REGN PLANTAE

SUBREGN CORMOBIONTA
Încrengătura Pinophyta
(Gymnospermatophyta)

Pinophytele sunt exclusiv specii lemnoase (arbori, arbuşti, liane) cu lemnul secundar format din
traheide şi liberul lipsit de celule anexe. Speciile cu frunze mici (microfile) vegetează în condiţii de
secetă fiziologică în zonele reci, iar cele cu frunze mari (macrofile) în zonele cu climat tropical. Florile
sunt unisexuate, grupate cel mai adesea în conuri şi dispuse monoic (rar dioic). Fecundarea este simplă,
după care ovulul se transformă în sămânţă. Ciclul biologic este digenetic, diplo-haplofazic.

Alcătuirea cormului. Rădăcina pinophytelor fosile era ramificată dichotomic, pe când la cele
actuale este ramificată monopodial sau simpodial. La speciile genului Pinus rădăcinile formează
micorize. La Taxodium distichum, specie palustră, pe rădăcini se diferenţiază pneumatofori, care permit
schimbul de gaze la nivel radicular.
Tulpina este ramificată dichotomic la speciile fosile (Pteridospermales) şi monopodial sau
simpodial la cele actuale, similar rădăcinii. La majoritatea pinophytelor tulpina este columnară, cu
trunchiul drept şi creştere apicală. La Welwitschia, tulpina are formă de butuc, la Gnetum este lianoidă,
iar la Ephedra este articulată, cu noduri şi internoduri evidente. La Pinus, Cedrus şi Larix pe macroblaste
se formează microblaste la nivelul cărora se inseră frunzele.
În structura ţesutului lemnos se întâlnesc trahee cu punctuaţiuni areolate. Ţesutul liberian este
format din vase liberiene lipsite de celule anexe. Cilindrul central este de tip eustel. La nivelul tulpinii,
ca şi a celorlalte organe ale plantei, se întâlnesc canale secretoare de răşină. Excepţie face Taxus baccata
la care se secretă alcaloidul taxină şi speciile clasei Cycadatae, la care se întâlnesc canale secretoare de
gome.
Frunzele pinophytelor aparţin, din punct de vedere morfologic, la două categorii: microfile
(frunze mici) şi macrofile (frunze mari). Microfilele sunt prezente la pinophytele actuale. La Abies,
Picea etc., frunzele sunt liniare, uninervate, scurte (1-3 cm) şi solitare. La Pinus frunzele sunt liniare,
lungi (5-15 cm) şi grupate câte 2-5 pe un microblast. La Cedrus şi Larix frunzele liniare, scurte (1 cm)
se grupează câte 30-40 pe un microblast. La Thuja şi Cupressus, frunzele sunt solzoase şi asimilatoare,
pe când la Ephedra frunzele solzoase au culoare brunie şi nu participă la procesul de fotosinteză. La
Gnetum, frunzele au limb eliptic şi nervaţiune penată, iar la Ginkgo frunzele au formă de evantai, cu
nervaţiune dichotomică. Macrofilele se întâlneau la Pteridospermales şi Bennettitatae dintre
grupele fosile şi la Cycadatae respectiv la Welwitschia dintre speciile actuale. La Pteridospermae,
Bennettitales şi Cycadatae se întâlnesc frunze penat-sectate. Welwitschia are două frunze liniare, sfâşiate
la vârf şi cu creştere continuă.
Alcătuirea florilor. Floarea este organul de reproducere al pinophytelor, apărut pentru prima
dată în cursul evoluţiei. Are conformaţie strobilară (de con) şi este lipsită de înveliş floral (achlamidee).
Gnetataele prezintă însă înveliş floral redus. Majoritatea pinophytelor au flori unisexuate, dispuse
monoic (Pinatae) sau dioic (Cycadatae, Ginkgoatae, Gnetatae, Taxaceae). Bennettitataele aveau flori
hermafrodite. Florile sunt alcătuite din sporofile, numite stamine respectiv carpele, care se dispun ciclic
pe un lăstar scurt (microblast), terminal sau axial, similar spicelor sporifere ale pteridophytelor.
• Floarea bărbătească este alcătuită din stamine (microsporofile). Staminele au forme variate:
penate (Pteridospermales, Bennettitales), peltate (Taxus), solzi cu antere concrescute (Cycadatae),
antere dispuse la vârful unui filament simplu (Ginkgo) sau ramificat (Ephedra).
 La Pinus, florile bărbăteşti sunt grupate la extremitatea unei rămurele, formând un racem.
Fiecare floare are formă de con şi este alcătuită din numeroase stamine (microsporofile), aşezate
spirociclic pe o axă scurtă. La baza florii se întâlnesc două bractee. Stamina (microsporofila) are formă
de solz (solz staminal) care poartă pe faţa inferioară doi saci polinici (microsporangi). La maturitate,
sacii polinici crapă longitudinal şi pun în libertate grăunciorii de polen (microspori). Formarea polenului
este precedată de meioză.
Grăunciorii de polen au înveliş dublu, unul intern, numit intină, subţire, celulozic şi altul extern,
numit exină, gros, cutinizat. Exina se desprinde în două puncte opuse de intină şi formează sacii aeriferi.
Iniţial, granula de polen conţine în interior un singur nucleu din care, prin mitoză, se formează patru
celule: două celule protaliene, o celulă vegetativă (cu rol în formarea tubului polinic) şi o celulă
anteridială (din care se vor forma 2 gameţi bărbăteşti).
• Floarea femeiască este alcătuită din carpele (macrosporofile). Carpelele au formă diversă:
cupuliforme (Ginkgo), foliacee şi penate (Cycas) sau solziforme (Pinatae). La Caytoniales, carpela se
răsuceşte circinat şi înveleşte ovulele, formând astfel o cavitate asemănătoare ovarului
magnoliophytelor.
La Pinus, florile femeieşti sunt dispuse spiralat pe ax, formând o inflorescenţă numită con.
Fiecare floare este alcătuită dintr-un solz carpelar (macrosporofilă), care poartă pe faţa superioară două
ovule. Fiecare solz carpelar este însoţit de un solz steril, ligular, considerat bractee.
Ovulul este un organ nou apărut la pinophyte. Ovulul este considerat macrosporange. Din cauza
condiţiilor aride de mediu, ovulul nu cade pe sol ca la pteridophyte, ci rămâne la nivelul solzului carpelar
pe care s-a format şi care-l protejează.
Ovulul este învelit la exterior de integument, care lasă o mică deschidere în vârf, numită micropil
şi care se continuă cu o cameră polinică. În interior, ovulul prezintă un ţesut omogen numit nucela
(macrosporangele), aşezat sub integument, iar în mijlocul ei se întâlneşte un ţesut de rezervă numit
endosperm primar (protalul femeiesc). În endospermul primar, înspre micropil, se diferenţiază două
arhegoane, fiecare conţinând câte o oosferă (gametul femeiesc).
La Gnetatae, se întâlnesc două integumente, unul extern şi altul intern, similar ovulului
magnoliatelor. Mai mult chiar, integumentul intern se prelungeşte şi formează un tub, numit tubilus.

Polenizarea şi fecundarea. Grăunciorul de polen, purtat de vânt (polenizare anemofilă) ajunge

în camera polinică a ovulului, unde germinează, formând tubul polinic. Iniţial, celula vegetativă este
situată către vârful tubului polinic, în timp ce celula germinativă se divide şi formează două celule: una
este celula sterilă (celula dislocator) şi alta este celula spermatogenă (celula fertilă). Celula
spermatogenă se divide în continuare, formându-se două celule spermatice – gameţii bărbăteşti, numiţi
spermatii.
Tubul polinic lichefiază pe cale enzimatică celulele nucelei, ajungând la nivelul arhegoanelor,
dintre care doar unul este fecundat. Ulterior, vârful tubului polinic se gelifică, iar din cele două spermatii
una pătrunde prin gâtul arhegonului şi fecundează oosfera, formând zigotul. Cealaltă spermatie
degenerează. Fecundarea la pinophyte este simplă, întrucât doar o spermatie contribuie la procesul
sexual. Reproducerea sexuată este de tip oogamie.

Dezvoltarea embrionului şi formarea seminţei. După fecundare, zigotul se divide de două ori
mitotic, formându-se patru nuclei. Au loc apoi încă două mitoze, formându-se 16 celule care sunt dispuse
în patru etaje. Între etajul trei şi patru se formează placa bazală, iar celulele etajului trei devin rozetă.
Celulele etajului doi se vor alungi şi vor forma patru suspensoare, ce poartă în vârf câte o celulă a
primului etaj, numit proembrion. Alungirea suspensorilor este diferită. Astfel, un suspensor se va alungi
mai mult, afundând proembrionul în endosperm. Din acest proembrion se va dezvolta embrionul, timp
în care ceilalţi trei proembrioni degenerează.
Embrionul pinophytelor este alcătuit din: rădăciniţă, tulpiniţă, cotiledoane şi muguraş. Numărul
cotiledoanelor variază: 1-2 la Cycadate şi Gnetate, 2 la Thuja, 5-12 la Pinus sylvestris, 9 la Pinus pinea
etc.
Simultan acestor procese, ovulul se transformă în sămânţă, iar integumentul devine tegument
seminal. La Ginkgo, tegumentul seminal este format din două părţi : una externă, cărnoasă, numită
sarcotesta şi alta internă, tare, sclerificată, numită sclerotesta. La majoritatea pinophytelor însă,
tegumentul este tare şi se numeşte testa.

Ciclul biologic şi alternanţa de generaţii. La pinophyte ciclul biologic este digenetic, diplo-
haplofazic, în care predomină sporofitul.
La Pinus sylvestris (Fig. 24) sporofitul (2n) este reprezentat de planta propriu-zisă (2n), alcătuită
din rădăcini rămuroase, tulpină monopodială cu ramuri şi frunze aciculare grupate câte două pe un
microblast. Planta este monoică şi pe ea se formează flori bărbăteşti (2n) şi flori femeieşti (2n).
Floarea bărbătească (2n) are formă de con şi este alcătuită din numeroşi solzi staminali (2n)
(microsporofile), pe faţa inferioară a cărora se diferenţiază câte doi saci polinici (2n), (microsporangi).
Florile femeieşti (2n) sunt reprezentate de numeroşi solzi carpelari (2n), dispuşi în spirală pe un
ax, formând astfel o inflorescenţă în formă de con. Pe faţa inferioară a solzului carpelar (macrosporofilă)
se găseşte un solz steril (bractee), iar pe faţa superioară se diferenţiază două ovule (2n) (macrosporangi),
ce conţin în interior nucela (2n).
Gametofitul bărbătesc (n) începe cu diviziunea meiotică a ţesutului sporogen (2n) din interiorul
sacilor polinici (2n), care are ca rezultat formarea grăunciorilor de polen (n) (microspori) proces numit
microsporogeneză.
În interiorul grăunciorului de polen se găsesc câteva celule protaliene (n) (microprotal) şi o
celulă generativă (n) (celula anteridială). În urma germinării grăunciorului de polen se formează tubul
polinic. Celula germinativă se divide mitotic, rezultând două spermatii (n), considerate gameţi
bărbăteşti, din care doar una este funcţională.
Gametofitul femeiesc (n) începe cu diviziunea meiotică a unor celule ale nucelei, formându-se
celule mame ale endospermului primar (n), considerate macrospori. În endospermul primar (n)
(macroprotal) se diferenţiază câteva arhegoane (n) cu câte o oosferă (n) fiecare, considerate gameţi
femeieşti.
În urma fecundării oosferei (n) de către una din cele două spermatii (n) are loc formarea zigotului
(2n). Din zigot se formează embrionul (2n), înconjurat de endospermul primar (n) situat în interiorul
seminţei. În urma germinării seminţei, din embrion (2n) se formează plantula (2n), apoi planta propriu-
zisă.
La Pinus sylvestris ciclul biologic este digenetic diplo-haplofazic, în care sporofitul (2n) este
bine reprezentat faţă de gametofit (n). Gametofitul bărbătesc (n) este redus şi închis în granula de polen.
Gametofitul femeiesc (n) este şi el redus şi închis în ovul.
Clasa Cycadatae

Cuprinde plante fosile şi actuale. Sunt arbori şi arbuşti cu tulpină columnară sau butucănoasă şi
cu frunze mari, penate, asemănătoare ferigilor din care au evoluat. Speciile actuale se întâlnesc în
pădurile tropicale. Clasa cuprinde trei ordine: Pteridospermales, Caytoniales şi Cycadales.
 Ordinul Pteridospermales cuprinde arbori şi arbuşti cu rădăcini adventive şi tulpină dreaptă,
columnară, neramificată sau ramificată dichotomic ori pseudodichotomic. Frunzele erau mari penat-
sectate, asemănătoare pteridophytelor. Lemnul secundar este format din traheide cu punctuaţiuni
areolate. Sunt exclusiv specii fosile, care au evoluat în Devonian din pteridophytele de tip
Progimnospermae. Au cunoscut o mare dezvoltare în Carbonifer şi Permian, după care au intrat în declin
în Triasic.
Pteridospermaele erau specii unisexuate, dioice. Pe indivizii bărbăteşti se formau flori bărbăteşti
solitare sau grupate în inflorescenţe. Floarea bărbătească, numită stamină, era alcătuită dintr-o
microsporofilă, cu doi sau mai mulţi microsporangi. Polenul (microsporul) prin germinare genera un
microprotal pluricelular la nivelul căruia se diferenţiază o anteridie redusă. La nivelul anteridiei se
formau anterozoizi ciliaţi. Pe indivizii femeieşti se formau flori femeieşti de dimensiuni variabile (de la
câţiva mm la 12 cm). Floarea femeiască era situată în vârful frunzei sau pe un lob al acesteia şi era
alcătuită dintr-un ovul protejat de un înveliş în formă de cupă, vascularizat, de natură foliară. Ovulul era
prevăzut cu o cameră polinică, plină cu lichid, situată deasupra nucelei.
După fecundare, se forma o sămânţă cu zigot, din care se dezvolta o nouă plăntuţă. La aceste
specii lipsea embrionul, motiv pentru care se numesc pinophyte aembrionate. Întrucât erau asemănătoare
ca înfăţişare pteridophytelor, dar formau seminţe, au primit denumirea de pteridospermae (ferigi cu
seminţe).
Calimmantotheca era o specie lemnoasă cu frunze 3-4 penat-sectate, asemănătoare pteridophytelor.
Pecopteris era un arbust cu frunze penat-sectate, iar Glossopteris avea frunze întregi, liniare.

Ordinul Caytoniales cuprinde specii fosile care au evoluat din Pteridospermales la începutul
Triasicului, au vieţuit în Jurasic şi s-au stins la începutul Cretacicului.
Frunzele erau palmat-sectate, cu 4-5 lobi, asemănătoare cu cele ale magnoliataelor. Ovulele
mici, erau localizate la nivelul nervurilor unei frunze, care se înrula şi le proteja, simulând astfel un ovar
primitiv. Pe baza alcătuirii florilor femeieşti unii biologi presupun că din Caytoniales au evoluat
Magnoliophytele. Cea mai cunoscută specie este Caytonia sewardi.
Ordinul Cycadales cuprinde specii fosile şi actuale care au evoluat în Carbonifer din
Pteridospermales. Au cunoscut o maximă dezvoltare în Mezozoic iar din Triasic au început să intre în
declin.
Sunt arbori cu tulpină columnară, ce poartă în vârf un buchet de frunze mari, penat-sectate,
asemănătoare ferigilor arborescente şi palmierilor. Speciile actuale au creştere foarte lentă, astfel un
individ de Dioon edule cu înălţimea de 2 m poate avea o vârstă de 1.000 de ani. Un arbore care a produs
concomitent şi frunze şi seminţe rămâne în repaus câţiva ani. Cycadalele actuale sunt aşadar specii care
au atins un grad avansat de senilitate.
La Cycadale se întâlnesc două tipuri de frunze: unele mari, penat-sectate, verzi şi altele mici,
neasimilatoare, sub formă de solzi, dispuse în alternanţă. Frunzele au dispoziţie spiralată, iar după uscare
rămân pe tulpină doar tecile lor, care au rol protector.
Cycadalele sunt specii cu flori unisexuate, dioice. Floarea bărbătească are aspect de con, pe axa
căruia se dispun solzii staminali (microsporofile) ce poartă pe faţa lor inferioară numeroşi saci polinici.
Floarea femeiască la Cycas este reprezentată de un solz carpelar (macrosporofilă) de culoare maronie,
lăţită în partea superioară şi cu câte 2-8 ovule mari, dispuse pe marginile jumătăţii inferioare. Solzii
carpelari sunt dispuşi în vârful tulpinii în alternanţă cu frunzele.
Cycas circinalis este un arbore cu tulpina butucănoasă şi cu frunze rigide, penat-sectate. Solzii
carpelari sunt uşor lăţiţi la vârf şi denticulaţi. Se întâlnesc în India şi Filipine. C. revoluta are solzii
carpelari penat-sectaţi la vârf şi vegetează în China şi Japonia. Zamia floridana prezintă solzii
carpelari grupaţi în conuri. Este întâlnită din Florida până în America de Sud. Dioon edule vegetează
în Mexic şi are seminţe cu tegument dulce, comestibile.

Clasa Bennettitatae
Clasa grupează un singur ordin.
Ordinul Bennettitales cuprinde specii exclusiv fosile, cunoscute de la începutul Mezozoicului. Erau
plante lemnoase cu trunchiul columnar sau butucănos de 50 cm – 4 m înălţime uneori ramificat. Cilindrul central
era sifonostel sau eustel. Aveau lemn secundar şi parenchim medular bine dezvoltat cu canale secretoare.
Frunzele penat-sectate, până la 3 m lungime, sau întregi şi lanceolate, erau aşezate în vârful
tulpinii în mod altern. În tinereţe erau circinate, iar la maturitate prezentau caractere de xeromorfism,
potrivit climatului în care trăiau. Florile erau hermafrodite sau unisexuate, monoice sau dioice.
Cycadeoidea (Bennettites) ingens era o plantă ce se asemăna prin habitus cu Cycas. Avea frunze
penat-sectate şi flori hermafrodite de 12 cm diametru, prinse de tulpină printr-un peduncul scurt. Planta
era monocarpică (înflorea o singură dată), producea câte 60-1.200 de flori, iar după maturarea seminţelor
se usca. La baza pedunculului floral se găseau numeroase bractee filamentoase, păroase cu rol protector.
Staminele (microsporofilele) erau mari, bipenat-sectate, în număr de 18-20, în tinereţe circinate. O
stamină, în forma unei frunze de ferigă, prezenta numeroşi saci polinici, grupaţi câte două într-un
sinangiu, ce se deschidea printr-o crăpătură longitudinală şi elibera o cantitate mare de polen
(androspori). Polenul conţinea 4-5 celule, din care una era anteridială, iar celelalte protaliene. În centrul
florii se găseau ovule mici, ce nu depăşeau 1cm diametru, lung pedicelate, separate unele de altele prin
parafize solzoase, lăţite la vârf, cu rol protector. Parafizele nu se sudau la suprafaţă ci lăsau o mică
deschidere în formă de por, pe unde pătrundea polenul. Ovulul avea o cameră polinică, ce indica o
fecundaţie zoidogamă (cu gameţi bărbăteşti flagelaţi). La maturitate, sămânţa avea două cotiledoane
mari. Seminţele mature erau închise de parafize, ce formau un fel de “pericarp” sclerificat, asemănător
unui fruct.
Clasa Ginkgoatae
Ordinul Ginkgoales
Familia Ginkgoaceae

Ginkgo biloba – arborele pagodelor, este un arbore înalt până la 30 m, cu o coroană bogat ramificată,
ca la magnoliataele lemnoase. Tulpina are ţesuturi secundare, iar lemnul este alcătuit din traheide cu
punctuaţiuni areolate. În scoarţă şi măduvă se găsesc canale secretoare de substanţe mucilaginoase.
Frunzele sunt peţiolate, mari, bilobate, cu nervuri dichotomice, situate pe microblaste. Toamna cad.
Florile sunt unisexuate, iar planta dioică.
Inflorescenţa bărbătească se compune din numeroase stamine aşezate pe un ax, amentiform, în
vârful unui microblast. O stamină este alcătuită dintr-un filament care poartă în vârf doi saci polinici, ce
crapă longitudinal, eliberând polenul. Grăunciorul de polen este sferic, conţine două celule protaliene,
o celulă vegetativă şi una anteridială.
Floarea femeiască este alcătuită din două ovule, situate în vârful unui peduncul, din care, de
obicei, se dezvoltă doar unul.

Clasa Pinatae (Coniferopsida)

Ordinul Pinales (Coniferales)

Familia Pinaceae
-arbori sau arbuşti monopodiali, monoici, cu frunze aciculare, uninerve, persistente, rar caduce.
Seminţele sunt de obicei aripate.
 Pinus sylvestris – pin arbore înalt cu ritidom roşu-cărămiziu ce se exfoliază în plăci subţiri. Frunzele
grupate câte două pe un microblast, rigide cu lungimea de 4-6 cm. P. nigra – pin negru arbore înalt cu ritidom
negru-cenuşiu ce se exfoliază în plăci. Frunzele aciculare, rigide, de 12-14 cm lungime se dispun câte două pe
microblast. Se cultivă în plantaţii forestiere şi ornamental. P. nigra subsp. banatica – pin negru de Banat, creste
pe stancarii calcaroase in zona bailor Herculane, ocrotit. P. strobus – pin moale, pin strob arbore înalt cu
coroana regulat piramidală, etajată, având trunchiul cu ritidom cenuşiu, lucios şi ramuri subţiri. Frunzele
liniare, subţiri şi flexibile de 5-10 cm lungime, câte cinci pe un microblast. Conurile femeieşti au formă
cilindrică. Originară din America de Nord şi se cultivă în plantaţii forestiere şi ornamental. P. mugo (P.
montana) – jepi, jneapăn, arbust cu ramuri curbate la bază, care ulterior se ridică vertical (ascendente) înalte
până la 3 m. Creşte în etajul alpin şi subalpin formând tufărişuri întinse la limita superioară a pădurilor.
Picea abies (Picea excelsa) – molid, brad roşu arbore înalt până la 40 m, cu coroana
piramidală sau columnară, având trunchiul cu ritidom brun- roşcat ce se exfoliază în plăci subţiri.
Frunzele aciculare, au baza îngustată şi vârful ascuţit, ţepos, dispuse de jur împrejurul ramurilor sau mai
mult orientate spre faţa lor superioară. Conurile femeieşti, cilindrice, lungi de sunt pendente şi rămân
întregi la cădere. Creşte pe suprafeţe întinse în regiunea montană, formând molidişuri sau păduri de amestec
cu fagul şi bradul. P. pungens – molid înţepător, cultivat ornamental sub diferite forma horticole (var. argentea
– molid argintiu).
Abies alba – brad, arbore cu coroana piramidală cu înălţimea de până la 40 m. Trunchiul
are scoarţă cenuşie, netedă care cu timpul se desprinde în plăci. Frunzele liniare, se prind printr -un
disc, rămânând pe ramuri şi după uscare, au vârful uşor adâncit (emarginat) şi sunt prevăzute cu
două dungi albe pe faţa inferioară. Se orientează pe ramuri aproape într-un singur plan (pectinat).
Conurile femeieşti, au formă cilindrică în stadiul tânăr, brun-verzuie, la maturitate brune şi poziţie
erectă. Solzii se desprind de pe axa ce rămâne pe ramuri. Creşte în regiunea montană formând
arborete pure şi în amestec cu fagul sau molidul. A. concolor – brad argintiu, arbore cultivat ornamental.
A. balsamea – brad de Canada, arbore până la 25 m înălţime, utilizat la extragerea balsamului de Canada.
Larix decidua – larice, zadă arbore înalt cu frunzele liniare, de 1-3 cm lungime, au culoare verde-
deschis, se îngălbenesc toamna şi cad. Conurile femeieşti ovoidale, 3,5 -4 cm, lungime au culoare brun
deschisă. Creşte în păduri montane. Pseudotsuga menziesii – brad duglas, duglas verde (Fig. 31), arbore
foarte înalt ajungând la 80-100 m în patria de origine cu coroană piramidală şi trunchi acoperit cu ritidom brun-
cenuşiu. Frunzele liniare îngustate la bază într-un peţiol scurt, cu lungime de 2-3 cm sunt moi şi orientate
pectinat, în acelaşi plan; prin strivire degajă un miros plăcut caracteristic. Conurile femeieşti au formă ovoidal-
cilindrică şi lungimea de 5-10 cm. Cultivată în plantaţii forestiere sau ornamental.

Familia Taxaceae
Taxus baccata – tisa, arbore dioic, cu ramuri subţiri şi elastice, frunze aciculare solitare,
orientate în acelaşi plan (pectinat). Creşte în regiunile montane; fiind rară este ocrotită ca monument al
naturii. Prezintă lemn roşcat, preţuit pentru duritatea sa. A fost mult utilizată pentru confecţionarea
arcurilor, mobilelor şi a cuielor pentru construcţiile din lemn. Se cultivă ornamental deoarece este
rezistentă la tuns în diferite forme.
Familia Cupressaceae cuprinde arbori şi arbuşti monoici sau dioici cu frunze persistente,
aciculare sau solzoase, aşezate pe ramuri opus sau verticilat. Florile bărbăteşti sunt alcătuite din câteva
stamine cu filament scurt şi cu 3-6 saci polinici fiecare. Conurile femeieşti au puţine carpele solzoase,
cu 2-20 ovule. Carpelele concresc complet cu bracteele. Embrionul are 8-12 cotiledoane.
Thuja occidentalis – tuie, arborele vieţii arbore înalt până la 20 m, cu numeroase forme horticole
columnare, conice, pliate. Conurile femeieşti, ovoidale, sunt formate din 4-5 perechi de solzi subţiri
pieloşi, cu vârful uşor ascuţit. Seminţele au două aripi. Specie originară din America de Nord, cultivată
ornamental. T. orientalis se deosebeşte de specia precedentă în special prin: frunze, ce prezintă o glandă
reziniferă elipsoidal-alungită de forma unei adâncituri; conuri femeieşti care la început sunt cărnoase
albăstrui, la maturitate se lignifică, solzii conului având la vârf o prelungire recurbată. Sămânţa este
nearipată. Originară din Asia de Est, se cultivă ornamental în numeroase forme horticole.
Juniperus communis – ienupăr arbust cu înălţimea de până la 6 m, cu frunze subulate, rigide,
ţepoase, dispuse câte trei în verticil. Conurile femeieşti, formate din doi sau mai mulţi solzi, care
protejează un singur ovul terminal. După fecundare solzii conului concresc, devin cărnoşi şi suculenţi,
închizând sămânţa, ca o pseudobacă neagră-albăstruie brumată. Creşte în pajişti şi margini de pădure
din regiunile colinare şi montane. Se cultivă ornamental în variate forme horticole. Conurile sunt
utilizate medicinal (afecţiuni renale) şi pentru aromatizarea băuturilor alcoolice.
Familia Taxodiaceae
Cuprinde arbori cu frunze persistente sau caduce, de formă solzoasă sau aciculară, dispuse
spiralat pe macroblaste. Sunt unisexuat monoice. Conurile femeieşti sunt mici, cu solzi pieloşi ca nişte
valve sau scuturi. Seminţele sunt îngust aripate.
Taxodium distichum – chiparosul de baltă arbore înalt, cu două feluri de frunze. Pe ramurile
lungi sunt mici, solziforme, dispuse spiralat şi rămân uscate în timpul iernii, iar pe cele laterale sunt
liniare, dispuse pectinat şi cad toamna împreună cu întregul ax. La exemplarele crescute în locuri umede,
din rădăcini se formează pneumatofori. Trăieşte în regiunile inundate din America de Nord; la noi se
cultivă ornamental.
Sequoiadendron giganteum (Sequoia gigantea) – secvoia, arborele mamut atinge înălţimi de
până la 150 m. Frunzele sunt solziforme, mici, alipite de axe, persistente. Vegetează în Munţii Sierra
Nevada din California.

Clasa Gnetatae (Gnetopsida)

Cuprinde specii actuale cu caractere ce fac trecerea spre angiosperme. Sunt arbuşti cu frunze opuse,
reduse. Conţin în structura lemnului trahee şi traheide. Florile sunt unisexuate pe plante dioice. Prezintă
un început de perigon. Ovulul are 2 integumente iar sămânţa embrion cu 2 cotiledoane.

Ordinul Ephedrales
Familia Ephedraceae
Ephedra distachya – cârcel, plantă subarbustivă, perenă, cu tulpini articulate, verzi,
asimilatoare înalte de 30-50 cm şi cu frunze solziforme, opuse. La unele exemplare vârful ramurilor se
răsuceşte ca un cârcel. Lemnul este alcătuit din trahee si traheide. Vasele liberiene au celule anexe la fel
ca la angiosperme. Florile bărbăteşti prezintă o stamină ramificată cu un perigon redus. Florile femeieşti
au un ovul cu 2 integumente cu micropil prelungit sub forma unui tub. Prezintă un perigon redus.

Ordinul Welwitschiales include o singură familie.

Familia Welwitschiaceae. Welwitschia mirabilis vegetează în deşertul Namibiei (Africa de
SV). Are un trunchi lemnos scurt cu doi lobi lăţiţi în vârf de pe care pornesc două frunze în formă de
panglică de 2-3m, cu nervuri paralele, sfâşiate longitudinal de vântul puternic. Este o plantă unisexuată
şi dioică, cu polenizare entomofilă. Florile bărbăteşti sunt conuri. O floare este alcătuită din şase stamine
unite prin baza filamentelor într-un tub lung, în care se găseşte un ovul rudimentar, ceea ce dovedeşte
că floarea a fost iniţial hermafrodită. Florile femeieşti în formă de con sunt formate dintr-o bractee
fiecare, ce poartă un ovul cu tubilus lung. Endospermul se prelungeşte spre tuburile polinice, sub forma
unui tub protalian, ce poartă arhegonul cu oosfera. Astfel, caz unic în lumea plantelor, elementul femel
înaintează spre cel bărbătesc. Sămânţa are embrion cu două cotiledoane.