NEGLIJARE

EMOȚIONALĂ
„Părinții se întreabă
de ce râurile sunt
amare când ei înșiși
otrăvesc fântâna.” –
Frank Pittman
• Violența asupra copiilor, deși este sancționată de legi sau
convenții internaționale, reprezintă o practică obișnuită ce
afectează în mod dramatic viețiile copiilor traumele
produse fiind uneori aproape imposibil de surmontat .

• Consecințele unor comportamente abuzive în relația cu

copilul care se află în plin proces de dezvoltare sunt extrem
de grave având în vedere acest lucru oferind unor
alternative educaționale (adulți sau parinți care
interactionează cu copilul) reprezintă un deziderat al
organizării și specialiștiilor care luptă pentru respectarea
drepturilor copilului
 Ce este neglijare emoțională?

• Dacă copilul este lipsit de atenţie și i se spune în mod constant că „nu

poate”, „nu ştie”, atunci el trăieşte într-o atmosferă de încordare şi tensiune
permanentă. Orice astfel de atitudini comportamentale care au ca efect un
impact negativ asupra copilului reprezintă abuz emoţional.
• Este lipsa de îngrijire a copiilor de către părinți. În afară de afecțiune,
lipsesc și anumite nevoi de bază, cum ar fi igiena sau hrana. Părinții, fără să-
și dea seama, neglijează educația copiilor cu tot ceea ce presupune acest
lucru.
• Din păcate, neglijarea emoțională este adesea trecută cu vederea fără a-i
da importanța pe care o are cu adevărat. Totuși, o astfel de neglijență
poate cauza probleme grave copilului care se simte neînțeles în orice moment
și cu o lipsă semnificativă de stimă de sine.
 Neglijarea emoțională de cele mai multe ori, ea nu
se produce cu intenție, ba chiar poate apărea și în
familiile aparent ideale.
Neglijarea emoțională pură apare ca o forță
invizibilă ce acționează extrem de subtil, adesea
fără a lăsa vreun semn fizic sau măcar vizibil asupra
copiilor expuși acestui fenomen.
Nu implică ceva ce s-a întâmplat, ci mai degrabă
lipsa a ceva ce ar fi trebuit să se întâmple – fiind
astfel greu de identificat.
Neglijarea emoțională nu este același lucru cu abuzul asupra copilului și nici cu
neglijența parentală, pentru că este adesea făcută fără intenție. În timp ce unii părinți
ignoră intenționat emoțiile copilului lor, alții pur și simplu nu observă sau nu recunosc
nevoile emoționale ale acestuia.
Dacă părinții au fost la rândul lor neglijați emoțional în copilărie, moștenirea
transgenerațională își produce natural efectele. Însă și circumstanțele nefericite de viață
(precum boala, moartea, divorțul sau pierderea locului de muncă) reduc drastic
capacitatea părinților de a răspunde nevoilor emoționale ale copilului lor.
Fiecare părinte eșuează ocazional în a-și susține emoțional copilul. Însă marele rău vine
din totalitatea momentelor importante în care părinții au rămas orbi și surzi la nevoia
emoțională a celui mic. Neglijarea emoțională se întâmplă atunci când părinții
invalidează în mod repetat emoțiile copiilor, le tratează ca fiind neimportante ori excesive
sau de o mai mică însemnătate decât alte probleme concrete.
 Cum este afectată nevoia de apartenență de neglijarea emoțională:

• Neglijarea se poate face în multe moduri, un copil se poate simți neglijat chiar dacă
are niște părinți iubitori, dar aceștia sunt stresați sau suprasolicitați la serviciu.
• Tot neglijare este ceea ce simte un copil care trăiește într-o familie cu trei-patru
copii, sau cu un părinte alcoolic și cu puțini bani pentru îngrijirea lor.
• Neglijarea poate să apară și în familiile monoparentale, fără ca părintele care crește
copilul să își dea seama de acest lucru, deoarece el trebuie să suplinească lipsa
celuilalt părinte atât în ceea ce privește timpul petrecut cu copilul, dar și financiar.
 Afectarea nevoii de autonomie și de siguranță

• Copilul nu vrea doar să fie îmbrățișat, hrănit, îngrijit, ci are nevoie să cerceteze și să
exploreze mediul extern. Scopul este să devină autonom, independent față de părinți.
Pentru copil, autonomie înseamnă control, iar control înseamnă siguranță.
• Nevoia copiilor de a se dezvolta autonom poate fi împiedicată sau ignorată de părinți.
Părinții hiperprotectori care le pun limite copiilor „ca să nu pățească ceva rău”, îi
determină pe copii să devină anxioși, iar la maturitate să se îndoiască de capacitățile
lor.
 Neglijarea emoțională afectează capacitatea de adaptare

• Unii părinți îi refuză prea mult copilului îndeplinirea dorințelor, iar alții îl alintă prea mult.
Găsirea unui echilibru adecvat între îndeplinirea plăcerilor și renunțarea la gratificarea
imediată, este ceea ce ar trebui să fie un scop în creșterea și educarea copilului.
• Dacă părinții sunt foarte exigenți, practicând neglijarea emoțională a copilului, el va învăța
să se conformeze pentru a-și mulțumi părinții sau măcar pentru a nu fi pedepsit. Astfel, el
va învăța să își reprime furia, deci nu va ști cum să o gestioneze sau să o afirme în mod
rezonabil.
• Mai târziu el va reacționa fie evitând anumite acțiuni, fie revoltându-se, întrucât această
emoție a lui, în copilărie, nu a fost modelată, acceptată, explicată de către părinți.
 Îngrijire sau neglijare ???

• De cele mai multe ori, când părinții aud că și-ar

fi neglijat emoțional copiii, spun că nu este
adevărat, că ei au făcut sacrificii pentru copiii lor,
că au avut grijă de ei, i-au ținut curați, le-au dat
hrană, le-au cumpărat haine, i-au însoțit la
grădiniță, la școală etc. Unii părinți confundă 
neglijarea emoțională cu cea fizică, au impresia
că, dacă copiii au fost bine îngrijiți, a fost de
ajuns că ei să înțeleagă că sunt iubiți. Din păcate
însă, lucrurile nu stau așa.
 1. Credința că nu merită să fie iubit 

• Copilul se simte nevăzut din punct de vedere emoțional .

Acest lucru îi erodează sentimentul că este demn de a fi
iubit și îl poate face temător în ceea ce privește 
intimitatea emoțională cu ceilalți.
 2. Minimizarea nevoilor proprii

• Disponibilitatea emoțională reciprocă este cel mai

important element în relații. Când părinții își 
resping emoțional sau își neglijează copiii, aceștia
cresc așteptându-se la aceeași reacție și din partea
celorlalți. Ei sunt convinși că dacă își vor exprima 
nevoile îi vor deranja pe ceilalți.
 3 Rușinea de a-și exprima emoțiile foarte puternice

• Copiii cred că dacă își exprimă emoțiile vor fi certați,

iar dacă le reprimă, dacă nu arată că sunt furioși sau
triști, nu îi vor supăra pe ceilalți și vor câștiga dragostea
lor.
 4. Nu știu să primească ajutor 

• Persoanele care au avut parte de neglijare emoțională în

copilărie nu știu să primească afecțiune, nu știu să primească 
complimente, cadouri. Atunci când primesc, ei se simt 
rușinați și nedemni de acestea.
• Le e rușine să ceară ajutorul și încearcă să rezolve problemele
pe cont propriu, deoarece ei consideră că ar trebui să se
descurce singuri în orice circumstanță.
 5. Au stima de sine scăzută, se critică
constant
Toată lumea internalizează vocile părinților, însă unii au avut parte de
încurajare, deci au o voce interioară prietenoasă, alții au avut parte de
critici și astfel vocea lor interioară nu face decât să îi descurajeze, să
simtă că nu sunt suficient de buni. De aceea, se recomandă o
reevaluare a vocii interioare și o separare de acest critic interior, astfel
încât atunci când ne surprindem gândind rău despre noi să ne
întrebăm: „Oare aceasta este vocea/părerea mea, sau a părinților mei?”
 Rănile provocate de neglijarea emoțională

Copiii neglijați sau abuzați emoțional cresc cu diverse traume sau răni. Au fost demarcate  
cinci răni cărora le corespund cinci moduri de manifestare sau măști, și anume:
rana de respingere care poartă masca de fugar (el fuge pentru a nu fi respins);
rana de abandon care poartă masca de dependent (de frică să nu fie abandonat devine
dependent de cel de lângă el);
rana de umilire care poartă masca de masochist (decât să fie umilit mai bine acceptă și îi
place asta);
rana de trădare care poartă masca de dominator (decât să fie trădat mai bine controlează el
totul dominând);
rana de nedreptate care poartă masca de rigid (dacă este rigid și inflexibil nu vor încerca să
îl nedreptățească).
 Semne fizice:
copil înfometat sau alimentat nepotrivit
Neingeinizat;
aspect vestimentar neadecvat;
pedepsit să nu mănânce sau să nu doarmă;
nu-şi cunoaşte ziua naşterii;
primeşte în dar obiecte nepotrivite;
nu are cu cine vorbi despre problemele sale;
are un program de viaţă adecvat vârstei sale, rămânând
mult timp nesupravegheat;
greutatea nu corespunde vârstei;
bolnăvicios.
 Semne emoționale:
instabil emoțional, manifestă explozii emoționale (de la plâns la râs);
tulburări de atașament;
vocabular sumar;
dificultăți de comunicare sau joc cu semenii;
nivel scăzut de înțelegere chiar dacă abilitățile intelectuale sunt potrivite
vârstei;
motivație scăzută pentru învățare;
incapabil de a stabili relaţii interpersonale
durabile.
 Consecinţele neglijării în plan emoţional:
nu este curios, poate avea tulburări de atenţie, un prag prea scăzut sau,
dimpotrivă, prea ridicat de toleranţă a frustrărilor;
acuză frecvent dureri și probleme de sănătate nejustificate (cefalee, greţuri,
vărsături, dureri abdominale);
nu manifestă inițiativă și, frecvent, „așteaptă” să i se dea indicații;
își imaginează cu dificultate viitorul sau are dificultăți majore în
planificare propriului program
 Consecinţele neglijării în plan social:
stabileşte contacte interpersonale fragile, are dificultăţi de
adaptare;
încearcă să-şi suplinească nevoile nesatisfăcute, uneori, prin
fapte antisociale (individual sau aderând la grupuri de
delincvenţi) fugă de acasă, absenteism, însuşire deficitară a
normelor etico-morale.
 Comportamente manifestate de copiii din
familii violente:
 0 – 3 ani : eşecuri, lipsa abilităţilor limbajului, dezvoltare motorie lentă, furie
excesivă, coşmaruri, tremur nocturn, balansarea capului, teama exagerată de
separare.

 4 – 7 ani: verbalizarea fricii şi a mâniei, agresivitatea în raport cu semenii, cu

copiii mai mici sau cu animalele, plictiseală, lipsa motivaţiei, fuga de acasă,
nelinişte excesivă, coşmaruri, insomnii, teama de amerge la culcare, întârzieri în
dezvoltarea limbajului, întârzieri în dezvoltarea motorie.
 Cum poate fi depășit abuzul emoțional asupra copiilor:

 În primul rând, părintele abuziv trebuie să observe și să accepte faptul

că a ales o cale greșită pentru a crește și a educa copilul.
Apoi, trebuie să rezolve problemele care l-au determinat să fie agresiv,
iar ulterior să-și schimbe comportamentul în legătură cu copilul său.
Ca părinte, nu ezita să îți ceri scuze în fața copilului, dacă te pierzi
uneori cu firea.
Nu te adresa copilului folosind apelative jignitoare sau formule negative.
Critică întotdeauna comportamentul copilului, și nu copilul în sine.
  Ascultă întotdeauna tot ce are de spus copilul tău, oricât de insignifiant
ar părea și comunică permanent cu el despre orice.
 10 Sfaturi pentru părinți
• Creșterea stimei de sine este o consecință a întregului travaliu educativ.
• Ea poate începe de la vârste mici, 3-4 ani, astfel:
 Punctați mai mult succesele decât eșecurile;
 Încercați să-i încurajați pe copii cât mai des și permiteți-le independență;
 Oferițili-le libertatea de a greși, dar discutați cauzele și consecințele, pentru
 ei și pentru cei din jur;
 Iubiți-i necondiționat, dar puneți limitele;
 Fiți disponibili, ascultați-i atunci când au nevoie, permiteți explorarea
 și încurajați întrebările;
 Nu stabiliți standarde nejustificat de mari;
 Evitați ironia, ridiculizarea;
 Dați-le responsabilități și lăudați-i aunci când le îndeplinesc;
 Observați ce calități au și ajutați-i să-și dezvolte talentele;
 Încercați să practicați dvs. Înșivă ceea ce le cereți, fiți un model bun.
• Toți părinții ar trebui să cunoască
faptul că cei mici au nevoie de
iubire, afecțiune, încurajare,
disciplină și acceptare din partea
adulților. Atenția și interesul pentru
copil îl ajută să se dezvolte
armonios atât din punct de vedere
fizic, cât și psihic.
VĂ MULȚUMESC
PENTRU ATENȚIE!