Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
Cuprinde plante lemnoase, arbori şi arbuşti (rar liane sau subarbuşti), cu ramificaţie
monopodială sau simpodială. Tulpina prezintă adesea ramuri diferite, macroblaste (ramuri lungi) şi
microblaste (ramuri scurte) şi suferă îngroşări secundare.
Prin caracterele lor, au făcut trecerea de la pteridofite la angiosperme şi au avut maximum de
dezvoltare în mezozoic.
Rădăcina se ramifică numai în plan vertical. La cele fosile era dicotomică, la cele actuale este
monopodială sau simpodială şi are creştere secundară în grosime. La unele specii (Pinus sp.)
formează micorize, la altele (Taxodium distychum) emite pneumatofori pentru a nu se asfixia.
Tulpina este lemnoasă, cu îngroşare secundară. Poate fi un stip (Cycadatae) sau un trunchi
monopodial (Pinatae) sau simpodial (Ginkgoatae). La Gnetatae poate fi lianoidă, un butuc sau un
cotor cu ramuri caduce. În structura tulpinii fasciculele conducătoare sunt concentrice, lemnul fiind
constituit exclusiv din traheide scalariforme şi spiralate la Cycadatae şi cu punctuaţiuni areolate la
Pinatae. Liberul este lipsit de celule anexe. Tulpina prezintă adesea ramuri diferite, macroblaste
(ramuri lungi) şi microblaste (ramuri scurte) ce cad odată cu frunzele.
Frunzele, alterne, rar opuse sau verticilate, pot fi scvamiforme, solzoase, aciculare, bilobate,
lăţite în formă de panglică sau penat divizate şi mari, asemănătoare cu cele de la ferigi. La
gimnosperme frunzele sunt persistente (sempervirescente) deşi ele cad (la 2-12 ani) pe rând şi au o
structură xeromorfă cu epiderma cutinizată sau cerificată şi stomatele afundate în hipodermă pentru a
diminua transpiraţia în anotimpul călduros. Mezofilul este bogat în cloroplaste şi canale secretoare
rezinifere, de unde şi numele de răşinoase. Nervaţiunea poate fi dicotomică (Ginkgo), uninervă
(Pinaceae), penată (Cycas, Gnetum) sau paralelă (Welwitschia).
Floarea are conformaţie strobilară, de con şi este de regulă lipsită de învelişuri florale, doar la
Gnetatae prezintă un periant redus. Sunt unisexuate monoice (se găsesc pe acelaşi individ) sau dioice
(se găsesc pe indivizi diferiţi), rar hermafrodite. Este constituită dintr-un lăstar scurt, pe care sunt
dispuse spirociclic fie staminele (microsporofile), fie carpelele (macrosporofile). Se pot grupa în
inflorescenţe de conuri compuse sau spice. Florile masculine sunt formate din stamine care pot avea
formă de frunzuliţă penată, de scut peltat cu antere anatrope, de solz cu două sau mai multe antere
sau de filament simplu sau ramificat. Anterele au de regulă doi saci polinici dar pot avea şi trei
(Ginkgo) sau mai mulţi (Taxus). În sacii polinici se găseşte ţesutul sporogen diploid, care prin
diviziune reducţională formează tetrade de grăuncioare de polen sau microspori haploizi. Floarea
femelă este reprezentată de carpelă (solz carpelar) ce poate fi cupuliformă (Ginkgo, Taxus),
solziformă (Pinaceae) sau foliacee şi penată (Cycas). La Pinaceae solzul carpelar fertil este însoţit de
un solz steril ce reprezintă o bractee. Pe solzul carpelar se găsesc ovulele. Ovulul reprezintă organul
nou şi caracteristic gimnospermelor. Este învelit la exterior de un singur integument pluristratificat
ce lasă apical o deschidere numită micropil prin care va pătrunde tubul polinic. La unele
gimnosperme sub micropil rămîne o cavitate cu lichid numită cameră polinică prin care înoată
gameţii masculi spre oosferă. Ovulele pot fi ortotrope (cu micropilul în sus) sau anatrope (cu
micropilul în jos), pedicelate sau sesile. Polenizarea se face cu ajutorul vântului (anemogamă),
polenul fiind uşor şi foarte numeros. Căzut direct pe ovul, grăunciorul de polen germinează şi
formează un tub polinic prin alungirea celulei vegetative. Din diviziunea celulei generative se
formează doi gameţi masculi flagelaţi (anterozoizi) sau lipsiţi de flageli (spermatii). Fecundaţia este
foarte îndelungată, la toate gimnospermele, de la polenizare şi până la pătrunderea gameţilor masculi
la oosferă durează aproape un an. Fecundaţia este simplă, adică doar oosfera este fecundată de unul
din gameţii masculi, proces în urma căruia se formează zigotul.
În faza în care embrionul devine plantulă, ovulul se transformă în sămânţă, motiv pentru care
gimnospermele se mai numesc şi spermatofite. Sămînţa este uneori cărnoasă dar de cele mai multe
BGVA - CURS 2 1
ori este uscată, cu o testă sclerificată, provenită din integumentul ovulului. La unele Pinaceae, la
această testă se adaugă o o aripă provenită din epiderma carpelei, care dă seminţei aspect de samară.
În ciclul de dezvoltare al gimnospermelor predomină net sporofitul (planta însăşi) ca durată şi volum,
gametofitul fiind foarte redus şi închis în sporofit.
Dintre principiile active, cu rol de chemotaxoni, întâlnite la conifere, mai importante sunt
uleiurile volatile cu monoterpene biciclice (α şi β pinen) şi rezinele cu di şi triterpene (acizi, alcooli,
esteri). De asemenea acidul ascorbic se găseşte în mari cantităţi în frunze.
Cele aproximativ 10.000 de specii de gimnosperme, din care 9.200 fosile si 800 specii actuale
se clasifică în 5 clase: Cycadatae, Bennettitatae, Ginkgoatae, Pinatae, Gnetatae.
1. CLASA CYCADATAE
Cuprinde aproximativ 100 de specii fosile şi 100 de specii actuale dioice, ce aparţin la 10
genuri. Sunt arbori şi arbuşti cu tulpina monopodială, neramificată şi terminată cu un buchet de
frunze mari penate (asemenea palmierilor). Florile femele au ovule ortotrope cu cameră polinică.
Polenul este lipsit de saci aeriferi iar anterozoizii sunt pluriciliaţi.
Cycadatele actuale trăiesc numai în zonele calde.
Ord. CYCADALES
Speciile acestui ordin sunt în majoritate fosile, (dezvoltare maximă în Mezozoic), cele actuale
sunt arbori tropicali cu tulpina un stip terminat cu un buchet de frunze mari penate, în mijlocul cărora
se găseşte un con mare de sporofile (la unele specii conul femel are 1 m lungime şi 45 kg greutate).
Fam. Cycadaceae
Este singura familie actuală a cărei reprezentanţi sunt răspândiţi în pădurile tropicale şi
subtropicale. Florile mascule sunt conuri cu numeroase stamine iar florile femele sunt reprezentate
prin carpele foliacei brune, cu vârful lăţit, întreg sau penat sectat ce poartă lateral spre bază 2-8 ovule
mari, care după fecundare devin seminţe cu tegumentul extern cărnos, asemănător unui fruct.
Genul Cycas cuprinde 15 specii răspândite din Republica Malgaşă până în sudul Japoniei, în
China, nord-estul Australiei etc.
2. CLASA BENNETTITATAE
Cuprinde circa 10 specii fosile mezozoice ce au dispărut în Cretacic. Bennettitatele prezintă un
deosebit interes ştiinţific întrucât, după unii autori, au stat la originea (sunt strămoşii)
angiospermelor.
3. CLASA GINKGOATAE
Însumează 20 de specii fosile şi o singură specie actuală. Sunt arbori monopodiali, dioici, cu
frunze lobate cu nervaţiune dicotomică. În Jurasic ocupau toată emisfera nordică.
BGVA - CURS 2 2
Fam. Ginkgoaceae
Ginkgo biloba L. - Arborele templier sau arborele celor 40 de steme
Creşte spontan în China de SV şi Japonia iar în Europa se cultivă ca arbore ornamental prin
parcuri, pe alei şi în grădini botanice. Atinge înălţimi de până la 40 m. Tulpina ramificată simpodial
este formată din numeroase macro şi microblaste (ramuri lungi şi rămurele). Frunzele sunt peţiolate,
mari, cel mai adesea bilobate, dar pot fi şi întregi sau tri şi tetralobate, cu aspect de evantai, cu baza
triunghiulară şi marginea superioară semicirculară. Sunt groase, pieloase, cu nervaţiune dicotomică.
Toamna devin galben-aurii şi cad (fenomen rar la gimnosperme).
Inflorescenţa masculină spiciformă este formată din numeroase stamine, fiecare alcătuită dintr-
un filament în vârful căruia se găsesc 2 saci polinici ce crapă longitudinal şi eliberează polenul.
Floarea femelă este formată din 2 ovule ortotrope situate în vârful unui peduncul ramificat
dicotomic. Din cele 2 ovule, doar unul se dezvoltă. După fecundare ovulul devine sămânţă.
Integumentul ovulului devine cărnos spre exterior şi se sclerifică spre interior, luând aspect de
sâmbure.
Sămânţa are aspectul unui fruct cărnos galben-verzui asemănător cu o drupă (cireaşă) susţinută
de un peduncul lung.
Ginkgo biloba este o adevărată fosilă vie cultivată de om din timpuri imemorabile ca plantă
sfântă în jurul pagodelor sau templelor budiste sau prin cimitirele chinezeşti sau japoneze. În anumite
zone din China formează adevărate păduri ce constituie ultimele refugii ale acestei plante care
odinioară era foarte răspândită în toată emisfera nordică (până în Groenlanda).
În Europa a fost introdusă ca plantă ornamentală în 1730 în Olanda.
În ultimii 25 de ani a devenit una dintre cele mai importante plante medicinale în tratamentul
afecţiunilor vasculare şi în geriatrie, motiv pentru care s-a impus înmulţirea sa vegetativă.
Farmaceutic se folosesc frunzele, Ginkgo bilobae folium bogate în substanţe flavonice,
biflavonoide, ginkgolide, bilobalide ce acţionează ca angioactivatori asupra microcirculaţiei,
circulaţiei periferice şi venoase.
Sunt indicate în tratamentul sclerozei cerebrale, angiopatiei diabetice şi varicelor, în
insuficienţe circulatorii cerebrale, sechele după accidente vasculare cerebrale, traumatisme craniene,
tulburări vasculare periferice, afecţiuni neuro-senzoriale de origine circulatorie etc.
Principiile active au acţiune vasodilatatoare la nivelul arterelor mici şi medii din zonele mai
profunde cerebrale (indicată în scleroza cerebrală), măresc capacitatea de reţinere şi rezistenţa la
oboseală a persoanelor în vârstă, sunt un bun remediu în angiopatia diabetică, stimulează oxigenarea
tisulară, sunt un excelent vasoprotector etc.
Ord. CONIFERALES
Cuprinde cele mai numeroase specii de gimnosperme actuale, răspândite mai ales în regiunile
temperate sau nordice. Sunt arbori sau arbuşti monopodiali, ce conţin canale rezinifere (excepţie
Taxus), cu frunze aciculare, sempervirescente (excepţie Larix). Trunchiul este drept, ramificat
monopodial, rar simpodial (Taxus). Lemnul este format din traheide cu punctuaţiuni areolate iar
liberul prezintă vase liberiene neciuruite şi lipsite de celule anexe. Florile sunt unisexuate, sub formă
de conuri şi dispuse monoic rar dioic (Taxus, Juniperus). Solzul staminal are 2 saci polinici iar solzul
BGVA - CURS 2 3
carpelar 2 ovule anatrope şi este însoţit adesea de un solz steril, sclerificat şi aderent. Seminţele sunt
de obicei aripate.
Ordinul Coniferales cuprinde 4 familii: Cupressaceae, Taxaceae, Pinaceae (Abietaceae),
Taxodiaceae
Fam. Cupressaceae
Cuprinde peste 100 de specii lemnoase răşinoase, monoice sau dioice, de talie foarte mare
(arbori înalţi) sau cu aspect de tufă, răspândite mai ales în emisfera nordică. Au frunze
sempervirescente solzoase, rar aciculare, dispuse pe ramuri opus şi decusat sau verticilat. Conurile
femele sunt formate dintr-un număr mic de carpele solzoase, fertile şi sterile aşezate opus sau
verticilat, cele fertile purtând la bază 1-20 ovule ortotrope. Florile mascule au stamine cu filamente
scurte şi conectiv dilatat sub forma unui scut peltat la marginea căruia, apar pe faţa inferioară, 3-6
saci polinici. În urma dezvoltării ovulelor şi carpelelor iau naştere una sau mai multe seminţe
înconjurate de solzi pieloşi sau cărnoşi şi baciformi, liberi sau concrescuţi. Embrionul are 2-6
cotiledoane.
Juniperus oxycedrus L.
Specie răspândită în bazinul mediteranean din care se obţine prin distilare destructivă, în
retorte speciale, un gudron numit Pix Juniperus oxycedri, cu acţiune antiseptică, cicatrizantă,
paraziticidă, îndeosebi în medicina veterinară.
BGVA - CURS 2 4
căruia intră acidul tujic, tujopsen. Mai conţine lignani cu posibilă acţiune anticanceroasă. Este
recomandat în guturai, dismenoree, hematurie, metroragie, hemoragii ale tractului digestiv ca urmare
a ulcerului duodenal, afecţiuni cutanate parazitare. Seminţele sunt recomandate ca sedative, în
insomnii, neurastenii.
Fam. Taxaceae
Cuprinde arbori sau arbuşti dioici cu tulpina dreaptă, ascendentă sau culcată. Frunzele sunt
liniare, moi, persistente, dispuse în spirală, pe faţă verzi întunecate, pe dos verde palid.
Florile mascule au 6-14 stamine iar anterele au 6-8 saci polinici. Florile femele sunt solitare.
Sămânţa este acoperită de un aril cărnos.
BGVA - CURS 2 5
Fam. Pinaceae (Abietaceae)
Cuprinde plante răspândite mai ales pe munţii din regiunile temperate. Sunt arbori, rar arbuşti,
cu frunze persistente sau caduce, aciculare, uninerve şi alterne. Prezintă canale rezinifere în toate
organele. Florile mascule şi femele au formă de conuri alungite, pendule sau erecte.
Abies balsamea (L.) Mill., originar din Canada, furnizează o răşină din care se prepară
balsamul de Canada, folosit la includerea preparatelor microscopice, deoarece are acelaşi indice de
refracţie ca şi sticla.
BGVA - CURS 2 6
care cad împreună Conurile masculine sunt formate dintr-un ax pe care sunt dispuse stamine
solziforme, ce au 2 saci polinici pe faţa inferioară, iar polenul are 2 saci aeriferi. Conurile femele
sunt mari, pendente, formate din solzi carpelari sclerificaţi, cu 2 ovule pe faţa superioară. După
fecundare devin seminţe aripate.
Pinul formează păduri pure, pinete sau creşte sporadic printre alte esenţe. Este cultivat pentru
fixarea versanţilor stâncoşi sau ca arbore decorativ.
In farmacie se folosesc mugurii, Pini silvestris turiones care conţin uleiuri volatile. Acestea se
folosesc în băi cu scop terapeutic, cu rezultate favorabile în distonii vegetative, insomnii, nevroze,
tulburări ale circulaţiei periferice, afecţiuni reumatismale, infecţii urinare, scorbut. Prin distilarea
uscată a lemnului şi rădăcinilor de Pinus silvestris (precum şi a altor conifere) se obţin gudroanele
vegetale, Pix liquida, ce conţin acizi organici, hidrocarburi, fenolii şi esterii lor, fiind utilizate în
fitoterapie, extern, în tratamentul dermatozelor (psoriazis, eczeme).
Fam. Taxodiaceae
Cuprinde arbori şi arbuşti răşinoşi cu frunze solzoase sau aciculare, dispuse în spirală de-a
lungul ramurilor lungi (macroblaste).
Conurile femele sunt mici, de formă globulos sferică, la care carpela concreşte cu bracteea încă
din timpul înfloririi, formând un singur solz pe care sunt aşezate 2-8 ovule drepte. Seminţele sunt
îngust aripate.
BGVA - CURS 2 7
Taxodiaceele cuprind plante printre care se numără cei mai mari coloşi ai lumii vegetale atât ca
dimensiuni, cât şi ca vârsta la care pot ajunge.
Ord. EPHEDRALES
Cuprinde subarbuşti sau liane cu tulpini articulate, foarte ramificate, virgate, dioice şi frunze
opuse, solziforme, reduse.
BGVA - CURS 2 8
primar (macroprotal) cu arhegoane rudimentare, formate din 32 de celule la baza cărora se află
oosfera.
Polenizarea se face prin vânt sau insecte. Polenul ajuns în camera polinică, germinează
formând un tub polinic prin care pătrund cei 2 nuclei spermatici până la oosferă, pe care unul din ei o
fecundează, iar al doilea se uneşte cu nucleul învecinat. Este un început de dublă fecundare. După
fecundare se dezvoltă embrionul şi un endosperm secundar. Ovulul se transformă în sămânţă. Baza
sa este înconjurată de multe bractei, ce formează un înveliş extern. Acestea la maturitate devin
cărnoase, roşii, luând aspect de bace, cu gust dulce acrişor. Fiecare conţine 2 seminţe.
Ephedra populează nisipurile litoralului marin (Dobrogea) şi unele soluri nisipoase din
Transilvania, Muntenia (Cheia Turzii, Lancrăm).
Cârcelul este o plantă medicinală valoroasă. Ephedrae herba, conţine până la 20%
protoalcaloizi, alături de tanin, zaharuri, mucilagii, rezine. Protoalcaloizii, în special efedrina, au
acţiune asupra sistemului nervos simpatic şi central, stimulând centrii vasomotori, activând reflexele
spinale. Efedrina este bronhodilatator (antiasmatic), spasmolitic în bronşite astmatiforme şi emfizem
pulmonar, diminuează motilitatea intestinală, creşte presiunea arterială, iar local, produce
vasoconstricţie.
Produsele farmaceutice pe bază de efedrină sunt folosite în astmul bronşic, hipotensiunea
arterială, în şoc, incontinenţă urinară la copii şi adulţi, antidot în intoxicaţiile cu morfină.
Clorhidratul de efedrină se foloseşte pentru dilatarea pupilei (acţiune midriatică).
BGVA - CURS 2 9