Universitatea “Ovidius” Constanța

Facultatea de Farmacie
Specializarea Farmacie

REFERAT BIOLOGIE GENEALA SI VEGETALA

Plante medicinale cu actiune afrodisiaca si

anafrodisiaca

Îndrumător: Student:

Conf. dr. Arcuș Mariana Mitache Theodora

Nanu Marilena

CONSTANȚA
2016-2017
Contents
Capitolul I Importanta organismului nostru in comportamentul sexual ......................................... 3
I.1. Hipotalamusul ....................................................................................................................... 3
I.2 Functiile hipotalamusului ...................................................................................................... 3
I.3 Rolul hipotalamusului in viata sexuala a omului................................................................... 4
I.4 Structura si functiile sistemului limbic .................................................................................. 4
I.5. Importanta sistemului limbic in comportamentul sexual ..................................................... 5
Capitolul 2 Chimia afrodisiaca ....................................................................................................... 7
II.1. Patrunderea IUBIRII in organismul nostru ......................................................................... 7
II.2 Hormonii dragostei – fericirea în stare chimică ................................................................... 7
CAPITOLUL 3 Elixirul dragostei .................................................................................................. 9
III.1. Definita afrodisiacelor ....................................................................................................... 9
III.2. Clasificarea substantelor afrodisiace .................................................................................. 9
III.3. Tipuri de actiuni ale afrodisiacelor .................................................................................. 10
III.4. Cauzele pentru care se ajunge la administrarea substantelor afrodisiace ........................ 11
III.5. Descrierea plantelor medicinale cu actiune afrodisiaca ................................................... 12
Capitolul 4 “Dragoste in exces” .................................................................................................... 29
IV.1. Priapismul ........................................................................................................................ 29
IV.2 Care sunt cauzele priapismului? ....................................................................................... 29
IV.3. Zeul obscen adorat de strămoşii noştri ........................................................................... 30
IV.4 Boala cumplită a regelui Carol al II-lea. ........................................................................... 31
IV.5 Descrierea plantelor cu actiune anafrodisiaca .................................................................. 32
Concluzie ...................................................................................................................................... 41
Bibliografie ................................................................................................................................... 42

2
 Capitolul I Importanta organismului nostru in comportamentul sexual

I.1. Hipotalamusul

Hipotalamusul reprezinta mai putin din 1% din volumul total al creierului si este
segmental cel mai central al dencefalului,situtat sub si inaintea talamusului,deasupra hipofizei
care este legata de e cu o tija,tija pituitara.

Figura 1 Pozitia hipotalamusului

I.2 Functiile hipotalamusului

Una din cele mai importante functii ale hipotalamusului este mentinerea constantelor
mediului intern al organismului (hemeostazie). Aceasta functie se indeplineste prin intermediul a
3 mari sisteme:sistemul neuroendocrin, sistemul autonom si sistemul motivational.
In hipotalamus se realizeaza integrarea unor reactii complexe,declansate pentru adaptarea
la conditiile variabile de mediu. Integrarea aferentelor periferice in diversi nuclei hipotalamici sta
la baza rolului de reglare si coordonare a unor importante functii:
1.Neurosecretia
2. Controlul activitatii generale autonome a organismului (functia vegetativa)

3
 3.Termoreglare
4.Coordonarea aportului alimentar si hidric prin existent unui centru al foamei si a unui
centru al sete
5.Coordonarea activitatii sexuale si a reproducerii,prin secretia horonilor sexuali
6.Coordonarea emotiilor

I.3 Rolul hipotalamusului in viata sexuala a omului

Functiile sexuale sunt in mare masura coordinate de centrii hipotalamici care actioneaza
in corelatie cu sistemul limbic; la om,la care functiile sexuale sunt puternic corticalizate, aceste
formatiuni se afla sub controlul scoartei cerebrale.
Stimularea unor zone hipotalamice la mascul determina erectia penisului, iar distrugerea
unor zone din hipotalamus anterior aboleste interesul sexual.

I.4 Structura si functiile sistemului limbic

Sistemul limbic, denumit clasic rinencefal din cauza legaturii sale cu simtul mirosului,
este termenul sub care au fost grupate mai multe structure corticale si subcorticale cu stranse
relatii functionale filogenetic arhaice, dovendindu-se ulterior ca la om si mamifere superioare
detine importante roluri in reglarea activitatii visceral, a activatatii sexual, araspunsurilor
emotionale si a instinctelor, precum si functii complexe de reglare neuroendocrina.
Sistemul limbic este constituit din totalitatea structurilor corticake si subcorticalre care
genereaza, regleaza si integreaza comportamentul motivational, afectiv emotional (creier
emotional) si expresia viscero-vegetativa(creier visceral).
Interesant de mentionat este faptul ca sistemul limbic are doar putine conexiuni directe,in
special prin thalamus, cu neocortexul care il inconjoara. De aceea deci comportarea emotional
poate modifica activitatea neocortexului si invers, emotiile nu pot fi modificate dupa vointa.
Cel mai important circuit functional este bucla Papez (circuitul limbic al emotiei) care
cuprinde: hipocamp-fornix-corpii mamilari-nucleii talamici anterior-girusul cingulat-hipocamp

4
 Figura 2 Bulca Papez

Bucla Papez este un traseu neuronal circular descris in 1937 de neurotransmitatorul

American James W. Papez: axonii neuronilor din hipocamp re reunesc spre a forma fornixul
care se proiecteaza in tuberculii mamilari (din component hipotalamuslui) de unde porneste
fascicului Vicq’d Azir (manunchi de fibre nervoase care provin de la coprul mamilar si patrunde
in partea anterioara a talamuslui), avand ca destinatie nuclei anteriori ai talamuslui, care la randul
lor se proiecteaza in girusul cingular, pentru ca fibre ale acestuia sa ajunga in
hipocamp,realizand circuite despre care Papez sustine ca explica “mecanismul emotiei”.

I.5. Importanta sistemului limbic in comportamentul sexual

Aceasta functie complexa este controlata e numeroase formatiuni nervoase, etajate din
maduva sacrata pana la neocortex. La nivelul corexului se face reglarea fina discriminative a
activitatii sexuale, iar sistemul limbic si in special lobul piriform (formatiuni subordinate
neocortexului) inhiba activitatea sexual, adaptand-o la necesitatiile perpetuarii specie.
Daca extirparea partial a neocortexului s in special a lobilor frontali si temporali
determina la animalelel mascule inhibitia comportamentului sexual, in schimb leziunile bilateral
ale cortexului piriform care acopera amigdala provoaca intesificarea maxima a activitatii sexuale,
animalele operate avand p adevarata :foame sexual”, care le determina sa incerce copulatia cu
orice animal din jur.

5
 La animale femele, extirparea neocortexului si a cortexului limbic in timpul estrului are
ca urmarea abolierea cautarii active a masculului, fara a modifica si alte aspect estrale. Leziunile
amigdalieme si periamgdaliene nu produc hipersexualitate la femele.
Neocortexul actioneaza asupra functiilor sexual prin lobul piriform, care inhiba
activitatea nucleilor tuberieni din hipotalamus.
.

6
 Capitolul 2 Chimia afrodisiaca

II.1. Patrunderea IUBIRII in organismul nostru

Atunci când iubești, organismul nostru funcționează diferit. Când ești

îndrăgostit, lucrurile se ”agravează” și cred că mulți dintre noi pot confirma acest lucru, nu
doar cercetările. Studiile arată că atunci când te îndrăgostești, unele chimicale invadează
creierul, precum oxitocina, dopamina, adrenalina și vasopresina, acestea având efecte
asemănătoare heroinei.
“Iubirea determină corpul să elibereze o mulțime de substanțe chimice care declanșează
reacții fizice specifice. Acest elixir intern al iubirii este responsabil pentru faptul că ne înroșim în
prezența persoanei iubite, palmele ne transpiră, iar inima ne bate mai tare.” spune dr. Pat
Mumby, de la Universitatea Loyola Chicago.
După ce două persoane au fost îndrăgostite pentru o perioadă mai lungă de timp, corpul
trece în faza următoare, producând o anumită toleranță la substanțele chimice ale plăcerii. Faza
atracției face locul celei de atașament când oxitocina și vasopresina pătrund în creier, oferind
sentimente de bunăstare și securitate.

II.2 Hormonii dragostei – fericirea în stare chimică

Endorfina: hormonul fericirii

Un alt hormon al fericirii este endorfina. Endorfina este secretată în timpul unui efort
fizic intens şi prelungit şi asociată plăcerii de a face mişcare dinamică şi sport în general. Extazul
euforic de la nivelul psihic generat de acest hormon şi starea de foarte bine de la nivelul
musculaturii pe care îl confera endorfina, i-a determinat pe oamenii de ştiinţă să afirme că acest
hormon este ca un drog natural. Sunt cunoscut ca hormonii fericirii si sunt substante chimice
produse in mod natural de corpul nostru, iar cand sunt eliberate ne simtim fericiti. Endorfina este
secretată şi în momentul orgasmului, concentratia sanguine a acestora fiind de 4-5 ori mai mare
fata de normal. In ciocolata intalnim o substanta feniletilamina,care favorizeaza eliberarea
endorfinelor.
7
 Serotonina: hormonul bunei dispoziţii
Un alt hormon secretat în timpul preludiului sexual este serotonina, care te ajută să rămâi
calmă şi optimistă. Este o amina derivate de indol, produs din triptofan si contribuie la functii
variate ale organismului. Cresterea nivelului de serotonina determina o scadere a libidoului
sexual. Alcoolul diminueaza activitatea acestui hormone, favorizand impulsivitatea si
agresivitatea.
Oxitocina-hormonul dragostei
Oxitocina este un hormon secretat de glanda hipofiză sau pituitară, care are rol în
contracția uterului în timpul travaliului, stimularea secreției și eliberării de lapte de la nivelul
glandei mamare, apare când mama își tine copilul în brațe și-i dă o stare pozitivă și un echilibru
sufletesc.
Oxitocina este denumită și hormonul dragostei și al atașamentului, deoarece cu cât este
mai profundă relația de dragoste cu atât secreția de oxitocină este mai mare. Manifestările de
tandrețe, mângâierile, îmbrățișările, vorbele afectuoase, determină creșterea cantității de
oxitocină, aceasta secretându-se atunci când doi îndrăgostiți se sărută sau când un îndrăgostit
privește poza celui pe care îl iubește.
Adrenalina este cunoscuta sub numele de “hormonal de stres” cat si “hormonal excitatiei”
este secretata de glandele suprarenale, apoi trece in circulatia sanguine si are ca effect
accelerarea ritmului cardiac si respirator. Capacitatea de concentrare intelectuala este maxima,
iar impresiile senzoriale sunt diminuate. Adrenalina este cea care declanseaza activarea in
casacda a morfinelor cerebrale (endorfine).
Noradrenalina ridicata determina dorinte sexual, buna dispozitie iar nivelul scazut duce la
lipsa de atentie, scaderea capacitatilor de memorare si concentrare, depresie, scaderea libidoului.

8
 CAPITOLUL 3 Elixirul dragostei

III.1. Definita afrodisiacelor

Sub denumirea de afrodisiace sunt incluse atat produse, cat si diverse modalitati practice
ce amplifica erotismul, stimuland astfel fuziunile si trairile amoroase. Cu alte cuvinte orice
substanta naturala, artificial sau activitate care stimuleaza dorinta sexuala intra in categoria
afrodisiacelor.
Afrodiziacele sunt folosite de mii de ani, în toată lumea,iar denumirea de afrodiziac vine
de la numele zeiței grecești, Afrodita, care simbolizează senzualitatea și pe care romanii au
botezat-o Venus.De-a lungul timpului, s-a răspândit credința potrivit căreia anumite băuturi,
mâncăruri sau arome ar trezi dorința sexuală și ar condimenta viața intimă În Orient, se
consideră că redau tinerețea, sunt un element tot atât de important în viață ca și alimentația sau
igiena zilnică.Aici si in alte locuri exotice ale Globului exista o adevarata arta de amestec si
preparare a acestor plante,in care batranii imbina cu maiestrie imaginative erotica cu uterile
magice ale acestor plante.

III.2. Clasificarea substantelor afrodisiace

Afrodisiacele se impart in:

-afrodisiace naturale: de origine vegetala, animal, minerala;.
-afrodisiace clasificate dupa modul de utilizare: afrodisiace de uz intern si afrodisiace de
uz extern;
-afrodisiace ce contin substante active sub forma de droguri;
-afrodisiace clasificate dupa tipul de organ pe care actioneaza: vizuale,tactile, gustative,
olfactive;

9
 III.3. Tipuri de actiuni ale afrodisiacelor

1.Stimuleaza senzatiile – unele plante afrodisiace contin in cea mai mare partre
alcaloizi,compusi foarte activi continand molecule de azot care actioneaza puternic asupra
psihicului. Altele contin alcaloizi cu nucleu tropanic (substanta asemantoare acetilcolinei):
beladona, datura, maselarita, mandagora. Alte tipuri de alcaloizi al caror nucleu apartine
grupelor indol si triptamine, au efecte psihice marcante, cum este cazul yohimbinei. Multe
plante stimulante contin alcaloizi cu molecule pe baza de purine. Este cazul ceaiului, cafelei,
colei sau guaranei.
2. Suscita dorintele – unele plante afrodisiace influenteaza imaginatia erotica, alcalozii
lor contin derivati de opiu si carboline. Se stie ca derivatii de opiu au actiune asemanatoare
endorfinelor si enkefalinelor ce sunt produse de creier. In ciocolata si cacao se gasesc
fenilfetilamine, asemanatoare noradrenalinei, care favorizeaza secretia de hormoni ai placerii sau
endorfine. Aceasta substanta se gaseste si in arboerele de efedra, un arbust din China si
Mongolia, recunoscut ca aphrodisiac sub forma de infuzie de cinci mii de ani. Ceva care ne
dezinhiba, cum ar fi alcool sau marihuana, pot de asemenea sa stimuleze dorinta de a face sex.
3.Provoaca vasodilatatia- favorizeaza lubrifierea organelor genital la femeie si erectia la
barbat.
4. Provoaca o iritatie, incalzire sau acire a mucoaselor – se aplica direct pe organele
sexual. Ulei natural de santal amestecat cu putin praf de ghimbir ssi scortisoara este una dintre
retete in acest sens. Uleiul de cuisoare care este diluat intr-un ulei de baza sau combinatia de
camfor si ulei de floarea soarelui pot conferi rezultate profund revitalizante.
5.Activeaza sinteza de hormoni – plante care contin hormoni cu structura apropiata ca
hormoni sexuali umani. Este cazul plantei Ipomea violacea si Turbine corybosa. Palmierul de
florida contine hormoni similari estrogenilor. Tribulus Terrestris ridica nivelul de cholesterol,
ajutand la cresterea sintezei de hormone luteinizant (LH), cu rol in mentinerea dorintei sexual si
a potentei.

10
 III.4. Cauzele pentru care se ajunge la administrarea substantelor afrodisiace

-Depresia este una dintre cele mai cunoscute “asasine” ale libidoului, dar la fel
sunt şi bine-cunoscutele antidepresive. Deşi sunt cunoscute ca fiind benefici împotriva
depresiei, aceste medicamente pot, de asemenea, să scadă considerabil pofta de sex.
Totuşi, există unele pastile de acest fel care nu te vor afecta în alt fel decât benefic. Şi
mai mult decât atât, studiile sugerează că femeile care fac exerciţii cardio atunci când
urmează un tratament cu antidepresive nu numai că nu vor avea de suferit, ba chiar vor
vedea îmbunătăţiri în ceea ce priveşte calitatea vieţii sexual
-Pilulele contraceptive- anticoncepţionalele pot să scadă numărul de hormoni
sexuali, inclusive testosteronul şi, astfel, pot afecta libidoul. Există, totuşi, diferite tipuri
de pastile contraceptive fără hormone, care nu te vor afecta în acest sens. Trebuie doar
să ai grijă ce alegi şi să consulţi medical specialist în cazul în care îmtâmpini orice
problemă de acest gen. Ţine minte! Anticoncepţionalele pot funcţiona şi invers, ceea ce
înseamnă că îţi pot creşte libidoul extreme de tare, în loc să-l scadă. Totul depinde de
organismul tău şi de tipul de pastile pe care urmează să le iei.
-Medicamentele pentru tratarea afecţiunilor prostatei, aceasta este o
problemă pe care majoritatea bărbaţilor o vor întâmpina la un moment dat. Incredientul
activ din medicamentele împotriva acestei afecţiuni este cunoscut sub numele de
finasteridă – substanţă care previne activarea testosteronului. Şi cum scăderea
testosteronului înseamnă, automat, scăderea libidoului, tratamentul s-ar putea să-ţi dea
bătăi de cap.
-Antihistamine, anti-libidou! Antihistaminele, cunoscute pentru eficienţa lor în
tratarea alergiilor de diferite feluri, pot să interfereze destul de puternic cu viaţa ta
sexuală. Totuşi, soluţia este destul de simplă: trebuie doar să “planifici” tratamentul cu
grijă. De obicei, efectele negative ale acestor pastile (cum ar fi scăderea libidoului) nu
durează mai mult de 24 de ore, ceea ce înseamnă că va trebui să faci “pauză” doar o zi.
Dr. Allison Dering-Anderson, medic specialis la Universitatea din Nebraska afirmă că
“antihistaminele ar trebui să iasă complet din organism în maxim 8 ore de la ingerare,

11
mai ales în cazul pacienţilor tineri”. Ţine minte! Antihistaminele se găsesc şi în alte
combinaţii de medicamente, cum ar fi cele pentru răceli sau tuse.
-Medicamentele antihipertensoare le folosim frecvent in cazul in care ne
confruntam cu hipertensiunea arteriala si actioneaza prin diverse mecanisme care
mentin presiunea sanguina la un nivel normal. Unele dintre aceste antihipertensoare
(nu toate) pot diminua cantitatea de sange din organele genitale, cauzand dificultati de
erectie sau o lubrifiere insuficienta a vaginului. De asemenea, unele pot sa scada
dorinta sexuala sau sa creeze dificultati in obtinerea orgasmului. Cu toate ca unele
medicamente din aceasta categorie pot sa aiba un efecte negativ asupra sexualitatii,
trebuie sa stii ca multe dintre ele nu prezinta aceste riscuri.

III.5. Descrierea plantelor medicinale cu actiune afrodisiaca

Figura 3 Morchela escculenta

Denumire populara: Zbarciogul galben.

Incadrare sistematica:Subregnul Hicobionta, Increng. Mycophyta,clasa Ascomycetes,
Subcls. Carpasci, Ord. Discomycetales, Fam. Helvellaceae.
Prezentare: Acest burete este în mod predominant locuitor de sol saprofit, crescând în
grupuri mici sau solitar, şi se poate găsi în România, Basarabia şi Bucovina de Nord ca una din
primele specii de ciuperci deja din sfârşitul lui martie, privind afară din zăpadă, până la inceputul
lui iunie, crescând solitar sau în grupuri pe soluri calcaroase şi argiloase în special prin păduri de
foioase mai ale sub frasini, ulmi, plopi şi salcâmi, adesea oară prin tufişuri sau lunci ierboase, la

12
margine de drum, dar, de asemenea sub vreascuri, pe defrişări sau arsuri vechi.Ciupercile Aduc
un aport mare de zinc organismului. Este demonstrat că zincul stimulează secreția de testosteron,
care implicit îmbunătățește și viața sexuală. Ca atare, putem spune că ciupercile sunt afrodisiace,
în sens propriu.

Figura 4 Tuber Melanosporum

Denumire populara: trufele. Datorită dificultăţii în găsirea lor sunt numite şi

„diamantele pământului”, fiind foarte scumpe.
Incadrare sistematica: Subregnul Hicobionta, Increng. Mycophyta,clasa Ascomycetes,
Subcls. Carpasci,Ord Tuberales, Fam. Tuberaceae.

Trufele se dezvoltă pe rădăcinile unor specii de arbori, cum ar fi: stejar, alun, pin, fag, dar
şi pe rădăcinile altor specii de arbori cu care formează, prin simbioză, organe specifice numite
micorize (din limba greacă mykes - ciupercă şi rhiza - rădăcină).
Planta aflată în simbioză cu trufa îi conferă acesteia gustul, mirosul şi culoarea specifică.
Forma se datorează particularităţii terenului, în funcţie de moliciunea acestuia.
Prin intermediul micorizelor are loc schimbul de elemente nutritive dintre arbore şi
ciupercă.
Trufele sunt considerate alimente de lux, fiind folosite numai la prepararea celor mai
rafinate reţete, în cele mai extravagante restaurante.
Trufele contin androsteronul, un hormon care stimuleaza producerea testosteronului;
Povestea trufelor incepe demult din antichitate cand erau considerate hrana zeilor, mai ales
pentru calitatile lor afrodisiace. Foarte mulţi oameni se întreabă dacă trufele sunt afrosidiace sau
totul este o glumă sau o fantezie.

13
 Cercetătorii şi oamenii de ştiinţă de la universităţile din Monaco şi Luebech, în urma unor
studii efectuate timp de mai mulţi ani, au stabilit că efectele afrodisiace ale trufelor sunt reale.
Astfel au constatat că trufa conţine unele substanţe odorizante care acţionează la nivel olfactiv
atât la unele animale cât şi la om, rezultatul fiind o atracţie deosebită faţă de sexul opus.
Majoritatea trufelor au în compoziţie o substanţă cunoscută sub denumirea de alfa-
androstenol care este similară cu testosteronul şi care la animale este localizată în testiculele
acestora. La oameni substanţele odorizante se numesc feromoni şi sunt secretate în timpul
relaţiilor sexuale la nivelul axilelor.
Astfel un cercetător din lumea medicală a făcut următorul experiment. În sala de aşteptare
a cabinetului său a stropit în prealabil cu alfa-androstenol unele scaune pe care urmau să se
aşeze femei iar alte scaune au rămas nestropite. Rezultatul a fost că majoritatea femeilor s-au
aşezat pe scaunele stropite cu acea substanţă. Efectul afrodisiac al trufelor s-a constatat că
provine de la mirosul substanţelor odorizante conţinute de trufe şi care se pare că involuntar
femeile au fost atrase de mirosul acestor substanţe.
Napoleon Bonaparte era un mare mâncător de trufe el afirmând că acestea îi măresc
potenţa sexuală.
Grecii numeau trufele ,, hydnon’’, credeau că acestea au calităţi afrodisiace şi că cine
consuma aceste delicate ciuperci avea o vigoare fizică şi o potenţă sexuală deosebită.
Aristotel şi Pitagora au menţionat şi ei că trufele sunt ciuperci care pe lângă proprietăţile
lor medicinale au şi proprietăţi afrodisiace
Egiptenii cunosteau efectul aphrodisiac al trufelor, pe care le consumau prajite in
grasime. In secolul 4 i.e.n., la festivitati organizate in Atena ce includeau competitii gastronomic,
pe primul loc se afla mancarea preparata la ceaun din carne toccata din piept de fazan cu
bucatisubtiri de trufe,asezonata cu sare si diverse condimente. Grecii si romanii atribuiautrufelor
o mare valoare afrodisiaca. In Roma antica,trufele din Libia erau considerate o adevarata
desfatare.
In Evul Mediu, cand oamenii le vedeau ca o manifestarea diavolului, trufele au cazutin
dizgratie si au fost uitate.Renasterea le.a adus din nou in atentie dar au fost din nou uitate,
regasindu-le la sfarsitul secolului al XVIII in delicatesele servite in bucatariile regale din acele
timpuri. Ele se pot gasi de prin locurile unde cresc, dupa aroma pe care o raspandesc, dar care nu
este perceputa de nasul uman. Pentru aceasta se folosesc diferite animale, precum porcii salbatici

14
sau domestici, care le gasesc la adancimi de 30 centimetrisi de la 10 m distant, chiardaca vantul
bate din directia opusa. In Italia eraun folosite caprele si in Franta erau preferati caini.

Figura 5 Tribulus Terestris

Denumire populara: Colţii babei

Incadrare sistematica:Clasa Magnoliate,Subclasa rosidae, Ord. GERANIALES,
Fam. Zygophyllaceae
Prezentare: Plantă pubescentă, originară din Africa de Sud, cu tulpina de 10-60 cm,
prostrată, frunze opuse, cele inferioare alterne, 5- 8 penate cu foliole eliptice. Flori izolate, lung
pedicelate, formate din 5sepale, 5 petale galbene, 10 stamine, gineceu 5 -carpelar. Fructul este o
capsulă pentagonală, spinos, crestat cu câte 2 ţepi pe cele 2 nucule.
Planta conţine sapogenine antiinflamatoare şi alcaloizi biodinamici, harmina şi harmanul.
Frunzele proaspete se consumă ca zarzavat fiind bogate în proteine, săruri de calciu,
fosfor, fier,vitamina C şi flavone. În unele ţări din Asia şi Africa este larg utilizată în lepră,
scabie, psoriazis,cancer. Fructele sunt utilizate în afecţiuni urinare microbiene, cistite, hepatite,
incontinenţă urinară,anemie, bronşite. Seminţele au acţiune emenagogă, afrodisiacă, galactogogă
Tribulus terrestris este un puternic afrodisiac.Tribulus terrestris este o plantă cu
proprietăți afrodisiace bine cunoscute în întreaga lume astfel încât este folosit în medicina
homeopată tradițională pentru tratarea deficiențelor hormonale la bărbați dar și la femei, pentru
creșterea libidoului și pentru tratarea disfuncțiilor erectile. Disfuncțiile erectile sunt cele mai des
întâlnite probleme de erecție pe care le putem întâlni la bărbați. Așadar, există și câțiva factori
care stau la baza acestor disfuncții erectile ce se manifestă prin erecții slabe, de scurtă durată, sau
ejaculare precoce precum depresia, alcoolul, fumatul, stresul, medicamentele, anxietatea,
kilogramele în plus, etc. Disfuncțiile erectile pot fi tratate așadar cu ajutorul plantei tribulus

15
terrestris care ajută și în problemele legate de infertilitate. Așadar, tribulus terrestris mărește
performanțele fizice, este un tonic general al organismului și stimulează producția de testosteron.
Aceasta este principala cauză pentru care planta tribulus terrestris este foarte la modă printre
practicanții de body building.

Figura 6 Trigonella foenum graecum

Denumire populara: Schinduf

Incadrare sistematica: Clasa Magnoliatae, Subclasa rosidae, Ord. FABALES

(LEGUMINOSALES), Fam. Fabaceae
Prezentare:Plantă ierboasă anuală, erectă, înaltă de 30-70cm, neramificată sau ramificată
numai în partea superioară. Tulpina este cilindrică, fistuloasă, glabră. Frunzele sunt trifoliate,
lung peţiolate, cu foliolele obovate, cu marginea uşor dinţată, glabre pe faţa superioară şi slab
păroase pe dos. Florile sunt solitare sau grupate câte două în axila frunzelor superioare. Sunt de
tip papilionat, de culoare gălbuie sau slab liliachie, cu caliciul păros. Fructele sunt păstăi
alungite, drepte sau uşor curbate,comprimate. Se termină cu un rostru lung de 2-4cm şi conţin
10-20 seminţe brun gălbui. Farmaceutic se folosesc seminţele, Foenugraeci semen, ce conţin
substanţe de natură glucidică, proteine, lecitină,substanţe amare, ulei volatil, cantităţi mici de
rutozid, vitamina PP, aminoacizi liberi, Fe, Mg, fosfaţi.Se utilizează ca stimulent neuromuscular,
afrodiziac, tonic general, antianemic, hipoglicemiant,hipocolesterolemiant.
Schinduful a fost folosit prima data de egipteni. Se spune ca fusese adus pe pamant
special pentru femei, de insasi zeita Isis, pentru a le reda sanatatea, pofta de viata si puterea de
seductie. Astazi este insa cert ca poate vindeca o multime de boli. Era la mare prêt in randul
nobililor de la curtea faraonului. Si medicii egipteni pretuiau schinduful pentru ca era planta care
ii ajuta pe soldati sa se reface rapid dupa ranile avute in lupta si ii ajuta pe cei varstnici sa-si

16
mentina tineretea si vigoare. De altfel, originea schindufului este o mare enigma pentru
cercetatorii de azi, intrucat el era folosit concomitant in Egiptul Antic, in India si in China, trei
leaganeale civilizatiei, intre care comunicareaera practice inexistenta cu 4.000-5.000 de ani in
urma.

Figura 7 Erythroxylon coca

Denumire populara: Arborele de coca

Incadrare sistematica: Clasa Magnolitae, Subclasa rosidae, Ord. GERANIALES, Fam.

Erythroxylaceae
Prezentare:Arbore tropical răspândit în Peru şi Bolivia, dar cultivat şi în alte ţări cum
sunt Indonezia, Lanka şi Africa. Frunze alterne, întregi, peţiolate, ovale şi ascuţite la ambele
capete, membranoase,coriacei, cu două nervuri secundare arcuate. La baza peţiolului se găsesc
două stipele spinoase.Florile sunt mici, albe, grupate în cime axilare. Sunt actinomorfe,
hermafrodite, pentamere,dialipetale, cu androceul format din 10 stamine cu filamentele
concrescute. Gineceul este tricarpelar,din care numai o carpelă este fertilă. Fructul este o drupă
roşie.
Importanta farmaceutica:– Cocae folium – bogate în alcaloizi cu nucleu
pseudotropanic (cocaina), ulei volatil, acizi aromatici. Cocaina izolată se utilizează ca anestezic
în stomatologie, ORL, oftalmologie. Consumarea frunzelor duce la dependenţă - cocainomanie –
drept pentru care sunt considerate stupefiante (produc depreciere fizică şi psihică, nebunie şi
moarte). Coca (Erythroxylum coca) este o specie de plante din familia Erythroxylaceae, care
creste sub forma de arbusti ce ating 5 m inaltime. Planta este vesnic verde, cu frunze de forma
eliptica care au o lungime de cca. 15 cm, cu o scoarta de culoare rosie si flori galbui din care se

17
formeaza fructe rosii. Creste in partea de est a Anzilor, in Bolivia, Peru, Ecuador, Columbia,
Venezuela, Argentina, Brazilia.
Partea de plante psihoactive sunt frunzele care sunt recoltate de trei ori pe an si sunt gata
pentru a fi utilizate dupa ce au fost uscate la soare. Ingredientul activ este Coca cocaina,
continuta in frunze de coca intr-o proportie intre 0,35% şi 0,90%.
Cocaina este un drog incitant la fel ca "amfetamina” cu efecte negative devastatoare:
consumatorii isi pierd rationamentul, le este distrus creierul, au idei fixe, halucinatii si crize de
paranoia.Este binecusnoscut pentru efectele sale afrodisiace, pentru sentimentele de putere si de
frumusete pe care le creaza consumatorului pe care il face sa se simta „centrul universului”.

Figura 8 Panax ginseng

Denumire populara: Arborele vieţii

Incadrare sistematica: Clasa Magnolitae,Subclasa rosidae, Ord. ARALIALES

(UMBELLIFLORALES), Familia Araliaceae
Prezentare:Plantă ierboasă, perenă, mică, originară din China, Coreea şi Japonia.
Trăieşte peste 50 de ani. Tulpina are 30-70 cm şi prezintă la vârf 4 frunze palmat sectate, dispuse
în verticil. În centrul rozetei se dezvoltă tulpina floriferă, care se termină cu o umbelă

simplă, cu flori mici, alb-verzui, pentamere, actinomorfe, asemănătoare cu cele de iederă.

Rădăcina are un aspect morfologic caracteristic, asemănându-se cu un om: are o parte
lăţită şi acoperită cu cicatrice dese, urme ale tulpinilor din anii anteriori, porţiune care se
aseamănă cu capul unui om. Urmează o parte cilindrică, îngustă, care reprezintă gâtul,
continuată în partea sa inferioară cu partea cea mai dezvoltată a rădăcinii, lungă de 20 cm
18
şi fusiformă, constituind corpul. În partea superioară a corpului se dezvoltă 2-3
ramificaţii secundare, reprezentând braţele, iar în partea inferioară, 2 ramificaţii formează
picioarele. Cu cât rădăcina se apropie de forma unui om şi are o greutate de 50g (uneori
300g), cu atât este mai preţuită de asiatici.
Importanţă medicinală – Ginseng radix - conţine un complex saponozidic numit
ginsenozide (în majoritate bidesmozide), poliholozide, ulei volatil, flavonozide, vitamine.
Are acţiune stimulentă a activităţii cardiace, antihipertensivă, stimulentă a SNC, creşte
rezistenţa la efort fizic şi intelectual, antiulceroasă, hipoglicemiantă şhipocolesterolemiantă,
fertilizantă la femei. Se foloseşte în boli cardiovasculare, debilitate fizică, diabet, senilitate
precoce, acnee, boala Beri- Beri, convalescenţă.
Avand forma mult pretuitului membru masculin, ginseng-ul este o planta vitalizanta de
exceptie. Are peste 5000 de ani de intrebuintare fericita, urmata de nenumarate orgasme
puternice, cu rasunete peste veacuri… In Atharva-Veda (un tratat oriental clasic al medicinei
indiene Ayurveda) se spune despre ginseng ca „le da barbatilor tineri si batrani vitalitatea si
vigoarea unui taur”. De curand el a fost atestat de catre stiinta occidentala ca avand un efect
afrodisiac real si foarte puternic.
Este foarte vitalizant si amplifica placerea. Face sa se dezvolte in mod deosebit in fiinta
anumite calitati masculine: forta, capacitate de control a energiei sexuale, expansivitate. Mareste
acuitatea senzoriala si de aceea cei care il consuma pot trai placerea intr-un mod mult mai rafinat
si cu nenumarate nuante delicioase.
Radacina plantei se foloseste mai ales sub forma de pulbere. Nu trebuie sa fie folosita in
mod continuu, cel mai bine fiind o cura. Efectul afrodisiac este in majoritatea cazurilor rapid si
placut, fiind resimtit atat de barbati cat si de femei.

19
 Figura 9 Vitis Vinifera

Denumire populara: Viţa de vie

Incadrare sistematica: Clasa Magnolitae,Subclasa rosidae, Ord. RHAMNALES, Fam.

Vitaceae
Prezentare:Este un arbust târâtor şi agăţător. Scoarţa de pe lujerii bătrâni se desface în
fâşii.Frunzele adulte orbicular cordate sau 3-5 lobate, cu limbul pe faţă glabru iar pe dos cu peri
scurţi şi aspri amestecaţi cu peri lungi, adeseori cu aspect tomentos. Toamna frunzele se
colorează în galben, brun sau roşu. Florile dispuse în inflorescenţe laxe. Florile sunt mici, galben
verzi, cu caliciu rudimentar, format din 5 dinţişori. Corola formată din 5 petale lipite la vârf,
caducă în momentul înfloririi. Androceul format din 5 stamine,gineceu bicarpelar. In floare
există un disc nectarifer alcătuit din 5 glande de culoare galben-portocalie. Fructul bacă.
Cultivată în toate regiunile.

Importanţa farmaceutică - în stare proaspătă, strugurii se folosesc la combaterea unor

afecţiuni gastro-intestinale (dispepsie) sau tratamentul unor boli de piele. In general strugurii albi
sunt diuretici iar cei roşii bogaţi în tanin au proprietăţi astringente şi tonice.Mustul de struguri
este recomandat copiilor debili şi convalescenţilor. Vinul areproprietăţi tonice şi excitante.
Vinul este una dintre cele mai vechi băuturi din lume. Există numeroase dovezi
arheologice care demonstrează că acesta era consumat încă din anul 6.000 î.H., în Georgia, Iran,
Grecia și Armenia. Grecii îl divinizau pe Dionis, denumit Bachhus de romani, care era zeul
vegetației, al pomiculturii, al vinului, extazului și al fertilității, în timp ce în cultura evreiască,
ritualul vinului era unul moștenit încă din vremurile biblice și un simbol-cheie din Cina cea de
Taină. de-a lungul timpului au existat nenumărate discuții despre efectele sale asupra
organismului uman. Din câte se pare un consum moderat de vin aduce multe beneficii pentru
sănătatea noastră.

20
 Pentru că vinul roșu este preferat de majoritatea bărbaților, astăzi vom discuta despre
această licoare pe care mulți o consideră în același timp medicament și afrodisiac. Vinul roșu se
numără printre cele mai puternice afrodisiace cunoscute și poate îmbunătăți libidoul, însă
consumat în cantități mari are efectul complet opus. Un grup de cercetători italieni a descoperit
că vinul roșu crește libidoul femeilor mai mult decât o fac alte băuturi, deoarece stimulează
circulația sângelui din zonele erogene ale femeilor. Pentru bărbați, vinul roșu crește nivelul de
testosteron din sânge, un hormon de care depinde apetitul sexual.

Figura 10 Theobroma cacao

Denumire populara: Viţa de vie

Incadrare sistematica:Clasa Magnolitae, SUBCLASA DILLENIIDAE, Ord.

MALVALES, Fam. Sterculiaceae
Prezentare:Arbore înalt de 3 – 8 m, cu frunze alterne, ovat lanceolate, întregi, acuminate.
Florile sunt reunite în cime şi se află mai ales pe ramurile bătrâne sau chiar pe trunchi. O floare
este alcătuită din receptacul, 5 sepale roşcate, 5 petale roşiatice cu unguicula foarte dezvoltată şi
scobită în formă de lingură; numeroase stamine dispuse astfel: 5 staminoide roşii pe verticilul
extern şi episepale, plus 10-15 stamine fertile, grupate în 5 fascicule, epipetale; gineceu din 5
carpele sudate, cu placentaţie axilară. Fructul este o bacă voluminoasă de 10-25 cm lungime,
fusiformă, la maturitate galbenă la exterior şi roşie la interior. Conţine seminţe ovoide
exalbuminate, cu tegument brun şi cotiledoane gălbui.

Importanţa farmaceutică prezintă seminţele, Cacao semen, cu lipide (40-50%) şi

alcaloizi purinici sub formă de complecşi cu taninuri catehice. Seminţele torefiate şi pulverizate

21
formează ciocolata, care conţine lipide şi alcaloizi purinici liberi. Prin presarea seminţelor
proaspete se obţine untul de cacao, Oleum cacao, iar reziduul rămas constituie produsul numit
cacao, care conţine alcaloizi purinici, în special teobromină şi mici cantităţi de lipide. Pulberea
de cacao şi ciocolata sunt alergizante. Alcaloizii au acţiune stimulentă asupra SNC şi diuretică.
Cine a inventat-o acum cateva mii de ani nu s-ar fi gandit ca povestea ciocolatei va
ajunge una dintre cele mai delicioase si savuroase povesti. Cu atat mai mult cu cat ciocolata a
trecut de la simbol al fertilitatii, la elixir al sanatatii sau chiar afrodisiac.
Arborele de cacao, ale carui fructe in forma de pastaie contin seminte ce pot fi procesate
in ciocolata, a fost descoperit acum 2000 de ani, in padurile tropicale din America. Primii care au
consumat cacao sunt maiasii (250-900 I.Hr.). Ei amestecau cacaoa macinata cu condimente
pentru a face o bautura intepatoare la gust pe care o foloseau pe post de elixir al sanatati
Pentru maiasi, fructele arborelui de cacao simbolizau viata si fertilitatea. Pastaile erau
deseori prezente in ritualuri religioase, de la ceremoniile de cununie pana la ritualurile de ofranda
oferite zeilor.
De asemenea, civilizatia azteca din centrul Mexicului credea ca puterea si intelepciunea o
detineau cei ce mancau fructele arborelui de cacao. Aztecii mai credeau, de asemenea, ca pastaile
aveau proprietati de hranire a organismului, de fortifiere a acestuia si chiar proprietati
afrodisiace.
Reputatia ciocolatei de aliment afrodisiac a aparut la curtea regala franceza. Arta si
literatura erotica au fost inspirate de miraculoasa ciocolata. Se spune despre Casanova ca
intotdeauna ar fi consumat ciocolata inainte de escapadele lui romantice. Iar legenda a fost
perpetuata pana in zilele noastre cand studiile cercetatorilor au contrazis mitul. Este adevarat ca
ciocolata contine in cantitati mici o substanta denumita feniletilamina (“drogul dragostei”), care
a fost legata de energia fizica, starea de spirit si puterea de concentrare. O cantitate mica de
feniletilamina este eliberata de creier in momente de euforie, ceea ce duce la ridicarea tensiunii
arteriale si a pulsului, insa nu s-a gasit nici o dovada ca feniletilamina din alimente poate
influenta productia substantei naturale in creier. Ciocolata neagra (spre deosebire de ciocolata
alba sau ciocolata cu lapte) contine flavonoide similare cu cele din ceai, vinul rosu, fructe si
legume. Studiile arata ca ciocolata neagra imbunatateste circulatia sangelui si contribuie la
reducerea riscului dezvoltarii diabetului prin echilibrarea nivelului de insulina din organism.

22
Atentie, insa, bomboanele de ciocolata contin multe grasimi saturate si zaharuri, asa ca numai in
cantitati mici are efecte pozitive asupra sanatatii.

Figura 11 Amarathus retroflexus

Denumire populara: Ştir sălbatic

Incadrare sistematica:Clasa Magnolitae, Subclasa Caryophyllydae , Ord.

CARYOPHYLLALES, Fam. Amaranthaceae
Prezentare:Plantă ierboasă anuală ce poate atinge 1 m înălţime, uneori şi mai mult, de
coloare verde,rareori cu inflorescenţa şi tulpina roşcate. Frunze rombic-ovate, lung peţiolate, la
vârf uşor îngustate,cu margini fin ondulate. Inflorescenţă spiciformă, scurtă şi groasă, cu flori
îndesuite şi spic terminal cilindric sau scurt conic, numai puţin mai lung decât cele laterale.
Bractei tari şi ţepoase, lacinii perigonale liniar–cuneate sau spatulate, alb membranoase, dorsal
cu o nervură mediană îngustă,verde, care dispare spre vârf. Fructul capsulă elipsoidală,
comprimată, dehiscentă.

Importanţă farmaceutică prezintă părţile aeriene ale plantei, seminţele şi rădăcina.

Decoctul obţinut din rădăcini sau infuzia din frunze sunt recomandate în menoragii şi în
candidoze genitale, dar şi ca afrodisiace, în tratamentul impotenţei sexuale, în special în ţări ca
India şi Pakistan. Efecte mult mai puternice au seminţele plantei administrate sub formă de
infuzie.
Amaranthus albus L.- Ştir
Plantă ierboasă cu tulpina erectă, bogat ramificată, de obicei ia o formă globuloasă
împreună cu ramurile albe, uneori roşcate, glabre sau puberule. Frunze obovate sau spatulate,
subţiri, glabre, cu baza îngustată în peţiol, vârful obtuz sau uşor emarginat şi mucronat, adeseori

23
cu marginea fin încreţită. Flori grupate în glomerule, toate dispuse axilar pe ramuri, formând
spice laxe, sărace.Bractei subulate, de 2 ori mai lungi decât florile, sau mai scurte, la partea
inferioară membranoase, spre vârf se prelungesc într-o arsită tare, ţepoasă. Perigon cu 3 lacinii,
liniar eliptice sau lanceolate,ascuţite sau obtuze şi alb membranoase. Fruct rotund, elipsoidal,
comprimat, verucos.
Importanţă farmaceutică prezintă părţile aeriene ale plantei, care se folosesc ca şi
specia precedentă în tratamentul impotenţei sexual.

Figura 12 Mandragora vernalis

Denumire populara: Matraguna

Incadrare sistematica:Clasa Magnolitae, SUBCLASA ASTERIDAE, Ord.

SCROPHULARIALES, Fam. Solanaceae
Prezentare:Specii cu rădăcini groase, tuberizate, cărnoase, cu ramuri laterale groase ce
pătrund până la 0,5m. Frunze radicale, mari, ondulate. La baza tulpinii sunt şi florile şi fructele
care sunt bace mari grupate. Se cunosc două specii M. vernalis, ce înfloreşte primăvara, are flori
galbene şi esterăspândită în partea centrală a Italiei şi M. autumnalis, care înfloreşte toamna, cu
flori violete,răspândită în sudul Italiei, Siciliei, în Spania şi Grecia. În Evul Mediu era cunoscută
în practica magiei pentru efectele narcotice, datorate alcaloizilor şi se folosea în anestezie, ca
afrodiziac, pentru favorizarea fertilităţii. Când este vorba de ierbarul magic, a trece sub tăcere
mandragora ar însemna a ruina creditul botanistului straniului… Căci această plantă este
capabilă, după tradiţie, să vindece toate bolile (mai ales impotenţa), să desfacă farmece şi vrăji,
să dezvăluie viitorul, să schimbe plumbul în aur şi să producă o mie şi una de alte minuni…Din

24
cea mai îndepărtată Antichitate, mandragora a fost, într-adevăr, dotată cu proprietăţile cele mai
prodigioase. Dacă este îndoielnic că egiptenii ar fi făcut din ea o plantă sacră, faptul este sigur în
privinţa asirienilor, după cum a arătat Dawson în 1925. Sub denumirea de iarbă de dragoste,
Biblia (Facerea, 30) arată importanţa care i se acorda ca gaj de dragoste.
Mandragora, mătrăguna şi alte plante din familia Solanaceae (Solanacee) conţin alcaloizi
care blochează impulsurile nervoase, ceea ce poate duce la halucinaţii, potrivit unor cercetători.
„Efectele acestor plante erau cunoscute încă din Antichitate, iar unele manuscrise din Evul
Mediu ofereau informaţii despre modul de folosire al acestora ca agenţi de calmare a durerilor şi
de dormit, avertizând în legătură cu efectele toxice şi narcotice ale acetora” Folosirea ei ca
plantămedicinalăeste străveche. Hippocrate o indicădeja ca remediu pentru anxietăţi şi depresii în
doze mici. Doze mai mari provoacăefecte atropinice: midriazăşi spasmoliză. Dintre efectele
farmaeutice notabile în afara celor anticolinergice: nelinişte şi supraexcitare senzorială, bufeuri la
nivelul capului. Doze mai mari au efect sedativ şi soporific ce cresc progresiv pânăla somn
profund. Aplicaţiile externe determină o diminuare a sensibilităţii dureroase pân la anestezie. În
afara simptomelor fizice pot apare simptome psihice cu halucina ţii, chiar delir.

Figura 13 Apium Graveolens

Denumire populara: Ţelina

Incadrare sistematica:Clasa Magnolitae, Subclasa rosisdae, Ord. ARALIALES

(UMBELLIFLORALES), Fam. Apiaceae (Umbelliferae)
Prezentare:Grecii antici recunosteau proprietatile terapeutice al telinei si ii atribuiau
insusiri sacre, fiind sensibila in prima faza lunara. Homer, in scrierile lui mentioneaza faptul ca
in tinutul Ogigia,insula pe care Ulise a fost atras, sedus si tinut captiv de nimfa Calipso, telina era
cultivate pentru efectul ei aphrodisiac este un aliment ce ajută la echilibrarea funcţiilor sexuale

25
datorită conţinutului ridicat de vitamina E. Are foarte bune proprietăţi afrodisiace, acţionând atât
asupra potenţei fizice, cât şi a celei psihice (diminuate cel mai adesea de stres).

Figura 14 Rhododendron kotschyi

Denumire populara: Bujorul de munte, smârdar.

Incadrare sistematica:Clasa Magnolitaae, Subcls. Dilleniidae, Ord. Ericales,Fam.
Ericaceae
Prezentare:Plantă perenă înaltă de 50 cm, cu ramuri lungi, puţin ramificate. Frunze
alterne, persistente,tari, pieloase, eliptice, cu margini întregi. Florile roşii - purpurii aşezate câte
6-10 în racemeterminale. Caliciul foarte mic, corola infudibuliformă, un androceu din 10
stamine, gineceu superior,pentacarpelar. Fructul este o capsulă cu cinci valve. Trăieşte în locuri
stâncoase şi ierboase din regiunea alpină, formând tufărişuri întinse.
Importanţă farmaceutică prezint frunzele şi florile ce conţin substanţa toxică
andromedatoxină,cu acţiune asemănătoare protoveratrinelor, se absoarbe bine din tractusul
tubului digestiv şi acţionează asupra SNC. Datorită acţiunii iritante, intră în compoziţia unor
preparate antireumatice.Frunzele conţin flavone, ulei volatil, dar şi triterpene cu presupusă
acţiune toxică. din flora spontana a tarii noastre, nu este permisa recoltarea smardarului si nici a
speciilor salbatice de bujori propriu-zisi, aceste plante fiind rare si ocrotite.
Smardarul provenit din import sau din culturi, prezent sub forma de iarba de ceai, se
foloseste ca afrodisiac, diuretic, antitusiv, aromatizant si usor sedativ.
Cel mai des se cauta petalele, care sub forma de infuzie (o ligurita la o cana) prezinta

26
efecte afrodiziace, in special pt. barbati. Este cunoscut şi sub denumirea de bujor de munte,
trandafir de munte, tulpin etc. Se întâlneşte în Munţii Carpaţi, Alpi şi Pirinei. Este o plantă
toxică, declarată monument al naturii. Conţine uleiuri eterice, tanin, leucocianidină, cvercetol
etc. Frunzele sunt... şi rămân şi peste iarnă verzi. Florile sunt mici, de culoare roşie-purpurie,
foarte rar galbene sau albe. Înfloreşte în luna iunie. Se recoltează frunzele şi florile. Frunzele au
proprietăţi narcotice şi afrodisiace. Florile au efect în tuse, urinare cu sânge, reumatism şi gută.
Deoarece planta este toxică, se va administra sub supraveghere medicală. Întoxicaţiile se
manifestă prin colici abdominale, efecte asupra sistemului nervos central, stop respirator. Se va
provoca voma, se vor consuma multe lichide şi cărbune medicinal.

Figura 15 Pausinystalia johimbe

Denumire populara: Johimbe

Incadrare sistematica:Clasa Magnolitae, SUBCLASA ASTERIDAE, Ord. RUBIALES,

Fam. Rubiaceae, Sfam. Cinchonoideae
Prezentare:Este originar din Africa de vest. Scoarţa acestui arbore conţine alcaloizi cu
acţiune stimulant în impotenţa sexuală şi afrodisiacă.

Din Johimbe cortex s-a izolat alcaloidul yohimbina Yohimbe este o planta nativa din
Africa de Sud, universal cunoscuta pentru proprietatile sale afrodisiace. Pulberea este extrasa din
scoarta de interior a arborelui (Corynanthe Yohimbe). Timp de secole, coaja a fost folosita ca
tonic pentru a spori placerea sexuala si forta.
Yohimbe a fost descoperita si folosita pentru calitatile sale afrodisiace de pigmeii si
bastinasii din Africa de Vest, unde creste in mod natural. Triburile Bantu din Africa de Vest înca
mai folosesc aceasta planta pentru proprietatile sale aparent afrodisiace. Aceste triburi din Africa
de Vest, de asemenea, o folosesc pentru a trata febra, tusea, si lepra. A fost, de asemenea, folosită

27
pentru dilatarea pupilelor, pentru boli de inima si ca anestezic local.
În secolul al nouasprezecelea niste misionari germani au descoperit yohimbe în timp ce
se aflau în Africa de Vest si au adus-o în Europa, unde s-a raspândit foarte repede.
În 1960, Food and Drug Administration a lansat o serie de teste pe yohimbe pentru a
determina efectele sale de afrodisiac. Cercetatorii au descoperit ca yohimbe este într-adevar, un
afrodisiac puternic si eficient, în special pentru barbati. Aceste studii, de asemenea, au constatat
ca yohimbe ajuta la cresterea simtului tactil si ofera senzatii de stimulare de-a lungul coloanei
vertebrale.
Yohimbe a fost ani de zile una dintre cele mai obisnuite suplimente atât pentru barbati,
cat si pentru femei. Atunci cand este ingerata, organismul o transforma în yohimbina care este
asimilată in sange. Yohimbina, un alcaloid, este principalul ingredient activ din yohimbe.
Popularitatea sa a crescut nu numai pentru efectele sale afrodisiace, dar si pentru ca
cercetarile recente au aratat ca aceasta este o plantă cu un puternic efect antioxidant. Cercetarile
au aratat ca yohimbe este un vasodilatator, ceea ce înseamna ca ea creste fluxul de sânge la
nivelul extremitatilor. Cu alte cuvinte, poate fi un tratament eficient pentru impotenta masculina
si poate creste, de asemenea, stimularea sexuala (libido), atat la barbati, cat si la femei.În plus, s-
a constatat ca yohimbe ajuta la prevenirea colmatarii arterelor, care de obicei conduc la disfunctii
miocardice sau accident vascular cerebral. Yohimbe nu numai ca ii ajuta pe oameni sa îsi
imbunatateasca performanta sexuala si libidoul si previne atacurile de cord, ci s-a dovedit de
asemenea utila in reducerea sintezei de grasimi în organism prin cresterea mobilitatii acizilor
grasi.
Într-un studiu dublu orb, efectuat pe 182 barbati cu disfunctie erectila, s-au administrat 42
mg / zi de yohimbe. Timp de 1 luna, 34% din participantii la studiu au raportat o recuperare
totala a functiei sexuale, iar la 24% a existat un raspuns partial.
În cele din urma, într-un studiu anterior, realizat în Germania în 1977, au fost
administrate 30 mg / zi de yohimbe la 86 pacienti cu disfunctie erectila pentru o perioada de opt
saptamâni. 71% dintre participanti au raspuns cu o îmbunatatire generala a functiei sexuale si a
libidoului.
Cei care obtin maximum de beneficii din integrarea de yohimbe sunt cei care sufera de
impotenta sau stari de depresie. Sa nu mai vorbim de culturisti sau de sportivii care doresc sa
aiba un stomac “sculptat” si / sau o inima sanatoasa.

28
 Capitolul 4 “Dragoste in exces”

IV.1. Priapismul

Substantele anafrodisiace au capacitatea de a inhiba dorinta sexual excesiva.

Priapismul reprezinta mentinerea unei erectii persistente, erectie care nu este asociata,
de cele mai multe ori, cu dorinta sau cu stimularea la nivel sexual.
Erectia, cand este produsa in mod normal, se datoreaza relaxarii muschilor de la nivelul
penisului si faptului ca gradul de vascularizare a organului sexual masculin creste. Cresterea in
dimensiune a muschilor din zona penisului are drept efect o exercitare a unei presiuni mai mari
asupra venelor organului sexual. Dupa ce se produce ejacularea, presiunea exercitata este
eliminata, muschii vor reveni la starea lor naturala si venele se vor relaxa, rezultatul fiind faptul
ca erectia va disparea.

IV.2 Care sunt cauzele priapismului?

Aceasta problema de ordin medical are un caracter destul de controversat in randul

medicilor de specialitate, afectiunea manifestandu-se din cauza unei probleme la nivelul
sistemului de erectie la barbati. Cauzele posibile ale dezvoltarii acestei conditii medicale includ
urmatoarele:
 anumite disfunctii la nivelul sangelui, de pilda, mieloma, talasemia, leucemia sau
anemia celulelor in forma de secera
 diferite traumatisme chirurgicale sau accidentale
 posibile leziuni la nivelul sistemului nervos, mai ales in zona coloanei vertebrale
 diabet sau scleroza multipla
 consumul alcoolului in exces
 anumite tratamente medicamentoase care au la baza prazosin, tradozon,
clorpromazin, papaverina, fentolamina, alprostadil sau sildenafil (un compus activ care se
gaseste in compozitia pastilei Viagra).

29
 IV.3. Zeul obscen adorat de strămoşii noştri

Numele vine de la zeul grec Priapus (greaca veche Πρίαπος), un zeu al fertilităţii
adesea reprezentat cu o erecţie disproporţionat de mare şi permanent.

Figura 16 Priapus

Cine a fost Priapus şi de ce miresele erau obligate să se aşeze pe falusul său imens?
Urmele cultului lui Priapus, zeul mai multor popoare antice înfăţişat în cele mai obscene
ipostaze, au fost descoperite în ruinele aşezărilor daco-romane din mai multe zone ale României,
semn că zeitatea romană a fertilităţii şi-a găsit adepţi şi în teritoriile provinciei Dacia.
Priapus a fost un zeu al fertilităţii adorat sub diverse nume de popoarele antice din zona
mediteraneană, însă rămăşiţe ale cultului său au fost descoperite şi în siturile aşezărilor din Dacia
Romană, din zona Hunedoarei, Albei şi din Dobrogea. Zeitatea care ar fi fost adusă de romani, în
ţinuturile Daciei, cinstită înainte de creştinism, se remarca printr-o înfăţişare ciudată: era
reprezentată de personaj cu falus în erecţie. Istoria „personală" a lui Priapus îl reprezintă ca fiu al
lui Dionysos şi al Afroditei. Se spune că Afrodita, care a fost îndrăgostită de Dionysos, a mers
să-l întâlnească la întoarcerea sa din India, dar în curând l-a abandonat. Hera, care era
nemulţumită de comportamentul ei, a blestemat-o să poarte un prunc de urâţenie extremă, care a
fost numit Priapus. Alţi autori antici susţineau că Priapus a fost fiul lui Dionysos şi al unei nimfe
numită Chione. El a fost privit ca promotor al fertilităţii, atât în vegetaţie, cât şi al ovinelor şi
caprinelor, al albinelor, a viţei de vie, a grădină şi chiar de pescuit.

30
 IV.4 Boala cumplită a regelui Carol al II-lea.

Figura 17 Carol al II-lea

Carol al II-lea a suferit de priapism, o boală care îl făcea să aibă în permanenţă o erecţie
dureroasă, de care scăpa numai după ce-şi satisfăcea apetitul sexual anormal. Aventurile sale şi
controlul pe care l-a avut asupra lui roşcata Elena Lupescu sunt puse pe seama maladiei. Despre
Elena Lupescu s-a spus că a fost singura femeie care a reuşit să-l satisfacă.
Viaţa lui Carol al II-lea a stat sub semnul ciudatei maladii considerată nu o boală de
natură sexuală, ci una a sângelui. Se spune că pricipele ar fi dobândit boala genetică ca urmare a
unei dereglări genetice cauzate de încrucişările de secole ale familiei nobile din care provenea.
Aventurile nocturne din bordeluri, tratament pentru principele bolnav În epoca lui Carol,
tratamentul pentru priapism însemna înfigerea unor ace de seringă în organul sexual şi extragerea
artificială a sângelui. În locul tratamentului cumplit, se spune că principele n-ar fi avut altă
soluţie decât să-şi satisfacă anormalul apetit sexual bântuind bordelurile. Carol al II-lea a fost
recunoscut drept un client fidel al bordelurilor bucureştene din perioada interbelică. În 1937 un
caz de boală similar a ajuns în atenţia medicilor de la Spitalul bucureştean Filatropia.
Pacientul care suferea de priapism a fost supus unei intervenţii chirurgicale care urma să
separe nervii din legiunea lombară de organul genital. Intervenţia nu a reuşit şi bolnavul de
priapism a murit pe masa de operaţie. Carol al II-lea nu a ajuns la operaţie şi a rămas bolnav de
priapism până la finalul vieţii. Femeile şi satisfacerea apetitului sexual crescut au rămas singurele
tratamente cu care regele a încercat să estompeze efectele maladiei.
Cea de-a doua mare iubire a lui Carol, pentru care a renunţat din nou la tron, a fost Elena
Lupescu. Despre femeia cu părul roşu, Carol scria : „Este esenţa vietii mele, este talismanul cel
31
divin şi în clipele de greutăţi este refugiul meu suprem. Această dragoste este aşa încât nici nu
pot concepe viaţa fără ea. Am o nevoie imperioasă de ea, clipă după clipă. Îmi este
indispensabilă. E carne din carnea mea. Femeia asta îmi aduce o bucurie infinită”. Istoricii au
susţinut că Elena Lupescu a fost singura femeie care a reuşit să satisfacă apetitul sexual anormal
pe care regele îl avea din cauza priapismului. Cronicarii vremii aveau aceeaşi explicaţie pentru
relaţia scandaloasă dintre Carol şi Elena. „Carol nu putea fi acaparat decât de o femeie care
aducea o vastă experienţă în legăturile cu bărbaţii, de pe urma cărora a căpătat o mare tehnică. O
femeie vulgară, indecentă, stăpânind toate vicleşugurile de alcovşi care în loc de un leşinat
sentimentalism, să-i servească o pitorească trivialitate”, scria Pamfil Şeicaru în ziarul ”Curentul”.
Elena i-a rămas alături lui Carol până la finalul vieţii. După renunţarea la tron şi fuga din
ţară, cei doi amorezi au trăit o vreme în exil. În perioada trăită la Paris ca un cuplu normal,
departe de intrigile şi scandalul din ţară, Elena l-a îngrijit pe principe ca o soră medicală.”Cei
care nu-l cunosc şi-l cred pe Carol rece, sfidător şi încăpăţânat ar trebui să-l vadă serile în casa
lui ce fericit se simte. Ceea ce cu adevărat îi lipseşte lui Carol este mama sa iubită. Uneori mă
văd silită să-l tratez ca pe un copil. În astfel de momente mă cred într-adevăr mama sa şi încerc
să-i îndrept gândul spre lucruri care să nu-l îndurereze”, scria Elena Lupescu în memoriile sale.

Figura 18 Carol si Elena Lupescu

IV.5 Descrierea plantelor cu actiune anafrodisiaca

32
 Prezentare Figura 19 Humulus lupulus

Denumire populara: Hameiul

Incadrare sistematica:Clasa Magnolitae, SUBCLASA AMENTIFERAE

(HAMAMELIDAE), Ord. URTICALES, Fam. Cannabinaceae
Prezentare:Plantă lemnoasă cu tulpină volubilă spre dreapta, înaltă de 3-5 m, acoperită
cu peri în formă de cârlige. Frunze opuse, aspre, lung-peţiolate, digitat lobate, cu marginea
lobilor serat dinţată. Flori unisexuate dioice. Cele mascule sunt dispuse în cime axilare
racemiforme şi formate din perigon sepaloid cu 5 diviziuni libere şi 5 stamine. Florile femele au
periant rudimentar, glandulos şi ovar cu 2 stigmate filiforme. Sunt grupate în amenţi axilari,
pedunculaţi, formaţi din bractei dispuse imbricate ce poartă la bază una sau două achene.
Totalitatea bracteelor formează un fel de con (strobil). Atât bracteele ce formează conul, cât şi
periantul membranos din jurul achenelor, poartă numeroase glande secretoare de culoare galben
aurie, ce conţin o substanţă amară, aromatică numită lupulină,motiv pentru care se folosesc în
industria berii.
Importanţă farmaceutica prezintă conurile de hamei, Lupuli strobuli, ce conţin oleo-
rezine, ulei volatil, principii amare, flavone, tanin, substanţe estrogene.Hameiul are proprietăţi
sedative, tonic amare, anafrodisiace, bacteriostatice, antitumorale şi intră în compoziţia ceaiurilor
calmante şi sedative.
Hamei - Pentru calmarea libidoului, eliminarea polutiilor nocturne la tineri, starea
anormala de erectie prelungita, dureroasa si neurmata de ejaculare, oprirea eliminarii de sperma
pe uretra in afara actului sexual, combaterea onaniei, fitoterapia recomanda o infuzie din conuri
uscate de hamei, maruntite.

33
 Figura 20 Hypericum perforatum

Denumire populara: Sunătoare

Incadrare sistematica:Clasa Magnolitae, SUBCLASA DILLENIIDAE, Ord.

HYPERICALES (THEALES), Fam. Hypericaceae
Prezentare:Plantă perenă de 20-100 cm.Tulpină dreaptă, cilindrică, lemnoasă la partea
inferioară, cu 2 muchii dispuse în lungime, pe care se observă puncte negre care conţin
hipericină (antracenozide).Frunzele sunt opuse, nepeţiolate, ovale, glabre, cu marginea întreagă.
Privite în zare se observă puncte transparente care conţin ulei volatil, iar pe margine glande
negru-roşietice care conţin hipericină. Florile sunt aşezate la vârful tulpinii în formă de buchet -
corimb. Florile au 5 sepale alungite, glabre cu marginea întreagă, 5 petale de culoare galben
auriu, cu puncte negre, numeroase stamine iar ovarul depăşeşte la maturitate sepalele, este de
culoare verde şi este lipicios din cauza unor răşini cu care este acoperit. Fructul capsulă. Creşte
prin fâneţele de la şes şi până în zona montană, pe lângă drumuri, marginea pădurilor.
Importanţa farmaceutică prezintă „Hypericii herba”, produs format din părţile înflorite
ale plantei cu frunze, ramuri şi flori. Se foloseşte sub formă de ceai în afecţiunile ficatului având
proprietatea de a mări secreţia biliară (coleretică), de a mări contracţia bilei (colagogă),
cicatrizantă,antihemoragică, precum şi în colitele de fermentaţie

34
 Figura 21 Passiflora incarnate

Denumire populara: Ceasornic, floarea patimilor

Incadrare sistematica:Clasa Magnolitae, SUBCLASA DILLENIIDAE, Ord.

VIOLALES, Fam. Passifloraceae
Prezentare:Plantă agăţătoare, erbacee, puţin lemnoasă, tropicală. Frunzele sunt dispuse
altern, trilobate,stipelate, lung peţiolate. La axila frunzelor se află florile solitare şi cârcei.
Floarea este mare, cu un diametru de 4-5 cm, actinomorfă, hermafrodită, alcătuită din 5 sepale
verzi, libere, 5 petale albe, libere, o coronulă roşie formată din numeroase segmente liniare mai
lungi decât petalele şi dispuse pe 2 sau 3 verticile. În centru florii se află un androginofor pe
marginea căruia se află cele 5 stamine cu antere mari, portocalii, iar central gineceul tricarpelar.
Ovarul este superior, cu stilele şi stigmatele libere şi lungi. Fructul este o bacă portocalie cu
numeroase seminţe arilate.
Importanta farmaceutica -partea aeriană înflorită, Passiflorae herba, care conţine
alcaloizi indolici (harman) cu acţiune sedativă asupra sistemului nervos central, hipotensivă şi
antispastică.

35
 Figura 22 Tilia argentea

Denumire popalara:Teiul alb

Incadrarea sistematica: SUBCLASA DILLENIIDAE, Ord. MALVALES, Fam.
Tiliaceae
Prezentare:Arbore cu înălţimea de circa 30 m. Tulpina are scoarţa netedă, cu ritidomul
subţire, cenuşiu negricios. Frunzele sunt subrotunde, cu vârful brusc acuminat, baza cordată şi
marginea limbului simplu sau dublu serată. Pe dos frunzele sunt alb-argintii, datorită perilor
stelaţi. Florile sunt de culoare alb gălbuie, sunt dispuse câte 3-5, până la 10 în pleiochazii, care
atârnă de vârful unui peduncul flexibil. Pedunculul este concrescut cu o bractee alb - gălbuie,
membranoasă. Floarea este pe tipul 5; caliciul are 5 sepale iar corola 5 petale imbricate, mai
lungi decât sepalele. Androceul este format din numeroase stamine, reunite în 5 fascicule. În
fiecare fascicul se găsesc 5-11 staminodii (numite şi parapetale).Gineceul are 5 carpele, cu
poziţie superioară. Fructul este o nucă de culoare cenuşie. Răspândit în toată ţara, în păduri.
Cultivat ca plantă ornamentală, meliferă şi medicinală.
Importanţă farmaceutică prezintă florile împreună cu bracteea, în momentul când
majoritatea sunt complet înflorite: Tiliae argenteae flores cum bracteis, sau fără bractee, Tiliae
argenteae flores sine bracteis. Conţin ulei volatil, mucilagii, tanin, saponine. Acţionează ca
neurosedativ, antispastic şi hipnotic, ajută la fluidificarea secreţiilor bronhice, calmarea tusei,
fluidificarea sângelui, ca sudorific şi febrifug. Se recomandă în stări de nervozitate, de agitaţie
provocate de surmenaj intelectual, insomnii, stări gripale. De asemenea în febră musculară,
migrene, dureri renale,ateroscleroză. Extern se foloseşte în amigdalită, afecţiuni bucale, băi

36
sedative pentru copii cu nervozitate. Intră în formula ceaiurilor calmante, sedative, contra
tulburărilor cardiace, pectorale.
Umbla vorba in popor ca ceaiul de tei poate provoca impotenta in cazul domnilor. Ei
bine, acesta nu este doar un mit. Specialistii au observat ca sistemul nervos isi diminueaza
activitatea in urma consumului ceaiului de tei, datorita efectului calmant al acestuia. De aici
porneste si ideea referitoare la impotenta manifestata in cazul in care un barbat consuma aceasta
bautura parfumata, intrucat erectia este influentata de sistemul nervos, iar teiul poate ingreuna
acest proces.

Figura 23 Lavandula vera

Denumire popalara: Levănţica

Incadrarea sistematica: Clasa Magnoliatae, SUBCLASA ASTERIDAE , Ord.
LAMIALES, Fam. Lamiaceae (Labiatae)
Prezentare:Subarbust, peren, cu rădăcini profunde, tulpini puternic ramificate ce
formează tufe. Frunze opuse, liniar-lanceolate, păroase pe ambele feţe. Florile prezintă glande
secretoare şi sunt grupate în inflorescenţe spiciforme, de 3-8 cm lungime, formate din 4-5
pseudoverticile suprapuse, corola violet albăstruie. Fructe tetranucule.
Importanţă farmaceutică prezintă florile, Lavandulae flos, care prin uscare permit
detaşarea florilor de peţiol. Conţin ulei volatil în care componentul principal este acetatul de
linalil, apoi linalolul, butiratul şi propionatul de linalil. Acţiune sedativă asupra SNC,
cicatrizantă, dezinfectantă, dar se foloseşte şi în parfumerie, cosmetică.

37
 Lavandula hybrida R.– Lavandin
Este un hibrid steril între Lavandula vera x Lavandula spica (Lavandula latifolia) de 0,7 –
1,2 m înălţime. Lavandinul este mai productiv în ulei volatil, dar acesta este de calitate inferioară
având un conţinut mai scăzut de esteri deşi conţinutul total de ulei este mai mare. Mirosul este
mai aspru, mai puţin fin decât cel de levănţică.

Figura 24 Melissa officinalis

Denumire popalara: Roiniţa, melisa

Incadrarea sistematica: Clasa Magnoliatae, SUBCLASA ASTERIDAE , Ord.
LAMIALES, Fam. Lamiaceae (Labiatae)
Prezentare:Plantă ierboasă perenă, cu miros plăcut. Tulpina ascendentă în 4 muchii,
ramificată, glabră, doar în partea superioară cu peri scurţi, glanduloşi. Frunze ovate, peţiolate,
obtuze la vârf şi cu marginea regulat crenat - serată. Inflorescenţa este laxă, formată din verticile
axilare, cu câte 5-6 flori. Fiecare floare are caliciul bilabiat, corola bilabiată de culoare gălbuie
sau albă. Creşte prin locuri uscate, pietroase, păduri de stejar de la câmpie, tufărişuri .Se cultivă
frecvent.

Importanţă farmaceutică prezintă vârfurile înflorite, Melissae summitates, frunzele,

Melissae folium, care conţin ulei volatil, tanin, acid cafeic, principiu amar. Acţiune: carminativ,
antispastic,antivomitiv, antidiareic, stomahic, coleretic-colagog, sedativ nervos, cicatrizant şi
antiseptic. Se recomandă în colici intestinale şi gastrice, colite de fermentaţie, stări de vomă,
diaree, dischinezie biliară, palpitaţiile inimii, anemie, migrene. Extern, cataplasmele de melisă
amestecată cu flori de muşeţel, liniştesc crampele de stomac la copii, înmoaie umflăturile şi alină
durerile de gută. Prin aplicarea frunzelor proaspete se vindecă hematoamele. Uleiul volatil de
melisa intră în componenţa multor parfumuri (apa de colonie). Prin distilarea vârfurilor înflorite

38
cu vapori de apă se obţine apa de melisă iar maceraţia în alcool, distilată, ne dă spirtul de melisă,
ambele cu întrebuinţări în farmacie. Intră în formula ceaiurilor anticolitic, aromat, contra
colicilor, laxativ.

Figura 25 Leonurus cardiac

Denumire popalara: Talpa gâştii

Incadrarea sistematica: Clasa Magnoliatae, SUBCLASA ASTERIDAE , Ord.
LAMIALES, Fam. Lamiaceae (Labiatae)
Prezentare:Plantă ierboasă perenă cu un rizom scurt, lignificat. Tulpinile aeriene erecte,
înalte de 50-60 cm, ramificate, lignificate la bază. Frunzele peţiolate, cele inferioare palmat
partite (având aspectul unei labe de gâscă). Florile sunt roz, grupate câte 10-20 la subţioara
frunzelor în inflorescenţe compacte, dicazii. Florile au caliciul campanulat, bilabiat, glabru,
corola de 2 ori mai lungă decât caliciul având în interior un inel păros. Creşte pe marginea
drumurilor, locuri virane, în regiunea de câmpie şi deluroasă.
Importanţă farmaceutică prezintă partea aeriană, Leonuri herba, care conţine
heterozide cardiotonice, alcaloizi, ulei volatil, principiu amar, tanin, saponine, vitaminele A, C,
E. Acţiune:antispasmodic şi tonic cardiac, sedativ nervos, hipnotic, antispastic general,
antiinflamator. Se recomandă în afecţiuni cardiace de origine nervoasă, stări depresive nervoase,
anxietate, insomnii, astm bronşic, colite şi gastrite, stări spastice ale vezicii biliare, digestie lentă.
Intră în formula ceaiurilor sedativ, calmant, antiastmatic, contra tulburărilor cardiac.

39
 Figura 26 Valeria officinalis

Denumire popalara: Odolean

Incadrarea sistematica: Clasa Magnoliatae, SUBCLASA ASTERIDAE, Ord.
DIPSACALES, Fam. Valerianaceae
Prezentare:Plantă ierboasă perenă cu un rizom scurt, cilindric. Tulpina aeriană erectă, de
obicei simplă, brăzdată, cu frunze imparipenat sectate sau fidate. Frunzele bazale sunt păroase,
cele mijlocii şi superioare glabre, din ce în ce mai scurt peţiolate până la sesile. Florile, dispuse
în dicazii, sunt mici, alb roz. Creşte prin tufărişuri în întreaga ţară. Rizomul cu rădăcinile,
Valerianae radix, datorită conţinutului său în ulei de valeriană, cu miros specific, plăcut în stare
diluată dar neplăcut şi pătrunzător în concentraţie mare. Uleiul constă în diferiţi hidraţi de carbon
şi esteri ai borneolului cu acizii formic, acetic, butiric şi izovalerianic. Acest acid valerianic cu
metalele grele şi cu alcaloizii formează săruri cristaline, dintre care unele, ca valerianatul de
bismut, de zinc şi de chinină se folosesc în medicină. Uleiul de valeriană are proprietăţi tonice,
sedative şi antispasmodice şi se utilizează mai ales în tratamentul afecţiunilor nervoase. Se mai
întrebuinţează pe cale internă ca astringent în catarele intestinale, ca stomahic şi antihelmintic.
Valeriana este planta cel mai frecvent şi mult folosită (sec. XVIII), pentru efectul sedativ, în
nevroze şi dezechilibre neurovegetetive (Extraveral).

40
 Concluzie

Viata sexuala este un indicator al starii noastre de echilibru psihic, iar disfunctiile sexuale
reprezinta, in majoritatea situatiilor, manifestarrea unor cause psihologice profunde.
Problematica din sfera sexualitatii atrage dupa sine o serie de dificultati si in relatia de cuplu.
Nemultumirle, frustrarile de natura sexuala sunt semne ale diferitelor stari psihologice care au
un impact negativ si asupra altor laturi ale vietii. Factorii ccare genereaza si intretin aceasta
situatie sunt in stransa legatua cu starea psihica prin care trecem in anumite moment ale
existentei noastre, precum si modul prin care putem gestiona emotiile si tensiunile interioare.

41
 Bibliografie

 Gavriliu L.“Dictionar de cerebrologie”, Ed. Univers Enciclopedic ,

Bucuresti 1998;
 Kreidler A., Apostol V.“Creierul si activitatea mintala”, Ed. Stiintiica
si Enciclopedica, Bucuresti;
 Tamas V., Boitor I.“Hormonii si functiile lor biochimice”. Ed Ceres,
Bucuresti, 1977;
 Arcus Mariana “Botanica farmaceutica”, Ed. Muntenia,
Constanta,2006;
 http://www.romedic.ro/afrodisiace-0P368
 http://www.romedic.ro/feromonii-0P18003
 http://adevarul.ro/locale/hunedoara/zeul-obscen-adorat-stramosii-
nostri-fost-priapus-miresele-erau-obligate-aseze-falusul-imens-
1_56fe95ab5ab6550cb877d6f5/index.html
 http://adevarul.ro/locale/alexandria/boala-cumplita-regelui-carol-ii-
lea-si-a-tratat-monarhul-roman-erectiile-dureroase-ajuns-sclavul-
singurei-femei-reusit-sa-l-satisfaca-sexual-
1_562e257df5eaafab2c0d7349/index.html
 http://www.sfatulmedicului.ro/Disfunctii-sexuale-
masculine/priapismul-disfunctie-erectila_698
 Enachescu C-tin.-“Tratat de psihologie”,Ed. Polirom, Iasi, 2003.

42