NMULIREA PLANTELOR

nmultirea este functia biologica a organismelor vii de asigurare a continuitatii

vietii, prin producerea de urmasi asemanatori cu genitorii lor.
La plante formele de nmultire sunt diverse, dar se pot grupa n doua
categorii principale: nmultirea asexuatasi nmultirea sexuata.
nmultirea asexuata
Se face prin fragmente de organe vegetative sau prin spori.
La plantele superioare nmultirea vegetativa se poate realiza prin stoloni (ca
la Fragaria), prin drajoni (lastari de r&# 656g67g 259;dacina), prin tulpini
subterane (rizomi, tuberculi, bulbi), prin bulbili si tuberuli, prin butasi etc.
La plantele inferioare nmultirea asexuata are loc prin diviziune celulara (de
exemplu la bacterii, alge unicelulare etc.), prin fragmente de organism (ca la unele
alge, ciuperci, licheni etc.) si prin spori (germeni specializati, produsi pentru
nmultirea asexuata).
nmultirea sexuata
Are drept caracteristica esentiala unirea (fecundatia) a doua celule de sex
contrar (gametul si gametul ), cu formarea unui zigot, proces prin care se
ncheie ciclul de dezvoltare parental si ncepe cel filial. La dezvoltarea din zigot,
noul organism repeta (reproduce) toate fazele de dezvoltare individuala prin care
au trecut si parintii sai, de aceea nmultirea sexuata se mai numeste reproducere.
Gametii sunt celule haploide de sex contrar, care iau nastere n gametangi si
pot fi identici morfologic,izogameti, ori diferentiati morfologic (cei masculi de
obicei comparativ mai mici si mobili), heterogameti.
La plantele cu nmultire sexuata, n ciclul lor de viata, se disting doua faze
(generatii), sporofitul diploid (din celule cu garnitura cromozomiala 2n),
producator (dupa meioza) de spori si gametofitul haploid (n), sexuat, producator de
gameti. La diferite grupuri sistematice de plante, aceste doua generatii, ce se
succed cu regularitate, au durata si organizare diverse. n evolutie, gametofitul
plantelor de uscat s-a restrns progresiv. Asa cum se va vedea, la gimnosperme si
angiosperme participarea gametofitului este foarte redusa.
Reproducerea la gimnosperme
Gimnospermele sunt plante superioare cu flori, a caror samnta este
dezvelita (de la gr. gymnos - golas, descoperit si sperma - samnta). Reprezentantii
lor actuali sunt arbori si arbusti, mai adesea cu frunze sempervirente. Cele mai
multe pot suporta caldura excesiva, seceta, dar si temperaturile scazute. Caile
urmate la reproducere exprima de asemenea adaptari n acest sens. Astfel, spre
deosebire de ferigi, nu este necesara apa pentru a se realiza fecundatia, ntruct
graunciorii de polen sunt transferati de vnt, iar spermatia este condusa pna la
oosfera prin tubul polinic. De asemenea, gametofitul , format n interiorul
1

ovulului, va fi n acest mod mai bine protejat pe parcursul dezvoltarii lui, ca

si zigotul n formare.
Florile gimnospermelor sunt unisexuate, dispuse mai adesea monoic (mascule si
femele pe acelasi exemplar), mai rar dioic, ca la tisa, ienupar etc., cnd florile
mascule se formeaza pe unii indivizi, iar cele femele pe altii.
n cele ce urmeaza se va analiza reproducerea la pin silvestru.

Florile barbatesti (fig. 43) sunt dispuse la extremitatea unor ramuri situate
mai jos de vrful arborelui si grupate n inflorescente de tipul amentilor. Fiecare
floare, de forma unui con mic, prezinta solzi spiralati cu cte doi saci polinici pe
fata lor inferioara. n interiorul sacilor polinici se formeaza la nceput un tesut
diploid reprezentat de celulele mama ale graunciorilor de polen. Fiecare celula
mama va forma prin meioza cte patru graunciori de polen (microspori) haploizi.
Fiecare grauncior de polen, la maturitate, este constituit dintr-o celula generativa,
ocelula vegetativa (celula tub) de dimensiuni mai mari si doua celule protaliene.
ntre cele doua nvelisuri ale graunciorului se delimiteaza doi saci aeriferi.
Florile femeiesti (fig. 44) sunt grupate n conuri mai mari, dispuse pe
ramurile dinspre vrful arborelui. Fiecare floare consta din cte doi solzi (unul
inferior, steril - bracteea si altul superior, fertil - carpela), inserati n spirala pe
axul conului. Solzii fertili poarta pe fata interna cte doua ovule, fiecare cu un
nvelis (integument) ntrerupt la partea superioara de o deschidere, sub care se
afla camera polinica. Interiorul ovulului consta dintr-un tesut trofic, nucela, n care
se vor forma dintr-o celula, prin meioza, patru macrospori haploizi (n). Trei dintre
acestia se vor resorbi, iar unul va genera prin diviziuni mitotice endospermul
primar (n), n care se vor individualiza douaarhegoane, purtatoare a cte
unei oosfere, gametul femel.

Fig. 44 - Flori femeiesti la pin (Pinus sylvestris): A - inflorescenta femela (con); B

- inflorescenta (sectiune longitudinala); C - solz carpelar cu ovule; D - floare
(sectiune transversala); E - ovul; sc - solz carpelar; br - bractee (solz steril); ov ovul; m - micropil; cp - camera polinica; int - integument; arh - arhegon; end. prim.
- endosperm primar; nuc - nucela (dupa Grintescu, I., 1985)
La maturitate graunciorii de polen sunt eliberati si, dusi de vnt, unii
nimeresc n camera polinica. Aici germineaza formnd, prin aportul celulei
vegetative, cte un tub polinic, care nainteaza nspre arhegon. Din celula
generativa vor rezulta doua celule spermatice (gameti). Vrful tubului polinic se
dezorganizeaza si elibereaza spermatiile, dintre care una se va uni cu oosfera n
procesul
de
fecundatie,
rezultnd zigotul,
iar
cealalta
se
resoarbe, fecundatia fiindsimpla. Fecundatia se realizeaza numai dupa maturarea
oosferei, interval care n cazul pinului poate fi 1-5 (13) luni de la polenizare. Chiar
daca va fi fecundata fiecare din oosferele celor doua arhegoane, mai adesea un
singur zigot se va dezvolta n continuare, genernd embrionul.
n timpul formarii embrionului, ovulul evolueaza n samnta.

Samnta matura este alcatuita (fig. 45) dintr-untegument sitesut nutritiv al

endospermului primar n care s-a constituitembrionul (fig. 45 C).

La pin, la sfrsitul celui de al doilea an dupa fecundatie, solzii carpelari se lignifica

si se ndeparteaza unii de altii, iar semintele se desprind de pe solzi cu cte o mica
aripioara (fig. 45).
n ciclul biologic (alternarea de generatii) la pin, sporofitul (generatia 2n) este
reprezentat prin nsusi arborele, iar gametofitul (generatia n) este diferentiat,
mascul si femel, si comparativ foarte redus. Astfel, gametofitul mascul se limiteaza
doar la graunciorii de polen (cu celulele lor alcatuitoare), iar gametofitul femel la
endospermul primar, generat de macrospor si purtator de arhegoane.
Reproducerea la angiosperme
Angiospermele sunt plante care n decursul evolutiei au cstigat unele caractere
adaptative noi fata de gimnosperme: nchiderea (includerea) ovulelor ntr-un
nvelis ovarian si respectiv a semintelor ntr-un fruct provenit din ovar
(angiosperme de la gr. aggeion - cavitate nchisa sisperma - samnta). Partile
reproducatoare se constituie ntr-un organ cu structura particularafloarea.
La angiosperme sporofitul este foarte dezvoltat, ocupa singur aproape ntreg ciclul
vital, fiind reprezentat prin planta propriu-zisa, iar gametofitul este chiar mai
restrns ca la gimnosperme (cel mascul redus la graunciorul de polen cu cele doua
celule ale sale, iar gametofitul femel la sacul embrionar, generat de macrospor).
Organizarea florii
O floare completa (fig. 46) prezinta
un peduncul, pe a carui extremitate mai
umflata, numita axa florala sau receptacul, se
formeaza, prin activitatea unor meristeme,
partile reproducatoare (staminele si carpelele)
si nvelisurile florale (sepalele si petalele).
Dispunerea partilor florale pe receptacul poate
fi n spirala (laflorile spirociclice) si n
verticile (la florile ciclice). n raport cu
numarul
verticilelor
(ciclurilor),
deosebim flori mono-, di-, tri-, tetra-, ...,
policiclice. Numarul elementelor din ciclu are
de asemenea valoare diagnostica pentru
diferite unitati sistematice si este divers: doua
elemente la florile dimere, trei la florile
trimere., numeroase elemente la florile
polimere.
Dispunerea florilor
Dupa modul de asociere pe tulpina, florile
pot fisolitare sau grupate ninflorescente.
4

La inflorescentele monopodiale sau racemoase axul principal (rahisul) are crestere

teoretic nedefinita, iar lateral apar pediceli cu flori, nflorirea avnd loc de la baza
axului spre vrf, odata cu cresterea lui, si totodata centripet. Aici apartin (fig. 47
A) racemul (pedicelii florilor au aproximativ aceeasi lungime), corimbul (pediceli
inegali, astfel ca florile ajung aproape la acelasi nivel), spicul (flori fara pediceli,
sesile), amentul (mtisorul) (un fel de spic cu rahis flexibil si florile
unisexuate), spadicele (ax principal lung si gros cu flori unisexuate si sesile,
nvelite de una sau mai multe frunze), umbela (florile pornesc de la acelasi nivel,
iar frunzele sustinatoare -bracteele sunt dispuse ntr-un verticil
denumit involucru), capitulul (pe axul principal scurt si gros se dispun numeroase
flori sesile), calatidiul (pe axul principal scurt si latit ca un disc se afla flori
sesile).

Fig. 47 - Inflorescente: A - monopodiale (1 - racem; 2 - corimb; 3 - spic; 4 spadice; 5 - umbela; 6 - capitul; 7 - calatidiu; B - simpodiale (a - dicaziu; b 1 si b2 monocaziu; c - pleiocaziu); C - compuse (c1 - umbela compusa; c2 - panicul; c3 corimb cu cima; c4 - racem cu cima - tirsa) (dupa Rothmaler, W., 1981)
La inflorescentele simpodiale (fig. 47 B) (inflorescente cimoase) axul are crestere
definita (limitata), fiind terminat cu o floare, la fel si axele laterale; aparitia florilor
(si nflorirea) are loc succesiv de la vrf spre baza si totodata centrifug. Din aceasta
categorie fac parte: monocaziu(axul principal se termina cu o floare, lateral de la
primul nod porneste o ramura de asemenea ncheiata cu o floare, ramificarea
continundu-se n acelasi mod), dicaziu (se diferentiaza prin continuarea cresterilor
5

cu cte doua ramuri opuse) si pleiocaziu (continuarea cresterilor se face prin mai
multe ramuri verticilate).
Inflorescentele simple prezentate se pot asocia mai multe (de acelasi fel sau de
tipuri diferite), formnd inflorescente compuse (fig. 47 C). Spre exemplu,
la Betulaceae amentul se combina cu dicaziul.
Morfologia si structura partilor florale
Pedunculul floral. Este alcatuit dintr-un singur internod si se insera pe tulpina n
subsuoara unei frunze numita bractee. Florile fara peduncul se numesc sesile. La
inflorescente se disting: axul principal (rahisul) al inflorescentei, pe care florile se
prind prin pediceli.
Receptaculul (axa florala). Reprezinta partea terminala, mai dezvoltata
a pedunculului saupedicelului, pe care se dispun elementele florale.
nvelisul floral (periantul). Este format din sepale si petale sau din elemente de
acelasi fel numite tepale, n care caz nvelisul este numit perigon sau periant
simplu, ce poate fi sepaloid (din elemente asemanatoare sepalelor) sau petaloid.
Florile lipsite de periant sunt numite flori nude.
a. Caliciul. Este verticilul periferic, format din sepale (fig. 48 A), obisnuit de
culoare verde. Sepalele pot fi libere ntre ele, alcatuind un caliciu dialisepal, sau
concrescute la caliciul gamosepal.

Fig. 48 - nvelisuri florale: A - tipuri de caliciu (a - dialisepal; b - gamosepal; c caliciu din perisori; d - caliciu acrescent) (dupa Grintescu, I., 1928); B - tipuri de
corola gamopetala (1, 2 - tubuloasa; 3 - urceolata; 4, 5 - campanulata; 6, 7 infundibuliforma; 8 - rotata; 9 - hipocrateriforma; 10 - ligulata) (dupa Rothmaler,
W., 1981)
b. Corola. Este situata mai interior, alcatuita din elemente viu colorate, petalele.
Corola
cu
petale
libere
este dialipetala,
iar
cea
cu
petalele
6

concrescute gamopetala (fig. 48 B), foarte diversa morfologic: tubuloasa,

campanulata etc.
Partile reproducatoare. Repartitia sexelor n floare
Partile
reproducatoare
ale
florii
sunt staminele a
caror
totalitate
formeaza androceul (de
la
gr.andros barbat)
si carpelele ce
alcatuiesc gineceul (de la gr. gyne - femeie).
Florile care au att androceu ct si gineceu se numesc bisexuate (hermafrodite), iar
cele cu organe de un singur sex (fie stamine, fie carpele) sunt unisexuate. Plantele
cu flori unisexuate pot fi monoice (de la gr. monos - unic si oikos - locuinta, casa),
cu florile mascule () si florile femele () pe acelasi exemplar, dioice cu florile
unisexuate pe exemplare diferite (exemplare mascule si respectiv
femele), trioice (unii indivizi sunt masculi, altii femeli si altii cu flori bisexuate)
si poligame(pe acelasi exemplar sunt flori mascule, femele si bisexuate).
a. Androceul.
Este
constituit
din
stamine,
fiecare
stamina
avnd filament, conectiv si antera (fig. 49 A si B).

Fig. 49 - Organizarea unei stamine: A, B - stamina deplin formata vazuta din fata
si din spate (f - filament; c - conectiv; a - antera) (dupa Schimjer din Mevius, W.,
1940); C - Sectiune prin antera cu patru saci polinici deschisi (s - sac polinic cu
graunciori de polen) (dupa Evert, R., din Raven, P. si colab., 1992)
Antera este partea fertila a staminei,
formata mai adesea din doua loji, fiecare
cu cte doi saci polinici. De filament,
antera se prinde prin intermediul
conectivului, strabatut de un fascicul
conducator (fig. 49 C). n sacii polinici ia
nastere mai nti un tesut sporogen din
celule diploide (2n), celulele mama ale

graunciorilor de polen. Din fiecare celula mama, prin meioza, se formeaza cte
patrugraunciori de polen.
Graunciorul de polen matur prezinta doua nvelisuri: unul intern, intina, si altul
extern, cutinizat si prevazut cu formatiuni sculpturale specifice, denumit exina. n
interior se afla doua celule inegale: una mare, celula vegetativa (celula tub), si una
mai mica, celula generativa (fig. 50).
b. Gineceul (pistilul). Poate fi alcatuit
din una sau mai multe carpele, libere
(gineceu apocarp) sau unite (gineceu
sincarp) (fig. 51). Fiecare carpela
libera a gineceului apocarp respectiv
grupul de carpele unite (ale gineceului
sincarp), au diferentiate: o parte
inferioara,ovarul,
o
parte

alungita, stilul, si o parte superioara,stigmatul, care receptioneaza polenul (fig. 51).

Cnd carpelele sunt unite, concresterea nu se extinde ntotdeauna si asupra stilelor
si stigmatelor. La gineceul sincarp, ovarul comun al carpelelor unite este adesea
mpartit n mai multe loji, al caror numar corespunde celui al carpelelor.

Fig. 51 - Organizarea gineceului: A, B, C - structura unui gineceu unicarpelar: A imagine de ansamblu; B - carpela sectionata la mijloc; C - sectiune transversala la
nivelul ovulelor (dupa Troll, W., 1957); D, E, F - grade de concrestere a carpelelor
la diferite specii (D - gineceu apocarp tricarpelar; E - gineceu pentacarpelar sincarp
cu stile libere; F - gineceu bicarpelar sincarp); 1 - ovar; 2 - stil; 3 - stigmat; k caliciu (dupa Schmidt din Strasburger, E.,1991)

Un caracter sistematic important l reprezinta pozitia ovarului fata de celelalte parti

florale (fig. 52). Cnd ovarul se afla deasupra locului de insertie a periantului,
9

adica ovar super, floarea este hipogina, iar cnd ovarul este nglobat n receptacul,
dedesubtul locului de insertie a periantului, ovar infer, floarea este epigina.
n lojile ovarului, pe placente, se formeaza si ramn atasateovulele. Un ovul
prezinta (fig. 53) doua nvelisuri,integumentele, care lasa o mica
ntrerupere, micropilul, si delimiteaza un tesut trofic intern, nucela. De placenta
ovulul se prinde prin funicul, al carui loc de racordare la corpul ovulului este hilul.
Prin funicul patrunde n ovul, pna n zona numita chalaza, un fascicul liberolemnos.
n nucela, n urma meiozei, iau nastere dintr-o celula patrumacrospori haploizi (n),
dintre care trei se resorb, iar unul se mareste si genereaza dupa diviziuni
mitotice sacul
embrionar care
cuprinde: oosfera (gametul
femel)
cu
doua sinergide, cele trei antipode si celula centrala ce contine doi nuclei polari.
Polenizarea si fecundatia
a. Polenizarea este transferul polenului din antera pe stigmat.
Cnd ajunge pe stigmat polenul aceleasi flori sau al florilor de pe acelasi exemplar
se realizeaza opolenizare directa, iar cnd polenul ajuns este provenit din florile
altor indivizi (polen strain) are locpolenizarea ncrucisata.
La polenizarea ncrucisata, transportul polenului se poate face prin diferiti agenti:
vnt, insecte, pasari, apa etc.
b. Fecundatia. Pe stigmat polenul gaseste conditii
favorabile (secretii de solutii zaharoase) si
germineaza formnd tubul polinic. Acesta creste
strabatnd
stigmatul
si tesutul
de
transmisie ("tesutul conducator al stilului").
naintarea tubului este favorizata de substantele
nutritive si de mucilagiile din acest tesut. n vrful
tubului polinic se afla nucleul celulei vegetative
(celula tub), iar n urma acestuia celula generativa,
care se divide formnd cele douaspermatii, gametii
masculi. Datorita unei afinitati chimiotropice, tubul
polinic ajunge, mai adesea prin micropil, la sacul
embrionar si patrunde ntr-una dintre sinergide.
Apoi se opreste din crestere si si mareste presiunea
interna, descarcndu-si continutul printr-un por
subterminal. O spermatie se va uni cu oosfera,
formnd zigotulprincipal diploid, iar cealalta se va
uni cu cei doi nuclei polari ai celulei centrale, dnd
nastere zigotului accesoriu triploid. Este vorba deci
despre o fecundatie dubla, proprie angiospermelor
(fig. 54).
10

c. Transformari postfecundative.Din zigotul

principal ia nastere, prin diviziuni repetate,
embrionul cu partile lui componente (radicula,
hipocotilul, cotiledoanele si gemula), iar din zigotul
accesoriu albumenul (endospermul secundar), care
va ocupa sacul embrionar si mare parte din nucela. n urma unor modificari
profunde, ovulul se transforma n samnta, iar ovarul nfruct.
Samnta. Este constituita din tegument, embrion si rezerve nutritive. La unele
plante (stejar, fag etc.) albumenul este consumat de embrionul n dezvoltare,
substantele de rezerva fiind transferate si depozitate n cotiledoane (seminte
exalbuminate), la altele (ca la euforbiacee) rezervele ramn n albumen (seminte
albuminate) (fig. 55).

Fructul. si are originea n ovar, dar la

unele plante la formarea lui mai pot
participa si alte parti florale, cum sunt
receptaculul, nvelisurile florale si stilul. La
fruct se disting: nvelisul exterior
(epicarpul), mezocarpul (carnos sau uscat)
si nvelisul intern (endocarpul).
11

Fructele formate dintr-un ovar monocarpelar sau din ovar cu mai multe carpele
unite se numesc fructe simple, iar cele rezultate din ovarele carpelelor neunite ale
unei flori se numesc fructe multiple.
Fructele compuse (fig. 58) sunt cele provenite dintr-o ntreaga inflorescenta,
iar fructele falseprovin n cea mai mare proportie din alte parti florale dect ovarul.
Dupa consistenta fructele se pot grupa n fructe carnoase si fructe uscate. Dintre
fructele carnoase (fig. 56) fac parte: baca (fruct n ntregime carnos, cu una sau
mai multe seminte), drupa(endocarpul fructului este sclerificat, constituit n
smbure ce protejeaza samnta) etc.
Fructele uscate pot fi indehiscente si dehiscente (fig. 57). Dintre cele indehiscente
mai frecvente sunt: achena (fruct membranos sau lemnos neconcrescut cu
samnta), cariopsa (nvelisul ce reprezinta fructul este subtire, concrescut cu
tegumentul semintei): si samara (nvelisul formeaza o aripa pentru diseminare
prin vnt). Dintre fructele dehiscente fac parte folicula (fruct provenit dintr-o
carpela, cu dehiscenta pe linia de sutura a marginilor acesteia), pastaia (fruct
unicarpelar dehiscent dupa linia de sutura si nervura mediana), silicva (fruct
alungit, bicarpelar, cu perete fals provenit din proliferari ale marginii carpelelor)
si capsula (fruct din doua sau mai multe carpele, cu dehiscenta prin valve sau
pori).

12

Dintre
fructele
multiple
(fig.
58)
mai
frecvente
sunt: polifolicula,poliachena si polidrupa,
iar
dintre
cele
false poama,
caracteristica
rosaceelor
maloidee
(subfamilia
marului), maceasa (fig.
58), pseudodrupa si pseudodrupa dehiscenta.

Fructele ndeplinesc un rol important n protejarea, diseminarea si adesea n

crearea conditiilor favorabile de germinare a semintelor.

13