UNIVERSITATEA ECOLOGICĂ din BUCUREȘTI

Facultatea de Psihologie

Neuropsihologie

REFERAT – Sistemul de răsplată

Acad. Constantin Bălăceanu Stolnici

Studentă: Florina Moldoveanu, AN 1 Licență, IFR

 Sistemul de răsplată reprezintă un grup de structuri neuronale activate prin
stimuli de recompensă sau de întărire. Mai exact, atunci când este expus la un
stimul plin de satisfacție, creierul nostru răspunde prin creșterea eliberării de
dopamină și astfel structurile asociate cu sistemul de recompensă se găsesc de-a
lungul căilor majore ale dopaminei din creier.

Calea dopaminei mezolimbice joacă un rol principal în sistemul de răsplată,

ea fiind responsabilă de conectarea ariei ventrale (una dintre principalele zone din
creier producătoare de dopamină) cu nucleul accumbens (zonă din striatul ventral,
responsabilă de motivație și recompensă).

Tot din sistemul de răsplată face parte și calea mezocorticală, o altă cale
majoră a dopaminei, care călătorește de la aria ventrală la cortexul cerebral.

Aria ventrală este excitată din formația reticulată și din hipotalamus (are
multe puncte care, odată excitate, dau senzație de placere/mânie; în cei 36 de
nuclei ai hipotalamusului sunt formațiuni implicate în stările emoționale);

Deși conține mai multe tipuri diferite de neuroni, este caracterizată în primul
rând de neuronii dopaminergici care se proiectează din aria ventrală în tot
creierul, având implicații în consolidarea comportamentului. Funcțiile asociate
ariei ventrale sunt diverse, dar este cunoscută pentru rolul major pe care îl are în
motivație, recompensă și dependență.

Cu cât aria ventrală trimite mai multă dopamină în nucleul accumbens, cu

atât suntem mai bucuroși și mai fericiți. Când dopamina scade sub un anumit nivel,
apar stările negative-emoționale ( tristețe, frică, mânie, respingere, disperare).
Fericirea e dată de inundarea nucleului accumbens cu dopamină.

Nucleul accumbens mobilizează nucleii care fac parte din sistemul

extrapiramidal (dorsalul și striatul ventral) și permite astfel exprimarea stărilor
emoționale (manifestări motorii ca mimica feței, poziția mâinilor etc) care îi ajută
pe cei din jur să observe dacă o altă persoană este bucuroasă, nervoasă, emoționată,
gânditoare, furioasă etc; Expresia motorie (în special mimica) se datorează relației
glutaminergice dintre nucleul accumbens și striatul ventral și striatul dorsal.
O serie întreagă de formațiuni mențin nucleul accumbens la un anumit nivel de
activitate deoarece individul, în starea de veghe nu poate fi lipsit de orice stare
emoțională.

Prin nucleul dorsomedial, talamusul are o participare importantă în

activitatea psihică, determinand împreună cu lobul prefrontal efectele vegetative
ale manifestărilor motorii legate de stările afective, asupra unor structuri limbice
(nucleul amigdalian, nucleii septului, tuberculul olfactv și ariile cingulare) ca și
asupra cortexului cerebral prefrontal și orbitar, generând trăirile afective ca
fenomen subiectiv existențial.

Datorită hipocampului, trăirile noastre afective sunt memorate. Cu cât o

trăire/reprezentare mentală este mai încărcată emoțional, cu atât ea se păstrează
mai bine și mai solid în memoria noastră. Dacă interacționăm cu o anumită stare
considerată neutră și o înregistrăm fără niciun fel de emoție/participare emoțională,
o vom uita repede și nu o păstrăm în memorie. Acest fapt se datorează implicării
hipocampului în circuitele complicate care stau la baza stărilor noastre emoționale.

Cuplul aria ventrală-nucleul accumbens are la suprafața lui o mulțime de

receptori pentru dopamină, pentru nonadrenalină, pentru substanțe opioidale,
pentru acidul glutamic șamd, formând calea comună de realizare a răsplatei în
sistemul nervos central.

În același timp, intervin neuronii serotoninergici din rafeul median al

trunchiului cerebral (mai ales cei mesencefalici), care acționează asupra
talamusului, cortexului cingular și cortexului cerebral și cei noradrenergici din
locus coeruleus și porțiunea laterală a formației reticulate care acționează asupra
cortexului cerebral, mai ales asupra lobului cingular. Aceste două sisteme sprijină
sistemul dopaminergic, pentru a crea o stare de confort afectiv. Când unul din
acestea doua funcționează deficitar, se realizează un fond emoțional negativ, cu
tendința spre depresie, uneori cu o irascibilitate necontrolată.

Pentru că dopamina este importantă pentru cogniția normală, aria ventrală

este implicată în patofiziologia și altor tulburări decât dependența, cum ar fi
schizofrenia (asociată cu niveluri ridicate de dopamină) sau ADHD (tulburarea de
hiperactivitate cu deficit de atenție, legată de o activitate scăzută a dopaminei în
aria ventrală);

Chiar dacă creierul nostru primește feedback de la multe alte regiuni ale
sistemului nervos, pentru a înțelege mai bine modul în care funcționează sistemul de
răsplată, putem simplifica descrierea acestuia ca fiind un circuit cu un început și un
sfârșit clare: cale mezolimbică, caracterizată de importanța unui neurotransmițător
numit dopamină.

Începutul acestui lanț de transmitere a informațiilor este situat într-o zonă a

trunchiului cerebral numită aria ventrală. Această regiune este legată de
mecanismele de supraviețuire de bază care sunt automatizate cu partea inferioară a
creierului și de acolo se ridică la sistemul limbic, un set de structuri responsabile
pentru generarea emoțiilor.

Acest amestec de emoții plăcute și o senzație de plăcere trece la lobul frontal,

unde informațiile sunt integrate sub forma unor motivații care duc la planificarea
unor secvențe de acțiuni voluntare care să permită apropierea de obiectiv. Astfel,
circuitul de recompensă începe într-unul dintre cele mai elementare și mai automate
locuri din creier și își face drumul până la lobul frontal, care este unul dintre locurile
cele mai legate de învățare, comportament flexibil și luarea deciziilor.

Sistemul de rasplată actioneaza în “colaborare” cu structuri extrem de

complexe și participă indirect la mecanismele cognitive. Astfel, interventia sa nu se
rezumă numai la plăcere și neplăcere ci determină apariția mai multor stări afective
care îmbogățesc viața noastră psihică și conștientă, fiind totodată un instrument
esențial în procesele de motivație și învățare.

În concluzie, sistemul de răsplată reprezintă setul de mecanisme conceput de

creierul nostru pentru a ne permite asocierea anumitor situații cu senzația de
fericire/plăcere/satisfație. Practic, în acest mod vom tinde să repetăm situațiile care
au generat acele senzații astfel încât experiența respectivă să reapară.
Bibliografie:

B a d i u G . , P a p a r i A . ( 2 0 0 5 ) , Controlul nervos al funcțiilor organismului, Ed.Fundației

„Andrei Șaguna”, Constanța.

Badiu G., Papari LA., Papari A.C. (2001), Psihoneurofiziologia Comportamentului uman, Ed.
Fundaţiei „Andrei Şaguna”, Constanţa.

Balaș M., Vlad M., (2021), Curs de Endocrinologie, Ed. „Victor Babeș”, Timișoara.

Bălăceanu-Stolnici C., Berescu M., Borosanu A., (2006), De la neurobiologie la

neuropsihologie, Ed. Fundaţiei ”Andrei Şaguna”, Constanţa.

Dănăilă L., (2015), PSIHONEUROFIZIOLOGIE - Curs pentru învăţământ la distanţă, Ed.

Universitatii Titu Maiorescu, București.

Rotărescu V., (2008), Neuropsihologie – Modul de curs ID, Ed. CREDIS, București.

Kahle W., Frotscher M., (2012), Atlas de Anatomie a Omului, Sistemul Nervos si Organele de
Simt, Ed. Medicală CALLISTO.

Resurse web:

https://cupdf.com/document/curs-hipotalamus-2009.html
https://newsmed.ro/diencefalul-anatomie-si-aplicatii-clinice-
https://humanbrainfacts.org/hypothalamus.php
https://neuroscientificallychallenged.com/posts/know-your-brain-ventral-tegmental-area
https://ro.warbletoncouncil.org/sistema-recompensa-cerebro-3081