Partile componente al unei flori

Floarea este un organ de reproducere în care au loc procese biologice care duc,
în final la formarea noului germen de înmultire - samânta protejata de fruct.

O floare este alcatuita din:

- peduncul (poarta numele de pedicel când florile sunt grupate în inflorescente).

Pedunculul poate lipsi si în acest caz floarea se numeste sesila;

- receptacul;

- învelisurile florale (caliciul si corola);

- androceu;

- gineceu.

Floarea se formeaza la baza unei frunzulite numita bractee. Partile florii pot avea
pozitii, marimi alcatuiri diferite si ele pot servi la recunoasterea speciilor si chiar a familiilor
de plante.

Din punct de vedere al simetriei, florile sunt:

- cu polisimetrie si se numesc actinomorfe (ex. la mar);

- monosimetrie si se numesc zigomorfe (ex. la mazare);

- asimetrice sunt rare (Canna indica).

RECEPTACULUL sau axul floral, este partea terminala a pedunculului si pe el se

insera componentele florii. Din punct de vedere morfologic, receptaculul poate avea forme
diferite:

- cilindric (micsunele);

- conic (piciorul-cocosului);

- disciform (fraga);

- butelie (ghiocel);

- cupa (maces).

PERIANTUL este format din totalitatea învelisurilor florale care se gasesc în jurul
organelor de reproducere. Când periantul este format din doua învelisuri (caliciu si corola),
el se numeste periant dublu. Când este alcatuit din elemente asemanatoare, nediferentiate
(tepale), se numeste periant simplu sau perigon.

Perigonul poate fi:

- sepaloid (calicoid) când tepalele sunt verzi (Urtica);

 - petaloid (coroloid) când tepalele sunt colorate ca si o corola tipica (la Tulipa);

- gamopetal, când tepalele sunt concrescute total sau partial prin marginile lor
(Convallaria);

- dialipetal, când tepalele sunt libere (Tulipa);

- redus la niste perisori (la Eriphorum).

La unele plante (Salix, Fraxinus excelsior) periantul lipseste si atunci florile se

numesc nude.

CALICIUL (K) este verticilul exterior al periantului si este format din totalitatea
sepalelor. Caliciul dupa culoarea sepalelor poate fi:

- foliaceu - când sepalele sunt de culoare verde;

- petaloid - când sepalele sunt colorate.

Dupa raportul de concrestere dintre sepale, caliciul este:

- dialisepal - sepalele sunt libere (fam Crucifere);

- gamosepal - sepalele concresc prin marginile lor; din punct de vedere a simetriei
acesta poate fi actinomorf si zigomorf.

Dupa pozitia sepalelor fata de receptacul, caliciul dialisepal poate fi:

- erect (sepalele sunt orientate în sus) la Crucifere;

- patent (sepalele sunt inserate perpendicular pe receptacul) la Primula;

- rasfrânt (sepalele sunt orientate în jos) la Piciorul-cocosului.

Se cunosc doua tipuri de caliciu din punct de vedere al duratei:

- caduc - sepalele cad în momentul înfloririi (Papaveraceae);

- persistent - sepalele însotesc fructul pâna la maturitatea acestuia (Solanaceae).

La unele specii, spre exteriorul caliciului propriu-zis se mai dezvolta un caliciu

suplimentar numit calicul (la Potentilla).

COROLA este al doilea învelis al periantului, alcatuit din totalitatea petalelor care
au rol protector si de atractie a insectelor. Petalele sunt diferit colorate si sunt caduce.
Când periantul este alcatuit numai din doua verticile, pozitia petalelor fata de sepale
alterneaza. Petalele au forme si marimi diferite: ovat-lanceolata, bilobata circulara,
tetralobata, unguiculate, în forma de cornet etc.

Corola poate fi:

- dupa raportul de concrestere dintre petale: gamopetala (petalele sunt

concrescute total sau partial, la Solanaceae, Labiate) si dialipetala (petalele sunt libere la
Rosaceae, Crucifere).
 - dupa simetrie: actinomorfa (corola poate fi împartita în doua parti egale prin
orice plan care trece prin centrul ei), la Rosaceae, zigomorfa (corola cu petale neegale si
care poate fi împartita în doua jumatati simetrice numai printr-un singur plan), la
Leguminoasae si asimetrica (nu poate fi împartita prin nici un plan de simetrie), la
Valeriana officinalis.

Corola actinomorfa, dupa raportul de concrestere între petale poate fi:

gamopetala si dialipetala, cum si corolele zigomorfe pot fi gamopetale si dialipetale.

Numarul petalelor din floare este variat la diferitele specii de plante, dar, în
general este un caracter constant la aceeasi specie. Numarul mare de petale din flori se
explica prin transformarea unor stamine sau carpele în petale.

Petalele au o structura asemanatoare cu cea a frunzelor, având în plus

proprietatea de a secreta unele sucuri dulci care formeaza nectarul.

ANDROCEUL reprezinta totalitatea staminelor (microsporofilelor) dintr-o floare si

care constituie partea barbateasca a acesteia. Ca si sepalele si petalele, stamina este
considerata o frunza metamorfozata, fertila, care poarta sacii polinici cu granule de polen
(microsporii).

O stamina este alcatuita din: filament, conectiv si antera.

Filamentul este partea sterila a staminei, lung, subtire, cilindric, rareori latit,
simplu, neramificat. La unele flori, filamentul se ramifica: bifurcat la alun, ramificat de mai
multe ori la ricin. Filamentele dintr-o floare sunt aproape egale ca lungime. Uneori ele au
lungimi diferite si dupa acest character se deosebesc urmatoarele tipuri de androceu:

- didinam, foarea prezinta patru stamina, din care doua au filamentele mai lungi
si doua mai scurte (la Crucifere);

Tetradinam, floarea prezinta sase stamina, din care doua cu filamente scurte si
patru cu filamente lungi.

La majoritatea plantelor staminele florilor sunt libere (abdroceu dialistemon). La

alte plante, staminele fiecarei flori sunt concrescute între ele (androceu gamostemon).
Daca concresterea are loc la nivelul filamentelor, androceul poarta denumiri diferite:

- monadelf, toate filamentele sunt concrescute într-un manunchi (la Malvaceae);

- diadelf, staminele sunt unite prin filamentele lor în doua manunchiuri

(leguminoase);

- triadelf, staminele sunt unite prin filamentele lor în trei manunchiuri (pepene);

- pentadelf, staminele sunt concrescute prin filamentele lor în cinci manunchiuri

(Tilia tomentosa);

- poliadelf, staminele sunt concrescute în mai multe manunchiuri (Citrus limon).

Cazuri când numai anterele sunt concrescute sub forma de tub prin care trece
stilul (androceu sinanter la Compositae).

Sunt situatii când staminele concresc cu gineceul, formând un corp numit

ginostemium (Orhidaceae).
 La unele plante filamentele staminelor concresc cu tubul corolei (corolla
gamopetala de la Labiatae, Primulaceae).

Dupa modul de fixare a filamentului de antera, insertia poate fi:

- bazifixa, când anterele sunt prinse de filament prin partea lor bazala (Cruciferae,
Liliaceae);

- dorsifixa, când insertia filamentului se face pe partea dorsala a anterei

(Gramineae, Plantaginaceae);

Dupa pozitia anterelor fata de axul floral, anterele sunt:

- introrse, anterele sunt orientate spre centrul florii (floarea soarelui);

- extrorse, anterele sunt orientate spre exterior (graminee).

Numarul staminelor este foarte variabil, dar în general este un character constant
si characteristic speciilor: la varza sunt 6 stamine, la cartof 5 stamine, 4 stamine la rapita
etc.

Staminele sunt dispuse pe un singur vertical, mai rar pe doua, la Gamopetalae si

pe mai multe verticile la speciile din clasa Dialipetalae.

Pe lânga stamina fertile, în floare se mai dezvolta si stamina nefertile, lipsite de

antere numite staminodii. Uneori staminodiile se transforma în:

- Foliole perigonale decorative (Canna indica);

- Nectarine (Helleborus).

Structura interna a filamentului:

- Epiderma cutinizata la exterior;

- Parenchim fundamental;

- Un singur fascicul conducator central, de tip hadocentric (dicotiledonate) sau collateral

(monocotiledonate).

Structura anterei. În sectiune transversala prin antera unei stamina apar: doua
loji separate printr-un tesut parenchimatic numit conectiv. Fiecare loja este împartita în
câte doi saci polinici.

Antera prezinta la exterior, epiderma alcatuita dintr-un singur strat de cellule cu

rol protector, apoi tesut mechanic format din cellule cu peretii laterali si interni îngrosati,
iar cei externi subtiri.

Sub tesut mechanic, se afla tesutul tranzitoriu, urmeaza stratul tapet ce

captuseste sacii polinici, în interiorul carora sunt graunciorii de pollen.

Când staminele ajung la maturitate peretele ce separa sacii polinici se resoarbe,

apoi lojele se deschid punând în libertate graunciorii de pollen.