Fedorenco Ecaterina, studenta anul I , Ps.

Clinica

GLOSAR

( NEUROPSIHOLOGIE ȘI PATOPSIHOLOGIE)

1.Neuropsihologia este o disciplina de granita intre stiintele neuronale, psihologice, sociale si

tehnice. Ea functioneaza ca stiinta pe principiul interdisciplinaritatii si complementaritatii.

2.In prezent, studiul organizarii psiho-neuro-comportamentale se desfasoara pe 4 directii

principale:

• Directia descriptiva, prin care se evidentiaza elementele componente ale unuia numit
comportament, succesiunea acestora in spatiu si timp si corelatiile ce se stabilesc intre
ele. Aceasta directie permite studiul rolului specific al diferitelor componente in cadrul
activitatii psihice generale a unui individ.

• Directia evolutionista – urmareste desprinderea si formularea unor legitati generale ale

devenirii psiho-comportamentale, pe toata scara animala, precum si evidentierea
diferentelor calitative intre diferitele niveluri ale ierarhiei filogenetice.

• Directia ontogenetica - permite stabilirea stadiilor parcurse de entitatile

psihocomportamentale, de la aparitie si pana la desavarsire si maturizare, in stransa
dependenta de maturizarea structurilor cerebrale, de maturizarea unui set de neuroni sau a
unui anumit circuit neuronal.

• Directia neuropsihologica, in cadrul careia accentul cade pe dezvaluirea si explicarea

mecanismelor concrete prin care se realizeaza, la nivelul creierului, un act
psihocomportamental sau altul.

3. In ultima vreme, se manifesta un interes deosebit pentru alte doua modalitati de studiere a
creierului :

• Modalitatea cibernetica, in care creierul este considerat ca o retea de tip computer cu

autoreglare.

• Modalitatea fizica, in care sunt luate in considerare campurile electromagnetice ce

insotesc activitatea psihica, schimbul de particule elementare, precum si orice alt proces
fizic care permite realizarea unor analogii intre sistemele vii si cele nevii .

4. Principalele sarcini ale neuropsihologiei sunt următoarele:

1. Studiul modificărilor proceselor mintale în leziunile cerebrale locale, care permite

identificarea asocierii substratului cerebral un anumit tip de activitate mintală.

2. Analiza neuropsihologică face posibilă identificarea acelor structuri comune care există în
procese psihice complet diferite.

3. Diagnosticul precoce al leziunilor cerebrale focale.

5. Metoda anatomică comparativă de cercetare face posibilă aflarea dependenței modurilor de
viață, comportamentului de trăsăturile structurale ale sistemului nervos. Cu ajutorul acestei
metode, au fost clarificate principiile activității creierului, precum și structura cortexului
cerebral, dar a fost dificil să se studieze funcțiile anumitor structuri.

6. Metoda stimulării implică analiza caracteristicilor activității psihice superioare ca urmare a

expunerii creierului la anumite influențe. Deoarece acest efect poate fi exercitat în moduri
diferite, se disting stimularea directă, indirectă și la nivel neuronal.

7.Metoda distrugerii a jucat rolul principal în formarea neuropsihologiei ca știință a

mecanismelor creierului și proceselor mintale. Această metodă implică distrugerea unei zone
specifice a creierului și monitorizarea caracteristicilor comportamentului. În ceea ce privește
persoana, metoda constă în observarea pacientului după operații neurochirurgicale sau răni în
zona cerebrală.

8. Metoda de analiza sindromica sau bateria metodelor lui Luria se bazează pe o abordare
sistematică a analizei disfuncționalităților și a analizei calitative a unui defect și prezintă un set
de teste speciale care abordează diverse procese cognitive, mișcări și acțiuni voluntare.

9. Neuropsihologia clinică se ocupă cu studiul pacienților cu leziuni cerebrale locale. Sarcina

principală este studierea sindroamelor neuropsihologice în leziunile cerebrale locale.

10. Neuropsihologia experimentală (neuropsihologia proceselor cognitive). Sarcina principală

este studiul experimental al diferitelor forme de tulburări mintale în leziunile cerebrale locale.

11. Neuropsihologia ca domeniu de reabilitare. Sarcina principală a acestei direcții este

restaurarea funcțiilor psihice superioare în leziunile cerebrale locale. Sunt utilizate metode
științifice în baza ideii centrale că o funcție mintală complexă poate fi restabilită prin
restructurarea unui sistem funcțional perturbat.

12. Neuropsihologia de mediu (ecologică) evaluează influența diferiților factori de mediu

nefavorabili asupra stării funcțiilor mentale și asupra sferei emoțional-personale. Această direcție
a început să se dezvolte la scurt timp după dezastrul de la Cernobâl și, în contextul unui mediu în
continuă deteriorare, aceste studii devin din ce în ce mai relevante.

13. Direcția psihofiziologică în neuropsihologie are sarcina de a studia mecanismele

fiziologice ale tulburărilor funcțiilor mentale superioare. Se dezvoltă în strânsă legătură cu
psihofiziologia, folosind pe larg metodele sale de cercetare (electroencefalografie, oculografie,
miografie etc.).

14. Neuropsihologie dezvoltării. Sarcina este de a identifica tiparele de dezvoltare a creierului.

Se indică la faptul că este deosebit de importantă pentru diagnosticul leziunilor cerebrale locale
și pentru diagnosticul disfuncției cerebrale la copii, deoarece în diferite etape ale ontogenezei,
leziunea unei părți a creierului se manifestă în moduri diferite.

15. Diagnosticul neuropsihologic face posibilă înțelegerea tiparelor legăturii dintre creier și
funcțiile mintale în ontogeneză și dezvăluirea factorilor determinanți legați de disfuncțiile
cercebrale în rata și nivelul de dezvoltare a unei anumite funcții psihice.
16. Simptom neuropsihologic - o încălcare a funcției psihice rezultată din leziunea locală a
creierului (sau din alte motive patologice care duc la modificări locale ale creierului).

17. Simptome neuropsihologice primare - tulburări ale funcțiilor psihice legate direct de
pierderea unui anumit parametru neuropsihologic.

18. Simptomele neuropsihologice secundare sunt tulburări ale funcțiilor psihice care apar ca o
consecință sistemică a simptomelor neuropsihologice primare în conformitate cu legile relațiilor
lor sistemice.

19. Sindromul neuropsihologic este o combinație naturală de simptome neuropsihologice

cauzate de limitarea sau pierderea unui anumit parametru al activității psihice (sau a mai multor
parametri).

20. Factorul neuropsihologic este o unitate structurală și funcțională a creierului, caracterizată

printr-un anumit principiu al activității fiziologice (modus operandi), a cărui încălcare duce la
apariția unui sindrom neuropsihologic.

21. Analiza sindromului – analiză pentru a găsi o bază (factor) comună care să explice
originea diferitelor simptome neuropsihologice; studiul specificului calitativ al tulburărilor
diferitelor funcții mintale asociate cu limitarea (pierderea) unui anumit parametru al funcției
psihice; calificarea calitativă a simptomelor neuropsihologice (sinonim - analiză factorială).

22. Diagnostic neuropsihologic - studiul pacienților cu leziuni cerebrale locale utilizând

metode neuropsihologice clinice pentru a stabili locul afectării creierului (diagnostic topic).

23. Sistem funcțional - un concept morfofiziologic împrumutat din teoria lui Anokhin despre
sistemele funcționale pentru a explica mecanismele cerebrale ale funcțiilor psihice superioare; un
ansamblu de legături aferente și eferente, combinate într-un sistem pentru a obține rezultatul
final.

24. Mecanisme cerebrale ale funcțiilor psihice superioare (baza morfofiziologică) - un

ansamblu de structuri morfologice (zone, arii) din cortexul cerebral și din formațiunile
subcorticale și procesele fiziologice și singulare necesare implementării activității psihice.

25. Localizarea funcțiilor psihice superioare (organizarea cerebrală a funcțiilor psihice

superioare) este conceptul central al teoriei localizării dinamice sistemice a funcțiilor psihice
superioare, care explică legătura dintre creier și factorii psihici, principiile activității structurilor
cerebrale - corticală sau subcorticală).

26. Polifuncționalitatea structurilor cerebrale - capacitatea structurilor cerebrale (și în primul

rând a zonelor asociative ale emisferelor cerebrale) de a-și reconstrui funcții sub influența unor
noi stimuli, în primul rând a zonelor asociative ale emisferelor cerebrale).

27. Norma de funcționare - concept pe care se bazează diagnosticul neuropsihologic al

tulburărilor funcțiilor psihice superioare; indicatori de implementare a funcției (în unități
psihologice de productivitate, volum, viteză etc.), care caracterizează valorile medii într-o
populație dată. Există variante ale „funcției normale” asociate cu premorbiditatea (genul, vârsta,
tipul de organizare interemisferică a creierului etc.).
28. Asimetria interemisferică a creierului - inegalitate, o diferență calitativă în „contribuția”
adusă de emisferele stânga și dreaptă ale creierului la fiecare funcție psihică; diferențe în
organizarea cerebrală a funcțiilor psihice superioare în emisferele stângi și drepte ale creierului.

29. Specificitatea funcțională a emisferelor cerebrale - specificitatea procesării informațiilor

și organizarea cerebrală a funcțiilor inerente emisferelor stângi și drepte ale creierului și
determinate de tipare emisferice integrale.

30. Interacțiunea interhemisferică este un mecanism special de unire a emisferelor stângi și

drepte ale creierului într-un singur sistem integrativ, care funcționează holistic, care se formează
sub influența atât a factorilor genetici, cât și a factorilor de mediu.

31. Principiul neuronului are la baza faptul cunoscut ca unitatea morfologica sifunctionala a
creierului este neuronul.

32. Principiul centralizarii principiul de convergenta reciproca si de grupare a neuronilor in

ansambluri organizate in centrii nervosi.

33. Principiul cefalizarii este legat de planul general de organizare a organismului si de planul
de organizare a sistemului nervos central.

34. Principiul corticalizarii stabileste faptul ca scoarta cerebrala, care este cea mai noua
formatiune filogenetica, tinde sa devina centrul superior de comanda si control al sistemului
nervos central, subordonand activitatea formatiunilor subiacente.

35. Principiul diferentierii si specializarii stabileste faptul ca encefalul este un sistem

morfofunctional neomogen, fiind diferentiat atat structural cat si functional si avand o
specializare functionala a elementelor din care este alcatuit.

36. Principiul ierarhizarii si integrarii sistemice stabileste legile dupa care se realizeaza
diferentierea si specializarea in organizarea functionala a creierului. Din punctul de vedere al
acestui principiu, se creeaza un tip de relatie cu dublu sens, cu un sens ascendent, de la nivelele
inferioare catre cele superioare si un sens descendent, de la nivelul superior catre cele inferioare.

37. Principiul comutarii implica doua aspecte : primul se refera la diversificarea si cresterea
intrarilor si iesirilor la nivelul organismului, iar celalalt aspect se refera la legea fiziologica a
exclusivitatii, conform careia organismul nu poate efectua, in acelasi timp, doua comportamente
adaptive, in raport cu stimulii exteriori, ci numai unul singur.

38. Principiul reflexului exprima natura de baza a activitatii creierului, unitateafunctionala a

acestuia fiind arcul reflex.

39. Principiul modelarii informationale se exprima, pe de o parte, prin dependent functionarii

creierului de sursele de stimulare si de informatie exterioare si pe de alta parte prin caracterul
reflectoriu al vietii psihice.

40. Principiul conexiunii inverse sta la baza modelului general de functionare a creierului,
considerat ca un sistem cibernetic, cu autofunctionare si autoreglare. Conform acestui principiu,
creierul are capacitatea de a-si mentine un anumit echilibru si de a-si corecta eventualele erori de
functionare si, de asemenea, are capacitatea de a-si dezvolta experienta prin achizitia unor
structuri informationale noi si prin crearea unor sisteme noi de lagaturi.

41. Principiul redundantei se refera la actiunea factorilor perturbatori, interni sau externi,
asupra activitatii informationale a creierului.

42. Principiul verbalizarii este legat de aparitia si dezvoltarea limbajului articulat.

43. Principiul instruibilitatii evidentiaza faptul ca organizarea si functionarea creierului au o

anumita plasticitate de autoelaborare in cadrul interactiunii sale cu mediul.

44. Functiile integratoare reprezinta sfera proceselor psihice propriu-zise, la care se

adauga constiinta, adica totalitatea functiilor legate de starea de vigilenta in raport cu propria
persoana si cu realitatea extracorporala.

45. Lobul frontal este implicat direct in mecanismele vietii afective. Sunt cunoscute tulburarile
afective in leziunile lobului frontal. De asemenea, in aceleasi leziuni poate apare iritabilitatea,
torpoarea (somnolenta), lipsa de initiativa, alaturi de discrete tulburari de personalitate.

46. Tulburari de dispozitie si character, care constau in cresterea tonusului afectiv, cu euforie
si erotism, alternand cu faze de melancolie, cu reactii caracteriale, de tip psihopatic sau iritabil.

47.Tulburari de activitate se refera la activitatile fizice exterioare si la manifestarile

intelectuale. Apare o ruptura intre bolnav si lumea exterioara, cu saracirea relatiilor si cu absenta
reactiilor la evenimente externe. Se adauga o stare de apatie, indiferenta la durere, mutism
achinetic si poate evolua catre coma simoarte.

48.Tulburari intelectuale, care privesc atentia si memoria. Pot merge de la confuzie,

dezorientare temporo-spatiala la starea de perplexitate pana la dementa.

49. LOBUL PARIETAL este in relatie cu functiile proxice si gnozice, cu schema corporala si
cu limbajul. In leziunile lobului parietal apar 3 tipuri de tulburari.

50. Tulburari praxice, adica apraxie ideomotorie, apraxia imbracatului si apraxie constructiva.

51.Tulburari ale schemei corporale sunt tulburari ale perceptiei referitoare la dimensiunile si
postura propriului corp.

52.Tulburari de limbaj – duc la afazie senzoriala.

53. LOBUL TEMPORAL este in relatie cu memoria, constiinta si viata emotional-afectiva.In

leziunile lobului temporal, exista 4 tipuri de tulburari.

54. Tulburarile emotionale, experimental, la animale, au putut fi produse accese de furie, de

agresivitate, de alerta, de frica si fuga, prin excitarea lobului temporal. La om, se pot obtine stari
de tristete, teama de moarte, senzatia de singuratate. De asemenea, crize de manie si violenta,
care se pot permanentiza sau croniciza, in situatii de excitare continua a lobului temporal, cum ar
fi in epilepsia de lob temporal.In aceasta boala, se adauga si modificari de caracter si de
personalitate.

55. Tulburari psihomotorii: mutismul achinetic, somnolenta, catalepsia (stare hipnotica).

56.Tulburari de memorie sunt constante, in leziunile de lob temporal si sunt subforma de
amnezie si de fixare.

57.Starile de vis, care constau in tulburari de constiinta, asociate cu halucinatii vizuale, auditive,
gustative, olfactive, stari care survin sub forma de criza. La acestea se adauga ruperea partiala de
realitate a bolnavului.

58. LOBUL OCCIPITAL este in relatie functionala cu perceptia timpului si a miscarilor, a

spatiului vizual, a memoriei si a dispozitiei afective. Leziunile acestui lob prezinta 3 tipuri de
tulburari:

Halucinatii vizuale

Tulburari de memorie si de afectivitate

Tulburari de perceptie temporala, de miscare si de spatiu

59. CORPUL CALOS (fascicul de fibre nervoase care uneste cele doua emisfere ale creierului
mare) este implicat in mecanismele memoriei si a constiintei, precum si in procesele gnozice si
praxice. Leziunile corpului calos produc 3 tipuri de tulburari:

Tulburari psihice: inertia motorie, scaderea memoriei, lipsa de initiativa, lipsa legaturii intre idei,
iritabilitatea, nesiguranta, anumite tulburari de caracter.

Tulburari praxic : apraxia ideomotorie, apraxia mimica.

Tulburari gnozice: agnozia obiectelor.

60. Neuronul este unitatea structurala si functionala a sistemului nervos. Neuronul este alcatuit
dintr-un corp celular, care se numeste pericarion si din mai multe prelungiri.