3.4.

FLOAREA

Floarea este o ramura scurta, cu crestere limitata, cu frunze metamorfozate,

adaptata pentru indeplinirea funcţiei de reproducere.
1.4.1. Originea florii. Floarea ia naştere din mugurii florali sau micsti.
3.4.2. Alcătuirea florii. O floare tipica este alcatuita din: peduncul
(codita), receptacul, învelişuri florale (periant), androceu si gineceu. Periantul,
androceul si gineceul se prind pe receptacul, unde formează mai multe etaje
(cicluri, verticile) de frunze metamorfozate (in funcţie de care floarea este
tetraciclica - cu patru cicluri, pentaciclica - cu 5 cicluri etc). Numărul
componentelor florale dintr-un ciclu (verticil) al florii se numeste merie si in
funcţie de acesta florile sunt: dimere (2 componente intr-un ciclu), trimere (3
componente), tetramere (4 componente), pentamere (5 componente), polimere
(numeroase componente intr-un ciclu).
Pedunculul reprezintă internodul bazal, prin care floarea se prinde pe
tulpina (la unele flori, pedunculul poate lipsi si atunci se numesc flori sesile).
Receptaculul este situat in partea superioară a pedunculului, fiind
format din noduri extrem de apropiate, care practic, se suprapun; la aceste noduri
se prind toate celelalte piese ale florii, pe mai multe etaje (verticile). Receptaculul
poate avea forme foarte diferite, care deriva de la trei tipuri de baza: plat, convex
(conic), concav (in forma de cupa).
Periantul (învelişul floral) protejeaza partile reproducatoare si atrage
prin coloritul viu insectele polenizatoare. La unele plante florile sunt lipsite de
periant (flori nude, ca la salcie), dar la majoritatea plantelor periantul este
alcatuit din doua verticile de frunze modificate. Când frunzele celor doua
verticile nu se deosebesc prin forma, marime si culoare, ele se numesc tepale, iar
totalitatea lor alcatuiesc un periant simplu sau perigon. In cazul când frunzele
verticilului extern se deosebesc de cele ale verticilului intern prin forma, culoare
sau marime, periantul florii este dublu; in acest caz, verticilul extern se numeste
caliciu si este format din sepale, de obicei verzi si mai mici, iar verticilul intern se
numeste corola, alcatuita din petale de diferite culori.
 Perigonul (fig. 27 B) poate fi: dialitepal (tepale libere) sau gamotepal
(tepale concrescute prin marginile lor); după culoarea tepalelor perigonul poate fi:
sepaloid (verde, ca la sfecla) sau petaloid (diferit colorat, ca la lalea).

38
 Caliciul (fig. 28) poate fi: dialisepal (sepale libere) sau gamosepal
(sepale concrescute prin marginile lor). De obicei sepalele florii cad după
fecundatie, dar la unele plante acest fenomen se intampla chiar in momentul

Fig. 27: A - periant; B-perigon: Fig. 28: A - caliciu dialisepal; B-caliciu

k-caliciu;cr-corola gamosepal

infloririi (caliciul caduc, ca la Papaver somniferum); la alte plante sepalele nu cad

nici după fecundatie, insotind fructul până la maturitatea acestuia (caliciu
persistent). In unele cazuri, caliciul persistent se dezvolta mult si inveleste
complet fructul (caliciul acrescent, ca la Physalis alkekengi). La multe
Asteraceae, caliciul este reprezentat de numerosi perisori, care insotesc fructul la
maturitate sub forma unor umbrelute si in asemenea cazuri caliciul poarta numele
de papus. La Malvaceae si unele Rosaceae spre exteriorul florii se dezvolta un
caliciu suplimentar numit calicul.
Corola poate fi: dialipetala (cu petalele libere) sau gamopetala (cu
petalele concrescute prin marginile lor); după simetrie corola poate fi:
actinomorfa (când toate petalele sunt egale intre ele, corola avand un contur
regulat, circular si putand fi impartita in doua parti egale prin orice plan ce trece
prin centrul ei) si zigomorfa (petale sunt neegale, corola avand un contur
deformat, alungit si putand fi impartita in doua parti egale doar printr-un singur
plan, ce trece de-a lungul său).
Corolele dialipetale actinomorfe se intalnesc la numeroase familii cum
sunt: Rosaceae, Linaceae, Brassicaceae, Apiaceae etc (fig. 29 ).
Corolele dialipetale zigomorfe se intalnesc, spre exemplu, la plantele din
familia Fabaceae.
Corolele gamopetale actinomorfe (fig. 30) pot avea diferite forme:
tubuloasa (in forma de tub), infundibuliforma (in forma de palnie), campanulata
(in forma de clopot), hipocrateriforma (in forma unui tub, care in partea
superioară se largeste brusc si se rasfrange in unghi drept), rotata
(petalele
39
unite se dispun perpendicular pe axul florii).
Corolele gamopetale zigomorfe (fig. 31) sunt de trei tipuri si anume:

Fig. 29. Tipuri de corole dialipetale A-
actinomorfa, la Rosa canina; B-zigomorfa,
la Fabaceae: st-stindard; ar-aripioare; c-
carena
Fig. 30. Tipuri de corole gamopetale
actinomorfe: A-tubuloasa la Helianthus annuus;
B-palniata (infundibu-liforma) la Convolvulus
arvensis; C-campanulata la Campanula
persicifolia; D-rotata la Solanum tuberosum; E-
hipocrateriforma la Syringa vulgaris.

Fig. 31. Tipuri de

corole gamopetale
zigomorfe: a-bilabiata
la Salvia sp.; b-
personata, la
Anthirrhinum majus;
c-ligulata, la
Taraxacum officinale

bilabiata (tubul corolei se desface in partea superioară in doua buze sau labii,
indepartate intre ele - la Lamiaceae, unele Scrophulariaceae), personata (se
deosebeste de corola bilabiata prin faptul ca cele doua buze sunt apropiate intre
ele), ligulata (tubul corolei se desface intr-o aripioară laterala, plana, numita
ligula - la Cichorioideae).
Androceul (fig. 32) reprezintă partea mascula a florii si este alcatuit din
totalitatea staminelor (microsporofilelor).
O stamina este constituita din trei parti: filamentul sau codita, care este partea
sterila a staminei, conectivul (partea superioară a filamentului) si antera (partea
fertila a staminei, formata din doua loji separate prin conectiv, fiecare loja fiind
alcatuita din cate doi saci polenici (sporangi masculi). Din celulele diploide (2n)
ale sacilor polenici tineri, prin diviziune meiotică , rezulta celule haploide (n),
numite microspori sau spori masculi, care germineaza pe loc, dând naştere la
doua celule: una mai mica, numita celulă generatoare (care prin diviziune va
forma, mai tarziu, doi gameti masculi) si una mai mare, numita celulă vegetativa
(protalul mascul); cele doua celule sunt inconjurate de membrana dubla a
microsporului, numita sporoderma (formata dintr-o membrana interna, subtire,
numita intina si alta externa, groasa si diferit ornamentata, numita exina). Celulă
vegetativa si cea generativa, inconjurate de sporoderma formează impreuna un

40
grauncior de polen. Când graunciorii de polen ajung la maturitate, ei sunt
eliberati, prin craparea peretilor anterei.
Androceul poate fi: dialistemon (stamine libere intre ele) sau
gamostemon (stamine unite intre ele).

Fig. 32. Tipuri de androceu: Fig. 33. Gineceul: A-sincarp la Lilium

A- dialistemon; B - monadelf;
C-diadelf; D-sinanter; E-didinam;
F-tetradinam.
candidum; B-apocarp la Adonis vernalis;
o-ovar; st-stil; stg-stigmat; C-poziţia
ovarului pe receptacul: 1-inferior; 2-
semiinferior; 3-inferior

Androceul dialistemon, la cele mai multe plante, prezintă toate staminele

cu filamentele egale. Exista insa si flori la care filamentele staminelor nu au toate
aceeasi lungime. In acest caz androceul poate fi: didinam (patru stamine, dintre
care doua au filamentele mai lungi, iar doua mai scurte - la Lamiaceae, unele
Scrophulariaceae); tetradinam (6 stamine, dintre care doua au filamentele mai
scurte, iar patru mai lungi - la Brassicaceae).
Androceul gamostemon poate fi: monadelf, diadelf, poliadelf (staminele
concresc prin filamentele lor in unul, respectiv doua, sau mai multe manunchiuri);
sinanter (staminele concresc prin anterele lor, ca la Asteraceae).
Gineceul (fig. 33) reprezintă partea femela din floare si este format din
totalitatea carpelelor (macrosporofilelor). In funcţie de numărul acestora,
gineceul poate fi: monocarpelar (cu o singura carpela), bi-tri-poli-carpelar (cu 2,
3 sau mai multe carpele). Când carpelele sunt unite intre ele gineceul este
apocarp, iar când carpelele sunt unite prin marginile lor, gineceul este sincarp.
Indiferent de numărul carpelelor si de raportul dintre acestea, gineceul
prezintă trei parti: ovarul, stilul si stigmatul.
Ovarul este partea bazală, mai dezvoltată a gineceului, in interiorul
căruia se afla una sau mai multe cămăruţe numite loji, in care se formează unul
sau mai multe ovule (sporangii femeli). Un ovul se prinde de pereţii ovarului prin
intermediul unui pedicel numit funicul si prezintă la exterior doua învelişuri sau
integumente, care închid un tesut numit nucela. In partea apicala integumentele
lasa un orificiu numit micropil.

41
 Dintr-o celulă diploida (2n) a nucelei, prin diviziune meiotică, rezulta
patru celule haploide (n), numite macrospori sau spori femeli, dintre care trei se
dezorganizează, iar al patrulea germineaza pe loc, dând naştere , in urma a trei
diviziuni consecutive, la opt celule haploide (n), care formează sacul embrionar.
Dintre aceste celule, una reprezintă gametul femel (oosfera), iar celelalte sapte
reprezintă protalul femel, organizat astfel: 2 celule (sinergide) inspre micropil, de
o parte si de alta a oosferei; 3 celule la polul opus (antipode), 2 celule in zona
centrala a sacului embrionar (acestea din urma fuzioneaza intre ele, formând
celulă secundara, diploida, a sacului embrionar.
După poziţia pe receptacul, ovarul poate fi: superior (se prinde in vârful
receptaculului, care este plan sau conic); semiinferior (este partial scufundat in
receptaculul concav); inferior (complet scufundat in cupa receptaculului si
concrescut cu acesta).
Stilul, reprezintă o prelungire subtire, cilindrica a ovarului. Numărul
stilelor din floare este in funcţie de numărul carpelelor gineceului precum si de
nivelul de concrestere al acestora.
Stigmatul se afla la extremitatea superioară a stilului, cu suprafaţa
marita, papiloasa, secretoare, favorizand retinerea si germinarea grauncioarelor de
polen. Numărul stigmatelor in floare este si acesta in funcţie de numărul
carpelelor si de nivelul de concreştere al acestora.

3.4.3. Polenizarea si fecundarea

Prin polenizare se înţelege transportul grauncioarelor de polen de la
anterele staminelor pe stigmatul gineceului. După provenienta polenului,
polenizarea poate fi directa (cu polen propriu, sau dintr-o floare de pe acelasi
individ) si indirecta (incrucisata) (floarea este polenizata cu polen provenit de la o
alta floare, de pe alt individ). Transportul grauncioarelor de polen de la antere pe
stigmat se poate face prin intermediul mai multor factori: gravitatia (polenul cade
prin propria lui greutate); vântul (plante anemofile), insectele (plantele
entomofile), apa (plante hidrofile), omul etc.
Plantele anemofile produc o cantitate foarte mare de polen, care este mic si uscat,
pentru a putea fi usor purtat de vânt (uneori polenul prezintă si saci aeriferi), au
flori cu periant necolorat, sau chiar flori nude, grupate adesea în amenţi, care
asigura scuturarea polenului la cea mai mica adiere de vânt; stigmatele sunt lungi,
foarte ramificate, pentru a putea reţine cu uşurinta polenul. Plantele entomofile au

42
flori viu colorate, bogate in glande nectarifere, care sa atraga insectele
polenizatoare.
Fecundarea. Prin fecundare se înţelege procesul de unire a gametilor (n)
masculi cu cei femeli, proces in urma căruia rezulta o celula-ou sau zigot (2n).
Polenul ajuns pe stigmat germineaza, dând naştere unui tub polenic. În acest tub
patrunde celulă generativa, care prin diviziune formează doi gameti masculi.
Tubul polenic strabate stigmatul si stilul, ajunge în ovar, inainteaza pe pereţii
ovulului, trece prin micropil (de obicei), ajungand la sacul embrionar. Vârful
tubului polenic se gelifica punând in libertate cei doi gameti. Unul din gametii
masculi va fecunda oosfera, rezultand zigotul principal diploid, iar cel de al
doilea va fecunda celulă secundara a sacului embrionar (deje diploida), rezultand
zigotul secundar, triploid.

3.5. INFLORESCENTELE
O inflorescenta reprezinta o grupare naturala a mai multor flori pe o
tulpina sau o ramura. Inflorescentele prezinta un ax cu noduri si internoduri, iar la
noduri se insera florile la subsuoara unor bractei (frunze reduse). Inflorescentele
se impart în doua categorii: monopodiale si simpodiale.
3.5.1. Inflorescentele monopodiale se caracterizeaza prin cresterea
nedefinita a axului, el terminându-se cu un mugure vegetativ. Inflorescentele
monopodiale pot fi simple (cu axul neramificat) si compuse (florile se prind pe
ramificatiile axului principal).
Inflorescentele monopodiale simple sunt: spicul (cu flori sesile si
hermafrodite); amentul (cu flori sesile si unisexuate), racemul (cu flori egal
pedunculate), corimbul (florile ajung în acelasi plan, datorita pedunculilor
inegali), umbela (flori egal pedunculate prinse în vârful axului), capitulul (flori
sesile sau scurt pedunculate prinse pe un ax usor ingrosat), calatidiul (flori sesile
prinse pe un ax puternic ingrosat si turtit).
Inflorescentele monopodiale compuse sunt: spicul compus (mai multe
spice simple, sesile, pe un ax comun), paniculul (mai multe spice simple, lung
pedicelate, pe un ax comun), racemul compus (mai multe raceme simple pe un
ax comun); corimbul compus (mai multe corimbe simple pe un ax comun),
umbele compusa (mai multe umbele simple prinse în vârful unui ax comun) etc.
3.5.2. Inflorescentele simpodiale. Axa principala creste un timp, pe
seama mugurelui terminal, după care acesta formează o floare, iar cresterea în

43
continuare a inflorescentei este preluata de una, doua sau mai multe axe, care
pornesc de la primul nod situat sub floarea terminala. În aceasta categorie se
incadreaza: monocaziul sau cima unipara (de la nodul subterminal se formează o
singura axa care continua cresterea inflorescentei); dicaziul sau cima bipara (doua
axe egale); pleiocaziul sau cima multipara (cel putin trei axe egale).

ÎNTREBĂRI:
1. Care sunt tipurile de corole gamopetale actinomorfe ?
2. Care sunt tipurile de androceu şi de gineceu ?

44