Rusu Laura-Ecaterina

Agricultura anul I

Grupa 125B

Părțile componente ale unei flori

Floarea este o ramura scurta, cu creștere limitata, cu frunze nemetamorfozate, adaptata

pentru îndeplinirea funcției de reproducere. Floarea ia naștere din mugurii florali sau micști.
O floare tipica este alcătuită din: peduncul (codita), receptacul, învelișuri florale (periant),
androceu si gineceu. Periantul, androceul si gineceul se prind pe receptacul, unde formează mai
multe etaje (cicluri, verticile) de frunze metamorfozate.
Numărul componentelor florale dintr-un ciclu al florii se numește merie si in funcție de acesta
florile sunt: dimere, trimere, tetramere, pentamere, polimere.
Pedunculul reprezintă internodul bazal, prin care floarea se prinde pe tulpina.
Receptaculul este situat in partea superioara a pedunculului, fiind format din noduri extreme
de apropiate, care practice, se suprapun; la aceste noduri se suprapun toate celelalte piese ale
florii, pe mai multe etaje. Receptaculul poate avea forme foarte diferite care deriva de la trei
tipuri de baza: plat, convex, concav.
Periantul (invelisul floral) protejează părțile reproducătoare si atrage prin coloritul viu
insectele polenizatoare. La unele plante florile sunt lipsite de periant (salcia) , dar la majoritatea
plantelor periantul este alcătuit din doua verticile de frunze modificate. Când frunzele celor
doua verticile nu se deosebesc prin forma, mărime si culoare, ele se numesc tepale, iar
totalitatea lor alcătuiesc un periant simplu sau perigon. In cazul in care frunzele verticilului
extern se deosebesc de cele ale verticiluilui intern prin forma, culoare sau mărime, periantul
florii este dublu. In acest caz, verticilul extern se numește caliciu si este format din sepale, de
obicei verzi si mai mici, iar verticilul intern se numește corola, alcătuită din petale de diferite
culori.
Perigonul poate fi dialitepal (sepale libere) sau gamosepal (tepale concrescute prin marginile
lor); după culoarea tepalelor perigonul poate fi sepaloid (verde, ca la sfecla)
sau petaloid (colorat ca la lalea).
Caliciul poate fi dialisepal (sepale libere) sau gamosepal (sepale concrescute prin marginile lor).
Corola poate fi dialipetala (cu petale libere) sau gamopetala (cu petale concrescute prin
marginile lor); dupa simetrie corola poate fi: actinomorfa (când toate petalele sunt egale intre
ele, corola având un contur regulat, circular si putând fi împărțită in doua părți egale prin orice
plan ce trece prin centrul ei) si zigomorfa (petalele sunt neegale, corla având un contur
deformat, alungit si putând fi împărțită in doua părți egale doar printr-un singur plan, ce trece
de-a lungul sau).
1.Corolele dialipetale actinomorfe se întâlnesc la numeroase familii cum sunt: Rosaceae,
Linaceae, Brassicaceae, Apiaceae etc.
2.Corolele dialipetale zigomorfe se întâlnesc, spre exemplu, la plantele din familia Fabaceae.
3.Corolele gamopetale actinomorfe pot avea diferite forme: tulburoasă (in forma de tub),
infundibuliforma (in forma de pâlnie), campanulata(in forma de clopot), hipocrateriforma (in
forma unui tub, care in partea superioara se lărgește si se răsfrânge in unghi drept), rotata
(petalele unite se dispun perpendicular pe axul florii).
4.Corolele gamopetale zigomorfe sunt de trei tipuri: bilabiata (tubul corolei se desface in
partea superioara in doua buze sau labii, îndepărtate intre ele- la Laminaceae, unele
Scrophulariaceae), personata (se deosebește de corolla bilabiata prin faptul ca cele doua buze
sunt apropiate intre ele) ligulata (tubul corolei se desface într-o aripioara laterala, plana numita
ligula - la Cichoiroideae).
 Androceul reprezintă partea mascula a florii si este alcătuit din totalitatea staminelor
(microsporofilelor). O stamina este constituita din trei părți: filamentul sau codita, care este
partea sterila a staminei, conectivul (partea superioara a filamentului) si antera (partea fertila a
staminei, formata din doua loji separate prin conectiv, fiecare loja fiind alcătuită din cate doi
saci polenici.). Din celulele diploide (2n) ale sacilor polenici tineri, prin diviziune meiotica,
rezulta celule haploide (n) numite microspori sau spori masculi, care germinează pe loc, dând
naștere la doua celule: una mai mica, numita celula generatoare si una mai mare numita celula
vegetativa. Cele doua celule sunt înconjurate de membrana dubla a microsporului,
numita sporoderma. Celula vegetativa si cea generativa, înconjurate de sporoderma formează
împreună un grauncior de polen. Cand grăunciorii de polen ajung la maturitate, ei sunt
eliberați, prin crăparea pereților anterei. Androceul poate fi dialistemon (stamine libere intre
ele) sau gamostemon (stamine unite intre ele).
1.Androceul dialistemon prezinta toate staminele cu filamentele egale. Exista insa si flori la
care filamentele staminelor nu au toate aceeași lungime. In cest caz androceul poate
fi didinam (patru stamina, dintre care doua au filamente mai lungi, iar doua mai scurte- la
Laminaceae, unele Scrophulariacae); tetradinam (6 stamine, dintre care doua au filamentele
mai scurte, iar patru mai lungi la- Brassicaceae).
2.Androceul gamostemon poate fi: monadelf, diadelf, poliadelf , sinanter.
Gineceul reprezintă partea femela din floare si este format din totalitatea carpelelor. In
funcție de numărul acestora, gineceul poate fi: monocarpelar, bicarpelar, tricarpelar,
policarpelar.Cand carpelele sunt unite intre ele gineceul este apocarp, iar când carpelele sunt
unite prin marginile lor, gineceul este sincarp. Indiferent de numărul carpelelor, gineceul
prezinta trei părți: ovarul, stilul si stigmatul.
1.Ovarul este partea bazala, mai dezvoltata a gineceului, in interiorul căruia se afla una sau mai
multe cămăruțe numite loje, in care se formează unul sau mai multe ovule (sporangii femeli).
Un ovul se prinde de peretii ovarului prin intermediul unui pedicel numit funicul si prezinta la
exterior doua învelișuri sau integumente, care închid un țesut numit nucela. In partea apicala
integumentele lasă un orificiu numit micropil.
Dintr-o celula diploida a nucelei, prin diviziune meiotica, rezulta patru celule haploide,
numite macrospore sau spori femeli, dintre care trei se dezorganizează, iar al patrulea
germinează pe loc, dând naștere, in urma a trei diviziuni consecutive, la opt celule haploide,
care formează sacul embrionar. Dintre aceste celule una reprezintă gametul femal (oosfera),
iar celelalte șapte reprezintă protalul femel. După poziția pe receptacul ovarul poate
fi superior, semiinferior, inferior.
2.Stilul reprezintă o prelungire subțire, cilindrica a ovarului. Numărul stilelor din floare este in
funcție de numărul carpelelor gineceului precum si de nivelul de concreștere al acestora.
3.Stigmatul se afla la extremitatea superioara a stilului, cu suprafață mărita, papiloasa,
secretoare favorizând reținerea si germinarea grăuncioarelor de polen.

Tulpini subterane metamorfozate

Tulpinile subterane (rizomi, bulbi, tuberculi) reprezintă adaptări ale plantelor la

condiţiile de climă nefavorabile, prin care acestea pot supravieţui în perioadele critice de ger
sau secetă. Tulpinile subterane caracterizează plantele erbacee perene.
Rizomi. Sunt tulpini simple sau ramificate, de obicei cărnoase, alcătuite din internoduri
scurte (microblaste/brahiblaste) sau lungi (macroblaste/dolicoblaste). De la nivelul nodurilor se
diferenţiază rădăcini adventive şi muguri laterali în axila unor frunze rudimentare numite
scvame sau solzi. Din muguri se dezvoltă tulpini supraterane care poartă frunze şi flori.
După direcţia de creştere rizomii pot fi ortotropi şi plagiotropi.
Rizomii ortotropi cresc în linie dreaptă, verticalăEx.: Primula veris (ciuboţica
cucului), Taraxacum sp. (păpădie).
Rizomii plagiotropi au direcţia de creştere oblică sau orizontală Ex.: Convallaria
majalis (lăcrămioare, mărgăritar), Equisetum arvense (coada calului), Iris sp. (stânjenel), Oxalis
acetosella (măcrişul iepurelui). Rizomii plagiotropi pot fi şerpuitori, de forma literei S.
Ex.: Polygonum bistorta – răculeţ
După formă rizomii pot fi: cilindrici, comprimaţi, tuberiformi (Iris sp.), filiformi (Convallaria
majalis), coraliformi (Corallorhiza trifida)
 Ramificaţia rizomilor:
Ramificaţia monopodială. Rizomul creşte în lungime prin mugurele său terminal (creştere
indefinită, continuă), iar tulpinile supraterane florifere se formează din muguri axilari. Rizomul
rămâne tot timpul în sol Ex.: Convallaria majalis, Maianthemum bifolium (lăcrămiţă), Oxalis
acetosella, Paris quadrifolia (dalac). Tulpina multor ferigi este reprezentată de un rizom
monopodial.
Ramificaţia simpodială. Tulpina floriferă supraterană se formează din mugurele terminal; vârful
rizomului iese afară din sol în fiecare an, odată cu formarea tulpinii florifere. Creşterea
rizomului se realizează prin ramuri laterale diferenţiate din muguri axilari (creştere definită).
Fiecare ramură laterală se termină la rândul ei printr-un mugure, care se va transforma, în anul
următor în tulpină floriferă Ex.: Polygonatum multiflorum (pecetea lui Solomon) şi alţi
reprezentanţi ai Fam. Liliaceae şi Iridaceae.
La unele plante rizomii se deosebesc foarte puţin de tulpinile supraterane florifere. Ex.: Lamium
galeobdolon (gălbiniţă), Lamium album (urzică moartă), şi alţi reprezentanţi rizomiferi ai Fam.
Lamiaceae.
Stoloni subterani. Stolonii subterani sunt ramificaţii ale rizomilor (lăstari subterani) lungi,
subţiri, cu internoduri lungi şi noduri puţin evidente; în dreptul nodurilor se formează rădăcini
adventive. Stolonii subterani servesc la propagarea plantei, având rolul de a îndepărta, cât mai
mult, plantele tinere de planta mamă. Plantele tinere se formează fie din mugurii terminali, fie
din cei axilari situaţi pe stoloni. Ex.: Convallaria majalis, Elymus repens (pir
târâtor), Equisetum sp.
Tuberculi. Tuberculii sunt microblaste groase, bogate în substanţe de rezervă. Frunzele sunt
reduse la nişte solzi ± evidenţi. Din mugurii tuberculilor se formează tulpini supraterane
florifere. Forma tuberculilor variază: ovală, globuloasă, alungită, comprimată.
Ex.: Helianthus tuberosus (napi porceşti, topinambur), Solanum tuberosum (cartof)
Bulbo-tuberi. Bulbo-tuberii sunt tuberculi scurţi, compacţi, înveliţi de frunze modificate (tunici)
uscate, care poartă unul sau câţiva muguri. Reprezintă o formă de trecere între tubercul şi bulb.
Primăvara, din mugurii bulbo-tuberilor rămaşi în sol peste iarnă, se formează tulpini
supraterane florifere, iar mai târziu noi bulbo-tuberi (de înlocuire). Tulpinile florifere
supraterane se dezvoltă din mugurii axilari sau terminali. Bulbo-tuberii noi se pot forma din
muguri situaţi în axila frunzelor (Colchicum autumnale) sau dispuşi la vârful bulbo-tuberului
mamă (Crocus sativus)
Bulbi. Bulbii sunt microblaste acoperite de frunze cărnoase în care se depozitează substanţe de
rezervă.
Un bulb este alcătuit dintr-o tulpină metamorfozată, puternic turtită (disciformă), cu noduri
foarte apropiate. La noduri se inseră frunze cărnoase care se acoperă unele pe altele. Frunzele
externe (tunici, catafile) sunt uscate. Pe partea inferioară a discului tulpinal se dezvoltă
numeroase rădăcini adventive. Pe tulpina disciformă, în axila frunzelor se dezvoltă muguri
terminali (centrali) şi axilari care vor genera tulpini florifere şi bulbi de înlocuire.
Bulb tunicat – bulb alcătuit din frunze (tunici) mari care se acoperă complet unele pe altele;
prezintă o tulpină disciformă pe care sunt inserate frunze interne cărnoase acoperite de frunze
externe (catafile) mari, membranoase, uscate, de culoare brună. Ex.: Allium cepa, Hyacinthus
orientalis (zambila), Muscari comosum (ceapa ciorii), Scilla bifolia (vioreaua)
Bulb scvamos – bulb alcătuit din scvame (solzi); prezintă o tulpină disciformă pe care se inseră
frunze cărnoase, mai mici şi mai înguste, care se acoperă parţial, ca nişte solzi. Ex.: Lilium
candidum (crin alb), Lilium martagon (crinul de pădure)
Cele mai multe specii bulbifere aparţin Fam. Liliaceae, Iridaceae şi Amaryllidaceae (angiosperme
monocotiledonate).