www.scritub.com/sociologie/psihologie/Sistemul-limbic-si-placerile-v35882.

php

Sistemul limbic si placerile vietii

Inca din antichitate multi filozofi au sustinut ca placerea

reprezinta scopul suprem al vietii, ca toate activitatile sunt
motivate ca sa urmeze calea placerii sau sa evite suferintele.
Principiul placerii reprezinta postulatul psihanalitic de baza a
teoriei psihanalitice freudiene de explicare a motivatiei 858i81i
umane. In acord cu acest principiu impulsurile noastre ajung
controlate de un sine, ca un element intermediar dintre nevoile
organismului si actiunile mediului inconjurator. Un "sine" care
care a ajuns localizat la nivelul formatiunilor paleocefalice ale
creierului, unul care este acceptat si de cei care desi nu sunt
freudieni admit ca placerea si suferinta au functii motivationale
de baza.
Procesele psihice afective si cele de invatare se produc sub
insemne motivationale; sunt insemne de natura hedonica cu
putere de a ridica si de a cobora tensiunea impulsului
motivational; dupa cum si frustarea de acest impuls este traita
emotiv ca neplacuta; sunt stari cu continut substantial subiectiv
insotite de numeroase palpitatii ale batailor inimii, de accelerare
a ritmului respiratiei, de miscari stomacale, transpiratie etc.
Sediul neuronal al acestora se afla in sistemul limbic, in relatiile
pe care acesta le are cu toti centrii nervosi de pe nevrax, dar cu
deosebire cu hipotalamusul, cu formatiunea reticulata si cu
scoarta cerebrala. Chiar doar in forma primara de manifestare a
"furiei", starea emotiva in sine este mai complexa decat poate
sa-si asume orice alt centru neuronal localizat pe o treapta
inferioara a nevraxului - care stimulat fiind sa cauzeze
producerea mereu a aceleiasi "furii", de care centrii ramane
conectat prin geneza.

5.1. Topografia anatomica a sistemului limbic

Sistemul limbic este format, in cea mai mare parte, dintr-o serie
de structuri cerebrale, dispuse aproximativ inelar intre diencefal
si neocortex. Aceste structuri marginesc hilul (gatul) fiecarei
emisfere cerebrale, fapt pentru care ansamblul lor a fost denumit
de Broca (1878) "marele lob limbic" (limbic-marginal). Multa
vreme acestei structuri i s-a dat denumirea de rinencefal sau
creier nazal sau creier olfactiv. Aceasta deoarece la inceput se
credea ca ele sunt implicate exclusiv in functiunea olfactiva;
intre timp s-a probat implicarea acestor structuri si in producerea
si a altor comportamente primare similare.
In 1949 McLean a evidentiat ca aceste structuri anatomice
indeplinesc mult mai multe functii decat cea olfactiva. El a fost
cel care a propus denumirea de "sistem limbic", care astazi
neurofiziologii il considera a fi un "creier afectiv" sau "creier
visceral". In sistemul limbic sunt incluse si alte structuri
nervoase, cum sunt ganglionii bazali, nucleii hipotalamusului si
mezencefalul superior. Dar cea mai importante parte a
sistemului limbic este compusa din doua inele, interna si externa
si nucleii subcorticali asociati. Aceasta pentru ca intre structurile
sistemului limbic, precum si intre ele si structurile invecinate
exista numeroase conexiuni aferente si eferente cu functii doar
partial cunoscute.
Cea mai importanta parte a sistemului limbic este alcatuita din
doua inele de cortex limbic (intern si extern) si din nucleii
subcorticali asociati. Inelul intern este format din asa-zisul
allocortex sau cortexul primitiv, care mai este numit si
arhipallium, ca fiind cel mai vechi din punct de vedere
filogenetic In componenta acestui inel intra structuri cu
conexiuni olfactive, aria entorinala si formatia hipocampica.
Inelul extern este format din mezocortex, un cortex de tranzitie
dintre arhipallium si neopallium.
Hipocampul intra in alcatuirea unui important circuit functional,
numit "circuitul Papez", de conexiune cu corpii mamilari,
talamus si gyrus cinguli. Acest circuit este propus ca substrat
neuronal pentru producerea emotiilor. In acelasi sistem limbic
mai sunt incluse si alte structuri nervoase, cum sunt: ganglionii
bazali (partial), nucleii anteriori ai talamusului, unii nuclei ai
hipotalamusului si mezencefalul superior. Totusi, din ansamblul
evidentelor anatomice referitoare la conexiunile sistemului
limbic, fiziologic sunt considerate a fi mai importante cele cu
hipotalamusul - si de control a functionarii acestuia (a); cu
neocortexul (b) - cu care legaturile sunt considerate a fi totusi
relativ reduse. Pe seama acestei carente anatomice
neurofiziologii explica natura controlului limitat pe care vointa il
poate avea asupra emotiilor.

5.2. Sistemului limbic si reglarea comportamentului

Sistemul limbic reprezinta o formatiune paleocefalica cu functii

inca greu accesibile cu metodele si tehnicile neurofiziologiei
clasice, partial adecvate sa explice semnificatia integrativa
psihica superioara a centrilor nervosi ce actioneaza la acest
nivel, in cuprinderea dinamicii variate asigurate
comportamentului. Aici se afla locul realizarii unor conexiuni
complexe, atat cu celelalte stucturi invecinate sau cu cele aflate
la etajele inferioare ale nevraxului, cu deosebire cu cei cu functii
vitale din bulb, dar si cu cele din scoarta cerebrala. Interventia
acestora isi pasreaza caracterul reflex neconditionat, cu
deosebirea ca structurile reactive rezultate sunt debarasate de
rigidiatea "pre-formata" proprie actiunilor aflate la etajele
inferioare ale nevraxului. Apare pur si simplu o apetenta pentru
a le antrena in lucru. Permite acest lucru arhitectura lor
organizatorica, care desi de sorginte paleocefalica, dovedeste
deschidere larga spre a cuprinde cele mai diferite categorii de
agenti stimulatori, pe care sa-i subordoneze intocmai "logicii"
naturale a inteligentei, a unei superioare instinctului, care
deseori si la om este departe de cea a ratiunii. Prin ce, de
exemplu, un miros sau un gust de hrana devine placut si atractiv
(sau respingator), tine deja de o asemenea "logica", chiar daca
este importanta doar pentru o nevoie organica primara. In acest
spirit pot fi reinterpretate multe din rezultatele investigatiile
neurofiziologice realizate pana acum. Acest nivel superior de
organizare a activitatii confera proprietati sensibile si de
atractive activitatii, care pot fi puse in evidenta in:
Reglarea activitatii olfactive. Timp de peste 50 de ani s-a crezut
ca sistemul limbic raspunde de functia sensibilitatii olfactive.
Formele cele mai primare de "placere" au fost considerate a fi
cele de natura odorifica. Numeroase cercetari experimentale mai
recente au venit sa probeze contrariul. Au fost aduse in acest
sens urmatoarele argumente: Adica structurile limbice raman
bine dezvoltate si la animalele lipsite de simtul olfactiv
(anosmatic), cum este delfinul.
Capacitatea de discriminare olfactiva a mirosurilor nu dispare
dupa lezarea hipocampului, a formixului si a altor structuri
limbice. Dupa indepartarea hipocampului reflexele conditionate
elaborate deja la actiunea agentilor stimulativi olfactivi raman
nemodificate.
Asemenea concluzii s-au dovedit a fi totusi pripite. Cel putin in
ceea ce priveste pe delfini, care desi sunt intradevar anosmatice,
dar la nastere dispun inca de mustati. Ori faptul ca olfactia la ei a
pierdut insemnatatea functionala de pe vremea cand odinioara,
intr-un trecut natural istoric destul de apropiat, existenta lor mai
era dependenta de viata terestra de origine, inca nu poate fi luat
ca pretext si pentru atrofierea intregului lor sistem limbic, de
suport palocefalic al unei bogate sensibilitati afective, care de
asta data se exercita fata de agentii stimulatori acustici. Dar
poate chiar si pretentia formulata, de a vedea in amigdala o zona
de proiectie primara a aferentelor senzoriale olfactive, una
comparabila cu cea exista in talamus pentru celealte modalitati
senzoriale (vaz, auz) nu este intru totul pertinenta. Cu atat mai
mult, cu cat in structurile limbice (hipocamp, cortex piriform si
gyrus cinguli s.a.) se gasesc largi proiectii ale activitatilor
motorii de cautare a hranei, de antrenare laborioasa a unei zestre
bogate de miscare, care desi doar indirect se leaga cu functia
primara a olfactiei, o antreneaza cu caracter permanent Cand
ciinii sau alte animale cu mirosul dezvoltat cauta, raspunsurile
lor motoare sunt mereu insotite si de o mirosire activa.
Reglarea activitatii somato-motorii Pentru punerea in evidenta a
influentei structurilor limbice asupra activitatii muschilor
somatici metodele si tehnicile clasice s-au dovedit neadecvate.
Totusi rezultatele au pus in evidenta unele aspecte interesante
privind:
- evocarea unor reactii motoare active care pot avea o tenta
afectiva primara la stimularea electrica a hipocampului, a
cortexului piriform, a nuceleului amigdalian s.a. - cum sunt
cele de lins, masticatie, deglutitie;
- reducerea serioasa a activitatii motorii globale la stimularea
gyrusului cinguli, a girului piriform, a hipocampului si a
amigdalei
- producerea de reactii motoare de paralizie la distrugerea
nucleilor amigdalieni, cu efecte de placiditate afectiva totala.
Fiintele animale s-ar misca prea putin daca ar ramane sa fie
antrenate doar de satisfacerea nevoilor organice primare. Ori ele
cu cat se afla pe o treapta superioara a filogenezei, cu atat
probeaza disponibilitati superioare de a efectua mari deplasari,
de a-si delimita aici teritorii, unele mai apropiate subiectiv decat
altele.
Reglarea functiilor vegetative. Sistemul limbic isi exercita
functiile sale reglatoare in stransa legatura cu hipotalamusul
(vezi p. ). Aceasta iese in evidenta cu deosebire in reglarea
functiilor vegetative, a tuturor organelor si viscerelor (inima,
plamani, organe digestive). Relatiile sunt de interactiune
bilaterala, unde hipotalamusul exercita o influenta continua, in
timp ce sistemul limbic intervine cu deosebire in generarea unor
stari subiective de emotie profunda.
Efectele vegetative au fost puse in evidenta cu metodele si
tehnicile clasice consacrate in studiile de neurofiziologie. Pe
aceasta cale s-a putut stabili cum excitarea nucleului amigdalian,
a hipocammpului, a girului cingulat provoaca crestere sau
diminuarea secretiei gastrice, a motilitatii diferitelor segmente
ale tubului digestiv, se modifica ritmul respirator, se produc
modificari termolitice, de scadere a temperaturii corpului etc.
Cand insa ele sunt produse, desi sunt relevante prin profunzimea
lor vegetativa, totusi n-au nici o legatura cu satisfacerea unei
nevoi organice imediate. Sunt totusi activitati reglatorii
importante in mentinerea echilibrului homeostatic neuropsihic.
Reglarea aportului alimentar Este o functie exercitata prin
legaturile bilaterale cu hipotalamusul si cu suprarenalele.
Scaderea aportului elimentar pentru procesele metabolice din
organism da nastere starii de apetenta pentru dezvoltarea unor
comportamente ingestive, pentru satisfacere nevoi de hrana.
Dincolo de aceasta se mai suprapune si satisfactia placuta sau
neplacuta a consumului acestei hrane, preferinta pentru o
anumita hrana si nu alte, stari al caror loc de generare este
sistemul limbic. Toate acestea sunt cuntificabile la nivelul
reactiilor vegetative si consum ale hranei.
Dar aceleasi reactii cu punct de plecare in sistemul limbic pot fi
puse in evidenta si in situatii de stress. Atunci nu se manifesta o
apetenta pentru o anume mancare sau alta. Pur si simplu devine
sensibil si reactioneaza emotional, rezultatul fiind modificarea
echilibrului glicemic, a concentratiei de hormon diuretic etc.
Toate aceste reactii se produc si la lezarea nucleului amigdalian,
a girului piriform si a cortexului lobului temporal - efectele
inregistrate a fost cele de consum exagerat de hrana (hiperfagie);
la lezarea structurilor limbice, a regiunii posterioare a lobului
orbital cauzeaza hipofagie sau afagie. Se creaza deseori o stare
de apetenta vaga, de a consuma ceva care sa reduca starea de
dezechilibru stressanta creata. Ea poate sa duca foarte bine la
hiperpondabilitate, dar si la a face acel pas, aparent atat de
nevinovat, spre consumul de droguri. Poarta a fost deschisa de
comenzile ce-si au punctul de plecare in sistemul limbic, in
imposibilitatea de reechilibrare inteligenta a activitatii.
Reglarea activitatii sexuale. Sistemul limbic impreuna cu
hipotalamusul reprezinta mecanismele de baza puse in functiune
pentru reglarea atat a activitatii organelor sexuale, cat si a
comportamentului sexual. Excitarea experimentala a nucleului
amigdalian la masculi cauzeaza erectii, iar la femele ovulatii si
miscari uterine. La femelele aflate in perioada de estrus, dupa
extirparea cortexului sistemului limbic dispare reactia de cautare
a masculului. La masculi, dupa extirparea nucleilor amigdalieni,
a girului piriform au fost constatate importante devieri sexuale,
precum: homosexualitate activa; homosexualitate pasiva;
hipersexualitate nediscriminativa, zoofilie etc.
Reglarea activitatii atentive Sistemul limbic conlucreaza strans
cu formatiunea reticulata in elaborarea atentiei. Este o
interactiune reglatoare care in vederea calitatea informatiei care
indreapta atentia si concentrarea cu care acest lucru se intampla.
Neurofiziologic s-a demonstrat ca stimularea girului cingulat si a
hipocampului determina o reactie de alerta, animalele urmaresc
cu insistenta obiectele care le-au aparut in camul vizual,
producand un efect caraceristic de reactie magnetica vizuala.
Efectele sunt multiple ele fiind puse pe seama ineractiunii cu
formatiunea reticulata.
Reglarea activitatii emotionale S-a procedat de descrierea
functiei reglatoare a functiilor emotionale a sistemului limbic in
conditiile in care s-au pastrat aceleasi metodele si tehnicile
neurofiziologice (a); in conditiile in care ca parametrii ai starii
subiective emotionale s-au pastrat cei de furie, frica, placere,
neplacere, tristete s.a. S-a facut totodata distinctie dintre propriu-
zisa expresie emotionala (darwiniana) si experienta sau
sentimentul emotional. Mecanismul propus de Papez a fost al
unui circuit hipocamp-corpi mamilari-talamus. O ipoteza
sustinuta si de multi alti cercetatori. Expresivitatea emotionala
se manifesta prin reactii somato-motorii, vegetative si endocrine,
sesizabile actografic iar experienta emotionala consta dintr-o
anume stare evidentiabila prin metoda chestionarelor,
exprimabila verbal etc.
Pentru investigarea obiectiva a emotiilor la om, de regula se
masoara parametrii circulatorii - presiunea sanguina, frecventa
batailor cardiace, marimea pupilelor si rezistenta electrostatica
palmara - parametrii din poligraf. Un subiect sugestionat ca are
o hemoragie foarte grava raspunde prin reactii de tahicardie, cu
irigarea sanguina in antebrat, cresterea concentratiei plasmatice
a catecolaminelor ca efect al interventiei suprarenalelor s.a. Sunt
modificari similare care se produc la vizionarea unui film
psihoologic. Pentru explicare producerii si evolutiei reactivitatii
emotionale s-a propus interventia mecanismului Papez. In acord
cu acest postulat in creier exista un circuit reprezentat de
hipocamp-corp mamilar-talamusul anterior-gyrus cinguli.
Informatiile care ies din acest circuit intra direct in hipotamus
(prin fornix) si influenteaza reactiile motoare, vegetative si
endocrine.
Interventia sistemului limbic in activitatea emotionala a fost
confirmata de numeroase cercetari experimentale care au aratat
ca: la animalele vigile stimularea nucleilor amigdalieni
determina falsa turbare sau o frica exagerata, cu tremuraturi,
reactii de aparare sau de atac brusc; distrugerea acestor nuclei
provoaca disparitia starii de frica. De exemplu, dupa lobectomie,
la care se indeparteaza si nucleii amigdalieni, maimutele care
initial manifesta frica fata de serpi, de asta data se apropie de ei
fara frica, mancanu-i chiar. La pisici dupa lezarea hipocampului
se produc reactii de teama si furie. La om stimularea
hipocampului cauzeaza furie si suparare. Activitatea emotionala
normala este rezultatul interactiunii sistem limbic-hipotalamus-
neocortex.

5.3. Motivatia si mecanismele de

autostimulare

Tot mai multi cercetatori admit ca sistemul limbic este

responsabil pentru antrenarea unor motivationale si energetice
ale comportamentului. Pentru explicarea acestei functii fiziologii
folosesc inca insuficient de precis diversi termeni ca motivatie,
impuls, drive, uneori cu sens interschimbabili. S-a incercat in
acest sens valorificarea contributiilor realizate in etologie, luand
ca punct de plecare comportamentele "in gol" sau vacuumatice,
cele de stramutare, a caror origine a fost cautata la nivelul
sistemului limbic.
Contributii importante au fost aduse prin studiile lui Olds si
Milner, care au lucrat cu tehnica autostimularii. Sobolanul de
experienta are implantati electrozi cronici la nivelul sistemului
limbic. Apasand pe o maneta sobolanul realizeaza excitarea
zonei de implantare, unde cauzeaza o stare de "placere". Starea
este intrat de recompensanta, in cat animalul repeta apasarea de
5000 de ori pe ora.. Acelasi experiment efectuat pe maimuta
face ca apasarea sa se repete de 1600 ori pe ora. Daca animalului
in acest timp i se ofera alimente altfel preferate, acesta continua
sa se autostimuleze. Implantarea electrozilor daca se face intr+o
alta regiune, unde impulsul cauzeaza o stare neplacuta, apasarea
nu se va mai repeta, evita autostimularea. Daca animalul este
lasat liber sa se autostimuleze pentru o perioada de 24 de ore,
acestuia ii cauzeaza imbolnavirea si in final moartea. Locul unde
animalului ii produce"placere" se afla in nucleii ventromediali ai
hpocampului., in nucleii septali si amigdalieni, stimularea
hipotalaqmusului posterior, a mezencefalului dorsal cauzeaza
stare motivationala negativa. In motivarea animalului sunt
implicate in mod egal si formatiunile neocorticale.
Prin implicarea unor asemenea mecanisme se realizeaza
controlul procesului de invatare, a celor mnezice. fost pus in
evidenta prin studierea efectelor stimularii sistmului limbic
asupra performantelor de conditionare. Indepartarea functionala
bilaterala a hipocampului provoaca la sobolani disparitia
reflexelor conditionate; la maimuta reduce intensitatea reflexelor
conditionate formate. Cercetarile cu microelectrozi au evidentiat
o activitate electrica intensa la acest nivel in timpul invatarii.
Fapt sustinut de o serie de date cu bolnavi cu interventii
neurochirurgicale la acest nivel. Efectele sunt fie de disparitie a
tuturor amintirilor, fie de aparitie a unora dintr-un trecut
ontogenetic indepartat. Rol important il are "circuitul Papez".
Sistemul limbic intervine atat in stocarea, cat si in filtrarea a
ceea ce s-a stocat in memorie.
noulpamant.ro/articole/dezvoltare-umana/sistemul-limbic-amigdala-hipotalamusul-si-talamusul/
Sistemul limbic: amigdala, hipotalamusul și talamusul
1

By Razvan on 27 decembrie 2017

Dezvoltare umană

SISTEMUL LIMBIC

Sistemul limbic este o serie de structuri cerebrale aflate deasupra fluxului cerebral și îngropate sub
cortex. Structurile sistemului limbic sunt implicate în multe dintre emoțiile și motivațiile noastre, mai
ales cele legate de supraviețuire. Asemenea emoții includ frica, furia și emoțiile legate de
comportamentul sexual. Sisteml limbic este implicat și în senzațiile de plăcere legate de supraviețuire,
precum cele legate de mâncat și sex.

Sistemul limbic influențează atât sistemul nervos periferic dar și sistemul endocrin.

Anumite structuri ale sistemului limbic sunt implicate și în procesul de memorare. Două sisteme mari,
amogdala și hipocampul, joacă niște roluri importante în procesul memoriei. Amigdala este responsabilă
de determinarea amintirilor care sunt stocate și unde se stochează acestea în creier. Se crede că
determinarea este bazată pe cât de mare este răspunsul emoțional pe care îl evocă un anumit
eveniment. Hipocampul trimite amintirile în partea potrivită a emisferei cerebrale pentru păstrare pe
timp îndelungat și le extrage când este nevoie. Leziuni ale acestei zone din creier pot conduce la
imposibilitatea de a avea noi amintiri.

Parte din zona prefrontală a creierului numită diencefal este de asemenea inclusă în sistemul limbic.
Diencefalul este localizat sub emisfera cerebrală și conține talamusul și hipotalamusul. Talamusul este
implicat în percepția senzorială și reglează funcțiile motorii (de exemplu mișcarea).

Ea se conectează la zone ale cortexului cerebral care sunt implicate în percepția senzorială și în mișcare
împreună cu alte părți ale creierului și ale coloanei vertebrale, având un rol atât în senzații cât și în
mișcare. Hipotalamusul este o componentă foarte mică dar extrem de importantă a diencefalului. Ea
joacă un rol major în procesul de reglare al hormonilor, al funcționării glandei pituitare, a reglării
temperaturii corpului, a funcționării galndelor adrenale și în multe alte activități vitale.

STRUCTURI ALE SSTEMULUI LIMBIC

Amigdala – o masă de nuclei de forma unei migdale, implicată în răspunsul emoțional, secreția
hormonală și memorie. Amigdala este responsabilă de condiționarea fricilor sau de procesul de învățare
asociativă prin care învățăm să ne temem de ceva.

Girusul cingulat – un pliu al creierului care este implicat în impulsul senzorial al emoțiilor și reglarea
comportamentului agresiv.
Fornix – o bandă de axoni de materie albă în formă de arc (fibre nervoase) ce conectează hipocampul de
hipotalamus.

Hipocampul – un mic miez ce acționează ca mototr de indexare al amintirilor – trimite amintirile către
partea potrivită a emisferei cerebrale pentru stocarea pe termen lung a acestora și le accesează atunci
când este nevoie de ele.

Hipotalamus – aproximatv de dimensiunea unei perle, această structură conduce o multitudine de

funcții importante. Te trezește dimineața și pornește fluxul de adrenaină. Hipotalamusul este un
important centru emoțional, controlând moleculele care te fac să te simți exaltat, furios sau nefericit.

Cortexul olfactiv – primește informații senzoriale de la bulbii olfactivi și este implicat în identificarea
mirosurilor.

Talamus – o masă mare cu doi lobi, de materie cenușie ce funcționează ca un întrerupător trimițând
semnale senzoriale către și de la șira spinării către cortexul cerebral și invers.

În concluzie, sistemul limbic este responsabil de controlarea mai multor funcții din corp. Unele dintre
acestea includ interpretarea răspunsului emoțional, de păstrarea amintirilor și de relgarea hormonilor.
Sistemul limbic este implicat și în percepția senzorială, funcțiile motorii și olfactive.