UNIVERSITATEA DE STAT DIN TIRASPOL

Facultatea Biologie și Chimie

Specialitate Chimie

Referat la botanică
Tema: Floarea, inflorescențele.

A prezentat: Studenta gr.16, Cristina Mitriniuc

A verificat: Lilia Brînză

Chișinău, 2020
Cuprins:
1. Definiția și funcțiile florii - pag.
3
1.1. Morfologia florii - pag. 4
1.2. Tipuri de corola -
pag. 12
2. Inflorescența - definiție - pag. 15
2.1. Clasificarea inflorescenței - pag. 15
2.2. Polenizare - pag. 16
2.3. Floarea și inflorescența ca sursă de medicament - pag.18
2.4. Concluzie - pag. 21
3. Bibliografie - pag. 22

2
1. Definiția și funcțiile florii

Floarea este partea plantei care cuprinde organele de reproducere

sexuată care are de obicei o corolă frumoasă și variat colorată. Floarea
reprezintă organul de înmulțire al gimnospermelor și angiospermelor.
Una dintre cele mai vechi
definiții cunoscute este aceea a
naturistului Goethe, care
considera floarea: ”o ramura
(lăstar modificat) cu frunze
metamorfozate, adaptata la
vederea înmulțirii”. Alții
consideră floarea ca o ramura
scurta (microblast) care prezinta o creștere limitata, frunze metamorfozate,
care se deosebesc fundamental de cele obișnuite prin aceea ca poarta gamete,
protejează fecundarea și chiar elementele formatoare ale unei noi plante.
Din definiție reiese că floarea este un organ complex, cu funcții
fiziologice bine precizate și cu rol excepțional în înmulțirea plantelor
superioare. Ea este un organ aerian
și își are originea în anumiți muguri
(muguri florali sau muguri micști).

Fig. 67. Simetria florii (schemă): A — actinomorfi;

B — zigomorfă.

3
 1.1. Morfologia florii

Pentru descrierea morfologică a florii vom considera tipul unei flori care
să cuprinde toate elementele componente ale acestui organ (floarea la
angiosperme)

Elemente componente:

o Pedunculul si pedicelul florii

- sunt elemente prin care floarea se insera pe
ramura plantei fig. 1.;
- la plantele la care ramurile se termină cu mai
multe flori, distincția între peduncul și pedicel este
neta, pedunculul reprezentând porțiunea terminala
a ramurii respective, iar pedicelul suportul fiecărei
flori in parte;
- adeseori delimitarea pedicelelor se poate face si
după prezenta uneia sau mai multor frunze reduse,
situate la baza lor și care se numesc bractee.

4
 o Receptaculul (axul floral)
- este porțiunea terminala a pedicelului;
- este foarte scurt si variază ca aspect de la forma discoidala (Fragaria), la
forma conica (Ranunculus), forma de cupa (Rosa), forma de taler etc. (fig.2)
- pe receptorul floral se insera celelalte elemente ale florii si anume
sepalele, petalele, staminele si pistilul; inserția acestor elemente se poate face
de-a lungul unei spirale, când spunem că avem o dispoziție spirociclica a lor,
fie sub forma de cercuri concentrice când spunem ca avem de-a face cu o
dispoziție ciclica.

Fig. 2 Tipuri de receptacul : 1- sferic, 2 – disciform; 3- cupuliform; 4- sub

forma de butelie.
o Sepalele
- reprezintă învelișul extern al florii și totalitatea lor alcătuiește caliciul
fig. 3
- sepalele sunt frunze mici,
metamorfozate, în general de culoare verde și
îndeplinesc un rol protector;
- în cazul în care sepalele sunt verzi
caliciul se numește sepaloid (foliaceu), iar
atunci când sunt colorate caliciul se numește
petaloid;
- ca număr, sepalele variază de la caz la
caz (2-6); în general sunt dispuse pe un singur ciclu, rar pe două;
5
- ca formă, caliciul diferă de la o plantă la alta; el poate fi tubular, cum
este la garoafa (Dianthus carthusianorum fig.a), în forma de ulcior cum este
la măselarița (Hyoscyamus niger fig.b), forma de clopoțel cum este la
ghintura (Gentiana fig.c), globular (Silene fig. d).

a) b)

c) d)
Simetria caliciului variază, întâlnindu-se calici cu simetrie actinomorfa
6
(boraginacee) și calicii cu simetrie zigomorfă (lamiacee);
O caracteristică a caliciului este și aceea că elementele sale pot fi libere
între ele și atunci avem un caliciu dialisepal (crucifere) sau aceste
- elemente pot să fie unite și atunci avem caliciu gamosepal (solanacee)
(fig4);
- la unele flori caliciul apare sub formă de peri (fig4.).

Fig.4 Tipuri de caliciu

Caliciu diasepal 1- sinapis arvensis, 2- caliciu dublu (Fragaria veșca);
Caliciu gamosepal 3- tubules (Dianthus), 4-infundibuliform (Primula veris),
5- înflat (Silene), 6- urceolat (Hyoscyamus niger) 7- campanulat (Gentiana
acaulis) Caliciu format din peri: 8-flori tubuloase de Arnica Montana.
- sepalele pot fi persistente sau caduce (ex: la mac sepalele cad in timpul
înfloririi).
o Petalele
- alcătuiesc cel de-al doilea înveliș al florii: totalitatea lor poarta numele
de corola.
- sunt frunze metamorfozate, dar, spre deosebire de sepale, sunt de obicei
colorate, ceea ce le imprima vizibilitate de la distantă pentru insectele
polenizatoare;
- în cazul florilor cu petalele de culoare verde, corola se numește
sepaloida;
- forma petalelor poate fi: orbiculara (Anagallis, Ranunculus acriș),
ovallanceolata (Nymphaea alba), unguilata (Cheiranthus cheiri), bilobata
(Stellatia media), tetralobata (Lychnis flos-cuculi), emarginata (Rosa).
7
- la unele specii, petalele sunt transformate în petale nectarifere/
portnectarii ( la Ranunculus fiecare petală este considerată un port-nectariu
deoarece prezintă pe fata superioara, bazal, câte o glanda nectarifera); cornete
nectarifere (Helleborus-spanz); pinten nectarifer provenit din petala
anterioară ( Linaria)
- Caliciul și corola alcătuiesc învelișul floral sau periantul; când însă nu
se poate distinge caliciul de corola, sepalele si petalele asemănând-se intre
ele, atunci învelișul floral se numește perigon, iar elementele componente ale
lui se numesc petale;
- perigonul poate fi sepaloid, când este colorat în verde, ca de exemplu, la
urzică, la cânepă, sau este perigon petaloid când elementele sale sunt divers
colorate așa cum este cazul la majoritatea plantelor din familia Liliaceea(la
crin, la lăcrămioare, la brândușă de toamna);
- când învelișul floral lipsește cu totul, florile respective se numesc
achlamidee ca, de exemplu, la salcie, iar când ele au numai unul din
elementele învelișului floral se numesc monochlamidee.
o Staminele
- alcătuiesc, in totalitatea lor, androceul florii (organul mascul al florii);
- o stamina (frunza modificata, fertile) este alcătuită din 3 componente:
filamentul staminal,
conectivul si antera (fig.7);
- Filamentul staminal:
putem avea cazuri de flori in
care filamentele tuturor
staminelor sa fie de aceeași
lungime, după cum sunt
cazuri in care sunt fie egale;
filamentele staminale pot fi
simple sau ramificate, de
asemenea libere sau concrescute, alcătuit unul, doua sau mai multe
mănunchiuri de stamina. Când staminele sunt unite toate într-un singur
mănunchi, androceul se numește monadelf, cand exista doua mănunchiuri,
androceul se numește diadelf (ex: leguminoase-lemnul dulce), când staminele
sunt unite in 3 mănunchiuri , androceul se numește triadelf (ex:sunătoarea),

8
iar când sunt grupate in mai multe mănunchiuri, androceul se numește
poliadelf (ex: lămâi, portocal);

Fig. 64. Tipuri de androcee:

A — tetradinam (6 stamine, patru cu filamente lungi două cu filamente scurte la specii
din familia Brassicaceae);
B — didinam (4 stamine, două cu filamente lungi două cu filamente scurte la specii din
familia Lamiaceae, Scropulariaceae);
C — gamostemon diadelf (staminele sunt reunite în două mănunchiuri) la specii din
familia Fabaceae;
D — androceu sinanter (anterele concrescute) la specii din familia Asteraceae.

- în general, androceul cu staminele libere între ele se numește

dialistemon, iar acela cu staminele unite gamostemon.
- Conectivul – este extremitatea superioară a filamentului, având de o
parte și de alta sacii polinici ai anterei;
- Antera – este elementul fertile alcătuit din două jumătăți simetrice
numite loji polinice, separate prin conectiv; fiecare loja este alcătuită din câte
doi saci polinici. Antera se leagă de filamentul staminal prin conectiv care
poate fi situat la baza anterelor sau pe partea lor dorsală.

- In primul caz anterele sunt

bazifixe (ex: laleaua), in al doilea
caz dorsifixe (ex: crinul). Anterele
pot fi libere sau concrescute
- Numărul staminelor variază in
funcție de specie, si acesta
constituie unul din criteriile de
clasificare a angiospermelor;

9
 - Dispoziția staminelor pe receptaculul floral, poate fi ciclica sau
spirociclica.

o Pistilul (gineceul)
- reprezintă partea femeiasca a florii, și este alcătuit din trei părți: ovarul,
stilul și stigmatul;
Ovarul- este partea bazala a pistilului si provine din metamorfoza
limbului foliar, printr-o îndoire pe fata superioara a acestuia; El are forma
unei butelii și închide un spațiu intern care se numește camera ovariana in
care sunt adăpostite ovulele; Marginile carpelei formează placenta, zona de
inserție a ovulelor;
Stilul – reprezintă prelungirea nervurii mediane a limbului carpelar; El
variază ca lungime de la caz la caz, putând exista flori longistile (u stilul lung)
sau brahistile (cu stilul scurt) ; Ca număr, stilele variază de la unul la mai
multe;

Fig. 65. Tipuri de ginecee: —

sincarpe (cenocarpe); A — la tutun
Nicotiana tabacum; B — la salcie
Salix sp.; C — la mac Papaver sp.; D
— apocarp la crinul de baltă Butomus
sp.: 1 —ovar, 2 — stil, 3 — stigmat.

Stigmatul – este ultima parte a stilului; El

poate avea o formă globoida (solanacee), foliacee
(stanjenel), stelata (mac) și prezintă o suprafață
papiloasă și lipicioasă care permite aderarea și
germinarea polenului

10
 Și în cazul gineceului, ca și în cazul androceului, pot fi situații de carpele
sterile.

Fig. 63. Structura florii la reprezentanții filumului Magnoliophyta

(Angiospermatophyta): A — schemă grafică;
1— sepale;
2— petale;
3— stamine;
4— carpel ,
B— o floare în
secțiune
longitudinală.

11
 1.2 Tipuri de corola
Corola este dialipetala cânt petalele sunt libere (Rosaceae, Ranunculaceae), și
gamopetala când petalele sunt concrescute (Solanaceae, Ericaceae)

Simetria corolei poate fi actinomorfa sau zigomorfa;

Fig. 5 Corola gamopetala cu simetrie actinomorfa:

1,2 – tubuloasă
( Nicotiana tabacum, Arctium
lappa), 3- hipocrateriforma
(Syrringa vulgaris), 4-
infundibuliforma (Calystegia
sepium), 5- globuloasa
(Vaccinium myrtillus), 6-
campanulata (Campanula
rotundifolia).

Fig. 6 Corola gamopetala cu simetrie zigomorfa:

1- personată (Linaria
vulgaris), 1a- floare văzută în
profil, 2,3- bilabiata (Salvia
pratensis, Pedicularis), 4-
capitalul (Leucanthemum
vulgare), 4a- floare tubuloasă cu
simetrie actinomorfa, 4bfloare
ligulata cu simetrie zigomorfa, 5-
floare ligulata (Taraxucum
officinale), C –corola, K- caliciu,
lgc-ligula corolei, lbi- labium

12
inferior, lbs-labium superior, ovr- ovar, pin- pinten, sta- stamina, stg- stigmat,
sti- stil.

- Corola gamopetala cu simetrie actinomorfa poate fi: tubuloasă-

petalele concresc sub forma unui tub lung; hipocrateriforma –tubul corolei se
lărgește treptat spre vârf ca o pâlnie; campanulata- sub forma de clopoțel;
globuloasa- aproape sferica; urceolata- tubul corolei se lățește spre baza
asemenea unui ulcior.
Fig. 68. Tipuri de corole gamopetale actinomorfe:
A — corolă stelată la specii din
Solanaceae,
B — corolă tubuloasă (petalele
concrescute pe toată lungimea) la
tutun Nicotiana tabacum;
C — corolă infundibuliformă la
volbură Convolvulus arvense;
D — corolă tubuloasă la florile
de pe disc la floarea-soarelui
Helianthus annuus,
E — corolă hipocrateriformä
(petalele concrescute la bază, iar
vârfurile libere) la liliac Syringa
sp.:
I — baza corolei, 2 —
partea apicală a petalei, 3 —
partea mediană.

- Corola gamopetala cu simetrie zigomorfa poate fi: personată- corola

asemănătoare cu cea bilabiata dar care are aspectul unei măști; bilabiata
formează la bază un tub scurt care se continuă cu două labii (buze): labium
superior, alcătuit din doua petale
posterioare concrescute și labium
inferior, alcătuit din petala
anterioara concrescuta cu cele două
petale laterale;
Fig. 69. Tipuri de corole gamopetale
zigomorfe: A — bilabiată la salvie Salvia

13
 officinalis,• B — personată cu pinten la Iinărită Linaria vulgaris; C — ligulată la
păpădie Taraxacum officinale.

Cât privește durata și chiar prezenta corolei putem avea cazuri când
corola să dureze un timp mai îndelungat, sau chiar un timp foarte scurt așa
cum este, de exemplu, la florile de in sau cele de la mac, care se scutură
foarte repede.

De asemenea, pot fi cazuri în care florile să fie lipsite de corola, in care

caz se numesc apetale, că la curpenul de pădure.

Corola actinomorfa, după raportul de concreștere între petale poate fi:

gamopetala si dialipetala, cum și corolele zigomorfe pot fi gamopetale și
dialipetale.

Numărul petalelor din floare este variat la diferitele specii de plante,

dar, în general este un caracter constant la aceeași specie. Numărul mare de
petale din flori se explica prin transformarea unor stamine sau carpele în
petale.

Petalele au o structura asemănătoare cu cea a frunzelor, având în plus

proprietatea de a secreta unele sucuri dulci care formează nectarul.

14
 2. Inflorescența – definiție.
Inflorescența este un ansamblu de flori dispuse grupat la extremitatea
tulpinii sau pe mai multe axe secundare, într-o anumită ordine.
Florile pot fi așezate câte una sau reunite mai multe, formând o grupare
numită inflorescență. La aceasta deosebim una sau mai multe axe, simple sau
ramificate, pe care se prind florile cu ajutorul pedicelelor, iar întreaga
inflorescenţă este purtată de un peduncul. Aceştia pot fi prevăzuţi la bază cu
bracteei, care uneori sunt aşezate la acelaşi nivel, formând un involucru.

2.1. Clasificarea inflorescenței

Ca tipuri de inflorescenţe distingem inflorescenţe:

a) monopodiale, la care axul principal are creştere continuă, iar axele
laterale se termină cu o floare .
b) inflorescenţe simpodiale, la care axul principal are o creştere
definită terminându-se cu o floare, la fel şi cele secundare.

Fig. 70. Tipuri de inflorescente: A

— racemoase simple:
I — racem, 2 — spic, 3 — spadice, 4 —
umbelă, 5 —
capitul, 6 —
calatidiu
(antodiu), 7 —
corimb;
B — racemoase compuse homotactice: 1
—3 raceme compuse; 4—5 —
corimbe compuse; 6 — spic
compus; 7 — umbelă compusă.

15
Fig. 73. Inflorescente cimoase cu
scheme:

A — monocaziu (cincin) la tătăneasă

Symphytum oficinale;

B — dicaziu la struna Cerastium sp.,

C — pleiocazii la laptele cânelui

Euphorbia sp.

Tipurile de inflorescenţe întâlnite la plantele lemnoase sunt:

- spicul,
- amentul (mâţişorul) întâlnit la genurile Salix, Populus, Alnus,
Corylus, Quercus etc.,
- racemul de la Prunus padus, Robinia pseudacacia,
- paniculul la Sophora japonica, Ailanthus altissima, Rhus typhina,
- corimbul la Acer platanoides, Sorbus aria,
- umbela la Cornus mas, Spiraea ulmifolia,
- fasciculul la Prunus avium,
- capitulul la Fagus sylvatica (flori mascule),
- cima la Euonymus europaeus

2.2. Polenizare

Fecundarea nu poate avea loc fără polenizare, proces prin care

grăunciorii de polen ajung de pe anterele staminelor, pe stigmatele
pistilelor.

Polenizarea naturală
Înmulțirea sexuată a plantelor spontane se realizează graţie polenizării,
proces complex, prin care se asigură
perpetuarea speciilor.
16
 La multe plante hermafrodite, polenizarea se face în mod direct, în
cadrul aceleiași flori, așa cum se întâmplă, spre exemplu, la cicoare şi la
in.
Plantele al căror flori prezintă capacitatea de autofecundare, se
numesc autogame. În natură, la cele
mai multe plante, polenizarea este
indirectă, atât în cazul florilor unisexuate
cât şi al celor hermafrodite, ceea ce
însemnă că polenul care aparține unei
flori, în scopul realizării fecundării,
trebuie să ajungă pe stigmatul altei flori.
Polenul trece de la o floare la alta, cu
ajutorul vântului - în cazul
plantelor anemofile, cu ajutorul insectelor (albine, bondari, fluturi,
furnici, etc.) - la plantele entomofile, prin intermediul păsărilor
(pasărea colibri) - în cazul plantelor ornitofile sau prin curenții de
apă - la plantele acvatice hidrofile. Mai pot realiza polenizarea şi alte
animale, ca melcii sau liliecii.

Polenizarea artificială
În cazul plantelor de cultură sau a unor
specii sălbatice cu caractere care pot fi
"împrumutate" vegetalelor cultivate, se
practică de către om, o polenizare dirijată,
numită polenizare
artificială.
Polenizarea
artificială nu este o
descoperire recentă, ea fiind executată încă din
antichitate (curmal, smochin). Polenizarea
artificială stă la baza obţinerii unor recolte mai
mari, dar şi la crearea de soiuri noi, obţinute prin
hibridări sexuate.

17
 2.3. Floarea și inflorescența ca sursă de medicament
Florile sunt utilizate de multă vreme ca remedii tradiţionale pentru boli comune,
însă de ceva vreme sunt utilizate şi pentru maladii mai grave, de la Alzheimer la
cancer.

Ghioceii
Delicatele flori albe care apar la sfârşitul iernii sunt
utilizate în mod tradiţional ca remediu în cazul durerilor
de cap, ca analgezic şi antidot în cazuri de otrăvire. În
epoca modernă au devenit însă şi remediu contra
formelor uşoare spre moderate de demenţă.
Bulbul ghiocelului conţine galantamină, care contribuie
la creşterea nivelului de acetilcolină, o substanţă din creier
implicată în transmiterea mesajelor de la celulele
nervoase.

Şofrănelul/ brândușa
Membru al familiei irişilor, şofrănelul - rudă şi cu şofranul - este utilizat de
mult timp în medicina tradiţională, contra indigestiei, scăderii libidoului, ca
analgezic, contra lipsei de concentrare, depresiei, astmului şi reumatismului.
Însă, în timpurile
moderne, acesta este
utilizat şi ca tratament
împotriva durerilor de
dinţi şi a degenerării
maculare provocate de
îmbătrânire.
Mai precis, şofrănelul
influenţează nivelul de
18
grăsime stocată în ochi, fortificând celulele, spun specialiştii de la Universitatea
din Sydney.
De asemenea, într-un studiu pe bolnavi de Alzheimer, s-a descoperit că
extractul de şofrănel îmbunătăţeşte capacităţile mintale ale acestora.
Extractul de şofran poate reduce şi efectele depresiei uşoare, îmbunătăţeşte
memoria (potrivit unui studiu realizat de cercetătorii Universităţii din Tokyo),
creşte libidoul (potrivit unui studiu realizat în Iran), are efect inflamator (soiul de
toamnă, care conţine colchicină, potrivit unui studiu realizat la clinica Mayo din
SUA) şi efecte anti cancer.

Lavanda
În mod tradiţional, lavanda combate insomnia, alopecia, anxietatea şi
stresul, fiind sedativă, relaxantă şi antidepresivă.
În timpurile moderne s-a descoperit că uleiurile conținute de lavandă au calități
analgezice, fiind utilizate contra durerilor de după intervenții chirurgicale, potrivit
unui studiu al cercetătorilor de la
Universitatea din Maryland.
Lavanda, administrată în cazuri de
anxietate, a avut aceeași eficacitate ca
medicamentul lorazepam, potrivit unui
studiu german publicat în
Phytomedicine.
Uleiul de lavandă reduce gradul de
agresivitate şi anxietate în cazul
19
pacienților cu demenţă, potrivit unui studiu realizat de cercetătorii de la
Universitatea Oodate din Japan, şi are proprietăți antibacteriene şi antivirale.

Amăreala (Polygala vulgaris)

În folclor se spune că planta era dată vacilor pentru ca acestea să producă mult
lapte, dar şi mamelor care își alăptau bebelușii, din acelaşi motiv.
Planta este însă folosită şi în tratarea anxietății,
insomniei, neliniștii şi contra problemelor de
memorie.
În timpurile moderne, planta este folosită
pentru efectul protector asupra celulelor
nervoase, potrivit unui studiu realizat de o echipă
de cercetători din Seul.

Narcisa
În mod tradiţional este utilizată ca vomitiv, dar şi în comprese peste arsuri sau
răni.
În timpurile moderne este folosită împotriva maladiei Alzheimer, bulbul
florii conținând aceeași substanţă
galantamină.
De asemenea, substanțele din narcisă
sunt utilizate ca vehicul pentru
medicamentele antidepresive, pentru a
le face mai eficiente în creier.
Un studiu realizat în China a stabilit
că unii compuși din narcisă pot
distruge unele tipuri de celule
canceroase (leucemie).

2.4. Concluzie
Floarea reprezintă organul de înmulțire al gimnospermelor și angiospermelor.
20
 Florile au fost mult timp admirate și folosite de oameni
pentru a înfrumuseța mediul lor, dar, de asemenea, ca
obiecte de romantism, ritual, religie, medicină și ca o
sursă de hrană.

3. Bibliografie

- Botanica farmaceutică, Editura didactică și pedagogică, București, 1981.

- C . Sîrbu - Suport de curs botanica , 2006

- https://ro.wikipedia.org/wiki/Inflorescen%C8%9B%C4%83

- https://ro.wikipedia.org/wiki/Floare

21