Ferigile

• Ferigile (Încrengătura Pteridophyta) sunt

primele plante vasculare apărute pe uscat, care
au corpul vegetativ reprezentat de generația 
sporofitică, care devine dominantă. Se cunosc
peste 12000 specii de ferigi, clasificate în
aproximativ 300 genuri. Sunt plante iubitoare de
umezeală, de aceea le întâlnim în locurile unde
este răcoare și lumină, dar nu foarte puternică.
Aceste condiții sunt întâlnite în pădurile de
câmpie, dar în special în cele de la munte, pe
valea râurilor.
Rădăcina
• Ferigile sunt cormofite. Aceasta înseamnă că au
organe vegetative adevărate (rădăcină, tulpină,
frunze). Feriga comună trăiește în locuri umede pe
marginea apelor de munte, în păduri, etc. În pământ
are un rizom, de care sunt prinse rădăcini adventive
și firoase care alcătuiesc în fiecare an buchețele de
frunze. Frunza este formată din teacă, pețiol și limb
(organe vegetative adevărate), întrucât acestea au
vase conducătoare. Pe dosul frunzelor la ferigi se
găsesc spori cu sporangi, iar sporangii la rândul
lor conțin spori. La maturitate sporii cad pe
pământ. Dacă găsesc locuri umede, ei vor da
naștere unei plăntuțe numită protal. Aceasta are
organe sexuale bărbătești (anteridii) și femeiești
(arhegoane). Prin fecundație, ele dau naștere
celulei-ou. La rândul ei, aceasta dă naștere unei noi
plăntuțe și atunci protalul va muri. Ciclul de
dezvoltare este diferit prin generația sexuată
(protalul) și asexuată (celula-ou) față de mușchi,
deoarece generațiile sunt independente.
Frunza
• Anual se dezvoltă frunze noi, care la unele specii
pot atinge 30m în lungime. La început ele sunt
răsucite în formă de melc, deoarece partea
inferioară crește mai repede decât cea
superioară. Pe măsura creșterii, frunzele se
desfac, apărând un pețiol și o lumină dublă
penat-sectată. Frunzele îndeplinesc, de regulă,
doua funcții: de fotosinteză și de sporificație.
• Se întâlnesc și ferigi cu frunzulițe mici (
Salvinia natans) sau în formă de panglică (
Phllitis scolopendrium). În frunzele unor ferigi
acvatice (Azolla sp.) se dezvoltă cianobacterii
 fixatoare de azot. La unele specii de ferigi
tropicale epifite, majoritatea frunzelor amintesc
de coarnele renului, iar cele de la bază prezintă
un ,,butonaș” cu resturi vegetale în putrefacție.
Tulpina

• Unele specii tropicale și subtropicale sunt

arborii. Tulpina lor nu crește în grosime,
pastrând forma cilindrică. În vârful
tulpinii se află un buchet de frunze mari.
Spre deosebire de mușchi, ferigile dispun
de țesut conductor, reprezentat de traheide
 și tuburi perforate fără celule anexe.
Importanta ferigilor

• Din rizomul de ferigi se prepară medicamente

împotriva viermilor intestinali (vermifug).
• Din coada-calului se prepară ceai împotriva bolilor
de rinichi.
• Ferigile mai pot fi folosite ca și plante decorative.
• Ferigile arborescente străvechi au și ele o
importanță deosebită , deoarece au format, în timp,
rezerve consistente de huilă și antracit (cărbuni).
• Exemple de ferigi: Lycopodium clavatum (pedicuță
sau brădișor), Selaginella helvetica (struțișor),
Polypodium vulgare (feriguța), Dryopterix filix-mas
(feriga comună).
Întrebuințarea în medicină
• În trecut, extractele din rizomi de ferigă
(Extractum filicis) figurau în multe farmacopei,
fiind utilizate în medicina umană și veterinară
pentru combaterea viermilor intestinali și în
special împotriva teniei. După administrarea
dozelor terapeutice, se administra un purgativ,
de obicei ulei de Ricin. Astăzi s-a renunțat la
această recomandare din cauza toxicității
rizomului și a reacțiilor adverse frecvente. 
Toxicitate
• Rizomii de ferigă sunt toxici în perioada de încolțire. Conservarea
îndelungată a drogului și administrarea cu un purgativ uleios îi mărește
toxicitatea. Intoxicația se manifestă prin greață, vomă, colici abdominale,
diaree, enterite hemoragice, icter, midriază până la amauroză, aritmie
cardiacă, dispnee, stări convulsive, paralizii. În cazuri acute apar dureri de
cap, amețeală, halucinații, orbire, afecțiuni cardiace și renale.
Proiect realizat de: 
MOCANU GEORGE CĂTĂLIN