CURS 2 – BIOLOGIE GENERALĂ,

VEGETALĂ ŞI ANIMALĂ

ÎNCRENGĂTURA PINOPHYTA
(GYMNOSPERMATOPHYTA)

Cuprinde plante lemnoase, arbori şi arbuşti (rar liane sau subarbuşti), cu ramificaţie
monopodială sau simpodială. Prin caracterele lor, au făcut trecerea de la pteridofite la
angiosperme şi au avut maximum de dezvoltare în mezozoic.
Rădăcina se ramifică numai în plan vertical. La cele fosile era dicotomică, la cele
actuale este monopodială sau simpodială şi are creştere secundară în grosime. La unele
specii (Pinus sp.) formează micorize, la altele (Taxodium distychum) emite pneumatofori
pentru a nu se asfixia.
Tulpina este lemnoasă, cu îngroşare secundară. Poate fi un stip (Cycadatae) sau un
trunchi monopodial (Pinatae) sau simpodial (Ginkgoatae). La Gnetatae poate fi lianoidă,
un butuc sau un cotor cu ramuri caduce.
În structura tulpinii fasciculele conducătoare sunt concentrice, lemnul fiind
constituit exclusiv din traheide scalariforme şi spiralate la Cycadatae şi cu punctuaţiuni
areolate la Pinatae. Liberul este lipsit de celule anexe. Tulpina prezintă adesea ramuri
diferite, macroblaste (ramuri lungi) şi microblaste (ramuri scurte) ce cad odată cu
frunzele.
Frunzele, alterne, rar opuse sau verticilate, pot fi scvamiforme, solzoase, aciculare,
bilobate, lăţite în formă de panglică sau penat divizate şi mari, asemănătoare cu cele de la
ferigi. La gimnosperme frunzele sunt persistente (sempervirescente) deşi ele cad (la 2-12
ani) pe rând şi au o structură xeromorfă cu epiderma cutinizată sau cerificată şi stomatele
afundate în hipodermă pentru a diminua transpiraţia în anotimpul călduros. Mezofilul este
bogat în cloroplaste şi canale secretoare rezinifere, de unde şi numele de răşinoase.
Nervaţiunea poate fi dicotomică (Ginkgo), uninervă (Pinaceae), penată (Cycas,
Gnetum) sau paralelă (Welwitschia).
Floarea are conformaţie strobilară, de con şi este de regulă lipsită de învelişuri
florale, doar la Gnetatae prezintă un periant redus. Sunt unisexuate monoice (se găsesc pe
acelaşi individ) sau dioice (se găsesc pe indivizi diferiţi), rar hermafrodite. Este
constituită dintr-un lăstar scurt, pe care sunt dispuse spirociclic fie staminele
(microsporofile), fie carpelele (macrosporofile). Se pot grupa în inflorescenţe de conuri
compuse sau spice.
Florile masculine sunt formate din stamine care pot avea formă de frunzuliţă
penată, de scut peltat cu antere anatrope, de solz cu două sau mai multe antere sau de
filament simplu sau ramificat. Anterele au de regulă doi saci polinici dar pot avea şi trei
(Ginkgo) sau mai mulţi (Taxus). În sacii polinici se găseşte ţesutul sporogen diploid, care
prin diviziune reducţională formează tetrade de grăuncioare de polen sau microspori
haploizi.
Floarea femelă este reprezentată de carpelă (solz carpelar) ce poate fi cupuliformă
(Ginkgo, Taxus), solziformă (Pinaceae) sau foliacee şi penată (Cycas). La Pinaceae solzul

1
carpelar fertil este însoţit de un solz steril ce reprezintă o bractee. Pe solzul carpelar se
găsesc ovulele.
Ovulul reprezintă organul nou şi caracteristic gimnospermelor. Este învelit la
exterior de un singur integument pluristratificat ce lasă apical o deschidere numită
micropil prin care va pătrunde tubul polinic.
La unele gimnosperme sub micropil rămîne o cavitate cu lichid numită cameră
polinică prin care înoată gameţii masculi spre oosferă. Ovulele pot fi ortotrope (cu
micropilul în sus) sau anatrope (cu micropilul în jos), pedicelate sau sesile.
Polarizarea se face cu ajutorul vântului (anemogamă), polenul fiind uşor şi foarte
numeros. Căzut direct pe ovul, grăunciorul de polen germinează şi formează un tub
polinic prin alungirea celulei vegetative. Din diviziunea celulei generative se formează
doi gameţi masculi flagelaţi (anterozoizi) sau lipsiţi de flageli (spermatii).
Fecundaţia este foarte îndelungată, la toate gimnospermele, de la polenizare şi până
la pătrunderea gameţilor masculi la oosferă durează aproape un an. Fecundaţia este
simplă, adică doar oosfera este fecundată de unul din gameţii masculi, proces în urma
căruia se formează zigotul.
În faza în care embrionul devine plantulă, ovulul se transformă în sămânţă, motiv
pentru care gimnospermele se mai numesc şi spermatofite. Sămînţa este uneori cărnoasă
dar de cele mai multe ori este uscată, cu o testă sclerificată, provenită din integumentul
ovulului. La unele Pinaceae, la această testă se adaugă o o aripă provenită din epiderma
carpe3lei, care dă seminţei aspect de samară.
În ciclul de dezvoltare al gimnospermelor predomină net sporofitul (planta însăşi)
ca durată şi volum, gametofitul fiind foarte redus şi închis în sporofit.
Dintre principiile active, cu rol de chemotaxoni, întâlnite la conifere, mai
importante sunt uleiurile volatile cu monoterpene biciclice (α şi β pinen) şi rezinele cu di
şi triterpene (acizi, alcooli, esteri). De asemenea acidul ascorbic se găseşte în mari
cantităţi în frunze.
Cele aproximativ 10.000 de specii de gimnosperme, din care 9.200 fosile si 800
specii actuale se clasifică în 5 clase:
1. Cycadatae
2. Bennettitatae
3. Ginkgoatae
4. Pinatae
5. Gnetatae

2. CLASA BENNETTITATAE

Cuprinde circa 10 specii fosile mezozoice ce au dispărut în Cretacic. Bennettitatele

prezintă un deosebit interes ştiinţific întrucât, după unii autori, au stat la originea (sunt
strămoşii) angiospermelor.

3. CLASA GINKGOATAE

2
 Însumează 20 de specii fosile şi o singură specie actuală. Sunt arbori monopodiali,
dioici, cu frunze lobate cu nervaţiune dicotomică. În Jurasic ocupau toată emisfera
nordică.

ORD. GINKGOALES

Este un ordin monotipic, deoarece cuprinde o singură familie, Ginkgoaceae, cu un

singur gen şi o singură specie dioică:
Ginkgo biloba - Arborele templier sau arborele celor 40 de steme

Creşte spontan în China de SV şi Japonia iar în Europa se cultivă ca arbore

ornamental prin parcuri, pe alei şi în grădini botanice. Atinge înălţimi de până la 40 m.
Tulpina ramificată simpodial este formată din numeroase macro şi microblaste (ramuri
lungi şi rămurele).
Frunzele sunt peţiolate, mari, cel mai adesea bilobate, dar pot fi şi întregi sau tri şi
tetralobate, cu aspect de evantai, cu baza triunghiulară şi marginea superioară
semicirculară.
Sunt groase, pieloase, cu nervaţiune dicotomică. Toamna devin galben-aurii şi cad
(fenomen rar la gimnosperme).
Inflorescenţa masculină spiciformă este formată din numeroase stamine, fiecare
alcătuită dintr-un filament în vârful căruia se găsesc 2 saci polinici ce crapă longitudinal
şi eliberează polenul.
Floarea femelă este formată din 2 ovule ortotrope situate în vârful unui peduncul
ramificat dicotomic. Din cele 2 ovule, doar unul se dezvoltă. După fecundare ovulul
devine sămânţă. Integumentul ovulului devine cărnos spre exterior şi se sclerifică spre
interior, luând aspect de sâmbure.
Sămânţa are aspectul unui fruct cărnos galben-verzui asemănător cu o drupă
(cireaşă) susţinută de un peduncul lung.
Ginkgo biloba este o adevărată fosilă vie cultivată de om din timpuri imemorabile
ca plantă sfântă în jurul pagodelor sau templelor budiste sau prin cimitirele chinezeşti sau
japoneze. În anumite zone din China formează adevărate păduri ce constituie ultimele
refugii ale acestei plante care odinioară era foarte răspândită în toată emisfera nordică
(până în Groenlanda).
În Europa a fost introdusă ca plantă ornamentală în 1730 în Olanda.
În ultimii 25 de ani a devenit una dintre cele mai importante plante medicinale în
tratamentul afecţiunilor vasculare şi în geriatrie, motiv pentru care s-a impus înmulţirea
sa vegetativă.
Farmaceutic se folosesc frunzele, Ginkgo bilobae folium bogate în substanţe
flavonice, biflavonoide, ginkgolide, bilobalide ce acţionează ca angioactivatori asupra
microcirculaţiei, circulaţiei periferice şi venoase.
Sunt indicate în tratamentul sclerozei cerebrale, angiopatiei diabetice şi varicelor, în
insuficienţe circulatorii cerebrale, sechele după accidente vasculare cerebrale,
traumatisme craniene, tulburări vasculare periferice, afecţiuni neuro-senzoriale de origine
circulatorie etc.
Principiile active au acţiune vasodilatatoare la nivelul arterelor mici şi medii din
zonele mai profunde cerebrale, măresc capacitatea de reţinere şi rezistenţa la oboseală a

3
persoanelor în vârstă, sunt un bun remediu în angiopatia diabetică, stimulează oxigenarea
tisulară, sunt un excelent vasoprotector etc.

4.– CLASA PINATAE

Cuprinde circa 600 specii actuale şi fosile, arbori şi arbuşti cu ramificaţie

monopodială, rar simpodială cu mai multe feluri de ramuri (macroblaste şi microblaste).
Frunzele sunt aciculare sau solzoase, alterne, opuse sau verticilate.
Florile sunt nude, unisexuate, plantele fiind monoice, foarte rar dioice.
Grăuncioarele de polen prezintă saci aeriferi, gameţii masculi sunt neflagelaţi şi se
numesc spermatii. Fecundaţia este simplă, iar după fecundaţie ovulul se transformă în
sămânţă ce prezintă un embrion cu 2-20 cotiledoane.

ORD. CONIFERALES

Cuprinde cele mai numeroase specii de gimnosperme actuale, răspândite mai ales în
regiunile temperate sau nordice. Sunt arbori sau arbuşti monopodiali, ce conţin canale
rezinifere (excepţie Taxus), cu frunze aciculare, sempervirescente (excepţie Larix). Trunchiul
este drept, ramificat monopodial, rar simpodial (Taxus). Lemnul este format din traheide cu
punctuaţiuni areolate iar liberul prezintă vase liberiene neciuruite şi lipsite de celule anexe.
Florile sunt unisexuate, sub formă de conuri şi dispuse monoic rar dioic (Taxus, Juniperus).
Solzul staminal are 2 saci polinici iar solzul carpelar 2 ovule anatrope şi este însoţit adesea de
un solz steril, sclerificat şi aderent. Seminţele sunt de obicei aripate.

Ordinul Coniferales cuprinde 4 familii:

1. – Cupressaceae
2. – Taxaceae
3. – Pinaceae (Abietaceae)
4. – Taxodiaceae

Fam. Cupressaceae

Cuprinde peste 100 de specii lemnoase răşinoase, monoice sau dioice, de talie
foarte mare (arbori înalţi) sau cu aspect de tufă, răspândite mai ales în emisfera nordică.
Au frunze sempervirescente solzoase, rar aciculare, dispuse pe ramuri opus şi
decusat sau verticilat.
Conurile femele sunt formate dintr-un număr mic de carpele solzoase, fertile şi
sterile aşezate opus sau verticilat, cele fertile purtând la bază 1-20 ovule ortotrope.
Florile mascule au stamine cu filamente scurte şi conectiv dilatat sub forma unui
scut peltat la marginea căruia, apar pe faţa inferioară, 3-6 saci polinici. În urma
dezvoltării ovulelor şi carpelelor iau naştere una sau mai multe seminţe înconjurate de
solzi pieloşi sau cărnoşi şi baciformi, liberi sau concrescuţi. Embrionul are 2-6
cotiledoane.

4
 Juniperus communis - Ienupărul
Este un arbust sempervirescent, dioic, foarte ramificat, ce vegetează în regiunile
colinare şi montane din Europa şi America de Nord, la noi în regiunea colinară şi în etajul
montan, în rarişti de pădure, poieni.
Are frunze aciculare, subulate, rigide, înţepătoare, grupate câte 3 în verticil, fiecare
pe faţa superioară cu o bandă lată; albă. Florile mascule sunt formate din numeroase
stamine, cele femele, mici, rotunjite, se dezvoltă la subsuoara frunzelor sau în vârful unor
lujeri şi sunt formate din solzi bazali sterili şi din 3 solzi carpelari dispuşi spre vârf,
purtând pe faţa superioară câte un ovul. Solzii carpelari se îngroaşă în urma fecundaţiei,
devin cărnoşi, se unesc prin marginile lor şi închid complet cele trei seminţe, luând forma
unei bace (pseudobacă) de culoare verde în stadiu tânăr şi neagră albăstruie, brumată, la
maturitate. Aceste bace false sunt boabele de ienibahar. Maturarea seminţelor are loc în 2
ani.
Importanţă farmaceutică prezintă Juniperi fructus sau Juniperi baccae, care se
recoltează prin scuturarea uşoară a ramurilor. Conţin ulei volatil (borneol, camfen),
substanţe amare (juniperină), acizi organici (gliceric, 1-ascorbic, acetic, malic, formic).
Cantitatea de ulei volatil este variabilă în funcţie de provenienţa plantei, precum şi de unii
factori ecologici: altitudine, expoziţie, configuraţia terenului. Ele sunt folosite la
prepararea băuturilor aniscorbutice şi pentru extragerea uleiului volatil. Esenţa are acţiune
diuretică, dezinfectantă a căilor renale, digestive şi respiratorii, sudorifică, carminativă,
uşor antiglicemiantă, antireumatismală şi expectorantă. Se recomandă în afecţiuni ale
căilor urinare, cistite, uretrite, edeme cardio-renale, reumatism, gripă, diabet, dermatoze.
Juniperi fructus intră în alcătuirea ceaiului antireumatic. Ienibaharul este folosit şi drept
condiment. Din pseudobace se prepară ginul, băutură hidroalcoolică.

Thuja orientalis - Arborele vieţii

Este un arbust columnar, cu ramurile principale şi ramificaţiile acestora dispuse în plan
vertical. Are frunze solzoase şi imbricate. Conurile femele sunt cărnoase, au 6 apendici
încovoiaţi, la maturitate devin lemnoase, iar seminţele nu sunt aripate. Este originar din China,
Coreea. Se cultivă şi la noi, ca ornamental, se pretează la tuns, fiind folosit sub formă de
garduri vii, borduri.
Planta conţine un ulei eteric în alcătuirea căruia intră acidul tujic, tujopsen. Mai conţine
lignani cu posibilă acţiune anticanceroasă. Este recomandat în guturai, dismenoree, hematurie,
metroragie, hemoragii ale tractului digestiv ca urmare a ulcerului duodenal, afecţiuni cutanate
parazitare. Seminţele sunt recomandate ca sedative, în insomnii, neurastenii.
Thuja occidentalis - Arborele vieţii
Originar din America de Nord se prezintă sub formă de arbore sau arbust, cu ramurile
principale şi ramificaţiile lor dispuse în planuri orizontale. Conurile nu au apendici (coarne) iar
seminţele sunt aripate. Frunzele sunt solzoase, mai late, prevăzute pe spate, în partea centrală
cu o glandă reziniferă rotundă.
La noi se cultivă ca ornamental, prin parcuri. Toate părţile aeriene ale plantei şi în
special ramurile tinere, conţin un ulei eteric în compoziţia căruia intră monoterpene oxigenate

5
aciclice ca: α -tujona, β- tujona, fenchona şi alte terpene. În trecut se utiliza ca expectorant,
emenagog, diuretic şi antireumatismal. În prezent este utilizat în homeopatie.
Simptomele produse în caz de intoxicaţie prin depăşirea dozelor, sunt de natură digestivă
- salivaţie, colici, diaree sanguinolentă, apoi dispenee, paralizie şi răcirea extremităţilor.

Familia Taxaceae
Cuprinde arbori sau arbuşti dioici cu tulpina dreaptă, ascendentă sau culcată. Frunzele
sunt liniare, moi, persistente, dispuse în spirală, pe faţă verzi întunecate, pe dos verde palid.
Florile mascule au 6-14 stamine iar anterele au 6-8 saci polinici. Florile femele sunt solitare.
Sămânţa este acoperită de un aril cărnos.

Taxus baccata – Tisa

Se prezintă sub formă de arbore sau arbust de 10-15 m, cu scoarţa roşie - brună, ce
formează un ritidom brun cenuşiu ce se exfoliază în plăci şi coroană ovoid conică, cu cetină
bogată. Frunzele sunt liniare, moi, plane, scurt acuminate cu nervura mediană, proeminentă, de
culoare verde închis pe faţa superioară, verde palid, pe faţa inferioară. Conurile mascule au 6-
14 stamine peltate, protejate de un fel de periant format din bractei albe sau roşii. Floarea
femelă este alcătuită dintr-un ax scurt, acoperit de bractei ce prezintă în vârf un singur ovul.
Sămânţa ovoidă este acoperită incomplet de un înveliş cărnos numit aril, care provine
din nişte scvame situate la baza ovulului. Arilul are culoare roşie şi este singura parte netoxică
a plantei.
Creşte în păduri de munte, izolat sau în pâlcuri şi se cultivă ca ornamental. Are creştere
foarte înceată dar este longeviv (2000-3000 de ani). Nu are răşină. Lemnul este foarte preţios
fiind căutat pentru sculptură şi tâmplărie fină.
Toxicitatea plantei asupra omului şi animalelor este cunoscută din antichitate, din
scrierile lui Teophrastus. Grecii credeau că este atât de toxică încât este suficient să treci pe
lângă ea pentru a fi în pericol de moarte. Iulius Cezar povesteşte că săgeţile galilor erau
otrăvite cu sucul extras din "fructul" de tisă. Virgiliu sfătuia crescătorii de albine să nu-şi pună
stupii în apropierea acestui arbore, fiind otrăvitor pentru albine Frunzele sunt cele mai toxice
părţi ale plantei iar conţinutul în principii toxice este mai crescut iarna decât vara.
Toxicitatea este dată de conţinutul ridicat în pseudoalcaloizi precum taxol şi 10-
dezacetiltaxol, taxină A, taxicine, etc. Taxolul a fost izolat iniţial din scoarţa trunchiului de
Taxus brevifolia, tisa de Pacific, ce creşte în insulele din Oceanul Pacific. Taxolul (ester-
amidă), are proprietăţi citostatice inhibând desfacerea microtubulilor fusului acromatic în
tubulină. Este activ pe tumori ovariene, cancer pulmonar, de sân, acţiunea fiind superioară
altor citostatice. Taxina a fost izolată din frunze în 1836 şi are acţiune bulbară comparabilă cu
a morfinei (analgezică şi narcotică). Arborele fiind foarte toxic este intens distrus de ciobani
fiindcă omoară oile.

Familia Pinaceae (Abietaceae)

Cuprinde plante răspândite mai ales pe munţii din regiunile temperate. Sunt arbori, rar
arbuşti, cu frunze persistente sau caduce, aciculare, uninerve şi alterne. Prezintă canale
rezinifere în toate organele. Florile mascule şi femele au formă de conuri alungite, pendule sau
erecte.

Picea excelsa (sin. Picea abies) – Molidul

6
 Este un arbore cu port conic, cu frunze aciculare pungente, dispuse spiralat pe ridicături
brune, care după căderea frunzelor lasă urme, cicatrici, proeminente.
Conurile femele sunt mari, pendente şi la maturitate cad întregi. Solzii carpelari au
vârful retuz. Conurile mascule sunt mici, de obicei se formează unul singur în vârful ramurilor
şi cad de timpuriu.
Formează molidişuri pure, în etajul montan superior şi alpin sau de amestec cu fagul şi
bradul. Este utilizat pentru cherestea, celuloză şi lemn de rezonanţă, pentru instrumente
muzicale cu coarde. Din coaja şi conurile de molid se extrage 50% din producţia de tanin
folosit în tăbăcărie, industria vopselelor şi fotografică.
In farmacie se foloseşte cetina de molid, cu acţiune şi compoziţie asemănătoare cu cea
de brad. Terebentina, răşina purificată de conifere, dă produsul farmaceutic "Aetheroleum
terebinthinae", esenţă de terbentină, a cărei acţiune este cunoscută încă din antichitate.
In doze terapeutice esenţa de terebentină se utilizează ca modificator al secreţiilor
traheo-bronşice, antiseptic urinar şi pulmonar (acţiune mai ales împotriva streptococului),
hemostatic, diuretic, vermifug (tenifug), antidot în intoxicaţiile cu fosfor, cicatrizant.

Abies alba - Bradul alb

Este un arbore cu trunchiul drept, înalt de până la 50 m şi coroană cilindrică. Frunzele
sunt aciculare, au vârful emarginat (ştirbit) şi două dungi ceroase pe epiderma inferioară. Sunt
dispuse pectinat (în plan orizontal) iar după cădere lasă o cicatrice netedă.
Conurile femele sunt erecte pe ram, au solzii carpelari rotunjiţi şi caduci, astfel că la
maturitate axa conului rămâne golaşă. Conurile mascule sunt mici şi dispuse câte 2-3 în vârful
ramurilor.
Bradul formează păduri pure numite brădete sau în amestec cu molidul şi fagul. Uneori
este cultivat ca decorativ şi folosit ca pom de iarnă. Din răşina de brad se extrage camforul
sintetic şi unele uleiuri eterice folosite în parfumerie şi în produsele cosmetice.
Cetina, formată din rămurele de maxim 20 cm lungime cu frunze aciculare, se recoltează
în tot cursul anului şi se foloseşte pentru extracţia unui ulei volatil şi a vitaminei C. Frunzele
conţin uleiuri volatile precum 1-α -pinen, 1-acetat de bornil, aldehidă laurică, precum şi 360-
800 mg% acid ascorbic.
Mugurii de brad, Abieti turiones, se recoltează primăvara din exploatări forestiere, cu
mâna, rupându-se rămurele ce nu depăşesc 3 mm. Din muguri se prepară medicamente
expectorante, diuretice, antinevralgice, antireumatice precum şi siropuri cu vitamine şi
reconfortante.
De asemenea se utilizează scoarţa de brad, Abieti cortex, care conţine 4-8% tanin. Răşina
din scoarţă se poate utiliza la fabricarea terebentinei, care după purificare dă produsul
farmaceutic "Aetheroleum terebinthinae", utilizat în balneologie. Băile cu ulei volatil de brad
se recomandă în boli ale sistemului nervos, reumatism, nevralgii.

Abies balsamea, originar din Canada, furnizează o răşină din care se prepară balsamul
de Canada, folosit la includerea preparatelor microscopice, deoarece are acelaşi indice de
refracţie ca şi sticla.

Pinus montana ssp. mughus - Jepi de munte, jneapăn

Este un arbust de circa 3 m, cu numeroase tulpini culcate la bază iar spre vârf oblic
ascendente sau erecte. Scoarţa cenuşiu brună, nu se exfoliază. Frunzele aciculare, grupate câte

7
două într-o teacă membranoasă, sunt de culoare verde ca iarba şi aşezate des şi îngrămădite
spre vârful lujerului.
Conurile sunt solitare sau grupate câte 2-3 în verticile, sunt sesile sau scurt pedunculate.
Aripa seminţelor este mai mare de 2-3 ori decât sămânţa. Formează păduri de jepi în etajul
inferior sau subalpin.
Mugurii, Pini montanae turiones se recoltează înainte de a se desface (martie, aprilie), se
rup cu rămurica de susţinere până la 3 cm şi se usucă la umbră cât mai rapid pentru a nu se
desface. Conţin ulei volatil în proporţie de 0,30-0,60%, bogat în α şi β-pinen, tanin, rezine,
vitamina C.
Uleiul volatil este folosit în afecţiuni ale aparatului respirator datorită acţiunii
expectorante, emoliente, antiinflamatoare şi în infecţii ale aparatului urinar datorită acţiunii
diuretice. Se recomandă în bronşite, traheite, laringite, tuse, litiază biliară, TBC. Are şi acţiuni
antinevralgice, antireumatice, antiseptice, cicatrizante. Intră în alcătuirea ceaiului bronşic.
Acele sunt bogate în vitamina C.

5. CLASA GNETATAE (CHLAMYDOSPERMAE)

Cuprinde un număr restrâns de plante cu organizare superioară celorlalte

gimnosperme. Sunt plante arbustoide (rar liane), nerăşinoase, unisexuate dioice cu
înfăţişare foarte variată.
În lemnul secundar conţin alături de traheide cu punctuaţiuni areolate şi trahee
(vase perfecte). Frunzele sunt opuse iar florile dispuse în ameţi sau conuri la axila
frunzelor sau în vârful unor microblaste.
Florile unisexuate dioice au un perigon foarte redus.
Floarea masculă este formată din 2-8 stamine cu periant rudimentar.
Floarea femelă prezintă în jurul ovulului un înveliş extern ca o cupă protectoare ce
poate fi considerată un ovar primitiv.
Ovulul prezintă 2 integumente, cel intern prelungindu-se într-un tub scurt (tubilus)
asemănător unui stil cu stigmatul său. Embrionul are 2 cotiledoane. Ordinul Gnetatae
cuprinde 3 ordine cu 3 genuri şi 80 de specii actuale:
1. Ephedrales
1. Gnetales
2. Welwitschiales

ORD. EPHEDRALES

Cuprinde subarbuşti sau liane cu tulpini articulate, foarte ramificate, virgate, dioice
şi frunze opuse, solziforme, reduse.

Ephedra distachya – Cârcelul

Este un subarbust (30-100 cm), dioic, cu tulpinile articulate, foarte ramificate,
repente sau erecte. La unele exemplare vârfurile ramurilor se răsucesc ca un cârcel, de
unde denumirea populară. Lemnul are traheide cu punctuaţiuni areolate. Vasele liberiene
au celule anexe ca la angiosperme. Frunzele mici au aspectul unor solzi, se prind opus la
noduri şi concresc între ele. Este o plantă dioică. Florile apar pe ramuri la noduri.

8
 Floarea masculină este reprezentată de o stamină. Staminele se grupează formând
inflorescenţe elipsoidale, pedunculate. Fiecare stamină prezintă un perigon format din 2
bractei opuse şi concrescute, un filament gros numit anterofor ce poartă 2-8 antere fiecare
cu 2 saci polinici. Grăunciorul de polen este oval şi are structura caracteristică
coniferelor.
Floarea femelă este reprezentată de un singur ovul; ovulele se grupează în
inflorescenţe femele. Ovulul are 2 integumente: unul extern, gros şi unul intern, subţire
care se prelungeşte cu un tubilus, a cărui extremitate se dilată permiţând pătrunderea
grăuncioruluide polen spre camera polinică. Macrosporul din nucelă se divide până
ajunge la 600 de nuclei, ce se organizează într-un endosperm primar (macroprotal) cu
arhegoane rudimentare, formate din 32 de celule la baza cărora se află oosfera.
Polenizarea se face prin vânt sau insecte. Polenul ajuns în camera polinică,
germinează formând un tub polinic prin care pătrund cei 2 nuclei spermatici până la
oosferă, pe care unul din ei o fecundează, iar al doilea se uneşte cu nucleul învecinat. Este
un început de dublă fecundare. După fecundare se dezvoltă embrionul şi un endosperm
secundar. Ovulul se transformă în sămânţă. Baza sa este înconjurată de multe bractei, ce
formează un înveliş extern. Acestea la maturitate devin cărnoase, roşii, luând aspect de
bace, cu gust dulce acrişor. Fiecare conţine 2 seminţe.
Ephedra populează nisipurile litoralului marin (Dobrogea) şi unele soluri nisipoase
din Transilvania, Muntenia (Cheia Turzii, Lancrăm).
Cârcelul este o plantă medicinală valoroasă. Ephedrae herba, conţine până la 20%
protoalcaloizi, alături de tanin, zaharuri, mucilagii, rezine. Protoalcaloizii, în special
efedrina, au acţiune asupra sistemului nervos simpatic şi central, stimulând centrii
vasomotori, activând reflexele spinale. Efedrina este bronhodilatator (antiasmatic),
spasmolitic în bronşite astmatiforme şi emfizem pulmonar, diminuează motilitatea
intestinală, creşte presiunea arterială, iar local, produce vasoconstricţie.
Produsele farmaceutice pe bază de efedrină sunt folosite în astmul bronşic,
hipotensiunea arterială, în şoc, incontinenţă urinară la copii şi adulţi, antidot în
intoxicaţiile cu morfină.
Clorhidratul de efedrină se foloseşte pentru dilatarea pupilei (acţiune midriatică).

9
 CURS 3 – BIOLOGIE GENERALĂ, VEGETALĂ ŞI ANIMALĂ
ÎNCRENGĂTURA MAGNOLIOPHYTA (ANGIOSPERMATOPHYTA)

Caractere generale
Angiospermele sunt cele mai evoluate şi mai numeroase dintre toate grupele de
plante ce populează pământul. Sunt specii lemnoase sub formă de arbori şi arbuşti cât şi
ierboase anuale şi perene, tipic terestre şi numai secundar unele sunt adaptate la mediul
acvatic sau mlăştinos. Marea majoritatea sunt plante verzi, autotrofe, dar sunt şi specii
heterotrofe parazite şi semiparazite, mixotrofe şi insectivore.
Au corpul diferenţiat în cele trei organe fundamentale: rădăcină, tulpină şi frunze,
formând un corm, ce reprezintă generaţia sporofitică.
Rădăcinile pot fi rămuroase, pivotante sau fasciculate. Ele provin întotdeauna din
radicula embrionului şi sunt persistente la dicotiledonate şi efemere la monocotiledonate,
când pier şi sunt înlocuite cu rădăcini adventive.
Tulpinile pot fi ramificate monopodial sau simpodial, de consistenţă lemnoasă sau
ierboasă, ce se pot îngroşa prin sporirea volumului celulelor corticale la
monocotiledonate, sau secundar, din activitatea cambiului şi felogenului, la
monocotiledonatele şi dicotiledonatele lemnoase. Tulpinile se dezvoltă suprateran dar şi
subteran când sunt metamorfozate în bulbi, tuberculi şi rizomi. Cilindrul central este un
eustel sau atactostel. Vasele lemnoase sunt trahee (vase perfecte), numai la cele primitive
se întâlnesc şi traheide cu punctuaţiuni areolate. Frunzele sunt macrofile de forme şi
mărimi variate, simple sau compuse, penate sau palmate, peţiolate sau sesile, întregi sau
divizate, în general caduce dar şi persistente. Sunt dispuse altern, opus sau verticilat.
Unele s-au adaptat la alte funcţii decât cea asimilatoare şi s-au metamorfozat în cârcei,
spini, urne, capcane, etc.
Principala caracteristică a angiospermelor o constituie modul de organizare al florii,
suprema realizare morfo-funcţională a regnului vegetal. În 1790 W. Goethe scria: „floarea
este un lăstar cu frunze metamorfozate în vederea reproducerii” definiţie valabilă şi
astăzi. Scurtarea continuă a lăstarului a dus la condensarea receptaculului floral şi
dispoziţia pieselor florale în verticil.
La majoritatea angiospermelor florile sunt hermafrodite, cu periant format din
caliciu şi corolă, care înconjoară şi protejează staminele şi carpelele. Lipsa învelişului
floral la unele specii este considerată o reducere secundară.
Polenizarea prin insecte (entomofilă) a dus la dezvoltarea periantului (caliciului şi
corolei), diferit colorat, la modificarea conformaţiei florii (zigomorfie), formei şi inserţiei
staminelor, morfologiei stilului şi stigmatului şi la apariţia nectarinelor. Androceul este
format din stamine reduse la filament şi anteră (nu mai are aspect foliaceu ca la
gimnosperme). În anteră se găsesc 4 saci polinici ce conţin ţesut sporogen 2n, care, în
urma meiozei, formează microsporii sau grăuncioarele de polen. Aceştia sunt înveliţi în
două membrane şi prezintă în interior un nucleu vegetativ mare şi unul generativ, care
prin diviziuni speciale formează spermatiile sau gameţii masculi, niciodată ciliaţi.
Grăunciorul de polen reprezintă gametofitul masculin redus la cele două celule.
Gineceul este format din carpele care s-au sudat prin marginile lor şi au dat naştere
unei cavităţi numite ovar ce se continuă cu stil şi stigmat. Ovarul închide în interiorul său
unul sau mai multe ovule. Deoarece ovulele sunt închise în ovar, acest grup de plante se
numesc angiosperme (angios = închis, sperma = sămânţă).

10
 Ovulul angiospermelor este învelit de două integumente (numai excepţional de unul
singur). Sub integumente se află nucela, ţesutul sporogen 2n. Dintr-o celulă a nucelei,
prin meioză, ia naştere macrosporul din care se va diferenţia sacul embrionar sau
macroprotalul cu 8 nuclei, din care se diferenţiază 7 celule, între care şi cei 2 gameţi
femeli, oosfera haploidă şi nucleul secundar al sacului embrionar diploid. Sacul
embrionar reprezintă generaţia gametofitică femelă foarte redusă şi închisă în macrospor,
pierzându-şi independenţa.
Prin polenizare, polenul ajunge pe stigmatul adaptat pentru reţinerea lui şi
germinează formând un tub polinic care străbate stilul şi ovarul şi ajunge în sacul
embrionar din ovul.
Prin tubul polinic cei doi gameţi masculi ajung în sacul embrionar unde are loc
dubla fecundaţie. Un gamet mascul fecundează oosfera şi rezultă zigotul propriu-zis, 2n
iar al doilea gamet fecundează nucleul secundar al sacului embrionar şi rezultă zigotul
accesoriu 3n.
Din zigotul principal ia naştere embrionul cu unul sau două cotiledoane iar din
zigotul accesoriu rezultă endospermul secundar sau albumenul 3n, mult mai nutritiv
pentru embrion. Deci angiospermele spre deosebire de gimnosperme se caracterizează
printr-o fecundaţie dublă, în urma căreia din ovar rezultă fructul iar din ovule seminţele
închise în ovar, deci mult mai bine protejate.
Generaţia gametofitică s-a redus şi mai mult decât la gimnosperme şi este totdeauna
subordonată sporofitului, respectiv plantei pe care se formează.

Originea angiospermelor
Angiospermele actuale însumează aproximativ 290.000-300.000 specii ce aparţin la
circa 13.000 genuri, grupate în 450 familii şi peste 100 de ordine.
Cele mai multe genuri actuale apar brusc şi expansiv în Cretacic (Mezozoic), se
răspândesc pe toate continentele şi în toate zonele climatice şi biotopurile mediului
terestru şi acvatic, fără a lăsa resturi fosile cu caracter de tranziţie. Ele înlocuiesc treptat
gimnospermele care intră în declin atât ca număr cât şi ca arie de răspândire.
Apariţia angiospermelor are loc concomitent cu apariţia insectelor, cu orogeneza
alpino - himalaiană şi cu desprinderea blocurilor continentale din Pangea şi a avut efecte
considerabile asupra evoluţiei insectelor, păsărilor, mamiferelor, inclusiv omului, datorită
imensei lor diversităţi morfologice, dezvoltării fructelor şi seminţelor.
Centrul de geneză al angiospermelor cretacice a fost Cataysia, regiune montană şi
tropicală a Asiei de sud-est (China şi Indonezia de astăzi), unde şi în prezent sunt
răspândite în flora naturală, cele mai primitive angiosperme (Magnoliales). Apariţia
ovarului care închide în interiorul său ovulele, organizarea şi evoluţia sacului embrionar,
sunt caractere generale, proprii tuturor angiospermelor şi care pledează pentru originea
lor comună.
Dar este greu de presupus că aceste caractere ar fi apărut în bloc, identic şi unitar, în
cadrul mai multor grupe de plante care ar putea fi strămoşii angiospermelor. Astăzi toţi
sistematicienii consideră că angiospermele derivă monofiletic din gimnosperme.
Dar se pune întrebarea: care este grupa de gimnosperme în sânul căreia se găseşte
strămoşul angiospermelor şi care sunt primele angiosperme care au apărut? Lipsa
fosilelor de tranziţie a suscitat numeroase controverse şi dileme în elucidarea originii
filogenetice a angiospermelor. Astăzi cei mai mulţi sistematicieni consideră ca

11
angiospermele s-au desprins dintr-o grupă străveche de gimnosperme la sfârşitul
jurasicului odată cu uscarea aerului, schimbarea luminozităţii şi umidităţii pe întreaga
planetă.

Răspândirea şi clasificarea angiospermelor

Cele aproximativ 300.000 specii actuale de angiosperme sunt răspândite în toate
zonele şi etajele de vegetaţie ale Terrei. Circa 175.000 specii se găsesc în zonele
tropicale, 85.000 specii în zonele subtropicale, iar restul de circa 30.000 specii în
regiunile temperate şi reci.
În flora României vegetează aproximativ 3.600 specii (1,2%).
În ceea ce priveşte clasificarea angiospermelor, de-a lungul timpului, au fost
elaborate mai multe sisteme de clasificare din cauza lipsei unui acord deplin între
taxonomişti.
Primul sistem filogenetic al întregului regn vegetal a fost elaborat de botanistul
german A. Engler şi îmbunătăţit din 1936 până în prezent. El introduce şi noţiunea de
embriofite pentru plantele superioare.
Iniţiatorul clasificării ştiinţifice este botanistul englez J. Ray care descrie (1868)
peste 18.600 specii, separând monocotiledonatele de dicotiledonate şi plantele cu flori şi
seminţe de cele cu spori.
Primul sistem de clasificare bazat pe principii filogenetice este elaborat de
botanistul austriac R.Wettsein (1936) în care monocotiledonatele sunt tratate în urma
dicotiledonatelor.
Un sistem modern (1955), larg acceptat, este elaborat în comun de botaniştii A.
Takhtajan, A. Cronquist şi W. Zimmermann.
Majoritatea sistematicienilor actuali adoptă cel mai recunoscut sistem de clasificare
filogenetic al angiospermelor elaborat de A.G.Cronquist, A.L.Takhtajan şi W.
Zimmermann, acceptat şi de E.Ehrendorfer(1971-1978), cu unele mici modificări.
Conform acestui sistem, angiospermele, respectiv Încrengătura Magnoliophyta se
împart în două clase :

- MAGNOLIATAE (Dicotyledonatae), cu 6 subclase şi 58 ordine

- LILIATAE (Monocotiledonatae), cu 3 subclase şi 19 ordine.

CLASA MAGNOLIATAE (DICOTILEDONATAE)

Este una dintre cele mai vaste unităţi sistematice, însumând aproximativ 167.900 de
specii ce aparţin la 9.600 genuri şi 380 de familii de plante lemnoase şi ierboase cu largă
răspândire pe toată suprafaţa globului. Caracterele comune ale plantelor cuprinse în
Dicotiledonatae sunt:
 rădăcina principală persistentă, radicula lipsită de coleoriză, axa hipocotilă de obicei
persistentă;
 fasciculele libero-lemnoase deschise, în general puţine şi dispuse pe unul sau două
cercuri;
 frunzele, în general peţiolate şi cu nervaţiune palmată sau penată;

12
 floarea, în general pentameră sau tetrameră, mai rar pe tipul 3 sau 2;
 la majoritatea embrionul conţine 2 cotiledoane.
Clasa Magnoliatae cuprinde 6 subclase: Magnoliidae, Hamamelidae
(Amentifere), Rosidae, Dilleniidae, Caryophyllidae şi Asteridae.

1. SUBCLASA MAGNOLIIDAE

Cuprinde angiosperme primitive cu flori hermafrodite, actinomorfe, rar zigomorfe,

cu piese florale numeroase, dispuse spirociclic, rar hemiciclic. Periant din piese libere,
androceu din numeroase stamine, gineceu apocarp din numeroase carpele. Fructe
multiple, folicule, nucule, capsule, rar bace.

ORD. MAGNOLIALES

Este considerat cel mai primitiv ordin de angiosperme şi cuprinde specii lemnoase
(arbori, arbuşti, liane), cu răspândire mai ales în ţinuturi cu climă tropicală şi
mediteraneană.
În structura lemnului se întâlnesc traheide şi trahei. Frunzele sunt simple, stipelate,
alterne şi bogate în pungi secretoare de uleiuri eterice. Florile au organizare primitivă,
prezintă un număr mare de piese florale, predominant libere, dispuse spirociclic (rar
ciclic) pe un receptacul alungit cilindric sau conic. Învelişul floral este nediferenţiat în
caliciu şi corolă, androceul este format din numeroase stamine iar gineceul este superior,
policarpelar, adesea apocarp. În structura ţesuturilor se întâlnesc pe lângă pungi cu uleiuri
eterice şi unii alcaloizi caracteristici plantelor foarte vechi.

Fam. Magnoliaceae
Cuprinde plante exclusiv lemnoase ce cresc spontan în regiunile tropicale şi
subtropicale din Asia de Est şi America. Se cultivă ca plante ornamentale în zonele
temperate. Frunzele sunt întregi, pieloase, dispuse altern şi prevăzute cu stipele. Florile
sunt mari, hermafrodite, cu perigon petaloid. Gineceul este superior, policarpelar apocarp,
cu carpelele dispuse spirociclic. Fructele pot fi folicule, capsule, nucule sau bace.

Magnolia acuminata; M. grandiflora; M. obovata – Magnolii

Sunt arbori tropicali şi subtropicali ce cresc spontan în S-E Asiei şi în America, la
noi cultivaţi ca ornamentali în parcuri şi grădini. Au frunze întregi, flori mari solitare,
terminale, sesile, actinomorfe şi hermafrodite, diferit colorate (albe, roze, galben verzui),
uşor odorante. Fructe polifolicule, persistente pe receptaculul floral, cu 1-2 seminţe.
Importanţă farmaceutică prezintă scoarţa care este utilizată ca tonic şi febrifug.

Liriodendron tulipifera – Arborele de lalea

13
 Este un arbore înalt de 30-40 m cu frunze lung peţiolate, lobate, cu vârful emarginat
(lirate). Florile solitare sunt mari, terminale, campanulate, asemănătoare lalelelor, de
culoare galben verzui sau galben sulfuriu, cu dungi portocalii. Periantul este diferenţiat în
caliciu din 3 sepale răsfrânte şi corolă din 6 petale. Fructele sunt samare ce se detaşează
de receptaculul floral la maturitate. Este o specie originară din America de Nord (munţii
Alleghani). Datorită valorii decorative este cultivat prin parcuri şi grădini. Scoarţa amară,
aromatică este oficinală în Statele Unite datorită conţinutului în alcaloidul tulipiferină.

Fam. Lauraceae
Cuprinde arbori şi arbuşti tropicali şi mediteraneeni cu frunze persistente,
pieloase, nestipelate, dispuse altern sau opus şi bogate în celule secretoare de uleiuri
eterice. Florile sunt mici trimere, hermafrodite sau unisexuate, dioice, grupate în
inflorescenţe racemoase sau cimoase. Elementele florale dispuse ciclic, sunt libere sau
unite la bază. Androceul este format din 9 – 12 stamine dispuse pe 3 – 4 verticile.
Gineceul mono sau tricarpelar, fructul o bacă sau drupă cu o singură sămânţă.

Laurus nobilis - Dafinul, laurul nobil

Arbust sau arbore de 2 – 20 m înălţime ce creşte spontan în regiunea
mediteraneană. Frunzele sunt pieloase, ovat lanceolate, ondulate pe margini, galbene şi
bogate în uleiuri eterice cu pinen şi cineol. Florile sunt mici, unisexuate, de culoare alb-
verzuie sau alb-gălbuie. Fructul este o bacă neagră, bogată în ulei gras. De la această
plantă se întrebuinţează frunzele, Lauri folium, bogate în uleiuri volatile şi utilizate drept
condiment (foi de dafin). Din fructe se extrage un ulei, Oleum Lauri, întrebuinţat la
prepararea unor unguente şi produse cosmetice. Din antichitate planta a fost considerată
simbol al gloriei, de aici derivă cuvântul „laureat”.

Cinnamomum camphora (sin. Cinnamomum officinarum, Laurus camphora) -

Arborele de camfor
Este un arbore impozant de 40 – 50 m, cu mare longevitate (cca 1000 ani), originar
din Asia de Est şi cultivat în zonele calde, tropicale şi subtropicale. Are frunze
persistente, lanceolate, întregi, galbene, coriacei lucioase şi dispuse altern. La baza
nervurii principale se inseră două nervuri secundare mai lungi decât celelalte. Pe
suprafaţa frunzelor se găsesc numeroase puncte translucide. Florile sunt mici, albe sau alb
verzui, grupate în cime bipare. Sunt actinomorfe, hermafrodite, cu învelişul floral
nediferenţiat în caliciu şi corolă, format din 6 piese dispuse pe două verticile. Androceul
este format din 9 stamine dispuse pe 3 verticile, gineceul monocarpelar inferior, iar
fructul o bacă roşietică ce rezultă din concreşterea ovarului cu receptaculul cupuliform.
Toate organele plantei au celule şi canale secretoare de ulei volatil ce conţine o mare
cantitate de camfor. Camforul se foloseşte intern ca stimulator al SNC, drept analeptic
cardiac şi respirator iar extern are acţiune rubefiantă, revulsivă şi antiseptică, fiind util în
reumatism, sciatică, pneumonii, demachiant pentru ten seboreic (soluţie alcoolică 1%-
apă, 1:9).

14
 Cinnamomum zeylanicum (sin. Cinnamomum ceylanicum) – Scorţişoara de
Ceylon
Arbore mic de până la 10 m înălţime, originar din India şi cultivat foarte mult în Sri
Lanka. Are scoarţă rugoasă, frunze persistente, opuse, întregi, oval lanceolate şi
trinervate. Florile sunt albe, actinomorfe, în formă de cupă şi grupate în raceme de cime
terminale, cu aceeaşi organizare ca şi la arborele de camfor. Fructul este o bacă.
Medicinal se foloseşte scoarţa, Cinnamomi ceylanici cortex – scorţişoara de Ceylon,
recoltată de la ramurile tinere de 2 – 4 ani. Scoarţa are acţiune tonic digestivă, antiseptică,
antiulceroasă. Chimic, conţine 0,5 – 2% ulei volatil bogat în aldehidă cinamică, tanin,
rezine. Uleiul volatil este folosit în infecţii respiratorii, genito-urinare, tulburări digestive,
răceli, gripe, având o foarte puternică acţiune bacteriostatică, (spectru foarte larg de
acţiune, 98% dintre bacterii), antivirală, antifungică, antihelmintică, carminativă,
antifermentativă, afrodisiacă etc. Produsul este cunoscut din antichitate ca aromatizant.

Persea gratissima – Avocado

Arbust de 4 la 8 m înălţime cultivat în regiunile tropicale şi subtropicale. Are frunze
oval lanceolate cu nervuri egale, flori asemănătoare cu cele de scorţişoară, fructe
cărnoase. Este cultivat pentru fructele sale în formă de pară bogată în vitamine,
aminoacizi şi unt vegetal. Datorită valorii nutritive ridicate se utilizează în convalescenţe
şi alimentarea copiilor. Frunzele sunt aromatice, astringente.

Fam. Illiciaceae
Cuprinde specii lemnoase sempervirescente răspândite în zonele tropicale, cu
frunze persistente întregi, flori solitare cu numeroase piese dispuse în spirală şi fructe
folicule.

Illicium verum (sin. Illicium anisatum)– Anason stelat

Este un arboraş sempervirescent ce creşte spontan în estul Asiei (China şi Japonia).
Frunzele persistente sunt întregi, lanceolate, scurt peţiolate, dispuse altern. Florile sunt
solitare, axilare, cu numeroase piese florale dispuse în spirală. Fructul este o polifoliculă
(8-12), cu foliculele dispuse circular în jurul unui ax scurt, sub formă de stea. O foliculă
are aspect de bărcuţă dură, brun – roşcată cu o singură sămânţă lucioasă. Anisi stellati
fructus –fructele acestei specii, au gust dulceag şi miros de anason. Se folosesc pentru
conţinutul lor bogat în ulei volatil cu anetol (80-90%). În doze mari este toxic (produce
tremurături şi convulsii epileptiforme), în doze mici are proprietăţi tonice, antiseptice,
galactogoge, antispastice şi stomahice, fiind folosit în tulburări digestive, afecţiuni
respiratorii şi dereglări endocrine. Este folosit şi ca aromatizant.

Fam. Myristicaceae
Cuprinde arbori tropicali şi subtropicali, cu frunze dispuse altern şi flori unisexuate
dioice, grupate în inflorescenţe la subţioara frunzelor. Învelişul floral este trimer. Floarea
masculină are filamentele staminale concrescute într-un tub (androceu monadelf) iar
floarea femelă este formată dintr-o singură carpelă cu un singur ovul. Fructele sunt drupe
cărnoase şi dehiscente. La maturitate pericarpul se desface şi pune în libertate sămânţa
care este învelită într-un aril roşu ca o reţea cu ochiuri neregulate.

15
 Myristica fragans – Arborele de nucşoară
Arbore dioic originar din Insulele Moluce (Oceania) şi cultivat în regiunile
subtropicale ca plantă condimentară. Atinge înălţimi de până la 15 m, este foarte
ramificat şi are frunze sempervirescente, pieloase. Florile unisexuate sunt grupate în
inflorescenţe cimoase în axila frunzelor. Fructele sunt drupe galbene ce se deschid la
maturitate punând în libertate sămânţa mare, protejată de arilul roşu cărnos şi reticulat
numit macis. Planta se cultivă pentru seminţele sale, Myristicae semen sau Nux moschata
(nucşoare), bogate în ulei gras, fitosteroli şi ulei volatil. Se întrebuinţează ca aromatizant,
condiment, stimulent digestiv, carminativ, tonic general. În doze mari are acţiune
stupefiantă şi toxică. Uleiul volatil în care predomină miristicina şi eugenolul are acţiune
tonică generală, antiinflamatoare, analgezică, fiind utilizat în afecţiuni ale sistemului
nervos şi digestiv.

Fam. Monimiaceae
Arbori sau arbuşti tropicali şi subtropicali, cu frunze opuse (rar alterne sau
verticilate) sempervirescente. Florile sunt în general unisexuate monoice sau dioice (rar
hermafrodite) grupate în inflorescenţe cimoase. Fructele sunt drupe negricioase.

Peumus boldus - Boldo

Arbust dioic înalt de cca 6 m, originar din America de Sud (Chile) şi mult cultivat
în regiunile mediteraneene din Europa şi Africa. Frunzele opuse sunt eliptice, pieloase,
veşnic verzi, aspre la pipăit. Florile albe sau galbene, intens mirositoare, sunt mici,
unisexuate, dispuse în inflorescenţe racemoase axilar şi terminal. Cele mascule au un
perigon galben pal, cele femele au un singur ovar ce se transformă într-o drupă glaucă. În
scopuri medicinale se valorifică frunzele, Boldo folium, bogate în boldină (2%), ulei
volatil, flavonozide, tanin. Boldina este un alcaloid cu proprietăţi coleretice şi colagoge,
hipotensive, stimulente digestive şi slab analgezice, antiinflamatoare. Supradozarea cu
boldină poate induce paralizii, halucinaţii colore şi auditive. Şi scoarţa conţine cantităţi
mari de boldină şi se foloseşte pentru obţinerea ei.

ORD. PIPERALES

Cuprinde specii ierboase, subarbuşti sau liane, mai rar arbori, cu răspândire
tropicală şi subtropicală. Frunzele simple şi întregi pot fi dispuse altern, opus sau
verticilat iar florile mici, unisexuate sau hermafrodite sunt grupate în inflorescenţe
racemoase sau cimoase la subţioara frunzelor bracteante. Învelişul floral lipseşte,
androceul este format din 1–10 stamine iar gineceul din 1–6 carpele cu ovar superior.
Fructul este o bacă.

Fam. Piperaceae
Cuprinde plante tropicale cu tulpini articulate, frunze simple, întregi, cu nervuri
arcuate şi dispoziţie spiralată. Florile sunt grupate într-un spic dens, pot fi hermafrodite

16
sau unisexuate. Androceul este format din 6 stamine în două culori iar gineceul din 1–6
(mai adesea 3) carpele în care se află un singur ovul. Fructul poate fi drupă sau bacă.

Piper nigrum - Piperul negru

Este o liană tropicală originară din Malaezia ce se împleteşte pe plantele din jur
ajungând la lungimi de 7–8 m. Frunzele sunt ovate şi alterne iar florile sesile, lipsite de
periant, sunt dispuse câte 20-30 în inflorescenţe spiciforme, pendente, terminale. Din
cauza creşterii ramurii laterale în sus, inflorescenţa apare opusă frunzei. Fructul bacă
sesilă de 6-8 mm, verde la început, roşie la maturitate, are gust iute, picant. Cunoscut încă
din antichitate (apare în scrierile grecilor antici), piperul a fost cea mai importantă
mirodenie a Evului Mediu. Astăzi se cultivă în ţările Asiei de sud-est şi în Brazilia.
Poate fi întâlnit sub două forme comerciale: piperul negru – ce reprezintă fructele
mature care la început sunt verzi iar după uscare devin negre şi piperul alb – ce reprezintă
fructele recoltate la maturitate şi menţinute câteva zile în apă pentru a uşura îndepărtarea
epicarpului şi a părţii externe a mezocarpului, după care se usucă. Piperul este folosit
pentru fructele sale, Piperis nigri fructus, ce conţin ulei volatil cu gust arzător datorită
alcaloizilor piperidinici, dar şi ulei gras, proteine amidon. Este folosit din timpuri
străvechi sub formă de condiment, dar este şi o valoroasă plantă medicinală cu proprietăţi
antiseptice, carminative, stomahice, expectorante, antireumatice, febrifuge.

ORD. RANUNCULALES

Plantele din acest ordin sunt ierboase (excepţional lemnoase) răspândite în zona
temperată. Frunzele sunt de regulă alterne şi divizate. Florile, în general, hermafrodite şi
hemiciclice, au periantul din piese florale adesea în număr nedefinit. Sunt actinomorfe
sau zigomorfe. Staminele sunt numeroase şi dispuse spirociclic iar gineceul superior,
constituit din numeroase carpele (rar una), de regulă libere (apocarp) în mod excepţional
unite. Din organele vegetative lipsesc pungile secretoare de uleiuri eterice, dar multe
specii conţin alcaloizi sau glicozide cardiotonice.

Fam. Ranunculaceae
Este cea mai importantă şi vastă familie din acest ordin. Grupează plante ierboase
anuale, bienale sau perene, rar lemnoase (liane), unele cu rădăcini adventive, rizomi,
bulbi, tuberculi. Frunzele alterne, rar opuse, sunt foarte variate ca formă. Florile solitare
sau grupate în inflorescenţe cimoase, sunt hermafrodite, rar unisexuate, actinomorfe sau
zigomorfe. Învelişul floral poate fi simplu (perigon petaloid sau sepaloid) sau dublu
(caliciu şi corolă). Elementele pentamere se dispun, pe un receptacul conic sau alungit,
spiralat, hemiciclic sau ciclic. Androceul alcătuit din numeroase stamine libere (rar
unite) iar gineceul este policarpelar apocarp, rar sincarp sau format dintr-o singură
carpelă şi cu dispoziţie superioară. Fructele de regulă multiple pot fi folicule, nucule,
bace.

17
 Helleborus purpurascens - Spânzul
Plantă ierboasă, perenă, ce creşte în pădurile din zonele deluroase sau montane.
Subteran prezintă un rizom de 5–10 cm de pe care se dezvoltă rădăcinile adventive,
tulpinile aeriene şi două frunze mari lung peţiolate, palmat sectate. Florile sunt mari cu
cinci sepale verzi, pe faţa externă roşietice, persistente iar petalele se transformă în
nectarine. Androceul format din numeroase stamine. Carpelele în număr variabil de 3–7
formează fructe folicule cu numeroase seminţe. Planta este otrăvitoare. În scopuri
medicinale se folosesc rădăcinile şi rizomii, Hellebori rhizoma cum radicibus, ce conţin
glicozide cardiotonice (hellebrozida) bufadienolidice şi saponine sterolice (heleborină).
Se utilizează în insuficienţă cardiacă (mai puţin ca atare, mai frecvent ca materie primă
pentru obţinerea de preparate farmaceutice), în dureri articulare, artroze. Din rizomii şi
rădăcinile de Heleborus s-a obţinut un extract selectiv ce a folosit la obţinerea
medicamentelor din gama Boicil, recomandate în boli reumatice. Pentru prevenirea şi
tratarea unor boli infecţioase la animale se implantează timp de 2 –3 zile fragmente din
rădăcini proaspete, în ureche la porcine şi ovine, sau sub piele la bovine şi cabaline, unde
determină un abces de fixaţie.
Aconitum napellus - Omagul
Omagul este o denumire colectivă pentru mai multe specii medicinale de Aconitum
cu flori albastre: A. tauricum, A. callybotrion, A. firmum. Mai răspândite în flora ţării
noastre sunt primele două specii. Sunt plane ierboase, perene, răspândite în regiunea
montană şi subalpină. Subteran prezintă un tuber alungit, napiform, cu numeroase
rădăcini adventive de pe care se desprind suprateran tulpini aeriene, drepte, viguroase de
0,5 – 1 m înălţime. Frunzele sunt palmat sectate iar florile zigomorfe sunt dispuse în
raceme terminale, cu flori dese la A. tauricum şi mai rare la A. callybotrion. Periantul
format din 5 sepale inegale de culoare albastru închis, cea superioară cu aspect de cască
(coif) le acoperă pe cele laterale şi inferioare. La A. tauricum coiful este hemisferic, mai
scurt decât lat, cu vârf rotunjit prevăzut cu un cioc ascuţit, la A. callybotrion coiful
hemisferic este drept sau oblic, boltit, mai înalt decât lat, linia bazală fiind prelungită într-
un cioc scurt, ascuţit. Petalele, în număr de 6–8 sunt reduse, 2 dintre ele transformate în
pinteni nectariferi. Androceul format din numeroase stamine şi gineceul din 3–5 carpele
libere. Fructul este o polifoliculă. Toate speciile sunt toxice datorită alcaloidului
aconitină, una dintre cele mai puternice otrăvuri cunoscute (1mg este mortal pentru un
adult). În scopuri medicinale se folosesc tuberculii laterali, tineri, Aconiti tubera,
recoltaţi după înflorire. Se folosesc, la prepararea unor produse elaborate numai în
farmacii sau industria medicamentelor. Au acţiune analgezică în nevralgiile trigemenului,
în dureri reumatice, dureri faciale, ticuri nervoase ale feţii, sciatică, pentru
decongestionarea căilor respiratorii, calmarea tusei.
rminal, piramidal, cu numeroase flori galbene pendule, formate dintr-un perigon din 4
tepale, numeroase stamine şi 2-3 carpele. Fruct polinuculă sesilă. Specie foarte răspândită
prin fâneţe, coline, margini de pădure, până în subalpin. Planta se utiliza pentru
combaterea insomniei, pusă în băi sau ţinută sub cap.

Adonis vernalis – Ruscuţa de primăvară

Plantă ierboasă, perenă prin rizom, cu tulpini aeriene înalte de până la 15–30 cm,
fertile şi sterile, prevăzute la bază cu solzi bruni membranoşi. Frunzele sunt penat sectate
cu lacinii filiforme. Florile sunt solitare, mari, galben aurii cu caliciul format din 5 sepale

18
libere, corola din 10 – 20 petale libere, androceul din numeroase stamine şi gineceul din
numeroase carpele libere, dispus superior. Fructul o polinuculă. Planta vegetează prin
fâneţe, coaste însorite, în regiunile sudice ale Dobrogei şi în Transilvania. La începutul
înfloririi se recoltează Adonidis herba, produs vegetal bogat în heterozide cardiotonice
(adonitoxide) şi flavone. Se utilizează sub formă de extracte, tincturi, în pauzele digitalice
din insuficienţa cardiacă şi angina pectorală, având efect cardiotonic rapid şi diuretic. Are
şi acţiune calmantă, uşor hipertensivă, fiind utilă în tahicardii şi extrasistole de natură
nervoasă.

Hydrastis canadensis
Specie nord americană, ierboasă, perenă, ce prezintă în sol un rizom cilindric, scurt,
orizontal, răsucit şi noduros, de pe care pornesc numeroase rădăcini adventive subţiri de
un galben strălucitor în interior. Tulpina erectă, înaltă de cca 30 cm, este pubescentă şi
poartă două frunze palmat lobate între care se găseşte o singură floare terminală, sesilă
sau scurt peţiolată, de culoare alb-verzuie. Fructul este cărnos de culoare roşu carmin cu
gust foarte amar şi miros dezagreabil. Importanţă farmaceutică prezintă rizomul,
Hydrastidis rhizoma, ce se recoltează toamna, de la specii de 3-4 ani. Conţine alcaloizi
izochinolinici (hidrastină), canadină, berberină, ulei gras, ulei volatil. Are acţiune
vasoconstrictoare, hemostatică, ocitocică, bacteriostatică. Se utilizează în tratamentul
simptomatic al insuficienţei venoase şi limfatice, în afecţiuni digestive, alergii. În doze
mari produce convulsii.

Fam. Berberidaceae
Cuprinde plante lemnoase, de regulă sub formă de tufe şi mai rar plante ierboase.
Frunzele sunt simple sau compuse uneori complet transformate în spini. Au dispoziţie
alternă. Florile sunt actinomorfe sau zigomorfe, hermafrodite, grupate în raceme sau
cime, cu elemente florale dispuse ciclic. Floarea este pe tipul 3 (rar 2). Periantul
(caliciul şi corola) şi staminele se dispun pe 2 verticile. Gineceul este superior şi
monocarpelar. Fructul o bacă sau capsulă.

Berberis vulgaris – Dracila

Este o tufă spinoasă ce creşte prin tufişuri şi coline uscate de la câmpie până în
regiunea submontană. Rădăcina pivotantă este groasă de cca 4 cm, cenuşiu gălbuie la
exterior şi galbenă în interior. Frunzele sunt ovat eliptice, pieloase, uneori transformate în
spini. Florile grupate în inflorescenţe racemoase pendente, sunt mici, hexamere, galbene,
cu glande nectarifere. Fructele sunt bace roşii, ovoide, comestibile. Lemnul şi scoarţa
sunt galbene tinctoriale. Medicinal se valorifică scoarţa rădăcinii şi tulpinii, Berberidis
cortex (Cortex radici, Cortex cauli). Produsul vegetal conţine alcaloizi (berberina) cu
acţiune deprimantă cardiacă şi stimulantă asupra musculaturii netede a intestinelor,
uterului, bronhiilor şi a altor organe interne. În doze mari are acţiune vasodilatatoare.
Extractele se folosesc în afecţiuni hepato-biliare şi colecistopatii datorită acţiunii
spasmolitice la nivelul căilor biliare şi a efectului colagog – coleretic.

19
 Podophyllum peltatum
Este o plantă mică ierboasă, perenă prin rizom, originară din America de Nord şi
Canada, unde trăieşte spontan în păduri umede şi umbroase. Pe tulpina de 30 cm prezintă
două frunze mari palmat lobate şi peltate ce protejează între ele o floare mare, albă,
trimeră. În scopuri medicinale se recoltează rizomul, Podophylli rhizoma, ce conţine o
rezină bogată în podofilotoxină (lignan) cu acţiune antitumorală şi colagogă. Din rezină
se obţine prin purificare podofilina cu acţiune citotoxică şi antimitotică (cancerul
epitelial).

Fam. Menispermaceae
Cuprinde plante lemnoase sub formă de arbuşti sau liane răspândite în zonele
tropicale ale Asiei, Africii şi Americii. Frunzele sunt simple, alterne, nestipelate, trifoliate
sau palmat lobate, prevăzute cu celule secretoare. Florile grupate în inflorescenţe
racemoase sau cimoase sunt actinomorfe, rar zigomorfe, unisexuat dioice, cu periant
dublu sau perigon. Androceul prezintă numeroase stamine, iar gineceul numeroase
carpele care prin reducere ajung la 3, dispuse superior. Fructul este o drupă sub formă de
semilună.

Chondrodendron tomentosum – Curara de tub, curara de oală

Liană tropicală originară din America de Sud, cu tulpina uşor fistuloasă, păroasă.
Flori unisexuate în fascicule. Cele mascule formate din 12-18 sepale, 6 petale şi 6
stamine. Florile femele cu periant asemănător celor masculine şi gineceu din 6 carpele.
Fructe ovoide, cu cicatricea stilară subterminală. Rădăcina are acţiune emenagogă şi
febrifugă datorită alcaloizilor pe care îi conţine. Din scoarţa acestei plante se obţine
curara, substanţă ce conţine alcaloizi foarte toxici care acţionează asupra legăturilor
neuromusculare. Tubocurarina se foloseşte în terapie ca adjuvant în anestezie în cazul
intervenţiilor chirurgicale pe abdomen deschis, tetanos. Doza activă este foarte apropiată
de cea letală. Produsul este folosit pentru otrăvirea săgeţilor de vânătoare de către
triburile din bazinul Orinoco. Săgeţile scurte sunt lansate din tuburi de bambus, prin
suflare. Carnea animalelor vânate poate fi folosită în alimentaţie deoarece curara nu este
absorbită digestiv.

ORD. ARISTOLOCHIALES

Cuprinde ierburi sau liane (uneori parazite) răspândite prin păduri, tufişuri sau
câmpii. Au frunze lipsite de stipele, flori ciclice cu perigon trimer, simplu sau dublu, ovar
inferior sau semiinferior, fruct capsulă. Cuprinde o singură familie.

Fam. Aristolochiaceae
Speciile din această familie sunt ierboase, perene, cu frunze întregi, cordate sau
reniforme, peţiolate şi lipsite de stipele. Florile sunt hermafrodite, cu simetrie radiară sau
zigomorfe, cu perigon petaloid, de obicei trimere. Androceul este format din 6 stamine

20
sau multiplu de 6, dispuse pe 2 cicluri, concrescute cu gineceul inferior sincarp, format
din 4-6 carpele. Fruct capsulă.

Aristolochia clematitis – Cucurbeţică, mărul lupului

Plantă ierboasă de origine mediteraneană, răspândită în tufişuri, pe marginea
drumurilor, semănături, vii. În pământ prezintă un rizom adânc de pe care se desprind
tulpini aeriene erecte, canelate, de până la un metru înălţime. Frunzele peţiolate sunt ovat
triunghiulare cu baza cordată, galben verzui. Florile sunt grupate câte 3-5 la subsuoara
frunzelor, sunt zigomorfe cu perigon gamotepal de culoare galben murdar având forma
unui tub lung de 3 cm, lărgit la partea superioară ca o pâlnie. În interior tubul perigonului
este prevăzut cu peri deşi îndreptaţi în jos. Cele 6 stamine sunt concrescute cu stilul.
Fructul este o capsulă piriformă de culoare verde gălbuie. În scopuri farmaceutice, de la
mărul lupului se recoltează părţile aeriene, Aristolochiae herba, ce conţine acid
aristolochic, alcaloizi, ulei volatil şi flavonozide.

ORD. NYMPHAEALES

Grupează plante acvatice cu caractere asemănătoare magnoliaceelor şi

ranunculaceelor dar şi cu unele caractere ce le apropie de monocotiledonatele primitive.
Rădăcina primară dispare de timpuriu fiind înlocuită de rădăcini adventive, iar tulpina
are fascicule libero-lemnoase închise (ca la monocotile). Florile actinomorfe, hemiciclice
au stamine şi carpele numeroase, adesea libere. Embrionul are 2 cotiledoane, dar
concrescute.

Fam. Nymphaeaceae
Cele mai multe nimfeacee sunt plante de origine tropicală, ierboase, acvatice, cu
adaptări anatomice şi morfologice speciale. În substrat au un rizom gros, cărnos, de pe
care se dezvoltă frunze întregi (rar sectate) mari, cordate sau peltate, plutitoare
submerse sau emerse. Peţiolul este lung şi prevăzut cu ţesuturi aerifere. Florile sunt
mari, hermafrodite, solitare, cu caliciul format din 5–4 sepale iar corola are un număr
nedeterminat de petale dispuse spirociclic. Staminele sunt numeroase şi dispuse spiralat
iar gineceul este policarpelar apocarp (rar sincarp) cu dispoziţie ciclică. Fructele sunt
nucule sau bace.

Nymphaea alba – Nufărul alb

Plantă ierboasă originară din estul Americii de Nord, răspândită în ape stătătoare
sau lin curgătoare. Are un rizom scurt şi gros înfipt în nămol şi fixat de fundul bălţii prin
numeroase rădăcini adventive. În partea apicală a tulpinii subterane se dezvoltă frunze
mari de 10 – 30 cm, lung peţiolate şi stipelate, orbicular ovate, coriacei, cu marginea
întreagă, ce se ridică la suprafaţa apei şi plutesc graţie canalelor aerifere din limb şi
peţiol. Florile sunt mari, solitare, lung pedunculate, cu 4 sepale verzi libere, numeroase

21
petale albe şi numeroase stamine înserate pe marginea ovarului. Carpelele sunt
concrescute într-un ovar semiinferior. Fructul este o pseudocapsulă (concrescută parţial
cu receptacolul concav). Rizomul, Nymphaeae rhizoma, conţine alcaloizi chinolizidinici
şi piperidine, tanin. Se utilizează în afecţiuni dermice, crăpături, zgârieturi, arsuri solare,
afecţiuni digestive, diaree, dizenterie, tumori, leucoree. Se citează florile acestei plante cu
proprietăţi sedative.

ORD. PAPAVERALES

Cuprinde plante cu răspândire în zona temperată, în general ierboase, mai rar

arbuşti. Frunze dispuse altern, adesea lobate sau adânc sectate şi lipsite de stipele. În
majoritatea cazurilor florile sunt solitare sau grupate în inflorescenţe cimoase. Sunt pe
tipul 6, 4 sau 2, cu înveliş dublu, simetrie actinomorfă sau zigomorfă cu număr variabil
de elemente şi cu gineceu sincarp superior. Fructul este o capsulă valvicidă sau poricidă.

Fam. Papaveraceae
Cuprinde plante ierboase prevăzute în tot corpul cu canale laticifere, anastomozate,
ce conţin latex incolor sau colorat în alb, portocaliu sau roşu. Frunzele sunt alterne,
simple sau divizate, fără stipele. Florile sunt solitare sau grupate în inflorescenţe cimoase,
actinomorfe sau zigomorfe cu înveliş floral dublu. Caliciul este format din 2 sepale
caduce, corola din 4 petale libere, androceul din numeroase stamine (uneori redus la 6–4
stamine), gineceul variabil de la 16 la 2 carpele, sincarp superior. Fructele capsule sau
nucule.

Papaver somniferum – Macul de grădină

Plantă anuală originară din zona estică a bazinului mediteranean, astăzi numai
cultivată. Are tulpini înalte de până la 80–100 cm, frunze mari, cele bazale peţiolate, cele
superioare sesile amplexicaule, alterne, penat divizate. Florile sunt mari, solitare şi au
pedunculii florali prevăzuţi cu sete. Sepalele sunt 2, caduce, petalele 4, obişnuit de
culoare roşie, mai rar albă sau violetă, maculate la bază. Staminele sunt numeroase şi
libere iar carpelele numeroase şi concrescute într-un ovar superior cu stigmat discoidal
sesil (stelat). Fructul este o capsulă poricidă cu numeroase seminţe oleaginoase şi
comestibile. Întreaga plantă (în afară de seminţe) conţine latex de culoare albă. Materia
primă pentru industria de medicamente este capsula imatură Papaveris immaturi fructus
de la care se obţine un latex numit opiu brut. Opiul se recoltează manual prin crestarea
capsulelor verzi ajunse la dimensiuni maxime. Latexul de culoare albă, în contact cu
aerul se solidifică şi se brunifică. Chimic este un complex de 10-25 alcaloizi, printre care
papaverina, morfina, codeina, narcotina, tebaină etc. Morfina este unul dintre cei mai
puternici calmanţi ai durerilor cunoscuţi până în prezent. O acţiune caracteristică morfinei
este euforia pe care o produce, acţiune foarte periculoasă pentru că duce la obişnuinţă
patologică cu consecinţe deosebit de grave (morfinomania). Papaverina este un
spasmolitic valoros iar codeina acţionează asupra centrului respirator oprind tusea.
Seminţele de mac conţin un ulei valoros fiind folosite în alimentaţie. Planta este mult
cultivată în ţările asiatice pentru obţinerea opiului.

22
 Papaver bracteatum – Macul de Iran
Originar din Anatolia orientală, Iran şi Caucaz, macul iranian este o specie ierboasă,
cu tulpini păroase de 50-60 cm, cu frunze penat sectate, mugurele floral oval are poziţie
oblică înainte de înflorire. Floarea prezintă 3 sau mai multe bractei dispuse imediat sub
caliciul pubescent alcătuit din 5 sepale, corolă cu petale de culoare roşie sau roşu închis,
cu pete întunecate la bază. Fruct capsulă globuloasă ovoidă, cu vârf convex, plat. Se
folosesc capsulele, Papaveris bracteati capita, recoltate la maturitate în al doilea sau al
treilea an, când cantitatea de alcaloizi (tebaină) este mai mare. Capsulele se folosesc
pentru extracţia tebainei, ce reprezintă materia primă pentru sinteza chimică a codeinei,
evitându-se astfel sinteza acesteia din morfină care este stupefiant. Codeina are efect
inhibitor asupra centrului tusei şi diminuează secreţiile bronhice. Se recomandă în tuse
uscată şi umedă şi cea extrapulmonară. Intră în produsele Codenal şi Tusomag.

Glaucium flavum – Macul galben

Plantă ierboasă anuală sau perenă, ce creşte spontan pe coline nisipoase. Tulpina
glabrescentă atinge 40–100cm, frunzele au baza profund cordată, sunt amplexicaule şi
lobate. Florile solitare au 2-10cm diametru,simetrie radiară şi se dezvoltă în axila
frunzelor. Caliciul din 2
sepale caduce, corola din 4 petale galbene, gineceu din 2 carpele, dispus superior cu
stigmat bilobat. Fruct capsulă silicviformă biloculară de 10 – 30cm, glabră. Specia a fost
recent introdusă în cultură. În scopuri medicinale se foloseşte Glaucii herba, recoltată la
înflorire când conţine cel mai ridicat procent de alcaloizi, dintre care cel mai important
este glaucina, predominant în petale, izoboldină, chelidonină etc. Se întrebuinţează în
tuse, afecţiuni dermice, renale, datorită acţiunii antitusive asemănătoare codeinei,
sedative, diuretice.

Chelidonium majus – Rostopască, negelariţă

Specie ierboasă, perenă, frecventă pe lângă case, margini de păduri umbroase, zone
ruderale. În sol prezintă un rizom dezvoltat, brun roşiatic, ramificat cu numeroase
rădăcini aditive. Tulpina aeriană atinge 30–100 cm, este ramificată, cilindrică, acoperită
cu peri lungi şi rari. Frunzele sunt alterne, imparipenat sectate, de culoare verde
albăstruie, cele bazale peţiolate, cele superioare sesile. Florile actinomorfe sunt dispuse în
umbele simple în vârful ramurilor şi sunt formate din 2 sepale caduce, 4 petale galben-
aurii, numeroase stamine galbene şi un gineceu bicarpelar sincarp superior. Fructul este o
capsulă silicviformă ce se deschide la maturitate. Toate organele plantei conţin vase
laticifere ce produc un latex galben portocaliu în părţile aeriene şi roşu portocaliu în cele
subterane. În scopuri medicinale se recoltează Chelidonii herba, în timpul înfloririi (dar
se valorifică şi rădăcinile ce se recoltează toamna). În sucul lăptos al plantei sunt
localizaţi alcaloizii (mai numeroşi în organele subterane), chelidonina, berberina,
cheleritrina, ce prezintă acţiune spasmolitică, coleretică şi calogogă la nivelul căilor
biliare şi la nivelul parenchimului hepatic, fiind indicaţi în dischinezii biliare, colici
hepatice, hipotonie vezicală, etc. Extern sucul lăptos se aplică pe negi, având proprietăţi
citostatice.

CURS 4 – BIOLOGIE GENERALĂ, VEGETALĂ ŞI ANIMALĂ

23
 SUBCLASA AMENTIFERAE (HAMAMELIDAE)

Cuprinde dicotiledonate lemnoase cu flori ciclice, unisexuate (rar hermafrodite),

monochlamidee, cu perigon sepaloid sau petaloid, mai rar diplochlamidee sau cu
învelişuri florale rudimentare (rar nude).
Majoritatea speciilor au florile grupate în amenţi condensaţi (cel puţin cele
mascule), de unde şi denumirea de amentifere. Androceul poate fi format din una sau mai
multe stamine. Gineceul apocarp sau sincarp, poate avea poziţie inferioară sau superioară
şi este alcătuit dintr-un număr redus de carpele sau chiar una singură.
Anatomic, unele amentifere prezintă traheide cu punctuaţiuni areolate. O particularitate a lor o constituie modul de pătrundere
a tubului polinic în ovul, prin baza acestuia (şalazogamie). Polenizarea este anemofilă, iar fecundaţia simplă, foarte îndelungată (de la
polenizare până la pătrunderea spematiilor la oosferă, durează adesea un an). Subclasa Hamamelidae cuprinde 6 ordine cu un număr
redus de familii.

ORD. HAMAMELIDALES

Cuprinde arbori şi arbuşti ce prezintă în xilem traheide cu punctuaţiuni areolate.

Frunzele sunt dispuse altern, iar florile hermafrodite sau unisexuate sunt fie lipsite de
înveliş floral, fie prezintă un înveliş floral simplu sau dublu. Ordinul cuprinde 2 familii:
Platanaceae şi Hamamelidaceae.

Fam. Hamamelidaceae
Cuprinde arbori şi arbuşti cu răspândire mai ales în zonele subtropicale ale
Americii, Asiei şi Australiei. Frunzele sunt sempervirente sau căzătoare (decidue),
dispuse altern sau spiralat, peţiolate, fără teacă, odorante sau lipsite de miros, simple.
Lamina poate fi întreagă sau palmat divizată, cu peri stelaţi. Florile sunt mici, grupate în
inflorescenţe sub formă de amenţi (mai rar capitule, raceme, panicule) şi sunt înconjurate
sau nu de un involucru de bractei colorate. Florile sunt de regulă actinomorfe, se
maturizează devreme şi sunt formate din 4 verticile de câte 4-5 piese. Periantul este
format din caliciu şi corolă distincte sau poate fi perigon sepaloid (uneori lipseşte). Se
dispun în 1-2 cicluri, izomere. Caliciul din 4-5 sepale libere sau concrescute dispuse într-
un verticil, sunt imbricate, dialisepale sau gamosepale. Corola, când este prezentă, poate
fi formată din 2-4 sau 5 petale unite dispuse în verticil. Petalele sunt lungi, uneori răsucite
în mugure sub formă de arc. Sunt sesile sau unguiculate. Androceul este format din 4-32
stamine, neramificate, libere, dispuse pe unu sau 2 verticile. Staminele pot fi în totalitate
fertile sau pot prezenta alternativ şi staminodii.

Hamamelis virginiana
Este un arbust mic de 5-6 m înălţime, originar din America de Nord. Frunzele întregi sunt dispuse altern, sunt scurt peţiolate,
romboidale sau ovale, cu baza asimetrică, marginea crenelată. Nervurile de ordinul 3 şi 4 sunt ramificate, se anastomozează şi dau
frunzei aspect reticulat.

Florile sunt mici, tetramere, grupate în amenţi axilari. Petalele sunt lungi, liniare ca
nişte benzi, de culoare galbenă.
Medicinal se folosesc Hamamelidis folium şi Hamamelidis cortex (mai rar).
Frunzele conţin până la 10% taninuri galice (hamamelitanin), acid galic, taninuri mixte,

24
flavone, proantociani, ulei volatil. Se utilizează sub formă de extracte sau tincturi în
afecţiuni ale vaselor venoase – varice, hemoroizi, flebite, dar şi în dermite, eczeme, etc
datorită acţiunii vasoconstrictoare, hemostatice, astringente. Cutadenul este un produs
farmaceutic cu extract de Hamamelis.

Liquidambar orientale
Arbore monoic originar din Asia Mică, cu flori unisexuate lipsite de periant, grupate în amenţi, cu frunze palmate. Din
trunchiul acestei specii se extrage balsamul de Styrax sau rezina Benzoe, ce conţin esteri ai acidului cinamic şi benzoic. Se utilizează
datorită acţiunii antiseptice şi dezinfectante, cicatrizante (răni, arsuri). Rezina Benzoe se foloseşte şi în tratamentul scabiei.

ORD. URTICALES

Cuprinde plante lemnoase, primitive, rar ierboase, acoperite cu peri aspri, cu frunze
simple, rar compuse, flori unisexuate, mici, grupate în inflorescenţe cimoase şi fructe
achene, samare sau drupe.

Fam. Ulmaceae
Grupează arbori cu frunze alterne, stipelate, adesea asimetrice şi aspru pubescente.
Florile sunt hermafrodite sau unisexuate, solitare, sau grupate în glomerule. Periantul din
4-8 piese sudate, androceu izomer, gineceu bicarpelar, fruct samară sau drupă.

Ulmus foliacea (sin. U. campestris) - Ulmul de câmp

Arbore de 40 m înălţime, cu ritidom negricios, adânc brăzdat, frunze alterne,
stipelate, eliptice, oblongi ovate sau ovale, la bază evident asimetrice, dublu serate, cu cca
12 perechi de nervuri laterale. Pe faţă verzi întunecate, lucioase, pe dos cu smocuri de
peri albi în axila nervurilor, în rest glabre. Florile mici, hermafrodite sau poligame, apar
primăvara de timpuriu, înainte de înfrunzire, în glomerule sesile.
O floare prezintă un perigon campanulat din 5 tepale verzui, 6 stamine cu antere
purpurii şi gineceu bicarpelar superior. Fructul este o samară obovată, de 1-1,5 cm
lungime, cu sămânţa aşezată excentric, mai sus de mijlocul aripii. Ulmul de câmp creşte
frecvent prin păduri de amestec, margini de păduri, tufărişuri, în regiunile de câmpie şi de
coline. Este cultivat adesea ca arbore ornamental pe străzi.
Importanţa prezintă scoarţa, Ulmi cortex, ce se foloseşte sub formă de cataplasme în
afecţiuni ale pielii - eczeme, urticarie, afecţiuni alergice.

Ulmus montana - Ulm de munte

Arbore de 35 m înălţime cu scoarţa netedă, numai la bătrâneţe cu ritidom subţire,
frunze variabile, eliptice sau oblongi, cu 15-18 perechi de nervuri laterale, la vârf brusc
acuminate, la bază asimetrice iar pe margini acut dublu serate. Florile sunt dispuse în
glomerule dese cu perigonul campanulat cu 5-6 diviziuni. Samara este lat eliptică sau
aproape rotundă, de 2-2,5 cm, cu sămânţa în centrul aripii. Creşte frecvent în stare izolată
în pădurile din etajul montan şi din regiunea de deal.
Importanţă farmaceutică prezintă scoarţa, Ulmi cortex, ce se foloseşte în eczeme şi
afecţiuni alergice sub formă de decoct.

25
 Celtis australis
Arbore înalt de 5-20 m, cu coroana largă, neregulată. Scoarţa netedă, cenuşie.
Frunze ovat-oblongi până la oblong-lanceolate, îngust acuminate, la bază asimetrice, oblic
cordate, rotunjite sau brusc îngustate, pe margini ± serate. Flori poligame, cele
hermafrodite solitare, cele mascule în fascicule pauciflore. Perigon din 4-5 lacinii libere,
androceu din 4-5 stamine, gineceu cu 2 stigmate răsfrânte. Fruct drupă globuloasă.
Cultivat ca ornamental. Importanţă prezintă scoarţa ce conţine tanin şi are efect astringent,
hemostatic.

Fam. Moraceae
Cuprinde arbori, arbuşti, rareori liane sau plante erbacee, adesea cu latex bogat în
poliizoprenoide sau conţinând pungi cu mucilagii. Frunzele sunt simple, întregi, stipelate,
unele specii prezentând heterofilie (genul Morus). Florile sunt unisexuate sau bisexuate şi
grupate în cime sau raceme. Periantul este alcătuit din 4 piese, uneori concrescute, adesea
devenind persistente şi cărnoase după fecundaţie.

Morus alba - Dud alb

Arbore monoic sau dioic de până la 15 m înălţime, cu coroană rară şi ramuri zvelte. Scoarţă
cu ritidom brăzdat. Frunze alterne subţiri, foarte variabile, ovate sau eliptice, obtuze, acute sau
scurt acuminate, la bază rotunjite sau oblic cordate. Marginile sunt neregulat serate, nedivizate
sau cu 3-5 lobi neregulaţi, asimetrici, separaţi prin sinusuri adânci. Pe faţă sunt glabre, netede,
lucioase, pe dos scurt pubescente numai pe nervuri. Florile sunt reunite în amenţi, cei masculi
cilindrici, cei femeli globuloşi. Floarea masculină este formată din 4 tepale libere şi 4 stamine, iar
floarea femelă din 4 tepale pubescente şi un ovar bicarpelar superior cu stil scurt şi 2 stigmate
pubescente. Fructul este o drupă falsă, mică, cu înveliş cărnos, provenit din îngroşarea şi
modificarea perigonului. Toate fructele dintr-o inflorescenţă, strâns alipite, alcătuiesc împreună
un fruct compus şi fals numit soroză, popular dudă sau agudă care la maturitate are culoarea albă.
Creşte frecvent prin grădini, livezi, vii, curţi, de-a lungul drumurilor.
Importanţa farmaceutică prezintă frunzele – Mori folium - ce conţin tanin, acid aspartic,
acid folic, glicozide fitosterolice etc., şi se folosesc ca adjuvant în tratamentul diabetului, având
proprietăţi hipoglicemiante şi în distrofii ale miocardului. Intră în compoziţia ceaiului dietetic.
Fructele au proprietăţi purgative, febrifuge şi emoliente. Frunzele se mai folosesc ca aliment
esenţial şi aproape exclusiv pentru omizile viermilor de mătase. Din rădăcini se extrage o
substanţă colorantă galbenă foarte rezistentă.

Ficus carica - Smochin

Arbust de 6-10 m, cu trunchiul ramificat de la bază, coroană rară cu ramurile laterale
adesea culcate şi ascendente. Lujerii tineri viguroşi, verzi-măslinii, glabri. Frunze peţiolate de 8-
20 cm lungime şi aproape tot atât de late, adânc lobate, cu 3-5 lobi la vârf lăţiţi, obtuzi şi rotunjiţi,
pe faţă scabre, pe dos păroase. Flori unisexuat monoice, foarte mici închise în cavitatea unui
receptacul piriform, la vârf cu o deschizătură îngustă. Florile femele sunt dispuse spre bază, cele
mascule, împreună cu numeroase bractei mici, spre partea superioară. O floare masculă are un
perigon din 2-6 diviziuni şi 1-2 stamine, iar o floare femelă un perigon cu numeroase diviziuni şi
un ovar cu stil excentric. După fecundare, receptaculul devine cărnos şi formează un fruct fals şi
compus, piriform, comestibil, numit siconă sau smochină.

26
 Specie mediteraneană, se cultivă la noi în regiunile calde ale ţării, în special în Dobrogea.
Importanţa farmaceutică prezintă frunzele ce au acţiune astringentă, antidiareică, hemostatică şi
fructele cu acţiune emolientă.

Fam. Cannabinaceae
Sunt plante erbacee dioice, fără latex, dar cu peri glandulari pluricelulari, specifici.
Frunzele sunt alterne sau opuse, simple sau compuse, stipelate. Florile grupate în cime, sunt
unisexuate, cu perigon sepaloid, rudimentar la florile mascule şi sub forma unei bractei la cele
femele. Fructul este nuculă sau achenă.

Cannabis sativa - Cânepa

Plantă ierboasă, anuală, înaltă de 1-3 m, mult cultivată. Tulpina este dreaptă, fistuloasă, cu
frunze stipelate, alterne, peţiolate, palmat-sectate, cu 5-7 lobi înguşti, ascuţiţi, cu margine serată.
Frunzele superioare sunt întregi sau trilobate. Este o specie unisexuat dioică. Inflorescenţele
mascule sunt panicule axilare laxe. O floare bărbătească este alcătuită din 5 tepale libere şi 5
stamine. Inflorescenţele femele se dezvoltă spre vârful tulpinii sub formă de glomerule în axila
frunzelor. Fiecare floare femelă are la bază o bractee ce formează un înveliş sub formă de cupă ce
protejează gineceul superior, bicarpelar prevăzut cu 2 stigmate lungi. Fructul este o achenă cu
cotiledoanele mari şi bogate în lipide.
Indivizii masculi alcătuiesc „cânepa de vară” şi se recoltează pentru obţinerea fibrelor
textile. Indivizii femeli sau „cânepa de toamnă” se folosesc pentru producerea seminţelor. Specie
cultivată, dar adeseori scăpată din culturi, creşte pe marginea drumurilor, prin tăieturi de pădure,
plantaţii, etc.
În scopuri medicinale se valorifică vârfurile înflorite ale exemplarelor femele ce aparţin
speciei Cannabis sativa var. indica, Cannabis indicae herba, produs cunoscut sub numele de
marijuana. Glandele de pe suprafaţa plantei conţin o substanţă oleo-rezinică ce furnizează
produsul denumit haşiş. Proprietăţile acestui drog sunt multiple: stupefiant, hipnotic, sedativ,
diuretic, excitant. Populaţiile unor ţări din Asia şi Africa au obişnuinţa de a consuma sau fuma
preparatele de haşiş, sub acţiunea căruia se dezvoltă o stare de euforie însoţită de iluzii şi
halucinaţii. Abuzul de haşiş are repercusiuni grave asupra organismului ducând la scăderea
rezistenţei faţă de boli, la decădere fizică, slăbirea facultăţilor intelectuale, pierderea voinţei,
modificarea caracterului şi în cele din urmă la demenţă.

Humulus lupulus - Hameiul

Plantă lemnoasă cu tulpină volubilă spre dreapta, înaltă de 3-5 m, acoperită cu peri în
formă de cârlige. Frunze opuse, aspre, lung-peţiolate, digitat lobate, cu marginea lobilor serat
dinţată. Flori unisexuate dioice. Cele mascule sunt dispuse în cime axilare racemiforme şi
formate din perigon sepaloid cu 5 diviziuni libere şi 5 stamine. Florile femele au periant
rudimentar, glandulos şi ovar cu 2 stigmate filiforme. Sunt grupate în amenţi axilari,
pedunculaţi, formaţi din bractei dispuse imbricat ce poartă la bază una sau două achene.
Totalitatea bracteelor formează un fel de con (strobil). Atât bracteele ce formează conul, cât şi
periantul membranos din jurul achenelor, poartă numeroase glande secretoare de culoare galben
aurie, ce conţin o substanţă amară, aromatică numită lupulină, motiv pentru care se folosesc în
industria berii. Importanţă prezintă conurile de hamei, Lupuli strobuli, ce conţin oleo-rezine, ulei
volatil, principii amare, flavone, tanin, substanţe estrogene. Hameiul are proprietăţi sedative,

27
tonic amare, anafrodisiace, bacteriostatice, antitumorale şi intră în compoziţia ceaiurilor
calmante şi sedative.

Fam. Urticaceae
Plante ierboase, rar lemnoase, cu tulpini şi frunze simple, opuse sau alterne, adesea
cu peri urticanţi. Florile sunt unisexuate sau hermafrodite, tetramere. Fructele sunt
nucule, rar drupe.

Urtica dioica - Urzica mare

Plantă ierboasă doică, înaltă până la 1 m cu tulpina şi frunzele acoperite de peri
urticanţi. Tulpina este simplă, tetra-muchiată, erectă. Frunzele dispuse opus, sunt ovale,
cordiforme, serate şi acuminate. Florile sunt reunite în panicule axilare. Floarea masculă
cuprinde 4 tepale pubescente şi 4 stamine, iar floarea femelă 4 tepale inegale, 2 mai mari
laterale şi pubescente şi 2 mai mici caduce. Ovarul este bicarpelar, sincarp, superior, cu
stigmat în formă de pensulă. Fructul este o achenă.
Creşte pe lângă drumuri, garduri, ziduri, tăieturi de pădure, pe marginea pâraielor,
în jurul caselor, etc.
Importanţă farmaceutică prezintă frunzele- Urticae folium sau partea aeriană–
Urticae herba, pentru proprietăţile lor antianemice, hemostatice, diuretice, antidiareice,
hipoglicemiante şi cicatrizante. Elimină clorurile şi acidul uric din organism, influenţând
favorabil combaterea reumatismului şi a gutei. Datorită vitaminei K, ceaiul are însuşirea
de a opri hemoragiile, recomandându-se în tratamentul menstruaţiilor abundente şi
neregulate precum şi a hemoragiilor uterine după naştere. Din frunze se extrage clorofila,
din care se obţin clorofilinele cu proprietăţi antiseptice şi cicatrizante, folosite în ape de
gură, paste de dinţi, gume de mestecat. De asemenea, urzica este şi sursă de provitamina
A datorită conţinutului ridicat în carotenoide şi este şi o valoroasă plantă alimentară
datorită conţinutului ridicat în vitaminele C, K şi fier.

Urtica urens - Urzica mică

Plantă anuală, scundă de 10-15 cm, acoperită cu peri urticanţi. Tulpina
tetramuchiată, erectă, verde deschis. Frunze opuse, peţiolate, ovale sau eliptice, adânc
serate. Florile mascule şi femele sunt grupate în inflorescenţe sub formă de spice la baza
frunzelor. Perigonul este format din 4 tepale şi 4 stamine la florile mascule şi din 4 tepale
şi un ovar superior, bicarpelar, la cele femele.
Creşte prin locuri necultivate, ruderale, pe margini de drumuri, garduri etc.
Importanţă farmaceutică prezintă partea aeriană a plantei – Urticae minoris herba et
semen, ce este folosită în industria medicamentelor pentru diferite preparate farmaceutice.
Combate hemoragiile capilare, pierderile uterine şi dizenteria. Are de asemenea bune
rezultate în combaterea diabetului zaharat, a scorbutului, reumatismului şi a bolilor de
piele. În multe zone se utilizează ca legumă.

Parietaria officinalis - Paracherniţă

Plantă ierboasă, bianuală sau perenă, cu tulpină dreaptă, simplă, neramificată, scurt
păroasă. Frunze peţiolate, ovate sau lanceolate, lung ascuţite, cu marginile întregi,
lucioase. Florile sunt dispuse în inflorescenţe dichaziale, câte două în glomerule
multiflore, cu bractei libere, lungi. În fiecare dichaziu, floarea centrală este femelă, iar

28
cele două laterale, hermafrodite. Florile hermafrodite au perigonul 4 laciniat, 4 stamine
şi un gineceu superior unilocular. Florile femele au perigonul tubulos, bombat, la vârf 4
dinţat şi un gineceu superior. Fructul este o nuculă.
Creşte pe grohotişuri, margini de păduri sau tufişuri umede, pe lângă garduri,
ziduri etc.
Importanţă farmaceutică prezintă toate părţile supraterane ale plantei- Parietarie
herba- ce au proprietăţi emoliente şi răcoritoare. Sub formă de infuzie, decoct, sirop,
suc, etc. combate bolile de rinichi, ale vezicii urinare, tusea, răguşeala.

ORD. FAGALES

Cuprinde arbori şi arbuşti cu frunze alterne, stipelate, ce alcătuiesc păduri de

foioase în regiunile temperate. Florile sunt unisexuate, cu sau fără periant sepaloid. Cele
mascule sunt dispuse în amenţi, cele femele grupate câte 2-3 în vârful ramurilor. Fructul
este samară sau achenă aripată sau este prevăzut cu o cupă dură.

Fam. Fagaceae
Cuprinde arbori cu frunze întregi sau penat lobate, alterne. Florile sunt unisexuate
rar bisexuate, cu ovar inferior, fructul este o achenă monospermă însoţit de bracteele
concrescute şi lignificate ce formează o cupă dură.

Fagus sylvatica - Fag

Arbore înalt de 35 m cu scoarţă netedă, cenuşiu albicioasă. Frunze alterne, eliptice,
acute, la bază brusc îngustate sau rotunjite, cu marginiondulate sau întregi, cu nervuri
laterale proeminente. Florile dispuse în inflorescenţe axilare apar odată cu frunzele.
Florile mascule în glomerule pendente, au perigonul format din 4-7 tepale concrescute şi
8-16 stamine exerte. Florile femele sunt geminate (câte două), cu perigon redus şi
înconjurate de numeroase bractei care concresc şi formează o cupă din 4 valve lignificate
ce înconjoară ovarul inferior tricarpelar. Stigmatele sunt roşii. Fructul este o achenă
numită jir (fruct compus şi fals) complet învelită de cupa lemnoasă prevăzută la exterior
cu apendici spinoşi. La maturitate se deschide în 4 valve.
Fagul formează păduri întinse, pure sau în amestec cu alte foioase sau cu
răşinoasele.
Importanţa farmaceutică prezintă scoarţa –Fagii cortex- din care se prepară un
decoct folosit în combaterea enterocolitei.

Quercus robur - Stejarul

Arbore înalt de 50 m, cu coroană largă, neregulată şi ramuri puternice, noduroase.
Frunze foarte variabile, obovate până la îngust obovate, la bază îngustate şi evident
auriculate, aproape sesile, neregulat sinuat lobate. Lamina pieloasă de un verde
întunecat. Florile mascule sunt dispuse în amenţi axilari pendenţi, au un perigon din 5-7
tepale şi numeroase stamine. Florile femele sunt grupate în inflorescenţe spiciforme,
lung pedunculate, pauciflore, axilare sau terminale. Perigonul florilor femele este redus
dar prezintă numeroase bractei ce concresc într-o cupă solzoasă, ce închide un gineceu
tricarpelar semiinferior. Fructul este o achenă, care împreună cu cupa solzoasă
hemisferică constituie ghinda care este un fruct fals, lung pedunculat.

29
 Stejarul formează păduri de amestec împreună cu alte foioase sau arborete pure, în
regiunea de câmpie şi de coline joase.
Importanţă farmaceutică prezintă scoarţa de pe ramurile tinere, Querci cortex, ce
conţine acid cvercitinic, roburic, oxalat de calciu, taninuri, etc. Intern se recomandă în
afecţiuni ale stomacului, având acţiune antiseptică, hemostatică, astringentă. De
asemenea, intervine în combaterea diareei, în enterite, melene, metrorargii. Extern este
indicat în tratamentul hemoroizilor, fistulelor anale, leucoreei, în faringite, arsuri,
degerături.
Foarte bogate în tanin sunt galele – Gallae turcicae - formate pe frunze în urma
înţepăturilor unor viespi din genul Cypnis.

Castanea sativa (sin. Castanea vesca) - Castanul comestibil

Arbore de 30 m înălţime cu frunze mari oblong lanceolate, aşezate spiralat, pe
margini spinos dinţate, cu numeroase nervuri secundare paralele, proeminente.
Inflorescenţele mascule axilare sunt amenţi deglomerule, cilindrici, erecţi. O floare este
formată dintr-un perigon cu 6 diviziuni şi numeroase stamine. Florile femele sunt
solitare sau câte 3, înconjurate de un involucru cupuliform, spinos. Fructul este o achenă
mare, comestibilă, brun întunecată, închisă în cupa involucrului, care la maturitate se
deschide în 2-4 valve.
Castanul comestibil este cultivat sau creşte spontan în sud-vestul ţării.
Importanţă farmaceutică prezintă frunzele - Castaneae folium - ce conţin taninuri,
care prin hidroliză formează acizii cumaric şi cafeic, precum şi vitamina E, glucoză,
săruri etc. Extractul apos din frunze are acţiune sedativă asupra centrilor respiratori, fiind
bun calmant al tusei.

Fam. Betulaceae
Este reprezentată de arbori monoici din regiunile temperate, ale căror rădăcini
formează micorize. Florile sunt unisexuate, grupate în amenţi sau glomerule. Fructul este
o nuculă însoţită de o bractee lobată.

Betula pendula (sin. Betula verrucosa) - Mesteacăn

Arbore de 30 m înălţime, cu coroană amplă cu ramuri groase şi numeroase
rămurele flexibile, pendente. Coaja tulpinii este netedă albicioasă. Frunzele alterne,
lucioase, romboidale sau triunghiular ovate au vârful acuminat şi marginea dublu serată,
Florile sunt monoice în amenţi cilindrici. Amenţii masculi apar în mijlocul verii anului
precedent înfloririi, în axila frunzelor superioare. O floare este formată din numeroase
bracteole, câteva tepale şi stamine ramificate. Florile femele sunt dispuse în amenţi
cilindrici, solitari sau câte 2-4 şi apar odată cu frunzele. O floare femelă este nudă, fiind
formată dintr-o bractee şi un gineceu cu 2 stigmate. Fructul este o samară (cu 2 aripi
transparente, întrerupte la vârf).
Mesteacănul creşte din regiunea de deal până în etajul subalpin, pe coaste însorite,
în rarişti de pădure, deseori ca arbore ornamental.
Importanţă farmaceutică prezintă frunzele - Betulae folium - ce conţin saponine,
polifenoli, acizi, vitamina C, tanin, mucilagii etc. Infuziile din frunze de mesteacăn scad
tensiunea arterială, cresc permeabilitatea vaselor, cresc diureza, dizolvă calculii renali şi
favorizează eliminarea apei din ţesuturi, a acidului uric şi a colesterolului. Este un bun

30
antibiotic. În infuzii se adaugă, după răcire, un vârf de cuţit de bicarbonat de sodiu, după
6 ore se strecoară şi se bea în 2-3 reprize. În scopuri medicinale se mai folosesc şi
scoarţa, Betulae cortex şi mâţişorii (amenţii), Betulae flores, în reumatismul cronic
degenerativ.

Corylus avellana - Alunul

Arbust de până la 5 m înălţime, cu scoarţă subţire, netedă. Formează tufărişuri
întinse prin zăvoaie şi păduri. Frunze alterne, cordate, brusc acuminate cu marginea
neregulat dublu serată. Florile mascule sunt dispuse în amenţi simpli, cilindrici, câte 2-5
pe un peduncul comun. În timpul înfloririi se alungesc foarte mult şi devin pendenţi. O
floare masculă este formată din câteva bractei concrescute şi 4-8 stamine cu filament
bifid. Florile femele sunt grupate câte 2 la baza unei bractei. Fiecare floare este protejată
de 3 bracteole sudate la bază şi sunt formate dintr-un perigon sepaloid rudimentar
compus din 6-9 tepale şi un ovar bicarpelar cu 2 stiluri lungi roşii. Fructul este o achenă
(alună) înconjurată de un înveliş extern format de cupa bracteolară franjurată neregulat.
Alunul este răspândit în toată zona forestieră de la câmpie până în etajul montan.
Importanţă farmaceutică prezintă frunzele – Coryli folium - conţin polifenoli,
antociani, acizi organici, betulină, ulei volatil. Uleiul volatil are proprietăţi
vasoconstrictoare, polifenolii precipită proteinele manifestând acţiune hemostatică şi
dezinfectantă iar flavonele sporesc rezistenţa capilarelor. Frunzele au efecte coleretice.

Alnus glutinosa - Anin negru

Arbore de până la 28 m înălţime, cu tulpină până la vârful coroanei. Frunze
alterne, obovate, cu vârf obtuz, trunchiat sau emarginat, cu marginea întreagă în treimea
inferioară, în rest neregulat dinţată. Faţa superioară lucioasă, glabră, de un verde închis,
cea inferioară verde gălbuie. În tinereţe frunzele sunt lipicioase. Înfloreşte înainte de
înfrunzire. Florile sunt unisexuat monoice, reunite în cime pauciflore, grupate la rândul
lor în amenţi pedunculaţi. Floarea masculă este formată din 4 tepale şi 4 stamine cu
antere galbene. Floarea femelă nu prezintă perigon, este protejată de un involucru format
dintr-o bractee şi 4 bracteole şi este formată dintr-un gineceu bilocular. Inflorescenţa
fructiferă este un strobil sau con ovoid cilindric numit arină, cu solzi lemnoşi, imbricaţi,
care la maturitate se îndepărtează şi lasă să iasă fructele care sunt nucule aripate
(samare). Aninul negru creşte din regiunea de câmpie până în etajul montan, de regulă în
luncile râurilor.
Importanţă farmaceutică prezintă arinele şi coaja trunchiului - Alnii cortex- ce se
folosesc în combaterea diareei iar frunzele au acţiune febrifugă.

ORD. JUGLANDALES

Cuprinde arbori cu frunze alterne, imparipenat compuse, cu peri glandulari şi

celule secretoare. Florile sunt unisexuate, cu sau fără periant sepaloid, grupate în amenţi.
Fructul este drupă.

Fam. Juglandaceae
Cuprinde arbori monoici cultivaţi în regiunile temperate cu frunze imparipenat
compuse, flori mascule în amenţi, flori femele izolate sau grupate câte 2-3. Fruct drupă.

31
 Juglans regia – Nucul
Arbore de până la 30 m înălţime, cu coroană largă. Scoarţă netedă, argintiu
cenuşie. Frunze mari, imparipenat compuse din 5-11 foliole. Foliolele sunt eliptice sau
ovate, de la vârf către bază descrescând în mărime. Au marginea întreagă, baza rotunjită
şi sunt glabre. Este o specie unisexuat monoică. Florile mascule sunt grupate în amenţi
solitari, cilindrici, groşi, verzi, multiflori, de 5-12 cm lungime. O floare bărbătească este
formată din 4 tepale şi numeroase stamine. Florile femele sunt grupate câte 1-4, sunt
sesile şi verzi şi formate din 4 tepale mici, un ovar inferior şi 2 stigmate mari, răsfrânte,
de obicei purpurii. Fructul este o drupă falsă bicarpelară, cu endocarp lignificat, numit
nucă. Sămânţa este mare, incomplet divizată, de doi pereţi subţiri ai endocarpului, în 2
cotiledoane mari, zbârcite, oleaginoase. Coaja verde, colorantă care la maturitate se
crapă şi se desface în mod neregulat, reprezintă epicarpul concrescut cu cupa
receptaculului. Nucul este o specie frecvent cultivată prin livezi, grădini, curţi şi
marginea drumurilor pentru lemnul său deosebit de valoros (furnir) şi pentru seminţele
oleaginoase şi comestibile.
Importanţă farmaceutică prezintă frunzele, Juglandis folium, ce conţin juglonă şi
hidrojuglonă (derivaţi naftochinonici), vitamina C, tanin, ulei volatil, săruri minerale,
etc. Ele au proprietăţi astringente, antiinflamatoare, antiseptice, antifungice, stimulente,
antiparazitare, depurative, hipotensive, hipoglicemiante şi antialergice.
Intern se recomandă în tratamentul enteritelor acute, a diabetului zaharat, în diaree,
în infecţii şi edeme renale. Extern se recomandă sub formă de băi pentru întărirea
organismului şi vindecarea bolilor de piele - eczeme zemuinde, furunculoze, ulceraţii.
Sub formă de gargară se recomandă în diferite afecţiuni ale gurii. Din cotiledoane se
extrage uleiul de nucă folosit în patiserie şi cosmetică (uleiul de briantină). Cojile de
nucă şi frunzele conţin taninuri şi substanţe colorante foarte durabile folosite pentru
vopsitul lemnului, lânii şi părului.

CURS 5 – BIOLOGIE GENERALĂ, VEGETALĂ ŞI

ANIMALĂ

SUBCLASA ROSIDAE

32
 Cuprinde un mare număr de plante lemnoase, arbori şi arbuşti, dar şi plante
ierboase.
Frunzele pot fi simple sau compuse, variate ca formă, de regulă cu dispoziţie
alternă, la grupele evoluate pot fi şi opuse sau verticilate.
Caracterele ce reunesc plantele acestei subclase privesc alcătuirea mai mult sau mai
puţin unitară a florii. Astfel florile solitare sau grupate în inflorescenţe compacte, sunt
hermafrodite, cu simetrie radiară (mai rar zigomorfă). Învelişul floral este diferenţiat în
caliciu şi corolă, dialipetală sau gamopetală, la marea majoritate fiind pe tipul 5
(pentamere), rar 4.
Elementele florale au dispoziţie ciclică (excepţional spirociclică la familiile mai
puţin evoluate). Se observă tendinţa de formare a unui receptacul adâncit cu disc
nectarifer.
Androceul este format din numeroase stamine dispuse pe unul sau mai multe
cercuri. La formele mai evoluate numărul staminelor se reduce şi devine constant.
Gineceul poate fi apocarp sau sincarp, evoluţia mergând de la un număr mare de
carpele, la 5, 4, 3, 2 sau chiar o singură carpelă. La familiile neevoluate este superior, la
cele evoluate inferior.
Polenizarea este anemofilă şi entomofilă. Fructele pot fi achene, nucule, păstăi,
capsule, fructe compuse sau false.
Rosidele cuprind peste 20 de ordine cu numeroase familii, genuri şi specii. Prezintă
legături evidente cu subclasa Polycarpicae, evoluţia mergând pe calea ciclizării
elementelor florale şi reducerea lor la un număr constant.
Cuprinde numeroase ordine dintre care mai importante farmaceutic, sunt:
Saxifragales, Sarraceniales, Rosales, Fabales, Myrtales, etc.

ORD. SAXIFRAGALES

Cuprinde specii ierboase şi lemnoase sub formă de arbuşti, cu frunze simple alterne sau
opuse, uneori cele bazale dispuse în rozetă. Florile sunt grupate în cime, mai rar solitare, cu flori
ciclice actinomorfe pentamere sau tetramere cu elementele libere. Fructul este capsulă, foliculă
sau bacă.

Fam. Grossulariaceae
Cuprinde specii arbustive de talie mijlocie şi uneori cu ramuri spinoase, răspândite
în regiunea holarctică, America centrală şi de sud. Frunzele sunt peţiolate, palmat lobate,
florile actinomorfe, hermafrodite (rar unisexuate), cu caliciul în formă de cupă,
campanulat sau rotat sau ca un tub cilindric alungit, din 5 sau 4 sepale, de obicei de
aceeaşi culoare cu petalele. Corola este formată din 5 sau 4 petale, mai scurte decât
sepalele şi fixate pe marginea receptaculului. Androceul din 5, mai rar 4 stamine, dispuse
opus sepalelor. Gineceul bicarpelar cu ovar inferior mai rar semiinferior. Fructul este o
bacă suculentă ce rezultă din concreşterea receptaculului cu ovarul, continuând spre vârf
cu caliciul ce devine persistent.

33
 Ribes nigrum - Coacăzul negru
Arbust fructifer ramificat de la bază, înalt de până la 1,5 m, cu frunze subrotunde,
3-5 lobate, neregulat dublu serate, nelucitoare. Inflorescenţa este un racem cu 5-10 flori
verzui spre exterior şi roşietice spre interior, cu receptacul campanulat, sepale 5, ovate,
reflecte, de 2 ori mai lungi decât petalele, petale 5, erecte, stamine 5, ovar inferior,
bicarpelar. Fructul bacă suculentă, neagră, cu puncte galbene. Creşte prin păduri şi
tufişuri în regiunile muntoase.
Importanţă farmaceutică prezintă frunzele, Ribes nigri folium, precum şi fructele
mature, Ribes nigri fructus. Frunzele au efect diuretic şi antireumatismal, hipotensiv.
Fructele sunt foarte importante deoarece au un conţinut foarte ridicat de vitamina C: 150-
200 mg%, care este şi foarte stabilă termic şi la oxigenare. De asemenea sunt bogate în
săruri de K, Mg, Ca, Na, Fe, P, Cl, vitaminele A, B, acizi organici, flavone, etc. Sunt
indicate pentru efectul tonic general (anemii), depurativ, diuretic, pectoral, sudorific, în
reumatism, gută, nefrite, ateroscleroză, afecţiuni hepato-biliare.

Ribes rubrum - Coacăzul roşu

Arbust de până la 1 m înălţime, în formă de tufă. Frunze lung peţiolate, 3-5 lobate,
cu marginea serată, pe ambele feţe glabre. Flori dispuse în racem, la început erect mai
târziu pendent. Sepale 5, mai lungi decât petalele, verzi brunii sau cu puncte roşietice.
Petale 5, gălbui, stamine 5, ovar bicarpelar inferior, fruct bacă roşie cu gust acru. Creşte
prin păduri şi poieni, mai ales în locuri stâncoase. Deseori cultivat.
Importanţă farmaceutică prezintă fructele - Ribes rubrum fructus- ce conţin
vitamina C, tanin, acizi malic, citric, tartric, materii azotate, etc. Au acţiune diuretică şi
astringentă. Sunt indicate în afecţiuni febrile, inapetenţă, dispepsii, constipaţie,
reumatism, gută, litiază renală, pecingine, icter, insuficienţă hepatică, inflamaţii diverse.

Ribes grossularia - Agrişul

Arbust foarte ramificat de 150 cm, frunze semicirculare, flori verzui-roşcate,
solitare sau câte 2-3. Caliciu campanulat păros, cu sepale obovate, de 2-3 ori mai lungi
decât petalele. Petale mici alburii. Fructul o bacă globuloasă, mare, verzuie, gălbuie sau
roşcată, pubescentă.
Farmaceutic se utilizează fructele - Grossularie fructus. Conţin vitamina C, acizi
organici, tanin, etc. Au acţiune diuretică, depurativă, tonic aperitivă. Se utilizează în
tratarea inflamaţiilor căilor urinare, litiazei renale, hidropiziei, reumatismului, gutei.

Fam. Crassulaceae
Cuprinde peste 1.000 de specii de plante ierboase, suculente, anuale sau perene,
adaptate la xerofitism accentuat, răspândite pe stâncării şi terenuri aride şi prevăzute cu
ţesuturi acvifere bine dezvoltate. Frunzele sunt simple, groase, cărnoase, plane sau
cilindrice, alterne, rar opuse sau verticilate, fără stipele. Florile bisexuate, actinomorfe,
rar unisexuate, în inflorescenţe cimoase (spice sau panicule). Periantul este format din 4-
20 sepale libere, rar concrescute la bază şi 4-20 petale ce alternează cu sepalele, libere
sau concrescute la bază. Androceul din 4-20 stamine concrescute la bază cu petalele.
Gineceul este policarpelar apocarp, superior. Polenizarea este entomofilă. Fructele
folicule libere.

Sedum acre - Iarbă de şoaldină

34
 Plantă ierboasă glabră, de 5-15 cm cu tulpini numeroase, acoperite cu frunze
imbricate, caduce, cărnoase, ovate, glabre şi sesile cu gust acru. Inflorescenţele sunt
semiumbele laxe, dispuse terminal. Flori pe tipul 5, caliciul dialisepal, gălbui, corola din
5 petale galben aurii, 10 stamine, fructul polifoliculă.
Creşte prin locuri uscate, nisipoase şi pietroase, pe ziduri vechi.
Importanţă farmaceutică prezintă partea aeriană înflorită – Sedi acris herba –
conţine alcaloizi, rezine şi se foloseşte în tratamentul hemoroizilor.

Sedum maximum – Iarbă grasă, iarbă de urechi

Plantă ierboasă perenă prevăzută subteran cu rizom napiform, gros, uneori
ramificat. Tulpini erecte, simple sau ramificate în partea superioară, glabre, verde-închis,
înalte de 20-50 cm. Frunzele sunt cărnoase, plane, glabre, serate, cele superioare opuse,
ovale până la rotunde, cu baza scurt cordată, cele inferioare de obicei alterne, obovate, cu
baza atenuată, sesile sau chiar scurt peţiolate; la bază frunzele sunt aşezate în rozetă. Flori
hermafrodite, alburiu galben-verzui cu caliciu din 5 sepale, rareori 6, triunghiulare,
ascuţite, corola din 5 petale, rareori 6, alungit ovate, acute, androceu din 10 stamine.
Fructul sub formă de folicule, îngustate spre bază şi terminate cu un vârf ascuţit.
Importanţă farmaceutică prezintă herba care era utilizată pentru cicatrizarea rănilor şi
arsurilor, sub formă de unguent, având proprietăţi vulnerare.

Fam. Saxifragaceae
Cuprinde aproximativ 800 de specii de plante ce aparţin la 75 de genuri răspândite
pe toate continentele. Sunt plante ierboase sau lemnoase perene, rar anuale. Frunzele sunt
simple, dispuse altern, rar opus , cele bazale în rozetă. Florile în inflorescenţe racemoase
sau panicule, au simetrie radiară, rar zigomorfă, de obicei hermafrodite (rar unisexuate),
pentamere, uneori tetramere. Învelişul floral dublu sau simplu are elementele libere,
androceul este format din 5-8-10 stamine dispuse pe două cercuri, gineceul din 4, dar mai
frecvent din 2 carpele libere sau parţial unite, cu poziţie superioară, semiinferioară sau
inferioară (uneori concrescut cu receptaculul). Fructul poate fi foliculă, capsulă, bacă.

Bergenia crassifolia
Plantă ierboasă cu rizom cărnos, repent. Tulpini groase, glabre, fără frunze, înalte
până la 50 cm. Frunze în rozete bazale, lat-eliptice, ovate, cu baza rotunjită sau cordată,
pe margini fin crenate, lucioase, glabre; pe faţa inferioară cu numeroase glande
punctiforme.
Flori roşii-liliachii, cu cate 2 pediceli roşietici, lungi de 3-4 cm, grupate într-o
inflorescenţă densă, corimbiform-paniculată; caliciu campanulat, glabru, divizat pană la
mijloc în lobi ovali; corola din petale obovate sau lat-obovate, multinervate, cu câte o
foveolă nectariferă; androceul din 10 stamine, mai lungi decât caliciul; gineceu cu ovar
semiinferior. Fructe, capsule. Planta este utilizată ca tonic amar şi datorită proprietăţilor
astringente (conţine tanin), în tratarea diareei şi ca hemostatic.

Chryssosplenium alternifolium - Splină

Plantă ierboasă perenă, 20 cm înălţime, cu puţine frunze bazale, reniform - cordate,
profund crenate. Frunze tulpinale alterne, cărnoase, cu baza cordată, cele de lângă flori de
culoare galbenă. Flori galbene, numeroase, se alungesc la fructificare. Sepale 4, rar 5,

35
petalele lipsesc. Stamine 8 cu filamente scurte. Fructe capsule. Farmaceutic se utilizează
herba ca antiluetic, extern contra erupţiilor cutanate. Are şi proprietăţi puternic vomitive.

Parnassia palustris – Şopârliţă albă

Plantă ierboasă cu tulpini, una sau mai multe, erecte, înalte de 30-45 cm. Frunze
profund-cordate cu vârful obtuz şi cu numeroase puncte întunecat-roşietice, lung-
peţiolate. Pe tulpină există o singură frunză sesilă, mai mult sau mai puţin amplexicaulă.
Flori albe, câte una în vârful tulpinii. Caliciu este format din 5 sepale, corola din 5 petale
oval-rotunde sau eliptice cu 5-15 nervuri galbene-castanii sau verzui. Androceu din 5
stamine cu antere albe şi 5 staminodii simple, gineceu cu ovar unilocular şi 4 stigmate
subsesile. Fructe, capsule ce se deschid terminal prin valve. În medicina tradiţională se
utiliza în tratamentul laringitelor, epilepsiei şi leucoreei. Este bogată în tanin şi se
utilizează ca hemostatic în metrorargii.

Philadelphus coronarius - Lămâiţă, sirinderică

Arbust de 1-3 m cu frunze scurt peţiolate, ovate sau ovat lanceolate, dinţate, pe faţa
superioară des cenuşiu pubescente. Inflorescenţele sunt raceme cu flori albe, foarte plăcut
mirositoare, hermafrodite, cu receptacul în formă de cupă, concrescut cu ovarul, caliciul
din 4 sepale libere, corola din 4 petale libere, androceul din 10- 20 stamine aşezate pe 2
verticile, ovar inferior, fruct capsulă. Cultivat ca arbust ornamental.
Importanţă farmaceutică prezintă florile - Philadelphus coronarius flores, care se
utilizează în leucoree având acţiune antitrichomonazică, confirmată de cercetări recente.

ORD. SARRACENIALES

Cuprinde specii cu flori pentamere cu stigmat în formă de umbelă. Periantul este

dublu, mai rar simplu. Ovarul este superior cu carpele sudate incomplet, plurilocular. Se
caracterizează prin frunzele ce au peţiolul transformat în colet.

Fam. Drosseraceae
Cuprinde plante ierboase insectivore, acvatice sau terestre, cu frunze alterne,
rozulare acoperite de peri glandulari sensibili la atingere care secretă
enzime proteolitice. Au flori mici, tetra sau pentamere, grupate în cime terminale. Fructul
este o capsulă.

Drossera rotundifolia - Roua cerului

Plantă perenă de turbării cu frunzele aşezate în rozetă bazală. Frunzele au peţiol lung şi
limb rotund fiind acoperite pe faţa superioară cu glande cleioase, roşietice, senzitive ce
secretă un suc cu ajutorul căruia prinde, aşezate în rozetă bazală. Frunzele au peţiol lung
şi limb rotund fiind acoperite pe faţa superioară cu glande cleioase, roşietice, senzitive ce
secretă un suc cu ajutorul căruia prinde, omoară şi digeră insectele. Inflorescenţă
cimoasă, flori albe pe tipul 5, fruct capsulă. În scopuri farmaceutice se foloseşte Droserae
herba, ce conţine plumbagină, substanţă cu eficienţă mare în suprimarea spasmelor din
tusea convulsivă, dar şi cu efect antibiotic.

ORD. ROSALES

36
 Cuprinde un mare număr de plante lemnoase şi ierboase, perene, rar anuale.
Frunzele alterne, rar opuse sunt în general prevăzute cu stipele perechi, care la unele
specii sunt transformate în spini.
Florile sunt ciclice, actinomorfe, rareori zigomorfe, hermafrodite, mai rar
unisexuate, cu caliciul şi corola libere, pe tipul 5 sau 4.
Staminele sunt în număr de 5 sau un multiplu al acestuia. Gineceul este polimer,
oligomer şi chiar monomer.
Caracterul cel mai important este gineceul care este apocarp sau parţial sincarp, cu
poziţie superioară, semiinferioară sau inferioară. Receptaculul de cele mai multe ori se
îngroaşă, se modifică şi ia forme diferite. Fructele sunt variate: folicule, nucule, bace,
drupe, fructe multiple sau false. La formarea fructului participă adesea şi axa florală.
Ordinul Rosales cuprinde o singură familie, Rosaceae.

Fam. Rosaceae
Cuprinde peste 3500 de specii de plante grupate în 120 de genuri cu cea mai mare
răspândire în zona temperată a emisferei nordice. Sunt plante lemnoase şi ierboase, foarte
variate ca structură. Frunzele sunt simple sau compuse, majoritatea prevăzute cu stipele.
Florile sunt dispuse ciclic, pe tipul 5, actinomorfe, hermafrodite, excepţional unisexuate,
cu caliciul simplu sau dublu şi corola din 5 petale libere. Androceul cu numeroase
stamine (20-10), mai rar 4 sau 1, dispuse ciclic.
Gineceul poate fi alcătuit dintr-un număr mare de carpele sau prin reducere poate
ajunge la o singură carpelă. Carpelele pot fi libere sau concrescute cu receptaculul (la
speciile mai evoluate). Ovarul poate fi superior, semiinferior sau inferior. Polenizarea este
entomofilă. Fructele pot fi - bace, drupe, folicule, fructe multiple, compuse şi false
(poame). Din punct de vedere chimic, rosaceele conţin heterozide cu acid cianhidric,
uleiuri eterice, saponine, flavone, mucilagii, pectine, taninuri galice şi catehice. Alcaloizii
lipsesc.
Familia Rosaceae se împarte în 4 subfamilii: Spiraeoideae, Rosoideae, Maloideae,
Prunoideae.

Subfamilia Spiraeoideae

Cuprinde arbuşti şi plante ierboase cu frunze întregi, rar compuse. Receptaculul

plan sau în formă de pâlnie, nu ia parte la formarea fructelor. Florile dispuse în corimbe,
sunt actinomorfe, pentamere, staminele fiind în număr de 10 sau mai multe. Gineceul din
5-2 carpele apocarpe, fructe folicule.

Filipendula ulmaria - Creţuşcă

Plantă perenă ierboasă de 100-120cm, cu rizom lignificat, noduros, tulpină erectă,
simplă sau ramificată superior, unghiulară, glabră. Frunze alterne, stipelate, întrerupt-
penat-sectate, aspre, alb păroase. Foliolele lat ovate, serate, cea terminală mai mare
palmat 3-5 lobată. Flori dispuse în cime multiflore, dese, mici, au axa principală scurtă şi
ramificaţiile laterale lungi. O floare hermafrodită are 5-6 sepale, 5-6 petale alb gălbui,
puternic odorante, 20-40 stamine, 6-10 carpele răsucite, libere, fructul polifoliculă
apocarpă răsucită în spirală.

37
 Creşte prin zăvoaie, pe marginea râurilor, prin pajişti cu vegetaţie înaltă,
buruienişuri, până la limita superioară a fagului.
Importanţă farmaceutică prezintă părţile aeriene, Ulmariae herba, ce conţine
flavone, tanin, aldehidă salicilică, etc. Se utilizează ca adjuvant în tratamentul
reumatismului articular acut, ca diuretic (prin flavone), diaforetic, tonic, astringent.

Subfamilia Rosoideae

Cuprinde plante lemnoase şi ierboase, cu frunze simple, stipelate (stipelele fiind

persistente), adesea concrescute cu peţiolul. Florile prezintă frecvent un caliciu extern
numit calicul, receptaculul este convex sau concav (uneori la maturitate devine cărnos).
Gineceul are poziţie superioară sau inferioară şi este policarpelar apocarp. Fructele de
regulă multiple sunt polinucule sau polidrupe.

Rosa canina - Măceşul

Arbust de 2-3m înălţime, cu tulpini alungite, ramificate, recurbate în afară sau
pendule. Ramuri ghimpoase, frunze penat compuse, având stipelele concrescute cu
peţiolul. Flori solitare rosee, cu receptaculul ca o cupă, 5 sepale libere, 5 petale libere,
numeroase stamine prinse pe marginea receptaculului şi numeroase carpele libere şi
păroase incluse în cupa receptaculului. Fructul (măceaşa) fals şi multiplu, este o
poliachenă, cu receptacul cărnos şi comestibil.
Creşte prin păduri de foioase, rar de răşinoase, margini şi rărituri de păduri, poieni,
etc.
Importanţă farmaceutică prezintă fructele, Cynosbati fructus, recoltate când
măceşele au culoarea roşu închis. Importanţa lor se datorează conţinutului ridicat în
vitaminele C, A, E, B, P, K, în acid nicotinic, tanin, săruri minerale, acizi citric şi malic,
ulei volatil şi ulei gras.
Sunt recomandate în avitaminoze, enterocolite, calculi renali, tulburări de circulaţie
periferică, ca antihelmintic. Au, de asemenea, acţiune diuretică, sunt un bun colagog şi
coleretic, tonic, vasodilatator arterial, se recomandă în inflamaţia intestinului, etc.

Rosa damascena – Trandafir de lună

Arbust ghimpos, înalt de 1,5-2m, cu ramuri acoperite de ghimpi uniformi, erecţi,
printre ei cu numeroşi spini mai scurţi şi glande. Frunze penat compuse din 5-7 foliolate
distanţate, ovate sau alungit ovate, simplu serate, alipit păroase; peri mai îndesuiţi în
lungul nervurilor. Peţiol comun tomentos, cu glande numeroase. Flori dispuse în
inflorescenţă dichazială redusă la 3-5 flori, roze sau roşii, lung pedicelate cu corola
bătută. Sepale pe dos păroase, pe margini abundent glanduloase. Fructe false de tip
măceaşă, oval alungită ce cade înainte de a ajunge la maturitate.
Importanţă farmaceutică au florile ce conţin o cantitate mare de ulei volatil bogat în
compuşi monoterpenici şi sesquiterpenici. În practica farmaceutică uleiul de trandafir este
folosit ca aromatizant pentru diferite unguente, creme, cerate. În trecut petalele erau
folosite pentru prepararea „mierii rozate” cu aplicaţii în unele iritaţii ale gurii la sugari şi
copii mici.

38
 Agrimonia eupatoria - Turiţă mare
Plantă ierboasă de 30-100cm înălţime, cu tulpină costată, păroasă, frunze stipelate,
alterne, întrerupt imparipenate, cu 5-9 foliole mari, între care se găsesc 6-10 foliole mici.
Foliolele sunt eliptice sau ovate, cu marginea dinţată, păroase până la tomentoase. Florile
scurt pedicelate sunt grupate în inflorescenţe racemoase, lungi şi subţiri. Receptaculul
păros şi brăzdat prezintă superior mai multe rânduri de ghimpi, caliciul din 5 sepale
libere, corola din 5 petale galbene, stamine 10-20, gineceu bicarpelar superior, fruct
nuculă.
Creşte prin păduri, tufişuri, luminişuri şi margini de păduri, pe marginea drumului,
etc.
Importanţă farmaceutică au părţile aeriene, Agrimoniae herba, ce conţin taninuri,
substanţe amare, ulei volatil, vitaminele C şi K, etc. Se utilizează în calculoză biliară, în
tulburările căilor biliare şi gastrointestinale favorizând eliminarea secreţiei biliare şi
descongestionarea ficatului. Prin tanin combate diareea, substanţele amare stimulează
secreţiile gastrointestinale şi măresc apetitul, dă rezultate bune în stările alergice
manifestate prin urticarie, în reumatism, etc. Extern, în ulcere varicoase, plăgi, afecţiuni
oculare. Nu se supradozează întrucât poate provoca eliminări bruşte de calculi, obturarea
căilor biliare şi renale şi spasme puternice.

Alchemilla vulgaris - Creţişoară

Plantă ierboasă perenă, cu rizom şi numeroase rădăcini adventive, tulpini de 10- 50
cm, ascendente sau culcate, uşor albăstrui verzui, frunze bazale în rozetă, stipelate, lung
peţiolate, rotund reniforme, ondulate, glabre, palmat lobate, cu lobi rotunjiţi şi marginea
dinţată. Flori hermafrodite dispuse în inflorescenţe cimoase, terminale, au caliciul dublu,
sepalele externe (4) mai mici decât cele interne, verzi gălbui, petalele lipsesc, stamine
( 4). Gineceu monocarpelar, fructe nucule. Trăieşte prin păşuni, fâneţe, coaste abrupte,
stâncării, din etajul montan până în cel alpin.
Importanţă farmaceutică prezintă părţile aeriene – Alchemillae herba - ce conţine
saponine şi flavone, taninuri, substanţe grase, săruri minerale. Se utilizează în tratamentul
metroragiilor, în fixarea sarcinilor, în pregătirea intervenţiilor chirurgicale ORL (extract
fluid), ca astringent, antidiareic, antihemoroidal. Extern, infuzia se foloseşte pentru
gargară în stomatite şi cicatrizarea rănilor.

Sanguisorba officinalis - Sorbestrea

Plantă pernă ierboasă, cu rizom gros, tulpină simplă, ramificată în partea
superioară, de 30-90 cm. Frunze alterne, stipelate, cele inferioare în rozetă, lung peţiolate,
de 40 cm lungime penat compuse din 3-11 foliole, cele superioare sesile. Foliolele sunt
ovate sau eliptice, cu baza cordată şi marginea dinţată. Inflorescenţe terminale
capituliforme, cilindrice, lung pedicelate formate din flori hermafrodite. Fiecare floare
prezintă o bractee şi 2 bracteole, un perigon petaloid, de culoare roşu închis, 4 stamine,
cu filamente roşietice şi antere galbene, gineceu monocarpelar inferior închis în
receptacul, fructul nuculă.
Creşte prin fâneţe umede, la marginea tufărişurilor, pe coline, până în etajul
montan.
Importanţă farmaceutică prezintă partea aeriană – Sanguisorbae herba, iar în unele
ţări şi rizomii şi rădăcinile - Sanguisorbae rhizoma et radix -care sunt foarte bogate în

39
tanin, amidon, saponine, ulei gras etc. Se utilizează empiric ca astringent în tulburări
intestinale, în enterocolite, diarei sângeroase iar ca hemostatic în tratamentul
hemoroizilor sau ca cicatrizant.

Rubus idaeus - Zmeurul

Arbust tufos cu lăstari târâtori. Tulpinile sunt erecte, arcuite spre vârf, înalte de 1-
1,5m, cu ghimpi deşi, adesea numai în partea inferioară. Frunzele sunt peţiolate, alterne,
penat compuse din 3-7 foliole. Foliolele sunt ovate, adânc serate, pe faţă de un verde viu,
pe dos albe ca zăpada sau surii. Inflorescenţele sunt pauciflore, dispuse la vârful
ramurilor sau la subţioara frunzelor. O floare este lung pedicelată, cu caliciul din 5 sepale
triunghiulare, 5 petale albe, rotunjite, stamine numeroase, gineceu policarpelar apocarp,
fruct polidrupă roşie, comestibilă. Creşte prin păduri, luminişuri, tufărişuri, tăieturi de
pădure.
Importanţă farmaceutică au frunzele şi fructele - Rubi idaei folium et fructus, ce
conţin taninuri, vitamine, flavone. Fructele (mai ales sub formă de spumă cu griş şi
gelatină) se utilizează ca astringent, dezinfectant, în diaree, gastrite hiperacide, pirosis
(arsură la stomac), ulcer, dispepsii de putrefacţie, gută, hepatită acută şi cronică,
insuficienţă cardiacă, afecţiuni renale, boli infecţioase şi de nutriţie. Ceaiul din frunze se
bea contra tusei, răcelii, durerilor de cap, de stomac, de inimă, în boli de rinichi. Extern
frunzele uscate şi umectate cu apă călduţă se folosesc pentru buboaie vinete.

Rubus caesius - Murul de mirişte

Arbust spinos, cu ramuri repente, frunze palmat compuse din 3 foliole, peţiolate,
alterne, pe dos verzi, tomentoase, cu marginea serată. Florile sunt dispuse în corimbe
pauciflore. Sunt hermafrodite, pe tipul 5, cu simetrie actinomorfă, receptaculul conic,
caliciul şi corola diali, androceul cu numeroase stamine, gineceul policarpelar apocarp şi
fruct multiplu, polidrupă neagră, cu caliciul persistent.
Trăieşte prin păduri, zăvoaie, arături, pe marginea apelor.
Importanţă farmaceutică au frunzele, Rubi fruticosi folium şi fructele, Rubi fruticosi
fructus. Frunzele conţin taninuri, vitamine, flavone, acizi. Se utilizează în diaree, colite,
gastroenterite, gingivite. Extern în leucoree, fistule anale, gingivite, hemoroizi, inflamaţii
ale gurii şi gâtului. Fructele sunt bogate în acizi organici şi vitamine (A, B, C, D, P), sunt
un bun întăritor al organismului, uşor laxativ.

Fragaria vesca - Fragul

Plantă ierboasă perenă, de 5- 30cm, cu rozetă de frunze la bază, tulpini erecte şi
stoloni radicanţi. Frunze peţiolate, alterne, trifoliate, foliola terminală ovată sau
romboidală, cele laterale ovate, pe faţă verzi deschis, pe dos verzi albăstrui. Flori
hermafrodite, cu pediceli lungi, dispuse în cime pauciflore. O floare are un receptacul
conic, cărnos, cu caliciu dublu şi corolă din 5 petale albe, libere, androceu din 20 de
stamine, gineceu policarpelar apocarp. Fructul (fraga), fals şi multiplu este o poliachenă
comestibilă.
Creşte prin pajişti, fâneţe, păduri, tufişuri, aluviuni.
Importanţă farmaceutică prezintă frunzele - Fragariae folium, ce conţin tanin, ulei
volatil, săruri minerale, vitamina C, un alcool numit fragarol. Se utilizează ca astringent
şi antidiareic în enterite acute, în tratamentul diabetului zaharat, ca diuretic în diferite boli

40
ale rinichiului şi vezicii urinare, ca dezinfectant. Importanţă farmaceutică prezintă şi
fructele, Fragariae fructus, care sunt foarte bogate în vitamine, acid salicilic şi săruri
minerale. Sunt indicate în reumatism cronic degenerativ, gută, astenie de primăvară,
TBC, hipertensiune, intoxicaţie tabagică şi alcoolică, tulburări hepatice şi biliare,
constipaţie.

Potentilla anserina - Coada – racului

Plantă erbacee, perenă, întâlnită în locuri nisipoase şi pietroase din lungul râurilor,
marginea lacurilor, fâneţe umede.
Subteran prezintă un rizom gros, cilindric, din care pornesc rădăcini adventive
filamentoase. Tulpini aeriene foarte lungi, subţiri, repente, înrădăcinate la noduri. Frunze
întrerupt – penat - fidate, lungi până la 20cm, scurt – peţiolate, cu foliole alungit –
obovate, dinţate pe margine. La baza frunzelor, stipele mari, membranoase, multifidate.
Flori aurii, lung – pedicelate, cu diametrul de 18 – 20mm, caliciul, din sepale mai mult
sau mai puţin egale ca lungime, cele externe 3 – multifidate, mai rar întregi, corola, din
cinci petale aproape duble, lungi cât sepalele, androceul, din 20 stamine, gineceul cu stil
lateral. Fructe, poliachene, cu stiluri persistente.
Importanţă farmaceutică prezintă Anserinae herba, ce conţine tanin galic şi elagic,
substanţe amare, mucilagii, ulei volatil, flavone, săruri minerale. Are acţiune astringentă,
precipitând proteinele din conţinutul intestinal, oprind prin aceasta putrefacţia. Are şi
proprietăţi uşor spasmolitice asupra musculaturii netede a intestinului şi uterului. Intră în
compoziţia ceaiului antidiareic.

Potentilla erecta (sin. Potentilla tormentilla) - Sclipeţi

Plantă ierboasă perenă ce prezintă o axă bazală foarte îngroşată, de 2-3 cm,
lemnoasă, de pe care pornesc numeroase tulpini subţiri, erecte, de 10-30 cm, ramificate,
slab păroase. Frunze bazale ternate, care dispar în timpul înfloririi, cele tulpinale sesile,
ternate, cu foliolele lanceolate, acut dinţate. Stipelele frunzelor superioare sunt
asemănătoare cu foliolele din care cauză frunzele par 5- foliate. Flori foarte lung
pedicelate, solitare sau în dicazii, sunt formate din 4 sepale externe mai înguste decât cele
4 sepale interne, 4 petale galbene, 15-20 de stamine, gineceu policarpelar superior, fructe
nucule. Creşte prin locuri turboase, umede, la marginea pădurilor, prin poieni.
Importanţă farmaceutică prezintă toată planta Tormentillae herba et radix - fiind
foarte bogată în materii tanante, roşu de Tormentilla (o flobafenă), tormentol, acizi, săruri
minerale. Conţinutul ridicat în tanin îi conferă proprietăţi astringente şi bacteriostatice, de
aceea se recomandă în tratamentul dizenteriei şi enterocolitei cronice. Extern, în
tratamentul gingivitelor şi stomatitelor.

Geum urbanum - Cerenţel

Plantă semifrutescentă de 25- 60 cm, cu rizom şi rădăcini adventive. Tulpina simplă
sau ramificată, frunze bazale rozulare, scurt peţiolate, întrerupt penat lirate, cele tulpinale
ternate, cele superioare trilobate cu marginea dinţată. Stipele asemănătoare foliolelor.
Flori dispuse în inflorescenţe laxe, cu o floare terminală şi dedesubt 1-2 ramuri dicaziale
reduse la o floare. Florile sunt lung pedicelate, cu 5 sepale externe şi 5 sepale interne mai
lungi decât cele externe, verzi, libere, 5 petale galbene, obovate, numeroase stamine şi

41
numeroase carpele situate pe un receptacul bombat, cu stile lungi, terminale, articulate.
Fructele –nucule scurt setoase.
Creşte prin locuri umede, marginea pădurilor, tufărişuri, pe lângă ziduri, garduri,
şanţuri.
Importanţă farmaceutică prezintă rizomii cu rădăcinile, Gei rhizoma cum radicibus,
recoltate primăvara devreme sau toamna la sfârşitul lunii septembrie. Conţin o
heterozidă, geina, care prin hidroliză pune în libertate eugenolul, substanţă bactericidă cu
miros de cuişoare, de asemenea taninuri, ulei volatil, substanţe amare. Se utilizează
împotriva diareelor şi dispepsiilor gastrice, în enterite infecţioase, vomă provocată de
tulburări ale ficatului sau bilei. Extern se folosesc în hemoragii hemoroidale, menstruaţii
cu dureri, plăgi, gingivite sângerânde, amigdalite (gargară). Nu se utilizează în afecţiuni
cronice hepatice şi renale.

CURS 6 – BIOLOGIE GENERALĂ, VEGETALĂ ŞI

ANIMALĂ

Subfamilia Maloideae

42
 Cuprinde arbori şi arbuşti cu importanţă economică. Frunzele sunt simple,
căzătoare, florile pe tipul 5, cu învelişuri florale libere, gineceul are poziţie inferioară şi
este format din 5 carpele (uneori se reduce la 2 sau 1), libere sau concrescute cu
receptaculul concav, cel puţin la fructificare formând împreună un fruct cărnos şi fals
numit poamă (pseudopolifoliculă).

Cydonia oblonga - Gutuiul

Arbore scund sau arbust de 1-8m, cu ramuri extinse, erecte sau pendule. Frunze
alterne, ovate, eliptice sau alungite, peţiolate, pe faţă verzi întunecate, pe dos cenuşiu
verzui, tomentoase, cu margini întregi şi stipelate. Flori solitare, aproape sesile, mari, cu
receptacul alb cenuşiu tomentos, format din 5 sepale, libere, 5 petale obovate, albe sau
rozee, 15-20 stamine, dispuse pe 3 cercuri, cu filamente violete şi antere galbene.
Gineceul inferior, este format din 5 carpele libere concrescute numai la bază, închise în
întregime în receptaculul cărnos. Fructul mare, poama, este galben verzui, spongios,
odorant, cu caliciul persistent.
Specie cultivată şi subspontană pe coline însorite, margini de pădure, mai ales în
zonele sudice. Importanţă farmaceutică prezintă frunzele – folium, fructele - fructus şi
seminţele - semen Cydoniae. Frunzele conţin tanin şi au efecte antidiareice, seminţele
conţin pectine, substanţe mucilaginoase şi amigdalină şi au efect emolient, infuzia fiind
indicată în tuse, bronşite, traheite, boli de piele iar fructele prin conţinutul ridicat în
glucide, protide, lipide, săruri minerale, vitamine şi tanin se utilizează ca astringent în
diaree, dizenterie, ca antihemoragic în hemoptizie, metroragii, hemoroizi, tonifiant în
infecţii respiratorii, hepatite cronice, slab acid în dispepsii şi inapetenţă.

Sorbus aucuparia - Scoruş de munte

Arbore melifer de 10-18m, cu coroana rotundă. Ramuri tomentoase şi cenuşii în
tinereţe, mai târziu lucitoare. Frunze imparipenat compuse, cu 5-7 perechi de foliole.
Foliolele sunt sesile, alungit eliptice, cu marginea acut serată, pe faţă verzi întunecate, pe
dos verzi deschis, toamna roşietice. Inflorescenţele sunt corimbe multiflore. O floare
prezintă un receptacul la început tomentos apoi glabru, 5 sepale triunghiulare, 5 petale,
albe, 20 stamine, 3 carpele, fruct fals, poamă, globuloasă, uşor alungită, roşie, lucioasă,
comestibilă, astringentă.
Creşte prin păduri de foioase sau răşinoase, turbării, din etajul montan şi subalpin.
Importanţă farmaceutică prezintă fructele - Aucupariae baccae – ce au conţinut
ridicat în vitamina C, taninuri, acizi, ulei volatil, etc. Se utilizează în reumatism, ca
diuretic, antitusiv, antianemic, antiscorbutic şi hemostatic. Taninurile îi conferă
proprietăţi astringente.

Crataegus monogyna - Păducelul

Arbust de până la 8m înălţime, cu lujerii prevăzuţi cu spini brun roşcaţi. Frunze
variabile, lat ovate, rombic ovate, pe faţă lucioase, glabre, penat lobate sau inegal sectate,
cu marginea serată, peţiolate şi dispuse altern. Inflorescenţele sunt corimbe multiflore cu
flori pedicelate şi formate din 5 sepale libere, 5 petale albe libere, cca 20 de stamine,
gineceu monocarpelar inferior concrescut cu receptaculul, fructul o poamă roşie.
Creşte prin păduri, poieni, tufişuri.

43
 Importanţă farmaceutică prezintă florile - Crategi flores, frunzele - Crategi folium
şi fructele - Crategi fructus. Utilizarea lor se datorează prezenţei acizilor crategic,
crategolic, ursolic, oleanolic, cafeic, vitaminelor C şi B, alături de amine, taninuri,
antociani, glucoză, fructoză, săruri minerale, etc. Sunt indicate în angină pectorală,
miocardită, hipertensiune arterială, ateroscleroză, nevroză cardiacă, stări de excitabilitate
cu tahicardie, emotivitate excesivă. La cardiaci se recomandă când tratamentul cu digitală
nu este suportat.

Subfamilia Prunoideae

Cuprinde specii lemnoase cu frunze simple, flori hermafrodite, unisexuate,

pentamere cu androceul polimer în multiplu de 5, gineceu monocarpelar, superior,
neconcrescut cu receptaculul. Receptaculul concav sau în formă de cupă, nu este cărnos
şi nu ia parte la formarea fructului care este o drupă.

Amygdalus communis

Cerasus avium - Cireşul

Arbore de 20m înălţime, cu ritidom gros, negricios. Scoarţa se exfoliază în fâşii
circulare. Coroană ovală, cu ramuri lungi, frunze alterne, peţiolate, cu nectarine pe peţiol,
alungit ovate, acuminate, pe margini dublu crenat serate, cu stipele liniare. Flori dispuse
în fascicule (umbele sesile) câte 3-6, pedicelii sunt foarte lungi, la bază cu solzii
mugurelui floral, cleioşi. Sepale 5, concrescute la bază şi căzătoare, petale 5, libere, albe,
stamine numeroase, gineceu monocarpelar superior, fructul o drupă roşie, negricioasă,
galbenă, lucioasă, sferică.
Creşte spontan prin păduri, tufişuri, coaste însorite, dar se cultivă prin livezi şi
grădini.
Importanţă farmaceutică prezintă fructele – Cerasorum fructus şi codiţele fructelor
coapte - Cerasorum stipites. Codiţele conţin săruri de potasiu, taninuri şi flavone. Sunt
utilizate pentru proprietăţile lor diuretice, astringente, antidiareice, dar şi pentru efectul
antiinflamator renal, fiind folosite în cistite, pielite, pielonefrite. Fructele sunt bogate în
vitamine: A, B, C, săruri minerale (K, Ca, P, Mg, Co, Fe, Cu, Co, Zn), levuroză, zaharuri.
Se utilizează ca remineralizant, sedativ nervos, depurativ, laxativ, fiind indicate în gută,
reumatism, constipaţie, hipertensiune, prevenirea îmbătrânirii.

Prunus spinosa - Porumbar

Arbust ramificat de 1-3m, cu ramurile laterale prevăzute cu spini ascuţiţi de 4-8cm,
frunze eliptic ovate, cu margini dinţate. Flori solitare, mici, albe, pe tipul 5, apar înaintea
frunzelor. Fructe drupe globuloase, albastru închis brumate.
Importanţă farmaceutică prezintă Pruni spinosi flos, recoltate la începutul înfloririi,
conţin flavone şi au puternică acţiune depurativă şi hipotensivă. Pruni spinosi fructus,
recoltate toamna după căderea brumei, conţin tanin şi au acţiune astringentă, antidiareică
şi se utilizează şi în dischinezii biliare.

ORD. FABALES (LEGUMINOSALES)

44
 Cuprinde cel mai mare număr de specii între ordinele Subclasei Rosidae – 18.000 şi
sunt răspândite pe tot globul. Denumirea ordinului derivă de la fructul caracteristic –
legumă sau păstaie. Sunt plante lemnoase şi ierboase, anuale sau perne. Rădăcina lor
prezintă nodozităţi care se formează din simbioza acestor plante cu bacteria fixatoare de
azot – Rhizobium leguminosarum.
Frunzele compuse, rareori simple, sunt stipelate (uneori stipelele sunt transformate
în spini) şi adesea metamorfozate în cârcei. Florile de cele mai multe ori grupate în
raceme, capitule sau umbele, sunt de regulă zigomorfe, mai rar actinomorfe. Caliciul este
format din 5 sepale concrescute, uneori bilabiat sau cu lacinii inegale. Corola este
alcătuită din 5 petale libere, egale sau inegale, uneori se reduc la una. Androceul este
format din numeroase stamine, din 10, sau se reduce la 5 sau 4, pot fi libere sau
concrescute prin filamentele lor. Gineceul monocarpelar are ovarul dispus superior.
Fructul este păstaie sau legumă (uneori lomentă), ce se desface longitudinal pe două linii:
pe linia de sutură a carpelei şi pe linia nervurii mediane; lomenta se desface prin
macerare, fragmentare. Din punct de vedere chimic, fabaceele sun bogate în substanţe
proteice (în special în cotiledoane şi seminţe), alcaloizi, saponine, taninuri. Ordinul
Fabales cuprinde 3 familii: Mimosaceae, Caesalpinaceae şi Fabaceae.

Fam. Mimosaceae
Cuprinde arbori şi arbuşti, mai rar plante ierboase, foarte răspândite în regiunile
tropicale şi cultivate în zonele temperate. Frunzele sunt simplu sau dublu penat compuse.
Florile mici au simetrie radiară cu învelişurile florale pe tipul 4-5. Caliciul este dialisepal
iar corola gamopetală. Androceul este format din 4-5 stamine, lungi, libere, rar
concrescute. Gineceul este monocarpelar superior. Fructul păstaie.

Acaccia senegal - Acacie

Este un arbust tropical cu frunze alterne, dublu paripenat-compuse, cu 10-15
perechi de foliole înguste, la baza cărora se întâlnesc trei spini negricioşi, recurbaţi. Flori
mici galbene, grupate în spice. O floare prezintă 5 sepale sudate, 5 petale mici, galbene,
libere, numeroase stamine libere, gineceu monocarpelar, fruct păstaie.
În scoarţa tulpinii se găsesc pungi secretoare din care prin incizii exudă un lichid
mucilaginos, care se întăreşte la aer, denumit gumă arabică. Arabicum gummi sau
Acaciae gummi, este utilizată drept emulgator.

Acacia catechu
Arbore înalt de 10-15m, cu scoarţa brun roşcată, frunze alterne, dublu paripenat
compuse cu numeroase foliole. Flori albe, hermafrodite, grupate în spice puţin laxe.
Fructul este o păstaie dreaptă, aplatizată, coriacee, glabră. Specie originară din Africa
tropicală şi Asia. Farmaceutic se folosesc scoarţele din care se extrage „catechu”,
substanţă ce are un conţinut ridicat de taninuri catehice şi se foloseşte ca astringent şi
hemostatic în afecţiuni ale cavităţii bucale.

45
 Mimosa pudica - Sensitivă
Plantă anuală înaltă de 30-50cm ghimpoasă, cu frunze dublu paripenat compuse,
lung peţiolate, prevăzute cu stipele. Flori roz violete cu 4 sepale concrescute la bază, 4
petale mici şi 4 stamine cu filamente lungi. Inflorescenţă pedunculată, capituliformă,
fruct păstaie liniară păroasă. Originară din Brazilia. Scoarţa conţine tanin şi are acţiune
astringentă.

Fam. Caesalpinaceae
Plantele din această familie sunt în majoritate arbori tropicali cu frunze stipelate,
simplu sau dublu penat compuse, rareori întregi, cu dispoziţie alternă. Flori uşor
zigomorfe cu sepalele şi petalele libere. Caliciul este format din 5-4 sepale, corola din 5-4
petale se reduce uneori la 3-2 sau complet. Androceul din numeroase stamine este dispus
pe două verticile. Fructul este o păstaie de formă şi mărime variabilă.

Cassia angustifolia - Siminichie

Arbust mic, de până la 1m, tropical sau subtropical. Frunze paripenat compuse cu
5-9 perechi de foliole glabre, îngust lanceolate, cu marginea întreagă şi aproape sesile.
Flori galbene, zigomorfe, pe tipul 5, în raceme axilare. Fiecare floare prezintă 5 sepale, 5
petale inegale, 10 stamine inegale, cu filamente libere. Gineceu monocarpelar.
Importanţă farmaceutică prezintă foliolele frunzelor, Sennae folium, cunoscute sub
numele de foi de mamă. Sunt recunoscute pentru conţinutul lor în antrachinone, sub
formă de diantrone (senozida A şi B) şi folosite sub formă de ceaiuri medicinale sau sub
formă de extracte datorită acţiunii laxative şi purgative. De asemenea fructele, Sennae
fructus, se utilizează pentru prepararea unor infuzii laxative pentru copii (au efect laxativ
mai blând), datorită conţinutului mai scăzut în glicozide antrachinonice.

Krameria triandra
Subarbust din America de Sud, ce trăieşte la 1000- 2000m înălţime. Rădăcina este
foarte bine dezvoltată, groasă de 1m, ramificată, dură. Tulpină cu ramuri pubescente,
frunze alterne, întregi, cenuşiu-argintii. Flori roşii, solitare, zigomorfe, formate din 4
sepale colorate (petaloide), 4 petale, 2 anterioare mai mici şi cărnoase, 3 stamine roşii şi o
carpelă pubescentă. Fruct păstaie globuloasă. Importanţă farmaceutică prezintă rădăcina –
Ratanhiae radix, bogată în tanin catehic şi se foloseşte ca antidiareic, antiseptic,
antihemoragic.

Ceratonia siliqua - Roşcovă, pâinea Sf. Ioan

Arbore sau arbust mediteranean, cultivat pentru păstăile sale foarte lungi (15-
20cm), Ceratoniae fructus, utilizate înainte în alimentaţie, dar în prezent şi în scopuri
medicinale. Se utilizează sub formă de făină de fructe în tulburări dispeptice la copii, în
gastrite, enterocolite, dizenterii. Această pulbere, bogată în mucilagii, pectine, vitamine,
glucide, galactomanan, are proprietatea de a absorbi toxinele şi secreţiile prevenind
deshidratarea şi au şi rol nutritiv.

Tamarindus indica
Arbore înalt de 20-25m, cu lemn dur, colorat, frunze foarte dese, alterne, paripenat
compuse cu 12-15 perechi de foliole întregi, cu vârf rotunjit. Florile hermafrodite şi

46
zigomorfe sunt grupate în raceme terminale şi formate din 5 sepale, 5 petale galbene cu
vinişoare roşietice, androceu monadelf, şi gineceu monocarpelar superior. Fructul o
păstaie aplatizată, indehiscentă. Este o specie tropicală originară din Africa. Farmaceutic
se folosesc păstăile, Pulpa Tamarindorum, bogate în glucide şi acizi organici şi din care
se prepară o băutură răcoritoare cu efect purgativ blând şi coleretic.

Copaifera officinalis
Arbust tropical originar din Africa, cu ramuri glabre, frunze paripenat compuse
dispuse altern şi foliole asimetrice, margine întreagă şi vârf acuminat. Flori grupate în
panicule axilare de lungimea frunzelor. Perigon sepaloid, androceu din 8-10 stamine,
gineceu monocarpelar. Fruct păstaie monospermă. Farmaceutic se utilizează scoarţa şi
lemnul care sunt străbătute de canale secretoare. Prin incizii profunde se obţine o rezină
din care se prepară balsamul de Copaibe, cu acţiune antiseptică puternică.

Fam. Fabaceae
Din această familie fac parte leguminoasele propriu-zise ce cresc spontan sau se
cultivă pentru importanţa lor alimentară sau furajeră. Sunt arbori, tufe, liane şi plante
ierboase, cu frunze penat sau palmat compuse. Florile pot fi solitare sau grupate în
raceme, hermafrodite şi zigomorfe. Caliciul este format din 5 sepale concrescute iar
corola din petale libere, diferite ca formă şi mărime. Cea superioară este cea mai mare şi
se numeşte stindard sau vexil, cele două laterale se numesc aripioare sau alae, iar cele
două inferioare, parţial sudate terminal, formează luntriţa sau carena, în ele fiind
adăpostite staminele şi gineceul. Androceul este format din 10 stamine care pot fi libere şi
dispuse câte 5 pe două verticile, pot fi toate concrescute prin filamentele lor într-un singur
mănunchi – androceu monadelf sau 9 stamine concresc prin filamente într-un mănunchi
şi una rămâne liberă – androceu diadelf. Gineceul este monocarpelar cu ovarul dispus
superior. Fructul păstaie polispermă, rar monospermă.

- fabacee cu filamente staminale libere, A5+5

Sophora japonica – Salcâmul japonez
Arbore înalt de până la 20-30m cu coroană rotundă şi deasă şi ramuri divergente,
lipsite de spini. Tulpina este scurtă, cu scoarţă netedă, de culoare verde închis, mai târziu
cenuşiu gălbuie ce formează un ritidom adânc brăzdat în sens longitudinal. Frunze
alterne, imparipenat compuse cu 7-11 foliole ovate şi ascuţite la vârf, de culoare verde
închis şi lucioase pe faţă şi mai pale pe epiderma inferioară. Florile sunt grupate în
panicule erecte şi au culoare alb-gălbuie. Fructele (lomente), sunt cărnoase, polisperme,
indehiscente şi strangulate între seminţe. În scopuri farmaceutice se folosesc bobocii
florali, Sophorae immaturi flores, nedesfăcuţi şi de culoare galben verzuie. Bobocii
constituie sursa cea mai bogată de rutozid (rutina), conţinut ce poate ajunge la 15-20%.
Alături de acesta se găsesc şi alte glicozide flavonoidice: camferol, cvercetol, soforodol,
etc. Florile de salcâm japonez nu se folosesc ca atare. Rutina are proprietăţi de vitamina P
mărind rezistenţa capilarelor şi diminuând permeabilitatea lor. Este indicată în edeme
cardiace, insuficienţă hepatică, în hemoragii datorate fragilităţii capilarelor, în
oftalmologie în glaucom, în retinopatia diabetică, etc. Industria noastră farmaceutică
produce Rutozid comprimate şi în asociere cu vitamina C, Tarosin şi un compus solubil,
Rutin S.

47
 Myroxylon balsamum
Arbore înalt de 15-20m, originar din America centrală (San Salvador, Guatemala),
cu frunze imparipenat compuse, cu 4-7 foliole, oval alungite, asimetrice. Flori albe
grupate în raceme axilare, cu stindardul oval foarte dezvoltat. Fructul o păstaie
monospermă cu sămânţa separată de endocarp printr-un înveliş rezinos. De la această
specie se foloseşte scoarţa din care se extrage prin incizii un lichid vâscos brun roşcat, cu
miros aromat, numit Balsamum Peruvinum- balsamul de Peru, folosit ca antiseptic.

Myroxylon toluifera
Arbore înalt de 40m cu trunchiul drept de 15-20m, originar din America centrală
(Columbia şi Venezuela), cu frunze imparipenat compuse şi flori grupate în panicule
axilare. Fruct păstaie cu suprafaţa netedă. Această specie furnizează balsamul de Tolu,
Balsamum Tolutanum, utilizat ca expectorant în bronşite întrucât fluidifică secreţiile
bronşice.

- fabacee cu 9 stamine unite şi una liberă, A(9)+1

Astragalus gummifer
Subarbust înalt de 0,5-1m, cu ramuri tomentoase, frunze paripenat compuse cu
numeroase foliole glabre şi prevăzute cu nişte spini duri, foarte ascuţiţi, gălbui care sunt
de fapt prelungirile rahisului frunzelor. Foliolele sunt mici, caduce, pe ramuri rămânând
doar rahisul spinos şi fololiole glabre.
Florile sunt grupate în raceme axilare, pauciflore (2-5 flori). Bracteele florale sunt
mai lungi decât caliciul pubescent format din 5 sepale concrescute la bază. Corola este
formată din 5 petale galbene sau portocalii cu stindardul lăţit la bază. Fructul este o
păstaie globuloasă, ovată, păroasă. Specie răspândită în Iran, Irak, Siria, în zone montane
la înălţimi de 1500-3000m. Planta este cunoscută din antichitate.
Prin incizia ramurilor şi tulpinii exudă o substanţă vâscoasă care la aer se solidifică
şi se transformă în fragmente mici de culoare alb - gălbuie şi care reprezintă produsul
vegetal cunoscut sub numele de Tragacantha sau Gummi Tragacanthae. Guma se
foloseşte în tehnica farmaceutică ca liant pentru comprimate, emulgator şi la prepararea
cimentului dentar.

Physostigma venenosum – Calabar

Este o liană tropicală lungă de până la 15m, cu frunze trifoliate, alterne, cu foliolele
ovate întregi. Florile sunt grupate în raceme axilare, sunt hermafrodite, zigomorfe, de
culoare roşie-purpurie. Fructele sunt păstăi alungite ce conţin 2-3 seminţe mari cu
tegumentul brun negricios. Farmaceutic se folosesc seminţele, Physostigmae semen sau
Faba calabarica, care au un conţinut ridicat de alcaloizi, dintre care mai important este
fisostigmina, un parasimpaticomimetic cu acţiune opusă atropinei. Stimulează secreţiile
salivară, intestinală, pancreatică şi peristaltismul intestinal şi tonifică musculatura.
Separat, alcaloidul se foloseşte, datorită proprietăţilor miotice, în oftalmologie, în
operaţiile de cataractă.

Trigonella foenum graecum – Schinduf

48
 Plantă ierboasă anuală, erectă, înaltă de 30-70cm, neramificată sau ramificată
numai în partea superioară. Tulpina este cilindrică, fistuloasă, glabră. Frunzele sunt
trifoliate, lung peţiolate, cu foliolele obovate, cu marginea uşor dinţată, glabre pe faţa
superioară şi slab păroase pe dos. Florile sunt solitare sau grupate câte două în axila
frunzelor superioare. Sunt de tip papilionat, de culoare gălbuie sau slab liliachie, cu
caliciul păros. Fructele sunt păstăi alungite, drepte sau uşor curbate, comprimate. Se
termină cu un rostru lung de 2-4cm şi conţin 10-20 seminţe brun gălbui. Farmaceutic se
folosesc seminţele, Foenugraeci semen, ce conţin substanţe de natură glucidică, proteine,
lecitină, substanţe amare, ulei volatil, cantităţi mici de rutozid, vitamina PP, aminoacizi
liberi, Fe, Mg, fosfaţi. Se utilizează ca stimulent neuromuscular, afrodiziac, tonic general,
antianemic, hipoglicemiant, hipocolesterolemiant.

Glycyrrhiza glabra – Lemn dulce

Subarbust erect, înalt de 1,5m, cu aspect de tufă. Se întâlneşte numai în regiunile
joase, mai călduroase, fiind adaptat la temperaturi mai ridicate. Puţin răspândit în flora
spontană. În sol prezintă un rizom principal gros, fusiform, din care se desprind rizomi
secundari, bruni la exterior, galbeni în interior, lungi de 1-2m, de pe care se desprind
numeroase rădăcini. Tulpini erecte, viguroase, puţin ramificate în partea superioară,
frunze imparipenat compuse, cu 5-9 perechi de foliole ovate sau lat-eliptice. Flori albastre
violet, scurt pedicelate, grupate câte 50-80 în raceme alungite. Fruct, păstaie erectă,
comprimată cu 3-5 seminţe reniforme. Se cultivă în scopuri medicinale.
Importanţă farmaceutică prezintă rădăcina, Liquiritae radix, ce are o compoziţie
chimică foarte complexă. Conţine 5-10% glicirizină, un derivat triterpenic de 50 de ori
mai dulce decât zahărul, flavonoide, un hormon estrogen de natură steroidică similar
estradiolului, rezine, vitamine din grupa B, manitol etc.
Este folosită în afecţiuni pulmonare întrucât fluidifică secreţiile traheobronşice şi
faringiene. Derivaţii de natură flavonoidică au acţiune diuretică şi antispastică. Acidul
gliciretic are acţiune antiinflamatoare şi antiulceroasă, extractul total are acţiune laxativă
şi intră în numeroase forme şi produse farmaceutice.

Pisum sativum - Mazăre

Plantă ierboasă perenă de 60-150 cm înălţime. Rădăcina pivotantă cu ramificaţii
secundare conţine numeroase nodozităţi. Tulpina este goală în interior, rotundă, mai
groasă şi mult mai ramificată spre bază. Frunze paripenat-compuse cu 2-3 perechi de
foliole, adeseori cu marginea zimţată spre bază, ultima foliolă se transformă într-un cârcel
ramificat. Cârceii se prind de plantele vecine susţinându-se reciproc.
La baza frunzelor se află două stipele amplexicaule, semicordate, lungi de 5-10 cm
şi late de 3-4 cm. Florile mari, albe, sunt dispuse câte 2-5 în subsuoara frunzei. Caliciul
gamosepal este format din 5 sepale; corola dialipetală din 5 petale diferite ca formă şi
mărime (stindard, 2 aripioare, carena rezultată din unirea a două petale); androceu din 10
stamine din care 9 unite prin filamente, sub forma unui tub şi una liberă; gineceu cu ovar
superior.
Mazărea reprezintă o importantă sursă de fosfor şi săruri de potasiu, fiind uşor
laxativă. Florile conţin flavonoide. În medicina tradiţională ceaiul din cârceii frunzelor de

49
mazăre se utiliza în colici gastrice, iar cataplasmele din făina obţinută din seminţe, în
amigdalite.

Lens culinaris - Linte

Plantă ierboasă, anuală, legumicolă, înaltă de 20-75 cm, acoperită cu peri fini. La
noi în ţară se cultivă pe suprafeţe mici. Rădăcina pivotantă, ramificată, pătrunde în sol
până la 60-70 cm. Tulpina este flexibilă, fragedă, patrunghiulară, striată. Frunze
paripenat-compuse, cu 2-7 perechi de foliole alungit-ovate, fin-păroase însoţite de stipele
mici. Florile albe, grupate câte 2-4 în raceme, au nervurile stindardului albăstrui. Fructul
este o păstaie rombică sau ovală, glabră, galbenă, mai rar brună sau neagră.
Specie alimentară de o deosebită valoare nutritivă datorită conţinutului foarte
ridicat în proteine şi glucide, săruri minerale, vitamine, etc. Se folosesc seminţele în
convalescenţe, ca energizant. Au proprietăţi galactogoge, iar extern se folosesc în abcese
(grăbesc maturarea).

Melilotus officinalis - Sulfină

Plantă perenă ierboasă cu rădăcina prevăzută cu nodozităţi, tulpini înalte până la
2,5m, cilindrice, glabre, foarte ramificate. Frunzele trifoliate, peţiolate, cu foliole
lanceolate sau obovate, cu peţiol scurt, dinţate pe margine şi cu stipele înguste şi lungi.
Florile sunt grupate în raceme lungi dispuse la subţioara frunzelor şi sunt formate din 5
sepale concrescute, 5 petale libere, inegale, ce formează o corolă zigomorfă, galbenă,
androceu din 10 stamine, din care 9 concrescute şi una liberă, gineceu monocarpelar
superior, fructul o păstaie mică, indehiscentă.
Creşte prin locuri cultivate şi necultivate, prin fâneţe, semănături, coaste pietroase,
marginea drumurilor şi a căilor ferate.
Importanţă farmaceutică prezintă inflorescenţele - Meliloti flores, ce au miros de
cumarină şi gust sălciu sau iarba - Meliloti herba, adică vârfurile tulpinii. Produsul brut
medicamentos conţine cumarină, melilotină, acid cumaric, taninuri, săruri minerale. Are
acţiune vasodilatatoare, măreşte permeabilitatea vasculară, scade tensiunea arterială, este
un regenerator al celulei hepatice. Florile se folosesc ca sedativ, expectorant, hipotensiv şi
diuretic. Se recomandă în tratamentul astmului bronşic, bronşitei, HTA, hepatitei cronice.
Intră în compoziţia ţigărilor antiasmatice.

Phaseolus vulgaris - Fasole

Plantă anuală ierboasă, cu rădăcină cu nodozităţi, tulpină în formă de jgheab,
frunze trifoliate, cu foliolele late, ovat alungite, cu marginea întreagă, lipsite de cârcei şi
însoţite de stipele. Flori în raceme axilare, papilionate, de culoare alb violacee, albe,
roşietice. Fructul este o păstaie monocarpelară care se deschide prin două valve.
Seminţele au tegumentul alb sau divers colorat, cu nuanţe de galben, brun sau roşcat.
Este cultivată.
Importanţă farmaceutică prezintă Faseoli fructus sine seminibus - care reprezintă
tecile uscate (pericarpul) după îndepărtarea seminţelor. Tecile conţin cantităţi însemnate
de flavonoide, săruri minerale, aminoacizi arginină, asparagină, tirozină, etc., motiv
pentru care se utilizează ca adjuvant în tratamentul diabetului deoarece determină
scăderea glucozei din sânge.

50
 Totodată au şi acţiune diuretică fiind indicate în afecţiuni ale rinichilor, vezicii
urinare, în boli de inimă, în erupţiile pielii şi acnee, calmează spasmele şi uşurează
urinarea. Boabele de fasole sunt un aliment foarte apreciat datorită conţinutului ridicat în
protide, hidraţi de carbon, potasiu, vitamine, oligoelemente, săruri minerale, glucide etc.

Robinia pseudacacia - Salcâmul

Arbore de până la 25 m înălţime, cu lemn tare şi rezistent la umezeală, cu trunchi şi
coroană largă, frunze imparipenat compuse, cu stipelele transformate în spini şi formate
din 7- 19 foliole eliptice, cu vârf rotunjit şi mucronat, cu marginea întreagă. Ramurile
sunt prevăzute şi ele cu spini. Inflorescenţele sunt raceme pendule formate din 20-40 flori
papilionate, albe, plăcut mirositoare. Fructul aste o păstaie lungă, comprimată, brun
roşietică, cu seminţe reniforme.
Specie spontană, dar şi mult cultivată pe marginea drumurilor sau ca pădure de
protecţie.
Importanţă farmaceutică prezintă inflorescenţele - Acaciae flores- ce conţin
robinină, acaciină, ulei volatil, fiind utilizate sub formă de ceaiuri pentru calmarea tusei,
în dureri reumatice, bronşite, migrene, hiperaciditate. Tot în scopuri medicinale se
foloseşte şi scoarţa, Acaciae cortex, care conţine taninuri, toxalbumină şi se foloseşte
empiric în tratamentul hiperacidităţii gastrice, a arsurilor la stomac, gastritelor, a ulcerului
gastroduodenal dar şi ca purgativ. Scoarţa trebuie utilizată cu prudenţă deoarece este
toxică.

Medicago sativa - Lucerna

Plantă ierboasă perenă, cu rădăcină pivotantă, lungă de 1-2 m, cu tulpini numeroase
şi stoloni scurţi. Tulpină erectă, ascendentă sau întinsă, uşor muchiată, glabră sau dispers
păroasă. Frunze foarte variabile ca formă şi dimensiuni. Foliole obovat cuneate sau
lanceolat cuneate, cu margini întregi sau la partea anterioară, mucronat dinţate Flori
grupate în inflorescenţe racemoase axilare, alungite sau capituliforme. Tubul caliciului
scurt păros sau glabru. Corolă albastră violacee; vexil ovat, încovoiat în afară, mai lung
decât aripile şi carena. Fruct păstaie totdeauna glabră, răsucită cu 3 - 4 spire. Specie
cultivată pe mari suprafeţe ca plantă furajeră.
Planta conţine flavone, saponine, săruri minerale, clorofilă, proteine, substanţe
estrogene, carotenoide (motiv pentru care s-a folosit la prepararea vitaminei A). Are
proprietăţi hipocolesterolemiante, antianemice antihemoragice, coagulante.

- fabacee cu androceu monadelf – A(10)

Laburnum anagyroides - Salcâmul galben

Arbore de 3-6 m înălţime, cu frunze trifoliate, eliptice, lungi de 3-8 cm, lung
peţiolate, fără stipele, pe spate verzui cenuşii şi acoperite cu peri rari. Flori grupate în
inflorescenţe sub formă de raceme pendule, de culoare galben auriu cu miros plăcut.
Racemele sunt formate din numeroase flori cu structură caracteristică, papilionată.
Fructul este o păstaie lungă de 5-6 cm, acoperită cu peri alipiţi, în interior cu 3-7 seminţe.
Salcâmul galben înfloreşte în lunile mai iunie. Se cultivă în parcuri şi grădini;
uneori creşte subspontan.

51
 Importanţă farmaceutică prezintă seminţele, Cytisi semen (Laburni semen), de
culoare brună la exterior şi albicioase la interior, reniforme, fără miros şi cu gust amar.
Conţin un alcaloid numit citisină care este folosit în terapeutică ca stimulent al căilor
respiratorii, înlocuind lobelina, pentru acţiunea ocitocică şi ca antitabagic.

Ononis spinosa - Osul iepurelui

Este un semiarbust mic, peren, cu rizom şi tulpina lignificată la bază, erectă,
ramificată, spinoasă de 30-60 cm. Ramurile au spini rigizi, adesea dubli, frunzele
inferioare trifoliate cu stipele ce înconjoară tulpina, frunzele superioare simple. Foliolele
sunt ovate, dinţate pe margini, cu peri glanduloşi pe ambele feţe. Florile sunt aşezate la
baza unei bractei şi dispuse spre vârful tulpinii distanţat. Au culoare roz cu dungi închise,
sunt papilionate. Fructul este o păstaie păroasă, mică. Creşte prin fâneţe, păşuni aride,
locuri nisipoase şi de-a lungul apelor curgătoare.
Importanţă farmaceutică prezintă rădăcinile - Ononidis radix - ce conţin substanţe
proteice, saponozide, taninuri, ulei volatil şi ulei gras. Se recomandă folosirea în
hidropizie (reţinerea apei în ţesuturi şi cavităţile naturale ale organismului) însoţită de
edem, în calculoză renală, cistite, reumatism, bronşită.

Arachis hypogaea - Alune de pământ, arahide

Este o plantă anuală originară din Brazilia, cu tulpina bogat ramificată de la
suprafaţa solului, cu frunze paripenat–compuse (cu două perechi de foliole), flori solitare,
galbene, axilare, lung pedunculate. Androceul este format din zece stamine cu filamentele
concrescute (gamostemon monadelf). După polenizare şi fecundare, pedunculii florali se
curbează în jos, se alungesc introducând ovarele în sol până la o adâncime de 8 – 9cm.
Aici ovarele se transformă în păstăi indehiscente lungi de 2 – 4cm, rotunde cu 1 – 2
seminţe mari care conţin 25 – 50% grăsimi, 30% proteine. Seminţele se consumă fierte
sau prăjite sau sunt folosite la fabricarea ciocolatei.

Genista sagittalis - Grozamă

Subarbust înalt de până la 25 cm cu tulpini târâtoare şi ramuri simple sau ramificate
uneori de la bază, cu 3 – 6 internoduri pe care se află două aripi laterale, tari, glabre,
lucitoare, verzi, întrerupte la noduri. Frunzele sunt alterne, fără stipele, sesile, lungi de 1-
2 cm, late de 5 mm, acute sau obtuze, mai mult sau mai puţin noi. Flori galbene–aurii,
grupate câte 3 – 16 în inflorescenţe globuloase până la racemoase, cu bractei subuliforme;
pediceli florali mai lungi decât tubul caliciului; caliciu bilabiat, moale păros; corolă cu
petale egale în lungime, persistente, cu aripi liniare, alungit obtuze, vexil glabru, uneori
uşor ciliat. Fruct, păstaie turtită.
Conţine alcaloizii metilcitizină, citizină, sparteină, substanţe flavonice. Partea
aeriană înflorită are utilizare în medicina umană tradiţională care îi atribuie proprietăţi
depurative, diuretice, laxative. Contribuie la eliminarea din organism a toxinelor şi a
produşilor rezultaţi din dezasimilaţie; determină creşterea secreţiei şi excreţiei de urină,
mărind cantitatea de urină eliminată în timp; provoacă o purgaţie uşoară, fără a irita
mucoasa intestinală şi i se mai atribuie proprietăţi de stimulare a funcţiei ficatului, splinei
şi tiroidei.

52
 Spartium junceum - Bucsău
Arbust înalt până la 2 – 3 m, cu ramuri erecte, cilindrice, longitudinal brăzdate,
verzi, glabre, fără frunze sau cu puţine frunze. Frunze simple, papilionate, îngust sau mai
lat lanceolate, glabre sau dispers păroase, de timpuriu caduce, albăstrui verzi, lungi 1 –
2,5cm. Flori mirositoare, scurt pedicelate, adunate în racem terminal, erect, pauciflor.
Caliciu membranos. Petale lungi, deschis galbene. Păstăi polisperme, liniare.
Planta conţine alcaloizii citizină (foarte toxic) şi sparteină. Sparteina este ocitocic,
antiaritmic, diuretic. Citizina este analeptic respirator cu acţiune asemănătoare lobelinei şi
nicotinei.

Sarothamnus scoparius (sin. Cytisus scoparius) – Drob, măturice

Arbust erect, ramificat, înalt de până la 2 m, care drajonează puternic şi invadează
zonele din jur. Tulpina prezintă numeroase ramuri subţiri, alipite de tulpină, cu 5 muchii,
verzi tot timpul anului. Frunzele bazale trifoliate, cele tulpinale superioare simple. Flori
papilionate, galben aurii dispuse câte 1-2 la subsuoara frunzelor dinspre vârful ramurilor.
Fructe păstăi turtite, negricioase. Importanţă farmaceutică prezintă partea supraterană,
Sarothamnii herba sau Spartii scoparii herba, care conţine alcaloizi, dintre care cel mai
important este sparteina, flavonozide, săruri minerale, amine. Sparteina este deprimant
miocardic de tip chinidinic şi se foloseşte în pauzele digitalice, are şi acţiune analeptică
respiratorie, ocitocică (pentru care se foloseşte în obstetrică).

Glycine hispida ( sin. Glycine max, Soia hispida) – Soia

Plantă ierboasă anuală, de 30-150 cm înălţime. Are rădăcină pivotantă, lungă de
până la 1 m, cu numeroase nodozităţi. Tulpina mai mult sau mai puţin ramificată, poartă
frunze trifoliate, mari, păroase, lung peţiolate. Florile liliachii sau albe-gălbui sunt
grupate câte 3-9 în raceme. Fructul este o păstaie uşor curbată, galbenă sau galbenă
brunie, acoperită cu numeroşi perişori. Conţine 2-4 seminţe.
Importanţă farmaceutica prezintă seminţele, Glycinae semen, care au un conţinut
ridicat de proteine (peste 35%), aminoacizi liberi, grăsimi, zaharuri, vitamine, săruri
minerale, lecitine. Făina de soia este un aliment ideal pentru diabetici, pentru reumatici,
convalescenţi şi cei suferinzi de gută. Este indicată în astenii nervoase, surmenaj fizic şi
intelectual.

Galega officinalis – Ciumărea

Plantă ierboasă, anuală înaltă de până la 100 cm, cu tulpină erectă, fistuloasă,
glabră. Frunzele sunt imparipenat compuse cu 11-17 perechi de foliole lanceolate sau
liniar lanceolate, glabre. Florile liliachii sau albastru liliachii sunt grupate în raceme şi au
organizare papilionată. Androceul are stamine monadelfe. Fructul este o păstaie glabră,
slab gâtuită între seminţe, de 2-3 cm. În scopuri medicinale se foloseşte partea aeriană,
Galegae herba, care conţine alcaloidul galegină, derivaţi flavonici, săruri minerale. Are
acţiune galactogogă, diuretică, diaforetică, antihelmintică. Influenţează sistemul cardio
vascular. Datorită alcaloidului galegină are şi acţiune hipoglicemiantă.

53
 CURS 7 – BIOLOGIE GENERALĂ, VEGETALĂ ŞI
ANIMALĂ

ORD. MYRTALES

Grupează plante lemnoase, arbori şi arbuşti dar şi plante ierboase cu frunze de

obicei întregi şi nestipelate, caduce, la unele specii persistente, dispuse altern sau opus.
Florile sunt hermafrodite, rar unisexuate, actinomorfe, excepţional zigomorfe, frecvent
tetramere cu caliciul şi corola libere. Androceul cu staminele dispuse pe două cercuri,
gineceul monocarpelar sau policarpelar sincarp, cu tendinţă de a deveni inferior prin
concreşterea periantului cu ovarul.

Familia Myrtaceae
Însumează arbori şi arbuşti cu frunze întregi, persistente, dispuse opus, rar altern. În
mezofilul frunzelor, dar şi în alte organe se găsesc glande producătoare de uleiuri eterice.
Florile sunt solitare sau grupate în inflorescenţe cimoase, hermafrodite şi unisexuate, pe
tipul 4 sau 5. Androceul are numeroase stamine, gineceul inferior sau semiinferior. Fructe
bace, capsule sau drupe.

Eucaliptus globulus - Eucalipt

Este un arbore de 60-120 m cu două tipuri de frunze: pe ramurile tinere sunt moi,
dispuse opus şi au formă ovată cu baza cordată, iar pe ramurile mai bătrâne florifere,
frunzele sunt alterne, alungit lanceolate, de obicei asimetrice.
Florile sunt grupate în cime axilare, sepalele lipsesc, petalele sunt unite într-un fel
de căpăcel ce cade la înflorire şi lasă libere numeroasele stamine (inserate pe marginea
receptaculului) şi pistilul cilindric. Fructul este capsulă.
Este originar din Tasmania, Australia, aclimatizat în majoritatea ţinuturilor cu climă
subtropicală.
Speciile de eucalipt cresc foarte repede, câţiva metri pe an, fiind cei mai înalţi
copaci din lume.
Importanţă farmaceutică prezintă frunzele –Eucalipti folium- pentru uleiul de
eucalipt care conţine eucaliptol (60-80%), tanin, rezine, ceară. Uleiul de eucalipt,
Aetheroleum Eucalipti, este incolor, arzător, cu miros aromat caracteristic. Prin
conservare la rece depune camfor de eucalipt, folosit pentru afecţiuni bronhopulmonare,
cardio-vasculare, genito-urinare, locomotorii, dermice, datorită acţiunii expectorante,
antiinfecţioase, antiinflamatoare, antispastice, antireumatice, etc.

Eugenia caryophyllata (Caryophyllum aromaticum) – Arborele de cuişoare

Originar din Malayezia, Indonezia, Moluce, azi cultivat în toate zonele tropicale,
este un arbore de 8-15 m înălţime. Frunzele sunt opuse, simple, oval lanceolate, coriacei,
sempervirescente, lucioase, cu baza ascuţită şi vârful acuminat. Florile sunt mici, grupate
în cime compacte şi ramificate la extremităţile ramurilor. Receptaculul florilor este
cilindric, alungit, de culoare roşie şi sudat cu ovarul. Florile 4-mere au caliciul roşu

54
purpuriu sudat pe marginea receptaculului. Petalele 4, sunt alb-rozii şi dispuse în formă
de clopot şi caduce la înflorire. Androceul este polimer, staminele fiind curbate spre
interior şi acoperite de petale. Ovarul este bicarpelar inferior, fructul drupă, roşu-
violacee, ovoidă.
Farmaceutic au importanţă bobocii florali, Caryophylli flores, recoltaţi înainte de
deschiderea petalelor. Conţin ulei volatil, tanin, rezine, etc., au acţiune antiseptică şi
analgezică fiind utilizaţi în afecţiuni digestive, bucale şi orofaringiene. Uleiul de
cuişoare – Aetheroleum Caryophylli- bogat în eugenol, are acţiune antibacteriană cu
spectru larg, antiinflamatoare şi stimulantă generală. Se utilizează în stomatologie
(eugenatul de zinc), ORL, în afecţiuni digestive, uro-genitale, neurologice, etc.

Myrtus communis - Mirtul

Arbust sempervirescent, răspândit în zona mediteraneană, Australia, America de
Sud. Frunzele sunt mici, opuse, lucioase, coriacei, aproape sesile. Florile albe prezintă 4-
5 sepale, 4-5 petale, numeroase stamine şi gineceu tricarpelar inferior. Fructul este o
bacă mică, roşietică.
Farmaceutic se utilizează în egală măsură frunzele şi fructele, bogate în ulei volatil
– Myrti Aetheroleum- bogat în cineol şi pinen. Se utilizează în afecţiuni respiratorii,
hepato-biliare, gastro-intestinale, etc., datorită acţiunii antiinfecţioase, expectorante,
antispastică şi decongestivă.

Malaleuca viridiflora
Arbore de talie mică originar din Noua Caledonie cu ritidomul alb-cenuşiu
(„pădurile albe”). Frunzele sunt alterne, persistente, coriacei, de culoare verde deschis.
Florile mici sunt grupate în inflorescenţe spiciforme situate în axila frunzelor.
Farmaceutic se folosesc frunzele bogate în ulei volatil- Niaouli Aetheroleum sau
gomenolul, ce conţine 40-60% eucaliptol. Se foloseşte pentru acţiunea antiinfecţioasă
majoră, antiinflamatoare, imunostimulatoare, cardiotonică, antispastică şi hormonală, în
afecţiuni respiratorii, digestive, cardio vasculare, uro-genitale şi nervoase.

Familia Lythraceae
Cuprinde plante ierboase şi lemnoase sub formă de arbori şi arbuşti, cu frunze
opuse sau verticilate, flori hermafrodite actinomorfe sau zigomorfe, grupate în cime sau
raceme, pe tipul 4 sau 6, cu gineceu superior sau inferior. Fructe capsule.

Lythrum salicaria - Răchitan

Plantă perenă prin rizom, cu tulpina înaltă de 20-30 cm prevăzută cu 4 muchii şi
acoperită cu peri scurţi. Frunzele inferioare opuse sau verticilate, dispuse câte 3, alungit
eliptice, cele superioare alterne, lanceolate. Florile sunt dispuse în inflorescenţe
terminale racemoase şi dese. Caliciul este format din 6 dinţi, iar corola din 6 petale roşu
violacei. Androceul este format din 12 stamine dispuse pe două cercuri, gineceu
bicarpelar cu ovarul superior, fructul capsulă.
Creşte pe marginea apelor curgătoare şi stătătoare.
Importanţa farmaceutică prezintă părţile aeriene- Salicariae herba –ce conţin tanin
în cantitate mare, flavone, antociani, ulei volatil, substanţe antibiotice. Se folosesc în

55
dizenterie, hemoragii gastrice, intestinale, diaree, datorită acţiunii astringente. Inhibă
dezvoltarea florei microbiene patogene intestinale fiind antiseptic şi cicatrizant.
Extern se foloseşte în ulcere varicoase (băi şi comprese), spălături vaginale
(leucoree).

Familia Punicaceae
Cuprinde un singur gen, Punica cu două specii, dintre care cea mai cunoscută este
rodia.

Punica granatum - Rodie

Specie lemnoasă, mediteraneană, cu înălţimea de 1,5 –10 m, cu ramuri opuse, cele
scurte adesea transformate în spini. Frunze opuse sau adunate în mănunchiuri,
lanceolate, scurt peţiolate. Florile sunt actinomorfe, hermafrodite, solitare, dispuse axilar
sau terminal. Receptaculul campanulat prezintă pe margini sepalele de culoare roşu
intens şi ajunge până la 5 cm.
Corola este formată din 5-7 petale obovate, androceul are numeroase stamine,
gineceul este inferior, sudat cu receptaculul. Fructele sunt mari, baciforme, globuloase,
se numesc rodii şi au până la 10 cm diametru. Sunt de culoare roşu aprins sau alb-
verzui. Seminţele au tegumentul cărnos, roşietic cu gust dulceag.
Importanţă farmaceutică prezintă scoarţa rădăcinilor şi ramurilor - Granati cortex-
care conţine alcaloizi cu rol tenifug. Tegumentul cărnos al seminţelor este bogat în acizii
ascorbic şi citric.

Fam. Onagraceae
Cuprinde plante în majoritate ierboase, cu frunze simple, stipelate, dispuse altern
sau opus. Florile sunt grupate în raceme terminale, mai rar axilare, sunt hermafrodite,
actinomorfe, rar zigomorfe, de regulă pe tipul 4.
Fructul este o capsulă care conţine numeroase seminţe prevăzute cu peri lungi.

Epilobium angustifolium (sin. Chamaenerion angustifolium) –Pufuliţă,

zburătoare
Plantă ierboasă, răspândită mai ales în tăieturi de pădure ruderalizate. Tulpină
înaltă de 50-200 cm, simplă, excepţional ramificată, adesea roşcată, glabră. Frunze
lanceolate, lungi de 4-20 cm, sesile sau scurt peţiolate, la bază îngustate. Florile mari
sunt dispuse în inflorescenţe racemoase, terminale. Cele 4 sepale liniar lanceolate sunt
aproape la fel de lungi ca şi petalele şi roşietice la exterior. Corola este formată din 4
petale obovate, unguiculate, cele 2 inferioare mai mici decât cele superioare, de culoare
roşie purpurie, rar albă. Androceu din 8 stamine cu antere lungi, gineceu tetracarpelar
inferior. Fructul este o capsulă îngust liniară, 4- muchiată ce se deschide în 4 valve
recurbate.
Farmaceutic se utilizează întreaga plantă, Chamenerii folium, flores et radix, ce
conţine taninuri, flavone, pectine, mucilagii şi compuşi fenil propanici şi are acţiune
coleretic colagogă, antibiotică, antivirală. Frunzele conţin până la 19% vitamina C.
Florile sunt excelente melifere. Se utilizează în adenom de prostată, ulcer gastric,
hepatită, stomatite.

56
 Oenothera biennis - Luminiţă
Plantă ierboasă, bienală, cu tulpină erectă, de până la 1 m, simplă, neramificată.
Frunzele bazale sunt lung peţiolate, cele tulpinale scurt peţiolate sau subsesile,
distanţate, alungit lanceolate, acute. Florile sunt mari de 2-3 cm lungime, solitare,
dispuse în axila frunzelor. Receptaculul este tubulos, lung de 6 cm şi concrescut cu
ovarul. Sepale 4, lanceolate şi răsfrânte, petale 4, obovate, lat unguiculate, mari de 2-2,5
cm, galbene sulfurii. Androceul din 8 stamine, gineceul tetracarpelar inferior, fruct
capsulă. Plantă meliferă.
Farmaceutic se folosesc seminţele, frunzele şi rădăcinile. Conţin taninuri,
mucilagii, acizi graşi, vitamina E, etc. Se folosesc în afecţiuni reumatismale, eczeme,
sindrom premenstrual, neuropatie diabetică.

ORD. ELAEAGNALES
Cuprinde plante lemnoase cu frunzele acoperite de peri stelaţi şi fruct drupaceu ce
provine din receptaculul cărnos.

Familia Elaeagnaceae
Cuprinde plante lemnoase, prevăzute cu frunze simple, alterne, acoperite cu peri
stelaţi ce dau aspect argintiu plantelor. Florile sunt mici, actinomorfe, cu înveliş floral
simplu, cu disc nectarifer intastaminal. Gineceu monocarpelar inferior. Fructele nucule
ce concresc cu receptaculul ce devine cărnos luând aspect drupaceu.

Elaeagnus angustifolia - Sălcioară, răchiţică

Arbore sau arbust care ajunge până la 7 m, spinos, cu lujeri argintii, acoperiţi cu
peri solzoşi şi stelaţi. Frunze lanceolate, acute sau obtuze, cuneate, pe faţă, la maturitate
verzi-întunecate, glabre, pe dos argintii.
Florile sunt scurt pedunculate, dispuse câte una sau 3 la partea inferioară a
lujerilor, la interior sunt galbene iar la exterior argintii, plăcut mirositoare. Perigon
sepaloid, format din 4 tepale, androceul format din 4 stamine, gineceul monocarpelar,
inferior. Fructul este drupă falsă, pentru că este învelit în receptaculul modificat, cărnos.
Importanţa farmaceutică –Elaeagni fructus- conţin ulei ce se utilizează în arterite.

Hippophäe rhamnoides – Cătina albă

Arbore sau arbust mic de 2-3 m, dioic, cu rădăcini prevăzute cu nodozităţi,
tulpinile ramificate, cele tinere şi frunzele acoperite cu peri solzoşi şi stelaţi. Ramurile
laterale cu spini numeroşi. Frunze alterne, întregi, liniar lanceolate, cu aspect argintiu sau
roşcat. Flori unisexuate, în raceme scurte ce apar înaintea frunzelor şi sunt galbene.
Florile mascule sunt sesile, au 2 tepale şi 4 stamine iar florile femele au 2 tepale şi un
gineceu monocarpelar superior.
Fructul este o drupă falsă portocalie cu un singur sâmbure. Creşte pe nisip,
prundiş, de-a lungul apelor.
Importanţă farmaceutică prezintă fructele, Hippophäae fructus, foarte bogate în
vitamina B1, B2, PP, P, D, E, C (400-1500 mg %), proantociani, pigmenţi carotenoizi, acizi
graşi. Se utilizează ca tonifiant general al organismului, antiscorbutic, antiulceros,
astringent, vermifug, fiind considerat "polivitamină".

57
 ORD. RUTALES

Cuprinde plante lemnoase, arbori şi arbuşti, mai rar plante ierboase, ce prezintă
ţesuturi secretoare de uleiuri volatile. Frunzele sunt lipsite de stipele, florile sunt grupate
în inflorescenţe cimoase, sunt pe tipul 5 şi prezintă disc nectarifer bine dezvoltat. Sunt
actinomorfe, rar zigomorfe, hermafrodite sau unisexuate. Fructe variabile, achene,
capsule, hesperide.

Familia Rutaceae
Cuprinde arbori, arbuşti şi plante ierboase, cu frunze simple sau compuse, alterne
şi cu pungi secretoare. Florile de regulă sunt actinomorfe şi hermafrodite (rar
unisexuate), pentamere sau tetramere cu sepale şi petale libere, androceu din 10-8
stamine, gineceu din 5-3 carpele. Fruct capsulă, drupă sau bacă.

Ruta graveolens -Virnanţ

Plantă ierboasă sau subarbust uneori cu numeroase glande punctiforme şi miros
aromatic pătrunzător. Tulpini de 20-90cm, erecte,
rigide, ramificate în partea superioară. Frunzele sunt ovate, 2-3 penat sectate, cele
inferioare peţiolate, cele superioare sesile.
Foliolele au marginea puţin revolută (îndoită), sunt obtuze, cele terminale sunt
obovate. Inflorescenţa este corimbiformă, cu flori pe tipul 4: 4 sepale, 4 petale galben
verzui, 8 stamine inserate la baza unui disc sub formă de pernă, gineceu tetracarpelar,
fruct capsulă. Se cultivă în grădini ca plantă ornamentală, rar spontană.
Importanţa farmaceutică prezintă frunzele bogate în rutozide, cumarine, alcaloizi.
Se folosesc datorită acţiunii antispasmolitică şi hipotensivă, drept tonic circulator, în
isterii, convulsii, dureri reumatismale. Reglează fluxul menstrual.

Citrus limon - Lămâi

Arbust spinos de 5-6 m, originar din India şi China, mult cultivat în nordul Italiei.
Lujerii tineri sunt roşiatic violacei, frunzele sunt pieloase, alungit ovate, neregulat
dinţate. Florile sunt mari de 2 cm, solitare sau în perechi. Caliciul are 4-5 sepale, corola
4-8 petale cărnoase, androceul 35 stamine, gineceu policarpelar, fructul hesperidă,
galbenă, îngustată la capete.
Importanţa farmaceutică prezintă pericarpul fructelor, Citri pericarpium, bogat în
ulei volatil, principii amare, flavone, cumarine, etc. ce are acţiune stimulantă a glandelor
exocrine (salivare, gastrice, mucice, pancreatice). Se foloseşte în anorexie. Citri
Aetheroleum - uleiul volatil din coaja de lămâie, foarte bogat în monoterpene (limonen,
terpinen, cimen), cumarine, se foloseşte pentru acţiunea sa antibacteriană, antiseptică,
antivirală, sedativă, stomahică, în infecţii respiratorii, insuficienţe hepatice, insomnii,
coşmaruri, etc.

Citrus aurantium - Portocal

Arbust sau arbore de 3-12 m, cu ramuri spinoase. Frunze alterne, eliptice, cu peţiol
aripat şi vârf acuminat. Florile solitare sau grupate în inflorescenţe corimbiforme cu
puţine flori (pauciflore), au dimensiuni mari de 2-2,5 cm şi sunt foarte mirositoare.

58
Caliciul 4-5 sepale, corola, 4-8 petale cărnoase, stamine de obicei 20, gineceu 5-carpelar,
fruct globulos cu coajă groasă (hesperidă).
Farmaceutic se folosesc pericarpul- Aurantii pericarpium şi uleiul volatil din coji
de portocale – Aurantii Aetheroleum - bogate în uleiuri volatile cu hidrocarburi
monoterpenice. Acţiune sedativă, antiinflamatoare, antispastică, tonic amară,
carminativă. Se întrebuinţează în stări de nervozitate, dispepsii, insuficienţă circulatorie,
anxietate, vertij, colici gastrice. Foarte bun corector de gust pentru preparate
farmaceutice, cosmetice, alimentare.

Dictamnus albus - Frăsinel

Plantă ierboasă cu tulpini rigide, simple, erecte de 50-120 cm, păroase, spre bază
aproape glabre cu numeroase glande negre punctiforme. Frunze coriacei, glandulos
punctate, alterne, imparipenat compuse cu foliole ovat lanceolate, eliptice, pe faţă glabre,
pe dos uşor păroase. Racem cu flori mari, zigomorfe formate din 5 sepale persistente,
negru glandulos punctate, 5 petale roz liliachii, cu nervuri purpurii, dispers glandulos
punctate. Androceul are 10 stamine libere, gineceul 5 carpele cu numeroase glande,
fructul capsulă.
Creşte prin tufărişuri, mărăcinişuri, pe lângă păduri, câmpii din regiunea de deal şi
de munte.
Importanţă farmaceutică prezintă scoarţa, Dictamnii cortex - tonic şi stimulent şi
rădăcina, Dictamnii radix - diuretic şi vermifug. Planta vie venind în contact cu diferite
părţi ale corpului, provoacă arsuri care ulterior se transformă în băşici. Azi are utilizare
limitată.

Pilocarpus pennatifolius
Arbust tropical înalt de 1-2 m, ce creşte spontan în America de Sud. Frunzele sunt
alterne, imparipenat compuse, cu 5-7 foliole ovale, cu marginea întreagă şi vârf
emarginat. Florile sunt grupate în inflorescenţe racemoase terminale, sunt actinomorfe,
hermafrodite, pe tipul 5. Fructul este o polifoliculă. Importanţă farmaceutică prezintă
foliolele, Jaborandi folium de Paraguay sau de Rio. Frunzele conţin alcaloizi cu nucleu
imidazolic, pilocarpină, ce au acţiune sudorifică şi sialagogă (salivă vâscoasă şi alcalină).
Pilocarpina pură se foloseşte în glaucom sub formă de colire.

Familia Anacardiaceae
Cuprinde arbori şi arbuşti răspândiţi în regiunile intertropicale, mai puţin în cele
temperate. Au frunze întregi simple sau compuse, alterne. Florile sunt actinomorfe,
hermafrodite sau unisexuate monoice sau dioice. Învelişurile florale sunt pentamere,
androceul izomer, gineceul superior sau inferior, de regulă tricarpelar. Fructe achene,
drupe, folicule, samare.

Cotinus coggygria - Scumpia

Arbust înalt de aproximativ 5 m cu frunze simple, eliptice până la obovate, rotunjite
la vârf, peţiolate, alterne, glabre, ce lasă miros de morcov. Flori mici, poligame
(hermafrodite şi unisexuate), grupate în panicule terminale. Au 5 tepale verzui, albicioase,
5 stamine, ovar superior format din 3-5 carpele libere. Inflorescenţa după înflorire creşte

59
mult. Pedunculii florilor sterile devin foarte păroşi, perii sunt lungi şi divergenţi, de
culoare cenuşiu purpurie. Fructul este o drupă indehiscentă.
Importanţă farmaceutică prezintă scoarţa, Coggygriae cortex, ce conţine tanin,
flavone şi are acţiune astringentă şi antiseptică. Frunzele se folosesc la vopsit. Planta
conţine un suc veninos ce acţionează diferit în funcţie de persoană.

Pistacia vera –Arborele de fistic

Arbust mediteranean, mult cultivat în Asia Centrală pentru fructele sale, drupe, cu
seminţele prevăzute cu cotiledoane verzi, mult dezvoltate şi comestibile. Frunzele sunt
persistente, paripenat compuse, florile sunt mici, apetale, grupate în panicule. Pe frunze
se formează excrescenţe patologice, provocate de insecte, numite Gallae Pistaciae. În
interiorul galei sunt insecte mici, acoperite cu fire albicioase. Galele au un conţinut ridicat
în taninuri (30 - 45%). Au acţiune astringentă, hemostatică, antidiareică, antiseptică.
Seminţele sunt comestibile.

Pistacia lentiscus - Arborele de fistic

Arbust mediteranean de 1-3 m înălţime. Frunze persistente, paripenat compuse, din
4-5 perechi de foliole ovale sau eliptice, cu margine întreagă şi peţiol aripat. Flori
unisexuat dioice, mici, apetale, în panicule. Cele masculine sunt formate din 1-2 tepale şi
2-5 stamine iar cele femele din 1-2 tepale şi gineceu monocarpelar ce se prelungeşte cu
un stil terminat în trei stigmate alungite. Fructe, drupe subglobuloase, roşii, puţin
negricioase la maturitate. Seminţele sunt bogate în ulei gras, vitamine, proteine, săruri.

Rhus typhina – Oţetar

Arbust sau arbore exotic de 10-12 m înălţime. Are tulpina acoperită de o scoarţă
subţire, cenuşiu-închisă, netedă sau cu ritidom uşor brăzdat. Frunzele sunt foarte mari,
până la 50 cm lungime, imparipenat-compuse, cu 11-31 foliole, oblong-lanceolate,
acuminate, serate, pe dos pubescente în tinereţe. Toamna se colorează în roşu aprins, fiind
foarte decorative. Flori dioice, verzi gălbui, grupate în panicule terminale pe tipul 5.
Fructele sunt drupe de 2-4 cm lungime, cu miezul acrişor, grupate strâns într-un
ghem roşu-violaceu, păros şi rămân pe lujeri până primăvara, dând un aspect ornamental
particular.
Importanţă prezintă fructele acidulate care sunt folosite la fabricarea oţetului, de
unde şi denumirea speciei. Frunzele conţin substanţe tanante, având efect astringent şi
hemostatic.

Rhus toxicodendron – Sumac

Este un arbust originar din America de Nord, drept sau târâtor cu frunzele lucioase,
nestipelate, trilobate, cu lobii asimetrici. Florile sunt mici, verzui, unisexuate, reunite în
panicule de cime axilare însoţite de bractei, sunt hermafrodite, actinomorfe, pentamere.
Fructul este drupă galben, verzuie. Planta produce fenomene alergice la 50% din
populaţia Statelor Unite, datorită unor compuşi fenolici care sunt eliminaţi în cazul în
care planta a fost rănită. Planta proaspătă produce o dermită de contact severă cu
vezicule. Tinctura obţinută din această plantă este folosită în homeopatie.

60
 Mangifera indica – Mango
Arbore originar din India dar cultivat mult în zonele tropicale pentru fructele sale
bogate în vitamine şi glucide şi care au o aromă balsamică. Frunzele conţin xantone
(mangiferină) şi se utilizează ca hepatoprotector şi antiasmatic.

Fam. Burseraceae
Cuprinde arbori şi arbuşti tropicali cu frunze alterne penat compuse, flori grupate în
panicule terminale, hermafrodite şi actinomorfe, pentamere.

Boswellia carteri – Arborele de tămâie

Arbore ce creşte spontan în munţii din sud-estul Arabiei şi în Somalia. Are înălţime
de 4-5 m, trunchiul şi ramurile sunt acoperite de o scoarţă cenuşie ce se detaşează uşor.
Frunzele sunt alterne, nestipelate, penat compuse şi formate din 7-9 perechi de foliole
laterale. Foliolele sunt ovale sau lanceolate, întregi cu marginea crenelată, uşor păroase.
Florile sunt reunite în panicule terminale mai scurte decât frunzele. Sunt
hermafrodite şi actinomorfe, pe tipul 5. Caliciul este format din 5 dinţi, persistenţi până la
maturitatea fructului, corola din 5 petale imbricate în boboc şi de două ori mai mari decât
sepalele. Androceul este format din 10 stamine inegale, cele externe mai scurte, toate
inserate pe marginea unui disc ce se formează la baza gineceului. Gineceul este format
din 2-3 carpele concrescute şi are poziţie superioară.
Importanţă farmaceutică prezintă scoarţa care prin incizare produce o oleorezină
numită esenţă de Oliban sau tămâie, ce conţine rezine (în care predomină acidul
boswelic), ulei volatil (în care predomină hidrocarburile monoterpenice), gume, substanţe
amare. Are acţiune antialergică, antidepresivă, expectorantă, antiinflamatoare,
imunostimulatoare, cicatrizantă, fiind utilizată în afecţiuni respiratorii astmatiforme,
depresii, afecţiuni dermice. Tămâia este mult utilizată sub formă de fumigaţii în
ceremoniile religioase.

Commiphora abyssinica – Arborele de smirnă

Arbore spinos, de aproximativ 10 m înălţime, răspândit în zonele muntoase din
Yemen, nordul Abissiniei. Trunchiul şi ramurile sunt acoperite cu o scoarţă brună,
acoperită de solzi. Frunzele sunt trifoliate, subsesile, alterne, cuneiforme, cu marginea
foliolelor dinţată. Primele două laterale sunt de 3-4 ori mai mici decât cea terminală.
Florile sunt roşii aprins, poligame pe tipul 4. Fructul este cărnos, ovoid, la
maturitate exocarpul se divide în 4 valve. Prin incizarea scoarţei se obţine o rezină numită
Myrrha sau smirnă, de culoare gălbuie care în contact cu aerul se închide la culoare.
Conţine ulei volatil care îi imprimă mirosul caracteristic, rezine, gume.
Are acţiune antiseptică, astringentă, cicatrizantă, stomahică, fiind folosită în
stomatite, gingivite, afte, ape de gură, paste de dinţi, bronşite. Intră în alcătuirea Bitterului
suedez.

Fam. Simaroubaceae
Cuprinde arbori şi arbuşti cu scoarţa amară, frunze alterne, simple sau imparipenat
compuse. Florile sunt mici, actinomorfe, hermafrodite sau unisexuate, dispuse în panicule
sau spice. Sunt penta sau tetramere cu gineceu superior. Fruct drupaceu, mai rar bacă sau
samară.

61
 Ailanthus altissima - Cenuşer
Este un arbore de 15-30 cm, cu scoarţa cenuşiu deschisă, netedă. Frunzele sunt
alterne, imparipenat compuse, mari, lungi de 45-60 cm, cu 11-25 foliole peţiolate, ovat
lanceolate de 6-12 cm lungime, late de 2,5-4 cm. Florile poligame sunt grupate în
panicule terminale, laxe, şi sunt formate din 5 sepale, 5 petale verzi gălbui, mici, pe
partea interioară păroase, androceu din 10 stamine dispuse pe două cercuri, gineceu
monocarpelar superior, fructul este format din 1-6 samare (nucule aripate).
Cultivat şi sălbăticit în întreaga ţară, pe locuri virane, prin curţi, la marginea satelor,
a pădurilor însorite, pe soluri uşoare.
Importanţă farmaceutică prezintă scoarţa, Ailanthi cortex, ce conţine oleorezine,
mucilagii, săruri minerale, esenţe aromatice. În medicina populară, pudra obţinută din
scoarţă era folosită pentru tratarea diareei, dizenteriei, helmintiozei. Rezinele au acţiune
revulsivă.

ORD. SAPINDALES (ACERALES)

Cuprinde arbori şi arbuşti cu frunze simple sau compuse, flori actinomorfe,

unisexuate prin avortare, rar hermafrodite, pentamere, grupate în inflorescenţe cimoase
sau racemoase: panicule, corimbe, fascicule. Discul inelar întreg sau lobat, uneori redus
la dinţi, extrastaminal sau intrastaminal. Gineceu din două carpele. Fructul samară
compus din două fructuleţe numite mericarpii, dezvoltate în formă de nucule aripate.

Fam. Sapindaceae
Cuprinde plante lemnoase sub formă de arbori şi arbuşti, cu frunze dublu penat
compuse, flori zigomorfe, grupate în panicule. Caliciul din 5 sepale, dintre care două mai
mici, corola din 4 petale unguiculate, androceu din 8 stamine aplecate. Fructe capsule
ovoidale.

Koelreuteria paniculata
Este un arbore de 3-18 m înălţime. Are frunze alterne, penat compuse, cu 7-15
foliole; ovate până la alungit ovate, grosolan şi neregulat crenat serate, către bază adesea
adânc lobate, pe faţă glabre, pe dos pubescente.
Florile sunt poligame, grupate în panicule lungi, laxe, terminale, erecte, galbene, cu
corola bilateral simetrică şi caliciu adânc şi inegal 5-lobat. Petalele sunt în număr de 4,
unguiculate, lanceolate, la bază cu o ligulă mică bifidată. Androceul este format din 8
stamine aplecate în jos.
Fructul este o capsulă ovoidală sau alungit ovoidală, lungă de 4-5 cm, treptat
îngustată într-un vârf ascuţit, cu pereţi membranoşi. Este cultivat ca arbore ornamental
prin parcuri şi grădini. Importanţă prezintă florile care sunt melifere şi conţin flavone
fiind folosite şi la prepararea unor coloranţi.

Sapindus saponaria
Arbore originar din Antile, cu frunze alterne, paripenat compuse, flori mici grupate
în panicule terminale, fruct drupaceu de mărimea unei cireşe cu epicarpul translucid.

62
Importanţă prezintă fructele care sunt foarte bogate în saponine care hidrolizează în
sapogenină şi arabinoză.

Paullinia coupana
Liană originară din Brazilia (bazinul Amazonului) şi Venezuela. Are frunze
imparipenat compuse din 5 foliole oval lanceolate cu marginea sinuat dinţată. Florile
sunt mici grupate în raceme axilare, fructul este o capsulă pedicelată septicidă în trei
valve prevăzute cu o aripă medio dorsală. Seminţele sunt dure, tari, negre lucioase
prevăzute cu un aril roşu.
Importanţă farmaceutică prezintă seminţele care măcinate formează Guarana,
înlocuitor al ceaiului şi al cafelei, cu efect tonic, fiind utilizat ca medicament excitant
(conţine guaranină identică cu cafeina).

Fam. Hippocastanaceae
Cuprinde plante lemnoase grupate în două genuri Aesculus şi Billia. Au frunze
opuse, palmat compuse , flori hermafrodite, zigomorfe, grupate în panicule mari
terminale. Fructul este o capsulă dehiscentă, seminţele sunt lipsite de endosperm. Sunt
arbori cultivaţi ca ornamentali.

Aesculus hippocastanum - Castan porcesc

Arbore înalt de până la 30 m cu ritidom cenuşiu, muguri bruni, cleioşi, frunze
opuse cu peţiol lung, palmat compuse, din care 4 foliole sunt mai lungi, obovate, mai
late în treimea superioară, brusc acuminate, foliola mijlocie cu mult mai mare, marginea
dublu serată, păroase.
Flori în panicul format din cincine (tirsă). Caliciul are 4-5 dinţi, corola 4-5 petale
roz, androceul 7 stamine inegale, ovar superior. Fructul capsulă, cărnoasă, sferică, ce
prezintă la exterior numeroşi ghimpi moi. Fructele se deschid în trei valve şi conţin 1-3
seminţe, brun sferice, lucioase, cu hilul mare.
Importanţă farmaceutică prezintă seminţele, Hippocastani semen şi scoarţa,
Hippocastani cortex. Seminţele conţin un complex de saponozide triterpenice, numite
escine şi derivaţi flavonici. Preparatele farmaceutice au acţiune hemostatică, hipotensivă,
dilatator - coronariană, escinele fiind de 600 de ori mai active decât rutozoidul. Extractul
de seminţe este folosit pentru fabricarea unor medicamente utilizate în tratarea varicelor,
hemoroizilor, eczemelor, pentru prevenirea deficienţelor respiratorii, flebită,
tromboflebite, fragilitate capilară. Mai conţin acizi organici, amidon, vitaminele B,C,D,
K.
Extractul de coajă, bogat în derivaţi cumarinici prezintă proprietăţi capilaro-
protectoare şi hemostatică. Se foloseşte în dermatologie şi cosmetică. Frunzele au
acţiune antiseptică. Florile se folosesc în reumatism şi gută.

Fam. Aceraceae
Cuprinde arbori şi arbuşti cu frunze simple sau compuse, flori actinomorfe,
unisexuate, pentamere, grupate în inflorescenţe amentiforme.

63
O floare prezintă 5 sepale, 5 petale, 4-10 stamine, 2 carpele ce formează un gineceu
superior. Fructul este o disamară, seminţele fără endosperm.

Acer campestre
Arbore înalt de 10-15 m cu tulpina adeseori strâmbă, noduroasă; scoarţa cu ritidom
gros, cenuşiu-galbui presărat cu pete albicioase mărunte. Frunze palmat-lobate, cu 3-5
lobi, pe faţa inferioara pubescente, mai ales pe nervuri, scurt peţiolate. Conţin un suc
lăptos. Flori galbene-verzui, andromonoice, grupate cate 10-20 în inflorescenţe
corimbiforme la subsuoara unor bractei; apar o data cu frunzele. Fructe disamare cu
nucula turtită, păroasă sau glabră şi aripi dezvoltate în prelungire sau uşor răsfrânte spre
peduncul. Trăiesc până la 100 de ani. Fructifică la 2-5 ani.
Medicina populară îi atribuie scoarţei proprietăţi astringente, antidiareice şi
antihemoragice. Provoacă strângerea ţesuturilor, moderează secreţiile, uşurează
cicatrizarea; combate diareea, dizenteria şi hemoragia.

Acer platanoides - Platan

Prezintă rădăcină pivotantă, trasantă, superficială. Tulpina este înaltă de 25 m, cu
ritidom timpuriu, subţire, brun întunecat sau cenuşiu-brun, crăpat în lung şi transversal,
fără a se exfolia, scoarţa netedă, cenuşie cu striaţiuni albicioase în lung. Coroana ovoidală
deasă. Frunze palmat lobate, din 5-7 lobi, verzi pe faţa inferioară, cu suc lăptos. Flori
galbene-verzui grupate în inflorescenţe corimbiforme. Fructe, disamare, cu nucule turtite
şi aripioare divergente, pendule.
Importanţă farmaceutică prezintă scoarţa, Acer platanoidi cortex, fructele, Acer
platanoidi fructus şi florile, Acer platanoidi flos. Astfel medicina tradiţională atribuie
scoarţei proprietăţi astringente, antidizenterice, hemostatice şi cicatrizante, fructelor
proprietăţi astringente şi florilor tonifiante şi stimulatoare cardiace. De asemenea seva are
proprietăţi depurative stimulând eliminare toxinelor din organism.

Acer pseudoplatanus - Arţar, paltin de munte

Arbore de 40 m înălţime, frecvent în pădurile din etajul montan şi alpin, adeseori
cultivat, cu coroana globuloasă, scoarţă cenuşie cu ritidom ce se exfoliază în plăci.
Frunzele palmat lobate, cu 5 lobi separaţi prin sinusuri înguste, la bază cordate, pe faţă
verzi, glabre, pe dos verzi întunecate cu nuanţe purpurii.
Florile sunt unisexuat monoice, cele mascule verzi gălbui apar după înfrunzire în
panicule racemiforme pendule, compuse din cime triflore. Staminele sunt de 2-3 ori mai
lungi decât tepalele. Fructele sunt nucule globuloase aripate numite disamare.
Acer pseudoplatanus, alături de celelalte specii de arţari, A. campestre (jugastru),
A. tataricum (glădiş, arţar tătărăsc), A. negundo (arţar american), A. platanoides (platan),
sunt specii valoroase melifere, foarte căutate de albine. Mierea este bogată în proteine,
vitamine, flavone, etc.

Fam. Staphyleaceae

64
 Cuprinde arbori şi arbuşti cu frunze opuse sau alterne, trifoliate sau penat
compuse, stipelate. Florile, de regulă hermafrodite, actinomorfe, pe tipul 5, grupate în
inflorescenţe axilare sau terminale. Fruct capsulă dehiscentă sau indehiscentă.

Staphylea pinnata - Clocotiş

Arbust înalt până la 6 m cu lujeri anuali glabri, măslinii sau brun-roşcaţi cu
numeroase lenticele. Frunze opuse, lung peţiolate, imparipenat compuse, cu foliole
eliptice, lungi de 5-12 cm. Flori în panicule lung pedunculate, la vârf acuminate. Florile
sunt dispuse în panicule lung pedunculate. Sepale 5, alb-gălbui, la vârf roşietice, corolă
în formă de clopot formată din 5 petale, albe sau roz, stamine 5, de lungimea petalelor.
Ovar din 2-3 carpele, fruct capsulă veziculoasă, membranoasă, bilobată.
Farmaceutic se foloseşte herba, care în medicina populară era utilizată pentru
tratarea herniei, a umflăturilor şi a durerilor abdominale.

ORD. GERANIALES

Cuprinde plante în general ierboase, cu frunze alterne sau opuse, întregi sau
divizate, simple sau compuse. Florile solitare sau grupate în inflorescenţe sunt în general
colorate, actinomorfe rareori zigomorfe, hermafrodite, pentamere, cu înveliş floral
dublu. Androceul din 10 stamine, dispuse pe două cercuri, gineceu de regulă
pentacarpelar, cu ovar superior.

Fam. Linaceae
Cuprinde pante ierboase, cu frunze simple alterne, flori hermafrodite, actinomorfe,
pentamere, grupate în inflorescenţe cimoase. Caliciul din 5 sepale libere, persistente,
corola din 5 petale libere, uşor caduce. Androceul din 5 stamine fertile, externe ce
alternează cu 5 staminodii interne, toate concrescute la bază formând un androceu
monadelf. La baza staminelor se găsesc 5 glande nectarifere. Gineceu din 5 carpele
concrescute, fruct capsulă.

Linum usitatissimum – In
Plantă ierboasă cultivată, de 30-100 cm, solitară, cu tulpina cilindrică, acoperită cu
frunze dese şi ramificată în partea superioară. Frunzele sunt alterne, lanceolate, glabre.
Flori în cime pauciflore. Pedicelii florali sunt lungi, sepale 5, întregi, libere, petale 5,
azurii, obovate, stamine 5, cu filamente lungi, unite la bază. Gineceu pentacarpelar
superior, fruct capsulă globuloasă.
Importanţă farmaceutică prezintă seminţele, Lini semen, care conţine mucilagii,
lipide, săruri. Au proprietăţi laxative, purgative, emoliente şi se folosesc împotriva
constipaţiei, în inflamaţii ale tubului digestiv şi respirator, ca atare iar sub formă de
cataplasme în calmarea durerile.

Linum austriacum - Ineaţă

Plantă anuală de 10-60 cm înălţime, tulpini cilindrice, ramificate în partea
superioară. Frunzele sunt alterne, uninerve, liniare. Florile cu pediceli lungi, în cincin,
pauciflore, formate din 5 sepale persistente, 5 petale azurii, stamine unite la bază,

65
gineceu pentacarpelar, sincarp. Fructul este o capsulă globuloasă, lucioasă, rotunjită.
Creşte pe coaste aride.
Importanţă farmaceutică prezintă Lini semen care are aceleaşi întrebuinţări ca şi
Linum usitatissimum.

Fam. Oxalidaceae
Cuprinde plante care la noi sunt ierboase, perene cu stoloni subterani. Frunze
peţiolate, compuse din 3-4 foliole, flori actinomorfe, pentamere, hermafrodite, solitare
sau grupate în cincine. Fruct capsulă cu 5 muchii.

Oxalis acetosella - Măcrişul iepurelui

Plantă ierboasă, perenă, ce prezintă rizom repent ramificat, articulat, la articole cu
solzi roşietici şi numeroase rădăcini adventive. Tulpină scapiformă, frunzele bazale lung
peţiolate, trifoliate. Foliole obcordate cu marginea întreagă, glabre şi cu vârful
emarginat. Tulpina se termină cu o singură floare. Floarea are 5 sepale libere, 5 petale
albe cu nervaţiune violetă, rar purpurii, liliachii, androceul are 10 stamine, fructul este
capsulă. Creşte în regiunea montană inferioară în păduri de fag şi molidişuri.
Importanţă farmaceutică prezintă parte supraterestră a plantei care conţine acid ascorbic,
mucilagii, oxalat de potasiu, pectine. Datorită principiilor active are acţiune diuretică,
antiscorbutică, coleretic-colagogă. În medicina populară pasta din planta proaspătă se
utilizează ca medicament extern pe răni, iar uscată ca antiscorbutic, emenagog, ca
antidot împotriva otrăvirilor cu mercur şi arsenic.

66
CURS 8 – BIOLOGIE GENERALĂ, VEGETALĂ ŞI ANIMALĂ

Fam. Geraniaceae
Familia Geraniaceae grupează plante ierboase sau subarbustive, rar arborescente, cu
peri glandulari care secretă substanţe volatile. Frunzele sunt palmat-lobate până la
palmat-sectate, stipelate. Florile sunt actinomorfe sau uşor zigomorfe, pentamere,
hermafrodite, pe tipul 5, cu învelişul floral diferenţiat în caliciu şi corolă, cu piesele
libere. Fructele sunt uscate, dehiscente, la deschidere valvele se răsucesc în spirală sau în
cerc. Fiecare valvă (fostă carpelă), închide o sămânţă, fructele fiind apocarpoide
desfăcându-se în fructe parţiale numite mericarpii.

Geranium robertianum - Năpraznic

Este o specie ierboasă, anuală sau bianuală, înaltă de 25-60 cm, ramificată tufos, cu
nuanţe roşietice. Rădăcina este pivotantă. Tulpina este cilindrică, cu îngroşări evidente la
noduri şi acoperită cu peri glandulari. Frunzele bazale sunt dispuse în rozetă, iar cele
tulpinale sunt opuse, lung peţiolate, cu 3-5 segmente dublu penat sectate şi acoperite cu
peri glandulari pe ambele feţe. Florile roz cu nuanţe violacee sunt dispuse câte 2 pe un
peduncul comun prevăzut cu peri glandulari lungi. Caliciul şi corola dialisepal şi
respectiv dialipetală sunt pentamere. Fructul este o capsulă alungită, ascuţită spre vârf.
Produsul vegetal este constituit din părţile aeriene ale plantei recoltate la începutul
înfloririi - Geranii robertiani herba, care conţine geranină, ulei volatil, taninuri, acid
elagic, rezine.
În medicina noastră populară se foloseşte pentru tratamentul contuziilor, în
stomatite şi afecţiuni bucofaringiene. Intern se folosea pentru tratamentul tuberculoşilor,
diabeticilor şi ca astringent în diaree.

Fam. Zygophyllaceae
Cuprinde plante ierboase, perene sau arbuşti, cu tulpini şi ramuri articulate, frunze
opuse sau alterne, întregi, simplu sau dublu penate. Flori hermafrodite, actinomorfe sau
zigomorfe, de regulă pe tipul 5. Fruct capsulă cu dehiscenţă septicidă.

Tribulus terestris - Colţii babei

Plantă pubescentă, originară din Africa de Sud, cu tulpina de 10-60 cm, prostrată,
frunze opuse, cele inferioare alterne, 5- 8 penate cu foliole eliptice. Flori izolate, lung
pedicelate, formate din 5 sepale, 5 petale galbene, 10 stamine, gineceu 5 -carpelar. Fructul
este spinos, crestat cu câte 2 ţepi pe cele 2 nucule.
Planta conţine sapogenine antiinflamatoare şi alcaloizi biodinamici, harmina şi
harmanul. Frunzele proaspete se consumă ca zarzavat fiind bogate în proteine, săruri de
calciu, fosfor, fier, vitamina C şi flavone. În unele ţări din Asia şi Africa este larg utilizată
în lepră, scabie, psoriazis, cancer. Fructele sunt utilizate în afecţiuni urinare microbiene,
cistite, hepatite, incontinenţă urinară, anemie, bronşite. Seminţele au acţiune emenagogă,
afrodisiacă, galactogogă.

67
 Peganum harmala - Harmala
Plantă ierboasă perenă, de 30-60 cm, glabră, puternic mirositoare. Tulpină erectă, la
bază cilindrică, spre vârf unguiculată, foarte ramificată. Frunze alterne, cărnoase, profund
laciniate. Flori mari, solitare, cu 5 sepale liniare, 5 petale alb-verzui, alungit ciliate cu o
dungă lată verzuie central. Stamine 15, gineceu tricarpelar superior, fruct capsulă sferică.
Creşte prin cimitirele turceşti părăsite.
Farmaceutic se folosesc seminţele şi planta, Harmalae semen, Harmalae herba, ce conţin
alcaloizi derivaţi de la harman: harmina, harmalina, harmalolul. Alacloizii acţionează
asupra SNC ca excitanţi până la halucinogeni, în funcţie de doză. Au acţiune ocitocică,
proprietăţi antihelmintice, iar clorhidratul de harmină se utilizează în boala Parkinson şi
în sechelele poliomielitei.

Guajacum officinalis
Arbore sempervirescent înalt de cca 10 m. ce creşte în America tropicală. Frunzele
sunt paripenat compuse, cu foliole obovate, sesile. Fructul este capsulă septicidă. Pereţii
vaselor lemnoase din tulpina şi ramurile acestui arbore conţin o rezină numită Guajaci,
folosită ca antireumatică, dar şi ca reactiv de identificare a petelor de sânge, a
heterozidelor cianogene şi a unor enzime (oxidaze şi peroxidaze). Florile, fructele şi
scoarţa conţin saponozide triterpenice şi nortriterpenice.

Fam. Erythroxylaceae
Cuprinde arbori tropicali cu frunze întregi, peţiolate, coriacei, flori actinomorfe,
hermafrodite, pe tipul 5, cu gineceu tricarpelar şi fruct drupă.

Erythroxylon coca - Arborele de coca

Arbore tropical răspândit în Peru şi Bolivia, dar cultivat şi în alte ţări cum sunt
Indonezia, Sri Lanka şi Africa. Frunze alterne, întregi, peţiolate, ovale şi ascuţite la
ambele capete, membranoase, coriacei, cu două nervuri secundare arcuate. La baza
peţiolului se găsesc două stipele spinoase. Florile sunt mici, albe, grupate în cime axilare.
Sunt actinomorfe, hermafrodite, pentamere, dialipetale, cu androceul format din 10
stamine cu filamentele concrescute. Gineceul este tricarpelar, din care numai o carpelă
este fertilă. Fructul este o drupă roşie. Farmaceutic – Cocae folium - bogate în alcaloizi cu
nucleu pseudotropanic (cocaina), ulei volatil, acizi aromatici. Cocaina izolată se
utilizează ca anestezic în stomatologie, ORL, oftalmologie. Consumarea frunzelor duce la
dependenţă - cocainomanie – drept pentru care sunt considerate stupefiante (produc
depreciere fizică şi psihică, nebunie şi moarte).

ORD. POLYGALALES

Cuprinde specii ierboase, mai rar lemnoase, cu frunze simple, flori hermafrodite,
zigomorfe cu organizare florală particulară. Caliciul dialisepal este format din 5 sepale
inegale, 3 foarte mici şi 2 laterale, petaloide, mari, corola cu petalele inegale concrescute
cu filamentele staminale simulând o corolă gamopetală, asemănătoare celei bilabiate.

68
Petala anterioară este mare, în formă de glugă. Androceu din 8 stamine cu filamentele
sudate, gineceu bicarpelar superior, fruct capsulă.

Fam. Polygalaceae
Cuprinde specii ierboase, rar subarbuşti, cu frunze simple, întregi, alterne, rar
opuse, fără stipele. Florile hermafrodite, zigomorfe sunt reunite în raceme. O floare are 5
sepale inegale, 3-5 petale inegale, concrescute cu filamentele staminale. Androceul din 8
stamine pe două verticile, ovar superior bicarpelar, fruct capsulă loculicidă.

Polygala amara - Amăreală

Plantă perenă, ierboasă, de 5-20 cm, neramificată sau foarte puţin ramificată, cu
frunze rozulare, eliptice, obovate, cele tulpinale cu baza îngustată, cele superioare
lanceolate glabre. Inflorescenţa este un racem multiflor, cu flori zigomorfe. Caliciul este
format din 5 sepale, corola din 3 petale, cea anterioară mai mare, 8 stamine, ovar
superior, fructul capsulă.
Creşte în regiuni muntoase şi subalpine.
Importanţă farmaceutică prezintă toată planta care conţine un principiu amar -
poliganină. Reglează şi stimulează secreţia gastrică. Se utilizează drept expectorant,
antiastmatic, antiinflamator, laxativ şi stimulează lactaţia.

Polygala senega - Polygala de Virginia

Plantă ierboasă, originară din SUA şi Canada. prezintă rizom globulos şi noduros
iar rădăcina cu o muchie evidentă. Tulpina neramificată, frunzele alterne, întregi, sesile şi
lanceolate. Florile mici albe şi zigomorfe sunt grupate în inflorescenţe spiciforme
terminale. Sepale 5 - 3, mai mici şi verzi, 2 laterale mai mari, albe. Corola din 5 petale,
una anterioară, mai dezvoltată, cu un apendice, 2 petale posterioare denumite carenă şi 2
petale laterale rudimentare sau lipsă. Androceu din 8 stamine cu filamentele sudate ce
formează un tub. Gineceu bicarpelar superior, fruct capsulă.
Farmaceutic se folosesc rădăcina şi rizomii – Senegae radix – ce au proprietăţi
sudorifice şi expectorante datorită saponozidelor triterpenice.

ORD. ARALIALES (UMBELLIFLORALES)

Caracterul esenţial al plantelor din acest ordin este gruparea florilor în

inflorescenţele umbelate. Cuprinde plante erbacee şi lemnoase, cu frunze simple sau mai
frecvent sectate, lipsite de stipele. Florile au simetrie radiară, uneori sunt zigomorfe, tetra
sau pentamere, cu un singur ciclu de stamine episepale. Caliciul este în formă de dinţi sau
redus până la dispariţie, iar corola are petalele libere. Ovarul este totdeauna inferior,
format din două carpele uneori 5, cu 2 sau 3 loji şi în fiecare cu câte un ovul. Ovulul mai
adesea are numai un singur integument.
În floare, deasupra ovarului, se află un disc nectarifer, prin care ies stigmatele, în
număr egal cu carpelele.

Fam. Cornaceae
Cuprinde plante lemnoase răspândite mai ales în regiunile temperate, cu frunze
opuse, întregi şi nestipelate. Nu au aparat secretor intern. Florile sunt reunite în umbele

69
mici, cu aspect de glomerule, sunt hermafrodite şi actinomorfe pe tipul 4; ovar inferior,
fruct drupă.

Cornus mas - Cornul

Plantă lemnoasă sub formă de arbust sau arbore de 4-8 m. Frunze întregi, peţiolate,
ovat sau ovat eliptice, acuminate şi rotunjite la bază, pe faţă verzi iar pe dos verde
deschis, la subţioara nervurilor cu smocuri de peri albi cenuşii.
Florile sunt scurt pedicelate, galbene, dispuse în umbelule câte 6-10. Floarea
prezintă caliciul format din 4 dinţişori scurţi şi obtuzi, corola din 4 petale ovat lanceolate,
acuminate şi răsfrânte, 4 stamine mai scurte decât petalele. Fructul este o drupă
elipsoidală roşie, lucioasă, acrişoară şi astringentă, cu 2 seminţe. Înfloreşte înainte de
înfrunzire. Creşte prin păduri, tufărişuri, fiind un element constitutiv al tufărişurilor de la
câmpie şi din regiunea deluroasă. Creşte mai ales pe soluri calcaroase, până la 700-800 m
altitudine.
Importanţă farmaceutică prezintă scoarţa ce conţine un principiu amar şi este bogată
în tanin. Fructele sunt comestibile, din ele fabricându-se dulceaţă şi marmeladă.
Preparatele obţinute din coarne au proprietăţi febrifuge, astringente şi antidizenterice. Cu
siropul de coarne se tratează dizenteria la copii. Este o bună plantă meliferă.

Familia Araliaceae
Este alcătuită din umbelifere primitive, în mare parte tropicale, lemnoase, adesea
liane. Au frunze alterne, simple, nestipelate. Florile sunt actinomorfe, hermafrodite,
pentamere, dispuse în umbele simple. Ovarul este inferior iar stilurile sunt lăţite la bază
formând stilopodiul. Fructul este bacă. Au canale secretoare.

Hedera helix - Iedera

Arbust agăţător sau târâtor. Tulpina şi ramurile se fixează pe suporturi cu ajutorul
unor rădăcini adventive ce se formează pe internoduri. Frunzele sunt alterne, simple,
persistente, peţiolate, nestipelate, glabre, pieloase şi lucioase. Frunzele de pe ramurile
sterile 3-5 lobate, cele de pe ramurile florifere ovate sau romboidale. Flori mici, galben-
verzui, în general hermafrodite, dispuse în umbele simple. Alcătuirea florii: caliciul este
format din 5 dinţişori, corola din 5 petale cărnoase, androceul din 5 stamine, ovar
pentacarpelar, semiinferior.
Planta înfloreşte toamna târziu. Fructul este bacă neagră, globuloasă, ce se
maturează în aprilie-mai a anului următor. Creşte prin păduri umbroase, pe ziduri şi stânci
umede sau pe trunchiuri de arbori pe care se prinde cu ajutorul rădăcinilor adventive. Se
dezvoltă mai ales pe soluri calcaroase de la câmpie până la 1500-1800 m altitudine.
Importanţă farmaceutică: în vechile farmacopei, gumo-răşina de iederă era
medicinală, principiul activ fiind glicozidul hederina. Frunzele verzi de iederă se folosesc
şi astăzi în medicina populară în tratamentul abceselor iar cu fiertura din frunza de iederă
se tratează unele boli de piele la copii şi unele forme de chelie. Frunzele de iederă se
utilizează sub formă de cataplasme contra umflăturilor iar amestecate cu alcool sunt
folosite la prepararea unui spirt de iederă, bun pentru tratarea loviturilor, scrântiturilor.
Intern, fiertura de frunze se foloseşte pentru tratarea amigdalitei acute, reumatismului.
Fructele sunt toxice.

70
 Panax ginseng – Arborele vieţii
Plantă ierboasă, perenă, mică, originară din China, Coreea şi Japonia. Trăieşte peste
50 de ani. Tulpina are 30-70 cm şi prezintă la vârf 4 frunze palmat sectate, dispuse în
verticil. În centrul rozetei se dezvoltă tulpina floriferă, care se termină cu o umbelă
simplă, cu flori mici, alb-verzui, pentamere, actinomorfe, asemănătoare cu cele de iederă.
Rădăcina are un aspect morfologic caracteristic, asemănându-se cu un om: are o parte
lăţită şi acoperită cu cicatrice dese, urme ale tulpinilor din anii anteriori, porţiune care se
aseamănă cu capul unui om. Urmează o parte cilindrică, îngustă, care reprezintă gâtul,
continuată în partea sa inferioară cu partea cea mai dezvoltată a rădăcinii, lungă de 20 cm
şi fusiformă, constituind corpul. În partea superioară a corpului se dezvoltă 2-3
ramificaţii secundare, reprezentând braţele, iar în partea inferioară, 2 ramificaţii formează
picioarele. Cu cât rădăcina se apropie de forma unui om şi are o greutate de 50g (uneori
300g), cu atât este mai preţuită de asiatici.
Importanţă medicinală – Ginseng radix - conţine un complex saponozidic numit
ginsenozide (în majoritate bidesmozide), poliholozide, ulei volatil, flavonozide, vitamine.
Are acţiune stimulentă a activităţii cardiace, antihipertensivă, stimulentă a SNC, creşte
rezistenţa la efort fizic şi intelectual, antiulceroasă, hipoglicemiantă şi
hipocolesterolemiantă, fertlizantă la femei. Se foloseşte în boli cardiovasculare, debilitate
fizică, diabet, senilitate precoce, acnee, boala Beri- Beri, convalescenţă.

Fam. Apiaceae (Umbelliferae)

Această familie este bogat în specii (cam 3500) răspândite în toate regiunile zonei
temperate din Europa, Asia şi America. Umbeliferele sunt plante erbacee, cu rădăcini
pivotante, anuale sau perene. Tulpinile lor au un canal central în interior şi adesea sunt
brăzdate la suprafaţă. Frunzele sunt dispuse spiralat sau altern şi au lamina de mai multe
ori divizată, rareori întreagă sau palmat lobată, prevăzute cu o teacă foarte dezvoltată.
Rădăcina, frunzele şi uneori şi fructele conţin canale secretoare de uleiuri eterice,
aromate.
Florile sunt mici, bisexuate, pentamere, actinomorfe, rareori zigomorfe, dispuse în
umbele simple sau compuse. Caliciul este de obicei redus sub formă de 5 dinţi, numai
rareori este bine dezvoltat. Corola este formată din 5 petale de obicei răsucite spre
interior, uneori la florile de pe marginea umbelei cele două posterioare sunt mai mici ceea
ce face floarea zigomorfă. Staminele sunt în acelaşi număr ca şi petalele, dar alternează
cu ele şi au filamentele libere. Anterele sunt intorse, adică dispuse cu anterele spre partea
internă a florii, cu patru saci polinici. Ovarul este inferior, datorită concreşterii cu
receptaculul şi constă din două carpele unite, la interior cu două loji, în fiecare cu câte un
singur ovul. Stilele şi stigmatele sunt în număr de două, libere, încovoiate în afară,
inserate pe două umflături ca două perniţe, care sunt discurile nectarifere.
Fructul este o dicariopsă sau diachenă (apocarpoid), desfăcându-se la maturitate,
după planul de concreştere al carpelelor, în două nucule, care se desprind de jos în sus,
rămânând un timp fixate în partea superioară de o coloană mijlocie, carpoforul, în timp
ce acesta se despică în două de la vârf spre bază. La suprafaţa fructelor se află coaste
primare (5-9), uneori şi secundare, ca proeminenţe ale parenchimului. Între coastele
primare, în şănţuleţe, numite valecule, sau pe coastele secundare se află dungi
oleorezinoase. În pereţii fructului se află canale secretoare. Sămânţa cuprinde un embrion
drept, înconjurat de un albumen cărnos.

71
 Carum carvi – Chimion, Chimen
Plantă ierboasă bianuală sau perenă. Tulpina este înaltă, brăzdată, ramificată şi
acoperită cu frunze rare şi adânc divizate. Florile sunt dispuse în umbele compuse,
umbelulele fiind compuse din flori numeroase. Alcătuirea florii: caliciul redus la 5
dinţişori mici, corola din 5 petale inegale, mici, albe. Fructul dicariopsă cu coaste şi
şanţuri vizibile. Chimionul înfloreşte în lunile mai, iunie.
Creşte prin fâneţe din regiunile de câmpie până în cele subalpine, iar în ţara noastră
chimionul se cultivă pe suprafeţe întinse. Este consumat cuplăcere de animale ceea ce
ridică valoarea furajeră a nutreţului verde sau uscat.
Importanţă farmaceutică prezintă fructele – Carvi fructus - care constituie un
element aromatic, folosit pentru supe, pâine, brânzeturi, băuturi alcoolice.
Uleiul obţinut din fructe este format din 50-60% carvonă, substanţe azotate, zahăr,
lipide, proteine, amidon, grăsimi, taninuri şi are acţiune carminativă (elimină gazele
intestinale şi calmează colicile sugarilor) şi stimulentă a secreţiilor gastro intestinale.
Uleiul esenţial „Oleum Carvi" este utilizat şi în industria parfumurilor.

Coriandrum sativum - Coriandru

Plantă ierboasă anuală cu rădăcină pivotantă subţire. Tulpina dreaptă, înaltă de 20-
70 cm, cilindrică, ramificată adesea la partea superioară, glabră. Frunze de culoare verde
deschis, glabre, cele bazale peţiolate, întregi, trilobate sau penat sectate, cele tulpinale
penat sectate, iar frunzele superioare sesile. Umbelele sunt lung pedunculate, fără
involucru iar umbelulele au flori numeroase. Florile au caliciul redus, dinţat, iar corola
are petale albe sau roz. Fructele, dicariopse globuloase, gălbui sau brun negricioase.
Cultivată.
Importanţa farmaceutică prezintă fructele, Coriandri fructus, cu miros plăcut şi
pătrunzător, folosite în special la aromatizarea mâncărurilor şi mezelurilor. Fructele
conţin uleiuri eterice din care o mare parte o formează coriandrolul, cimolul, geraniolul.
Mai conţine uleiuri grase, amidon, vitamina C, zahăr, materii tanante, pectină, etc. Din
ulei se obţine citral (cu miros de lămâie) şi geraniol (cu miros de trandafir) care se
folosesc în industria parfumurilor precum şi la fabricarea lichiorurilor. Fructele au acţiune
carminativă şi stomahică, diuretică şi excitantă, fiind indicate în anorexii şi dispepsii.

Pimpinella anisum - Anason

Plantă anuală cu rădăcina pivotantă, subţire. Tulpina erectă, înaltă până la 75 cm,
cilindrică, striată, ramificată la partea superioară. Frunzele bazale lung peţiolate,
nedivizate, ovate, cu baza rotunjită sau cordată. Frunzele tulpinale inferioare de asemenea
întregi, rotunde 3-5 sectate, iar cele superioare scurt peţiolate sau sesile, 2-3 penat sectate,
cu foliole liniar lanceolate. Umbele de mărime mijlocie, fără involucru, iar umbelulele cu
10 flori cu petale albe. Fructele ovoidale, îngustate spre vârf, pubescente, uşor turtite
dorso-ventral, cu 5 sau mai multe coaste. Cultivată.
Importanţă farmaceutică prezintă fructele sale, Anisi fructus, folosite la
aromatizarea lichiorurilor, bomboanelor şi produselor de patiserie. Fructele conţin ulei
volatil cu compoziţie complexă, în care predomină anetolul, substanţe proteice brute,

72
grăsimi, amidon, uleiuri eterice. Uleiul volatil obţinut din fructe are întrebuinţări
farmaceutice, mai ales la prepararea infuziei expectorante şi a apei carminative. Se mai
foloseşte ca aperitiv, stimulent pentru lactaţie (galactogog) şi condiment. Are şi
proprietăţi emenagoge, afrodisiace, diuretice, digestive, vermifuge şi antispasmodice.

Foeniculum vulgaris – Fenicul, anason dulce

Plantă ierboasă înaltă de 1-2 m, spontană în regiunea mediteraneană. La noi
cultivată. Tulpină ramificată, frunze de 2-4 ori penat divizate în segmente filiforme, cu
teaca mult dezvoltată. Florile sunt galbene, în umbele mari, cu 10-30 pedunculi florali
aproape egali, fără involucru şi involucel. Floare tipic de umbelifere. Fructele de regulă
separate între ele, prezintă 5 coaste primare proeminente şi 5 coaste secundare puţin
evidente.
Importanţă farmaceutică prezintă Foeniculi fructus, ce au proprietăţi stomahice,
carminative (sunt resorbite gazele la nivelul capilarelor sanguine, încetând fenomenele
spastice), galactogoge şi uşor narcotice. În doze mari, fructele sunt toxice asupra SNC.

Sanicula europaea - Sânişoară

Este o plantă ierboasă perenă printr-un rizom subteran vertical, scurt. Tulpina este
înaltă de 30-40 cm, glabră, fără frunze, sau rareori cu 1-2 frunze. Frunze bazale lung
peţiolate, lucioase cu limbul lung 3-5 palmat partit, cu lobi neregulat inciz-seraţi.
Frunzele tulpinale scurt peţiolate sau sesile. Inflorescenţa compusă din umbele, dispuse în
dicazii. Flori hermafrodite, sesile sau scurt pedicelate. Caliciul redus, corola formată din 5
petale libere albe sau roşietice, androceul format din 5 stamine, iar gineceul bicarpelar,
sincarp, inferior. Fructul dicariopsă.
Creşte prin păduri umbroase, pe soluri umede şi pe soluri bogate în humus, mai ales
în regiunea montană.
Importanţă farmaceutică prezintă rizomul, tulpina şi frunzele – Saniculae herba,
care au un conţinut ridicat de ulei volatil, tanin, substanţe amare, gume etc.
Uleiul volatil în doze mici este excitant cerebral, în doze mari este depresiv.
Planta este folosită în unele afecţiuni gastro-intestinale ca astringent, tonic,
stimulent, în bolile aparatului respirator, precum şi ca hemostatic în ulcerele gastrice şi
cele intestinale.
Eryngium planum - Scaiul dracului, rostogol
Este o plantă ierboasă perenă, având în pământ un rizom fuziform. Tulpina este
înaltă până la 50-60 cm. Frunzele bazale sunt lung peţiolate, întregi, eliptice, cu baza
cordată şi marginea setiform serată. Frunzele tulpinale superioare, 3-5 palmat partite,
rigide, dinţate, sesile. Florile sunt dispuse în umbele care au formă de capitule, ovoide,
fiind înconjurate de bractei periferice liniare şi tricuspidate, iar spre interior de bractei
întregi. Alcătuirea florii: caliciul este format din 5 sepale lanceolate, 5 petale albăstrui, 5
stamine şi ovar bicarpelar inferior. Planta are culoare albastră la înflorire. Înfloreşte în
lunile iulie -august. Creşte prin locuri aride şi nisipoase, de- a lungul drumurilor, în
fâneţe, păşuni.
În scop farmaceutic se foloseşte planta – Eryngii plani herba - pentru obţinerea
unui ceai cu proprietăţi pectorale. S-au obţinut rezultate bune în tratamentul tusei
convulsive (conţine saponine).

73
 Angelica archangelica –Angelică
Plantă bienală sau perenă, cu rizom lung de cca 10 cm şi gros de 5 cm, napiform.
Are suprafaţa brună sau brun cenuşie şi striaţiuni circulare, în interior cu un suc alb-
gălbui. Rădăcinile şi rizomul prezintă un miros aromat şi gust amar aromat. Tulpina este
robustă, de 100-300 cm înălţime şi 8 cm grosime, cilindrică, fistuloasă, ramificată în
partea superioară. Frunzele triplu penat sectate, florile în umbele globuloase de 20 cm,
involucru lipseşte, involucelul din numeroase foliole liniar lanceolate. Florile au caliciul
redus, corola din 5 petale alb-verzui, 5 stamine, gineceu inferior.
Importanţă farmaceutică prezintă rădăcina - Angelicae radix – ce conţine un ulei
volatil bogat în hidrocarburi triterpenice (felandren) şi aromatice (cimol), cumarine,
lactone, furanocumarine (angelicina). Uleiul volatil are acţiune excitantă centrală, care în
doze mari poate deveni paralizantă. Acţiunea locală a uleiului volatil este iritantă, astfel
că radiaţiile solare, la persoanele sensibile pot să producă dermatite (datorită
furanocumarinelor), uneori chiar şi la simplu contact cu planta. Angelicae radix se
foloseşte ca stomahic, mai ales în anaciditate şi anorexii de etiologie nervoasă.

Conium maculatum - Cucută

Plantă ierboasă bianuală, cu rădăcina pivotantă, tulpina înaltă de 0,5-2,5 m, puternic
ramificată, cilindrică şi fistuloasă, cu pete roşietice, mai ales la bază. Frunzele sunt
păroase şi de 2-4 ori penat partite. Florile sunt albe aşezate în umbele numeroase.
Involucrul este format din numeroase foliole reflecte iar involucelul este format din
3-6 foliole scurte. Fructele sunt brun verzui. Întreaga plantă are un miros neplăcut de
şoarece. Cucuta creşte în toată ţara, de la şes până în regiunea montană, prin locuri
necultivate, ruderale, la marginea grădinilor, prin şanţuri.
Întreaga plantă este otrăvitoare, mai puţin rădăcina şi mai mult fructele (Socrate a
murit prin otrăvire cu această plantă). Frunzele şi tulpina, Conii maculati herba şi
fructele, Conii maculati fructus conţin alcaloidul coniină, care se găseşte în fructele verzi
până la circa1%. Alţi alcaloizi sunt: conhidrina, pseudoconhidrina, metilconiina şi
coniceina, aceasta din urmă foarte toxică. Planta mai conţine şi uleiuri volatile şi grase.
Coniina acţionează asupra sistemului nervos cu efecte paralizante şi analgezice iar în
cantităţi mari produce paralizia centrilor nervoşi. Se întrebuinţează împotriva astmei şi
tusei convulsive.

Daucus carota - Morcov

Plantă ierboasă, cu rădăcina pivotantă, mică, simplă, dulce, roşie portocalie, mai rar
gălbuie. Tulpina înaltă de 50-80 cm, de obicei ramificată, muchiată, aspru păroasă.
Frunze de 2-4 ori penat sectate, alungit triunghiulare, ovate sau alungit ovate, cele
bazale peţiolate, cele superioare sesile. Florile sunt dispuse în umbele, cu umbelule din
numeroase flori. In mijlocul umbelei (în locul umbelulei centrale) se află o floare cu
simetrie radiară, purpurie. Involucrul şi involucelul au numeroase foliole. Florile au
caliciul redus la dinţişori, corola are petale albe roz, fructele sunt lungi cu 5 coaste şi 5
valecule.
Foarte frecventă, se cultivă în toată ţara în numeroase soiuri (cu rădăcină conică,
cilindrică, sferică). Morcovul se cultivă pe tot globul pentru rădăcinile sale care se

74
consumă crude, fierte, conservate. Este bogat în carotină şi vitaminele A 1, B1, C, K,
glucoză, zaharoză, pectine, proteine. Are proprietăţi antidiareice, diuretice, se foloseşte
sub formă de cataplasme în unele boli de piele şi în arsuri. Fructele sunt carminative,
galactogoge, vermifuge.

Ammi visnaga
Plantă ierboasă, spontană în insulele Canare şi Golful Piersic, fiind puţin
pretenţioasă la temperaturi ridicate. Are tulpina dreaptă de 1 m înălţime, ramificată,
frunze cu teaca umflată, brună şi lamina triplu penat sectată, cu segmente filiforme. Flori
albe în umbele compacte semisferice, cu până la 100 de umbelule, cu organizare tipică
umbeliferelor. Fructe diachene cu mericarpii oval-alungite, glabre, netede.
Importanţă farmaceutică prezintă – Ammi visnagae fructus – ce conţin
furanocromone (kelină, visnagină, kelol, visaminol, etc.), derivaţi cumarinici,
furanocumarine, ulei volatil etc. Furanocromonele din fructe au acţiune spasmolitică
asupra fibrelor musculaturii netede (intestinale, uterine, uretrei), destul de evidentă la
nivelul vaselor coronariene (produc vasodilataţie). Au de asemenea acţiune
antihelmintică, diuretică. Rezultate bune s-au obţinut în tratarea ulcerului stomacal, a
fibrosarcoamelor, epitelioamelor, colicilor renale.

ORD. CELASTRALES

Ordinul cuprinde mai mult plante lemnoase, cu frunze simple. Caracterele

principale sunt prezenţa discurilor nectarifere în floare şi staminele în număr egal cu
foiţele corolei, faţă de care stau în alternanţă. Ovarul este superior.

Fam. Celastraceae
Celastraceele sunt plante lemnoase, în flora noastră se află numai arbuşti cu frunze
simple, opuse, însoţite de stipele caduce. Florile suntverzi-gălbui, cu simetrie radiară,
bisexuate, constituite după tipul 4 (sau 5), cu elementele alternând în fiecare ciclu. Ovarul
este semiinferior şi în fiecare din cele 4 sau 5 loji are câte 1-2 ovule. Fructul este o
capsulă roşie, cu 4 muchii, care la maturitate se desface în 4 valve, lăsând libere
seminţele mari prevăzute cu un aril galben (crescut din micropil). În interiorul florilor,
relative mici, se află un disc nectarifer bine dezvoltat, de care sunt prinse staminele.

Evonymus europaea - Salbă moale, voniceriu

Arbust sau arbore până la 6 m. Scoarţa ramurilor poartă câte 4 muchii aripate.
Frunze alungit lanceolate sau ovat eliptice, la bază îngustate, crenat serate, pe dos
albăstrui verzi. Flori verzi gălbui de 1 cm diametru, dispuse în dicazii. Alcătuirea florii: 4
sepale, 4 petale, 4 stamine. Fructul capsulă ce se deschide la maturitate prin 4 valve.
Creşte prin păduri, crânguri şi tufărişuri, în regiunea de câmpie şi de deal.
Importanţă farmaceutică prezintă scoarţa, frunzele şi seminţele ce au proprietăţi
purgative. În scoarţa rădăcinilor se află 1-6 % gutapercă. Scoarţa tulpinii conţine materii
tanante, răşină, asparagină, şi glicozidul evonimină cu acţiune cardiotonică asemănătoare
cu a glicozidului obţinut din Digitalis. De asemenea şi fructul conţine evonimină. Din
seminţe se obţine triacetina, cu acţiune hipertensivă.

75
 ORD. RHAMNALES

Din acest ordin fac parte arbori sau arbuşti, cu frunze simple şi flori mici, radiante,
albe sau verzui, de obicei bisexuate. Caliciul este puţin dezvoltat şi neînsemnat, iar
corola, adesea, prezintă o concreştere incipientă. În floare, de obicei se află un disc
nectarifer dezvoltat. Fructul este o capsulă, o drupă sau o bacă. Rhamnalele sunt de
aproape înrudite cu Celastralele prin structura florii, prin discul nectarifer, cât şi prin alte
caractere ca dispoziţia frunzelor, latexuri şi alte substanţe în ţesuturi etc.

Fam. Rhamnaceae
Rhamnaceele sunt plante lemnoase, mai adesea arbustive, uneori urcătoare, cu
frunze simple spiralate sau opuse, însoţite de stipele. Florile sunt bisexuate, cu simetrie
radiară, tetra sau pentamere, cu un singur ciclu de stamine, aşezate în faţa petalelor.
Receptaculul este cupuliform sau plat şi acoperit de un disc, care poartă pe marginile sale
caliciul şi corola. Gineceul este 2-3 locular, liber şi dispus semiinferior (floare perigină)
sau concrescut cu receptaculul şi atunci devine complet inferior. Fructul este o bacă
drupacee sau un fruct uscat.

Rhamnus frangula - Cruşin

Arbust de 1-3 m, mai rar arbore, nespinos. Frunze alterne, în tinereţe subţiri, moi iar
la maturitate mai rigide, eliptice, lat eliptice, pe faţă închis verzi iar pe dos verde deschis.
Flori hermafrodite pe tipul 5, în formă de pâlnie, alb verzui, la început păroase, aşezate în
cime axilare. Fructele sunt drupe mici sferice.
Este o specie frecventă de la câmpie până în etajul montan, prin locuri umede,
tufişuri, lunci.
Importanţă farmaceutică prezintă scoarţa, Frangulae cortex, ce constituie una dintre
cele mai valoroase materii brute vegetale cu acţiune laxativă, purgativă, antihelmintică,
datorită conţinutului în oximetilantrachinonă. Mai conţine glicozidul frangulina, acid
crizofanic. Fructul conţine antrachinone, flavone, materii tinctoriale, materii amare,
zahăr, pectină, vitamina C. Se utilizează în constipaţii acute, dar nu în cure prelungite. Nu
se asociază tratamentului cu cardiotonice.

Rhamnus catharticus – Verigariu, spinul cerbului

Arbust indigen, comun în ţară, frecvent întâlnit în lizierele pădurilor, subarboretul
pădurilor de stejar, tufărişuri, de la câmpie (silvostepă) şi de deal, sporadic în etajul
montan. Tulpina înaltă de 2-3 m, cu scoarţa brună ce se exfoliază în inele; lemn tare,
greu. Lujeri cenuşii, frecvent terminaţi cu un ghimpe. Frunze opuse, eliptice, cu nervuri
arcuite, pe margini crenat-serate, lungi de 4-8 cm, glabre. Flori verzi-gălbui, poligame,
mici, pe tipul 4, dispuse câte 2-5 în fascicule axilare. Fructe, drupe sferice (6-8 mm),
negre, cu peduncul de 0,5-1 cm. Sămânţă ovoidală.
Produsul vegetal utilizat este reprezentat de fructe, Rhamni catharticae fructus sau
Spinae cervinae fructus, care conţin derivaţi antrachinonici, flavonoide, antociani. Au
acţiune laxativă şi diuretică.

76
 Fam. Vitaceae
Vitaceele sunt plante de obicei urcătoare, cu frunze lobate sau compuse, palmat
nervate, însoţite de stipele. Tulpina se ridică în sus graţie cârceilor aşezaţi în poziţie opusă
frunzelor. Florile sunt mici şi verzui, grupate în raceme compuse care au aceeaşi poziţie
ca şi cârceii. Ele sunt bisexuate, având caliciul, corola şi staminele tetra, pentamere, iar
gineceul format din 2-4 (8) carpele, cu două loji, în fiecare cu câte 1-2 ovule. Caliciul
este foarte redus; corola rămâne unită în partea superioară, iar la înflorire se desface de la
bază împinsă de stamine şi cade ca o scufie. Fructul este o bacă. Seminţele au
endospermul bogat în substanţe uleioase. Cuprinde vreo 600 specii răspândite mai mult în
zona tropicală.

Vitis vinifera - Viţa de vie

Este un arbust târâtor şi agăţător. Scoarţa de pe lujerii bătrâni se desface în fâşii.
Frunzele adulte orbicular cordate sau 3-5 lobate, cu limbul pe faţă glabru iar pe dos cu
peri scurţi şi aspri amestecaţi cu peri lungi, adeseori cu aspect tomentos. Toamna frunzele
se colorează în galben, brun sau roşu. Florile dispuse în inflorescenţe laxe. Florile sunt
mici, galben verzi, cu caliciu rudimentar, format din 5 dinţişori. Corola formată din 5
petale lipite la vârf, caducă în momentul înfloririi. Androceul format din 5 stamine,
gineceu bicarpelar. In floare există un disc nectarifer alcătuit din 5 glande de culoare
galben-portocalie. Fructul bacă. Cultivată în toate regiunile.
Importanţa farmaceutică - în stare proaspătă, strugurii se folosesc la combaterea
unor afecţiuni gastro-intestinale (dispepsie) sau tratamentul unor boli de piele. In general
strugurii albi sunt diuretici iar cei roşii bogaţi în tanin au proprietăţi astringente şi tonice.
Mustul de struguri este recomandat copiilor debili şi convalescenţilor. Vinul are
proprietăţi tonice şi excitante. Alcoolul de vin obţinut prin procese industriale are până la
950 tărie şi se foloseşte în farmacie pentru prepararea tincturilor şi extractelor.

ORD. SANTALALES
Cuprinde plante lemnoase, semiparazite, cu frunze persistente şi flori unisexuate.

Fam. Loranthaceae
Cuprinde plante semiparazite sub formă de arbuşti ramificaţi dichotomic cu frunze
opuse, sempervirescente, întregi, flori mici unisexuate dispuse între ramificaţiile tulpinii.
Fructul este o bacă.

Viscum album - Vâscul

Este un arbust semiparazit, peren ce formează tufe globuloase de 30-100 cm
diametru. Tulpina este dichotomic ramificată, pronunţat articulată, cilindrică, galben
verzuie. Frunzele sunt opuse, sempervirescente, pieloase şi groase, ovate, întregi şi de
culoare galben verzuie. Florile mici, unisexuate, dispuse în dicazii, la vârfurile bifurcate
ale ramificaţiilor. Florile mascule au 4 stamine fără filamente, cu anterele unite cu
foliolele perigonului, iar cele femele au ovarul inferior cu stil scurt (sau lipsă) şi stigmat
gros. Fructul este o bacă falsă, alb-gălbuie, cu o sămânţă. Înfloreşte din februarie până în
mai iar fructele ajung la maturitate iarna următoare. Importanţa farmaceutică - se folosesc

77
frunzele cu rămurelele tinere Visci folium cum stipites. Conţine saponozide, alcooli,
amine (colină, acetilcolină), aminoacizi, vitamine, glicozizi. Are acţiune hipotensivă
accentuată, vasodilatatoare coronariană şi periferică, antispasmodică. Se recomandă în
ateroscleroză, HTA, tulburări circulatorii, crize de astm, tuse convulsivă, migrene.

ORD. EUPHORBIALES

Din acest ordin fac parte plante lemnoase şi erbacee. Caracterele ordinului sunt:
florile unisexuate, mai adesea radiate, cu un periant simplu, numai rareori diferenţiat în
caliciu şi corolă, grupate în inflorescenţe. Gineceul este format din 3 carpele, cu ovarul
aşezat superior, cu 3 loji, în fiecare lojă cu câte o sămânţă. În sămânţă se află un embrion
drept şi un endosperm bogat.

Fam. Euphorbiaceae
Cuprinde plante lemnoase şi ierboase cu flori unisexuate, cu perigon, grupate în
inflorescenţe, adesea compuse. Gineceul este tricarpelar cu ovar superior format din 3 loji
şi purtat în afara inflorescenţei de un ginofor.
Ricinus communis- Ricinul
În condiţiile ţării noastre, plantă ierboasă, anuală. Tulpinile sunt verzi, la unele
varietăţi roşietice, Frunzele sunt mari, palmat fidate, cu 3-5 lobi şi cu peţiol cu inserţie
peltată iar florile unisexuate, grupate în inflorescenţe cimoase, sunt situate pe aceleaşi
ramuri: cele cu flori mascule sunt situate la baza ramurilor iar cele cu flori femele spre
vârful ramurilor. Florile mascule au învelişul floral simplu (perigon sepaloid) şi androceul
din 20-30 stamine cu filamente ramificate. Florile femele au perigon sepaloid din 3-5
foliole şi gineceu tricarpelar, sincarp, superior cu stile scurte, bifurcate şi stigmate de
culoare roşie. Fructul este o capsulă septicidă. Seminţele au caruncul.
Importanţă farmaceutică prezintă seminţele, Ricini semen, din care se extrage prin
presare la rece un ulei gras –Ricini oleum – care conţine acid ricinoleic cu proprietăţi
purgative.
Mercurialis annua - Trepădătoare
Este o plantă erbacee, anuală cu rădăcină pivotantă. Tulpina prezintă noduri
îngroşate, este ramificată şi înaltă până la 40-70 cm. Frunzele sunt ovat lanceolate, pe
margine crenat-serate, lung-peţiolate, glabre, cu stipele linear-lanceolate. Florile sunt
unisexuat-dioice, cu periant din 3 diviziuni; cele mascule sunt constituite din 8-12
stamine, dispuse în glomerule apropiate sau distanţate, pe pedunculi filiformi lungi; cele
femele sunt solitare sau grupate câte 2-3 şi dispuse la subsuoara frunzelor. Fructul este o
capsulă alb-păroasă, aspră.
Planta conţine mercurialină, monometilamină, trimetilamină, o saponină, hermidină
(substanţă cromogenă), ulei volatil, substanţe amare, săruri minerale etc. Planta are
acţiune diuretică şi purgativ drastică. Empiric era utilizată drept galactogog sau ca
remediu în hidropizie.
Croton tiglium
Arbore monoic înalt de 4-5 m, originar din India. Frunzele sunt alterne, peţiolate,
oval lanceolate, acuminate, cu marginea crenată. Florile mascule au 5 sepale, 5 petale şi

78
numeroase stamine. Florile femele au numai perigon sepaloid din 5 tepale şi gineceu
tricarpelar superior. Fructul este tricoc cu 3 seminţe de culoare roşu brunie.
Importanţă farmaceutică au seminţele din care se extrage un ulei gras – Crotonis
oleum – ce conţine gliceride ale unor acizi graşi saturaţi sau nesaturaţi. Este folosit ca
revulsiv energic şi purgativ violent.

Euphorbia resinifera
Este o plantă ierboasă, cărnoasă, cactiformă, înaltă de până la 2 m, întâlnită în
Maroc. Rădăcina este pivotantă şi adânc înfiptă în pământ. Tulpina, împreună cu
ramurile, este tetragonală, are faţa laterală concavă şi este acoperită de spini dispuşi în
perechi pe marginile proeminente. Frunzele sunt formate din spini. Florile sunt grupate în
inflorescenţe compuse sub formă de cime de ciaţii şi sunt unisexuate monoice.
Glandele ciaţiului sunt oblongi, de culoare gălbuie. Florile mascule sunt
reprezentate de o singură stamină însoţită de o bractee, iar florile femele sunt formate din
3 carpele concrescute. Fructul este o capsulă care se desface în 3 părţi, fiecare parte
conţinând o sămânţă carunculată.
Latexul plantei în contact cu aerul coagulează şi constituie rezina de Euphorbia sau
Euphorbium, rubefiant drastic şi sternutator energic.

Hura crepitans
Este un arbust de 2-3 m înălţime, cu rădăcina rămuroasă şi cu tulpina dreaptă,
neacoperită de solzi, întâlnit în America centrală. Frunzele sunt alterne, nestipelate,
peţiolate, cu limb ovat, baza rotunda sau uşor cordată, margine ondulată, vârf acuminat şi
nervuri penate. Florile sunt unisexuat monoice, grupate în inflorescenţe terminale. Florile
mascule sunt sub formă de spice de cime, iar cele femele sunt solitare. Florile mascule
sunt formate dintr-un perigon cu elementele depărtate şi numeroase stamine dispuse pe 2
verticile paralele. Florile femele au petale foarte mici îndepărtate unele de altele şi
gineceu din 8-20 carpele, dispus superior. Fructul este o capsulă care la maturitate se
deschide brusc în 8-20 părţi.
Seminţele plantei sunt purgative iar latexul este foarte iritant.

Manihot edulis - Maniocul

Este un arbust de 1-5 m înălţime, originar din Brazilia, cu rădăcina tuberizată şi
tulpina subţire cu muchii ascuţite, răsucită. Frunzele sunt alterne, lung peţiolate, palmat
lobate cu 3-7 lobi lanceolaţi cu margine întreagă, vârf ascuţit. Florile sunt unisexuate
monoice, actinomorfe, grupate în inflorescenţe terminale pauciflore sub formă de umbele.
Florile mascule au perigon petaloid foarte dezvoltat, format din 5 tepale unite la bază şi
androceu din 10-15 stamine. Florile femele au perigon din 5 tepale concrescute la bază şi
gineceu tricarpelar superior. Fructul este o capsulă aripată cu seminţe negre carunculate.
Trăieşte în America Centrală, Brazilia
(cunoscută înainte de Columb) şi introdusă în cultură în toate regiunile tropicale.
Rădăcina tuberizată, a cărei greutate poate atinge 15 kg la un singur exemplar,
conţine 20-30% amidon, materii albuminoide, un glicosid cianogenetic- maniholoxină,
care o face toxică. Se poate consuma numai după spălare prelungită. Din amidonul extras
din rădăcini, după îndepărtarea glicozidelor toxice, se prepară un fel de pâine „tapioca”
care se prăjeşte pe o placă de metal la 100-1500 C.

79
CURS 9 – BIOLOGIE GENERALĂ, VEGETALĂ ŞI
ANIMALĂ

SUBCLASA DILLENIIDAE

Cuprinde plante lemnoase şi ierboase cu frunze simple şi răspândite în regiunile

calde ale globului. Florile au periant diferenţiat în caliciu şi corolă, pentamere, dispuse
ciclic. La grupele mai evoluate corola este gamopetală. Androceul dispus pe două cercuri,
gineceu sincarp superior, cu numeroase ovule.

ORD. HYPERICALES (THEALES)

Grupează plante lemnoase sub formă de arbori şi arbuşti, liane şi epifite dar şi
plante ierboase cu frunze simple alterne s-au opuse răspândite mai ales în zonele calde ale
globului. Flori actinomorfe, hermafrodite sau unisexuate, pentamere cu numeroase
stamine grupate în 3-5 fascicule unite la bază prin filamente. Fructe capsule.

Fam. Hypericaceae
Cuprinde plante ierboase şi lemnoase cu frunze întregi opuse cu numeroase puncte
transparente, ce conţin ulei volatil. Flori actinomorfe, hermafrodite, pentamere, cu
numeroase stamine. Fruct capsulă.

Hypericum perforatum - Sunătoare

Plantă perenă de 20-100 cm.Tulpină dreaptă, cilindrică, lemnoasă la partea
inferioară, cu 2 muchii dispuse în lungime, pe care se observă puncte negre care conţin
hipericină (antracenozide). Frunzele sunt opuse, nepeţiolate, ovale, glabre, cu marginea
întreagă. Privite în zare se observă puncte transparente care conţin ulei volatil, iar pe
margine glande negru-roşietice care conţin hipericină. Florile sunt aşezate la vârful
tulpinii în formă de buchet - corimb. Florile au 5 sepale alungite, glabre cu marginea
întreagă, 5 petale de culoare galben auriu, cu puncte negre, numeroase stamine iar ovarul
depăşeşte la maturitate sepalele, este de culoare verde şi este lipicios din cauza unor
răşini cu care este acoperit. Fructul capsulă. Creşte prin fâneţele de la şes şi până în zona
montană, pe lângă drumuri, marginea pădurilor.
Importanţa farmaceutică prezintă „Hypericii herba”, produs format din părţile
înflorite ale plantei cu frunze, ramuri şi flori. Se foloseşte sub formă de ceai în afecţiunile
ficatului având proprietatea de a mări secreţia biliară (coleretică), de a mări contracţia
bilei (colagogă), cicatrizantă, antihemoragică, precum şi în colitele de fermentaţie.

Fam. Theaceae
Cuprinde arbori, arbuşti şi liane, cu frunze simple nestipelate, răspândite în zonele
tropicale şi subtropicale ale globului. Flori hermafrodite rar unisexuate cu caliciul din 4-6

80
elemente, corola din 4 elemente sau lipseşte, androceu din 5 stamine sau lipseşte, gineceu
superior. Fruct capsulă. Conţin alcaloizi.

Thea sinensis (sin. Camellia sinensis) – Arborele de ceai

Arbust originar din China şi India, astăzi mult cultivat pentru frunzele sale. Tulpina
este ramificată, cu frunze alterne, întregi, ovale, dinţate, scurt-peţiolate, persistente şi
coriacei. Florile sunt mari, de circa 3 cm în diametru, albe, solitare sau grupate cate 2-3 la
axila frunzelor. Floarea este însoţită de câteva bractei mai mici decât sepalele, inserate
spiralat ca şi piesele periantului. Sepalele, 5-6 se pot confunda cu bracteele. Petalele sunt
albe, 5 sau în număr variabil. Staminele sunt numeroase. Ovarul este tricarpelat, cu
placentaţie axilară. Fructul este o capsulă, care se deschide prin 3 valve, fiecare cu câte o
sămânţă exalbuminată. Frunzele tinere, de la arborii de 3 ani, constituie produsul Theae
folium care conţine alcaloizi purinici.

ORD. VIOLALES
Cuprinde plante ierboase şi lemnoase cu frunze opuse sau alterne, cu flori
hermafrodite rar unisexuate, actinomorfe şi zigomorfe, cu caliciu şi corolă, pe tipul 5 sau
4. Ovar superior. Fruct capsulă.

Fam. Violaceae
Grupează plante ierboase mai puţin lemnoase sub formă de arbuşti sau liane, cu
frunze stipelate de obicei alterne. Flori hermafrodite, unisexuate, zigomorfe şi
actinomorfe pe tipul 5. Fruct capsulă.

Viola odorata - Toporaşi

Este o plantă ierboasă perenă, în pământ cu un rizom gros, din care pornesc
numeroase rădăcini. Partea aeriană a plantei este formată dintr-o rozetă de frunze şi
tulpini târâtoare (stoloni), care au din loc în loc noduri, prin care planta se înrădăcinează
dând naştere la noi plante. Frunzele sunt verde închis, în formă de inimă, cordate, cu
marginea dinţată, lung peţiolate, având la bază stipele mici, triunghiulare. Florile sunt
solitare, plăcut mirositoare, aşezate pe o codiţă. Fiecare floare are 5 sepale prelungite la
bază printr-un apendice, 5 petale de culoare violaceu închis, neegale, cea inferioară cu un
pinten lung drept sau îndoit. Androceul are 5 stamine iar ovarul este terminat printr-un stil
îndoit în formă de cârlig. Creşte în lunci, poieni, în regiunea deluroasă şi de câmpie.
Importanţă farmaceutică prezintă Violae odoratae flores – florile, Violae odorate
folium – frunzele şi Violae odoratae radix -rizomul. Toate părţile plantei au proprietăţi
emoliente şi expectorante folosindu-se în combaterea tusei şi bronşitei.

Viola tricolor -Trei fraţi pătaţi

Este o plantă ierboasă anuală. Are tulpină scurtă, de culoare verde acoperită cu peri
scurţi. Frunzele sunt ovale, alungite, rar dinţate, cu peţiol scurt, însoţite de stipele. Florile
au peduncul lung şi sunt formate din sepale lunguieţe şi 5 petale. Petala inferioară este
galbenă, pintenată, petale superioare sunt de culoare violet închis iar petalele laterale sunt
albe sau violet albăstrui. Creşte în lunci, la marginea pădurilor, din zona de deal până în
etajul alpin.

81
 Importanţa farmaceutică prezintă părţile aeriene, Violae tricoloris herba care conţin
saponozide, flavonoide, compuşi salicilici, alcaloizi, carotenoide, antociani, tanin, ulei
volatil, vitamine. Se recomandă în afecţiuni dermatologice (eczeme, urticarie, acnee,
furunculoză), afecţiuni
renale, reumatism, tuse, bronşită. Este depurativ de bază, curăţă toxinele din sânge, este
diuretic, fluidifică şi elimină secreţiile bronhice, uşor laxativ.

Fam. Passifloraceae
Cuprinde arbori, arbuşti sau plante agăţătoare prin cârcei, exotice, cu frunze alterne,
întregi, lobate sau palmat partite, cu flori pe tipul 5, actinomorfe şi hermafrodite, rar
unisexuate, solitare sau grupate în inflorescenţe cimoase.

Passiflora incarnata – Ceasornic, floarea patimilor

Plantă agăţătoare, erbacee, puţin lemnoasă, tropicală. Frunzele sunt dispuse altern,
trilobate, stipelate, lung peţiolate. La axila frunzelor se află florile solitare şi cârcei.
Floarea este mare, cu un diametru de 4-5 cm, actinomorfă, hermafrodită, alcătuită din 5
sepale verzi, libere, 5 petale albe, libere, o coronulă roşie formată din numeroase
segmente liniare mai lungi decât petalele şi dispuse pe 2 sau 3 verticile. În centru florii se
află un androginofor pe marginea căruia se află cele 5 stamine cu antere mari, portocalii,
iar central gineceul tricarpelar. Ovarul este superior, cu stilele şi stigmatele libere şi lungi.
Fructul este o bacă portocalie cu numeroase seminţe arilate.
Farmaceutic se foloseşte partea aeriană înflorită, Passiflorae herba, care conţine
alcaloizi indolici (harman) cu acţiune sedativă asupra sistemului nervos central,
hipotensivă şi antispastică.

Familia Caricaceae
Este formată din specii lemnoase, tropicale şi subtropicale cu frunze palmat lobate,
flori actinomorfe, hermafrodite, poligame sau unisexuat dioice, cu caliciul gamosepal şi
corolă gamopetală, cu ovar superior şi placentaţie parietală. Fructul este bacă.

Carica papaya
Arbore înalt de 8-10 m, originar din zonele tropicale ale Americii. Are tulpina
dreaptă, cilindrică, neramificată, cu frunze mari spre vârf, alterne, peţiolate, palmat-
divizate, cu 8-9 lobi. Florile sunt albe, dioice sau poligame, actinomorfe, pentamere,
dispuse în cime. Caliciul din 5 sepale, gamosepal, corola din 5 petale, gamopetală,
androceul din 10 stamine dispuse pe două verticile, ovarul superior din 5 carpele
concrescute. Fructul este o bacă de forma unui pepene galben, de culoare verde la
exterior şi intens portocalie la interior. Înainte de maturizare, se pot observa în secţiune
transversală sau longitudinală, numeroase laticifere, ce conţin papaină, o enzimă
proteolitică insolubilă ce transformă proteinele în peptone. Papaina are acţiune asupra
mucoaselor tractului gastro-intestinal şi se foloseşte în dispepsii şi hipoaciditate.

ORD. CAPPARALES (CRUCIFERALES)

Cuprinde plante în majoritate ierboase, mai rar arbori sau semiarbuşti cu tulpini
simple sau ramificate răspândite în regiunile temperate şi în America de Nord. Frunzele

82
sunt simple, divizate sau palmat şi penat compuse, alterne, nestipelate. Florile sunt
grupate în inflorescenţe racemoase simple sau compuse mai rar în corimbe. Au simetrie
radiară mai rar bilaterală cu piesele florale libere. Caliciul este format din 4 sepale
aşezate pe două cercuri iar corola din 4 petale aşezate pe un singur verticil în cruce de
unde şi numele grupului de crucifere. Androceul format din stamine dispuse pe mai multe
cercuri. Gineceu sincarp superior prevăzut uneori cu ginofor. Fructul poate fi silicvă sau
siliculă. Placentaţia este parietală.

Fam.Cruciferae (Brassicaceae)
Cuprinde plante ierboase, anuale, bianuale sau perene, uneori semiarbuşti, cu
tulpină simplă sau ramificată. Frunze simple, lobate, palmat sau penat compuse, alterne,
fără stipele. Frunzele bazale formează uneori rozete. Inflorescenţa racem simplu sau
compus, adeseori, cel puţin la început în formă de corimb. Flori fără bractei, cu simetrie
radiară, rareori bilateral simetrice. Elemente florale libere. Caliciu cu 4 sepale aşezate pe
doua cercuri uneori cu baza uşor dilatată. Petale 4 (rar mai multe), de obicei lung
unguiculate, aşezate pe un singur cerc, în cruce(de unde şi numele familiei); excepţional
lipsesc sau se dezvoltă inegal. Stamine 6, pe 2 cercuri; 2 externe mai scurte, aşezate în
plan transversal şi 4 interne, mai lungi, aşezare în plan median. La baza staminelor se
găsesc glande nectarifere verzui, în număr variabil, ca mici proeminenţe în formă de
perniţă, de con, de inel sau filiform alungite. Gineceu superior format din 2 carpele
concrescute, bilocular. Fructul silicvă, dacă este cel puţin de 3 ori mai lung decât lat sau
siliculă, dacă este mai scurt decât de 3 ori lăţimea lui. La maturitate, fructul se deschide
de jos în sus prin valve. Silicva, respectiv silicula, este despărţită în 2 loje printr-un perete
fals, membranos, de origine placentară, numit septum. Septumul poate fi de lăţimea
valvelor (latisept) când fructul este comprimat dorsiventral sau mult mai îngust decât
valvele (angustisept) când fructul este comprimat dinspre margini. După desfacerea
valvelor şi împrăştierea seminţelor, placentele întărite de obicei cu anumite ţesuturi,
rămân şi mai departe intacte, formând un cadru (replum) în care este întinsă membrana
septumului. Fructele sunt uneori indehiscente. In acest caz, silicva polispermă
nearticulată după coacere, se rupe transversal în bucăţi neregulate, iar dacă este articulată
prin pereţii transversali, se rupe în parţi egale. Silicula indehiscentă monospermă poate fi
necomprimată, globuloasă sau de altă formă.

a). brasicacee cu fruct silicvă

Brassica nigra (sin. Sinapis nigra) - Muştar negru

Plantă ierboasă anuală, cu rădăcină pivotantă, tulpina înaltă, cilindrică, groasă,
adesea păroasă. Toate frunzele sunt lung peţiolate, cele inferioare şi mijlocii, de obicei
foarte mari. Frunzele inferioare lirat penat compuse, cele mijlocii şi superioare lirat penat
fidate iar cele superioare întregi. Inflorescenţa racem dens, florile pe tipul 4, fruct silicvă.
Răspândită în toată ţara, pe marginea arăturilor, prin semănături sau locuri ruderale.
Muştarul negru se cultivă la noi din timpuri străvechi. Planta tânără se poate
consuma ca salată sau ca legumă, înlocuind spanacul.
Importanţa farmaceutică prezintă seminţele măcinate, Sinapis nigrae semen, care
conţin mucilagii, lipide, proteine, sinapină şi o substanţă activă caracteristică şi pentru

83
alte crucifere, o tioglicozidă azotată şi sulfurată numită sinigrozidă care se transformă în
esenţă de muştar (alil senevol). Esenţa de muştar are proprietăţi iritante, lacrimogene,
antibiotice şi bactericide.
Din seminţe se obţine făina de muştar care se utilizează ca revulsiv (cu folosire
strictă în uz extern) deoarece activează circulaţia sângelui în zonă şi decongestionează
organele interne subiacente. Muştarul, pus pe piele produce băşici, iar dizolvat în alcool
se foloseşte în frecţii contra reumatismului şi altor boli. Se mai recomandă în inflamaţii
articulare, răceală, gripă, bronşită, pneumonie, angină pectorală. În medicina veterinară se
foloseşte pentru unele boli interne ale animalelor.

Brassica alba (sin. Sinapis alba) – Muştarul alb

Plantă ierboasă, anuală, peste tot păroasă, cu rădăcina subţire, pivotantă. Tulpină
înaltă de 30-60 cm, erectă, ramificată, puţin striată, cu peri de obicei retorşi. Frunze
tulpinale peţiolate, lungi de 5-15 cm, lat ovate, lirat penat sectate, cu 2-3 perechi de aripi
rotunjite, ovate sau alungit ovate, obtuz dinţate; lobul terminal cu mult mai mare, de
regulă cu aripi superioare lat confluente. Racem florifer dens, mai târziu alungit. Flori
actinomorfe, hermafrodite, cu învelişurile florale pe tipul 4, androceu din 6 stamine
inegale, gineceu bicarpelar superior. Fruct silicvă.
Importanţă farmaceutică prezintă seminţele, Sinapis albae semen, care conţin ulei
nesicativ, mucilagii, proteine, glicozide, care prin hidroliză enzimatică produc esenţa de
muştar, puternic aromată şi care conferă făinii de muştar gust picant caracteristic.
Seminţele au utilizări în medicina tradiţională datorită proprietăţilor laxative şi stimulente
ale secreţiei gastrice şi a tranzitului intestinal. Se folosesc în constipaţii şi pentru
stimularea poftei de mâncare.

Brassica oleracea var. capitata - Varza

Plantă ierboasă bianuală cu rădăcina ramificată, lemnoasă, niciodată cărnoasă.
În primul an tulpina este groasă, lemnoasă în partea inferioară, cu cicatricile
frunzelor căzute. Frunzele inferioare peţiolate, lirate, cu limbul terminal foarte mare şi cu
aripi mici cărnoase. Frunzele superioare ale tulpinii florifere alungit cuneate sau liniare,
dinţate sau aproape întregi. Toate frunzele glauce. Inflorescenţa este un racem lung şi lax.
Floarea pe tipul 4, fruct silicvă lungă. Este o plantă alimentară importantă, care se cultivă
mult, pe tot globul, sub diferite forme şi varietăţi. Se găseşte în stare spontană, pe
malurile maritime stâncoase din Anglia şi Franţa, precum şi pe litoralul Mării Mediterane.
Importanţa farmaceutică - varza conţine 90% apă, 5% hidraţi de carbon, 2%
substanţe azotoase, 0,2 % grăsimi, 1,6% celuloză, 1,2% săruri minerale. După salată
conţine cel mai mult fier. Are proprietăţi pectorale fiind utilă în cataruri bronşice şi
pulmonare, proprietăţi digestive şi diuretice, cu efecte bune în dizenterie, ascite şi nefrite.
În varză s-a descoperit un principiu antiulceros, numit vitamina U, care a făcut ca aceasta
să fie folosită pentru calmarea durerilor date de ulcerul gastric şi duodenal, de gastrite,
tulburări dispeptice. Varza acră este un bun dezinfectant al tubului digestiv.

Erysimum diffusum – Micsandre sălbatice

Plantă ierboasă, anuală, cu tulpină erectă, înaltă de 30-120 cm, simplă sau
ramificată, numai la început cu rozetă de frunze dese la bază. Frunzele rozetei liniar
lanceolate, cu peţiol lung, cu margini întregi sau foarte rar şi mărunt denticulate,

84
acoperite cu peri deşi, bifurcaţi, paraleli. Frunze tulpinale, liniar lanceolate, cu margini
întregi, spre bază foarte uşor îngustate, cu vârf ascuţit. Flori în racem dens, alungit după
înflorire. Sepale 4, glugate la vârf, petale cu lamină lat obovată, foarte lung şi subţire
unguiculată, de culoare galben deschis (sulfurie). Fruct silicvă patent erectă sau erectă.
Partea aeriană a plantei şi în special seminţele au heterozide cu proprietăţi
cardiotonice, asemănătoare strofantinei. Se utilizează îninsificienţă cardiacă, în pauze
digitalice, întrucât nu are acţiuni secundare. În Rusia se foloseşte pentru obţinerea
heterozidelor cardiotonice.

Alliaria officinalis - Usturoiţă

Plantă bianuală cu rădăcină pivotantă, tulpină erectă, înaltă de 20-80 cm, de obicei
neramificată, hirsută în partea inferioară, în rest glabră. Frunzele bazale lung peţiolate,
adânc cordate, reniforme, iar cele superioare cu peţiolurile din ce în ce mai scurte şi cu
vârful alungit. Florile dispuse în inflorescenţă racem. Alcătuirea florii: 4 sepale, 4 petale,
6 stamine, gineceu bicarpelar superior, sincarp. Fruct silicvă. Este răspândită în toată ţara,
în locuri umbroase, umede, prin grădini, pe lângă garduri.
Importanţa farmaceutică: planta se poate folosi drept condiment în locul
usturoiului. Din seminţele pisate se pot face cataplasme în locul muştarului. În medicina
tradiţională părţile aeriene ale plantei se foloseau în tratamentul astmului iar seminţele ca
antiscorbutic şi vermifug.

Cheiranthus cheiri - Micşunele

Plantă ierboasă, cu rădăcină pivotantă şi tulpină înaltă de 20-60 cm, lignificată la
bază, ramificată şi abundent frunzoasă. Frunzele din rozeta bazală alungit lanceolate iar
frunzele superioare asemănătoare, toate păroase. Florile dispuse în racem dens, cu petale
lungi de culoare galben-auriu, adeseori pătate cu brun. Fructul silicvă lungă. Este o plantă
mult apreciată, cultivată în ghivece sau grădini. Are valoare decorativă.
Importanţa farmaceutică: planta conţine glicozide cardiotonice - cheirotoxina şi
cheirozida şi se foloseşte în pauzele digitalice. Mai conţine tanin, miozină, ulei eteric,
acizi graşi (care se găsesc în cantităţi apreciabile în seminţe). De asemenea florile se
foloseau în medicina tradiţională ca laxativ, emenagog, sedativ.

Nasturtium officinale - Năsturelul

Plantă erbacee, vivace, cu înălţimea de 25-90 cm. Frunzele sunt penate
(imparipenat – compuse), divizate în 3-9 foliole ovale, de culoare verde închis, cu gust
înţepător. Florile sunt mici, albe, dese, dispuse în raceme (ciorchini), la vârful ramurilor.
Fructele sunt silicve lungi de 2 cm şi late de 2 mm, cu patru rânduri de seminţe. Înfloreşte
în lunile mai – septembrie. Creşte în flora spontană în locuri umede, în zăvoaie, la
marginea apelor curgătoare, în locuri mlăştinoase până la altitudinea de 2000 m.
Importanţa farmaceutică – planta conţine vitaminele A, B2, C, PP, ulei volatil,
heterozide, diastaze, un glucozid ce se descompune în senevol, rafanolid,
gluconasturţiozidă, săruri de fosfor, iod, calciu şi fier. Năsturelul are efecte depurative,
antiscrofuloase, antibiotice, folosindu-se în cazul eczemelor, acneii, pruritului valvular,
paradontozelor, ulcerelor cronice, stomatitelor, herpesului, inflamaţiilor, scrofulozei,
limfatismului, erupţiilor cutanate. În dermatologie se folosesc, părţile aeriene ale plantei,
Nasturtii herba, numai proaspete, deoarece prin uscare îşi pierd proprietăţile terapeutice.

85
 b). brasicacee cu fruct siliculă

Armoracia rusticana (sin. Cochlearia armoracia) - Hrean

Plantă ierboasă perenă cu rădăcina groasă, albă. Tulpina erectă, fistuloasă,
ramificată în partea superioară. Întreaga plantă este glabră. Frunzele bazale mari, alungit-
ovate, lung peţiolate, iar cele superioare sesile, lanceolate, inegal dinţate. Florile dispuse
în racem. Alcătuirea florii este pe tipul 4. Fruct siliculă. Se cultiva mult, dar creşte şi
spontan, pe lângă garduri.
Importanţa farmaceutică prezintă rădăcina care se foloseşte drept condiment. Dintre
toate brasicaceele, hreanul este specia cea mai bogată în sinigrozidă şi mirozidă, alături
de care se mai găsesc aminoacizi, enzime, vitamina C, amidon glucide, săruri minerale.
Compuşii sulfuraţi fiind volatili se elimină în special pe cale respiratorie, modificând
secreţiile bronhice. Are acţiune antimicrobiană şi se foloseşte în tuberculoză pulmonară,
în pielonefrite cronice, cistite şi alte afecţiuni ale aparatului urinar. Sucul extras din plantă
este un bun medicament antiscorbutic. Folosită în mod abuziv, poate cauza sângerarea
rinichilor. Rasă, în stare proaspătă, are gust şi miros foarte arzător, datorită uleiului de
muştar.

Capsella bursa - pastoris - Traista ciobanului

Plantă ierboasă anuală cu rădăcina pivotantă. Tulpina erectă înaltă de 6-60 cm, de
obicei solitară, simplă sau ramificată. Frunze bazale în rozetă, treptat îngustate spre
peţiol, foarte variabile ca formă: întregi, dinţate, sinuat lobate, runcinate. Frunze tulpinale
întregi sau dinţate, sesile, amplexicaule. Inflorescenţa este un racem mult prelungit după
înflorire. Alcătuirea florii: 4 sepale, 4 petale, 6 stamine, o carpelă ce formează un gineceu
superior. Fruct siliculă. Răspândită pretutindeni în locuri cultivate sau ruderale, părăsite,
pe lângă drumuri, grădini.
Importanţa farmaceutică prezintă întreaga parte aeriană ce se colectează în timpul
înfloririi , Bursae pastoris herba. Sub formă de ceai, sirop sau pulbere în vin, combate
durerile de stomac. Reglează fluxul menstrual, combătând pierderile de sânge. Reglează
tensiunea arterială, este astringentă (antihemoragică şi antidiareică). Conţine un alcaloid,
un glicozid, o saponină, amine (colina, acetilcoloina, tiramina). Seminţele conţin ulei care
se foloseşte în industrie.

c). brasicacee cu fruct lomentă

Raphanus sativus - Ridiche

Plantă ierboasă anuală cu rădăcină pivotantă, subţire sau îngroşată, cărnoasă.
Tulpina înaltă de 20-100 cm, erectă, cilindrică, netedă, bogat ramificată, fistuloasă,
glabră sau setos păroasă. Frunze inferioare peţiolate, mari, lungi de 20-30 cm, lirat penat
sectate, cu segmentul terminal mare, rotund sau eliptic, neregulat ondulat, crenat, cordat
sau confluent cu laciniile învecinate. Lacinii ovate, ondulat dinţate, decrescente spre baza
frunzei, viu verzi, des sau mai rar setos păroase. Frunze mijlocii asemănătoare, scurt

86
peţiolate, cele superioare lanceolate, întregi, toate verzi închise. Inflorescenţa racem lax,
cu flori mirositoare, mari. Sepale 4, îngust lanceolate, glabre sau păroase, petale 4, albe
sau violete, cu nervaţiune mai închis colorată, cu limb obovat, cuneat îngustat într-o
unguicula lungă cât caliciu. Stamine 6, inegale, glande nectarifere 4, la partea interioară a
bazei staminelor scurte si câte una, înaintea bazei perechilor de stamine lungi. Ovar sesil.
Fructul matur cilindric, puţin lat şi brăzdat în sens longitudinal, îngustându-se treptat într-
un cioc conic, la maturitate nu se rupe în bucăţi; suprafaţa pieloasă, interiorul spongios şi
lacunos.
Se cultivă foarte mult în numeroase forme, de unde se sălbăticeşte. Importanţă
prezintă rădăcinile îngroşate care sunt considerate un bun remediu antiscorbutic, diuretic,
expectorant, stimulent. Se utilizează în litiază renală, în tuse, în afecţiuni hepatice.

ORD. SALICALES

Cuprinde plante lemnoase sub formă de arbori şi arbuşti, înalţi de la câţiva

centimetri (sălciile pitice) până la 10-20 m. Sunt plante unisexuate dioice, cu florile
grupate în amenţi pendenţi sau erecţi. Florile mascule, foarte reduse, sunt alcătuite din 2
sau mai multe stamine înconjurate la bază de o bractee iar cele femele din 2 carpele
concrescute, însoţite de asemenea de o bractee. Fructul este o capsulă cu mai multe
seminţe acoperite cu peri lungi şi fini. Ordinul cuprinde o singură familie.

Fam. Salicaceae
Cuprinde arbori şi arbuşti cu frunze întregi, alterne. Flori unisexuate, nude, apar
adesea înainte de înfrunzire. Fructe mice sub formă de capsule