EVALUAREA - 1

la disciplina PSIHOFIZIOLOGIE pentru studenţii

Facultăţii Biologie şi Chimie, frecvență redusă
1. Numiți factori ce condiționează prezența deosebirilor dintre creierul omului și animalelor. 1p
1.Numărul foarte mare de neuroni aproximat la 5 x 10 , dintre care 14
miliarde numai în scoarţa cerebrală. Pe lângă aceasta complexitatea mare este
asigurată şi de marea diversitate morfologică şi funcţională a elementelor
neuronale.
2. Volumul mare de conexiuni interne dintre elementele componente
(neuroni). Aşa cum sublinia Lorente de No (1934), la nivelul sistemului nervos al
creierului „totul se leagă de tot”. Cercetările din ultimele două decenii au permis să aproximeze, că fiecare neuron poate avea până la 1000 de contacte sinaptice
(conexiuni directe),
iar unii neuroni corticali – până la 60 000.
3. Gama infinită a combinaţiilor posibile care se realizează în interiorul
creierului între valorile „de la intrare” şi cele de la „ieşire”. Se ştie că neuronul are
multe intrări şi doar o ieşire. Dacă funcţionează în regim binar, chiar în cazul unor
intrări puţine se poate realiza un volum foarte mare între cele două stări ale
„intrării” şi „ieşirii”. Rezistenţa mare a creierului la perturbaţii în timpul transmiterii şi
4.prelucrării informaţiei, datorită corelării dinamice a impulsurilor bioelectrice la
nivel neuronal şi legăturile spaţio-temporare la nivelul ansamblurilor neuronale.
5.„Dublarea” procedeelor şi codurilor naturale înnăscute de ordin
biofizic, biochimic şi fiziologic, cu procedee şi coduri „convenţionale” socio-
culturale dobândite – sistemele de semne şi simboluri ale limbajului articulat şi
„limbajelor artificiale”.
2. Descrieţi esenţa principiilor generale ale organizării structurale şi funcţionale a creierului: principiile neuronului și reflexului 1p
Principiul neuronului dezvăluie esenţa modului de organizare internă a
creierului. La baza lui stau datele prezentate de investigaţiile lui Ramon y Cajal
(1911) , continuate şi aprofundate în continuare de către alţi mari neurologi:
Scherington, Penfield, Economo şi alţii. Conform acestui principiu, creierul are
o organizare discretă şi constă din neuroni. Structura discretă este o necesitate
obiectivă de organizare a proceselor adaptive a organismului la factorii
mediului. Asemenea structură asigură posibilitatea diferenţierii şi specializării
funcţionale, stabilirea unor conexiuni interne complete şi simple, construirea
raporturilor de coordonare şi subordonare ierarhică, sporirea capacităţii
integrative a creierului.
Principiul reflexului – exprimă natura activităţii creierului. Conform acestui
principiu unitatea funcţională de bază a SNC este actul reflex. Acest principiu
presupune interacţiunea a două verigi de bază: veriga aferentă şi veriga eferentă.
Funcţionarea creierului este integrală, adică se bazează pe relaţia de comunicare a
lui cu mediul ambiant.
Principiul reflexului este cea mai de seamă achiziţie a neurofiziologiei şi
psihofiziologiei, care a dat posibilitate de a lămuri fenomenele psihice. Prin
intermediul conceptului de reflex se realizează unitatea dialectică între psihologic
şi fiziologic.
3. Selectați răspunsul astfel ca fraza să exprime un adevăr. 1p
Maturitatea funcţională deplină apare: 18-20 de ani
răspuns: Odată cu nașterea, la 2 ani, 7 ani, 16 ani, 18ani, 20 ani, 25 ani, 45 ani.

4. Explicați principiul heterocroniei și rolul reflexelor condiţionate în maturizarea creierului uman. 1p

Maturizarea anatomomorfologică şi funcţională a cortexului are loc după
principiul heterocroniei: diferite zone şi arii se maturizează în diferite perioade de
timp: primele care se apropie de etalonul creierului adult sunt reprezentanţele
analizatorului olfactiv situate în scoarţa veche şi intermediară. În neocortex,
primele se maturizează zonele centrale ale analizatorilor chinestezic şi cutano-
tactil, precum şi zonele limbice. Apoi urmează diferenţierea şi antrenarea
funcţională a verigilor terminale ale analizatorilor vizuali şi auditivi. Ultimele sunt antrenate în activitate zonele asociativ integrative de ordinele III şi IV (regiunile
frontală, parietală, mijlocie şi inferioară temporo-parieto-occipitală).
De rând cu datele biologice, indicatori ai evoluţiei şi gradului de maturizare
a creierului în ontogeneză pot fi luate şi datele cercetărilor asupra dinamicii ANS.
E stabilit, că maturizarea structurilor cerebrale, în special a celor corticale, se
exprimă prin sporirea capacităţii individului de a forma reflexe condiţionate.
Astăzi se consideră că formarea primelor reflexe condiţionate la copil este
posibilă imediat după naştere ( 3-4 zile), reflexe condiţionate simple. Primele se
formează reflexele condiţionate naturale.
A doua grupă de reflexe sunt cele ce se formează pe baza influenţelor
dirijate sau întâmplătoare pe care le efectuează adultul care îngrijeşte de copil.
Mecanismul lor este mai complex decât al celor naturale. Aceste reflexe încep a se
elabora în lunile a III-a şi IV-a, dar într-o formă elementară. Ele devin mai
complexe către sfârşitul primului an de viaţă, când apare limbajul. După 2 ani şi 6
luni funcţionarea creierului începe să se supună principiului verbalizării. Aceasta
aduce nu numai un nou suport de codificare a informaţiei mai eficient decât
suportul primar al creierului, dar şi scheme operaţionale calitativ superioare de
prelucrare-interpretare a informaţiei recepţionate, bazate pe abstractizare şi
generalizare.
În scopul elucidării dinamicii evoluţiei activităţii nervoase superioare, ca
indicatori pot fi utilizate aşa-zisele reflexe condiţionate artificiale, elaborate în
condiţii speciale de laborator. Cercetările de acest gen au dat posibilitate de a
stabili nu numai succesiunea ontogenetică a reflexelor, dar şi gradele lor de
complexitate. Astfel s-a stabilit:
1. Reflexul condiţionat palpebral (la excitarea vestibulară, balansarea sus-
jos) se poate forma la 12-15 zile după naştere, iar consolidarea lui are loc
la 40-45 zile;
.2 Reflexele chinestezice (motoare) pot fi elaborate de asemenea la scurt
timp după naştere (către sfârşitul primei luni), dar se stabilesc la luna a
IV-a.
3. Reflexele condiţionate de apărare s-au putut elabora la sfârşitul primei
luni de viaţă postnatală, iar consolidarea lor se face spre sfârşitul lunii a
doua.
5. Reflexele olfactive se pot forma la sfârşitul primei luni de viaţă, dar
consolidarea se poate efectua după luna a III-a.
6. Reflexele gustative se pot forma în cea de-a doua lună de viaţă, iar
diferenţieri gustative elementare la sfârşitul lunii a II-a (copilul poate
distinge o soluţie de 2% de zahăr şi 0,6% sare).
7. Reflexe condiţionate simple la stimuli sonori se pot elabora încă în
primele etape ale ontogenezei. Astfel, reflexul salivar devine posibil în
săptămâna a IV-a, iar cel de apărare în a V-a.
8. Reflexele vizuale se formează mai târziu. Mai întâi la începutul lunii a II-
a se pot elabora reflexe de apărare şi alimentare motorii (reacţia suptului)
la acţiunea luminii albe, apoi spre sfârşitul lunii a II-a aceleaşi reflexe pot
fi elaborate la lumină colorată.

9. Selectați caracteristicile referitoare la maturizarea structural-funcţională a creierului uman în ontogeneză, specifice următoarelor perioade: 1p
Perioadele:
1. la naştere, - c
2. primele 3-4 zile după naștere, -f
3. după luna a II-a, - b
4. în primele luni de viaţă,- h
5. primul an de viață,- a
6. primii doi ani de viaţă,-d
7. 7 ani, -e
8. 14 ani, -g
9. 20-25 ani. -i
Caracteristicile:
a)predomină faza de somn,
b) reacţia de ţintire şi de fixare,
c)constituirea stratului VI cortical,
d) creşte masiv masa şi suprafaţa cortexului cerebral,
e) neuronii devin asemănători cu ai adultului,
f) formarea primelor reflexe condiţionate,
g) devin eficiente procesele gândirii formal-abstracte,
h) reacţiile şi stările emoţionale primare (plăcere, satisfacţie, frică, spaimă, etc.,
i) ajung la maturitate emoţiile şi sentimentele complex-morale, estetice
10. Argumentaţi de ce la copii, dereglarea funcţiilor psihice are loc ca şi la maturi, însă dereglarea funcţiilor vorbirii apar mai puţin evidente decât la
maturi şi în special în procesele verbale-mnestice. 1p
La copii, dereglarea funcţiilor psihice are loc ca şi la maturi,
însă dereglarea funcţiilor vorbirii apar mai puţin evidente decât la maturi şi în
special în procesele verbale-mnestice. În ontogeneză rolul emisferei stângi în
asigurarea funcţiilor vorbirii sporeşte pe măsura schimbării structurii psihologice a
însăţi activităţii de vorbire (învăţării, scrierii, citirii). În acelaşi timp, dereglarea
emisferei drepte în copilărie provoacă dereglări spaţiale mai evidente decât la
maturi. Diferit decurg la copii şi procesele de interacţiune a emisferelor.
În ontogeneză se schimbă atât specializarea funcţională a emisferelor, cât şi
mecanismele lor de interacţiune, ceea ce indică la faptul că activitatea în pereche a
emisferelor se formează sub influenţa factorilor genetici şi sociali.

11. Stabiliţi deosebirile simptomatice care se atestă în cazul lezării comisurii şi a corpului calos 1p
În clinică deseori se întâlnesc dereglări cauzate de lezarea corpului calos.
Simptomatica dereglărilor este similară cu cea a lezării comisurii. Pentru bolnavii
cu lezarea parţială a corpului calos sînt caracteristice anomii (imposibilitatea de a
numi obiectele, sesizate de partea stângă a câmpului vizual sau a mânii stângi),
ignorarea părţii stângi ai corpului şi a părţii stângi a spaţiului vizual, apariţia
discopiei-disgrafiei.
În rezultatul studierii bolnavilor cu lezarea diferitor porţiuni a corpului calos
s-a dovedit că el nu este un organ omogen, dar un sistem diferenţiat părţile diferite
ale căruia îndeplinesc roluri diferenţiate în mecanismul interacţiunii
interemisferice.
O altă particularitate a sindromului ectomiei corpului calos este instabilitatea
sindroamelor apărute, restabilirea relativ rapidă a funcţiilor psihice, mai întâi se
restabileşte aprecierea verbală a stimulilor tactili aplicaţi de partea stângă a
corpului, apoi dispare ignorarea părţii stângi a câmpului vizual şi a discopiei-
disgrafiei.
Diferenţa în activitatea funcţională a emisferelor apare în perioada
ontogenezei timpurii. La copii, dereglarea funcţiilor psihice are loc ca şi la maturi,
însă dereglarea funcţiilor vorbirii apar mai puţin evidente decât la maturi şi în
special în procesele verbale-mnestice. În ontogeneză rolul emisferei stângi în
asigurarea funcţiilor vorbirii sporeşte pe măsura schimbării structurii psihologice a
însăţi activităţii de vorbire (învăţării, scrierii, citirii). În acelaşi timp, dereglarea
emisferei drepte în copilărie provoacă dereglări spaţiale mai evidente decât la
maturi. Diferit decurg la copii şi procesele de interacţiune a emisferelor.
În ontogeneză se schimbă atât specializarea funcţională a emisferelor, cât şi
mecanismele lor de interacţiune, ceea ce indică la faptul că activitatea în pereche a
emisferelor se formează sub influenţa factorilor genetici şi sociali.
12. Argumentaţi prin dovezi concrete asimetria emisferelor cerebrale. 1p
Teoria asimetriei funcţionale cerebrale a trecut câteva etape de dezvoltare.
La prima etapă savanţii considerau că emisfera stângă este absolut
dominantă în reglarea vorbirii, funcţiilor manuale şi altor procese psihice.  
Emisferei stângi i se atribuia funcţia secundară în realizarea proceselor psihice.
Concepţia dominării emisferei stângi se baza pe teza asimetriei absolute stângi
asupra celei drepte, iar însăşi dominanta se înţelegea ca rol exclusiv al emisferei
stângi în asigurarea vorbirii şi altor funcţii legate de alte procese psihice ce asigură
vorbirea. Acumularea de date despre implicarea emisferei drepte în vorbire, iar a
celei stângi – în procesele neverbale, perceptive, a diminuat concepţia dominării
absolute a emisferei stângi. În locul ei se abordează o nouă teorie despre
dominanţa relativă (la dreptaci) referitor la funcţia vorbirii şi respectiv a celei
drepte în realizarea funcţiilor neverbale. La moment se consideră câteva teorii
referitoare la asimetria funcţională a emisferelor mari:
Prima: Asimetria emisferelor cerebrale are nu caracter global, dar parţial. În
diferite sisteme caracterul asimetriei funcţionale poate fi diferit. E cunoscut că se
atestă asimetrii motoare, senzoriale şi „psihice”, însă fiecare dintre ele se împarte
în mai multe tipuri parţiale. În interiorul asimetriei motorii se evidenţiază cea a
mâinii, piciorului, oculare, etc., Rolul principal dintre asimetrii îi revine celei
manuale, însă celelalte sînt slab studiate. La formele senzorii se referă asimetria
vizuală, auditivă, tactilă, olfactivă ş.a. La cele „psihice” - asimetria organizării
cerebrale a funcţiilor de vorbire şi altor funcţii psihice superioare (perceptive,
mnestice, intelectuale).
A doua. Fiecare formă concretă a asimetriei funcţionale se caracterizează de
un anumit grad, măsură. Luând în considerare indicii cantitativi se poate vorbi
despre asimetria puternică sau slabă, utilizând pentru aprecierea gradului ei
coeficientul asimetriei.
A treia. Asimetria funcţională a emisferelor mari la omul matur este
produsul acţiunii mecanismelor biosociale. Datele investigaţiilor pe copii a
asimetriei funcţionale denotă că ea nu este înnăscută, însă cu vârsta ea se
maturizează, perfecţionează şi se stabilesc mecanisme complexe de interacţiune
între ele. Acest fapt a fost apreciat şi după indicii bioelectrici. Mai devreme apare
asimetria indicilor bioelectrici ai zonelor asociative (prefrontale, parieto-viscerale
posterioare). Sunt date despre diminuarea EEG asimetrică la vârstă senilă. Astfel,
există factor ontogenetic şi în general, etativ care determină caracterul asimetriei
funcţionale.
În neuropsihologia contemporană sunt trasate două direcţii de bază în
studierea problemei asimetriei emisferice.
Prima. Studierea experimentală a specificului dereglărilor anumitor funcţii
psihice la distrugerea zonelor simetrice a emisferei drepte şi stângi. Prin
suprapunerea observaţiilor se elucidează simptoamele neuropsihologice
caracteristice doar pentru emisfera stângă ori dreaptă. Studierea neuropsihologică a
dereglărilor diferitor funcţii psihice (memoriei, activităţii intelectuale, etc.,) a
demonstrat, că nivelul liber al reglării funcţiilor psihice se realizează preponderent
de către structurile emisferei stângi, iar cele coordonate, automatizate – de către
structurile emisferei drepte.
A doua direcţie constă în confruntarea sindroamelor neuropsihologice, care
apar la lezarea structurilor simetrice din emisfera stângă şi dreaptă. Au fost atestate
sindroame ale emisferei drepte şi stângi, însă o caracteristică concretă a calificării
şi aprecierea cantitativă concretă a dereglărilor diferitor funcţii psihice superioare,
care apar la distrugerea unor ori altor structuri a emisferei drepte, întâlneşte încă
dificultăţi, care în primul rând sunt legate de poziţiile teoretice şi noile metode de
apreciere a activităţii funcţionale a emisferei drepte.
Verificat
Nota 8,0 (opt)