6.

Ramificaţia este caracteristica unor organe vegetale de a se ramifica, formând:

■ 2 tipuri de ramificaţii: ● rădăcina radicele;

■ dichotomică;
● tulpina ramuri;
■ laterală.
● pedunculii florali al inflorescenţelor.

I. Ramificaţia dichotomică la rădăcină şi tulpină:

I 1. La rădăcină, vârful se bifurcă în 2 axe
(ramificaţii) de ord. I egale. In acelaşi mod cele 2
II axe se bifurcă în ramificaţii de ord. II, III, etc.

Ramificaţia dichotomică la rădăcină

2. La tulpina unor plante, ramificaţiile axei şi apoi cele de ord. I, II, III etc. pot fi:
● egale = ramificaţie dichotomică izotomă (ex. brădişor);
● inegală = ramificaţie dichotomică anizotomă (ex.: struţişor).
 II. Ramificaţia laterală la rădăcină şi tulpină
1. La rădăcini avem ramificația monopodială la care axa
1 principală continuă să se alungească iar pe părţile laterale ale
acestei axe se formrază (perpendicular sau oblic), acropetal
2
(de la bază spre vârf), radicele - ramificaţii de ord. I,. Pe
3
ramificaţiile de ord. I se formează în acelaşi mod radicele de
ordinul II, III, etc. Ex.: majoritatea rădăcinilor plantelor.
Radicelele se formează de regulă în dreptul fasciculelor
Schema ramificaţiei lemnoase (în șiruri longitudinale).
laterale a rădăcinii
 2. La tulpini, spre deosebire de rădăcini,
întâlnim 3 tipuri de ramificaţie laterală:
a. Ramificaţie laterală simplă cu 2
situaţii:
● ramificaţie laterală monopodială,
când axul principal al tulpinii creşte
nelimitat, prin mugurele terminal. De
pe părţile laterale ale axei principale se
formează ramificaţii de ord. I, de pe
A B C acestea de ord. II etc
Ramificaţia laterală a tulpinii: A- monopo- ● ramificaţie laterală simpodială.
dială; B, C –simpodială (în zig-zag). Mugurele terminal determină alungirea
► Când mugurele de ord. II îşi axei principale până la un punct, apoi
înceteazã activitatea rolul său va fi îşi încetează activitatea. Mugurele
preluat de următorul mugure axilar, axilar (lateral) imediat următor, prin
rezultând o axă de ordinul III etc. activitatea sa determină formarea unei
Creşterea ramificaţiilor în ansamblu axe de ordinul II, în prelungirea celei
au mici devieri vizibile - ramificaţie în dintâi, care îşi continuă creşterea.
zig-zag.
►Ramificaţia în zig-zag o întâlnim la: arbori (tei şi mesteacăn, etc.), pomi fructiferi
(cireş şi prun), arbuşti (viţă-de-vie) și plante de cultură (tomate, cartof, etc.).
 b. Ramificaţie laterală dublă
(duchotomie falsă) - când doi muguri
axilari înlocuiesc pe cel terminal, având
aspectul unei false dichotomii, cum se
poate observa la liliac (Syringa
vulgaris).

A B c. Ramificaţie multiplă apare când

Dichotomie falsă: A- schemă, B- mugurele terminal este înlocuit de mai
la liliac mulţi muguri axilari.

d. Ramificaţia mixtă – mai rar întâlnită.

Ex.: la tulpina de bumbac (Gossypium
hirsutum) sau vița de vie (Vitis vinifera),
la care: axul principal inferior şi
terminaţiile inferioare se se ramifică
monopodial iar restul ramurilor până în
vârf, simpodial.
ram simpodial
ram monopodia fructifer
vegetativl Ramificația mixtă la bumbac
► Dispoziţia ramurilor pe tulpină se poate face: altern (un ram la nod, opus
(două ramuri la nod) şi verticilat (mai multe ramuri la nod).

1 2 3
Dispoziţia ramurilor pe tulpină:: 1- altern; 2- opus; 3-. verticilat.
 7. Organe omoloage sunt acele organe care au
aceeaşi origine, dar formă şi funcţii diferite. Ex.:
■ spinii de la dracilă, care sunt omologi cu frunzele
(provin din acestea şi poartă muguri la subsuoară,
ca şi frunzele).

Dracila (Berberis vulgaris) Transformarea frunzelor în spini la dracilă

■ la peştişoară (Salvinia natans): frunze

- 2 dintre cele 3 frunze, fixate la nodul asimilatoare
tulpinii sunt asimilatoare
- a 3-a frunza s-a s-a modificat, preluând
funcţiile rădăcinii. frunze
transformate
în rădăcini
Peştişoara (Salvinia natans)
 ■ la ghimpe (Ruscus aculeatus), ramurile
sunt transformate în frunze (filocladiu),
îndeplinind procesul de fotosinteză.

Filocladiu la ghimpe (Ruscus

aculeatus) cu flori şi fructe

►Cele trei organe sunt omoloage, cu tot aspectul lor diferit dar îndeplinesc
funcţii diferite:
- “frunzele” de la ghimpe efectuează fotosinteza;
- spinii de la dracilă au rol de apărare;
- “rădăcinile” de la peştişoară absorb apa.
 8. Organe analoage. Ele au formă şi
funcţii identice dar originea lor este
diferită,
■ Spinii de la dracilă deşi au origine
foliară (provin din frunze), sunt analogi
Spini de la porumbar
(Prunus spinosa) Dracila (Berberis
(au aceeaşi formă şi funcţii) cu cei de
vulgaris) la:

Spini de la trandafir
▪ porumbar (Prunus spinosa), care
Rosa sp.) sunt ramuri transformate în spini;
▪ salcâm (Robinia pseudacacia),
provin din anexe foliare - stipele;
▪ trandafir (Rosa sp.), care sunt
emergenţe.

►În consecinţă, toţi aceşti spini au

aceaşi formă şi îndeplinec aceeaşi
Spini de la salcâm funcţie (de apărare) dar originea lor
(Robinia pseudacacia) este diferită.
 9. Organele metamorfozate sunt organe ale
plantei care suferă modificări profunde din
punct de vedere al:
- formei; sub acţiunea factorilor de
- structurii; mediu externi sau interni.
- funcţiilor.
Termenul introdus în biologie de J.W. Goethe,
poet german, ilustru gânditor și om de știință,
Ridiche care s-a ocupat de acest fenomen la plante
(Raphanus sativus) Sfecla (Beta vulgaris)
numindu-le metamorfoze. Ex.:
▪ rădăcinile tuberizate (morcov, ridiche
etc)
▪ tulpinile subterane (rizomii, bulbi, bulbo-
tuber, tuberculi) sau transformate în cârcei;
▪ frunzele care depozitează substanţe de
rezervă (bulbul de ceapă, varză, crin);
▪ tulpini asimilatoare – filocladii la
(ghimpe, arbustul sabie - orig. Bahamas);
▪ frunze adaptate pt. Înmulţirea vegeta-
tivă (doftoroaia Bryophyllum sp.);
Morcov Rădăcini asimilatoare la ▪ frunze protectoare - bractee, hipsofile
(Daucus carota) orhidee (Taeniophyllum
glandulosum)
etc. sau transformate în cârcei.
 Tubercul la cartof
Bulb la ceapă (Allium cepa) (Solanum tuberosum)
Gulia (Brassica oleracea
var. gongyloides) Bulbo-tuber la Crocus sp.

Cârcei caulinari la dovleac (Cucurbita pepo) Cârcei caulinari la viţa de vie (Vitis vinifera)
Filocladiu la ghimpe (Ruscus aculeatus) Filocladiu la arbustul numit sabie
(Phyllanthus epiphyllanthus)

Cârcei foliari la mazăre

(Pisum sativum)
Varza (Brassica oleracea)
 frunze reduse

Filocladiu la ghimpe (Ruscus aculeatus)

Torţel (Cuscuta europaea)

10. Organe reduse sunt acele organe vegetale ale

căror funcţii se reduc, regresează sau chiar dispar.
Ex.:
- frunze rudimentare de la filocladii (ex. la ghimpe);
- plantele parazite arize (cuscuta, vâsc, etc.);
- frunzele rudimentare de pe tuberculi (ex. cartof).

Vâsc (Viscum album)

 RĂDĂCINA
Rădăcina este organul care se dezvoltă în sol, este ortotrop,
având geotropism pozitiv.
Origine: endogenă ia naştere din radicela embrionului seminţei,
care germinează.
Funcţii:
● specifice - fixarea plantei şi absorbţia sevei brute din sol;
● nespecifice - organ de depozitare, asimilaţie, înmulţire
vegetativă etc.
Alcătuire:
● rădăcina principală;
● mai multe rădăcini secundare - radicele.
►Radicelele care se formează sunt dispuse unele
Peri deasupra altora, în serii longitutudinale, numărul lor fiind
absorbanţi egal cu cel al fasciculelor lemnoase din structura rădăcinii.
Rădăcina
secundară
Alte tipuri de rădăcini metamorfozate:
1. Rădăcinile cu pneumatofori sunt caracteristice pentru
Rădăcina unele plante care trăiesc în mlaştinile din zonele tropicale.
principală Ex.: chiparos de baltă (Taxodium distichum, T. mexicanum)
Caliptra
şi mangrovele (ex. Sonneratia alba) etc.
 Pneumatofori la chiparosul de baltă (Taxodium distichum)

►Fiind apă în zonele respective, deasupra solului, rădăcinile sunt lipsite de aer
şi, ca adaptare, de pe rădăcini, pornesc nişte cioturi, ramificaţii care ies la
suprafaţa mlaştinilor, numite pneumatofori. Aceştia au:
- un sistem de lacune - în interior lor;
- capete au lenticele sau sunt crăpate pentru a permite schimbul de gaze.
 A B
Rădăcini proptitoare la Ficus bengalensis (A) şi porumb (Zea mays) (B.)

2. Rădăcinile proptitoare sunt rădăcini adventive.

►Ele pornesc de pe tulpini sau ramuri şi se dezvoltă direct în jos şi se fixează
în sol, susţinând coroana arborelui. Uneori, apar şi rădăcini laterale fixând
copacul şi lateral, ca nişte ziduri greu accesibile. Ex.: Ficus religiosa sau F.
bengalensis. Alt esemplu îl reprezintă rădăcinile adventive de la porumb (Zea
mays).
 Licheni

rădacini
asimilatoare

Licheni Licheni

RădăcinI asimilatoare la Taeniophyllum aphyllum (orhidee)

3. Rădăcinile asimilatoare au aspect de panglici lungi, late şi verzi, în

celulele lor găsindu-se cloroplaste. Sunt caracteristice speciilor de orhidee
(genul Polyrhizza sau Taeniophyllum), la care frunzele lipsesc, iar fotosinteza
este îndeplinită de rădăcinile lor aeriene.
►Rădăcinile asimilatoare aeriene pot avea, pe partea lor inferioară, peri
sugători (absorbanţi).
Restul tipurilor morfologice de rădăcini de învăţat
pentru examen din referatul de laborator
(Morfologia radacinii) !!!!
 ANATOMIA RĂDĂCINII
►După durata de viaţă a plantei, la rădăcini se poate distinge:
- o strucutură anatomică primară;
- o structură anatomică secundară.

I. Structura anatomică primară

►Caracteristică tuturor plantelor tinere, în primul an de viaţă şi de dezvoltare.
►Este permanentă la:
● la ferigile adulte;
● dicotilele ierboase anuale;
● la marea majoritatea monodicotiledonatelor.
►Toate ţesuturile primare ale rădăcinii sunt generate de meristemele primare.
►Cuprinde 3 zone concentrice distincte:
- rizoderma (spre exterior);
- scoarţa (cortex, parenchimul cortical);
- cilindrul central (stel) - în centrul organului;
● La rădăcina monocotilelor este prezentă şi măduva.
1. Rizoderma, generată de protodermă, este un ţesut format din:
- un strat de celule prozenchimatice, vii, izodiamentrice, strâns unite
între ele, cu pereţii îngroşaţi;
- unele celule dau naştere perişorilor absorbanţi în zona piliferă.
► Zona piliferă are o durată de viaţă scurtă - în dreptul regiuni aspre ea se
dezorganizează şi dispare.
► Excepţie - rădăcina plantelor acvatice (+ rizomitra), care se menţine tot
timpul vieţii lor.
Rol: protecţia ţesuturilor mai profunde ale rădăcinii.

2. Scoarţa este situată imediat sub rizodermă.

Origine: generată de meristemul fundamental.
Alcătuire: 3 zone:
- scoarţa externă (exoderma);
- scoarţa internă;
- endoderma.
 a. Exoderma este formată din:
♦ celule sunt strâns unite între ele, cu pereţii laterali suberificaţi;
♦ celule de pasaj, pereţi subţiri nesuberificaţi, situate în dreptul perişorilor
absorbanţi, permiţând trecerea apei cu săruri minerale;
► Legat de numărul de straturi ale exodermei - 2 situaţii:
● la dicotile exoderma este alcătuită din 1, 2 straturi de celule;
● la monocotile este formată din 2–5 straturi de celule numiă cutis.
Rol: preia rolul de protecţie al rizodermei, după dispariţia acesteia.
b. Scoarţa internă (cortex) este:
♦ pluristratificată;
♦ celule parenchimatice vii;
♦ rotund - ovale;
♦ cu spaţii intercelulare;
Rol: depozitarea substanţelor de rezervă.
 c. Endoderma este cel mai profund strat al scoarţei interne
fiind situată în jurul cilindrului central. benzi
Caspary
► Ea este formată din:
♦ un strat de celule parenchimatice, mai mult sau mai puţin
izodiametrice;
♦ strâns unite între ele;
♦ celule de pasaj – pereţi neîngroşaţi, situate în dreptul
fasciculelor lemnoase. Endoderma la dicotile cu
benzi Caspary
► Legat de îngroşarea pereţilor acestui ţesut - 2 situaţii:
- la dicotile, în zona mediană, nişte îngroşări cu suberină care înconjoară
celula, legându-se cu benzile suberificate ale celorlalte celule învecinate
numite benzile lui Caspary. Pe secţiune transversală ele apar ca îngroşări
fusiforme.
- la monocotile prezintă îngroşări cu lignină, pe pereţii
laterali şi interni, ceea ce le conferă forma de
potcoavă (literă U). Cei externi rămân neîngroşaţi.
► Foarte rar endoderma poate fi bistratificată ca la
Smilax sp. (Liliaceae).
Endoderma la monocotile

Rol: protecţia cilindrului central.şi dirijarea sevei brute prin celulele de pasaj spre
vasele lemnoase..
3. Cilindrul central (stelul) se găseşte în centrul rădăcinii fiind format din:
- periciclu;
- parenchim fundamental în care se găseşte sistemul vascular.

a. Periciclul este primul strat al cilindrului central, situat sub endodermă, cu

un mare potenţial meristematic. Este format dintr-un strat de celule
parenchimatice (rar pluricelular la ferigi, viţa de vie) care alternează cu cele ale
endodermei;
Periciclul poate fi întrerupt (rădăcina de pipirig (Juncus sp.) sau poate lipsi
(ex. în rădăcina de coada calului – Equisetum sp.).
►Celulele periciclului se pot divide dând naştere:
- la radicele (rădăcini laterale);
- la zona de cambiu.
Rol: protecţia ţesuturilor conducătoare ale stelului.
vase de
protoxilem

vase de
metaxilem cortex

Dicotiledonate Monocotiledonate

Scheme reprezentând secţiuni transversale prin rădăcina cu

structură primară la di- şi monocotiledonate.
 Stel

Rizoderma

Exoderma
(Cutis)

Scoarţa
internă

Endoderma Endoderma

Scoarţa
internă
Secţiuni transversale prin rădăcină –
ansamblu:
1. la piciorul cocoşului (Ranunculus sp.);
2. la stânjenel (Iris sp.).
b. Sistemul vascular este reprezentat prin fasciculele vasculare simple (de
lemn şi liber) care se dezvoltă centripet. Ele sunt dispuse radiar - fascicule
radiare - şi alternativ.

Fasciculul lemnos este alcătuit din: Fasciculul liberian este alcătuit :

- vase de protoxilem; - vase de protofloem;
- vase de metaxilem. - vase de metafloem.
► Vasele de protoxilem, respectiv de protofloem, apar primele, spre la
exterior.
► Vasele de metaxilem, respectiv, metafloem, apar, spre centru, ulterior celor
de protoxilem şi protofloem,.
► Vasele liberiene la ferigi şi gimnosperme nu sunt însoţite de celule anexe.
►Numărul fasciculelor vasculare, din structura primară a rădăcinii, variază de
la o plantă la alta, însă întotdeauna, numărul fasciculelor de lemn = numărul
fasciculelor de liber.
► Numărul fasciculelor de lemn şi de liber este, de obicei, mai mare la
monocotile decăt la dicotile. In schimb vasele de metaxilem sunt mai reduse ca
număr la monocotile ca la dicotile.
 Scoarţă
internă Endoderma
Fascicul liberian

Periciclu

Scoarţă internă

Celulă de pasaj

Endoderma

1 Măduvă
Bandă Vas de Vas de Celule
Caspary protoxilem metaxilem de pasaj Periciclu
Fascicul liberian
Vas de metaxilem

Vas de protoxilem
2

Cilindrul central din structura primară a rădăcinii pe secţiune transversală - detaliu:

1. la piciorul cocoşului (Ranunculus sp.);
2. la stânjenel (Iris sp.).
►După numărul fasciculelor vasculare de xilem şi de floem, din cadrul stelului,
rădăcinile pot fi de tip:
● diarh - 2 fascicule de lemn şi de liber;
● triarh - 3 fascicule de lemn şi de liber;
● tetrarh - 4 fascicule de lemn şi de liber;
● pentarh - 5 fascicule de lemn si de liber;
● poliarh - mai mult de 5 fascicule de lemn şi de liber;
d. Măduva este situată central în special la monocotile şi formează razele
medulare primare, care separă fasciculele lemnoase de cele liberiene.
► Sunt 2 situaţii:
● la dicotiledonate, centrul cilindrului este ocupat de vasele lemnoase;
● la monocotiledonate, celulele măduvei se pot îngroşa pentru a rezista
presiunii exercitate asupra lor (cazul măduvei rădăcinii de stânjenel).
 Țesut liberian

Rază medulară vase lemnoase

primară

Țesuturile care compun structura primară a rădăcinii

 Stel

Ţesuturile componente ale rădăcinii cu structură primară

şi rolul lor fiziologic