SISTEMUL LIMBIC

SISTEMUL LIMBIC

Acesta este cel mai vechi constituent din punct de vedere filogenetic al hemisferelor
cerebrale. La om, sistemul limbic se prezinta sub forma unui inel alcatuit din tesut cortical
primitiv, in componenta caruia intra doua grupe de structuri, limbice si paralimbice.

Structurile limbice sunt hipocampul, amigdala, striatul limbic (nucleul acumbens, tracturile
dopaminergice mezolimbice), nucleii talamici nespecifici, hipotalamusul, cortexul piriform,
substanta numita septum, aria tegmentala mezencefalica si fornixul.

Structuri paralimbice sunt girusul parahipocampic, girusul cingulat, polul temporal, insula si
cortexului orbitofrontal caudal.

Hipocampul este implicat in achizitionarea datelor noi de memorie, in functia

neuroendocrina, in cea autonoma si in cea de emotie. Cu toate ca hipocampul este implicat in
emotie, in reglarea neuroimuna si endocrina, functia sa principala se refera la memorie.

Desi hipocampul are numeroase sisteme aferente, el poseda numai un singur sistem eferent –
fornixul care se termina in corpii mamilari ai hipocampusului.

Amigdala este o alta structura implicata in memorie si emotie, dar rolul ei cel mai
important este acela de generare a afectului. In contrast cu hipocampul, amigdala are un mare
numar de aferente si eferente. Nucleii sai comunica cu structurile hipotalamice, talamice ,striate,
corticale, de trunchi cerebral si sunt direct implicati la om in reglarea multor functii
homeostatice. Datorita acestor evidente anatomice amigdala poate contribui la medierea cailor
limbice finale comune somatomotorii si visceromotorii.

Ganglionii bazali sunt bine cunoscuti pentru implicarea lor in functia motorie si in
sistemul extrapiramidal. O parte a acestor ganglioni bazali, striatul, compus din nucleul caudat si
lenticular au legaturi cu tuberculul olfactiv si nucleul accumbens (nucleul accumbens septi
reprezinta regiunea de fuziune dintre capul nucleului caudat si putamen, acoperit pe partea sa
ventrala de tuberculul olfactiv).

Aria striata care primeste proectii limbice se compune din nucleul acumbens si tuberculul
olfactiv. Aceste structuri sunt cunoscute sub numele de striat limbic. Ele au fost investigate
pentru rolul lor in schizofrenie si s-a constatat ca au o inervatie predominant dopaminergica. Si
globus palidus (alta componenta a nucleilor bazali) are afiliatii limbice preferentiale. Neuronii
palidali ventrali raspund la stimularea amigdaloida probabil datorita medierii nucleului
accumbens.
 Talamusul este foarte complex din punct de vedere anatomic. Aceasta structura
functioneaza ca o statie de releu pentru impulsurile nervoase senzitive. Nucleul talamic, cu care
chirurgii s-au familiarizat cel mai mult este nucleul bazal lateral care retransmite (are rol de
releu) informatii senzitive catre cortexul ideotipic. Totusi, exista si arii intinse heteromodale care
fac parte din cortexul limbic si paralimbic catre care se retransmit aceste semnale. Functia
acestui nucleu nu este bine cunoscuta. Sistemul reticulat activator ascendent are legaturi cu
nucleii talamici reticulari si intralaminari de la care pleaca proiectii corticale difuze. Sistemul
limbic se caracterizeaza printr-o bogata retea de conexiuni. El primeste influxuri si semnale de la
nucleii talamici anteriori, de la hipotalamus, prin nucleul ventral anterior si de la nucleii nervului
vag. La randul sau trimite semnale hipotalamusului si mezencefalului. O alta parte a
informatiilor senzoriale primite de sistemul limbic este de natura olfactiva. El receptioneaza
semnale si de la alte modalitati senzoriale cum ar fi: tactila, proprioceptiva si viscerala. Unele
cercetari au stabilit ca o anumita parte a impulsurilor senzoriale ajung la structurile limbice prin
intermediul fibrelor descendente de la ariile de proiectie senzoriala ale neocortexului.

Sistemul limbic actioneaza ca un tampon intre lumea externa si cea interna. Eferentele
sale ajung la ariile inalt specializate ale cortexului cerebral dar si la partile instinctuale ale
sistemului nervos din trunchiul cerebral inferior, din maduva spinarii si din sistemul nervos
autonom.

Mac Lean ( 1990) sustine prioritatea hipocampului in acest mecanism. “Deoarece

formatiunea hipocampica primeste conexiuni din toate ariile sistemului limbic inervate de
sisteme extero- si interoceptive , el poate efectua sinteza informatiilor interne si externe, dupa
care, la randul sau influenteaza activitatea hipotalamusului si alte structuri implicate in variatele
functii somatoviscerale de tipul autoconservarii, procreatiei si comportamentelor legate de
familie”.

Oricum, sistemul limbic al lobului temporal isi exercita rolul functional, in principal prin
proectiile sale directe catre diencefal, mezencefal si maduva spinarii. Pe de alta parte, se stie ca
lobul frontal reprezinta nivelul cel mai inalt de integrare a functiilor autonome. Lezarea sau
stimularea acestei arii, poate cauza modificari in controlul intestinal, vezical, al temperaturii si al
sudoratiei. Aceste arii corticale cum ar fi insula si portiuni din lobul temporal si parietal sunt si
ele incluse in sistemul limbic. Oricum, in mod traditional, rolul sistemului limbic este legat de
memorie si emotie dar cu unele efecte si asupra altor functii considerate a fi asociate cu reactiile
emotionale esentiale de supravietuire a speciei.

Ariile din jurul sistemului limbic numite paralimbice au structuri histologice mai
complexe mezocorticale. La om exista 5 structuri paralimbice majore:

-        cortexul orbitofrontal caudal

-        insula

-        polul temporal

-        girusul parahipocampic

-        cortexul cingulat

Aceste formatiuni formeaza un inel sau limbus in jurul bazei creierului.

Structurile limbice sunt cel mai strans legate de hipotalamus, reglatorul de baza al
mediului intern si generatorul instinctelor si actiunilor (energiilor) noastre. Sistemul limbic este
implicat ca si hipotalamusul in memorie, imvatare si in unele functii sociale specifice
mamiferelor, importante pentru supravietuirea speciei.

Pe de alta parte, cortexul idiotipic este abia influentat de activitatea limbica, deoarece el
nu serveste oorganismul pentru a avea inputuri senzoriale si motorii primare colorate de emotii si stari
energetice.

Cortexul asociativ unimodal prelucreaza aceste inputuri in forma lor pura in scop vital pentru
supravietuire.

Ariile heteromodale si paralimbice prelucreaza si ele aceste informatii dar intr-un mod
mult mai general. Ele integreaza datele de mai sus in actiuni, afecte, experienta si chiar in
personalitate.

Ariile corticale idiotipice si unimodale sunt dedicate transferului unei singure modalitati
informationale, in timp ce ariile paralimbice-heteromodale au mai multe inputuri si autputuri si
nu pot stabili o specializare. Ariile adiacente comunica una cu alta mult mai mult decat o fac
ariile neadiacente. De exemplu, hipotalamusul si sistemul limbic au numeroase comunicatii
(legaturi) si influente directe in timp ce, cu putine exceptii, influentele hipotalamice directe
asupra restului cortexului sunt relativ minore.

Prezenta ariilor paralimbice si heteromodale a fost descrisa ca un

“ tampon sinaptic” intre realitatea externa si impulsurile interne. Ele fac ca individul sa raspunda
la anumiti stimuli dintr-un context, intr-un anume fel in cazul existentei mai multor cai
alternative. Astfel, comportamentul poate fi modificat in functie de variatele schimbari ale starii
interne, lumii externe si experientei anterioare, fiind mai bun decat patternurile de raspuns
programate. Solutiile posibile si focalizarile sale primare, caile genetice si starile neurale admise
pentru determinarea comportamentului se afla in aceste arii. Acestea fac ca deosebirea dintre
fizic si mintal sa fie atat de voalata incat sa devina aproape fara inteles.

Implicarea sistemului limbic in memorie este bine cunoscuta. Nu exista nici o stare
amnestica fara disfunctie limbica. Leziunile hipocampice caracteristice afecteaza faptele noi de
memorie iar cand sunt afectati ambii hipocampusi si amigdala, afectarea memoriei devine foarte
severa.

Deoarece ariile paralimbice transmit informatii de la ariile senzoriale corticale la

hipocamp in conditiile producerii unor leziuni paralimbice pot aparea tulburari de memorie.
Totodata este acceptat faptul ca motivatiile si afectul sunt reglate si ele de ariile paralimbice
precum si de alte structuri limbice. Ceea ce nu este bine inteles este gradul in care ele determina
un control autonom mai inalt prin functionarea mecanismului de transductie neuroendocrina.
Traditional, sistemul limbic a fost asociat cu emotiile.

Modificarile autonome care insotesc starile emotionale nu par a fi pe deplin integrate in

functionarea organismului.

Rolul amigdalei in producerea modificarilor visceale este cunoscut de multi ani, iar
descoperirile recente care au dovedit ca stimularea ariilor paralimbice produc modificari
consistente in starea de somn, in motilitatea gastrointestinala, in ritmul cardiac si in presiunea
sanguina ajuta mult la intelegerea fiziologiei si patologiei. Astfel, disfunctia cortexului
arbitofrontal poate provoca tulburari ale undelor lente de somn si actiunii cardiace. In rezumat,
ariile paralimbice si limbice sunt urmatoarele:

Arii paralimbice : cortexul orbitofrontal caudal, insula, polul temporal, girusul

parahipocampic, cortexul cingular