Istoria Farmaciei12

Istoria Farmaciei
Farmacia în secolul al XIX-lea. Fabricile de galenice

Civilizaţia industrială
▪ sec. XIX în istoria ştiinţei şi a tehnicii:
→ etapa răspândirii tehnicii: în tot mai multe sectoare

de activitate;
→ producţia a evoluat în mod spectaculos: dinspre

manufacturi spre marea industrie maşinistă;
→ puterea morilor de apă: a fost înlocuită progresiv

cu forţa motoarelor;
→ turbinele hidraulice: au promovat motoarele

electrice;
Civilizaţia industrială
→ motoarele cu ardere internă au început să le concureze

pe cele cu aburi: s-a născut civilizaţia industrială.
Progresul general al ştiinţelor
▪ inteligenţele strălucitoare şi experimentatorii

talentaţi:
→ în sec. XIX: progresul general al ştiinţelor;
→ observaţiile şi cercetările lor: descoperirea

unor legi noi ale ştiinţelor şi la noi invenţii;
→ Alessandro Volta (1745–1827);
→ Amedeo Avogadro (1776–1856);
→ Humphry Davy (1778–1829);

→ Joseph Louis Gay-Lussac (1778–1850);
→ Sir Michael Faraday (1791–1876);
→ Wilhelm Conrad Röntgen (1845–1923);
→ Pierre Curie (1859–1906);
→ Maria Skłodowska-Curie (1867–1934);
→ Albert Einstein (1879–1955);
→ Niels Bohr (1885–1962).

Soţii Pierre şi Marie Curie în laborator.

Soţii Pierre şi Marie Curie în timpul descoperirii radiului.

Laboratorul (atelierul) în care Pierre şi Marie Curie au descoperit radiul.

▪ intrarea farmaciei într-o eră nouă era de altfel previzibilă:
→ cu mult înainte, numeroase materii prime de uz

farmaceutic, aduse din Orient şi din Lumea Nouă:
¥ au amplificat şi diversificat activitatea din oficine.
→ succesele chimiei, fizicii, botanicii, zoologiei:
¥ au grăbit debarasarea farmaciei de empirism;
¥ au făcut posibile nenumărate clarificări.

Descoperirea alcaloizilor
▪ pe la sfârşitul sec. XVIII şi în primii ani ai sec. XIX:
→ preparând Magisterium opii, respectiv Sel de

Derosne, Robert Boyle (1627–1691), Charles Derosne
(1780–1846) şi Armand Séguin (1767–1835): destul de
aproape de separarea unei substanţe pure din opiu;
→ Antoine-François de Fourcroy: încercări de izolare

a unei componente active din Cinchonae cortex;
→ reuşitele lor: preludiul descoperirii alcaloizilor.

Descoperirea alcaloizilor. Sertürner
▪ Friedrich Wilhelm Adam Sertürner

(1783–1841):
→ a fost calfă în farmacia din Einbeck;
→ în câteva lucrări comunicate şi

publicate din 1805 şi până în 1815:
a izolat morfina din opiu, prezentată
drept o substanţă alcalină;
→ succesul lui a fost ca un semnal.

Descoperirea alcaloizilor. Sertürner
Friedrich Sertürner, în timpul descoperirii morfinei (1783–1841).

▪ acceptarea ideii că în plante ar

exista substanţe alcaline:
→ în anul 1817: Pelletier şi

Magendie au descoperit emetina,
iar Robiquet narcotina;
→ în anul 1818: Meissner a izolat

veratrina şi a proclamat existenţa
clasei alcaloizilor.
Descoperirea alcaloizilor.
Pelletier şi Caventou
▪ Pelletier şi Caventou:
→ în 1818: au descoperit stricnina;
→ în 1819: colchicina şi brucina;
→ în 1820: au izolat cafeina, iar din
remediul Cinchonae cortex chinina
şi cinconina.
Descoperirea alcaloizilor. Pelletier şi Caventou
Caventou şi Pelletier, în timpul descoperirii chininei.

▪ farmaciştii profesori Pierre-Joseph Pelletier (1788–1842) şi
Joseph Bienaimé Caventou (1795–1887):
→ au binemeritat monumentul din faţa vechii Facultăţi
de Farmacie din Paris: rue de l’Observatoire nr. 4;
→ monumentul, care îi reprezintă pe cei doi savanţi
înveşmântaţi în robe: a fost distrus de bombe în 1945,
ulterior fiind refăcut (dar într-o formă diferită);

→ trecând pe lângă statuie: un

erou din romanul lui Hemingway
recunoaşte în cei doi savanţi pe
„domnii care au inventat farmacia”.
„Ştiu cine sunt, spuse Bill, cercetând

cu privirea monumentul. Domnii care
au inventat farmacia”: „Fiesta” (1926),
de Ernest Hemingway (1899–1961).
Vechiul monument din Paris,

ridicat în onoarea lui Pelletier şi Caventou (7 septembrie 1900).
Monumentul ridicat în onoarea lui Pelletier şi Caventou, refăcut

după bombardamentele din anul 1945 (sub forma unei fântâni).
▪ extracţia industrială a chininei:
→ în 1826, Pelletier şi Caventou:
¥ fabrică de chinină: construită

la Neuilly, în marginea Parisului;
¥ au considerat chinina ca pe
unul dintre cele mai importante
medicamente.
→ în 1827, Caventou a publicat lucrarea
Sur la fabrication de sulfate de quinine:
¥ a declarat că noua tehnologie nu trebuie
secretizată, ci oferită oricui va fi în stare
să o pună în slujba umanităţii: consecinţa
imediată a fost deschiderea unei fabrici
concurente chiar în Paris.

▪ şi nu au fost doar Pelletier şi Caventou:
→ în 1819: Oersted a descoperit piperidina;
→ în 1820: Runge a izolat cafeina (autonom);
→ în 1821: Robiquet a izolat şi el cafeina;
→ în 1832: Robiquet a descoperit codeina;
→ în 1848: Georg Franz Merck (1825–1873)

a izolat papaverina;
→ în 1850: Niemann a descoperit cocaina;

→ în 1862: Wöhler a izolat şi el cocaina (independent);
→ în scurt timp, în Germania, farmacistul Heinrich

Emanuel Merck a introdus, în fabricile sale, tehnologii
de extracţie şi de purificare pentru alcaloizi:
¥ firma E. Merck a început să fabrice: morfină (1827),

veratrină (1828), stricnină (1829).
→ până la sfârşitul sec. XIX: peste 20 de alcaloizi,

dintre cei mai importanţi pentru terapeutică.
Succesele fitochimiei farmaceutice
▪ în cadrul ştiinţelor farmaceutice:
→ s-a declanşat marea etapă a separării şi
identificării principiilor active din drogurile
medicinale;
→ în sec. XVIII, Neumann şi Gaube au izolat
în stare pură timolul, camfora, mentolul:
prin procedee fizice (distilare, sublimare);

→ Sertürner, Pelletier, Caventou, dar şi

precursorii:
¥ au inventat procedee complexe pentru:
√ extracţia cu unul sau mai mulţi solvenţi;
√ izolarea prin precipitare alcalină,

concentrare etc.;
√ purificarea prin schimbări repetate de

pH, cristalizări etc.
→ în 1830, firma E. Merck: a început să fabrice

santonină (lactonă sescviterpenică antihelmintică);
→ numeroase glicozide izolate: amigdalina (1830),

strofantina (1869), digitoxina (1899) etc.;
→ s-a înţeles că puteau fi cunoscute secretele din

Opium, Cinae flos, Cinchonae cortex, Coffeae semen,
Strychni semen, Strophanthi semen, Digitalis
purpureae folium şi din celelalte droguri medicinale.
Compoziţia procentuală şi structura chimică
▪ se demonstrase clar importanţa şi utilitatea cunoaşterii

proprietăţilor fizico-chimice ale fiecărei substanţe:
→ fără de care n-ar fi fost posibilă izolarea principiilor

active din produsele naturale medicinale;
→ în etapa abia deschisă, se putea astfel determina

compoziţia procentuală a diverselor substanţe:
¥ însă descifrarea complicatelor structuri chimice

devenea cu atât mai necesară.
Compoziţia procentuală şi structura

chimică
▪ John Dalton (1766–1844), în cartea sa, New

System of Chemical Philosophy, publicată la
Berlin, în anul 1812: a formulat teoria atomică
modernă;
▪ suedezul Jöns Jakob Berzelius (1779–1848),

cu o perseverenţă ieşită din comun:
→ a determinat compoziţia procentuală pentru

2000 de combinaţii;
→ a calculat masele atomice a 45 de elemente;
→ a propus ca simboluri pentru elementele
chimice iniţialele denumirilor lor latineşti;
→ a explicat reacţiile chimice – teoria dualistă:
¥ legătura chimică: datorată atracţiei
electrostatice între sarcina pozitivă şi
cea negativă a diferiţilor atomi.

→ a definit noţiunile importante de: izomerie (1830),

polimerie (1831) şi cataliză;
→ a tipărit „Lucrări de fizică, chimie şi mineralogie”,

în 16 volume;
→ „Manualul de chimie”, redactat în opt volume;
→ publicaţia periodică „Rapoarte anuale asupra

progresului fizicii şi chimiei”, editată în trei limbi;
→ totuşi, încă nu se ajunsese la înţelegerea structurii

produşilor naturali.
Statuia lui Jöns Jakob Berzelius (1779–1848) din Stockholm.

▪ Friedrich August Kekulé von Stradonitz (1829–1896),
contribuind cu două teorii noi:
→ a deschis calea înţelegerii şi cunoaşterii structurii
substanţelor organice;
→ a susţinut tetravalenţa atomului de carbon (1858);
→ a propus modelul hexagonal pentru structura
inelului benzenic (1865);

→ a făcut posibilă înţelegerea legăturilor covalente;
→ a creat baza teoretică pentru descifrarea formulei

structurale a compuşilor organici.
Friedrich August Kekulé von Stradonitz (1829–1896).

Sinteza chimică şi semisinteza
▪ tot în sec. XIX, chimia a realizat primele

medicamente de sinteză:
→ drumul a fost deschis în anul 1828:
¥ de către Friedrich Wöhler (1800–1882);
¥ cu sinteza ureei: nu este medicament;
¥ totuşi, această sinteză a desfiinţat

credinţa că substanţele organice se
produc doar în cele două regnuri vii.
▪ au urmat alte substanţe chimice de mare importanţă pentru

industria farmaceutică:
→ benzaldehida (1832);
→ anilina (1834);
→ anhidrida ftalică (1836);
→ acidul acetic (1845);
→ acetona (1857);
→ formaldehida (1867).
▪ medicamente cu structuri chimice necunoscute în natură:
→ nitritul de amil (1844); → trinitrina / nitroglicerina (1879);
→ antipirina (1883); → fenacetina (1887);
→ piramidonul (1896); → longeviva aspirină (1899) etc.

▪ clase întregi de substanţe farmaceutice

noi, foarte utile ca medicamente:
→ deşi pun la încercare capacitatea

organismului bolnav de a produce noi
sisteme enzimatice: altele decât cele cu
care prelucrează produşii naturali;
→ de aici riscul unor fenomene

secundare şi numeroase contraindicaţii.
▪ spre sfârşitul sec. XIX:
→ s-au obţinut şi cei dintâi derivaţi de

semisinteză;
→ o cale ingenioasă pentru succesele

de mai târziu ale industriei farmaceutice;
→ începutul a fost făcut cu derivaţii

semisintetici ai morfinei: heroina (1874),
dionina (1882).
Necesitatea cercetărilor farmacodinamice
▪ şi tot mai lipsea ceva:
→ în farmacii se preparau medicamente

noi: din substanţe cu acţiuni puternice;
→ pentru a recomanda cât mai corect

întrebuinţarea lor terapeutică era necesar
ca ştiinţa să descifreze:
¥ efectele medicamentelor în organism;
¥ locul şi mecanismul de acţiune.

Farmacodinamia. Experimentul preclinic
▪ încă din cele mai vechi timpuri s-a simţit

nevoia cercetării medicamentelor din punctul
de vedere al acţiunii:
→ în Alexandria: fiziologul Erasistratos studia

modul diferit de acţiune al unor medicamente
asupra organismului;
→ pe la anul 200 î.Hr., Serapion şi alţi sceptici

din Şcoala Empirică: experimentau pe ei
înşişi medicamente, otrăvuri şi antidoturi.
▪ în sec. XVIII:
→ elveţianul Albrecht von Haller (1708–

1777): cercetase pe câini efectul midriatic
al preparatelor din Belladonna;
→ Anton von Störck (1731–1803):
¥ profesor la Facultatea de Medicină din

Viena;
¥ protomedicul Imperiului Austriac;

Farmacodinamia. Experimentul
preclinic
¥ medicul personal al împărătesei

Maria Theresia (1717–1780);
¥ a publicat, la Paris, între anii 1760

şi 1763:
√ rezultatele autoexperimentelor
farmacologice şi toxicologice cu
Cicuta, Aconitum, Colchicum,
Hyoscyamus şi Stramonium.
▪ pentru fundamentarea homeopatiei, Samuel Hahnemann:
→ a inventat metoda determinării patogeneziilor;
→ la subiecţi umani sănătoşi: administrarea treptată

a unor doze crescânde din medicamentul cercetat;
→ însemnările privind simptomele succesive ale

intoxicării: constituie tabloul denumit patogenezie;
→ patogenezia Arnica: tabloul indus de intoxicaţia

progresivă cu Tinctura Arnicae.
▪ medicii erau conştienţi de necesitatea experimentului:
→ pentru a cunoaşte efectele medicamentelor asupra

organismului;
→ cercetările întreprinse de antici, de Haller, Störck

şi Hahnemann: nu au avansat până la determinarea
locului şi a mecanismului de acţiune;
→ mai mult, acei predecesori: au promovat în special

autoexperimentul şi experimentul pe subiecţi umani.
Farmacodinamia. Experimentul preclinic.

Claude Bernard
▪ Dr. Claude Bernard (1813–1878):
→ considerat creatorul (părintele) farmacodinamiei;
→ savantul care şi-a închinat viaţa noilor direcţii de

cercetare: a contribuit la fundamentarea metodologiei
experimentului preclinic;
→ instruirea iniţială: practicant de farmacie în Lyon;
→ a urmat cursurile Facultăţii de Medicină din Paris;


Claude Bernard
→ preparatorul lui Magendie la Collège de France;
→ profesor de fiziologie experimentală la Sorbona;
→ profesor de medicină experimentală la Collège

de France;
→ a elaborat teoria şi practica experimentului preclinic:
¥ la Paris, în 1865: a publicat lucrarea Introduction à

l’étude de la médecine expérimentale.
Claude Bernard. Farmacodinamia.

Experimentul preclinic
Claude Bernard (1813–1878).

Claude Bernard
→ pentru prima oară: a demonstrat şi a explicat

mecanismul fiziologic selectiv al substanţelor active
asupra organismului;
→ încă din 1845: începuse cercetarea acţiunii curarei;
→ a arătat că otrava curioasă a Amazonului provoacă

pierderea progresivă a mişcărilor:
¥ dispar, în ordine: vocea şi graiul, apoi mobilitatea

extremităţilor, a feţei şi a toracelui;
preclinic. Claude Bernard
¥ fără dispariţia facultăţilor mintale, nici a

sensibilităţii organelor de simţ sau a voinţei;
¥ doar ochii se mai pot mişca înainte de

moarte.
→ a demonstrat experimental că terminaţiile

nervoase motorii: reprezintă punctul de atac
din care curara declanşează paralizia plăcii
neuromotorii;
preclinic. Claude Bernard
→ a cercetat, în acelaşi mod:
¥ acţiunea stricninei, a oxidului

de carbon;
¥ diabetul experimental, funcţia

glicogenică a ficatului etc.
→ rezultatele experimentelor sale:

publicate între anii 1857 şi 1864.

Claude Bernard
▪ pentru medicină şi farmacie, opera lui Claude Bernard

a argumentat cu claritate:
→ necesitatea experimentării fiziologice sistematice

în domeniul medicamentului;
→ erorile pe care le introduce calculul statistic;
→ necesitatea individualizării tratamentului după

încercări şi observaţii medicale repetate.

Claude Bernard
▪ pentru studierea acţiunii medicamentelor:
→ a promovat definitiv cercetarea pe animale de

laborator în experimentul preclinic;
→ nu o dată experienţele pe subiecţi umani şi mai

ales autoexperimentele au generat accidente mortale;
→ cartea sa (1865): valoarea unui adevărat compendiu

de filosofia şi metodologia ştiinţelor biologice.
Claude Bernard. Farmacodinamia.

Experimentul preclinic
Memorial plaque in Paris marking the site of Claude Bernard’s

laboratory from 1847 until his death in 1878.
Fermentaţia
▪ în linii mari, în medicină şi farmacie ştiinţa triumfa:
→ terapia medicamentoasă raţională: căi deschise;
→ totuşi, fermentaţia a fost o mare problemă a

activităţii din farmacii: cauză frecventă a degradării
produselor din depozite, pe durata conservării;
→ din timpuri străvechi, se preparau vinul, oţetul

şi berea, se dospea aluatul pentru pâine etc.: dar
fenomenul fermentaţiei încă nu era înţeles.
Louis Pasteur
▪ Louis Pasteur (1822–1895):
→ profesor de chimie la Liceul din Dijon;
→ profesor la Şcoala de Farmacie din

Strasbourg;
→ profesor la Şcoala de Farmacie din

Lille;
→ profesor de geologie, fizică şi chimie

în Paris: din 1867, la Sorbona.
Louis Pasteur
▪ a cercetat şi a reuşit să descopere toate

datele ştiinţifice din care:
→ a formulat teoria fermentaţiei: ca rezultat

al activităţii microorganismelor;
→ a creat bacteriologia şi inframicrobiologia;
→ a descoperit originea bacteriană a bolilor

infecţioase;
→ a descoperit asepsia şi imunizarea activă.

Louis Pasteur
▪ în domeniul farmaciei:
→ pe lângă explicarea fermentaţiei;
→ concluziile fizico-chimice ale lui
Pasteur au făcut posibilă elaborarea
metodelor pentru: realizarea asepsiei,
obţinerea sterilizării, prepararea
substanţelor antiseptice etc.

Louis Pasteur
Louis Pasteur (1822–1895).

Farmacia ştiinţifică. Învăţământul de farmacie

în universităţi. Diplome şi titluri
▪ până nu demult, pentru absolvirea studiilor superioare:
→ farmaciştii erau nevoiţi să înveţe medicina;
→ în mod curent, până după sfârşitul sec. XVIII:
¥ din cauza lipsei unui învăţământ de farmacie;
¥ precum şi a numărului mic de universităţi;
¥ farmaciştii se calificau în oficine: prin instruirea

timp de cinci ani, ca elevi (certificat tirocinal).
Farmacia ştiinţifică. Învăţământul

de farmacie în universităţi.
Diplome şi titluri
▪ elevul primea atestatul de farmacist:
→ la sfârşitul perioadei de stagiu;
→ doar după susţinerea unui examen

în faţa unei comisii: prezidată de către
medicul reprezentant al autorităţii
orăşeneşti.

▪ în sec. XIX, amplificarea cunoştinţelor ştiinţifice:
→ a determinat universităţile să ofere farmaciştilor

pregătirea superioară: la nivelul progresului chimiei,
fizicii, biologiei, medicinii;
→ încă de la începuturi, Universitatea din Paris şi

Universitatea din Viena: erau considerate modele de
organizare, care au influenţat evoluţia învăţământului
superior din întreaga lume.
▪ în Franţa, printr-o Lege din anul 1803 (Napoleon I):
→ învăţământul superior de farmacie: reorganizat ca
Şcoli de Farmacie în Paris, Montpellier şi Strasbourg;
→ se făceau şase ani de studii, repartizaţi egal: trei
ani în şcoală şi trei ani de stagiu practic în farmacie.

▪ tot în Franţa, cu privire la învăţământul de farmacie:
→ în anul 1840: în mai multe oraşe s-au înfiinţat şi
Şcoli pregătitoare de medicină şi farmacie;
→ după 1846: celor trei Şcoli de Farmacie din Paris,
Montpellier şi Strasbourg li s-a acordat rangul de
Şcoli Superioare de Farmacie.


▪ doi mari & valoroşi medici şi-au început pregătirea în cadrul

sistemului de învăţământ farmaceutic din acel timp:
→ Claude Bernard: şi-a început instruirea ca

practicant de farmacie în Lyon, apoi a studiat
medicina la Paris;
→ Carol Davila (1828–1884): a urmat studii de

farmacie în Şcolile din Nantes şi Angers, apoi
cursurile Facultăţii de Medicină din Paris.

▪ prin transformarea Şcolilor pregătitoare:
→ în anul 1874, iniţial în Lille, apoi în 1875: în Marsilia,

Nantes, Toulouse, Rennes, Clermont-Ferrand, Tours,
Anger, Limoges, Grenoble;
→ au luat naştere instituţii de învăţământ superior

medical şi farmaceutic: Şcoli de exercitare deplină
a medicinii şi farmaciei;

→ în acele Şcoli, elevii urmau studii complete de

medicină sau de farmacie:
¥ puteau să-şi susţină toate examenele, cu excepţia

examenului de licenţă: trebuia promovat, obligatoriu,
într-o universitate.
→ Şcolile de exercitare deplină a medicinii şi

farmaciei au fost ulterior transformate în Facultăţi:
ultima, Şcoala din Grenoble, în anul 1954.
Farmacia ştiinţifică. Învăţământul de farmacie în

universităţi. Diplome şi titluri
▪ în Europa, titlurile acordate farmaciştilor erau variate:
→ până spre jumătatea sec. XIX, la încheierea

stagiului de 4–5 ani, ca elevi în farmacie:
¥ tinerii instruiţi, dar fără studii universitare;
¥ promovau examenul final în faţa unei comisii

prezidate de autoritatea medicală a oraşului;
¥ şi din acel moment deveneau calfe de farmacist.

→ universităţile începuseră să califice farmacişti cu
studii superioare: ceilalţi au fost consideraţi calfe,
ceea ce însemna calificaţi fără diplome universitare.
▪ cel puţin două calfe de farmacist au devenit celebre:
→ Friedrich Sertürner, descoperitorul morfinei (1805–
1815): calfă de farmacist în oraşul german Einbeck;


→ Johann Martin Honigberger (1795–1869), celebrul

sas braşovean:
¥ pornit în 1815 spre fabuloasele lui aventuri: prin

Orientul Apropiat, Egipt, India şi Europa;
¥ ca medic a fost autodidact (şi globe-trotter);
¥ în farmaciile din Braşov şi Bistriţa, îşi făcuse

singurele sale studii: era, deci, calfă de farmacist.

Johann Martin Honigberger (1795–1869), celebrul sas braşovean

pornit în 1815 spre fabuloasele lui aventuri, prin Orientul Apropiat,
Egipt, India şi Europa.

▪ Statele Unite aveau farmacişti veniţi din Europa:
→ frecvent, francezi sau germani: stabiliţi în marile

centre New Orleans, New York, Philadelphia, Chicago;
→ în restul teritoriului, medicamentele comercializate:
¥ ca şi alte mărfuri: în diferite magazine (drug stores);
¥ de către persoane calificate: prin stagii într-o oficină

sau dând ajutor unui medic.

Diplome şi titluri
▪ în cadrul marilor universităţi europene:
→ se eliberau şi diplome pentru un titlu

mai înalt: magister (magistru farmacist);
→ studiile universitare se prelungeau

la patru ani: după care se susţinea un
examen;

Diplome şi titluri
→ era prezentată o probă practică de

excelenţă: chef-d’oeuvre (capodoperă);
→ se depunea jurământul profesional;
→ a fost un timp în care s-a impus şi

promovarea examenelor de limba latină
şi de gramatică.

▪ magister-ul farmacist (pharmaciae magister):
→ reprezenta un superior autorizat să se ocupe de

îndrumarea elevilor în cadrul stagiului de practică în
farmacie etc.;
→ avea dreptul să activeze ca membru în comisiile

universitare: atunci când elevii în farmacie susţineau
examenul tirocinal (tironum – elev).
Justus von Liebig
▪ chimistul Justus von Liebig (1803–1873):
→ merită amintit cu privire la învăţământul superior;
→ la Giessen: a făcut să fie acceptat un laborator de

chimie într-unul din spaţiile Universităţii;
→ acelaşi lucru realizat la Universitatea din München:
¥ până la iniţiativa lui, din cauza stilului de lucru

neîngrijit: chimiştii erau izolaţi de lume în barăci,
la marginea oraşelor.
Justus von Liebig
→ le-a pretins chimiştilor din laboratoare să lucreze

foarte curat şi cu grijă:
¥ pentru a da exemplu: el însuşi făcea demonstraţiile

şi cercetările experimentale lucrând în frac.
→ în ştiinţă: a fost autorul metodei clasice de analiză

a C şi H din compuşii organici, dar şi descoperitorul
cloroformului şi al cloralului, al izomeriei etc.;
→ a fost creatorul industriei de îngrăşăminte chimice.

Justus von Liebig
Justus von Liebig (1803–1873) şi laboratorul de chimie din Giessen.

Fabricile de galenice
▪ începute în oficine, cercetările farmaceutice:
→ transferate treptat în întreprinderi industriale;
→ modelul de laborator de chimie iniţiat de Liebig:
¥ a antrenat universităţile în preluarea unei mari părţi

din domeniul cercetării medicamentului.
→ având caracter practic prin excelenţă, farmacia:
¥ a fost recunoscută ca ştiinţă abia în sec. XIX.

▪ în secolul industrializării:
→ numeroase firme de produse

chimice şi laboratoare de farmacii:
s-au orientat către fabricarea
preparatelor galenice;
→ cu producerea alcaloizilor şi
altor principii active: nu s-au
ocupat doar Pelletier, Caventou
şi Heinrich Emanuel Merck.
▪ în Anglia:
→ firma lui John Fletcher Macfarlan: fabricarea de alcaloizi;

→ firma GlaxoSmithKline (GSK) îşi are originea în Farmacia

„Plough Court”, cunoscută în Londra încă din anul 1715:
¥ în 1830: a devenit proprietatea lui John K. Smith;
¥ în 1875: a fost transformată în Smith, Kline & Co.

→ în 1880, la Londra, farmaciştii americani Silas Mainville

Burroughs (1846–1895) şi Henry Solomon Wellcome (1853–
1936): au fondat cunoscuta firmă Burroughs Wellcome & Co.
▪ în Germania:
→ Johann Daniel Riedel (1786–1843) şi-a dezvoltat
firma pornind încă din anul 1814: de la străvechea
Schweizer Apotheke din Berlin;
→ similar, firma Schering a luat fiinţă în anul 1852,
din berlineza Grüne Apotheke: în 1864 producea
compuşi de iod şi de brom;

→ firma Friedrich Bayer & Co., datând din anul 1863:
¥ în 1888: producea fenacetină (acetil-p-fenetidină);
¥ în anul 1899, la Leverkusen: devenea renumita
producătoare a Aspirinei Bayer.
→ Albert Boehringer (1861–1939) a dezvoltat, în 1885,
la Ingelheim, pe Rin: industria recunoscută care şi-a
început activitatea fabricând acid tartric şi acid lactic.

Imagine dintr-un laborator al firmei Bayer, în a doua jumătate a sec. XIX.

▪ în Elveţia, la Basel:
→ în anul 1889, Roche era o mică fabrică de extracte,

tincturi şi preparate galenice:
¥ în 1894: producea antifebrină (acetanilidă, acetanil),

fenacetină, acid salicilic;
¥ a evoluat în firma Hoffmann–La Roche & Co. Ltd.
→ în 1886, Jakob Alfred Kern (1850–1893) şi Edouard

Sandoz (1853–1928): au fondat firma Sandoz.
▪ în Italia, Pharmacia Corporation, înfiinţată de farm. Carlo

Erba (1811–1888), în 1853: a devenit Farmitalia Carlo Erba.
▪ în industria de peste Atlantic:
→ în anul 1852, firma Bristol–Myers

Squibb, a doctorului Edward
Robinson Squibb (1819–1900):
¥ a început să fabrice eter anestezic;
¥ producţia de eter a fost rentabilă

timp de 120 de ani: până când alte
anestezice au câştigat teren.
→ firma Parke–Davis & Co. din Detroit, înfiinţată în
anul 1862: producea tincturi şi extracte vegetale;
→ William Erastus Upjohn (1853–1932), din Hastings
(Michigan): în 1886 a înfiinţat o fabrică de pilule;
→ în 1862, John şi Frank Wyeth din Philadelphia:
¥ au prezentat primul lor catalog ca angrosişti de
preparate livrate în sticle cu eticheta Wyeth.

▪ farmacistul John Stith Pemberton (1831–1888):
→ spre sfârşitul sec. XIX: a inventat un produs de

mare succes din punct de vedere comercial;
→ experimentând timp de mulţi ani, într-un cazan de

aramă, în curtea casei sale din Atlanta (Georgia):
¥ în anul 1886 a stabilit proporţia ideală a unui

preparat din apă, zahăr, frunze de coca, seminţe
de cola, scorţişoară şi vanilie.
→ farmacistul a ţinut secretă reţeta: pentru plata

datoriilor, fiul său a vândut-o, în 1892, unui afacerist,
care a lansat marca sub denumirea de Coca-Cola;
→ comercializată iniţial în farmacii: ca medicament

calmant, capabil să atenueze stările de disconfort;
→ cu timpul, a devenit cea mai vândută băutură

din lume: reprezentând simbolul tendinţelor de
mondializare (globalizare) a economiei.
Farmacistul John Stith Pemberton (1831–1888) şi dozatorul

de Coca-Cola folosit în farmaciile din S.U.A. (cca. 1900).
Forme farmaceutice noi
▪ diversificarea formelor
farmaceutice a fost impusă
de trei factori principali:
→ prepararea medicamen-
telor în farmacii (la masa de
receptură);
→ fabricile de galenice;
→ progresele farmacologiei.
▪ centenara seringă:
→ a fost utilizată la început pentru tratamentul şi

spălarea micilor cavităţi sau fistule;
→ în anul 1845: instrumentul injecţiilor subcutanate;
→ în 1852: reconstruită cu corp metalic şi piston

prevăzut cu şurub;
→ a devenit necesară pretutindeni: pentru prepararea

soluţiilor injectabile şi livrarea lor în fiole, ca forme
farmaceutice noi, s-a transferat în industrie.
▪ în anul 1835 au fost inventate capsulele

gelatinoase;
▪ iar comprimatele farmaceutice în 1843:
→ în anul următor – forme farmaceutice

produse industrial de fabricantul Smith,
Kline & Co.: brevet şi exclusivitate pentru
utilizarea termenului de tabloid (denumirea
noii forme farmaceutice).
▪ în 1873 au apărut caşetele din amidon: capsule amilacee;
▪ pilulele enterosolubile, inventate în anul 1884:
→ după administrare nu se dezagregau: au apărut

observaţii din partea medicilor, precum şi protestele
pacienţilor, care le eliminau întregi;
→ W. E. Upjohn a inventat, în 1885, pilula friabilă şi

garanta cedarea substanţei active în intestin: în 1886,
pe baza brevetului, şi-a construit o fabrică de pilule.
Standardizarea medicamentelor
▪ în epoca Renaşterii (sec. XIV–XVI):
→ s-au observat diferenţe de aspect şi de calitate:

un medicament preparat într-o farmacie sau în alta;
→ astfel, s-a ivit problema uniformizării tehnicilor de

preparare a medicamentelor:
¥ rezolvarea acestei probleme a constat în redactarea

farmacopeilor ca manuale oficiale şi impunerea prin
lege a respectării regulilor de preparare.
▪ după ce au trecut mai mult de trei

secole de la elaborarea primei
farmacopei, au avut loc două
schimbări importante:
→ prima schimbare a fost impusă de

concluziile experimentelor lui Claude
Bernard: este necesară asigurarea
caracterului reproductibil al efectului
medicamentos, în funcţie de doză;
→ cea de a doua schimbare derivă

din cantitatea mare în care se
produce un medicament industrial:
¥ o fabrică furnizează produsele ei

farmaciilor dintr-o ţară întreagă şi
chiar din teritoriile mai multor ţări;
¥ un fabricat cu un eventual defect

de calitate: poate fi ineficient sau
dăunător pentru mii şi mii de pacienţi.
▪ astfel, s-a pus problema standardizării:
→ după terminologia franceză: problema

normalizării;
→ primele măsuri vizând standardizarea:
¥ aplicate în anul 1883, la firma Parke–

Davis & Co. din Detroit: specializată în
fabricarea de galenice, respectiv tincturi
şi extracte vegetale.
▪ profesorul Albert Brown Lyons (1841–

1926) a realizat cercetările de laborator şi
elaborarea tehnologiilor corespunzătoare;
▪ Parke–Davis & Co.:
→ în anul 1883, firma prezenta o ofertă pe

care erau înscrise 20 de Normal Liquids:
¥ în textul explicativ al fiecărui produs:

termenii de standard şi standardizare;
¥ se menţiona conţinutul obligatoriu cerut de

Farmacopeea S.U.A. (National Dispensatory);
¥ se arăta în ce anume consta standardizarea;
¥ era precizată metoda de control analitic.
→ între produsele înscrise în oferta firmei:
¥ Tinctura Belladonnae, cu 0.44% alcaloizi

exprimaţi în atropină: o variantă din frunze
şi alta din rădăcini;
¥ tincturi preparate din Cinchonae cortex:
√ o variantă de la Cinchona calisaya şi alta

de la C. succirubra;
√ controlabile sub aspectul unui conţinut

minim de chinină, respectiv de cinconină.
→ în 1897, firma fabrica tincturi standardizate

din Cannabis şi din Strophanthus, precum şi
un extract standardizat din ergot etc.
Fostul laborator de cercetare din Detroit, al firmei Parke–Davis & Co.

(în prezent Hotelul „Omni”).
O nouă etapă,
un salt în evoluţie
▪ la sfârşitul sec. XIX, farmacia:
→ ca ştiinţă şi profesie a
preparării medicamentelor;
→ parcursese o nouă etapă;
→ realizase un adevărat salt în
evoluţie.

Istoria Farmaciei12

Încărcat de

Informații document

Titlu original

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Istoria Farmaciei12

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Istoria Farmaciei

Farmacia în secolul al XIX-lea. Fabricile de galenice

▪ sec. XIX în istoria ştiinţei şi a tehnicii:

→ etapa răspândirii tehnicii: în tot mai multe sectoare

→ producţia a evoluat în mod spectaculos: dinspre

→ puterea morilor de apă: a fost înlocuită progresiv

→ turbinele hidraulice: au promovat motoarele

→ motoarele cu ardere internă au început să le concureze

Progresul general al ştiinţelor

▪ inteligenţele strălucitoare şi experimentatorii

→ în sec. XIX: progresul general al ştiinţelor;

→ observaţiile şi cercetările lor: descoperirea

→ Alessandro Volta (1745–1827);

→ Amedeo Avogadro (1776–1856);

→ Humphry Davy (1778–1829);

Progresul general al ştiinţelor

→ Joseph Louis Gay-Lussac (1778–1850);

→ Sir Michael Faraday (1791–1876);

→ Wilhelm Conrad Röntgen (1845–1923);

→ Pierre Curie (1859–1906);

→ Maria Skłodowska-Curie (1867–1934);

→ Albert Einstein (1879–1955);

→ Niels Bohr (1885–1962).

Progresul general al ştiinţelor

Soţii Pierre şi Marie Curie în laborator.

Progresul general al ştiinţelor

Soţii Pierre şi Marie Curie în timpul descoperirii radiului.

Progresul general al ştiinţelor

Laboratorul (atelierul) în care Pierre şi Marie Curie au descoperit radiul.

Progresul general al ştiinţelor

▪ intrarea farmaciei într-o eră nouă era de altfel previzibilă:

→ cu mult înainte, numeroase materii prime de uz

¥ au amplificat şi diversificat activitatea din oficine.

→ succesele chimiei, fizicii, botanicii, zoologiei:

¥ au grăbit debarasarea farmaciei de empirism;

¥ au făcut posibile nenumărate clarificări.

▪ pe la sfârşitul sec. XVIII şi în primii ani ai sec. XIX:

→ preparând Magisterium opii, respectiv Sel de

→ Antoine-François de Fourcroy: încercări de izolare

→ reuşitele lor: preludiul descoperirii alcaloizilor.

Descoperirea alcaloizilor. Sertürner

▪ Friedrich Wilhelm Adam Sertürner

→ a fost calfă în farmacia din Einbeck;

→ în câteva lucrări comunicate şi

→ succesul lui a fost ca un semnal.

Descoperirea alcaloizilor. Sertürner

Friedrich Sertürner, în timpul descoperirii morfinei (1783–1841).

▪ acceptarea ideii că în plante ar

→ în anul 1817: Pelletier şi

→ în anul 1818: Meissner a izolat

→ în 1818: au descoperit stricnina;

→ în 1819: colchicina şi brucina;

→ în 1820: au izolat cafeina, iar din

remediul Cinchonae cortex chinina

Descoperirea alcaloizilor. Pelletier şi Caventou

Caventou şi Pelletier, în timpul descoperirii chininei.

Descoperirea alcaloizilor. Pelletier şi Caventou

▪ farmaciştii profesori Pierre-Joseph Pelletier (1788–1842) şi

Joseph Bienaimé Caventou (1795–1887):

→ au binemeritat monumentul din faţa vechii Facultăţi

de Farmacie din Paris: rue de l’Observatoire nr. 4;

→ monumentul, care îi reprezintă pe cei doi savanţi

înveşmântaţi în robe: a fost distrus de bombe în 1945,