pe o anumită lungime; această
teacă este foarte umflată și voluminoasă la Umbelliferae.
Filotaxia reprezintă modul de dispoziție a frunzelor pe tulpină. Inserția
frunzelor pe tulpină se face în dreptul nodurilor; la un nod se pot insera una sau
mai multe frunze, într-o ordine caracteristică unităților taxonomice.
 spirală) a frunzelor se caracterizează prin inserția la
Dispunerea alternă (în spirală) 
fiecare nod a unei singure frunze. Prin punctele de inserție ale frunzelor se poate
duce o linie în spirală, în ordinea apariției mugurilor foliari pe tulpină (spirală
generatoare). Segmentul de spirală care unește două frunze vecine situate una
sub alta pe aceeași linie verticală și paralelă cu axa tulpinii se numește ciclu. Un
ciclu poate cuprinde o singură rotație în jurul tulpinii, care să unească cele două
frunze, sau mai multe rotații. La capetele porțiunii de spirală se află cele două
frunze așezate pe aceeași linie verticală.
 opusă a frunzelor se caracterizează prin inserția la același nod a
Dispunerea opusă 
două frunze, în mod opus, de o parte și de alta a tulpinii. De regulă, frunzele
unui nod sunt așezate într-un plan perpendicular pe cel al frunzelor de la nodul
alăturat, superior sau inferior. Astfel, toate nodurile cu soț au frunzele dispuse în
același plan, iar nodurile fără soț au frunzele în alt plan, perpendicular pe
primul. Această așezare a frunzelor se numește decusată și este întâlnită la
specii din familia Lamiaceae, la Urtica dioica, Syringa vulgaris ș.a.
 verticilată se caracterizează prin inserția la fiecare nod a trei (
Dispunerea verticilată 
Nerium oleander) sau a mai multor frunze (Asperula odorata).

Viţa-de-vie Stejar
ALCATUIRE
 Ca urmare a acțiunii factorilor de mediu apar frunzele metamorfozate, cu roluri
fiziologice diferite.
Frunzele transformate parțial sau total în spini au rolprotector și apar astfel:
o-întreaga frunză se transformă într-un spin simplu sau ramificat ( la 
Berberis vulgaris, Opuntia sp.,);
o-partea terminală a lobilor foliari se transformă în spini (la Carduus acanthoides, 
Xantium spinosum);
o-limbul cade și pețiolul rămas se transformă în spin (la Pelargonium spinosum);
o-foliolele se desprind și rahisul se transformă în spin (la Astragalus gummifer);
o-stipelele se transformă în spini (la Robinia pseudacacia).
Frunzele agățătoare sau transformate în cârcei sunt:
-frunze întregi transformate în cârcei, fotosinteza fiind îndeplinită de stipelele
dezvoltate (la Lathyrus sp.);
-vârful frunzei transformat în cârcel (la Pisum sativum,Vicia sativa);
-pețiolurile transformate în cârcei (la Clematis vitalba);
-stipelele metamorfozate în cârcei (la Smilax sp.).
Frunzele cu funcție de nutriție mixotrofă. Deși capabile de fotosinteză, plantele
carnivore au nevoie de un surplus de substanțe minerale, în special azotate, pe care
le iau din corpul insectelor. Ele prezintă adaptări morfo-anatomice, în special ale
frunzelor, care au devenit adevărate capcane pentru insecte sau pentru animale
mici. Dintre plantele care au nutriție mixotrofă se pot aminti specii din genurile 
Drosera, Utricularia, Sarracena, Cephalotus, Nepenthes ș.a.
Frunzele cu rol de depozitare sunt cărnoase și conțin cantități mari de apă și
substanțe nutritive. Ele pot avea și rol fotosintetizator (frunzele
de Aloe sp., Agave sp.).
Frunzele mirmecofile sunt frunze sau stipele la care limbul, în partea bazală,
formează pungi sau cămăruțe în care se adăpostesc furnicile. Între planta gazdă și
aceste insecte este o relație de simbioză: furnicile folosesc frunzele ca adăpost și
depozit de hrană, iar planta este apărată de către furnici împotriva altor insecte sau
a animalelor.
Frunzele reduse sunt frunze transformate în scuame sau solzi. Ele se găsesc pe
tulpini subterane, dar și în cazul unor tulpini aeriene ale unor plante de sărătură sau
de deșert. Unele plante, cum sunt majoritatea speciilor din
familiile Euphorbiaceae și Cactaceae din regiunile aride, au tulpini complet lipsite
de frunze sau, dacă se formează, cad de timpuriu. Aceste plante se numesc afile și
tulpinile lor asimilatoare sunt prevăzute cu spini de origine epidermică.
Frunzele submerse sau rizofilele au aspect de rădăcini, cu rol de absorbție a
apei cu sărurile minerale. De exemplu, la Salvinia natans, frunzele metamorfozate
în rizofile sunt analoge cu rădăcina, dar omologe cu frunzele normale.
Frunzele transformate în urne cu substanțe hrănitoare sunt frunze
metamorfozate în adevărate buzunare în care se adună humus și se condensează
apa de transpirație. De exemplu, la Dischidia rafflesiana, dicotiledonată epifită,
rădăcinile adventive de pe tulpini sau de la baza pețiolului absorb apa cu sărurile
minerale din aceste urne.

Aloe Vera Feriga