Ciclul vital la Phylum Psilotophyta

Ciclul vital la Phylum Lycophyta

Ciclul vital la Phylum Lycophyta

Ciclul vital la Phylum Equisetophyta

Ciclul vital la Phylum Polypodiophyta
Ferigă
Ferigile (Încrengătura Pteridophyta) sunt primele plante vasculare apărute pe uscat, care au corpul vegetativ
reprezentat de generaţia sporofitică, care devine dominantă. Se cunosc peste 20000 specii de ferigi, clasificate în
aproximativ 300 genuri. Sunt plante iubitoare de umezeală, de aceea le întâlnim în locurile unde este răcoare şi
lumină, dar nu foarte puternică. Aceste condiţii sunt întâlnite în pădurile de câmpie, dar în special în cele de la
munte, pe valea râurilor.
Caractere generale
 Plante vasculare;
 Acestea au organe vegetative (frunză, tulpină şi rădăcină) adevărate;
 Înmulţirea se face prin spori;
 Corpul este denumit corm.
Organizarea structurală
Rădăcina
Ferigile sunt cormofite. Aceasta înseamnă că au organe vegetative adevărate (rădăcină, tulpină, frunze). Feriga
comună trăieşte în locuri umede pe marginea apelor de munte, în păduri, etc. În pământ are un rizom, de care sunt
prinse rădăcinuţe adventive şi firoase care alcătuiesc în fiecare an bucheţele de frunze. Frunza este formată din
teacă, peţiol şi limb (organe vegetative adevărate) întrucât acestea au vase conducătoare. Pe dosul frunzelor la ferigi
se găsesc sori cu sporangi, iar sporangii la rândul lor conţin spori. La maturitate sporii cad pe pământ. Dacă găsesc
locuri umede, ei vor da naştere unei plăntuţe numită protal. Aceasta are organe sexuate bărbăteşti şi femeieşti. Prin
fecundaţie, ele dau naştere celulei-ou. La rândul ei, aceasta dă naştere unei noi plăntuţe şi atunci protalul va muri.
Ciclul de dezvoltare este diferit prin generaţia sexuată (protalul) şi asexuată (celula-ou) faţă de muşchi, deoarece
generaţiile sunt independente.
Importanţa ferigilor:
 din rizomul de ferigi se face medicament împotriva viermilor intestinali (vermifug);
 din coada-calului se face ceai împotriva bolilor de rinichi;
 ferigile mai pot fi şi plante decorative, iar din ferigile arborescente străvechi se pot forma cărbunii;
Alte ferigi mai pot fi: coada-calului, struţişorul, pedicuţă.
Frunza
Anual se dezvolta frunze noi, care la unele specii pot atinge 30m in lungime. La inceput ele sunt ras ucite in forma
de melc, deoarece partea inferioara creste mai repede decit cea superioara. Pe masura cresterii, frunzele se desfac,
aparind un petiol si o lumina dubla penat-sectata. Frunzele indeplinesc, de regula, doua functii: de fotosinteza si de
sporificatie.
Se intilnesc si ferigi cu frunzulite mici (Salvinia natans) sau in forna de panglica (Phllitis scolopendrium). In
frunzele unor feigi acvatice (Azolla) se dezvolta cianobacterii fixatoare de azot. La unele specii de ferigi tropicala
epifite,majoritatea frunzelor amintesc de coarnele renului, iar cele de la baza prezinta un ,,butonas" cu resturi
vegetale in putrefactie. Unele specii tropicala si subtropicale sunt arborii. Tulpina lor nu creste in grosime,pastrind
forma cilindrica. In virful tulpinii se afla un buchet de frunze mari. Spre deosebire de muschi, ferigile dispun de
tesut conductor, reprezentat de traheide si tuburi perforate fara celule anexe.
Alte particularităţi ale anatomiei ferigilor
Reproducerea
Pe dosul frunzelor se găsesc nişte pete maronii denumite sori, care conţin sporangi cu spori. Sporii ajunşi la
maturitate sunt eliberaţi şi germinează, dând naştere unui protal care are formă de inimă şi poartă la capătul ascuţit
anteridii (ele produc anterozoizi) şi la capătul opus arhegoane (produc o singură oosferă). În urma fecundaţiei
rezultă celula-ou, din care se dezvoltă un embrion, ce va da naştere unei ferigi şi ciclul se reia. Există două
generaţii: cea gametofitică (de la stadiul de spori, la cel de celulă-ou) şi cea sporofitică (de la stadiul de celulă-ou, la
cel de spori).
Evoluţia
Ferigile au apărut acum 400 milioane ani.
Arealul de răspândire
În locurile umede şi umbroase.
Clasificarea
Îngrengătura cuprinde 4 clase:
1. Psilofitate
2. Licopodiate
3. Equisetate
4. Filicate/Polipodiate