Istoria Farmaciei

Repere pentru istoria farmaciei în România

Unde se află România ?

▪ România se află chiar în centrul geografic al Europei:

→ meridianul 250 E este linia de mijloc: atât pentru

teritoriul României, cât şi pentru continent;

→ de o parte şi de alta a meridianului: Europa întinsă

câte 350 în mod egal şi spre apus şi spre răsărit;

→ ca latitudine, paralela 460 N: traversează pe la

jumătate harta României, după ce salută oraşele
Lyon, Geneva şi Trieste.
Repere pentru istoria farmaciei în România

Unde se află România ?

România se află chiar în centrul geografic al Europei.

 Repere pentru istoria farmaciei în România

Unde se află România ?

▪ teritoriul românesc:

→ spaţiul carpato–danubiano–pontic;

→ arcul Munţilor Carpaţi: îmbrăţişează

partea centrală a României;

→ Dunărea (Danubius) mărgineşte ţara

la sud;

→ iar Marea Neagră (Pontus Euxinus)

la est.
 Repere pentru istoria farmaciei în România

Unde se află România ?

▪ în România, din punctul de vedere al religiei:

→ creştinismul occidental se întâlneşte cu ortodoxia;

→ lumea creştină se prezintă aici cu 13% catolici şi

protestanţi, răspândiţi printre ortodocşi;

→ toate evoluţiile istorice din spaţiul românesc:

¥ s-au petrecut sub destinul hotărât de aceste două

elemente definitorii: poziţia central-europeană şi
cultura / religia creştină.
 Repere pentru istoria farmaciei în România

Primul mileniu creştin în spaţiul

carpato–danubiano–pontic

▪ poporul român s-a format în teritoriul

carpato–danubiano–pontic:

→ prin amestecul geto-dacilor cu romanii:

procesul a durat şase secole;

→ până în sec. VII, civilizaţia romanilor,

superioară geto-dacilor, s-a impus în
acest spaţiu, i-a romanizat pe autohtoni:
mai întâi romani şi în final români.
 Repere pentru istoria farmaciei în România

Primul mileniu creştin în spaţiul

carpato–danubiano–pontic

▪ limba latină a reprezentat factorul esenţial (primordial):

→ printre numeroasele cauze care au determinat

procesul de romanizare a geto-dacilor şi a Daciei;

→ rezultatul succesului latinofoniei în Dacia: formarea

limbii române ca limbă neo-latină;

→ fondul etimologic al limbii române este constituit

din latina vulgară cu elemente de limbă daco-getică.
 Repere pentru istoria farmaciei în România

Descendenţii neo-latini ai „barbarilor”

creştinaţi de Sfântul Apostol Andrei

▪ în primul mileniu, credinţa creştină la începuturi:

→ populaţia daco-romană: asimilare, penetraţie lentă;

→ neo-latinii daco-romani erau consideraţi adepţii

„barbari” ai creştinismului timpuriu:

¥ păzeau cu tenacitate credinţa primită de strămoşii

lor de la Sfântul Andrei: cel dintâi chemat de Iisus
să-I fie Apostol.
 Repere pentru istoria farmaciei în România

Descendenţii neo-latini ai „barbarilor”

creştinaţi de Sfântul Apostol Andrei

Sfântul Apostol Andrei, cel dintâi chemat de Iisus. Biserica Ortodoxă

îl prăznuieşte în fiecare an la 30 noiembrie.
 Repere pentru istoria farmaciei în România

Descendenţii neo-latini ai „barbarilor”

creştinaţi de Sfântul Apostol Andrei

▪ regiunea a dat un lung şir de martiri ai credinţei creştine:

→ Cardinalul Luigi Poggi (1996), în prefaţa albumului

expoziţiei Monumenta Historiae Vaticana: „Studiind
documentele expuse, care provin din Bibliotheca
Apostolica Vaticana şi din arhivele secrete ale
Vaticanului, rămâi surprins de fecunditatea vieţii
Bisericii Daco-Romane încă din zorii creştinismului,
ca şi de tenacitatea cu care a fost apărată acolo
credinţa creştină timp de aproape două milenii…”;
 Repere pentru istoria farmaciei în România

Descendenţii neo-latini ai „barbarilor”

creştinaţi de Sfântul Apostol Andrei

→ „… Cel mai vechi document dintre cele 125 expuse

descrie vieţile Sfinţilor, în special pe aceea a Sfântului

Andrei, care a convertit regiunea la creştinism”.

▪ evoluţia creştinismului pe teritoriul actual al României:

→ explică desfăşurarea ulterioară a unor evenimente

de interes farmaco-istoric: în aşezămintele religioase;

 Repere pentru istoria farmaciei în România

Descendenţii neo-latini ai „barbarilor”

creştinaţi de Sfântul Apostol Andrei

→ începând de pe la jumătatea celui de al

doilea mileniu:

¥ s-a intensificat penetrarea creştinismului

occidental catolic şi reformat: în zona de
centru-vest a României;

¥ în celelalte zone: evoluţie determinată de

relaţia cu greco-ortodoxia bizantină.
 Repere pentru istoria farmaciei în România

Herbarum fruticumque explorare naturas

▪ în Daco-Romania, de altfel ca pretutindeni:

→ cele dintâi remedii: provenite din oferta naturii,

mai ales din plante, numeroase şi variate;

→ teritoriul carpato–danubiano–pontic are o vegetaţie

foarte variată, remarcabilă:

¥ cca. 3600 specii de plante superioare, necultivate,

din câmpii până în zonele montane: dintre care aprox.
750 specii sunt recunoscute ca plante medicinale.
 Repere pentru istoria farmaciei în România

Herbarum fruticumque explorare naturas

▪ acum cca. 90 de ani, doctorul George Ulieru (1884–1943):

→ şi-a intitulat cartea sa de fitoterapie elementară

„Florile bune de leac” (Câmpulung Muşcel):

¥ ediţia I apărută în anul 1929, iar ediţia a II-a în 1934.

→ remarcase desigur abundenţa speciilor cu flori:

chiar şi printre plantele medicinale care cresc în flora

spontană a României.
 Repere pentru istoria farmaciei în România

Herbarum fruticumque explorare naturas

▪ în memoriile Sale, Principesa Ileana a României a scris că:

„ceea ce face ca peisajul românesc să fie incomparabil este

mulţimea florilor care colorează câmpul pretutindeni”;

 Repere pentru istoria farmaciei în România

Herbarum fruticumque explorare naturas

▪ în Antichitate, Tucidide (cca. 460–400 î.Hr.):

→ a semnalat că dacii scriau pe tăbliţe leacuri din

plante, dar şi descântece de boală;

→ coloniile pontice Histria, Tomis, Callatis au fost:

¥ porţile deschise spre cunoaşterea dacilor şi a

tradiţiilor acestora cu privire la plantele medicinale;

¥ căile de pătrundere în zonă a medicilor greci şi a

ştiinţei lor (medici vagantes).
 Repere pentru istoria farmaciei în România

Herbarum fruticumque explorare naturas

▪ scrierile lui Dioscoride (sec. I) şi Pseudo-Apuleius (sec. IV):

→ daco-geţii aveau în limba lor denumiri originale

pentru mai mult de 50 plante medicinale autohtone:

¥ observaţia are însemnătate enormă pentru istoria

medicinii în Dacia (pre- şi post-romană).

→ terapeutica vechilor greci, îmbogăţită de medici

vagantes: ca şi Hipocrate, lucrau câte 2–3 ani într-o
colonie sau în alta, până la marginile Lumii Vechi.
 Repere pentru istoria farmaciei în România

Herbarum fruticumque explorare naturas

▪ Dioscoride, ca medic al legiunilor Romei:

→ în Spania, Cirenaica, Egipt şi Siria: a făcut acelaşi

lucru (documentare privind resursele medicinale);

→ cu toate că nu pare să fi ajuns în Provincia Dacia:

¥ a înregistrat numeroase denumiri dacice pentru

plantele medicinale, de la medici vagantes: le-a inclus
în cartea Peri hyles iatrikes (De medicinali materia),
fapt de cea mai mare importanţă istorică.
Repere pentru istoria farmaciei în România

Herbarum fruticumque explorare naturas

→ cartea lui Dioscoride: reprezintă primul manual de

Farmacologie–Farmacognozie;

→ introducând în scrierea sa denumirile dacilor,

Dioscoride:

¥ a ştiut că le va fi de ajutor confraţilor care vor lucra

în Dacia (medici vagantes, medici militari):

√ lucru întâmplat de altfel în secolele următoare:

în Dacia Augusti Provincia.
 Repere pentru istoria farmaciei în România

Herbarum fruticumque explorare naturas

▪ în sec. VI, în lucrarea „Getica”, istoricul got romanizat

Iordanes scria că dacii erau cercetători ai naturii ierburilor
şi lăstarilor: „herbarum fruticumque explorare naturas”;
 Repere pentru istoria farmaciei în România

Herbarum fruticumque explorare naturas

▪ pornind de la însemnările anticilor:

→ locuitorii din spaţiul carpato–danubiano–pontic:

au fost remarcaţi de timpuriu pentru cunoştinţele lor
în domeniul plantelor medicinale şi al fitoterapiei;

→ cunoştinţele empirice asupra plantelor:

¥ erau transmise oral: din generaţie în generaţie;

¥ deosebit de exacte şi interesante: fiind apreciate

de specialiştii români şi străini din sec. XX.
Repere pentru istoria farmaciei în România

Herbarum fruticumque explorare naturas

→ constatare semnificativă: în denumirile originale

ale unor plante se regăsesc adesea importante
caracteristici botanice sau virtuţi medicinale;

→ medicina din şcolile grecilor şi ale romanilor,

era preocupată de obţinerea / prepararea remediilor:

¥ ajunsese la geto-daci: prin practica peregrinărilor

renumiţilor medici vagantes, dar şi prin medicii
militari ai legiunilor romane dispuse în Dacia.
 Repere pentru istoria farmaciei în România
Herbarum fruticumque explorare naturas

▪ în urma săpăturilor, arheologii au descoperit:

→ nume de medici, de remedii (colire din plante

medicinale, săruri minerale, răşini etc.), mojare cu
pistil, balanţe, spatule, recipiente speciale, truse de
instrumente medicale;

→ la Gârbău, între Cluj şi Zalău: medicul Publius

Corcolonius utiliza colire cu Chelidonium;

→ în zona Alba-Iulia: Titus Attius Divixtus folosea

remediul natural Valeriana.
 Repere pentru istoria farmaciei în România

Prim-ajutor şi remedii la căpeteniile comunităţilor

(sec. IX–XIII)

▪ primii voievozi români cunoscuţi:

→ erau conducători militari şi politico-administrativi:

războinici neobosiţi, cu ranguri princiare;

→ în spaţiul intracarpatic, au fost semnalaţi, în anul

806: Gelu, Menumorut, Glad;

→ în restul teritoriului, în perioada dintre anii 1290 şi

1353: Litovoi, Tihomir, Basarab, Dragoş.
 Repere pentru istoria farmaciei în România
Prim-ajutor şi remedii la căpeteniile comunităţilor
(sec. IX–XIII)

▪ în acele timpuri,
populaţia din sate:

→ era sub autoritatea

căpeteniilor locale,
denumite cneji:

¥ cuvânt de origine
germană: la singular
cneaz.
 Repere pentru istoria farmaciei în România
Prim-ajutor şi remedii la căpeteniile comunităţilor
(sec. IX–XIII)

▪ voievozii şi cnejii:

→ ca şi în cazul farmaciilor de Curte, la contemporanii

lor din Europa Apuseană:

¥ par să fi avut atât leacuri cât şi cunoştinţe despre

obţinerea şi utilizarea lor în terapeutică.

→ prin sate şi pe câmpul de luptă, ei înşişi sau

persoane pricepute dintre însoţitorii lor: acordau
primul-ajutor şi remedii bolnavilor şi răniţilor;
 Repere pentru istoria farmaciei în România

Prim-ajutor şi remedii la căpeteniile comunităţilor

(sec. IX–XIII)

→ ca vindecători, voievozii şi cnejii:

¥ au fost şi păstrătorii cunoştinţelor

de medicină empirică transmise de
străbunii lor daco-romani:

√ care le învăţaseră de la antecesori;

√ precum şi de la doctorii Antichităţii

greco-romane.
 Repere pentru istoria farmaciei în România

Medicamente din resurse locale şi de import

(sec. XIV–XV)

▪ conform unor documente de arhivă redactate în sec. XIV:

→ în ţinuturile româneşti se practica un comerţ intens prin:

¥ porturile de la Marea Neagră;

¥ porturile de pe Dunăre;

¥ dar şi prin vămile terestre

(consuetudines terram).
 Repere pentru istoria farmaciei în România

Medicamente din resurse locale şi de import

(sec. XIV–XV)

▪ în acele timpuri, negustorii genovezi, greci, austrieci,

maghiari, polonezi, germani:

→ solicitau autorizaţii de import şi tarife vamale:

diverse mărfuri, între care medicamente ca theriaca,
şofran, camforă, ghimbir, piper, scorţişoară, vată;

→ un document datat 13 martie 1382: adaugă listei

de mărfuri et alia speciorum genera.
 Repere pentru istoria farmaciei în România

Medicamente din resurse locale şi de import

(sec. XIV–XV)

▪ zeci de documente comerciale dintre anii 1367 şi 1456:

→ dovezi, intensă activitate: import de medicamente;

→ veritabile mărturii, voievozii, cnejii, călugării din

bolniţe, xenodochii: remediile erau preparate cu artă
din materii prime exotice sau din resurse locale;

→ tarifele vamale: se referă şi la exportul de plante

medicinale recoltate din Principatele Române.
 Repere pentru istoria farmaciei în România
Asistenţă sacerdotală în case de
oaspeţi şi bolniţe (sec. XIV–XVIII)

▪ pe vechiul teritoriu al României:

→ primele instituţii care şi-au asumat

îndatorirea îngrijirii bolnavilor:

¥ xenodochiile, aşezăminte de adăpost

pentru persoane străine de mânăstire:
vârstnici, infirmi abandonaţi, călători
obosiţi sau bolnavi;

¥ precum şi bolniţele din mânăstiri.

 Repere pentru istoria farmaciei în România

Asistenţă sacerdotală în case de

oaspeţi şi bolniţe (sec. XIV–XVIII)

▪ xenodochiile, creaţii ale sec. VI bizantin:

→ erau un fel de case de oaspeţi:

¥ unde suferinzii erau primiţi, vegheaţi,

îngrijiţi şi trataţi diferit: unii ca incurabili,
alţii ca infecţioşi sau pur şi simplu
capabili să-şi refacă sănătatea după
repaus la pat.
Repere pentru istoria farmaciei în România

Asistenţă sacerdotală în case de oaspeţi şi bolniţe

(sec. XIV–XVIII)

→ un xenodochium, considerat străbunul spitalelor

monastice din regiune: a aparţinut călugărilor

benedictini stabiliţi la Mănăştur, lângă Cluj (1061);

→ în sec. XII, la Oradea pare să se fi înfiinţat un

aşezământ de ospitalitate: considerat de istorici

ca precursorul celui care după câtva timp, în 1339,

este menţionat în documente ca aşezământ laic.

 Repere pentru istoria farmaciei în România

Asistenţă sacerdotală în case de oaspeţi

şi bolniţe (sec. XIV–XVIII)

▪ numeroase case de oaspeţi au fost înfiinţate:

→ în 1250: la mânăstirea Cârţa (judeţul Sibiu);

→ în 1292: la Sibiu; → în 1295: la Bistriţa;

→ anii următori: la Feldioara, Tîrgu Mureş, Cluj;

→ în anul 1385: la Braşov (Corona, Kronstadt).

 Repere pentru istoria farmaciei în România

Asistenţă sacerdotală în case de oaspeţi

şi bolniţe (sec. XIV–XVIII)

▪ morala creştină:

→ cu exemplul Sfinţilor Cosma şi Damian,

precum şi al altor doctori-fără-de-arginţi;

→ a condus la înfiinţarea bolniţelor: anexe

monastice unde călugări pricepuţi şi buni
cunoscători ai remediilor au inaugurat
aşa-numita medicină monahală.
 Repere pentru istoria farmaciei în România

Asistenţă sacerdotală în case de oaspeţi şi bolniţe

(sec. XIV–XVIII)

▪ bolniţă – cuvânt de origine sârbă: ca şi Nicodim, călugărul

care a ctitorit mânăstirile Vodiţa şi Tismana, din sudul ţării;
 Repere pentru istoria farmaciei în România
Asistenţă sacerdotală în case de
oaspeţi şi bolniţe (sec. XIV–XVIII)

▪ bolniţele mânăstirilor:

→ în sec. XIV s-au făcut cunoscute:

¥ bolniţele mânăstirilor Neamţ, Tismana,

Prislop, Râmnicu Vâlcea, Câmpulung
Muşcel;

¥ bolniţa de la mănăstirea Neamţ: a avut

o farmacie care a funcţionat din 1791
până în anul 1953.
 Repere pentru istoria farmaciei în România

Asistenţă sacerdotală în case de oaspeţi

şi bolniţe (sec. XIV–XVIII)

→ în sec. XV: şi-a câştigat un bun renume

bolniţa mânăstirii Bistriţa (judeţul Vâlcea);

→ în 1542: s-a înfiinţat bolniţa Simidreni,

de la mânăstirea Curtea de Argeş;

→ unele bolniţe au apărut ceva mai târziu:

¥ la mânăstirea Radu-Vodă din Bucureşti;

¥ altă bolniţă probabil la Cotnari, lângă Iaşi.

 Repere pentru istoria farmaciei în România
Asistenţă sacerdotală în case de oaspeţi şi bolniţe (sec.
XIV–XVIII)

▪ mânăstirea Cozia:

→ ctitorită de Mircea cel Bătrân, în anul 1386: a avut

şi casă de oaspeţi şi bolniţă;

→ vizavi cu mânăstirea: Bisericuţa Bolniţei (1542),

o veritabilă podoabă a Văii Oltului, un model de
arhitectură românească religioasă, cu structură
zveltă, cromatică elegantă, realizată prin fâşiile
alternative de tencuială şi de cărămidă aparentă.
Repere pentru istoria farmaciei în România

Asistenţă sacerdotală în case de oaspeţi şi bolniţe

(sec. XIV–XVIII)

Mânăstirea Cozia, Bisericuţa Bolniţei (1542), veritabilă podoabă

a Văii Oltului, model de arhitectură românească religioasă.
 Repere pentru istoria farmaciei în România

Asistenţă sacerdotală în case de

oaspeţi şi bolniţe (sec. XIV–XVIII)

▪ şi la mânăstirea Hurezi, în Vâlcea,

a existat o bolniţă construită în 1692:

→ în interiorul sihăstriei bolniţei:

¥ peretele nordic: împodobit cu fresce în

care sunt reprezentaţi Sfinţii doctori-fără-
de-arginţi Cosma, Damian, Ermolae, Chir
şi Ioan, iar între aceştia şi Sfântul Mare
Vindecător Pantelimon.
 Repere pentru istoria farmaciei în România

Asistenţă sacerdotală în case de oaspeţi

şi bolniţe (sec. XIV–XVIII)

▪ după informaţiile din Codex Cumanicus:

→ document care datează din anul 1303;

→ presupus a fi opera unui călugăr

franciscan călător: pe la sfârşitul sec. XIII;

→ în ţinuturile româneşti din sud şi din est:

se utilizau remediile autohtone şi exotice
cunoscute în epocă.
 Repere pentru istoria farmaciei în România

Înainte de farmacii, farmaciştii

▪ cercetări recente au semnalat un document:

→ în anul 1408: trăia în Oradea văduva unui farmacist

al cărui nume fusese Marco;

→ pornind de la documentul datat 1408: se poate

formula ipoteza destul de hazardată că nu la Sibiu,

ci la Oradea ar fi existat cea dintâi farmacie de pe

teritoriul actual al României;

 Repere pentru istoria farmaciei în România

Înainte de farmacii, farmaciştii

→ se mai poate presupune că:

¥ Marco ar fi lucrat într-o farmacie

din altă localitate;

¥ iar văduva lui s-a retras în Oradea.

→ nu poate fi înlăturată nici ideea

că Marco ar fi lucrat în Oradea fără

a avea oficină.
 Repere pentru istoria farmaciei în România

Înainte de farmacii, farmaciştii

▪ numele unor farmacişti, cunoscute

înainte de înfiinţarea oficinelor:

→ la Bucureşti: Karajane (1625),

Giorgio (1637);

→ în Moldova: Mihalco (1670);

→ la Piteşti: Samuel Wolff (1828);

→ la Câmpulung Muşcel: Hans Pieter

Berger (1838).
 Repere pentru istoria farmaciei în România

Înainte de farmacii, farmaciştii

▪ Marco este cel mai vechi nume

de farmacist:

→ cunoscut în istoria teritoriilor

României;

→ cu cca. 100 ani mai vechi decât

numele magistrului Johannes:
angajat de autorităţile Sibiului
(Hermannstadt) în anul 1494.
 Repere pentru istoria farmaciei în România

Cele dintâi farmacii

▪ relicve ale unei străvechi activităţi

farmaceutice:

→ descoperite de arheologi în ruinele

Cetăţii Oradea: într-un sit din sec. XVI;

→ cele câteva materii prime, ustensile

şi remedii recunoscute de specialişti:
ilustrează un loc în care s-au preparat
medicamente;
 Repere pentru istoria farmaciei în România

Cele dintâi farmacii

→ nu este vorba despre identificarea

unei farmacii, ci despre unicul set de
relicve cu vechime mare:

¥ descoperit şi înregistrat: un ansamblu

nederanjat din locul său iniţial;

¥ singurul set de acest fel din România;

¥ în timp ce muzeele: alătură tematic

obiecte din farmacii diferite.
 Repere pentru istoria farmaciei în România
Cele dintâi farmacii

▪ farmacia militară (Feldapotheke) din Sibiu (Cibinium):

→ atestată documentar în anul 1460: cea dintâi de pe

teritoriul actual al României;

→ farmacia comandamentului trupelor imperiale:

afectate Marelui Principat al Transilvaniei;

→ în anul 1494, oficina a fost preluată de autorităţile

civile: farmacie orăşenească, încredinţată magistrului
farmacist Johannes, cu firma „Vulturul Negru”
a funcţionat până în 1949.
 Repere pentru istoria farmaciei în România

Cele dintâi farmacii

▪ istoricii au descoperit în Sibiu:

→ declaraţia de fidelitate dată de

un farmacist: în anul 1580, în faţa
autorităţilor care patronau farmacia
municipală;

→ precum şi textul jurământului

profesional: depus de un farmacist
în anul 1652.
 Repere pentru istoria farmaciei în România

Cele dintâi farmacii

▪ vechi farmacii din Transilvania:

→ o farmacie de mână: la Cluj,

în anul 1589;

→ un mic magazin cu preparate

farmaceutice: la Colegiul din
Aiud, în 1622;

→ o farmacie de Curte: la Alba

Iulia, în anul 1650.
 Repere pentru istoria farmaciei în România

Cele dintâi farmacii

▪ în Marele Principat al Transilvaniei:

→ în anul 1700, la 1 ianuarie:

¥ s-au înregistrat opt farmacii publice:

√ câte două în Sibiu, în Braşov şi Cluj;

√ una în Bistriţa; √ alta la Făgăraş.

 Repere pentru istoria farmaciei în România

Cele dintâi farmacii

▪ în Ţara Românească şi în Moldova, cele

dintâi oficine:

→ în Bucureşti:

¥ Farmacia Spitalului „Colţea”: în 1704;

¥ Farmacia „Apollo”, a lui Johann Traugott

Seuler: în 1740.

→ în Iaşi, în anul 1757: Farmacia Spitalului

„Sfântul Spiridon”.
 Repere pentru istoria farmaciei în România

În Principatele dintre imperii (sec. XVIII şi XIX)

▪ în Evul Mediu european:

→ Occidentul a evoluat în catolicism, iar Orientul în

ortodoxie: rolul clerului în problemele civile a rămas
de mare importanţă până în sec. XIX;

→ pe teritoriul României, în vechile Provincii:

¥ Marele Principat Autonom al Transilvaniei a evoluat

ca parte a Imperiului Austriac;

¥ Principatele Dunărene sub influenţă greco-ortodoxă.

 Repere pentru istoria farmaciei în România

În Principatele dintre imperii

(sec. XVIII şi XIX)

▪ înfiinţarea farmaciilor pe teritoriul României:

→ a fost dependentă în totalitate de:

¥ evoluţiile din cele două zone de influenţă

(catolică şi, respectiv, ortodoxă);

¥ ritmul în care s-a produs urbanizarea;

¥ ritmul în care s-a organizat administraţia

de stat.
 Repere pentru istoria farmaciei în România

În Principatele dintre imperii

(sec. XVIII şi XIX)

▪ în Marele Principat Autonom al Transilvaniei,

în sec. XVIII:

→ s-au înfiinţat farmacii particulare în Oradea,

Orăştie, Tîrgu Mureş, Mediaş, Baia Mare,
Carei, Sighişoara, Aiud, Rupea, Reghin, Turda,
Gherla, Dumbrăveni, Alba Iulia, Secuieni;

→ în câteva din aceste oraşe existau două sau

mai multe farmacii.
 Repere pentru istoria farmaciei în România

În Principatele dintre imperii (sec. XVIII şi XIX)

▪ în Banat, parte a Principatului Autonom al Transilvaniei:

→ între anii 1735 şi 1796 s-au înfiinţat 10 farmacii:

patru dintre ele în Timişoara;

→ Regimentul 13 româno-bănăţean al Imperiului

Austriac (regiment de grăniceri):

¥ constituit pe linia Caransebeş–Mehadia–Orşova;

¥ din anul 1762, în Caransebeş: a avut un mic spital,

precum şi o farmacie de campanie;
 Repere pentru istoria farmaciei în România

În Principatele dintre imperii

(sec. XVIII şi XIX)

¥ avea câte o farmacie la sediile celor

12 companii din teritoriu;

¥ obligaţia de a oferi servicii medicale

gratuite tuturor membrilor de familie
ai luptătorilor.

▪ s-au înfiinţat farmacii mânăstireşti:

la Cluj (1732) şi la Timişoara (1737);
 Repere pentru istoria farmaciei în România

În Principatele dintre imperii

(sec. XVIII şi XIX)

▪ până la sfârşitul sec. XIX:

→ pe teritoriul Transilvaniei şi
al Banatului:

¥ se înfiinţaseră şi funcţionau
287 de farmacii publice: fără a
socoti farmaciile filiale şi pe cele
sezoniere din staţiunile balneare.
 Repere pentru istoria farmaciei în România

În Principatele dintre imperii (sec. XVIII şi XIX)

▪ în sec. XVIII, în Principatele Dunărene au mai fost înfiinţate:

→ Farmacia Spitalului Mânăstirii

„Obedeanu” din Craiova: în 1777;

→ apoi la Botoşani, Roman şi la

Bolniţa Mânăstirii Neamţ: în 1793;

→ în Bucureşti, în ultimele decenii

ale secolului existau nouă farmacii
publice particulare.
 Repere pentru istoria farmaciei în România

În Principatele dintre imperii (sec. XVIII şi XIX)

▪ într-un eveniment caracteristic din istoria Principatelor

Dunărene:

→ s-a jucat şi soarta farmaciei deschise de Ştefan

Vasile Episcopescu în Craiova, în anul 1797;

→ după nici trei ani, farmacia lui Episcopescu a ars

împreună cu o mare parte din oraş:

¥ în incendiul provocat de trupele turceşti cantonate

în Cetatea Turnu: în anul 1800.
 Repere pentru istoria farmaciei în România

În Principatele dintre imperii

(sec. XVIII şi XIX)

▪ Cetatea Turnu, lângă Turnu Măgurele,

este în prezent părăsită:

→ până în anul 1828, trupele Imperiului

Otoman din Cetăţile Turnu, Giurgiu şi

Brăila: au menţinut supravegherea,

ameninţările şi atacurile distrugătoare

asupra Principatelor Dunărene.

 Repere pentru istoria farmaciei în România

În Principatele dintre imperii (sec. XVIII şi XIX)

▪ în prima jumătate a sec. XIX, în Ţara Românească şi în

Moldova s-au înfiinţat farmacii publice particulare la:

→ Galaţi (1814); → Ploieşti (1818); → Târgovişte (1822);

→ Craiova (1824); → Piatra Neamţ (1825); → Bârlad (1826);

→ Buzău (1828); → Brăila (1832); → Râmnicu Vâlcea (1832);

→ Turnu Severin (1834); → Slatina (1836); → Piteşti (1839);

→ Câmpulung Muşcel (1842); → Curtea de Argeş (1844) etc.

 Repere pentru istoria farmaciei în România

În Principatele dintre imperii

(sec. XVIII şi XIX)

▪ pe teritoriul Vechiului Regat:

→ în anul 1860: erau 51 de farmacii

publice în Muntenia şi 44 în Moldova;

→ până la sfârşitul sec. XIX au fost

înfiinţate 189 de farmacii publice:

¥ în care lucrau 541 de farmacişti;

¥ Bucureştiul avea 113 farmacii.

 Repere pentru istoria farmaciei în România

În Principatele dintre imperii

(sec. XVIII şi XIX)

▪ caracteristic este faptul că înainte

de jumătatea sec. XIX:

→ farmaciştii din cele trei Principate:

străini veniţi din Europa Occidentală;

→ chiar şi primii farmacişti proveniţi

din populaţia locală: şi-au făcut studiile
de specialitate în universităţile din vest.
 Repere pentru istoria farmaciei în România

În Principatele dintre imperii (sec. XVIII şi XIX)

„Farmacia Românească”
din Craiova, ulterior
„Farmacia Naţională”,
înfiinţată în anul 1882.
În centru, farmacistul
Pandele Lăzeanu
(1853–1905), proprietarul
farmaciei. În dreapta,
farmacistul Vasile
Grigorescu-Elvir
(1873–1959). Fotografie datată 2 iulie 1902. Fondul Personal de Arhivă
„Dr. farm. Constantin Iugulescu (1924–2006)”.
 Repere pentru istoria farmaciei în România

Inventare, taxe, dispoziţii

oficiale, instrucţiuni pentru
succesori

▪ s-au păstrat opt inventare de

predare–primire redactate în
sec. XVI–XVIII:

→ documente inestimabile:
cunoaşterea, analiza, evoluţia
şi complexitatea activităţii
farmaceutice din acel timp;
 Repere pentru istoria farmaciei în România

Inventare, taxe, dispoziţii oficiale,

instrucţiuni pentru succesori

→ trei dintre inventare, întocmite în

1531, 1580 şi 1609: provin din Sibiu;

→ unul din anul 1576 de la Braşov;

→ trei din anii 1650, 1751 şi 1752 din

Alba Iulia;

→ al optulea inventar, datat 1789:

provine din Tîrgu Mureş.
 Repere pentru istoria farmaciei în România

Inventare, taxe, dispoziţii oficiale,

instrucţiuni pentru succesori

▪ inventarul naţionalizării Farmaciei „Vulturul Negru” –

Demeter din Caransebeş, întocmit în anul 1949:

→ primul şi singurul de acest fel dat publicităţii în

România: împreună cu toate celelalte acte din dosar;

→ inventarul oferă posibilitatea unor analize de

interes tehnico-ştiinţific, politico-economic, de
management şi marketing farmaceutic;
 Repere pentru istoria farmaciei în România

Inventare, taxe, dispoziţii oficiale,

instrucţiuni pentru succesori

→ în acelaşi timp, inventarul asigură:

¥ posibilitatea comparaţiei cu nivelul actual;

¥ ocazia studierii evoluţiei înregistrate în mai mult

de o jumătate de secol: în condiţiile reprivatizării

sectorului farmaceutic şi adaptării acestuia la nivelul

şi sistemul occidental.
 Repere pentru istoria farmaciei în România

Inventare, taxe, dispoziţii oficiale,

instrucţiuni pentru succesori

▪ Taxele farmaceutice vieneze:

→ dintre care cea din anul 1443

reprezintă prototipul tuturor Taxelor;

→ au fost utilizate în Marele Principat

(Autonom) al Transilvaniei: chiar dacă
cele dintâi informaţii se referă la Taxa
Dresda, de la 1550.
 Repere pentru istoria farmaciei în România

Inventare, taxe, dispoziţii oficiale,

instrucţiuni pentru succesori

▪ în anul 1552, la Sibiu: farmacistul

Gaspar Cramer a jurat să se conducă
„după taxa prescrisă la vânzarea
medicamentelor”;

▪ redactarea unor proiecte originale

de taxe în Transilvania reprezintă un
fapt remarcabil: unul în 1750, apoi
alte două proiecte în anul 1753;
 Repere pentru istoria farmaciei în România

Inventare, taxe, dispoziţii oficiale,

instrucţiuni pentru succesori

▪ în Ţara Românească, în anul 1797: s-a adoptat oficial Taxa

vieneză din 1785;

▪ în Moldova, în 1814 a fost impus Tariful Medicamentelor:

rămas în uz până în 1832, când s-a oficializat Taxa vieneză;

▪ în Principatele Unite: Tariful Român de Taxe din anul 1859

a înlocuit Taxa vieneză;

 Repere pentru istoria farmaciei în România

Inventare, taxe, dispoziţii oficiale,

instrucţiuni pentru succesori

▪ numeroase cauze îndeobşte cunoscute:

→ au făcut necesară introducerea unor dispoziţii

specifice în activitatea farmaciilor:

¥ astfel, Raportul doctorilor Felfalusi şi Zoltán (1753):

√ s-a constituit într-un set de instrucţiuni privind

organizarea şi practica farmaceutică în Transilvania.

 Repere pentru istoria farmaciei în România

Inventare, taxe, dispoziţii oficiale,

instrucţiuni pentru succesori

▪ în anul 1770, în Transilvania a fost introdus Regulamentul

sanitar austriac (Generale Normativum in Re Sanitatis):

→ cuprinzând principiile organizării unitare a sănătăţii

publice în Imperiu;

→ activitatea farmaceutică, legiferată în 10 paragrafe

ale capitolului III: se referă inclusiv la studiile de
specialitate şi la jurământul profesional.
 Repere pentru istoria farmaciei în România

Inventare, taxe, dispoziţii oficiale,

instrucţiuni pentru succesori

▪ norma legală după care se conducea activitatea celor 42

de farmacii din 24 de localităţi transilvănene:

→ a fost Instructio pro apothecariis (1808): redactată

de Ferenc Nyulás, protomedicul Marelui Principat;

→ viaţa farmaceutică din tot sec. XIX: s-a desfăşurat

sub autoritatea acestei norme.

 Repere pentru istoria farmaciei în România

Inventare, taxe, dispoziţii oficiale,

instrucţiuni pentru succesori

▪ de o valoare ştiinţifică, etică şi istorică

excepţională este lucrarea Instructio:

→ scrisă de farmacistul Tobias Mauksch

(1727–1802) din Cluj, în anul 1793,

pentru fiul său: în vederea asigurării

unei funcţionări corecte a farmaciei.

 Repere pentru istoria farmaciei în România

Inventare, taxe, dispoziţii oficiale,

instrucţiuni pentru succesori

▪ în Ţara Românească şi în Moldova: în anul 1780, respectiv

în 1797, au fost impuse cele dintâi reglementări pentru

activităţile farmaceutice;

▪ în 1799, Constantin Ipsilanti, principele Moldovei: a emis

un document prin care separa definitiv farmacistul de medic

şi de chirurg, precizând atribuţiile fiecăruia;

 Repere pentru istoria farmaciei în România

Farmacopeea Română

▪ sursele de ştiinţă la care au apelat şi farmaciştii de pe

teritoriul României:

→ cărţile redactate de Dioscoride, Plinius, Galenus,

Nicolaus Salernitanus;

→ renascentistele Ricettario Fiorentino, Lumen

Apothecariorum, Herbarul lui Otto Brunfels etc.;

→ erau atât de necesare pentru a se instrui şi pentru

a lucra în vechile farmacii.
 Repere pentru istoria farmaciei în România

Farmacopeea Română

▪ în Marele Principat al Transilvaniei:

→ începând din 1644, Pharmacopoea

Augustana, ediţia din anul 1613: a fost

impusă prin ordin imperial;

→ după aproape un secol: în anul 1729

a intrat în vigoare Dispensatorium

Pharmaceuticum Austriaco-Viennense.
 Repere pentru istoria farmaciei în România

Farmacopeea Română

▪ atât în Transilvania, ca provincie a Imperiului, cât şi în

Principatele Dunărene:

→ în anul 1774 a devenit oficială, chiar de la apariţie:

Pharmacopoea Austriaco-Provincialis.

▪ necesitatea elaborării unei farmacopei naţionale a dat

naştere câtorva începuturi care au importanţa lor istorică:

→ primul efort a fost făcut în Moldova: în anul 1841;

Repere pentru istoria farmaciei în România

Farmacopeea Română

→ încercarea a fost reluată în anul 1846, cu un aşa-

numit Proiect de Farmacopee destinat militarilor:

realizat de medicul şef al Armatei, dr. J. N. Mayer;

→ 10 ani mai târziu, „Formularul Galenic” apărut

în limba latină şi „Tariful Român de Taxe” din 1859:

au reprezentat paşi importanţi spre elaborarea unui

Codex (medicamentarius) românesc.

 Repere pentru istoria farmaciei în România

Farmacopeea Română

▪ în ianuarie 1863 a intrat în vigoare ediţia I

a Farmacopeii Române:

→ la iniţiativa lui Carol Davila (1828–1884):

→ lucrarea, în latină şi în română, a fost

opera unei comisii condusă de medicul şi
farmacistul Constantin C. Hepites (1804–
1890): care a ţinut cont de cele mai noi
descoperiri ştiinţifice;
 Repere pentru istoria farmaciei în România

Farmacopeea Română

→ Farmacopeea: a reprezentat „pasul cel mai

important pentru organizarea politicii farmaceutice”,
o adevărată maturizare a eforturilor de debut în
ştiinţele farmaceutice din România;

→ fără Ediţia Specială din anul 1915: Farmacopeea

Română a ajuns la ediţia a X-a, apărută în 1993.

▪ în Transilvania, în perioada 1871–1919: a fost oficială

Pharmacopoea Hungarica;
 Repere pentru istoria farmaciei în România

Învăţământul de farmacie

▪ începând din anul 1830: în Craiova, Bucureşti şi Iaşi s-au

înfiinţat clase de farmacie de nivel mediu, pe lângă cele cu
profil medical (deja existente);

▪ Universitatea din Paris şi Universitatea din Viena:

→ au fost centre, modele de organizare: au influenţat

evoluţia învăţământului superior din întreaga lume;

→ primii farmacişti români şi-au efectuat studiile în

Occident: la Viena, în Franţa, Germania, Italia.
 Repere pentru istoria farmaciei în România

Învăţământul de farmacie

▪ în 1857, din iniţiativa şi sub conducerea lui Carol Davila:

→ a fost înfiinţată, la Bucureşti, Şcoala Naţională de

Medicină şi Farmacie:

¥ Secţia de Farmacie a Şcolii: a devenit, în anul 1923,

Facultatea de Farmacie din Bucureşti.

→ studiile de farmacie urmate de Davila la Nantes şi

Angers, ca şi cele de medicină la Paris: au imprimat
Şcolii din Bucureşti modelul de învăţământ parizian.
 Repere pentru istoria farmaciei în România

Învăţământul de farmacie

▪ la Cluj, din 1872 până în 1918:

→ farmaciştii erau instruiţi doar

în limba maghiară:

¥ în Facultatea de Medicină a

Universităţii „Franz Joseph”:

organizată după model vienez.

Repere pentru istoria farmaciei în România

Învăţământul de farmacie

→ în cadrul Universităţii „Regele Ferdinand I”:

¥ din anul 1919 până în 1934: Institutul Farmaceutic

a dat 15 promoţii de licenţiaţi.

→ prin concentrare la Bucureşti: învăţământul a fost

întrerupt în perioada 1934–1946;

→ studiile în limba română au fost reluate în 1946;

→ iar în anul 1948 s-a înfiinţat Facultatea de Farmacie.

 Repere pentru istoria farmaciei în România

Învăţământul de farmacie

▪ la Iaşi, învăţământul de farmacie a început în anul 1913:

→ prin înfiinţarea Catedrei de Farmacie chimică şi

galenică: titular prof. dr. Ion Vintilescu (1881–1954),
transferat de la Facultatea de Farmacie din Bucureşti;

→ a fost întrerupt de mai multe ori, prin concentrare

la Bucureşti: 1934–1948, 1952–1960;

→ ulterior, reluat pentru o perioadă scurtă de timp:

între anii 1948–1952;
 Repere pentru istoria farmaciei în România

Învăţământul de farmacie

→ în 1961: s-a înfiinţat Secţia

de Farmacie din Institutul de
Medicină şi Farmacie (I.M.F.);

→ în anul 1963: Facultatea de

Farmacie de sine stătătoare.
 Repere pentru istoria farmaciei în România

Învăţământul de farmacie

▪ la Tîrgu Mureş, în anul 1948 s-a

înfiinţat Facultatea de Farmacie:

→ cu predare în limbile română şi

maghiară;

→ după o întrerupere de patru ani,

în perioada 1986–1989: reluarea
activităţii în anul 1990, urmare a
Revoluţiei Anticomuniste.
 Repere pentru istoria farmaciei în România

Învăţământul de farmacie

▪ după Revoluţie, au fost înfiinţate Facultăţi de Farmacie la:

→ Arad (1991); → Timişoara (1991);

→ Oradea (1992); → Constanţa (1996);

→ Craiova (1996); → Galaţi (2006);

→ Sibiu (2011); → Bucureşti, în cadrul

Universităţii „Titu Maiorescu” (2013).

 Repere pentru istoria farmaciei în România
Cercetarea ştiinţifică

▪ până la jumătatea sec. XX, eforturile de cercetare ştiinţifică:

realizate în unităţile de învăţământ din Bucureşti, Cluj şi Iaşi;

▪ în 1930 a fost inaugurat, la Bucureşti, ca for de îndrumare

şi control, Institutul Farmaceutic:

→ din 1956, sub conducerea prof. dr. Stoian Ionescu-

Petre (1909–1985): s-a dezvoltat mult sub numele de

Institutul pentru Controlul de Stat al Medicamentului

şi de Cercetări Farmaceutice (I.C.S.M.C.F.);

 Repere pentru istoria farmaciei în România

Cercetarea ştiinţifică

→ a determinat progrese importante ale cercetărilor

din domeniul analizei şi calităţii medicamentului.

▪ în anul 1954 s-a înfiinţat şi Institutul de Cercetări Chimico-

Farmaceutice (I.C.C.F.): cu filiale la Cluj şi la Iaşi;

▪ Societatea de Ştiinţe Farmaceutice din România (S.S.F.R.,

preşedinte prof. dr. Dumitru Lupuleasa):

→ îşi are originile în vechea Societate a Farmaciştilor

Români: fondată în anul 1869, la Bucureşti.
 Repere pentru istoria farmaciei în România

Cercetarea ştiinţifică

▪ între 1881 şi 1888 a apărut periodicul

Organul Societăţii Farmaciştilor din
România: după multe întreruperi şi
schimbări de nume, din anul 1953
poartă titlul de Farmacia;

▪ o altă publicaţie de interes ştiinţific

este longevivul Clujul Medical: fondat
în anul 1920, cu subtitlul „Revistă de
medicină şi farmacie”;
 Repere pentru istoria farmaciei în România

Cercetarea ştiinţifică

▪ oamenii de ştiinţă ai profesiei au scris numeroase cărţi şi

manuale de specialitate:

→ la Cluj, profesorii din Facultatea de Farmacie au

publicat noutăţile din ştiinţele farmaceutice în cele

15 volume apărute din anul 1974 până în 1998:

¥ în Seria „Biblioteca Farmacistului”: organizată şi

condusă de către prof. dr. Ioan Simiti (1928–1997).

 Repere pentru istoria farmaciei în România

Cercetarea ştiinţifică

Prof. dr. doc. Stoian Ionescu-Petre Prof. dr. Ioan Simiti

(1909–1985). (1928–1997).
 Repere pentru istoria farmaciei în România

Cercetarea ştiinţifică

▪ Congresul Naţional de Farmacie (CNFR), ajuns la a XVII-a

ediţie (Bucureşti, 26–29 septembrie 2018): reuneşte periodic

farmaciştii români, cadre didactice şi cercetători, în sesiuni

de comunicări ştiinţifice, schimburi de experienţă şi de idei;

 Repere pentru istoria farmaciei în România

Colegiul Farmaciştilor

▪ prima formă de solidarizare

profesională a farmaciştilor:

→ s-a numit Gremiu: ceea ce

însemna Corporaţie;

→ Gremii au fost înfiinţate la:

Bucureşti (1836), Iaşi (1854),

Timişoara (1863);
 Repere pentru istoria farmaciei în România

Colegiul Farmaciştilor

→ în 1836, la Cluj s-a înfiinţat o

formaţiune mai largă: Asociaţia
Farmaceutică din Transilvania,
reorganizată în anul 1874;

→ în 1856, respectiv în 1858,

Gremiile din Bucureşti şi din Iaşi
şi-au schimbat numele în Colegii
farmaceutice: în 1870 s-au reunit
într-un singur Colegiu.
 Repere pentru istoria farmaciei în România

Colegiul Farmaciştilor

▪ după instituirea Legii Sanitare din 1930:

→ a urmat fondarea Colegiului General

al Farmaciştilor din România:

¥ în care au fost invitaţi toţi farmaciştii:

din Provinciile alipite după Pacea de la

Versailles, din asociaţiile de proprietari,

neproprietari etc.
 Repere pentru istoria farmaciei în România

Colegiul Farmaciştilor

▪ Colegiul General al Farmaciştilor din România:

→ a fost dizolvat la 1 mai 1949, după naţionalizarea

primelor farmacii: ca măsură preventivă a regimului
comunist de a face imposibilă orice tentativă de
solidarizare, un pericol potenţial de opoziţie politică;

→ după 41 de ani, în 1990, Colegiul Farmaciştilor din

România: a renăscut prin aderarea tuturor Colegiilor
judeţene reînfiinţate în urma Revoluţiei Anticomuniste.
 Repere pentru istoria farmaciei în România

Colegiul Farmaciştilor

Colegiul Farmaciştilor din România a renăscut în 1990, prin aderarea

tuturor Colegiilor judeţene reînfiinţate după Revoluţia Anticomunistă.
 Repere pentru istoria farmaciei în România

Farmacia în România contemporană

▪ până la situaţia actuală:

→ în 1941, 1949 şi 1953: farmaciile din

România au trecut prin două catastrofe
legislative;

→ prima catastrofă a fost produsă de

legea antisemită din anul 1941: prin
care farmaciştii evrei au fost siliţi să-şi
vândă oficinele în termen de 60 de zile;
 Repere pentru istoria farmaciei în România

Farmacia în România contemporană

→ a doua catastrofă, naţionalizarea din

anii 1949 şi 1953:

¥ statul comunist şi-a însuşit farmaciile,

fără a-i despăgubi pe proprietari: chiar
i-a maltratat ca foşti exploatatori;

¥ s-a aplicat modelul din U.R.S.S.: unde

farmaciştii expropriaţi au fost deportaţi
în Siberia.
 Repere pentru istoria farmaciei în România

Farmacia în România

contemporană

▪ consecinţele au fost foarte grave:

→ profesia a fost umilită: a devenit

mai săracă şi mai neputincioasă;

→ iniţiativele particulare au fost

paralizate: având repercusiuni grave

asupra stării de sănătate a populaţiei;

 Repere pentru istoria farmaciei în România

Farmacia în România contemporană

→ activitatea din farmaciile naţionalizate, caracterizată prin:

¥ limitarea drastică a importului de specialităţi;

¥ dezvoltarea exagerată a lucrărilor (sau activităţilor)

de receptură;

¥ lipsa cronică a substanţelor active, adjuvantelor şi

excipienţilor: din cauza planificării centralizate.

 Repere pentru istoria farmaciei în România

Farmacia în România contemporană

→ în domeniul farmaceutic, România a coborât pe

penultimul loc din Europa;

→ în anul 1989, în ţară erau:

¥ 1387 de farmacii publice;

¥ 4326 de farmacişti;

¥ 17 depozite de stat: asigurau aprovizionarea farmaciilor

din marile oraşe o singură dată pe săptămână, iar a celor
din mediul rural o singură dată pe lună.
 Repere pentru istoria farmaciei în România

Farmacia în România contemporană

▪ se apropia sfârşitul sec. XX:

→ după Revoluţia Anticomunistă: starea de lucruri

s-a schimbat şi a început corectarea situaţiei;

→ în 1998, după numai opt ani de când începuse

privatizarea farmaciilor:

¥ în România erau cca. 2500 de farmacii, aprox. 7000

de farmacişti, 200 de distribuitori angro.

Repere pentru istoria farmaciei în România

Farmacia în România contemporană

→ numărul producătorilor de medicamente: crescuse

la 100;

→ firmele străine: mai mult de 50 de sucursale care

facilitau importul de medicamente;

→ s-au reluat legăturile cu lumea liberă (civilizată);

→ cele mai sigure garanţii pentru viitor: au fost date

de aderarea României la Uniunea Europeană, în ziua
de 1 ianuarie 2007.
 Repere pentru istoria farmaciei în România

Istoria farmaciei: muzee, Societatea, învăţământul

▪ în România, interesul pentru istoria profesiei a dat naştere:

→ colecţiilor particulare;

→ studiilor ştiinţifice;

→ muzeelor;

→ catedrelor universitare;

→ la fondarea Societăţii Române de Istoria Farmaciei (SRIF):

în 1991, de către dr. farm. Constantin Iugulescu (1924–2006).

 Repere pentru istoria farmaciei în România

Istoria farmaciei: muzee, Societatea, învăţământul

▪ Colecţia „dr. Iuliu Orient”, expusă în anul 1905 la Muzeul

Ardelean din Cluj:

→ a devenit proprietatea statului;

→ îmbogăţită după 1949: cu obiecte

din farmaciile naţionalizate;

→ în anul 1954 a devenit Muzeul de Istoria Farmaciei: i s-a

adăugat şi colecţia Catedrei de Istoria medicinii şi farmaciei.

 Repere pentru istoria farmaciei în România

Istoria farmaciei: muzee, Societatea, învăţământul

▪ Muzee sau Colecţii de istoria farmaciei s-au mai deschis la:

→ Sibiu: Colecţia de istoria farmaciei a Muzeului

„Brukenthal”, în anul 1972;

→ Piteşti (prin contribuţia farm. Dorina Mureşanu):

¥ Colecţia Muzeală a fostului Oficiu Farmaceutic (1986);

¥ devenită ulterior (1990): Colecţia muzeală a Societăţii

Comerciale „ArgeşFarm” Piteşti.

 Repere pentru istoria farmaciei în România

Istoria farmaciei: muzee, Societatea, învăţământul

→ în Iaşi, la Facultatea de Farmacie (1990), Colecţia de

Istoria farmaciei: ulterior (1998) „Fondul documentar

prof. dr. doc. Marţian Cotrău (1923–1998)”;

→ în Craiova, Colecţia de istoria farmaciei (1963),

la Casa medicului şi a farmacistului: fondatori farm.

Gheorghe Cismărescu (1900–1964) şi farm. Nicolae

Zahacinschi (1919–1988);
 Repere pentru istoria farmaciei în România

Istoria farmaciei: muzee, Societatea,

învăţământul

→ în Craiova, Muzeul de Istoria Medicinii

şi Farmaciei „Victor Gomoiu”:

¥ fondat în 1972: prof. dr. Mihail Şcheau;

¥ nucleul Muzeului: donaţia dr. Viorica

Gomoiu (1899–1989), soţia marelui
chirurg şi medico-istoric prof. dr. doc.
Prof. dr. Mihail Şcheau
Victor Gomoiu (1882–1960). (1923–2014).
 Repere pentru istoria farmaciei în România

Istoria farmaciei: muzee, Societatea, învăţământul

Dr. Viorica Gomoiu (1899–1989) şi prof. dr. doc. Victor Gomoiu

(1882–1960), marele chirurg şi medico-istoric.
 Repere pentru istoria farmaciei în România

Istoria farmaciei: muzee, Societatea, învăţământul

Farm. Gheorghe Cismărescu
(1900–1964).

Farm. Nicolae Zahacinschi

(1919–1988).

Vechiul sediu din Calea Unirii nr. 104 al Muzeului de Istoria Medicinii şi
Farmaciei „Victor Gomoiu” (1988), fosta locuinţă (1892) a dr. Constantin
Schina (1860–1923?), o perioadă medic şef al Craiovei. În 1979, Muzeul
a preluat Colecţia de istoria farmaciei de la „Centrofarm” Craiova.
 Repere pentru istoria farmaciei în România

Istoria farmaciei: muzee, Societatea,

învăţământul

▪ în învăţământul din România, primele

cursuri de istoria farmaciei:

→ organizate la Cluj, în 1929–1934, de către

prof. dr. Valeriu Lucian Bologa (1892–1971):

¥ primul român membru al Academiei

Internaţionale de Istoria Farmaciei (A.I.I.F.).

 Repere pentru istoria farmaciei în România

Istoria farmaciei: muzee, Societatea, învăţământul

→ la Facultatea de Farmacie din Bucureşti:

¥ primele cursuri, predate între anii 1935–1938:

√ de prof. dr. Gheorghe P. Pamfil (1883–1965).

→ la I.M.F. Tîrgu Mureş: începând din anul 1948;

→ la Iaşi: din 1968, prof. dr. Emanoil Grigorescu

(1923–2016).
 Repere pentru istoria farmaciei în România

Istoria farmaciei: muzee, Societatea,

învăţământul

▪ publicaţii de specialitate:

→ începând din anul 2000, la Bucureşti:

Revista de Istoria Farmaciei, fondată de
către dr. farm. Vasile I. Lipan;

→ în revista Galenus, începând cu anul

2003, tot la Bucureşti: sunt publicate
lucrări, rapoarte, dări de seamă cu profil
de istoria farmaciei.
 Repere pentru istoria farmaciei în România
Istoria farmaciei: muzee, Societatea, învăţământul

▪ contribuţii la dezvoltarea cercetărilor şi învăţământului

de specialitate (istoria farmaciei):

→ căi deschise: I. Orient, V. L. Bologa, C. Iugulescu;

→ prof. dr. Josif Spielmann (1917–1986);

→ prof. dr. Marţian Cotrău (1923–1998);

→ dr. farm. Emilian Gheorghiu (1922–1983);

→ prof. dr. Sámuel Izsák (1915–2007);

→ dr. farm. Graziella Baicu (membră A.I.I.F.);

 Repere pentru istoria farmaciei în România
Istoria farmaciei: muzee, Societatea, învăţământul

→ prof. dr. Honorius Popescu (membru A.I.I.F.);

→ prof. dr. Ana Carată (membră A.I.I.F.);

→ prof. dr. Gheorghe Mermeze;

→ dr. Eva Crişan;

→ dr. farm. Ovidiu Maior;

→ dr. farm. Vasile I. Lipan;

→ dr. farm. István Budaházy

(1941–2019).