Introducere in neuropsihologie

Neuropsihologia este ştiinta care studiază problema raportului între psihic şi creier bazându-
se atât pe date experimentale cît şi pe date oferite de clinica neurologică sau neurochirurgical.
direcţii principale:
Direcţia descriptiva - evidenţierea elementelor componente a unui comportament precum şi
a diferenţelor calitative între diferite niveluri
Direcţia evoluţionistă urmareşte formularea unor legităţi generale ale devenirii
psihocomportamentale
Direcţia ontogenetică permite stabilirea studiilor parcursa de entitatile
psihicocomportamentale de la aparitie si pina la maturizare.
Directia neuropsihologica presupune dezvaluirea si explicarea mecanismelor concrete prin
care se realizeaza la nivelul creierului un act psihicocomportamental sau altul.

Cu timpul au mai aparut doua modalitati:

Modalitatea cibernetica in care creierul este considerat ca o retea de tip computer cu
autoreglare.
Modalitatea fizica in care sunt luate in considerare cimpurile electromagnetice ce insotesc
activitatea psihica ce permite realizarea unor analogii intre sistemele vii si cele nevii.
psihicul este o functie a creierului trebuie afirmata prin 2 aspecete:
• Psihicul se realizeaza ca o functie de receptare, prelucrare, interpretare si stocare a informatiei.
• Informatia se constiuie din prelucrari si interogari succesive la nivelul creierului in unitati distincte pe
care le numim procese sau stari psihice.
• Stimulentul esential al dezvoltarii functiilor creierului este “Informatia” . Nivelul cel mai inalt de
realizare a integrarii informatiei il reprezinta procesele psihice cognitive (de cunoastere) memoria,
gindirea, limbajul, perceptia.
• Atit psihicul cit si informatia nu pot fi catalogate nici ca substanta nici ca energie, nu poseda
dimensiuni masurabile sau perceptibile, prezenta si individualitatea componentelor psihice se
evidentiaza doar prin intermediul actelor comportamentale.
• Ca elemente componente sistemul psihic uman include mai multe parti :
• Entitati de tip cognitive (senzatiile, perceptiile, reprezentarile, gindirea, judecatile si
rationamentele).Acestea permit o orientare adecvata in raport cu obiectivele si fenomenele
externe.
• Entitati de tip motivational contin informatii despre starile de necesitate semnalizind deviatiile de la
echilibru sau de la tendintele si finalitatile evolutive ale organismului individului.
• Entitati de tip emotional afectiv contin informatii despre raportul dintre semnificatia situatiilor si
evenimentelor externe si dinamica motivationala a sistemului individului dirijind energia care
realizeaza si sustine actul comportamental exteriorizat sau ascuns.
 Relatia dintre creier si viata psihica.”
• In sec V (i.e.n) Hipocrate si Croton considerau ca creierul este sediul gindirii ratiunii in general a proceselor cognitive intelectuale iar
procesele afective erau localizate în inimă.
• Mai tirziu Galen (129-216) formulează I ipoteză despre o localizare directa a functiilor si proceselor psihice in structurile cerebrale. El
considera ca impresiile din lumea externa patrund in forma fluidelor prin ochi in ventriculii cerebrali unde se grupeaza cu lichidele vitale din
ficat transforminduse in fluide psihice. Astazi aceasta idee este socotitată naiva.
• In sec XVII Rene Descates avanseaza ipoteza ca intregul nostru psihic este situat in glanda epifiza, situată central in baza emisferelor
cerebrale, pozitie care ii ofera in opinia lui rolul de dispecer sau purtatoarele psihicului. Incepind cu anatomistul german Meyer (sec.XVII)
apare bine postulate ideea localizarii dinstincte a proceselor psihice adica fiecare functie psihica poate fi gasita intr-o anumita parte a
creierului.
• Idea a fost conturata mai bine de Joseph Gal (1758-1828) care considera ca in spirit exista facultati separate ca inteligenta, memoria,
perceptia etc. iar fiecare din aceste facultati ar avea localitati precise in anumite regiuni ale creierului. Cercetarile clinice ale lui Paul Broca si
ale lui Carl Wernicke au condus la primele descoperiri concrete asupra legaturii dintre anumite arii ce le poarta numele si functia psihica a
limbajului.
• Broca descopera ca la pacientii sai cu deficiente grave de vorbire era lezata portiunea posterioara(piciorul) doar ca a circumvolutiunii
frontale inferioare din emisfera stinga numind aceasta tulburare afazie motorie.
• Wernicke descopera ca pacientii sai aveau lezata circumvolutiunea temporala superioara din emisfera stinga, respectivii pacienti nu puteau
intelege limbajul oral(afazie senzoriala)
• Cercetarile lui Bertz(1874) asupra neuronilor piramidali gigantici (ce ii poarta numele) asociati cu miscarea, experimentele lui Munck(1881)
asupra recunoasterii vizuale prin exterparea unor portiunii din lobii occipitali precum si multe alte cercetari l-au condus pe Vogt (1951) la
realizarea unui model topic al organizarii functionale a creierului.
• Gazamiga si Sery (1960-1970) au demosntrat pentru prima data specializarea functionala a celor doua emisfere cerebrale (stinga, drapta)
Speling Brain (creier divizat).
 În concluzie orientarea neuroanatomica localizationistă sustine urmatoarele:

• Fiecare funcţie psihică are o reprezentare cerebrala separată.

• Centrele corticale se leaga între ele prin fascicule de substanta alba (nervi).
• Efectele neuropsihopatologice variaza in functie de lezarea centrilor a substantei albe sau a ambelor.
• Echipotentialismul - scoarta cerebrala functioneaza ca un tot amorf nedeferentiat in ciuda complexitatii
ei iar lezarea diferitor portiuni poate provoca tulburari atit in sfera senzoriala cit si in cea intelectuala.
Model echipotentialist clasic postulind urmatoarele:

• Nu exista o legatura directa si stabila intre natura tulburarii si locul leziunii cerebrale.
• In procedura tulburarilor functionale esentiala este intinderea zonei lezate si nu localizarea ei.
• Tulburarile functionale provocate de leziuni sau focare limitate ale creierului au caracter tranzitoriu, ele
fiind compensate prin prelucrarea functiei catre alte zone ramase integre.
• Aspect fundamental se refera la faptul ca nici un proces psihic nu poate aparea in
afara creierului sau in afara functionarii lui sub influenta unor informatii exterioare.
Astfel presupunind admiterea legaturilor si interactiunilor atit pe vertical cit si
orizontala.
• Aspectul secundar ridica problem de gasire a mecanismului prin care se realizeaza
un proces psihic si de detrminare a nivelului anatomic la care se integreaza o functie
psihica.
• Astfel ajungem sa delimitam in interiorul sistemului central doua mari tipuri de
structuri:
• Specializate inchise (aria Broca, aria Wernicke, arii vizuale…)
• Nespecializate deschise,(structuri alocate limbajului, gindirii, imaginatiei, motivatiei,
emotiei)
 Principiile
Organizarea morfofunctionala a creierului are la baza un ansamblu de principii care explica raportul dintre
creier si viata psihica:
Principiul neuronului- are la baza neuron.
•Principiul centralizarii – principiu de convergenta reciproca si de grupare a neuronilor in ansambluri organizate in centre nervosi.
•Principiul cefalizarii – legat de planul general de organizare a organizmului si de planul de organizare a sistemului nervos central.
•Principiul corticalizarii – stabileste faptul ca scoarta cereblara tinde sa devina centru superior de comanda si control a sistemului nervos
central subordonind activitatea formatiunilor subiacente (aspect mai mic).
•Principiul diferntierii si specializarii – stabileste faptul ca encefalul este un sistem morfofunctional neomogen fiind diferentiat atit
structural cit si functional, avind o specializare functionala a elementelor din care este alcatuit.
•Principiul ierarhizarii si integrarii sistematice – realizeaza diferentierea si specializarea in organizarea functionala a creierului. Acest
principiu creaza un tip de relatie cu dublu sens cu un sens ascendant (de la nivelele inferioare catre cele superioare) si in sens
descendent (de la superior la inferior).
•Principiul comutarii implica doua aspect:
Diversificarea si cresterea intrarilor si iesirilor la nivelul organismului
Legea fiziologica a exclusivitatii conform careia organismul nu poate efectua in acelasi timp doua comportamente adaptive
in raport cu stimuli exterior ci numai unul singur.
•Principiul reflexului – exprima natura de baza a activitatii creierului unitatea functional a acestuia fiind arcul reflex.
•Principiul modelarii informationale – se exprima pe de o parte prin dependenta functionarii creierului de sursele de stimulare si de
informatie exterioare si pe de alta parte prin caracterul reflectoriu a vietii psihice.
• Princiul conexiunii inverse sta la baza modelului general de functionare a creierului considerat ca un sistem cibernetic cu
autofunctionare si autoreglare conform acestui principiu creierul are capacitatea de asi mentine un anumit echilibru si de asi corecta
eventualele erori de functionare de asemenea isi dezvolta experienta prin achizitia unor structure informationale noi si prin crearea
unor sisteme noi de legaturi.
• Principiul renduntantei - se refera la actiunea factorilor perturbatori interni sau exteri asupra activitatii informationale a creierului.
• Principiul verbalizarii – legat de aparitia si dezvoltarea limbajului articulat.
•Principiul instruibilitatii – evidentiaza faptul ca organizarea si functionarea creierului au o anumita plasticitate de eutoelaborare in
cadrul interactiunii sale cu mediu.
 Functiile creierului
In ansamblu exista trei categorii de functie a creierului. Viata psihica nu trebuie confundata cu functiile creierului
fiindca functia creierului se refera la mobilitate, sensibilitate, tonus muscular, la functiile de relatie si vegetative.
• Alaturi de acestea creierul participa in mod direct la edificarea functiilor psihice.
• Functii pur neurologice: motorii, senzoriale, de echilibru, de coordonare si reflexe.
• Functii instrumental simbolice: gnozii (cunoasterea) praxii (motorie), limbaj, orientare spatiala, constructie spatiala,
schema corporala, toate acestea intra in sfera psihicului.
• Functii integratoare: atentia, orientarea, dispozitia afectiva, memoria, activitatea, comportamentul, constiinta. Toate
aceste functii reprezinta sfera proceselor psihice proprii zise.
• - Daca realizam o ierarhizare de organizare acelor trei tipuri de functii putem spune ca functiile neurologice
fundamnetale sunt functii primare.
• - Functiile instrumental simbolice sunt functii secundare.
• - Iar cele integrare sunt functii tertiare.

• Din punct de vedere filogenetic aceste functii apar treptat de la cele primare la cele tertiare o data cu dezvoltarea
morfofiziologica a creierului.
• Functiile primare – sunt functii solide, foarte bine organizate structural.
• Functiile secundare si tertiare – apar mai tirziu in evolutia sistemului nervos, fiind mai complexe dar mai putin
organizate.
 Tema 2
• nr.2 Sistemul nervos central
Baza elementara a SNC si unitatea elementara a acestuia.
Unitatea elementara a sistemului nervos este neuronul. El are o citoarhitectura specifica adaptata
functiilor pe care le are.
Neuronul este caracterizat ca un corp(soma) dendrite (receptori) si elemnetul terminatiile
axonului.
Ca in orice celula umana neuronul contine un sir de organite : nucleul, nucleoni, mitocondrii,
reticol indoplasmatic, lizozoni, robozomi, membrane citoplasmatica si aparatul Golgic.
Neuronul nu contine centrul celular, astfel neuronii nu se divid.
Neuronul contine organite specifice care sunt corpusculii Nissl si neurofibrele (neurotuburi)
Corpusculii Nissl sint niste organite proteice formate din niste tubusoare aranjate paralel de care
sunt atasati ribozolii. Functia principala e cea de sinteza a proteinelor.
Neurofibrele sint niste agregate proteice filomentoase amplasate in tot corpul neuronului si
include neurofilamentele si neurotuburii
Functia neurofinamentelor este de suport pentru neuron si sunt caracterizati ca niste subunitati de proteine
globulare si au un diametru de 80-100 anometri. Neurotubulii au diametru de 10 ori mai mare si contin o
proteina specifica tubulina, gratiei careia se realizeaza transportul axonal.
Axonii sint niste fibre nervoase, prin ei trec informatia ce vine de la scoarta si duce la picior, mina, la un anumit
organ. Sunt doua feluri: mielinici si amielinici.
• Mielinici au urmatoarea structura:
Axoplasma
Axolema
Teaca de mielina
Teaca Schwan
Nucleele celulelor Schwan
Strangulatiile Ranvier.
Viteza de propagare a impulsurilor nervoase prin fibrele nervoase mielinice aste de 120 m/s. Se propaga
impulsuri prin salturi de la o strangulatie Ranvier la alta. Mielina se formeaza prin rularea in spirala a celulelor
Schwan din care inlatura citoplasma. Mielinizarea incepe in a patra luna de viata intrauterina si se termina catre
12-15 ani. Salturi importante de mielinizare au loc la virsta de 3-5 ani la maturi, majoritatea axonilor sunt mielinici.
• Amielinicii au acea structura ca fibrele mielinice doar ca lipseste teaca de mielina. Viteza de 3-4 ori m/s. impulsul
se propaga in cazul acestor fibre nu prin salturi ci din aproape in aproape de aceea viteza ets mai mica.
Tipuri de neuroni: Receptori
• Dupa amplasarea prelungirilor nervoase distingem urmatoarele tipuri
de neuroni:
• Unipolari (cap+axon)
• Bipolari (axon + o dendrita)
• Multipolari (axon + o ramificatie de dendrite)
• Pseudounipolari (se intilnesc rar, un axon rasucit)
Dendritele

Dendritele sunt scurte şi transporta impulsurile catre corpul celular.

Axonii:

• variaza in lungime de la nanometri la 1 metru

• nu contin corpusculi Nissl
• transporta impulsurile nervoase de la corp celular catre periferie
• in interiorul lor exista doua fluxuri axoplasmice:
- transportul axonal anterograd de la corpul celular catre terminatiile axonului)
- transportul axonal retrograd (de la terminatia distala a axonului catre corpul neuronal),
având funcţia de returnare a materialelor utilizate sau depreciate pentru a fi refacute.

Atentie! Este calea prin care toxinele sI vitaminele sunt transportate spre SNC dinspre
periferie.
• Stratificarea cortexului cerebral

• A. Neuroni corticali evidenţiaţi prin tehnica Golgi-Cox.

• Figura arată că axonii se termină prin ramificaţii complexe în straturile IVa şi IVc
(350–450 mm în diametru). În centrul figurii este o ramificaţie completă iar pe
laterale sunt jumătăţi de ramificaţii.
• (B) Output din cortex.
• Figura arată că axonii (ax) celulelor piramidale mici (Py) din straturile II şi III ies
în mare măsură din cortex şi ajung în zona albă subcorticală, pentru a reintra în
cortex prin altă parte. Axonii celulelor piramidale din straturile V şi VI merg spre
nucleii subcorticali sau către cerebel, măduva spinării sau trunchiul cerebral
• Dupa functiile pe care le indeplinesc neuronii distingem:
Neuroni motori
Neuroni de contact
Neuroni senzitivi.
Neuronii motori se afla in limitele sistemului nervos central, prelungirile lor (axonul) pleaca spre
organul electar (muschi, glanda…) realizind reactia de raspuns.
Neuronii de contact la fel se fla in limitele sistemului nervos central si realizeaza contact dintre neuronii
senzitivi si cei motori.
Neuronii senzitivi (receptorii) corpurile lor se fla in ganglionii nervosa (in afara de Sistemul nervos
central) de obicei acesti neuroni sunt bipolari (dendrite) o prelungire pleaca spre periferie captind
informatia de la receptor. Cealalta prelungire (axonul) transmite informatia in sistemul nervos central.
• Receptorii sunt de trei feluri:
Exteroreceptorii (receptorii pielii, a mucoaselor si aparatele senzoriale)
Proprioreceptorii ( receptorii muschilor, tendoanelor, ligamentelor.)
Interoreceptorii (receptorii organelor interne, vasele sangvine, mediul intern din organism.)
Receptorul este a cea formatiune nervoasa care transforma energia din exterior in impul nervos.
Acest impuls este transmis la scoarta cerebrala transformindu-se in senzatii.
 Filogeneza si embriogeneza neuronului.
• Filogeneza este cel mai simplu tip de sitem nervos difuz. Se intilneste la meduza. E prevazut din neuroni ce
se leaga intre ei prin prelungiri, de aceea la actiunea oricarui stimul asupra acestor animale organismul
reactioneaza in intregime.
• Sitemul nervos ganglionar - sunt mai multi neuroni si incepe dezvoltarea sa la viermi, ganglionii reprezinta
niste formatiuni deja specializate ce permit rimei sa reactioneze pe segment.
• Sistemul nervos tubular incepe sa se dezvolte la acroniate (brocostoma) unde sistemul nervos este
reprezentat de o coarda in care sunt amplasati compact neuronii. La pesti in partea cefalica se formeaza 3
vizicule (rombencefalon, miezencefalon, prozencefalon)
Ulterior la pestii superiori, pasari, mamifere, la om se dezvolta 5 vezicule ce progreseaza neincetat.
• Mielencefalonul.
• Metencefalonul.
• Mezencefalon.
• Diecenfalon.
• Telencefalon.
Exista renumita lege a lui Hekel ce consta in aceea ca embrigeneza este o structura repetare a filogenezei.
 Embriogeneza neuronului.
• Neuronul deriva din celulele ectordermale formind neuroblastul apolar din care formeaza
neuroblastul polar cu axon, apoi se formeaza neuronul matur cu prelungirile sale gratie proceselor
sintetice din soma. Sa constat ca daca pe axon se aplica o legatura, se observa ca partea de jos a
axonului se atrofiaza, adica are loc fenomen de degenerescenta a neuronului. Daca scoatem
legatura, axonul regenereaza, creste inapoi dar daca moare si soma nu se mai regenereaza.
• Neuroglia- tesutul nervos pe linga neuroni mai contine si celule gliale care sunt de 10 ori mai mici
decit neuronii , principalele tipuri de neurogliare sunt: astrocitele(astrii), oligodendrocitele si
celule Schwan.
Functiile neurogliei
De nutritie
Participa la formarea mielinei datoria celulelor Schwan.
Intra in componenta unor membrane ale sistemului nervos (bariera hemato-
encefalica)
Functia de fagocetare (fagocite microbe si resturile de neuroni- leucocitele)
Se distinge microglia care este glia periferica si microglia (glia centrala
 Legile conducerii impulsului nervos. Conductibilitatea prin fibrele nervoase are la baza o serie de legi:

• Legea integritatii morfo-functionale. Potrivit acestei legi conducerea impulsului necesita integritatea anatomica si functionala
a fibrei nervoase. Comprimarea, legaturarea sau anestezierea fibrei reduce sau anuleaza conductibilitatea. Legea fibrei se
insoteste de o disfunctie reversibila sau doar in functie de importanta leziunii.
 
• Legea conducerii izolate se refera la proprietatea fiecarei fibre de a conduce exclusiv si independent impulsurile proprii, fara a
influenta fibrele din vecinatate fapt care explica posibilitatea efectuarii unor miscari sau unor comenzi foarte precise. Aceasta
proprietate se datoreaza in cea mai mare masura tecii de mielina. S-a dovedit ca lezarea acestei teci se insoteste de difuzia
excitatiei catre fibrele vecine ceea ce explica necoordonarea miscarii.
 
• Legea conducerii bilaterale. Se refera la capacitatea fibrei nervoase de a conduce excitatea in ambele sensuri:
un sens centripet ( de la periferie catre centru)
sens centrifug(de la centru la periferie)
 
• Legea conducerii nedetrimentiale potrivit careia impulsul este condus fara nici o pierdere, amplitudinea undei de propagare
fiind aceeasi de-a lungul fibrei indiferent de cit de lunga este aceasta.
 
• Legea multiplicarii impulsului nervos la nivelul terminatiilor axonale asigura distributia impulsului nervos la nivelul tuturor
terminatiilor axonale indiferent cit de multe sunt acestea.
 
• Legea totul sau nimic. Fibrele nervoase raspund maximal la un stimul prag iar o data format impulsul in orice punct al fibrei
acesta este transmis nemodificat pe intreaga fibra. Daca stimulul nu atinge nivelul de prag acesta nu se produce in impuls si
stimulul nu se va transmite.
 Proprietatile de baza ale neuronului. Sinapsa

• Neuronii sunt dotati cu 2 proprietati principale:

Excitabilitatea.
Conductibilitatea.
• Excitabilitatea este proprietate de a raspunde la diversi stimuli chimici, fizici iar neuronul poate raspunde la excitant prin doua posibilitati:
Pozitiv (excitatia)
Negativ (inhibitia sau blocajul)
Neuronul poseda potential electric. In organismul uman se disting trei tesuturi:
Nervos
Muscular
Ganglionar.
• In stare de repaus neuronul e incarcat negativ astfel in repaus membrana neuronala e polarizata cu sarcini negative la interior si pozitive la exterior.
La actiunea stimulelor apare un potential de actiune ce propaga excitatii, are loc depolarizarea si aparitia potentialelor de actiuni. Neuronii au proprietati de a conduce impulsuri
prin fibre nervoase.(axonii)
Fibrele nervoase sunt dotati cu terminatii axonale la capatul carora se amplaseaza butonii terminali.
• Sinapsa- este regiunea de contact a neuronilor sau neuroefectoarelor(muschi, glanda) la nivelul carora au loc transformari morfofunctionale ce duc la excitatia elementului postsinaptic,
atunci cind intra in activitate elementele presinaptice.Sinapsa este formata din trei regiuni:
Regiunea presinaptica
Spatiul sinaptic
Regiunea postsinaptica
• Regiunea presinaptica este butonul terminal al axonului si contine: mitocondrii si vizicule sinaptice umplute cu mediatori. Mai contine membrane presinaptice..
• Spatiul sinaptic este mai mic de 200-300 A (amstre)
• Regiunea postsinaptica reprezinta o portiune din citoplasma altui neuron. Si este legata de membrana presinaptica cu receptori specifici.
Un neuron poate transmite altor neuroni pina la 5-8 mii de sinapse, inteligenta depinde de numarul de sinapse la gemeni un neuron poate transmite pina la 60 mii de sinapse.
La om predomina sinapsele chimice dar mai exista si sinapse electrice, in cele chimice mesajul se transmite pe cale chimica gratie unor substante specializate numite mediatori
ce se sintetizeza la nivelulul corpului si se depoziteaza in veziculele sinaptice. Cind influxul ajunge in buton, veziculele se sparg, mediatorul defundeaza in spatiul sinaptic si se cupleaza cu
receptorii din membrana postsinaptica astfel asigurind transmiterea mesajului.
Avem mediatori cu statut de excitatie (acetilcolina, adrenalina, dopamine). Cu statut de inhibitie exista acidul gaba mediatori mixti ca cserotonina si taurina (substante
proteine).
• Varietăţi de sinapse
• (a) Sinapsă electrică;
(b)Sinapsă conţinând vezicule dense;
(c)Sinapse “în trecere” sau varicozitate;
(d)Sinapsă inhibitorie (cu vezicule elipsoidale) pe segmentul iniţial al axonului
(e)Excrescenţă dendritică;
(f)Sinapsă prin excrescenţe;
(g)Sinapsă inhibitorie;
(h)Sinapsă axo-axonică;
(i)Sinapsă reciprocă;
(j)Sinapsă excitatorie
• (B) Secţiune transversală prin trei procese neuronale: 1 axon şi două dendrite. De jur împrejur sunt
celule gliale.
• (C) Secţiune transversală prin trei procese neuronale: 1 axon şi două dendrite. Dendritele
formează o pereche reciprocă şi sunt aranjate în buclă de feed-back negativ (excitaţia uneia
determină inhibiţia celeilalte).
• (D) Sinapsă reciprocă între două dendrite. Aici există un feed-back pozitiv (excitarea dendritei de
jos determină excitarea dendritei de sus)
 Proprietatile generale ale sinapsei.

• Intirzierea sinaptica- cind un impuls ajunge la terminatiile sinaptice exista un interval de timp care trece pina la obtinerea unui raspuns in neuronal postsinaptic, acest interval
este numit intirziere sinaptica. In cosecinta conducerea intr-un lant de neuroni este cu atit mai intirziata cu cit exista mai multe sinapse in lantul neuronal.
 
• Conducerea unidirectionara – sinapsele permit conducerea intr-o singura directie de la terminatiile presinaptice la cele postsinaptice
 
• Vulnerabilitatea la hipoxie si unele medicamente. Aceasta proprietate este o explicatie pentru efectuarea neurologica in cazul anesteziilor intoxicatiilor si a privarii de oxigen.
 
• Fatiggabilitatea sinapsei- stimularea repetata si rapida a terminatiilor presinaptice face ca numarul de descarcari prin neuronul postsinaptic care la inceput este foarte mare
sa scada progresiv in timp. Acest fenomen numit fatigabilitate (instabilitate) este important pentru ca explica aparitia oboselii in momentul suprasolicitarii unor arii neuronale.
Aceasta oboseala apare ca un mecanism de protectie impotriva hiperactivitatii neuronale. Se presupune ca mecanismul oboselii ar fi o simpla epuizare a rezervelor de
substante transmitatoare din terminatiile presinaptice.
 
• Sumatia temporaspatiala- se refera la faptul ca impulsurile nervoase ca intensitate subprag, se pot suma pentru a atinge nivelul de prag, astfel realizindu-se un potential de
actiune.
 
• Ocluzia – in cazul unor excitanti puternici stimularea concomitenta a doi nervi aferenti ( de pe linga) determina un raspuns mai slab decit suma raspunsurilor separate ale
fiecaruia.. datorita acestui fenomen raspunsurile reflexe ale muschiului la o excitatie indirect vor fi mai mici decit in cazul excitarii directe.
 
• Facilitatea postetanica – dupa o stimulare repetitiva aplicata pe terminatiile presinaptice ale neuronilor pentru o scurta perioada de timp neuronii devin mai excitabili decit in
mod obisnuit. In timpul acestei perioade este facilitata trecerea unor impulsuri ulterioare, prin acest fenomen neuronii pot stoca o cantitate mai mare de informatii, fenomen
care ar putea sta la baza memoriei de scurta durata.
 
• Postdescarcarea – o excitatie aplicata pe nervul aferent este urmata de o descarcare aferenta a neuronului prelungita si dupa incetarea excitatiei fenomen denumit
postdescarcare si explicit prin existenta neuronilor intercalari.
 
 Tema nr.3
Organizarea structurala si functionala a sistemului nervos

Sistemul nervos uman este format din sistem nervos somatic si sistem nervos vegetativ.
Sistemul nervos somatic se imparte in:
• Sistem nervos periferic care este compus din 31 de perechi de nervi spinali si 12 perechi de nervi cranieni
• Sistemul nervos central are ca parte component creierul spinal si enecefalul
• Sistemul nervos vegetativ include sistemul simpatic si parasimpatic.

• Sistemul nervos central include creierul spinal si encefalul care e format din doua emisfere ce contin urmatoarea structura:
Mielencefalonul- bulbul rahidian (albastru)
Metencefalul –puntea varolio si cerebelul (galben)
Mezencefalul – creierul mijlociu (bordo-cafeniu)
Telencefalonul – emeisferele cerebrale propriu zise

• Sistemul nervos periferic avind ca parti componente sistemul nervos somatic si vegetativ nervii spinali, nervii cranieni, nervi simpatico si parasimpatici independent de modul de
alcatuire de locul si organul in vecinatatea caruia se afla fiecare parte a sistemului nervos poate sa intre in legatura cu orice alta parte a acestuia. Structura sistemului nervos periferic
cuprinde:
Neuronii aferenti primari cu rol de a colecta informatiile din interiorul si extremitatile organismului.
Axonii distali ai capetelor neuronale motoare care-si iau punctul de plecare in sistemul nervos central cu rol de a asigura evolutia impulsului la organele efectoare al corpului.
Ganglionii simpatici si parasimpatici cu care sunt enervati diferite organe viscerale.

• Nervii sistemului nervos somatic transmit informatia spre centru din partile periferice ale pielii a tesuturilor sau a muschilor, ei dau actiuni unor agenti stimulatori de presiune de durere.
Nervii motori a acestui sistem transmit la rindul lor impulsurile de la sistemul nervos central spre muschii scheletici unde dau nastere miscarilor de diferite feluri.

• Neuronii sistemului nervos vegetativ asigura legatura cu organe interne la nivelul acestui sistem se gestioneaza informatiile legate de respiratie de activitate cardiaca activitate digestiva.
 Ventriculele cerebrale
• In encefal pe linga tesutul nervos se amplaseaza 4 ventricule cerebrale. Doua laterale, fiind vorba de ventriculul 3 si 4 la nivelul
ventriculelor cerebrale piamaterul formeaza dilateri numite plexuri coroide, prin care se filtreaza plazma sangvina rezultind
lichidul cefalo-rahidian. Acest lichid se formeaza la nivelul ventriculelor cerebrale care apoi circula in spatial subarahnoidal.
• Ventriculul 3 e investigat in ultrasongrafie si determina diametrul acestuia care in mod normal trebuie sa fie egal cu 7 mm si astfel
tensiunea intracraniala se noteaza cu 7 puncte. Daca este mai mult lichid cefalorahidian ventricolele se maresc si corespunzator
creste tensiunea.
• Secretarea lichidului cefalorahidian se efectuiaza catre orele 4 dimineata de aceea bolnavii au dureri de cap mai mare. In insult
sau hemarogie cerebrala cel mai veridic test este testul lichidului cefalorahidian si se efectuiaza cu ajutorul functiei lombare sau
cervicale.
• Daca lichidul cefalorahidian contine electrocite e vorba de o hemoragie cerebrala. Lichidul cefalorahidian este un lichid incolor
care se afla intr-o cantitate de 140-150 mg în ventricule se afla 30-40 mg cealalta cantitate in spatiul subarahnoidal.
Lichidul contine: apa, glucoza, proteine, saruri minerale, microelemente, vitamine, hormone si linfocite.
Functiile lichidului cefalorahidian:
• De nutritie
• De protectie ca o perna hidraulica pentru tesutul nervos.
• Regleaza presiunea posmotica din encefal
• Elimina din encefal substantele catabolice.

Bariera hemato encefala se afla intre sistemul sangvin si lichidul cefalorahidian usor trece bariera de asa substante ca alcoolul,
drogurile si toxile.
Nu trec bariera sarurile acidului salicitic, medicamentele si antibioticile o parte. In multe maladii ca meningita encefalita,
substantele medicamentoase se introduce in lichidul cefalorahidian prin punctie, de obicei lombara si mai rar cervicala.
 Maduva spinarii
partea cea mai veche si relativ cea mai simpla a sistemului nervos central. Este o
structura cilindrica, alungita situata in interiorul canalului vertebral, pe axa
corpului avind responsabilitatea de control a activitatii trunchiului si a
membrelor
Pe dinafara maduva spinarii este acoperita de membranele de invelis numite
duramater si piamater. Functional cordonul spinal reprezinta o structura
segmentara in rezultatul organizarii anatomice a nervilor spinali(31 de nervi)
Toti acestea sunt conectati la sistemul nervos periferic pe partea superioara a
cordonului spinal material cenusie se imparte pe de-o parte si alta a acestuia in
cornuri in care patrund radacinile dorsale.
Maduva spinarii reprezinta un manunchi de unitati de conducere nervoasa, de
grosimea degetului cel mic. Prin aceste circuite neuronale informatia este
gestionata in maniera reflexa constituind un veritabil mecanism de reglare a
activitatii reflexe in care sistemul nervos il va putea influenta si controla.
Structura maduvei spinarii incepe de la gaura C1 ajunge pina la vertebra C2 de la care porneste fium
terminale la care aditioneaza radacinile ultimelor perechi de nervi spinali, formind ca o coada de
cal.
Maduva spinarii are doua umflaturi intumiscente de unde pornesc nervii spinali care merg la miini si
picioare cu lungimea de 43-45 cm
În sectiunea transfersala maduva spinarii are urmatoarea structura:
Substanta cenusie sub forma de fluture formata din corpurile neuronilor, contine coarnele
posterioare, anterioare, laterale.
Comisura cenusie strabatuta de canalul ependimar si substanta alba strabatuta de fisura mediana,
posterioara, anterioara, santurile colaterale, cordoanele anterioare, posterioare si anterioare.

Măduva spinării este împărțită în 5 zone, după originea nervilor spinali: - primul
orificiu intravertebral fiind între vertebrele atlas și axis.
măduva cervicală (sau a gâtului) (8 segmente, vertebre la mamifere)
măduva toracică (12 vertebre)
măduva lombară (5 vertebre)
măduva sacrală (5 vertebre)
măduva codală (coccigiană, la om rudimentar
 Functiile maduvei spiunarii are la baza doua functii:

• Functia de conducere
• Functia reflexa

• Functia de conducere.Aceasta funcție este îndeplinită prin intermediul neuronilor senzitivi și motori; fibrele acestora din
urmă formează fascicule lungi,ce pleacă din diferite parți ale creierului. Ele coboară pe distanțe variate prin măduva spinării și la
capătul lor la mare distantă de creier, vin în contact dendritele sau cu corpii celulari ai neuronilor senzitivi sau motorii
aparținând sistemului nervos periferic.Mesajele pot fi transmise prin intermediul sinapselor,între neuronii periferici și cei spinali.
• Caile ascendente vin de la receptori, trecind prin maduva spinarii, subst. cenusie iar apoi prin cordoanele de subst. alba
informatia ajunge la encefal si la scoarta cerebrala. Caile descendente piramidale si extrapiramidale sunt caile ce vin de la
scoarta cerebrala, trec prin diverse cordoane, prin subst. alba ajung la coarne, de aici pleaca la muschi realizind contractia
muschilor. acționează ca un sistem de conducere in ambele sensuri între creier și sistemul nervos periferic
• A doua funcție a măduvei spinării este de a controla activitățile reflexe simple. Aceasta se obține prin neuroni, ale căror
prelungiri se extind pe distanțe mici în sus și în jos prin măduva spinării și prin interneuroni care transmit mesajele direct între
neuronii senzitivi și cei motori.
• Functia reflexa la nivelul circuitelor neuronale ale maduvei spinarii se gasesc constiuiti mai multi centri nervoşi
capabili sa sustina producerea a o serie somatice si vegetative.
- Somatice se impart in monosinaptice deflexie si extindere si reflexe polisinaptice.
- Vegetative se impart in mictiune (eliminarea urinei); de defecatie; de erectie si de sudorificatie;
Totalitatea neuronilor medulari implicati intr-un reflex impreuna cu sinapsele lor constiuie centrul in care
are loc o activitate interogativa.
Trunchiul cerebral este acea portiune a encefalului care leaga maduva spinarii de emisferele
cerebrale.
Trunchiul cerebral este format din 3 segmente nervoase foarte importante ca:
• Bulbul rahidian
• Puntea varolio sau propriu zisa
• Mezencefalul
Cele 3 segmente au evoluat in 3 vizicole cerebrale ca mielencefalul, mietencefalul, miezencefalul.
• Bulbul rahidian – o prelungire a maduvei spinarii, ea se compune dintr-o structura segmentara de
forma unui con de o greutate de 6-7 g. modificarile constante la acest nivel se datoreaza legaturii
prin care le au aceste structuri prin nervii cranieni cu instantele superior specializate ale creierului.
Bulbul reprezinta un etaj important ai traversarii cailor ascendente si descendente spre si dinspre
encefal si maduva spinarii.
• La nivelul bulbului rahidian se gasesc mai multi centri reflexi grupati dupa complexitatea functiilor
indeplinite,
- centri reflexi simpli indeplinesc stranutul si tusa dar reactioneaza la agenti stimulatori.
- centri reflexi automati raspund de respiratie, cardiac, vasomotori activabili de agenti stimulatori
interni cum sint cei de concentratie chimica a singelui.
Orice afectiune sau leziune a acestor centri ameninta viata individuala.
 Functiile bulbului rahidian
Depind de centri reglatori. In urma respiratiei ei trimit impulsuri in maduva spinarii.
Activitatea cardo-vasculară – regleaza activitatile cardiace ale inimii si ale vaselor sangvine. Acesti doi centri sint
legati intre ei si drept dovada este reflexul numit si aritmie respiratorie.
• Aritmie respiratorie - incetinirea pulsului a sfirsitului expiratiei inainte de urmatoarea inspiratie.
Regleaza activitatea sistemului digestiv, starea vaselor sangvine prin care reflexia vasomotorie se poate micsora
cavitatea vaselor, cauzind hipertensiunea arteriala.
• Functia de secretie
In bulbul rahidian se afla centrul urmatoarelor reflexe:
- De sugere
- De mestecatie
- De glutitie
- De clipire
- Stranute, tusa si voma.
• Structura acestor reflexe probeaza o bogata experienta comportamentala implicata in asigurarea unor schimbari
functionale primare si cu functii vitale.
• Tulburarile acestor reflexe pot cauza moartea. Agent cauzator este in fapt psihologic iar efectul este organic. Buna
activitate este garantia edificarii eficiente a tuturor celorlalte activitati.
 Punte varolio
• Se afla deasupra bulbului rahidian cu o lungime de 3 cm care contine preponderent substanta alba, in centrul puntii se afla corpul tratezoid care
reprezinta prelungirea fibrelor analizatorului auditiv.
Functiile puntei varolio
- Functia reflexa a puntii
- Functia de conducere.
La nivelul puntii se afla centrii urmatoarelor reflexe:
• Reflexul lacrimal este reflex de aparare, evocarea lui este cauzata de iritarea sau lezarea corneii a conjunctivei sau a mucoasei nazale.
Impulsurile care i-au nastere la acest nivel a receptorilor numiti sunt conduse la centrul nervos al lacrimarii de catre fibrele senzitive ale nervului
trigement. 
• Reflexul cornean de clipire- este un reflex de aparare care consta in inchiderea pleoapelor atunci cind agentii stimulatori externi de natura tactile
sau dureroasa actioneaza asupra corneiei si conjunctivei. Calea eferenta a acestui arc reflex este reprezentata de fibrele motorii ale nervului
facial care enerveaza muschiul orbicular al ochiului. Astfel cind un corp strain atinge sacul conjunctival acesta poate stoca producerea reflexului.
La nivelul centrului vin si impulsuri contricopete fapt ce explica mecanismul inchiderii voluntare a pleoapelor. 
• Reflexul auditiv-de clipire (clipirea la sunet) este un reflex de aparare consta in inchiderea ochilor la auzul unui zgomot brusc. Calea aferenta a
reflexului este reprezentata de nervul acustic. De la acesti centri nervosi prin fibrele motorii ale nervului facial impulsurile ajung la nivelul
pleoapelor. Este un reflex utilizat impotriva celor care stimuleaza surzenia. 
• Reflexul salivar – agenti stimulatori actioneaza asupra mucoasei bucofarengiene (bucal) de unde impulsurile sunt aduse la centrul nervos si de
nervul geosofarengian. 
• Reflexul mimicii expresive ale fetei(bucurie, scirba etc.)
 Functia de conducere.
• Din ineriorul puntii pornesc fibre (axoni) longitudinale si transfersale intre care sunt desemnate nucleele proprii de substanta cenusie fibrele
alcatuiesc cai conducatoare care leaga cortexul emisferelor creierului mare cu cortexul emisferelor cerebelului. Cu cit mai dezvoltat e cortexul
emisferelor cu atit mai dezvoltate sunt puntea si cerebelul.
 Cerebelul
este parte componenta a metencefalonului, se dezvolta ontogenetic din receptorii statici, are legatura directa cu coordonarea
miscarilor si este organul de adaptare a organismului la gravitatie si inertie. Este considerat unul din centrele superioare ale sistemului
nervos vegetativ simpatic.
Cerebelul se afla sub lobii occipitai a emisferelor creierului mare dorsal fata de puntea varolio si bulbul rahidian este asezat in loja
posterioara a cutiei craniene. Cerebelul este format din doua emisfere cerebeloase unite intre ele prin o formatiune numita viermis.
Cerebelul are la exterior substanta cenusie iar in interior substanta alba. La om cerebelul are o greutate aproximativ 140 g avind
forma unui fluture, scoarta cerebeloasa e formata din 3 straturi principalul fiind stratul mijlociu a caror nuroni au axoni lungi ce fac
legatura cu scoarta emisferelor mari.

Cerebelul se imparte din punct de vedere filogenetic in 3 formatiuni:

• Arhicerebelul- responsabil de echilibru
• Paleocerebelul – responsabil de miscarile bruste sau grosolane.
• Neocerebelul- raspunde de miscarile fine.

In dependent de formatiunile cerebelului el indeplineste urmatoarele functii:

• Reglarea activitatii muscular sau a tonusului muscular. Pentru a se putea demonstra functia reglatorie a tonusului activitatii musculare
a cerebelului s-a recurs la doua feluri de experiente: de stimulare si exterpare.
• Cercetarile mai recente au demosntrat ca efectul cerebelului tonic este rezultatul functiilor cerebelului cu influenta in reglarea
dinamogena a cortexului motor.
• Functia de coordonare a miscarilor.
• Influenta asupra functiilor vegetative.
Viata este compatibila fara cerebel unica formatiune in care dupa 2 luni dereglarile de miscari desi sunt foarte grave dupa aceea
functiile le preia scoarta cerebrala si dereglarile devin minime.
 Dienecefalul se afla sub corpul calos si fornix concrescind lateral cu telencefalul, e format din 4 parti:
- Talamus
- Metatalamus
- Epitalamus
- Hipotalamus
• Talamusul – formaţiune diencefalică alcatuită din substante cenusie si contine circa 40 de nuclee, el este scoarta tuturor
sensibilitatilor umane in afara de sensibilitatea olfactiva, astfel dereglarile de la nivelul talamusului provoaca deficiente in
senzatii si perceptii.
• Metatalamusul – o portiune prin care trec caile sensibilitatii auditive si viziuale fiind parte component a senzatiei respective
alcatuieste centru subcorticali iar fiind fibrele nucleelor corbilor geniculati conexioneaza cu regiunile optice corticale.
• Epitalamusul – are functie de glanda endocrina si contine glanda epifiza si nucleele ce regleza diverse miscari.
• Hipotalamusul – comform dezvoltarii embrionare hipotalamusul se imparte in 2 parti:
- Anterioara optica
- Posterioara olfactiva
Este formatiunea ce regleaza toate functiile vegetative din organism in special regleaza glandele cu secretie interna. Prin
hipotalamus trec informatiile de la scoarta cerebrala privind comportamentul uman, totodata hipotalamusul este formatiunea ce
regleaza situatii la diversi factori stresologi inclusiv factorii psiho- emotionali.

Hipotalamusul are atribuţii directe în reglarea mediului intern al organismului:

• neuroendocrin
• autonom
• motivaţional
 Telencefalonul
(emisferele cerebrale sunt partea de sus fiind despartite printr-o fisura
interemisferica. La baza emisferelor sunt legate cu formatiuni de
substanta alba si anume corpul calos, tribonul cerebral si comisurile albe,
anterioare si posterioare. Emisferele cerebrale au 3 fete: *externa;
*mediana;* bazala;
• Emisferele sunt brazdate de doua santuri adinci: Santul Rolando si santul
Silvius, care impart emisferele cerebrale in lobii: frontali, parietali,
temporali si occipital.
• Fiecare lob la rindul lui este impartit in circumvolutiuni de niste santuri
mai putin adinci. Acestea la rindul lor se impart in zone sau arii
 Scoarta cerebrala avind o grosime de 1,5 pina la 4 mm se imparte in 6 straturi de celule, aceasta este
scoarta noua sau neocortexul.
Straturile de celula sunt:
• Molecular
• Granular extern
• Piramidal
• Granular intern
• Ganglionar
• Fusifor
Pe linga neocortex, scoarta cerebrala mai contine alocortex- ce este format din arhicortex si poliocortex.
• Arhicortexul – cea mai veche scoarta si contine formatiuni ca hipocampul aici se realizeaza procese ca
memorarea primara.
• Poleocortexul – format din girusuri si formatiune untus aici se realizeaza proiectia analizatorului olfactiv ce
se transforma in senzatii olfactive deoarece la unele animale paleocortexul e mai bine dezvoltat de aceea
olfactia e si ea mai bine dezvoltata.
In paleocortex se afla centrii care regleaza procesele comportamentului instinctiv. Paleocortexul e legat
direct cu hipotalamusul realizind reactii de comportament.
Tema nr.5
Blocurile functionale ale creierului
• Creierul omului ce asigură recepția și prelucrarea  informației, crearea
programelor acțiunilor proprii și controlul asupra îndeplinirii reușite a
acestora, totdeauna funcționează ca un tot întreg. Însă acesta este un
aparat  complicat și diferențiat, ce este constituit dintr-un șir de părți,
și dereglarea funcționării normale a fiecarei din ele se va reflecta
inevitabil asupra funcționării lui
• Psihopedagogul A.R. Luria, în cercetările sale, distinge la nivelul creierului uman, trei blocuri
funcţionare cu valoare fundamentală în funcţionarea psihismului, a căror participare la realizarea
oricărei activităţi psihice este vital necesară.         
•   - blocul 1 (al reglării tonusului şi al vigilităţii) – reprezentat de formaţia reticulară situată în etajele
tronculare ale creierului, posedă resurse de activare ale scoarţei care controlează procesele metabolice
şi conduitele instinctive, reflexul de orientare (care constituie fundamentul activităţii cognitive) al
proceselor combinatorio-inventive şi al activităţii verbale care premerge actului de creaţie, iar pe plan
psihologic, a proceselor afectiv-emoţionale. I. Radu (1991) îl numeşte bloc energetic;
•   - blocul 2 (al recepţiei, prelucrării şi stocării informaţiei) ocupă sectoarele lateral-posterioare ale
cortexului situat în regiunea occipitală, temporală şi parietală, unde are loc analiza şi sinteza
informaţiilor primite de la toţi factorii şi receptorii cognitivi, numit de cercetătorul român amintit şi
blocul zonelor gnostice, fiind că este responsabil de asigurarea cunoaşterii realităţii;
•   - blocul 3 (al programării, reglării şi controlului activităţii) care este situat în sectoarele anterioare
ale emisferei cerebrale, în faţa sciziunii centrale şi asigură o funcţie fundamentală a activităţii psihice
umane de organizare şi dirijare a activităţilor psihice conştiente şi care, spre deosebire de blocul 2
care este aferent, acesta este eferent.
Blocul I-blocul vigilenței organismului
Decurgerea favorabilă a proceselor psihice este condiționată de starea de vigilență a organismului, de tonusul psihic, deoarece numai în condiții
optimale individul poate accepta, prelucra informația ,și mai apoi programa activitatea.
Pavlov a remarcat ca procesele de excitație și inhibiție, care decurg în scoarță se supun legității,puterii și se caracterizează printr-o anumită
concentrație,echilibru și mobilitate.
Prin scaderea tonusului psihic se diminuează și mobilitatea proceselor psihice,necesară decurgerii activității psihice,relevînd și ponderea stării de
vigilență pentru decurgerea normală,organizată a proceselor psihice.
În anul 1949 Magoun și Moruzzi descoperă pe trunchiul cerebral o formațiune nervoasă,numită formațiunea reticulată, funcționalitatea căreia
constă în transmiterea impulsurilor nervoase gradual, consecutiv, astfel asigurînd condițiile de fond și operațiunile pregătitoare ale
comportamentului:
-tonusul de excitabilitate
-tonusul afectiv
-activarea și preselecția incitațiilor motivaționale
-potențarea energetică a reacțiilor de răspuns
De la formațiunea reticulată pornesc fibre nervoase în sus și în jos alcătuind două căi:
Ascendentă-reglează tonusul și activismul structurilor plasate mai sus de trunchi, inclusiv structurile corticale noi.
Descententă-au începutul din structurile superioare, se îndtreaptă către structurile mediale ale creierului, hipotalamus și trunchi. Acestea au funcția
de a asigura modificarea tonusului și vigilenței conform programelor emise în scoarță.
Ambele căi ale formațiunii reticulate alcătuiesc un sistem funcțional unic, constituit conform principiului “arcului reflex”,distribuit pe verticală
Sursele de activare ale formațiunii reticulate
Sistemul formațiunii reticulare posedă o plasticitate înaltă, acomodîndu-se la condițiile mediului în procesul funcționării
active. Numeroase experimente au demonstrat că formațiunea reticulată are funcție dublă, atît de activizare, cît și de înhibare.
Fromațiunea reticulată are 3 surse de autoactivizare:
Prima sursă cuprinde
a)Procesele metabolice ale organismului care mențin homeostaza (menținerea echilibrului constant intern)psihofiziologică a
organismului
b)Procesele instinctive de alimentație și sexuale.
A doua sursă este în corelare cu fluxul de stimuli externi,care pătrund în organism din mediul extern și facilitează o nouă
formă de activare ce se manifestă sub formă de reflex de orientare,de reacție involuntară care stau la baza proceselor de
cunoaștere
A treia sursă de activare este determinată de intențiile și planurile de perspectivă, scopurile înaintate spre îndeplinire, de
elaborarea actelor comportamentale adaptive în cazul unui efect pozitiv se reduce starea de tensiune și se instalează starea de
satisfacție și confort, în caz contrar se intensifică comportamentul de explorare pentru găsirea unor noi posibilități de
satisfacție.

Este cunoscută reacția la izolare, la așa numita foame informațională, care conduce la deprivare senzorială a persoanei
și mediat apar distorsiuni psihice, halucinații care compensează insuficiența de stimuli. S-a constatat că pentru prima
și a a doua sursă rolul principal de activant revine hipocîmpului, diencefalului și sistemului limbic.
Concluzii blocul I
• Structurile blocului I tonifică scoarța cerebrală
• Structurile blocului I suportă influența diferențiată
• Conțin celule nervoase nespecifice, care-și exercită funcțiile conform
principiului gradual
• Interelaționează cu toate celelalte structuri ale creierului
• Blocul II se situează pe partea convexitală a neocortexului și ocupă partea posterioară
de scizura Rolando a creierului cu structurile lobilor occipital, parietal și temporal.
• Cercetările încă din prima jumătate a secolului al XIX-lea au demonstrat ca structurile
situate posterior scizurii Rolando reprezintă locul de protecție a suprafețelor
receptoare,atît al exteroreceptorilor (vizual, auditiv, cutano-tactil), cît și al
proprioreceptorilor.
• Celulele nervoase de o înaltă specificitate modală, funcționează după princpiul “totul
sau nimic”, acceptînd și transmițănd impulsuri de la un grup de neuroni la altul, după
ce au suportat analiza pe părți componente și ulterior sinteza lor în structuri complexe.
• Prelucreaza sau "codifica" aceasta informatie şi păstreaza în memorie urmele
experimentale primite. Aparatele acestui bloc pot fi concepute şi la secţii centrale
(corticale) ale sistemelor de recepţie (analizatori). Totodată secţiile corticale ale
analizatorului vizual sunt amplasate în regiunea occipitală, acustic - în temporală iar
tactil – în parietală.
Sunt cunoscute 3 legități de constituire a blocului II:
1.Prima constă în constituirea ierarhică a zonelor corticale. Consecutivitatea evolutivă și funcțională a zonelor primare,
secundare și terțiare ilustrează această legitate. Pentru dezvoltarea zonelor secundare la copilul mic este suficientă integrarea
zonelor primare, mai apoi cele secundare pentru formarea zonelor terțiare. De aceea orice perturbație în zonele primare, care
apare la vîrsta precoce neapărat succede o imperfecțiune în zonele superioare.
Vîgotski a explicat interelaționarea zonelor în copilărie printr-o săgeată orientată “de jos în sus ”, invers se întîmplă la omul
matur,activitatea căruia este direcționată de zonele superioare ale creierului,adică activitatea predominantă a zonelor terțiere.
2. A doua legitate reflectă diminuarea specificității modale a zonelor cerebrale contituite ierarhic. Ea desemnează următoarele:
-neuronii zonei primare a fiecarui lob constituient al blocului II ,indeplinește o funcție concretă de acceptare a stimulilor de o
anumită modalitate specifică.
-in zonele secundare predomină neuronii asociativi care au o specificitate modală mai joasă, ceea ce determină și funcția lor-de
asociație, de prelucrare, de cunoaștere
-această legitate caracterizează foarte elocvent zonele de acoperire, unde specificitatea modală a neuronilor totalmente se șterge.
3. A treia legitate reflectă lateralitatea progresivă a funcțiilor. Această legitate se explică în felul următor:
-legătura funcției cu una dintre emisfere crește cu trecerea de la o zonă la lata, de jos în sus
-lateralitatea este diferită la maturitate și copilărie
-zonele primare sunt simetrice în ambele emisfere,și una și alta prezintă proiecția controlaterală a stimulilor percepuți. Este
complet exclusă dominanța zonelor primare a unei emisfere sau alta
-emisfera stîngă devine dominantă la dreptaci, anuem ea realizează funcțiile limbajului, în vreme ce emisfera dreaptă devine
subdominantă, deoarece odată cu dezvoltarea mîinii drepte (legată cu munca), iar apoi și vorbirea care este în corelație cu
ea,apare deci lateralizarea funcțiilor.
-principiul lateralității este valabil începînd cu nivelul zonelor secundare.

A doua și a treia legitate sunt principii de bază ale activității zonelor blocului II.
Blocul III- blocul de programare, reglare și
control al formelor complexe de activitate
• Blocul III cuprinde regiunile situate în polul anterior, scizura centrală(Rolando) și scizura laterală (Sylvius),sau lobul frontal al creierului, partea care are
cea mai întîrziată perioadă de apariție filogenetică și cea mai lungă durată de dezvoltare ontogenetică.
• În cadrul acestei formațiuni se delimitează aceleași 3 categorii de zone ca și al blocului II .
Zona precentrală reprezintă nivelul superior al sintezei eferente, al motricității voluntare.În filogeneză această zonă se desprinde și se delimitează din
scoarța senzo-motorie comună și se împarte în două: zona motorie primară(această zonă se mai numește și “poartă de ieșire” anume din cauza
ramificațiilor nervoase dense care ies de aici și pleacă spre periferie) și zonele secundare premotorii.
Zona primară se împarte convențional în 3 segmente. De la partea superioară a zonei pleacă terminații nervoase la membrele inferioare controlaterale, din
partea de mijloc către membrele superioare controlaterale, din partea inferioară la mușchii feței, limbii, buzelor. Aceasta face pe de o parte rapiditatea și
precizia mișcărilor diferitor segmente ale corpului, luate separat, iar pe de altă parte integrarea în structuri motorii complexe,cu derularea simultan serială
a mișcărilor simple, care duce la formarea deprinderilor motorii.
Componența impulsurilor trimise la periferie necesită pregătire și includere în programe, ceea ce este realizat de celule plasate ierarhic mai sus decît celule
piramidale ale zonei primare, deci în zona secundară motorie, sau zona premotorie în care se includ ariile 6 și 8.
Aria 6 are importanță esențială pentru efectuarea și automatizarea complexelor motorii cu desfășurarea serială în timp și care reclamă conectarea simultană
în activitatea a diferitor mușchi somatici(mișcări de rotire a capului,a întregului corp).
Aria 8 (oculomotorie) functional este mai direct implicată în realizarea coordonată a mișcărilor oculare în timpul fixării și concetrării atenției și al
manipulării obiectelor sub controlul văzului
• Cea mai importantă parte a blocului III reprezintă formațiunile prefrontale, bogate în celule granulare ale straturilor II și III , care recepționează fluxurile
de informație de la nivelul formațiunilor subcorticale(nuclee bazale,talamice,hipotalamice,cerebel,formațiunea reticulată). Relația bilaterală cu celelate
structuri cerebrale, îndeosebi cu căile ascendentă și deescendentă ale formațiunii reticulate asigură energizarea reciprocă
• Zonele frontale de ordinul III dobîndesc funcții informațional integrative de gen deosebit, de elaborare a intențiilor și programelor în reglarea și controlul
formelor complexe de activitate orientată spre finalitate.
 Zonele/ariile cerebrale
La inceput scoarta cerebrala a fost impartita in circa 10 arii apoi 20, in prezent
se utilizeaza harta citoarhitectonica a lui Brotmann ce contine 52 arii cerebrale.
Aceasta este o harta unanim acceptata la nivel international.
Zonele se impart in citeva categorii:
• Motorii
• Sensitive
• Senzoriale
• Vegetative
• Asociative
• Zonele motorii in scoarta cerebrala se proiecteaza toate miscarile, proiectia partii drepte a organismului se face in emisfera stinga si
invers. Penfild a descoperit renumitele scheme cu astfel de proiectii a miscarilor ce se face in girusul precentral si se numesete homunculus
motor. In acest girus situat perpendicular contine proiectia diverselor parti ale organismului (picior, trunchi, mina, cap). Proiectia nu se face in
dependenta de dimensiunile partii organismului ci in dependenta de functionalitatea acestora.
• Girusul precentral reprezinta aria motorie 4, la fel in lobul frontal se amplaseaza ariile motorii 6 si 8 tot in lobul frontal a emisferei dominante
se amplaseaza aria 44 Broca, fiind numita aria motorie si a vorbirii.
• Ariile sensitive. Proiectia sensibilitatii se face in cea de a II schema a lui Penfild numita homusculus senzitiv, astfel sensibilitatea se afla in
girusul post central din lobul parietal. Diverse parti ale organismului au o suprafata diferita de proiectie, mai mari suprafete le are miinile,
buzele si limba. Acest girus contine ariile 1, 2 si 3 pe linga ariile senzitive principale in lobul parietal se mai localizeaza ariile senzitive 5 si 7 care
formeaza veriga intregativa a analizatorului tactil si chinestezic.
• Ariile senzoriale sint niste arii senzitive dar difera de acestea ca primesc informatia de la analizatorii respectivi.
• Ariile vizuale sunt informatiile de la analizatorul vizual de care raspund ariile 17, 18 si 19. Aria 17 este aria primara si distrugerea ei provoaca
agnozie optica (incapacitatea de a vedea imaginea) ariile 18 si 19 sunt arii asociative distrugerea lor provoaca dereglari mixte sau asociative.
• Proiectia analizatorului auditiv se face in zonele 41-42 numite zone auditive primare si situate in lobul temporal, adistrugerea acestor arii
provoaca agnozie auditiva, zonele asociative auditive sunt 21, 22a, 22b;
• Zonele gustative –informatia se proiecteaza in zona 43, zonele olfactive se localizeaza in scoarta veche fiind ariile 24, 28.
• Aria vegetativa reprezinta proiectia contractarii muschilor organelor interne si homusculus senzitiv, vegetativ ce reprezinta proectia
sensibilitatii organelor interne.
•Zone de asociatie. Sunt regiunile ale scoartei cerebrale ce indeplinesc functii psihice. Exercitarea lor nu este
urmata nici de manifestari motoare nici senzitive.
Teoria localizatoare sustine existenta pe scoarta cerebrala a unor centri in care sunt localizati diverse functii.
•Activitatea acestor centre ar fi coordonata de un centru suprem situata in lobul frontal, astfel conform
acestei teorii memoria vizuala a cuvintelor scrise este localizata in ariile 18 si 19, 39 ale emisferei stingi.
•Memoria auditiva a cuvintului auzit e localizata in cimpul 22a si 22b din girusul temporal –superior al
emisferei cerebrale dominante. Lezarea acestei regiuni provoaca suriditate verbala caracterizat prin aceea
ca bolnavul nu mai poate intelege cuvintele auzite ci i se par niste zgomote fara semnificatie.
•Centrul vorbirii articulate e localizat in aria 44. Centrul scrisului e localizat in girusul frontal mijlociu al
emisferei dominante, lezarea acestui centru determina starea patologica numita agrafie caracterizat prin
faptul ca bolnavul nu mai poate sa-si exprime sentimentele in scris. Alte cercetari au conclus ca in scoarta
cerebrala exista 3 zone de asociatie: frontala, temporala si parieto-occipitala.
•Zona frontala cuprinde ariile 9, 10, 11, 46 se considera ca aceasta zona este responsabila de functiile
psihice si intelectuale cele mai inalte, distrugerea ei determina modificarile de comportament. Incapacitatea
de concentrare si alterarea inetelectuala.
•Zona de asociatie temporală este situate in partea anterioara a lobului temporal, ea detine un rol
important in memoria auditiva in reactiile emotionale si-n activitatea sexuala
•Zona de asociatie parieto-occipitala este situata in zona somato-senzitiva si cea vizuala. Aceasta zona
realizeaza integrarea superioara a sensibilitatii somatice
Deosebirile dintre blocul II și blocul III
1. Dacă la blocul II, aferent, constituirea și funcționalitatea zonelor
neuronale are loc “de jos în sus”,de la simplu la compus, atunci la
blocul III procesele se declanșează în descreștere ,“de sus în jos”,de
la zonele terțiare la cele primare, adică de la zona prefrontală spre
cea motoră.
2. Blocul III nu are zone modal-specifice, reprezentanțe ale
analizatorilor exteroceptivi, dar conține însă structuri de sinteză
eferentă de tip motor.
Interrelaționarea celor trei blocuri
• Ar fi incorect să credem că fiecare bloc funcțional al creierului își îndeplinește independent
funcțiile, de exemplu blocul II asigură gindirea și percepția, iar blocul III asigură mișcarea
corpului. Orice formă de activitate conștientă relevă un sistem funcțional și se realizează prin
participarea celor trei blocuri, fiecare aducînd contribuție proprie.      
•   Analizând rezultatele cercetărilor din anii ’80, R. Penrose (1996) împarte cortexul, în funcţie de
sarcinile pe care le are de îndeplinit, în trei regiuni:
        - regiunea primară, care este dependentă în mod direct de informaţiile primite şi transmise
de creier;
- regiunea secundară, care este asociată rezolvării unor procese mai subtile şi mai complexe
de abstractizare, provenite de la regiunea primară cu care se asociază;
            - regiunea terţiară, în care se petrec cele mai abstracte şi mai sofisticate activităţi ale
creierului; aici se analizează într-un mod foarte complex toate informaţiile provenite de la
diverse regiuni senzitive (cum ar fi cortexul amintirilor, cortexul conceptelor şi strategiilor,
cortexul formării imaginaţiei, cortexul formulării şi înţelegerii vorbirii) şi se procesează, proces
specific inteligenţei umane – care duce la evoluţia nivelului de cunoaştere al omului.
 Asimetrie cerebrala
• Primii care au pus in discutii inegalitatea functionala a emisferelor cerebrale au fost Broca apoi Dax.
Ambii in legatura cu localizarea unilaterala la nivelul cortexului cerebral a limbajului oral si
manifestarile expresiv inrudite cu acestea ca scrisul, cititul, calcul matematic. De la aceste observatii
toate studiile ulterioare au scos in evidenţă aceasta asimetrie functionala interemisferica.
• Studiile efectuate fie in urma observatiilor clinice, a bolnavilor cu leziuni cerebrale in focar, fie pe
animale de laborator sau in cursul experimentului clinic a interventiei neurochirurgicale, au scos in
evidenta faptul ca cele doua emisfere cerebrale nu sunt egale ca structura si nu sunt echivalente
functional. In esenta simetria functionala reprezinta una din legitatile fundamentale ale functionarii
creierului.
• Sa constat ca dimensiunile si suprafata ariilor neucortexului la dreptaci are dimensiuni mai mari in
stinga decit in dreapta. Ariile 39 si 40 sunt mai mari in stinga si santurile dintre aceste arii sunt mai
adinci.
• Zona Wernicke interpretativa a vorbirii in emisfera stinga ocupa o suprafata cu 50% mai mare decit in
emisfera dreapta.
• Neuronii straturilor 3 si 5 ale ariilor 44, 45 in emisfera stinga sunt mai mari. Investigatiile clinice au
aratat ca centrul motor al cuvintelor se afla in lobul frontal al emisferei stingi in urma lezarii acestor
zone din emisfera stinga sau depistat numeroase afazii, a gnoziei de sensibilitate si apraxii de miscare
• Aceste date demonstreaza rolul de baza a emisferei stingi in vorbire. Pentru vorbire e valabil ca la dreptaci
dominanta e in emisfera stinga. La stingaci aceasta legitatie nu e valabila.
• Actualmente exista un sir de teste privind asimetria emisferelor, de asemenea fiecare forma functionala de
asimetrie se caracterizeaza printr-un anumit grad sau coeficient de asimetrie.
• Asimetria functionala este inascuta dar pe parcursul vietii ea se complica, se perfectioneaza de aceea poate fi
influentata psihosocial. Asimetria functionala intermisferica trebuie considerata intr-o maniera dinamica si nu
statica tinind cont de conditiile care o pot modifica –natura sarcinii de indeplinit tipul de atentie pe care-l
creaza experienta anterioara a subiectului strategiile de realizare adoptate.
• Asimetria functionala isi incepe activitatea la nivelul zonelor motorii si sensitive ale scoartei cerebrale si-apoi
trece la zonele asociative astfel exista particularitatile de virsta ce determina asimetria functionala.
• Mai exista si problema interdependentei functionale dintre cele doua emisfere in experiente speciale la
pacienti cu lezarea comisurilor cerebrale se depisteaza un sir de dereglari. Acest model de functionare a
emisferelor separate produc dereglari la nivelul preceptiei si altor procese psihice asa apare un process numit
Anomie ce reprezinta incapacitatea de a percepe tot ce se afla in cimp de vedere din partea stinga la mina.
Astfel de dereglari apar si la lezarea corpului calos. Evolutia formarii imaginii de sine este legata de capacitatea
de percepere si reprezentare a realitatii.
 tema 6
PATOLOGIA SCOARTEI CEREBRALE

Calsificarea tipurilor

I. Patologia cortexului posterior

II. Patologia cortexului anterior
III. Patologia limbajului
 I. Patologia cortexului posterior
- Patologia cortexului vizual
- Patologia cortexului auditiv
- Patologia cortexului somatosenzorial
- Patologia cortexului gustativ
- Patologia cortexului olfactiv
 Patologia cortexului vizual
Agnozia vizuala
= afectarea functionarii cognitive la nivelul vederii
Cauza: lezarea cortexului vizual tertiar (si a zonei subcorticale aferente) din lobii occipitali, precum si a unor regiuni din lobii temporal si parietal
Agnozia culorii
- pacientul este capabil sa discrimineze culorile prin sortare si imperechere, dar pare incapabil sa lege culorile potrivite de obiecte, sau sa sorteze culorile in grupuri, dupa anumite
criterii
- Pacientul este, deasemenea, incapabil sa opereze cu codurile de baza ale culorilor (ex. culori “calde”, culori “reci”) sau sa extraga intelesul asocierilor dintre culori (ex. “rosu si
galben pot fi culorile unei flori”, verde este culoarea pe care traversam la trecerea de pietoni” etc)

Anomia culorii
- Pacientul este incapabil sa numeasca culorile
- Depinde de afectarea punctului de jonctiune temporo-parieto-occipital stang, unde se afla anumite sisteme de limbaj
Acromatopsia
- Pacientul percepe lumea ca fiind fara culoare, in tonuri de gri sau, ocazional, in tonurile unei singure culori

Agnoziile spatiale vizuale

- Pacientul percepe lumea inconjuratoare doar bidimensional, fiind incapabil sa traga concluzii despre cea de-a treia dimensiune
- Cauza: afectarea conexiunilor spleniale interemisferice, care leaga ariile 18 si 19 ale celor doua emisfere
Agnozia vizuala asociativa
- Pacientul poate copia corect un desen, dar este incapabil sa spuna numele obiectelor desenate sau sa indice utilizarea lor in practica
- Pare legata de lezarea profunda a lobilor occipitali, desi se poate produce si prin lezarea lobilor temporali

Simultagnozia
- Pacientul este incapabil sa formuleze simultan mai mult de un percept (se diagnosticheaza cu testul figurilor ascunse in alte figuri – “Embedded figures Test”)

Prosopagnozia
- Incapacitatea de a recunoaste fete familiare, inclusiv propria fata (cauza: lezarea unei circumvolutii situate la punctul de intalnire intre lobul occipital, frontal si temporal drept)
• Vederea oarba (blindsight)
- A fost denumita si observata inca de la inceputul secolului 20.
- Pacientii, desi se declara ca fiind orbi (nu vad nimic), par sa posede
totusi anumite aspecte de responsivitate vizuala (pot face evaluari
vizuale, fara a avea vreo experienta perceptuala)
- Cauze: TCC, AVC, leziuni chirurgicale
 Patologia cortexului auditiv
Agnozia auditiva
= inabilitatea pacientului de a interpreta intelesul sunetelor din afara vorbirii, si de a spune ceva semnificativ despre
ele (nu poate spune ca ceea ce se aude este apa care curge, si nici ca apa se foloseste la baut, spalat sau inotat).

Tipuri de agnozie:
- O forma este legata de perceperea si discriminarea sunetelor (pacientul recunoaste un obiect prin forma sau
atingerea lui, nu prin sunetul pe care il produce)
- Alta forma se refera la asocierile generate de sunete
Ambele forme de agnozie auditiva sunt legate si de dificultati in receptia limbajului vorbit (afazii de tip senzorial).
Cauza: leziuni la nivelul cortexului auditiv tertiar (circumvolutia temporala superioara, zona anterioara)

Amuzia
- Pacientul este incapabil sa recunoasca sau sa discrimineze anumite ritmuri, tempouri sau masuri muzicale
 Patologia cortexului somatosenzorial
- Consta in lezarea cortexului senzorial primar si a celui secundar, cu consecinte asupra modului in
care sunt receptionate senzatiile corporale: alterare sau pierdere completa a sensibilitatii (anestezie)
pentru anumite parti ale corpului, fie pentru anumite tipuri de senzatii cutanate (atingere, presiune,
temperatura) sau pentru toate acestea.
- Poate fi afectata si informatia cu privire la pozitia membrelor, ceea ce poate duce la erori de
apreciere a pozitiei corpului fata de anumite obiecte.
Asomatognozia
= Incapacitatea pacientului de a-si simti propriul corp sau parti ale sale
Sunt doua tipuri:
- Anosognozia
- Autotopagnozia
Anosognozia
- Pacientul devine inconstient de jumatatea stanga a corpului (consecutiv lezarii corticale drepte) si isi
“neaga” aceasta parte
Autotopagnozia
- Consta in slaba capacitate sau incapacitatea pacientului de a numi parti ale propriului corp, de a le
identifica pe desen sau de a le misca
 Patologia cortexului olfactiv
Anosmia
= Incapacitatea pacientului de a identifica mirosuri sau de a le asocia cu
un obiect, mancare, actiune (ex. pregatirea mesei, prezenta gunoiului)
Cauza: lezarea cortexului olfactiv (fata mediala a EC)
 II. Afazia – descriere
• Este cea mai comuna tulburare de limbaj, din cauza corticala,
• Clasificarea afaziilor a cunoscut multe variante
• Cea mai simpla clasificare imparte afaziile in:
- Receptive si expresive (Weisenberg, McBride, 1935)
- Fluente si nonfluente (Howes si Geschwind, 1964)
- Anterioare si posterioare (Benson, 1967)
Tipuri
1. Afazia Broca (motorie, non-fluenta)
2. Afazia Wernicke (senzoriala)
3. Afazia de conducţie
4. Afazia anomică (centrala)
5. Afazia anomica (amnezica)
6. Afazia motorie transcorticala
7. Afazia senzoriala transcorticala (sindromul de izolare)
8. Afazia globala
9. [Alexia]
10. [Agrafia]
Afazia Broca
- Este asociata cu lezarea ariei Broca, din lobul frontal inferior posterior
- Este cea mai “comuna forma de afazie, non-fluenta
- Semnul principal: vorbirea este profund afectata (articolele, adverbele, adjectivele,etc) astfel incat vorbirea
tinde sa fie redusa doar la substantive si la verbe
- In cazurile extreme se ajunge la absenta pronuntarii cuvintelor functionale, iar substantivele si verbele sunt
folosite doar in forma de baza (“vorbire telegrafica”)
- Pot aparea si alte erori in producerea de cuvinte (parafazii) – pacientul foloseste cuvinte cu sens
asemenator celui de baza, sprijinindu-se pe context pentru ca ceilalti sa inteleaga mesajul
- Apar, deasemenea, dificultati cu repetarea si cu numirea cuvintelor (“suflarea” primei litere poate ajuta)
uneori, in afara de lezarea limbajului
vorbit poate fi afectat si limbajul scris
(prin afectarea acelorasi mecanisme?)
- In toate cazurile, intelegerea limbaju
- lui este intacta
- Se poate insoti cu sentimente de furie
si frustrare din cauza inabilitatii de a
comunica normal
 Afazia Wernicke
- Este lezata aria Wernicke
- Este o afazie fluenta, caracterizata printr-un deficit sever de intelegere auditiva
- Pacientii pot face distinctia intre vorbire si non-vorbire, dar nu pot extrage inteles din mesajul vorbit
- Cu toate ca este o afazie fluenta, nu inseamna ca vorbirea este “normala”, ea putand fi normala (sau excesiva)
cantitativ, dar neinteligibila
- Vorbirea este afectata de parafazii, de data aceasta de natura semantica (inlocuirea unor cuvinte cu altele, din
aceeasi categorie, “rosu” in loc de “verde”, sau crearea unor cuvinte noi, neologisme), capatand numele de afazie
de jargon.
- Jargonul nu are inteles, inclusiv pentru pacient, poate avea accentul corect pentru limba respectiva, chiar daca
sunt produse non-sensuri
- Unele expresii lingvistice indelung folosite, automatizate, pot fi conservate
- Un mod de a intelege aceasta problema in vorbire este de a o considera ca fiind produsa, cel putin partial, de un
deficit de intelegere (mecanismele care monitorizeaza producerea vorbirii sunt comune cu cele care interpreteaza
mesajul
abia sosit, astfel incat pacientul pierde controlul exprimarii lingvistice, nefiind in stare sa
verifice ce anume este produs).
Rezultatul se numeste “salata de cuvinte”.
 Afazia de conducţie (centrală)
-Localizare: în profunzimea zonei nervoase din preajma fasciculului
arcuat (care conectează zonele posterioare şi anterioare ale centrilor
limbajului, adică recepţia şi producerea limbajului)
-Nu există un model unanim acceptat al acestei afazii; se presupune că
MSD ar fi afectată
-Caracteristica principală este afectarea severă a repetării cuvintelor,
atât în vorbire cât şi în citirea “cu voce tare”
-Pacienţii au atât vorbirea cât şi scrisul în limite normale,
-Vorbirea: destul de fluentă, înţelesul cuvintelor este corect iar sintaxa
este, de asemenea, corectă; ocazional, pot apărea parafazii fonemice
(care afectează denumirea obiectelor)
 Afazia anomică (amnezică)
-Localizare lezională: circumvoluţia angulară, partea mijlocie a circumvoluţiei
temporale posterioare
-Este, probabil, cea mai frecventă formă de afazie, apărând şi ca formă
reziduală de afazie după vindecarea altor forme
-Caracteristica principală: este afectată denumirea obiectelor (utilizarea
substantivelor); în formele uşoare poate trece neobservată în vorbirea
obişnuită; în formele grave apare “vorbirea goală”, pentru că lipsesc
principalele substantive
-Sugerarea contextului pentru reamintire sau “suflarea” primelor litere nu sunt
suficiente; uneori, persoana poate folosi acelaşi cuvânt ca verb, dar nu poate
asocia cuvântul cu utilizarea lui ca substantiv
 Afazia motorie transcorticală
-Localizare lezională: în cortexul frontal de asociaţie, anterior sau
superior faţă de centrul Broca, cu care este conectat
-Formele complexe (senzorio-motorii) implică afectarea amplă a vorbirii
şi scrisului dar poate apărea un fenomen ciudat: afazia ecolalică (poate
repeta ceea ce i se spune, fără greşeală, cu toate că, altminteri, nu
poate vorbi); mai pot rămâne relativ intacte: capacitatea de a completa
proverbe, propoziţii simple, de a înjura şi de a cânta
-Predomină deficitele în producerea de limbaj, în condiţiile conservării
parţiale a înţelegerii limbajului auzit şi citit
-Furnizarea de indicii poate ajuta pacienţii în ce priveşte recuperarea
fluenţei vorbirii
 Afazia senzoriala transcorticala
-Localizarea lezională: în cortexul de asociaţie peri-Sylvian, în jurul
graniţei dintre lobul parietal şi cel temporal
-Se mai numeşte uneori “sindromul de izolare”, implicând faptul că
sistemul vorbirii a fost izolat de celelalte elemente ale limbajului;
pacientul poate repeta ce i se spune, dar înţelege nimic sau foarte puţin
din ceea ce repetă sau citeşte
-Vorbirea produsă este fluentă, uşor mai inteligibilă decât cea produsă
în afazia Wernicke, plină de jargon şi parafazii;
 Afazia globala
Consta in pertubarea masiva a limbajului din toate punctele de vedere (intelegere si
producere)
Alexia / Dislexia
Tipuri de dislexii:
- Dislexie de dezvoltare (nu se dezvolta capacitatea de citire)
- Dislexie achiziţionată (“acquired”) – se pierde capacitatea de a citi, deja achizitionata

O alta clasificare include: dislexia profunda, dislexia fonologica (vizeaza citirea non-
cuvintelor), citirea litera-cu-litera, dislexia de suprafata (citirea este afectata pentru
cuvintele la care scrierea nu este identica cu pronuntia)
Agrafia / Disgrafia
Tipuri de disgrafii:
- Disgrafia de dezvoltare (nu se poate dezvolta capacitatea de a scrie)
- Disgrafia achiziţionată (“acquired”) – se pierde capacitatea de a scrie, deja achizitionata
 II. Patologia cortexului anterior

Apraxia
= pierderea capacităţii de a efectua mişcări voluntare (intenţionate)
-poate să apară în absenţa paraliziilor sau a oricărei alte alterări funcţionale senzoriale
sau motorii,
-poate să vizeze oricare dintre mişcările voluntare, mişcările mari şi cele ale membrelor
fiind însă primele “vizate”
-cele mai frecvente mişcări afectate: mişcările de imitare faciale, ale mâinii, tapping,
precum şi mişcări complexe manuale
-pacientul este incapabil să organizeze o sarcină motorie (să efectueze o mişcare) dacă
este nevoit să pornească de la o descriere abstractă a sarcinii respective sau,
ALTFEL SPUS,
-pacientul poate fi perfect capabil să realizeze o mişcare în mod automat (să bea dintr-o
cană, de ex.) dar, dacă i se cere să arate CUM face acel lucru (cum bea din cană), să fie
incapabil să arate / demonstreze mişcarea; uneori poate fi de ajutor pentru el să aibă
alături obiectul (cana) însă, în absenţa acestuia, poate eşua.
 Apraxia / Tipuri
1.Apraxia îmbrăcării
2.Apraxia constructivă
3.[Apraxia ideationala]
4.[Apraxia ideomotorie]

5.Apraxia îmbrăcării
Este o formă particulară de apraxie, manifestată ca incapacitate a pacientului de a se îmbrăca. Acesta poate deveni confuz în
privinţa etapelor îmbrăcării, a hainelor pe care ar trebui să le aleagă, finalmente rezultatul fiind bizar.

2. Apraxia constructivă
-Este o formă mai frecvent întâlnită de apraxie
-Este incapacitatea de a “sintetiza” modul în care se duce la bun sfârşit o sarcină practică, care presupune mai multe elemente şi etape
(ex. construcţia unui “castel” din cuburi de lemn)
-Cauza celor mai severe forme de apraxie constructivă: lezarea unor regiuni frontale şi parietale drepte

Dificultăţile în desenarea obiectelor

-Erorile de desenare pot fi cauzate de leziuni ale lobilor occipital sau parietal.
-Leziunile parietale produc defecte de aranjare şi inter-relaţionare a părţilor desenului
-Leziunile parietale drepte produc desene fragmentate, cu componente aşezate în poziţii greşite, cu orientare greşită, cu o multitudine
de linii adăugate ulterior pentru a corecta desenul
-Leziunile parietale stângi produc deseori o simplificare a desenului (probabil pentru că pacientul nu poate formula un plan pentru a-l
pune în practică, astfel încât rezultatul este corect dar simplu, fără detalii)
Sindromul Gerstmann
Constă din patru simptome:
1.Agrafie
2.Acalculie
3.Confuzie stânga-dreapta
4.Agnozia degetelor (incapacitatea de a numi degetele de la mâini)

Cauza probabilă (Gerstmann): lezarea circumvoluţiei angulare din lobul

parietal stâng.

Cercetări extinse au fost efectuate pentru a demonstra existenţa acestui

sindrom şi implicaţiile sale. Rezultatele sunt in discutie.
Concluzii cu privire la funcţionarea lobilor cerebrali
Lobii frontali
Cortexul motor şi premotor
-control motor de nivel primar şi secundar
- fluenţă verbală şi de desen
- pronunţarea cuvintelor pe litere
Cortexul prefrontal
- Controlul motor terţiar
- Adaptabilitatea răspunsului motor
- Planificarea secvenţelor comportamentale
- Reglarea verbală
- Rezolvarea de probleme
- Mişcarea voluntară a ochilor
- Judecata perceptuală
- Memoria (efectul de recenţă)
Aria lui Broca
- Vorbirea expresivă
Cortexul orbital
- Personalitatea
- Comportamentul social
Lobii temporali
Auzul
- Recepţia senzorială
- Percepţia senzorială auditivă
- Cogniţia asociată evenimentelor auditive
- Abilităţi muzicale (lob temporal drept)
Văzul
- Funcţia vizuală terţiară
- Percepţia feţelor
Limbajul
- Recepţia şi înţelegerea vorbirii şi scrisului
Atenţia
Memoria
- Sindromul amnezic
- Memorie verbală de lungă durată - TS
- Memorie spaţială de lungă durată – TD
- Învăţare asociativă
Personalitatea
- Percepţie experienţială
- Comportament sexual
• Lobii parietali
• Anterior
• Percepţii somatosenzoriale Lobii occipitali
• Percepţie tactilă -Producerea senzaţiilor vizuale primare
• Simţul corpului (puncte luminoase, forme simple),
• Recunoaşterea vizuală a obiectelor completarea formei

• Posterior -Percepţia vizuală (contururi, mărime,

• Limbaj (recepţia limbajului vorbit, citirea) orientare, adâncime, stereopsis,
luminozitate, culoare, mişcare)
• Orientarea spaţială şi atenţia (urmărirea
traseului, discriminarea stânga-dreapta) -Conotaţiile semantice ale obiectelor
• Sinteze simbolice (calculul aritmetic) vizuale
• Mişcarea voluntară
-Citirea
• Abilităţi constructive (desenul)
• Integrarea văz-simţ tactil
• Memorie auditivă de scurtă durată
Denumire data de Broca în 1878 pentru a caracteriza cortexul primitiv
care formeaza un inel in jurul TC.
Studiul sau a starnit interes dupa ce s-a relevat rolul lui in
comportamentul emotional (are conexiuni cu hipotalamusul,
talamusul, epitalamusul, precum si cu arii ale sistemului olfactiv).
Cercetarile demonstreaza implicarea lui in comportamentele de
cautare a prazii, crestere, crestere a puilor, imperechere, raspunsuri
emotionale, echilibrul intre comportamentul normal si cel agresiv,
formarea memoriei (în special a celei emotionale).
• Sistemul limbic (girusul cingulat – sus, fornix – la mijloc, amigdalele,
hipocampul – jos, bulbii olfactivi – stanga, corpii mamilari - centru
Studiile imagistice si experimentale au relevat urmatoarele structuri componente ale sistemului limbic:
• nervii, bulbul si tractul olfactiv;
• stria olfactiva si girusul olfactiv;
• trigonul olfactiv;
• lobul piriform si cortexul piriform;
• complexul nuclear amigdaloid;
• aria septala;
• formatiunea hipocampica;
• fornixul;
• hipotalamusul;
• nucleii talamici limbici si paralimbici;
• aria limbica a ganglionilor bazali;
• cortexul limbic;
• cortexul paralimbic; etc

Alti autori considera ca in sistemul limbic intra doua grupe de structuri:

• A. Grupa structurilor concentrice;
• B. Grupa structurilor marginale.

In A intra lobii olfactivi, aria hipocampică, cortexul periamigdaloid si cortexul prepiriform.

In B intra:
• circumvolutia corpului calos;
• circumvolutia hipocampului;
• nucleii amigdaloidieni
• lobul insulei;
• partea anterioara a lobilor temporal si frontal (din neocortex).
Cele mai importante structuri ale sistemului limbic sunt hipocampul si amigdala.

Acestea sunt localizate in partea mediala a lobului temporal anterior si sunt foarte sensibile la leziuni anoxice si la infectii virale.
Hipocampul
Este o structura complexa, situată in peretele medial al emisferelor cerebrale;
• in limba latină = monstru sau calut de mare;
• studiul lui este foarte important din cauza asocierii lui cu epilepsiile de lob temporal;
• este format din trei parti principale:
- aria principala receptoare (nuclei granulari, girus dintat);
- hipocampul propriu-zis (campurile piramidale);
- subiculum (sursa de eferenta).
La hipocamp substanta alba se afla la exterior iar substanta cenusie este profunda (cortex cerebral inversat).

Substanta alba se numeste alveus.

Substanta cenusie este organizata, în cea mai mare parte, în 6 straturi celulare (pe alocuri poate avea 4 straturi).

Girusul dintat are o structura trilaminara.

Girusul dentat (dintat) si Cornul lui Ammon SECTIUNE LATERALA
Structurile olfactive
- contin inelul format din hipocamp si girusul cingulat si formeaza marele lob limbic;
- cuprind structuri mai putin diferentiate (paleocortex);
- este implicat in encodare (achizitionarea de informaţii noi);
- are numeroase aferente si un sistem eferent (fornixul), cu proiectii corticale difuze.
- distrugerea bilaterala a hipocampului duce la amnezie anterograda durabila si profunda,
Caracteristici ale amneziei anterograde:
• pacientul nu poate inregistra in memorie stimuli sau evenimente explicite, constiente;
• Capacitatile intelectuale (limbajul, atenţia si memoria imediata) sunt intacte;
• Se poate asocia cu grade diferite de amnezie retrograda;
• Poate fi afectata si invatarea spatiala (în hipocampus se formează harta cognitivă spaţială)
• poate sa se asocieze cu pierderea informatiei verbale si chiar a celei non-verbale.
 AMIGDALA
- stabileste conexiuni directe cu alte arii corticale, hipocampul, talamusul si cu anumite regiuni din TC;
- este formata din 2 parti:
• o parte corticomediala, de care este atasat un nucleu de talie mica;
• o parte laterobazala, foarte dezvoltata la primate.

- conexiunile sale sunt bidirectionale, atat cu cortexul, cat si cu hipocampul, cu relevanta pentru functiile cognitive superioare.
- deasemenea, amigdala este conectata bidirectional cu zona subcorticala, in special cu caile vizuale (interpretarea emotionala - furie – a
stimulilor vizuali);

Deşi primeste numeroase impulsuri olfactive, amigdala nu este un centru important pentru discriminarea olfactiva;
Studiile multiple ale amigdalei in ultimii ani au relevat rolul acestei formatiuni in:
• realizarea unor modificari visceromotorii sI somatomotorii;
• memorie si emotii (componente afective ale memoriei?);
• modificarea starii de somn;
• modificarea motilitatii gastrointestinale;
• modificarea ratei cardiace;
• modificarea TA.
Stimularea amigdalei are efect numai daca subiecţii sunt in stare de veghe (sunt treji). In somn stimularea ei nu are nici un efect, de unde
concluzia că amigdala nu este implicata in functiile homeostatice normale.
Distrugerea bilaterala a lobilor temporali la maimute (inclusiv a unor structuri limbice) duce la aparitia unor
modificari emotional-comportamentale foarte importante:
• îmblânzire;
• linistire emotionala;
• tendinte orale (duc totul la gura);
• hipersexualitate;
• tendinte compulsive;
• hipermetamorfoze (schimbarea frecventa a atenţiei şi a obiectului sentimentului de placere);
• lipsa recunoasterii obiectelor familiare

Toate acestea reprezintă dovada implicarii amigdalei in invatare (sau a asocierii unui stimul cu un raspuns afectiv /
emotional).
Alte studii (realizate pe primate) au evidentiat rolul amigdalei in comportamentele de evitare, sexuale, de hranire,
sociale.
Intens studiata clinic este legatura dintre amigdala si epilepsia de lob temporal.

Deşi epilepsia de lob temporal nu este limitata la amigdale, întrucât descarcarea electrică se răspândeşte rapid în
tot lobul, multe din simptome sunt asociate cu activarea amigdalei.
• Ganglionii bazali (nucleul caudat – sus, putamen si globus pallidus –
laterale, nucleul subtalamic si substanta neagra – jos)
Nucleul striat
- Are formă de virgulă, cu trei elemente: cap,
- corp şi coadă
- Coada se termină în nucleul amigdalian

Substanţa neagră
- Este cea mai voluminoasă formaţiune a
mezencefalului
- Are o zonă dorsală compactă şi o zonă
ventrală de culoare rosie cenusie
Functionalitatea nucleilor bazali:
- In realizarea activitatilor instinctive (locomotia, apararea, hranirea si curtarea)
- Realizeaza fondul postural pentru activitatile voluntare, fara a initia insa acele miscari

Patologia nucleilor bazali include:

- Tulburari de tonus muscular (rigiditate)
- Pierderea miscarilor automate asociate (rasucirea bratelor, expresia faciala)
- Miscari involuntare necontrolabile (1. coreiforme, 2. atetoide, 3. balistice, 4. tremor)
Cea mai importanta patologie a ganglionilor bazali este Boala Parkinson
= consta din perturbarea profilului cognitiv si comportamental al pacientilor
Cauze: pierderea de neuroni corticali si subcorticali, afectarea circuitelor si diminuarea cantitatii de
neurotransmitatori.
Manifestari:
- Tremur ritmic de repaus
- Cresterea tonusului muscular (rigiditate cu aspect de roata dintata)
- Akinezia (dificultate in initierea de miscari, saracia sau absenta miscarilor spontane)
- Bradikinezia (incetinirea executiei miscarilor)
- Afectari cognitive
- Compulsii