DEF: psihicul reprezinta o forma de reactie la solicitarile mediului cu scopul adaptarii la acesta.

La om, psihicul cuprinde constiinta, nivel superior de manifestare.

Caracteristicile psihicului uman:
a. Este expresie a vietii de relatie.
b. Ce legatura exista intre psihic si creier, alte procese biologice. Desi activitatea psihica are ca
suport creierul, procesele fizio-chimice, dar nu se confunda cu acesta.
Creierul este un mijloc (instrument) pentru desfasurarea vietii psihice.
c. Creierul este o constructie subiectiva mintala care se exteriorizeaza in comportament.
Apartine unui subiect cu propriile trasaturi de personalitate. Nu este o copie fidela a realitatii.
Omul transforma, reorganizeaza, transpune obiectivul in subiectiv, selecteaza, aproximeaza in
functie de particularitatile personalitatii.
d. Psihicul este determinat si conditionat social-istoric. Depinde de particularitatile de cultura-
civilizatie.
Complexitatea psihicului provine din natura sa contradictorie, din ipostazele diferite sub
care apare si din dinamica functionalitatii sale. El este interiorizat (ascuns, latent, virtual) dar
si exteriorizat (manifest, real). Se caracterizeaza prin opozabilitate si contraste. Astfel ,
psihicul uman este obiectiv si subiectiv, material si ideal, reprezinta si un proces si un
produs, este prezent si in stare latenta si manifesta. Dispune atat de desfasurari normale
dar si surprinzatoare, patologice precum visele, halucinatiile, starile emotionale si ideative
stranii, o granita intre normal si patologic fiind dificil de trasat. Este determinat si
determinant in acelasi timp, dat si liber, in sensul ca reprezinta in acelasi timp constrangere
si libertate.
Psihicul poate fi definit prin raportare la anumite criterii exterioare. Astfel, el este o forma a
vietii de relatie in raport cu interactiunea universala a lucrurilor. Raportat la materie este o
functie a materiei superior organizate si anume creierul. Referindu-ne la mediul
inconjurator, este o reproducere subiectiva a realitatii obiective. Deasemenea este
conditionat si determinat socio-istoric si socio-cultural, in functie de realitatea sociala.
Fiind o functie a vietii de relatie, psihicul nu exista si nu functioneaza normal decat in relatie
cu lumea externa, fiind expresia directa, nemijlocita a vietii de relatie a individului.
Suspendarea relatiei cu ambianta duce deasemenea la perturbarea vietii psihice, facand
imposibila viata in general, fapt demonstrate prin intermediul experimentelor de privare
senzoriala. Intre psihic si creier exista o relatie foarte stransa , psihicul provenind din
materie dar neindentificandu-se cu aceasta. El apare pe o anumita treapta de dezvoltare a
materiei. Cea mai elementara forma a psihicului o intalnim la animale, prin sistemul nervos.
Modelele dualiste delimiteaza strict psihicul de creier, fiind considerate de sine statatoare.
Acestea deasemenea au foarte multe valente, fiind impartite in dualism paralelist, dualism
filozofic, dualism epifenomenalist, si interactionist.Modele moniste considera ca nu exista
nici o diferentiere intre psihic si creier, acestea fiind si mai variate decat modele
dualiste:monism mentalist, monism materialist fizicalist, periferic si centralist, monism
emergentist, monism psihoneural, monism neutral. Modelul pluralist (Karl R Popper ) ia in
considerare existenta a 3 lumi: lumea materiala, a starilor psihice si a cunoasterii obiective.
In completarea lor au aparut si modelul interactionist-emergentist, interactionist-sistemic si
modelul dublului determinism.
Psihic, creier și societate
Psihicul ca funcție a creierului 

Psihicul este rezultatul măsurabil al funcționării creierului, un produs sau o funcție a creierului.

El este inseparabil de structurile materiale, cuantice și energetice.

Deci provine din materie, dar nu este materie și se află într-o strânsă legătură una cu cealaltă.

Dacă creierul nu se dezvoltă suficient, nici reacțiile psihice nu sunt la un nivel ridicat. De

asemenea, dacă apar modificări chimice la nivelul creierului, și reacțiile psihice vor avea de
suferit.

Psihicul...

Creierul si psihicul uman

Neuronii sunt celulele de baza ale creierului. Ei au o forma alungita, continand un

nucleu central si prelungiri (axoni, dendrite), avand rolul de a primi si a transmite
impulsuri nervoase de la si catre alti neuroni.
Gandirea este considerata ca fiind o emanatie, un rezultat al activitatii creie-rului.
Cand sunt activate anumite circuite in creier (implicarea va fi a unor structuri
neuronale complexe care alcatuiesc tipare de functionare si de sistem ale cr
525d32f eierului), se genereaza anumite procese mentale. Creierul creeaza o "harta
neuronala' sau un "profil de retea neuronala', care, la randul sau, creeaza o
"imagine mentala', cum ar fi o imagine senzoriala sau o reprezentare lingvistica a
unui concept ori obiect. in acest moment, nu se cunoaste modul in care "harta'
cerebrala creeaza "imaginea' mentala, psihismul (trairea) aferent(a). (Ana
Muntean, 2006)
Ceea ce numim psihic* ar putea fi un termen simplu pentru tiparele de flux
energetic si informational.
Energia si informatiile pot circula la nivelul creierului sau intre creiere. Modul in care
aceasta energie si informatie circula la nivelul creierului individului sau intre doi
indivizi ajuta la crearea experientei mentale.
Exista o incitanta convergenta intre rezultatele cercetarilor din neurologie si cele din
stiintele developmentale si comportamentaliste. Procesele psihice apar ca fiind
generate de structura si functionarea creierului. (Ana Muresan, 2006)
Creierul este o parte a sistemului nervos care controleaza intregul organism.' Cand
spunem ca psihicul este un rezultat al neurofiziologiei proceselor creierului, ne
referim, de fapt, la circuitul energetic si informational din intregul organism, in care
creierul ocupa locul central.
Esenta psihicului este data de tiparul fluxului energetic si informational, produsul
proceselor neurofiziologice ale creierului individului, precum si al interactiunilor care
genereaza stimuli cu cei din jurul sau, cu care intra in comunicare.
Creierul este un set complex de sisteme integratoare care tind sa functioneze
impreuna. Psihicul este generat de creierul luat in intregime. (Ana Muresan, 2006).
"Integrarea', ce se refera la modul in care anumite componente conlucreaza intr-o
functionare unitara, este probabil trasatura distinctiva, fundamentala a func-tionarii
sistemului nervos.
Atunci cand anumite experiente de atasament primar al copilului nu sunt pro-pice,
exista riscul ca psihicul lui sa nu se mai dezvolte ca un sistem de functionare
integrata.
Experientele de comunicare interpersonala vor ajuta la dezvoltarea integrarii
neuronale sau o vor impiedica.
Integrarea este probabil elementul-cheie al normalitatii psihice la nivelul individului
si al familiei si elementul fundamental al functionarii sanatoase a unei - comunitati
care asigura bunastarea indivizilor.
Atat informatia codata genetic, cat si activarea neuronala* provocata de stimulii din
prezent vor influenta activitatea genelor ce raspund de crearea proteinelor necesare
pentru formarea structurilor creierului.
Experientele (stimulii) determina activarea neuronilor. Experientele modeleaza
activitatea neuronala pe moment si au capacitatea de a modela structurile creierului
aflate in continua schimbare de-a lungul vietii.
Cercetari recente arata ca creierul are o plasticitate care il face sensibil la
influentele mediului de-a lungul intregii vieti. Plasticitatea se refera in special la noi
conexiuni neuronale, neuroni noi care sunt antrenati. Probabil capacitatea copilului
de a-si schimba tiparul de atasament, intr-o perioada ulterioara primilor ani de
viata, se leaga de aceasta capacitate a creierului de a continua sa genereze noi
raspunsuri Ia experiente, de-a lungul vietii.
Experienta* in general si experienta precoce in special modeleaza functionarea
neuronala si arhitectura creierului. Tiparele de dezvoltare a unor copii beneficiind de
diferite tipuri de atasament sugereaza faptul ca psihicul acestora functioneaza in
moduri distincte, diferite.
Asa cum am mai spus, exista un proces de generare a neuronilor (inca inainte de
nasterea copilului), precum si unul de generare a conexiunilor sinaptice, care se
intind pe perioada primilor trei ani de viata si sunt controlate genetic. (Ana
Muresan)
Creierul pare a contine un mecanism de creare a fundamentului neurobiologic
necesar dezvoltarii psihicului. Pe masura ce copilul creste, acest substrat neuronal
va servi ca structura care va "indrepta in afara', spre experienta primara,
conexiunile neuronale ce guverneaza procesele de baza cum ar fi perceptia si
activitatea motoare.
Aceasta forma precoce de dezvoltare a creierului, numita uneori proces de
"experienta expectata', apare prin intermediul formatiunilor sinaptice codate
genetic, ce reclama o cantitate minima de stimulare, caracteristica speciei, din
partea mediului, cum ar fi expunerea la lumina sau la sunet (asa cum am prezentat
in subcapitolul privind rolul experientelor precoce).
Eliminarea selectiva a excesului de conexiuni produse genetic modeleaza
dezvoltarea. Utilizarea lor defectuoasa sau conditiile toxice, cum ar fi stresul excesiv
(in situatia copiilor abuzati), pot conduce la eliminarea excesiva, primej-dioasa a
sinapselor existente genetic. Unii oameni de stiinta sustin faptul ca aceste circuite
necesita doar o stimulare minima pentru a mentine neuronii si inter-conexiunile lor.
Un proces opus celui descris anterior, uneori denumit dezvoltare "dependenta de
experienta', apare prin stabilirea unor noi conexiuni neuronale induse de
experienta.
Experienta poate altera deci structura creierului, conducand, in caz pozitiv, fie la
mentinerea si intarirea sinapselor existente, fie la crearea unor noi conexiuni
neuronale induse prin experienta. (Ana Muntean, 2006)
Conexiunile neuronale pot fi mentinute, intarite sau create sub influenta
experientelor. Oamenii de stiinta considera ca tiparul conexiunilor neuronale
determina modul de functionare a creierului si a psihicului. Siegel (2001) spune:
"Conexiunile umane (interactiunile) creeaza conexiunile neuronale din care apare
psihicul'.
Acesta este procesul prin care experienta interpersonala modeleaza direct
dezvoltarea programata genetic a creierului uman.
Intr-un proces* sanatos de dezvoltare, functionarea sistemului nervos al copilului si
a intregului organism se evidentiaza prin structurarea unor functii psihice specifice
stadiilor de dezvoltare. Stroufe, Egeland, Carlson si Collins (2005) au identificat
aceste functii (apud Ana Muntean, 2006);
. intre 0 si 1 an (au mai fost prezentate in capitolul cu bazele dezvoltarii): reglarea
starii initiale (reglarea ritmului veghe-somn si a reactivitatii la stimu-lare si
dezvoltarea capacitatii de a sesiza schimbarile in stimulare);
. intre 1 si 2 ani: capacitatea de autoreglare, ghidat de adultul ce il ingrijeste; se
dezvolta autonomia, constiinta de sine, inclusiv emotionala, si constientiza-rea
celorlalti, precum si a unor reguli de comportare ("Nu e voie' este foarte devreme
inteles !);
. la varsta prescolara: capacitatea de a se autoregla (de a se stapani) creste, copilul
capata incredere in el, daca e sprijinit, are comportamente indepen-dente, lumea
sociala se extinde, valorile si regulile sunt internalizate;
. la varsta scolara: sarcina majora este dezvoltarea competentelor; eficienta
personala, autointegrare, competenta in relatiile cu colegii; isi gaseste, isi defineste
locul in grup si functioneaza in grup, are prietenii loiale, manifesta competente
scolare;
. la adolescenta: sarcina majora este structurarea identitatii (procesul de indivi-
dualizare); in subsidiar, sarcinile varstei vor fi: dezvoltarea autonomiei concomitent
cu mentinerea in relatie cu ceilalti, competenta de a fi integrat in retele de colegi
(peers), de a-si crea un loc in aceste retele, primele relatii intime, coordonarea
vietii intre scoala, munca si relatiile sociale;
. la varsta adulta: sarcina majora este emanciparea persoanei, cu subsarcini:
lansarea cursului vietii (planuri de viata puse in practica), asumarea unor
responsabilitati financiare; competente sociale specifice adultului: coordo-narea
parteneriatului de viata si a prieteniilor, stabilitatea in cuplu (parteneriat de viata),
coordonarea relatiilor cu colegii, prietenii, partenerii, a muncii, a formarii continue,
a carierei si a vietii sociale. (Ana Muntean, 2006)
Aceste sarcini de varsta presupun insa o buna functionare a creierului si sunt
evidente legatura dintre sarcinile majore ale unei varste si cele ale varstei
urmatoare, precum si continuitatea si extinderea sarcinilor.
Intr-o dezvoltare sanatoasa, in care individul a beneficiat de timpuriu de stimulari
adecvate, sarcinile varstei se realizeaza in acelasi timp cu satisfactie, cu bucuria de
a trai. Ele dau sens vietii individului si se constituie ca motivatie.
Nu este necesara bombardarea copiilor (probabil recomandarea e valabila si pentru
varste mai avansate) printr-o stimulare senzoriala excesiva, in speranta ca, astfel,
vor avea "un creier mai bun'.
Parintii si cei ce ingrijesc copiii ar trebui sa fie mai relaxati si sa-si faca mai putine
griji cu privire la cantitatea de stimuli la care expun copiii. (Ana Muntean, 2006)
Supraproductia de conexiuni neuronale din primii doi-trei ani de viata permite
creierului sa se dezvolte normal, in conditiile unui ambient "mediu', care sa asigure
cantitatea minima necesara de stimulare senzoriala prin care vor fi selectate si
mentinute doar circuitele sinaptice necesare din volumul dens de circuite neuronale
existente.