Digestie

De la Wikipedia, enciclopedia liberă

Salt la: Navigare, căutare

Digestie poate însemna procesul de fagocitoză a celulelor sistemului imun, sau digestia hranei de către
organismele pluricelulare, proces prin care se realizează desfacerea moleculelor mari de hidrocarbonate
(polizaharide), grăsimi (lipide) şi proteine în molecule mai mici ca mono-, dizaharide, acizi graşi,
aminoacizi, di- şi tripeptide, rezultând energie şi pe de altă parte substanţe necesare sintezei ţesuturilor
organismului.
Astfel se poate deosebi :

 o digestie intracelulară în vacuolele digestive din cadrul celulei şi

 digestia extracelulară în afara celulelor pe traiectul digestiv intestinal.

[modifică] Digestia la om

Imaginea tractusului digestiv la om:

1=Esofag, 2=Stomac, 3=Pilor, 4=Intestin subţire, 5=Cecum, 6=Apendice, 7=Intestin gros, 8=Rectum,
9=Anus

La om procesul de digestie începe în gură se continuă apoi în stomac (gaster), intestinul subţire cu
segmentele: duodenum, jejunum şi ileum (absorbţia hranei producându-se numai la nivelul intestinului
subţire).

1. In gură hrana este triturată mecanic cu ajutorul dinţilor şi amestecată cu salivă, care asigură
alunecarea bolului alimentar prin esofag (Oesophagus) în stomac. Saliva este produsă de către
glanda parotidă (Glandula parotidea), glanda sublinguală (Glandula sublingualis) şi glanda
submandibulară (Glandula submandibularis), secreţia salivară conţine enzima ptialină(amilaza
salivara) care desface moleculele mari de polizaharide în molecule mai mici de olihgozaharide (de
exemplu desface amidonul în maltoză).
2. In stomac este un mediu acid (pH 2), prin acidul clorhidric produs de mucoasa gastrică, la acest nivel
se distrug germenii infecţioşi şi se produce denaturarea proteinelor, pepsina desface moleculele de
proteine în molecule mai mici de peptide, sau colagenul (parte componentă esenţială a ţesutului
conjunctiv). De asemenea în stomac este factorul care contribuie la favorizarea vitaminei B12 la
nivelul ileumului. Prin mişcările peristaltice ale stomacului hrana parţial digerată (Chymus) va fi
dirijată spre orificiul piloric (M. sphincter pylori) de unde ajunge în duoden.
3. Intestinul subţire este segmentul cel mai important de absorbţie a hranei, în duoden aciditatea
produsă de sucul gastric este neutralizată prin bilă (produs de ficat), şi secreţia pancreasului (amilaza
pancreatică).De asemenea în intestinul subţire este continuat procesul de digestie din gură prin
 desfacerea mai departe a zaharidelor prin enzimele lactază, maltază, sucrază în molecule şi mai mici
de glucoză, fructoză, galactoză şi manoză, molecule care pot fi deja absorbite prin peretele
intestinului subţire. Proteinele parţial digerate în peptide vor fi descompuse de enzima peptidază
(tripsină, chimotripsină şi carboxipeptidază) în aminoacizi care la fel pot fi absorbite prin peretele
intestinal. Grăsimile sau lipidele care apar sub formă de picături vor fi la început emulsionate de bilă
şi lecitină în soluţii cu particule mai mici, care vor fi descompuse de enzima lipază în acizi graşi
(monogliceride) care pot traversa la peretele intestinal care este lipofil. Numai 80 % din hrană este
valorificat de organism prin procesul de digestie, absorbţia se produce printr-un proces de difuzie
favorizată de aşa numită pompa osmotică a ionilor de sodiu şi potasiu (Na+, K+) care funcţionează
prin diferenţa de concentraţie din sânge faţă de conţinutul intestinal.
4. Intestinul gros (Intestinum crassum) la acest nivel este resorbit 19 % apă din resturile de hrană
nedigerate sosite din intestinul subţire, aceste resturi fiind apoi eliminate prin rectum şi apoi anus.
5. Durata digestiei la om după natura hranei poate dura între 33 şi 42 de ore, ajuns în rectum poate
rămâne până la 5 zile, unde de fapt nu mai are loc nici un proces de digestie.